Eveniment
O fabrică din România se închide definitiv. Situație disperată pentru 600 de oameni – Capital | BrasovulMeu
Vor fi dați afară! Decizia dură luată de o companie din România. Se întâmplă de la 31 martie
Angajații care au ieșit la protest cer ca fabrica de prelucrare a lemnului din Siret să nu fie închisă, asta după ce compania a anunțat că o parte din operaţiunile fabricii din Rădăuţi şi întreaga activitate din cadrul fabricii de panouri din lemn masiv din Siret vor fi întrerupte începând cu finalul lunii martie. Această decizie va afecta aproape 600 de angajați, scrie news.ro.
Compania spune că s-a ajuns la o asemenea decizie din cauza condițiilor dificile de pe piața lemnului, precizând, de asemenea, că întârzierile lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din regiune și birocrația laborioasă în materie de importuri au jucat un rol important.
Muncitorii sunt supărați din această cauză și au ieșit în fața sediului fabricii, apoi au plecat în marș. Ei au avut pancarte cu diferite mesaje, precum: „Nu închideţi fabrica!” „Industria lemnului nu e crimă!”, „De ce nu ne lăsaţi să trăim?”, „Vrem să muncim în Siret”, „Salvatorii pădurilor, groparii fabricilor” şi au scandat „Vrem să muncim!”, „Nu închideţi fabrica”, „Suntem lemnari, nu căpşunari”, „Mafia lemnului nu se elimină închizând fabrici!” şi „Vrem o Moldovă dezvoltată, nu o Moldovă săracă”.
Se va organiza un târg de locuri de muncă
De cealaltă parte, primarul orașului, Adrian Popoiu, spune că firma HS Timber Production a achitat aproape un sfert din totalul impozitelor și taxelor încasate de administrația locală de la agenții economici din oraș, în 2021.
Primarul liberal mai spune că AJOFM va organiza, la sediul fabricii, un târg al locurilor de muncă în 9 şi 10 februarie, potrivit unui mesaj postat de acesta pe pagina sa de Facebook. Din datele primite de la AJOSM Suceava, adaugă primarul, există 900 de locuri de muncă libere.
„Durerea disponibilizărilor de la HS Timber a fost expusă fără vuvuzele şi scandal. Doamne ajută ca doleanţele unor oameni de mare bun simţ, care au manifestat pentru păstrarea locurilor de muncă să fie rezolvate. Autorităţile locale şi judeţene se implică permanent pentru găsirea unor soluţii. Un prim pas va fi săptămâna viitoare, când, la sediul fabricii, timp de două zile, AJOFM Suceava va organiza un târg al locurilor de muncă”, a scris edilul.
Restructurarea va începe din 31 martie
În luna ianuarie a acestui an, oficialii companiei au anunțat că restructurarea va începe din 31 martie 2022.
„În fabrica din Rădăuţi, o parte dintre operaţiuni, mai exact cele din fabrica de cherestea, vor fi întrerupte. Producţia de stâlpi şi grinzi din Rădăuţi va rămâne în funcţiune. Fabrica de panouri de lemn masiv din Siret, care în prezent prelucrează cherestea de la fabrica din Rădăuţi, va fi închisă în totalitate. Capacitatea de debitare a fabricilor de cherestea ale HS Timber Productions în România va fi redusă cu 30% odată cu aplicarea acestei măsuri. Principalele motive ale restructurării constau în provocările din ce în ce mai mari din România, mai precis mediul legislativ instabil şi măsurile restrictive de pe piaţa lemnului. Achiziţia de lemn rotund pe piaţa din România a fost limitată începând cu 2016. Ucraina şi Rusia nu mai sunt disponibile pentru achiziţiile de materie primă, din cauza interdicţiilor de export în vigoare în aceste ţări. În plus, întârzierile lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din regiune, precum şi birocraţia laborioasă în materie de importuri, fac ca importurile de lemn din alte state membre ale Uniunii Europene să fie foarte dificile. Mai mult decât atât, producţia de energie verde şi vânzarea de certificate verzi este extrem de anevoioasă. Investiţiile importante necesare la fabrica din Siret nu sunt fezabile din punct de vedere economic în condiţiile actuale de piaţă”, au anunţat oficialii companiei.
Eveniment
GREENHILL CAPITAL SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETATII GREENHILL CAPITAL S.R.L.
24.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
CONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL” implementat în baza contractului de finanțare nr. 2234.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 165.527,49 lei
Valoarea nerambursabilă: 143.560,09 lei
Contribuția beneficiarului: 15.951,12 lei
Data începerii proiectului: 24.10.2024
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 2234
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a CONTA CRĂCIUN SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitati de contabilitate si audit financiar; consultanta în domeniul fiscal (CAEN 6920)
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Multifuncțional), a unui sistem ERP si a unui sistem CRM destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a licențelor Microsoft 365, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul CONTA CRĂCIUN SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților CONTA CRĂCIUN SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Integrarea sistemelor ERP și CRM a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare, administrative și comerciale, facilitând gestionarea eficientă a activităților desfășurate de CONTA CRĂCIUN S.R.L. În același timp, infrastructura hardware implementată prin proiect (server, calculatoare desktop, laptop și imprimantă multifuncțională), împreună cu licențele software și conexiunea broadband, au permis dezvoltarea unui mediu digital modern, care susține procesarea documentelor, comunicarea electronică și desfășurarea activităților specifice de contabilitate, audit financiar și consultanță fiscală.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității CONTA CRĂCIUN SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: CONTA CRĂCIUN SRL
Telefon: 0754201880
Email: conta.craciun@gmail.com
Adresa: București Sectorul 6, Prelungirea Ghencea, Nr. 65B, Bloc C1, Scara 4, Etaj 5, Ap. 12
Eveniment
De ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale
18.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5851.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 168.573,29 lei
Valoarea nerambursabilă: 145.129,22 lei
Contribuția beneficiarului: 16.125,51lei
Data începerii proiectului: 03.03.2025
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 5851.
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a ECHITAX PROFIT SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitățile de fotocopiere, pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat (CAEN 8219).
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Telefon mobil, Multifuncțional, Switch, Router, Access Point WiFi și UPS), a unui sistem ERP destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a serviciilor de găzduire website și e-mail, a licențelor Microsoft 365 pentru colaborare și productivitate în cloud, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul ECHITAX PROFIT SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților ECHITAX PROFIT SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 și soluțiile de găzduire website și e-mail au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Implementarea infrastructurii de rețea, formată din switch, router și punct de acces WiFi, a permis interconectarea tuturor echipamentelor și utilizarea eficientă a resurselor digitale, contribuind la îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală asumate prin proiect. Totodată, utilizarea canalelor de comunicare online și a rețelelor sociale a consolidat prezența digitală a ECHITAX PROFIT SRL și capacitatea acesteia de a comunica și interacționa cu clienții și partenerii.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității ECHITAX PROFIT SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: ECHITAX PROFIT SRL
Telefon: 0741991338
Email: oana@echitax.ro
Adresa: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, ALEEA NEGOIU, NR. 5, SCARA 4, APARTAMENT 32, JUDEȚ CLUJ
Eveniment
COMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”

-
Evenimentacum 6 zilePrimăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei
-
Evenimentacum 6 zileECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”
-
Evenimentacum 6 zileFLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”
-
Evenimentacum 5 zileCOMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”
-
Exclusivacum 5 zilecând „deranjantul” e bolnav, mortul e vinovat. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XII) – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorizedacum 5 zileConfortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
-
Uncategorizedacum 7 zileBrother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026
-
Evenimentacum 8 oreDe ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale