Eveniment
Șoferi, vi se pregătește ceva! Noi reguli privind suspendarea permisului! Se schimbă legea | BrasovulMeu

Şoferii pot cere anularea a două puncte de penalizare în urma vizionării unor materiale educative despre urmările grave ale neatenţiei în trafic sau ale unui comportament neadecvat la volan, potrivit unui proiect legislativ referitor la modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care a fost adoptat, luni, în plenul Senatului. „În cazul aplicării a două puncte de penalizare, altele decât cele două premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor două puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ, realizat de Poliţia Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic. Conducătorul auto poate face această solicitare o singură dată într-un interval de şase luni. Vizionarea acestor filme educative din domeniul siguranţei rutiere se va face în structurile şi la partenerii aprobaţi de Poliţia Română, cu drept de eliberare a dovezii de participare la vizionare”, prevede un amendament la proiectul iniţiat de senatorul liberal Mario-Ovidiu Oprea.
În propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se precizează că această măsură este o practică întâlnită şi în alte state, cu rezultate îmbucurătoare în ceea ce priveşte corectarea voluntară a unor acţiuni greşite la volan. „Pedepsirea încălcării Codului rutier este astfel dublată de educaţie rutieră şi conştientizarea pericolului pe care îl constituie comportamentul greşit la volan”, se arată în expunerea de motive.
În proiect se mai propune suspendarea permisului pentru posesorul cu o vechime mai mică de un an de zile la cumularea a 12 puncte de penalizare, nu 15, ca în cazul celorlalţi şoferi. „Este vital pentru aceştia, care au urmat de puţin timp cursurile teoretice şi practice ale unei şcoli de şoferi, să conştientizeze importanţa celor învăţate şi respectarea regulilor în trafic”, explică iniţiatorul.
Proiectul, iniţiat de PNL, a primit deja vot favorabil din partea Senatului. For decizional este Camera Deputaţilor.
Eveniment
Lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să cumperi un apartament în care să te muți imediat
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
BRUTA PLAN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI BRUTA PLAN S.R.L.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 937/RUE1413/C9/I3. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, realizare rețea LAN/WiFi, aplicații/licențe software, website de prezentare, servicii de tip Cloud Computing, servicii pentru consolidarea securității cibernetice, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 164.016,83 lei
Valoarea nerambursabilă: 147.565,97 lei
Contribuția beneficiarului: 16.450,86 lei
Data începerii proiectului: 04.12.2024
Data finalizării proiectului: 29.05.2026
Cod proiect: RUE 1413
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a crescut semnificativ eficiența operațională și a permis integrarea proceselor digitale esențiale în activitatea curentă a companiei. Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (sistem desktop profesional, laptop, tabletă, termodetector, dronă, set VR, tablă interactivă, scanner format mare, imprimantă multifuncțională și plotter profesional), licențe software de specialitate (ARCHICAD 28, Krea AI, Twinmotion, Bitdefender GravityZone Business Security), servicii cloud computing (Microsoft 365 Business Standard și Google Cloud), dezvoltarea website-ului companiei, realizarea prezenței digitale pe rețele sociale și instruirea personalului în utilizarea noilor soluții digitale.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea fluxurilor de proiectare, modelare și prezentare vizuală, automatizarea activităților administrative, reducerea timpilor de lucru, îmbunătățirea colaborării cu clienții și partenerii, precum și creșterea mobilității operaționale. Utilizarea serviciilor cloud a facilitat accesul securizat la date, colaborarea online, continuitatea activității și protecția informațiilor companiei, iar infrastructura hardware modernă a crescut performanța și capacitatea de lucru în activitățile de arhitectură și proiectare.
Totodată, integrarea echipamentelor inteligente și a tehnologiilor conectate a permis transfer rapid de date între dispozitive, gestionarea eficientă a documentelor digitale, utilizarea instrumentelor colaborative și optimizarea fluxurilor interne de lucru. Soluțiile bazate pe inteligență artificială au contribuit la generarea rapidă de conținut vizual, la realizarea prezentărilor avansate și la creșterea capacității de inovare digitală a societății.
Formarea profesională în domeniul competențelor digitale a asigurat cunoștințele necesare pentru utilizarea eficientă a echipamentelor și aplicațiilor implementate. Auditul tehnic IT a confirmat conformitatea investițiilor realizate și atingerea criteriilor DESI asumate, demonstrând progresul companiei în digitalizare, utilizarea serviciilor cloud, integrarea echipamentelor conectate, prezența digitală online și adoptarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității interne, la creșterea eficienței operaționale și la consolidarea competitivității BRUTA PLAN S.R.L. într-un mediu economic tot mai orientat spre soluții digitale.
Date de contact beneficiar: BRUTA PLAN S.R.L.
Telefon: 0752020594
Email: tudor.bruma@yahoo.com
Adresa: Municipiul Cluj-Napoca, Strada PICTOR OCTAV BĂNCILĂ, Nr. 19, Județ Cluj
Eveniment
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVĂ „DOTARE SERVICE AUTO PENTRU HTZ AUTO SRL” finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

-
Evenimentacum 6 zileSC LIFTPARK S.R.L. anunță finalizarea activităților proiectului DIGITALIZAREA SOCIETĂȚII LIFTPARK S.R.L
-
Evenimentacum 7 zileCând mobilitatea nu mai e o cheltuială, ci o decizie financiară pe termen lung
-
Evenimentacum 6 zileStartul sezonului în solarii: de ce luna aprilie face diferența între un an bun și unul pierdut
-
Evenimentacum 3 zilestiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj
-
Evenimentacum 4 zileCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Evenimentacum 2 zileANUNȚ DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVĂ „DOTARE SERVICE AUTO PENTRU HTZ AUTO SRL” finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027
-
Evenimentacum 3 zileBRUTA PLAN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI BRUTA PLAN S.R.L.”
-
Evenimentacum 6 oreLucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să cumperi un apartament în care să te muți imediat