Connect with us

Eveniment

Centrul Medical Maria: Terapia în camera hiperbară recomandată pentru recuperarea şi tratarea infectării cu virusul SARS-CoV-2

Publicat

pe

De multe ori refacerea şi recuperarea din urma unei afecţiuni sunt considerate la fel de importante precum tratamentul în sine, pentru a se ridica din nou puntea dintre fostul pacient şi o viaţă normală. Şi în cazul coronavirusului, efectele secundare se pot întinde şi pe parcursul a mai multe luni sau chiar ani, astfel că persoanele care au fost confirmate ca fiind purtătoare ale virusului SARS-CoV-2, dincolo de particularităţile individuale ale organismului şi ale tipului de tulpină care a făcut obiectul infectării, pot avea de aşteptat mult timp până la revenirea la viaţa de dinainte, în cazul unei recuperări necorespunzătoare sau a dezinteresului faţă de acest proces.

Terapia în camera hiperbară  a devenit în ultimii ani, fără doar şi poate, vedeta sistemul mondial de sănătate. O veritabilă încununare a unor dorinţe multimilenare ale omenirii în domeniul medical, tehnica non-invazivă de regenerare a celulelor din întregul organismul a făcut posibil ca inclusiv unele afecţiuni extrem de delicate şi dificile să poată fi depăşite, cu o refacere exemplară. Oxigenoterapia ajută atât în tratarea, cât şi în recuperarea organismului, în urma a sute de afecţiuni severe.

Terapia în camera hiperbară este posibilă şi în judeţul Braşov, la Centrul Medical Maria de la Sânpetru, una dintre puţinele instituţii de profil din România care beneficiază de această tehnologie. Clinica îşi propune să îmbine utilul cu plăcutul, adică terapia cu bucuria unei vacanţe şi a unei pauze de la grijile cotidiene, astfel că odată cu terapia zilnică în camera hiperbară, efectuată pe baza recomandării specialiştilor, de 10 şedinţe, le oferim pacienţilor posibilitatea de a cunoaşte într-un mod relaxant cetatea din Sânpetru, rezervaţia de pe dealul Lempeş, centrul vechi al Braşovului, muntele Tâmpa sau Masivul Postăvaru, alături de multe alte obiective turistice ale zonei, adaptate la condiţiile de distanţare socială impuse de pandemie, dar şi la posibilităţile fizice ale fiecărei persoane. Despre locuri de cazare, dar şi despre pachetele de terapie la preţuri speciale, cu discounturi semnificative, de până la 20%, se pot afla informaţii atât de la sediul Centrului Medical Maria, situat pe strada Poienitei nr. 2-8, cât şi la numerele de telefon 0268.309.300/ 0735.444.085 sau pe email la programari@centrulmaria.ro.

Terapia în camera hiperbară ajută şi în tratarea sau recuperarea cazurilor de coronavirus, pentru cea mai frecventă manifestare severă COVID-19, pneumonia virală, energizează organismul, încetineşte procesului de îmbătrânire celulară, susține oxigenarea și crește producția de elastină. Oxigenoterapia este un adjuvant pentru recuperarea sportivilor de mare performanţă în perioadele foarte grele, de încărcare fizică și mentală, optimizând funcțiile organismului, crescând producția de colagen și vindecând mai rapid contuziile și leziunile. Efectele terapeutice ale acestei tehnici medicale oferă şi suport pentru tratamentele oncologice, tratează complicațiile radioterapiei, asigură o oxigenare optimă pentru țesuturi, scade inflamația, acumularea de lichide, eliberează celule stem și asigură efect antibacterian. Prezenţa în camera hiperbară duce la o optimizare cognitivă, îmbunătățind memoria pe termen scurt şi lung, fiind o formă de terapie recomandată inclusiv persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist. Nu în ultimul rând, optimizează fertilitatea și îmbunătățește funcțiile sexuale, are şi efecte cardiace, prin îmbunătăţirea circulaţiei coronariene, creşte considerabil imunitatea organismului și îl ajută să lupte contra infecțiilor produse de viruși și bacterii, ducând la scăderea timpului de spitalizare.

Principalul avantaj al acestui tip de terapie medicală este dat de faptul că tot procesul se defăşoară într-un mod total non-invaziv şi este pretabil pentru toate categoriile de vârstă ale pacienţilor, independent de starea şi gradul afecţiunilor acestora.

Mai multe detalii despre oxigenoterapie, dar şi informaţii inedite, poţi afla de pe portalul centrulmaria.ro, dar şi din imaginile video referitoare la camera hiperbară:

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Cană personalizată ieftină: cum o alegi fără să dai greș?

Publicat

pe

Ai căutat „cană personalizată ieftină” și ai dat peste zeci de site-uri cu prețuri care diferă dramatic, termene de livrare vagi și fotografii de produs care nu îți inspiră deloc încredere. Știm exact cum te simți. Vrei să faci un cadou frumos, personalizat cu o fotografie sau un mesaj special, dar nu vrei să plătești exagerat — și nici să primești ceva de calitate slabă. Problema reală nu este că nu există căni personalizate ieftine în România, ci că nu știi cum să le deosebești pe cele bune de cele care te vor dezamăgi. O cană personalizată ieftină poate fi, în realitate, un cadou de mare impact emoțional dacă știi ce să cauți.

Acest articol îți explică tot ce trebuie să știi: ce prețuri sunt realiste în 2026, cum funcționează procesul de personalizare, ce greșeli să eviți și cum să te asiguri că primești exact ce ai comandat — la un preț corect.

  • Idei principale:
  • O cană personalizată de calitate decentă costă în România între 30 și 70 de lei, în funcție de tip și tiraj.
  • Calitatea imprimării depinde direct de rezoluția graficii trimise — aceasta este cea mai frecventă sursă de dezamăgire.
  • Există diferențe semnificative între tehnicile de imprimare (sublimare vs. serigrafie vs. transfer termic).
  • Comenzile corporate și cele în volum mare beneficiază de reduceri substanțiale.
  • Timpul de producție variază între 1 și 5 zile lucrătoare — planificarea din timp este esențială.
  • Verifică întotdeauna dacă furnizorul oferă o mostră digitală (mockup) înainte de producție.

Ce Înseamnă cu Adevărat „Ieftin” pentru o Cană Personalizată în România

O cană personalizată ieftină în România nu înseamnă neapărat o cană proastă — înseamnă că știi exact pentru ce plătești. În 2026, prețul mediu pentru o cană ceramică personalizată prin sublimare variază între 30 și 55 de lei pentru o bucată, cu grafică inclusă. Sub această limită, fie calitatea materialului lasă de dorit, fie imprimarea se va decolora după câteva spălări la mașina de spălat vase. Atunci când cauți o cană personalizată ieftină, este esențial să înțelegi că prețul corect reflectă calitatea reală a produsului final.

Cei care oferă căni la 15-20 de lei bucata de obicei folosesc căni de ceramică subțire, cu pereți fragili, și tehnici de transfer termic de calitate inferioară. Este un risc real pe care mulți cumpărători îl descoperă prea târziu.

Tipuri de Căni Disponibile și Prețurile lor Realiste

Tip cană Material Preț mediu (1 buc.) Rezistență la spălare
Cană ceramică standard 330ml Ceramică albă 25–45 lei Bună (sublimare)
Cană magică (color la cald) Ceramică cu strat termoactiv 45–65 lei Medie
Cană inox personalizată Oțel inoxidabil 55–90 lei Foarte bună
Cană ceramică 450ml (oversize) Ceramică albă 40–60 lei Bună (sublimare)
Cană cu capac și linguriță Ceramică + accesorii 55–80 lei Bună

Sfat de expert: Nu compara niciodată prețurile fără să verifici și tehnica de imprimare folosită. Sublimarea termică este standardul de calitate pentru căni ceramice — imprimarea prin transfer simplu sau etichetă vinil nu durează în timp și se va deteriora rapid la contactul cu apa fierbinte sau la spălare. O cană personalizată ieftină realizată prin sublimare va rezista semnificativ mai mult decât una produsă prin metode inferioare. 

Tehnici de Imprimare: Ce Ar Trebui să Știi Înainte să Comanzi

Una dintre cele mai importante decizii când alegi o cană personalizată ieftină este să înțelegi cum se face imprimarea. Nu toate metodele sunt la fel de durabile sau de potrivite pentru anumite tipuri de grafică. Cunoașterea acestor detalii te va ajuta să obții cea mai bună cană personalizată ieftină pentru nevoile tale specifice.

Sublimarea Termică — Standardul de Calitate

Sublimarea este cea mai populară și mai durabilă tehnică pentru personalizarea cănilor ceramice. Cerneala este transformată în gaz sub căldură și presiune, pătrunzând în structura cănii. Rezultatul: culori vii, detalii fine și rezistență excelentă în timp. Această metodă funcționează doar pe suprafețe albe sau deschise la culoare.

  • Avantaje: durabilitate mare, culori exacte, redare fidelă a fotografiilor
  • Dezavantaje: nu funcționează pe căni de culoare închisă, necesită grafică de rezoluție înaltă

Transferul Termic Simplu

Această metodă aplică un film imprimat pe suprafața cănii. Este mai ieftină, dar imprimarea poate coji sau decolora după 20–30 de spălări. Este acceptabilă pentru cadouri ocazionale, dar nu pentru uz zilnic intens. Dacă dorești o cană personalizată ieftină pentru uz zilnic, sublimarea rămâne alegerea mai înțeleaptă pe termen lung.

Serigrafie și UV Printing

Serigrafia se folosește mai mult pentru comenzi mari, cu design simplu (maxim 3–4 culori). UV printing permite aplicarea pe aproape orice suprafață, inclusiv căni colorate, și oferă o textură ușor reliefată. Este o opțiune excelentă pentru cadouri corporate personalizate în volum.

Greșelile Comune Când Comanzi o Cană Personalizată Ieftină

Mulți cumpărători din România ajung să fie dezamăgiți nu din cauza producătorului, ci din cauza unor erori evitabile din etapa de comandă. Iată cele mai frecvente greșeli pe care le fac cei care comandă o cană personalizată ieftină pentru prima dată:

1. Trimiterea unei Imagini de Rezoluție Mică

Aceasta este, de departe, cea mai frecventă problemă. Dacă trimiți o fotografie descărcată de pe Facebook sau WhatsApp, aceasta are de obicei o rezoluție de 72 DPI — suficientă pentru ecran, dar complet inadecvată pentru imprimare. Rezultatul va fi o imagine neclară, pixelată, care va arăta neprofesionist.

Regulă de bază: Pentru o cană standard de 330ml, imaginea trebuie să aibă minimum 1200 x 800 pixeli la 300 DPI. Dacă nu ești sigur, cere furnizorului să verifice fișierul înainte de producție. 

2. Nesusolicitarea unui Mockup Digital

Orice furnizor serios oferă un mockup (previzualizare digitală) înainte de a pune cana la producție. Dacă nu ți se oferă această opțiune, este un semnal de alarmă. Mockup-ul îți permite să verifici poziționarea textului, culorile și proporțiile înainte ca imaginea să fie imprimată definitiv. Atunci când comanzi o cană personalizată ieftină, mockup-ul este garanția că vei primi exact ce ai vizualizat.

3. Ignorarea Termenului de Livrare

Românii au tendința să comande cadouri personalizate cu 1–2 zile înainte de eveniment. Producția unei căni personalizate durează de obicei 1–3 zile lucrătoare, la care se adaugă 1–3 zile pentru livrare prin curier (Fan Courier, DPD, Cargus etc.). Dacă ești în afara județului unde se produce cana, planifică minimum 5 zile lucrătoare pentru siguranță.

4. Alegerea Exclusiv după Preț

O cană la 15 lei poate părea o afacere excelentă, dar dacă se decolorează după primele 5 spălări sau dacă imaginea iese neclară, banii sunt pierduți. Cel mai bun raport calitate-preț în România se găsește în intervalul 30–55 lei pentru o cană personalizată ieftină ceramică personalizată prin sublimare.

Cana Personalizată ca Idee de Cadou: Ocazii Potrivite

Cana personalizată este unul dintre cele mai versatile cadouri din România, apreciat atât de adulți, cât și de copii. O cană personalizată ieftină se poate potrivi perfect pentru numeroase ocazii speciale din viața de zi cu zi. Iată ocaziile pentru care se potrivește cel mai bine:

  • Cadou pentru educatoare sau învățătoare: O cană cu poza copilului și un mesaj de mulțumire este unul dintre cele mai călduroase cadouri de 1 iunie sau de final de an școlar.
  • Cadou corporate personalizat: Firmele din România oferă frecvent căni cu logo-ul companiei sau cu numele angajatului ca premiu sau cadou de Crăciun.
  • Cadou de ziua de naștere: O cană cu o fotografie din copilărie sau cu un mesaj de umor personalizat este mereu apreciată.
  • Cadou de Valentine’s Day sau 8 Martie: Cuplurile din România optează tot mai des pentru cadouri personalizate în locul celor generice din magazine.
  • Suvenir de nuntă sau botez: Căni cu data evenimentului și numele mirilor sau al celui botezat sunt suveniruri originale și practice.

Comenzi Corporate: Reduceri și Beneficii pentru Firme din România

Dacă reprezinți o firmă și vrei să comanzi căni personalizate în volum mare, situația se schimbă semnificativ în favoarea ta. Comenzile de la 20 de bucăți în sus atrag de obicei reduceri progresive, iar de la 50 de bucăți poți negocia prețuri angro. O cană personalizată ieftină comandată în volum mare poate ajunge la prețuri extrem de avantajoase, transformând această opțiune în cea mai rentabilă alegere pentru cadourile corporate.

Cantitate Preț mediu per bucată Reducere estimată
1–5 bucăți 40–55 lei
6–20 bucăți 35–45 lei ~10–15%
21–50 bucăți 28–38 lei ~20–30%
51–100 bucăți 22–32 lei ~35–45%
Peste 100 bucăți Negociat direct Până la 50%+

Important pentru firme: Solicitați factură fiscală cu TVA deductibil. Furnizorii înregistrați ca PFA sau Întreprindere Individuală pot emite facturi valide fiscal. Verificați dacă furnizorul este plătitor de TVA dacă acest lucru este relevant pentru deducerile companiei dumneavoastră. 

Cum să Pregătești Grafica pentru o Cană Personalizată Perfectă

Indiferent dacă ești un simplu cumpărător sau un manager de achiziții pentru cadouri corporate, pregătirea corectă a graficii este esențială pentru un rezultat de calitate. O cană personalizată ieftină va arăta impecabil doar dacă fișierele trimise respectă cerințele tehnice ale furnizorului.

Formate Acceptate de Fișiere

  • PNG — recomandat pentru imagini cu fundal transparent
  • JPG/JPEG — acceptat pentru fotografii, dar fără fundal transparent
  • PDF vectorial — ideal pentru logo-uri și text, fără pierdere de calitate la scalare
  • AI / CDR / EPS — formate profesionale vectoriale, acceptate de furnizorii cu echipamente avansate

Sfaturi Practice pentru Fotografii de Familie

  • Folosește fotografii originale, nu descărcate de pe rețele sociale (rezoluție comprimată).
  • Fotografiile luminoase, cu contrast bun, se imprimă mult mai fidel.
  • Evită fotografiile cu fundal aglomerat dacă vrei un design curat — cere furnizorului să elimine fundalul.
  • Nu folosi filtre Instagram sau efecte de imagine — acestea pot crea probleme la imprimare.

Sfaturi Practice pentru Logo-uri de Firme

  • Furnizează logo-ul în format vectorial (AI, EPS, SVG) pentru margini clare și ascuțite.
  • Dacă ai doar logo în format raster (PNG/JPG), asigură-te că are minimum 300 DPI la dimensiunea dorită de imprimare.
  • Specifică codul de culoare Pantone sau CMYK dacă identitatea vizuală a brandului tău este importantă.

Cum Să Verifici un Furnizor de Căni Personalizate din România

România are sute de furnizori de cadouri personalizate, de la magazine online mari până la mici ateliere locale. Iată cum să faci diferența între un furnizor de încredere și unul care te va dezamăgi atunci când cauți cea mai bună cană personalizată ieftină pentru nevoile tale:

Semne ale unui Furnizor de Încredere

  • Oferă mockup digital gratuit înainte de producție.
  • Are recenzii reale (Google Reviews, Facebook, Trustpilot) cu fotografii ale produselor livrate.
  • Specifică clar tehnica de imprimare folosită.
  • Are o politică clară de returnare sau înlocuire în caz de defect de producție.
  • Răspunde rapid la mesaje (în maximum 24 de ore în zilele lucrătoare).
  • Emite factură fiscală la cerere.

Semnale de Alarmă

  • Prețuri mult sub media pieței, fără nicio explicație.
  • Nu oferă previzualizare digitală a produsului final.
  • Fotografiile de pe site sunt exclusiv fotografii de stoc, fără produse reale livrate.
  • Nu există date de contact clare (adresă, telefon, email).
  • Nu au recenzii sau recenziile sunt toate de 5 stele, postate în aceeași perioadă.

Cana Personalizată vs. Alte Cadouri Personalizate: Merită Investiția?

Într-o piață a cadourilor personalizate din ce în ce mai aglomerată — tricouri, puzzle-uri, șorțuri, brelocuri, magneți — cana rămâne un bestseller constant. De ce? Pentru că este un obiect de uz zilnic. Spre deosebire de un magnet decorativ sau un breloc, cana este folosită în fiecare dimineață, ceea ce înseamnă că mesajul sau imaginea personalizată este văzută constant. O cană personalizată ieftină devine astfel un cadou cu vizibilitate zilnică, spre deosebire de alte produse personalizate care sunt puse în sertar după câteva zile.

Din punct de vedere al raportului preț-impact emoțional, cana personalizată este probabil cel mai eficient cadou personalizat disponibil pe piața românească. Costul relativ mic (30–55 lei) se traduce într-o emoție autentică și un obiect util, ceea ce o face ideală atât pentru cadouri individuale, cât și pentru cadouri corporate în volum. Dacă vrei să impresionezi fără să cheltuiești mult, o cană personalizată ieftină este alegerea perfectă.

Întrebări Frecvente despre Căni Personalizate Ieftine

Pot comanda o singură cană personalizată?

Da. Majoritatea furnizorilor din România acceptă comenzi de la o singură bucată. Prețul per bucată va fi mai mare față de comenzile în volum, dar este perfect fezabil pentru un cadou individual. O cană personalizată ieftină poate fi comandată și individual, fără să fii nevoit să cumperi un set întreg.

Cât durează producția și livrarea?

Producția durează în general 1–3 zile lucrătoare. Livrarea prin curier (Fan Courier, DPD, Cargus, GLS) mai adaugă 1–2 zile pentru destinații din România. Planifică minimum 5 zile lucrătoare dacă evenimentul are o dată fixă. Indiferent de urgență, o cană personalizată ieftină merită planificată din timp pentru rezultate optime.

Cana personalizată rezistă la mașina de spălat vase?

Depinde de tehnica de imprimare. Cănile personalizate prin sublimare termică rezistă bine la mașina de spălat vase, dar este recomandat programul delicat și temperatura scăzută pentru a prelungi durata de viață a imprimării. Cănile cu transfer termic simplu se spală mai bine de mână. Când alegi o cană personalizată ieftină, întreabă explicit despre rezistența la spălare înainte de a plasa comanda.

Pot personaliza cana cu orice imagine?

Tehnic, da — orice imagine poate fi imprimată. Totuși, furnizorii responsabili nu vor imprima conținut cu drepturi de autor protejate (personaje Disney, logo-uri de branduri înregistrate etc.) fără dovada dreptului de utilizare. Imaginile personale (fotografii de familie, desene proprii) nu au nicio restricție. Aceasta este o facilitate excelentă atunci când dorești o cană personalizată ieftină cu o notă cu adevărat unică și personală.

Concluzie: O Cană Personalizată Ieftină Nu Înseamnă un Cadou Ieftin

Dacă ai ajuns până aici, știi acum că termenul „ieftin” este relativ în lumea cănilor personalizate. Un preț corect, în jurul valorii de 30–55 de lei pentru o cană ceramică de calitate, personalizată prin sublimare, este o investiție mică pentru un cadou care va fi folosit și apreciat ani de zile. Diferența față de un cadou generic din supermarket nu stă în preț, ci în mesajul personal pe care îl transmiți. O cană personalizată ieftină, aleasă cu grijă, poate transmite o emoție mult mai profundă decât un cadou scump, dar lipsit de personalitate.

Cheia unui cadou reușit este alegerea unui furnizor serios, pregătirea corectă a graficii și planificarea comenzii din timp. Dacă faci aceste trei lucruri bine, o cană personalizată ieftină poate fi unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le poți oferi — indiferent de ocazie.

Dacă ai nevoie de o cană personalizată ieftină pentru un cadou special sau pentru firma ta, nu ezita să ne contactezi. Lucrăm cu grafica trimisă de tine și îți oferim o previzualizare digitală înainte de producție, astfel încât să fii sigur că vei primi exact ce ți-ai dorit.

(P)

Citeste in continuare

Eveniment

Masa de cocktail la eveniment: mai mult decât un element de mobilier

Publicat

pe

După sezoane marcate de secetă, deficit hidric și presiuni asupra agriculturii europene, precipitațiile redevin un indicator economic major, cu impact direct asupra producției agricole, securității alimentare și stabilității prețurilor.

Tema apei a devenit centrală, inclusiv în strategiile europene, privind reziliența agricolă, pe fondul intensificării fenomenelor meteo extreme. Specialiștii vorbesc tot mai des despre „economia precipitațiilor”, un concept care leagă direct resursa naturală de predictibilitatea pieței alimentare.

Ploaia ca infrastructură naturală critică

Specialiștii atrag atenția că ploaia nu mai poate fi privită doar ca fenomen meteorologic. Într-un climat volatil, fiecare episod de precipitații poate influența randamente, costuri și reziliența întregului sector agricol. 

„Într-un an fără risc sistemic, prețul final al produselor agricole ar trebui să scadă cu 6%. Din cauza prețului la combustibil însă, vom asista la o creștere de 15%”spune Cosmin Filipaș, CEO D’Olive.

Pentru agricultură, precipitațiile nu mai reprezintă doar o condiție favorabilă, ci un factor strategic. Rezervele de apă din sol, refăcute prin ploi regulate, influențează costurile de producție, capacitatea fermelor de a face față verilor extreme și, în multe cazuri, nivelul viitoarelor recolte.

Episoadele de ploaie – activ economic

Tot mai multe analize europene arată că variabilitatea precipitațiilor devine unul dintre principalii factori care afectează competitivitatea agricolă. Seceta prelungită a redus randamente, a crescut dependența de irigații și a amplificat presiunea asupra costurilor cu energia și inputurile agricole. „România continuă să depindă într-o măsură prea mare de agricultură bazată pe precipitații. Infrastructura de irigații rămâne insuficientă raportat la potențialul agricol, iar lipsa investițiilor istorice face ca ploaia să rămână, pentru multe ferme, principalul sistem de irigație”, arată o analiză a Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite privind vulnerabilitatea agricolă în Europa de Est.

Organizațiile de profil subliniază că refacerea umidității solului în lunile de primăvară are efecte directe asupra culturilor, de la cereale la plantații perene, contribuind la reducerea stresului hidric și la stabilizarea producției.

„Ploaia este primul capital al agriculturii. Apa căzută la momentul potrivit nu înseamnă doar rod, ci echilibru, calitate și continuitate”, afirmă reprezentanții Profeco. Cu soluții bazate exclusiv pe ingrediente 100% organice, Profeco mizează pe o agricultură care nu exploatează solul, ci îl regenerează. Produsele companiei susțin simultan creșterea productivității, refacerea fertilității naturale și obținerea unor recolte mai sănătoase, transformând sănătatea solului într-un avantaj economic pe termen lung.

„În agricultură, performanța nu mai poate fi separată de sănătatea solului. Vedem tot mai clar că productivitatea durabilă nu vine din intervenții agresive, ci din capacitatea de a reda pământului echilibrul natural. Aici credem că agricultura viitorului se va diferenția: nu doar prin cât produce, ci prin cât poate conserva și regenera”, mai spun reprezentanții Profeco.

Valoarea precipitațiilor nu mai este doar agronomică, ci și economică.

 „În lipsa irigațiilor, agricultura românească rămâne dependentă de cer. Când plouă, avem producție, când nu plouă, avem risc sistemic”, notează experți ai Comisia Europeană, în analize privind reziliența agricolă.

În bazinul mediteranean, unde culturile de măslini depind în mare măsură de ritmul natural al precipitațiilor, ploile de primăvară sunt considerate decisive pentru refacerea rezervelor de apă din sol, reducerea stresului hidric și susținerea unei recolte echilibrate, atât cantitativ, cât și în privința calității uleiului.

 „Pentru cultura măslinului, ploaia este mai mult decât apă — este factorul care influențează vitalitatea pomului, calitatea fructului și profilul viitorului ulei. În livezile grecești, un sezon cu precipitații echilibrate se citește mai târziu în randament, dar și în gust, aromă și valoare”, afirmă și Cosmin Filipaș. D’Olive aduce în prim-plan tradiția uleiului de măsline cretan, construită în jurul respectului pentru gustul viu, biodiversitate și ritmurile naturale ale agriculturii.

„Schimbările climatice au făcut ca ploaia să nu mai fie privită ca un dat, ci ca o resursă strategică. În ultimii ani am înțeles mai clar că valoarea unui ulei cu gust viu începe mult înainte de presare, în felul în care natura își păstrează ritmul”, mai spune Filipaș.

Pe fondul schimbărilor climatice, agricultura redescoperă un adevăr vechi: randamentele nu încep în câmp, ci în cer. Ploaia, adesea tratată ca un simplu episod meteo, devine din nou ceea ce a fost dintotdeauna, una dintre cele mai valoroase resurse ale economiei agricole.

Despre D’Olive

D’Olive este un brand românesc fondat de familia Filipas în octombrie 2020, din pasiunea comună pentru uleiul de măsline cretan. Compania importă și distribuie uleiuri extravirgine 100% grecești, obținute prin presare la rece din măsline Koroneiki, recoltate manual. Misiunea D’Olive este de a aduce pe piața românească produse autentice, cu trasabilitate clară și gust viu, dar și de a promova valorile unei familii care construiește în timp — cu respect pentru natură, oameni și cultură.

Despre Profeco

Cu peste un deceniu de dezvoltare construită pe cercetare aplicată și inovație, PROFECO a evoluat dintr-o afacere de familie într-un promotor al soluțiilor agricole 100% organice, dedicate sănătății solului și agriculturii sustenabile. Cu propriul laborator de cercetare, rezultate validate în România și extindere pe piețe din Asia și Orient, compania mizează pe un model în care productivitatea merge împreună cu regenerarea resurselor naturale.

Articol preluat din StiriCompanii.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Ploaia revine în ecuația economiei agricole

Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

optimizare SEO optimizare SEO
Viața în Brașov4 ore inainte

Cum alegi publicațiile potrivite printr-o platformă advertoriale

Atunci când vrei să publici advertoriale, una dintre cele mai importante decizii este alegerea publicațiilor potrivite. Nu orice site îți...

Eveniment2 zile inainte

Cană personalizată ieftină: cum o alegi fără să dai greș?

Ai căutat „cană personalizată ieftină” și ai dat peste zeci de site-uri cu prețuri care diferă dramatic, termene de livrare...

Eveniment3 zile inainte

Masa de cocktail la eveniment: mai mult decât un element de mobilier

După sezoane marcate de secetă, deficit hidric și presiuni asupra agriculturii europene, precipitațiile redevin un indicator economic major, cu impact...

Uncategorized3 zile inainte

Brașovul devine, între 15–17 mai, spațiul unei întâlniri profunde cu sinele și cu relațiile noastre, în cadrul seminarului transformațional susținut de Dr Menis Yousry

Într-o lume în care relațiile sunt tot mai des puse la încercare de ritmul alert al vieții, de lipsa de...

Uncategorized4 zile inainte

Mii de români au primit sfaturi financiare la Peronul Financiar, înainte de plecarea în mini-vacanța de 1 Mai

Mini-vacanța de 1 Mai a adus mii de călători în Gara de Nord, pregătiți de plecare spre litoralul românesc. Anul...

Uncategorized5 zile inainte

Vacanța de 1 Mai a început la Peronul Financiar organizat de Raiffeisen Bank în Gara de Nord

De 1 Mai, Gara de Nord devine principalul punct de plecare pentru mii de tineri care aleg litoralul ca destinație...

Eveniment6 zile inainte

Ploaia revine în ecuația economiei agricole

După sezoane marcate de secetă, deficit hidric și presiuni asupra agriculturii europene, precipitațiile redevin un indicator economic major, cu impact...

Exclusiv7 zile inainte

când decizia administrativă miroase a vendetă personală – Ziarul Incisiv de Prahova

Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de...

Evenimento săptămână inainte

Importanta firmelor de pompe funebre in organizarea ceremoniilor funerare si pentru sprijinul familiilor indoliate

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Uncategorizedo săptămână inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

Evenimento săptămână inainte

​Lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să cumperi un apartament în care să te muți imediat

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Top Știri