Connect with us

Eveniment

Punctul de vedere al președintelui PRN Gheorghe Funar

Publicat

pe

Iată oameni buni că guvernanții postdecembriști alogeni colonizați la noi cu ajutorul puterilor imperialiste ale vremii care au fost instalați la conducerea României prin Lovitura de stat din 1989 continuă să-și arate adevărata față. Cei care au fost testați cu testul RT PCR și au fost găsiți pozitivi cu acest test neadecvat, după cum spune însuși autorul acestui test, pot să facă PLÂNGERI PENALE împotriva penalilor care sunt în fruntea țării și care adoptă legi neconstituționale introducând DICTATURA politico-sanitară a alogenilor împotriva poporului român.

CUMPĂRĂ ROMÂNII VIRUSUL SARS-CoV-2 PENTRU A SE ÎMBOLNĂVI DE COVID 19?

În luna decembrie 2019, Guvernul Orban știa că urmează pandemia mediatică cu noul coronavirus și vor fi instituite, cu alternanță, starea de urgență și starea de alertă în anul 2020. Ca urmare, în Legea Bugetului de Stat nu a alocat fonduri pentru alegerile locale și parlamentare despre care știau că vor fi amânate pentru anul 2021.
Începând cu 6 ianuarie 2020, Ambasada României din China a informat zilnic Președintele și Guvernul României despre apariția noului coronavirus în orașul Wuhan și despre modul în care se acționează împotriva epidemiei. În următoarele două luni, Regimul Iohannis-Orban-Arafat a fost preocupat, mai ales, de provocarea alegerilor parlamentare anticipate și nu a asigurat aprovizionarea depozitelor, a spitalelor și farmaciilor cu tot ceea ce era necesar pentru a lupta împotriva COVID 19.
Președintele țării a anunțat populația că suntem în război cu un virus necunoscut care este extrem de periculos și contagios. Ca urmare, a fost constituit un comandament și un Grup de Comunicare Strategică (format din doi oameni care timp de patru luni au reușit să realizeze o dezinformare strategică) pentru a introduce și menține frica, panica și stresul în întreaga populație.
În timpul celor două luni de stare de urgență (începând din 16 martie a.c.) și ultimele două luni ale stării de alertă sub pretextul luptei cu virusul SARS-CoV-2, Regimul Iohannis-Orban s-a îndreptat împotriva populației României și a întreprins următoarele:
-A restrâns și a interzis ilegal multe drepturi și libertăți ale omului.
-A introdus și promovat ilegal discriminarea între cetățeni pe criterii de vârstă și de boală.
-A dat ilegal amenzi uriașe la peste 300.000 de persoane.
-A transformat statutul spitalelor din toată țara, pe care le-a transformat în spitale suport COVID 19.
-A interzis ilegal accesul în spitale, în ultimele patru luni, la pentru peste 4.000.000 de bolnavi care nu aveau COVID 19, ci multe alte boli grave. Astfel, a fost pus la cale, cu premeditare, un GENOCID împotriva a milioane de cetățeni români.
-A încălcat grav și în milioane de cazuri, Legea nr.46/2003 a drepturilor pacientului. Această lege stabilește că:
a)„Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate…” (art.2).
b)„Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare.” (art.3).

Legea drepturilor pacientului dă dreptul acestuia (art.3) de a refuza sau de a opri orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv. În baza acestei legi, persoanele asimptomatice care au fost ilegal private de libertate au părăsit locurile de detenție. Exercitarea acestui drept este mediatizată de Regimul Iohannis-Orban-Tătaru-Arafat ca fiind un pericol pentru întreaga populație.
-Nu a asigurat, timp de patru luni, pentru întreaga populație măști de protecție. Încă sunt sute de mii de cetățeni săraci care nu au primit de la Guvern măști de protecție, așa cum s-a stabilit printr-o Ordonanță de Urgență.
Măștile de protecție care au ajuns la cetățeni sunt neconforme, dăunează sănătății oamenilor, dar sunt obligatorii în anumite spații închise. Nepurtarea corectă a măștii se sancționează cu amenzi uriașe. Singura excepție vizibilă o constituie Guvernul, unde în 25 mai a.c., la o petrecere, Premierul Orban și invitații săi nu au purtat măști. Nimeni nu a îndrăznit să-i amendeze pentru încălcarea propriilor acte normative, nici să-i pună la podea și să-i încătușeze, cum au făcut cu alți cetățeni.
-Nu a asigurat în timpul stării de urgență și în prima lună a stării de alertă, aparatele necesare pentru măsurarea temperaturii cetățenilor la intrarea în anumite spații închise. Aparatele folosite pentru termoscanarea obligatorie sunt neconforme, nu au fost testate și omologate de Institutul Național de Metrologie.
-Nu a asigurat testarea populației pentru depistarea celor infectați cu noul coronavirus și tratarea lor pentru a limita răspândirea bolii COVID 19.
-A introdus distanțarea socială de 1 m, apoi de 1,5 m și în final s-a ajuns la 2 m. Pentru cei din Guvern, la ședințele acestuia, niciodată nu a fost respectată distanțarea fizică la 2 m și nimeni nu a fost amendat, cu toate că nu au imunitate la COVID 19 și nu sunt mai presus de lege.
-A interzis ilegal efectuarea autopsiilor la persoanele decedate și care au fost declarate că au murit de COVID 19. Ministerul Sănătății a dispus ca toate persoanele care mor în spitale în timpul stării de urgență și a stării de alertă să fie înregistrate că au decedat de COVID 19. Astfel, s-a ascuns Adevărul privind cauza principală a decesului persoanelor, care în peste 94% din numărul anunțat zilnic de Grupul de Comunicare Strategică, nu au murit de COVID 19, ci eventual cu COVID 19. Prin interzicerea autopsiilor a fost oprită orice cercetare științifică asupra modului de manifestare și a consecințelor acestei boli necunoscute COVID19.
-Nu a organizat și nu a desfășurat nicio acțiune sau activitate la nivel național vizând creșterea imunității spirituale și a imunității trupești a populației României spre deosebire de Președintele Trump al SUA care, în timpul pandemiei, a ordonat deschiderea bisericilor și a școlilor, a recomandat cetățenilor americani să folosească anumite medicamente și suplimente alimentare pentru creșterea imunității organismului. În schimb, Președintele Iohannis le-a spus românilor: „Protejați-vă! Protejați-vă! Protejați-vă!” – de trei ori ca tovarășul Vladimir Ilici Lenin, unul dintre părinții Comunismului. Președintele României nu a precizat de ce și de cine să se protejeze românii: de autorități sau de a fi testați cu testul RT PCR?
În perioada 16 martie-15 iulie a.c., Președintele și Guvernul României s-au lăudat că în lupta împotriva noului coronavirus și a bolii COVID 19 situația este sub control. Dar, în perioada 10-16 iulie a.c. a crescut la 400 și uneori până la 777 numărul de persoane diagnosticate pozitiv în fiecare zi. La conferința de presă de la Galați, din 16 iulie a.c., ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat că vinovați de această creștere sunt cetățenii care s-au relaxat prea mult și nu au respectat toate restricțiile impuse din perioada de pandemie, care în fapt nu a fost niciodată instituită în România, până în 16 iulie a.c.
Același ministru și alți avocați ai COVID 19 ne-au anunțat deja că numărul persoanelor care vor fi testate pozitiv în luna august a.c. va fi de 1.200-1.600 de persoane, iar în luna septembrie acesta va fi de 1800-2.000 pe zi. Urmează apoi valul doi al COVID 19 cu un număr și mai mare de cetățeni depistați pozitiv ca urmare a testărilor cu testul RT PCR.
Certitudinea relatată de conducătorii războiului biologic cu COVID 19 confirmă că ceva nu este în regulă cu testarea prin recoltarea de probe din gât și din nas, cu testul RT PCR.
Pe ce se bazează ei? De unde au aflat aceste cifre? Răspunsul are legătură strânsă cu efectuarea testelor RT PCR pentru COVID 19 și cu numărul acestora. Cifrele date publicității de celebrul Grup de Comunicare Strategică confirmă acest Adevăr. Legătura dintre numărul de îmbolnăviri și numărul testelor efectuate este evidentă! De ce? S-a constatat că, de foarte multe ori, persoanele care la primul test au avut rezultat negativ (adică nu aveau virusul SARS-CoV-2) la următorul test (după 3-14 zile) au fost confirmate pozitiv, respectiv contaminate cu noul coronavirus. Deocamdată, este o enigmă această evoluție a stării de sănătate – de la persoana sănătoasă la persoana confirmată cu virusul SARS-CoV-2, după ce a făcut testarea precedentă. Se pune întrebarea: a fost îmbolnăvită în timpul și cu ocazia testări? Nimeni nu a exclus această probabilitate! Până acum, nicio autoritate, inclusiv comandantul acțiunii – dr. Raed Arafat și ministrul Sănătății Nelu Tătaru, nu și-au asumat responsabilitatea asupra consecințelor testului RT PCR. Întreaga responsabilitate revine persoanei testate!
Țările care nu au făcut teste RT PCR sau cele în care s-au făcut puține astfel de teste nu au probleme cu boala COVID 19 și cu creșterea alarmantă a numărului de îmbolnăviri.
Testul RT PCR folosit acum pentru COVID 19 a fost inventat în anul 1984 de către cercetătorul american Kary Mullius. Acest test RT PCR nu testează existența virusului! Inventatorul testului a declarant că testul RT PCR nu poate fi folosit pentru a diagnostica boli infecțioase! Cu toate acestea, în perioada stării de alertă autoritățile Statului Român își bazează deciziile pe rezultatele obținute în urma folosirii testului RT PCR. În fapt, acest test colectează material genetic pe care îl amplifică și în funcție de numărul ciclurilor de mărire dă rezultatul, un test negativ sau pozitiv (la un număr mai mare de amplificare).
Avocații suport COVID 19 în România susțin că în cazul folosirii RT PCR pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 precizia rezultatului este de aproape 100%, pe când la testul făcut prin luarea unei probe de sânge se ajunge ca eroarea să fie până la 30% la stabilirea rezultatului testului. Ca urmare, majoritatea cetățenilor care au făcut testul pentru COVID 19 au ales varianta testului RT PCR. Un astfel de test costă circa 400 lei. Costul testării pentru personalul medical se suportă de către Ministerul Sănătății. Majoritatea cetățenilor care au fost testați până acum au achitat costul testării sau a testărilor, cu excepția celor puțini care au beneficiat de teste gratuite oferite de câteva autorități publice locale (mai ales în București).
În cazul majorității cetățenilor care au achitat costul unui test RT PCR s-a procedat, de regulă, astfel:
-Cu ajutorul trusei de determinare a existenței virusului SARS-CoV-2 au fost prelevate două probe: una din gât și alta din nas. Pentru proba din nas, adâncimea de penetrare a ansei de recoltare este foarte profundă. Ansa asigură o penetrare necontrolată în zona profundă a cavității nazale și provoacă dureri și sângerări secundare.
-După luarea probelor, persoana care le-a prelevat (o anonimă îmbrăcată într-un costum de protecție) îi solicită pacientului să semneze o declarație care cuprinde un text scris cu litere foarte mici, din care rezultă că a fost de acord să i se facă testul și că își asumă toate consecințele testului asupra stării sale de sănătate. Conform Legii privind drepturile pacientului acesta trebuie informat înainte de luarea probelor asupra intervenției medicale și a consecințelor ei. Pacientului nu i se înmânează niciun exemplar al declarației.
-Persoana juridică la care se efectuează testul nu își asumă nicio responsabilitate referitoare la consecințele acestuia, nici cu privire la eventualele leziuni care sunt provocate în cavitatea nazală a pacientului și nici cele referitoare la eventuala infectare a celor două anse de recoltare de la producător cu virusul SARS-CoV-2.
Cetățeanul care este obligat să efectueze testul pentru virusul SARS-CoV-2 sau cel care dorește să își verifice starea de sănătate se angajează în scris să suporte toate consecințele testului. În cazul în care acestuia i se comunică un rezultat negativ, persoanei îi este recomandată refacerea testului.
În România, comandantul acțiunii dr.Raed Arafat, un cetățean străin de Neamul Românesc și de Religia Națională Ortodoxă, a ordonat, împreună cu ministrul Sănătății, ca testările să se facă țintit în anumite locuri unde sunt șanse să se constate că a crescut numărul celor testați pozitiv, respectiv în spitale și la căminele pentru bătrâni. Strategia lor a dat și dă rezultatele așteptate. Dovada sunt creșterile zilnice la numărul celor găsiți pozitivi. Ei știu că acolo unde s-au făcut teste în urmă cu circa 14 zile și rezultatul a fost negativ, la al doilea test rezultatul este, de cele mai multe ori, pozitiv. Un exemplu recent îl constituie situația de la Spitalul Județean din Galați unde la primul test RT PCR au fost doar câțiva angajați depistați pozitiv din întregul personal, iar la al doilea au fost peste 100. Curios este faptul că, membrii de familie ai persoanelor testate pozitiv nu au fost infectate cu noul coronavirus. Un alt exemplu îl constituie cel al unui echipaj de pe un vapor din Argentina, având 57 de membrii, care la testul făcut la plecarea în cursă au fost toți testați negativ, iar la întoarcere (după circa o lună, timp în care nu au ancorat în niciun port și nu au avut nicio vizită la bord) cei mai mulți dintre ei erau bolnavi de COVID 19. Deocamdată, este o enigmă în privința cauzei îmbolnăvirii. Se pare că nu au luat în studiu varianta infectării anselor de recoltare a probelor cu virusul SARS-CoV-2, din fabricație sau ulterior.
Până acum, cu toate că au susținut și răspândit pericolul bolii COVID 19, Președintele României, Premierul și membrii Guvernului, toți membrii Parlamentului și alți demnitari nu au făcut testul RT PCR. De ce oare? Cunosc cumva Adevărul privind ansele de recoltare a probelor? Au aflat că acestea sunt neconforme? De ce nimeni dintre cei aflați în conducerea Statului Român nu își asumă responsabilitatea în privința consecințelor folosirii testului RT PCR asupra cetățenilor? Știu ei că ansele de recoltare a probelor din gura și gâtul pacienților sunt neconforme? De ce lipsește transparența din partea Președintelui Iohannis, a Premierului Orban, a ministrului Tătaru și a comandatului acțiunii dr.Raed Arafat în ceea ce privește furnizorul testelor RT PCR, numărul și prețul acestora, precum și verificările făcute în laboratoarele de specialitate din România pentru a constata dacă ansele de recoltare nu sunt cumva „îmbogățite” cu virusul SARS-CoV-2 cu scopul de a îmbolnăvi un număr cât mai mare de oameni sănătoși cu ocazia efectuării testului pentru COVID 19.
Tot mai mulți români din Țara-Mamă și din străinătate întreabă și așteaptă răspunsuri de la autorități în legătură cu: scopurile urmărite prin închiderea spitalelor în plină epidemie de COVID 19 și lipsirea ilegală de libertate a persoanelor asimptomatice; politica vizând testarea unui număr cât mai mare de persoane sănătoase; legătura dintre obligativitatea purtării măștilor de protecție împotriva muștelor și țânțarilor (pentru că prin ele trec virușii, bacteriiile și microbii) și testele RT PCR efectuate la persoanele sănătoase și la cele suspecte de COVID 19; lipsa politicilor de stat care să contribuie la creșterea imunității cetățenilor; graba adoptării în timpul nopții a amendamentelor la Legea privind internarea și carantinarea diferitelor persoane urmată de testarea lor obligatorie cu testul RT PCR și nu cu cel care folosește probe din sânge; dezinteresul total față de cunoașterea și preluarea experienței dobândite în multe țări care nu au înregistrat cazuri de bolnavi de COVID 19 și cele din țările cu un număr relativ mare de bolnavi de COVID 19 și care au revenit la normalitate, la situația anterioară anunțării pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății, o asociație privată și finanțată mai ales de către marile concerne farmaceutice. Se știe că, recent, SUA s-a retras din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) după ce a constatat că recomandările acesteia au avut numeroase efecte negative asupra cetățenilor americani și a economiei acestei țări.
Întrebarea esențială la care autoritățile trebuie să răspundă este următoarea: sunt sau nu sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2 ansele folosite pentru prelevarea probelor din gâtul și nasul persoanelor testate? La această întrebare pot fi adăugate alte patru ajutătoare și anume:
1.Este sau nu folosită politica de extindere uriașă a numărului persoanelor testate RT PCR cu scopul de a le introduce în gâtul și nasul pacienților virusul SARS-CoV-2 pregătit de fabricatul sau distribuitorul acestor teste?
2.Se insistă asupra obligativității purtării măștilor de protecție neconforme cu scopul de a scădea imunitatea majorității cetățenilor în fața virusului SARS-CoV-2, mai ales împotriva celor care au efectuat testul RT PCR și le-a fost afectată cavitatea nazală?
3.De la ce dată Regimul Iohannis-Orban-Arafat-Tătaru va respecta dispozițiile Constituției României și va acționa pentru asigurarea dreptului la viață și a dreptului la sănătate prin redeschiderea spitalelor și a policlinicilor pentru peste 4.000.000 de bolnavi supuși GENOCIDULUI?
4.Care este cifra ce trebuie înregistrată zilnic pentru persoanele testate pozitiv pentru ca ministrul Sănătății și comandantul acțiunii să recunoască, printr-un document legal, că în România există pandemie de COVID 19?

Persoanele care au acționat până acum ca suport COVID 19 și se află în conducerea Statului Român au obligația să răspundă la aceste întrebări și să spună Adevărul.

Redacția platformei media independente Criteriul Național și Ziarul Nationalul.ro mulțumește domnului Gheorghe Funar
Președintele Partidului România Noastră redactat azi 18 Iulie 2020 în orașul Cluj-Napoca

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

Publicat

pe

Salonul Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA ajunge în 2026 la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul este programat miercuri, 14 octombrie, de la ora 18:00, la Palatul Parlamentului, în Galeriile S1.

Proiectul, pornit din entuziasmul studenților geografi ai Universității din București, este dedicat patrimoniului natural, cultural și vizual al României.

În cadrul ediției aniversare va fi lansat și Catalogul Fotogeografica 2026, care reunește fotografiile premiate și imaginile selectate în secțiunile Patrimoniu Cultural, Peisaj Natural și Wildlife, pentru categoriile Elevi/Studenți și Open.

De-a lungul celor trei decenii, proiectul a adunat mii de imagini despre peisajele României, biodiversitate, tradiții, comunități și transformările societății.

FOTOGEOGRAFICA 2026 este realizat de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Mai multe informații despre ediția aniversară pot fi citite în articolul complet publicat de PresaDeAzi.ro.

Articolul FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului apare prima dată în Ziarul Nationalul.

Citeste in continuare

Eveniment

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Publicat

pe

București, 29 septembrie 2026 – La Muzeul Național Cotroceni a avut loc lansarea volumului aniversar „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari”, proiect editorial realizat de Romania Student Tour și dedicat împlinirii a 100 de ani de la vizita de stat a Reginei Maria a României în Statele Unite ale Americii și Canada. Evenimentul, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai corpului diplomatic, ai mediului academic și cultural, lideri ai comunităților românești din străinătate, studenți și tineri implicați în proiecte dedicate promovării patrimoniului și valorilor românești.

Ceremonia, moderată de Bianca Radu, președinta Ligii Studenților Români din Străinătate, s-a desfășurat în prezența Președintelui României, Nicușor Dan, și a Primei Doamne, Mirabela Grădinaru, și a debutat cu intonarea Imnului Național al României.

În alocuțiunea susținută cu această ocazie, Președintele României a evidențiat semnificația istorică a vizitei Reginei Maria în America de Nord și contribuția acesteia la consolidarea relațiilor dintre România și Statele Unite ale Americii.

„Este implicit și o discuție despre parteneriatul nostru România-Statele Unite, care are rădăcini adânci în timp și care azi a ajuns la maturitate și care ne va ajuta să facem lucruri pe multiple planuri, inclusiv economic.”

Șeful statului a subliniat, totodată, rolul excepțional pe care Regina Maria l-a avut în promovarea intereselor României pe plan internațional:

„Regina Maria și-a înțeles vocația, și-a asumat rolul pe care i l-au dat românii, s-a sacrificat pentru România, prin gesturi și acțiuni extrem de importante, inclusiv mobilizarea soldaților de pe front, după aceea o diplomație autentică, cu multiple beneficii pentru noul stat român de la momentul acela.”

Referindu-se la nevoia de repere autentice pentru noile generații, Președintele României a afirmat:

„Tocmai când avem o personalitate cum este Regina Maria, este important să o promovăm, ca să arătăm oamenilor, și mai ales copiilor, că se poate și că în țara aceasta s-au întâmplat lucruri extraordinare.”

În cadrul evenimentului a fost prezentat și mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Regina Maria a României – o ambasadoare a poporului român în America și Canada”, transmis prin intermediul consilierului patriarhal Răzvan Mihai Clipici.

Au susținut alocuțiuni Adrian Zuckerman, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România și președinte al Alianței SUA-România, prof. univ. dr. Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România, Dana Bucin, consul onorific al României în Connecticut, precum și Liviu Sebastian Jicman, directorul general al Muzeului Național Cotroceni, și Mihai Moldovan, directorul Casei de Cultură a Studenților București.

În încheierea ceremoniei, Paul Bordaș, fondator al programului Romania Student Tour, inițiator al proiectului Fotogeografica și coordonator editorial al volumului, a prezentat parcursul editorial al proiectului și importanța recuperării memoriei istorice asociate personalității Reginei Maria, una dintre figurile definitorii ale României moderne.

Prefațat de Președintele României, volumul reunește contribuții instituționale, academice, diplomatice și culturale dedicate personalității Reginei Maria și moștenirii sale istorice. Lucrarea include un cuvânt de deschidere semnat de Președintele României și testimoniale semnate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române, Eugen Tomac, consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni al Administrației Prezidențiale, Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România, Laura Popescu, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Bogdan Mănoiu, ambasadorul României în Canada, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, Marius Bostan, inițiatorul RePatriot, ambasadorul Adrian Zuckerman, Cristian Anița, director general al Arhivelor Naționale ale României, Narcis Dorin Ion, director general al Muzeului Național Peleș, Mihail Ion Gorgoi, director general al Muzeului Național Bran, Simona Laiu, istoric și muzeolog, Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, Bianca Radu, președinta Ligii Studenților Români din Străinătate și Paul Bordaș

Prin diversitatea perspectivelor reunite, volumul conturează imaginea Reginei Maria nu doar ca figură emblematică a istoriei naționale, ci și ca simbol al diplomației culturale, al modernizării României și al consolidării legăturilor dintre România și comunitățile românești din lume.

Realizată în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Bran, Muzeul Național al Țăranului Român și Casa de Cultură a Studenților București, lucrarea însumează 256 de pagini și reunește imagini de epocă și creații contemporane realizate de 57 de fotografi consacrați și laureați ai Concursului Național de Fotografie Fotogeografica.

Lansarea volumului se înscrie în seria manifestărilor dedicate centenarului vizitei Reginei Maria în America de Nord, una dintre cele mai importante misiuni diplomatice și culturale din istoria României moderne. Prin valoarea sa documentară, artistică și educativă, volumul „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” reprezintă un omagiu adus unei personalități care a contribuit decisiv la consolidarea imaginii României în lume și la promovarea valorilor românești pe scena internațională.

***

Romania Student Tour este un program național de educație, cultură și diplomație publică dedicat promovării patrimoniului material și imaterial al României în rândul tinerilor din țară și din diaspora. Prin proiectele sale editoriale, culturale și educaționale, programul contribuie la consolidarea identității naționale și la promovarea valorilor românești în context european și internațional.

Paul Bordaș
Inițiator Fotogeografica
Fondator Romania Student Tour

Citeste in continuare

Eveniment

Transport Persoane Romania Germania – Topala Travel

Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized20 de ore inainte

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Exclusivo zi inainte

Guvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov

Austeritate la minister, șampanie la consiliu – „Strângem cureaua la ghișeu, lărgim cureaua la consiliu” Pe 24 septembrie, Guvernul demis...

Eveniment2 zile inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

Salonul Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA ajunge în 2026 la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul este programat miercuri, 14 octombrie,...

Turism3 zile inainte

Ce atracții turistice poți vizita în Munții Șureanu?

Dacă vrei să lași în urmă aglomerația de pe Valea Prahovei, Munții Șureanu îți oferă una dintre cele mai curate...

Uncategorized5 zile inainte

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Eveniment6 zile inainte

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

București, 29 septembrie 2026 – La Muzeul Național Cotroceni a avut loc lansarea volumului aniversar „REGINA. Volum in honorem arhitectei...

Uncategorized6 zile inainte

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Uncategorized6 zile inainte

Viitorul tehnologiei de securitate in Europa, dezbatut la Romanian Security Fair 2026

BUCURESTI, 9 October 2026 – Reprezentanti EURALARM, ONVIF si PISA, alaturi de Messe Frankfurt si experti din industria internationala de securitate,...

Uncategorized7 zile inainte

ELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii

Cerințele de securitate devin tot mai complexe, pe măsură ce amenințările și mediile evoluează. De la șantiere și spații comerciale...

Uncategorized7 zile inainte

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Uncategorized7 zile inainte

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized7 zile inainte

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Top Știri