Uncategorized
Înainte de executarea silită băncile trebuie să-și ajute clienții să depășească situațiile care au generat neplata. Rolul CSALB va crește
24 aprilie, București. Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari de 90 de zile. Măsurile de restructurare trebuie să țină cont de situația consumatorului și să includă refinanțare, amânare sau suspendare a plății ratelor, schimbarea ratei dobânzii, conversii valutare sau iertare parțială de datorie. Măsurile sunt incluse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.15/2024 (prevăzute inițial în OUG nr. 52/2016 privind creditele ipotecare). Totodată, acestea reprezintă tipuri de soluții pe care conciliatorii le propun în cadrul negocierilor consumatori-bănci încă din 2016, în concilierile desfășurate la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Din acest motiv, obligația legală adoptată de puțin timp ar putea crește numărul soluționărilor amiabile în cadrul CSALB, atât pentru creditele care au potențial de a fi executate silit, cât și în cazul celor aflate deja în executare.
Iată o parte dintre temele dezbătute în al treilea episod din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Ciprian Chiorean și Mircea Stroe, într-o discuție moderată de Vasile Coman.
| PODCAST CSALB | https://www.youtube.com/watch?v=rNPCeKxwZbY
Este al 4-lea sezon de interviuri la care participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. În 2023 și în acest an, jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). În 2024 analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit, dar și cu finanțele personale, într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.
„Anul 2024 a debutat cu o modificare legislativă importantă, pozitivă pentru consumatori și care va consolida relația acestora cu băncile. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.15/2024 prevede obligația pentru creditori să facă dovada că au încercat să restructureze creditele pentru care consumatorii nu au mai putut plăti și au ajuns în faza de executare silită. Astfel, banca trebuie să ia măsuri concrete de îmbunătățire a relației contractuale cu clientul care întâmpină dificultăți de plată, înainte de a iniția executarea garanțiilor. Chiar dacă băncile veneau și până la apariția acestei ordonanțe cu măsuri de redresare și restructurare, actul normativ evidențiază în mod distinct această obligație. Vestea este bună atât pentru consumatori, cât și pentru bănci, deoarece nicio instituție de credit nu-și dorește să aibă clienți aflați în executare silită. Orice client neperformant înseamnă costuri suplimentare pentru o bancă: cu constituirea de provizioane, cu cheltuieli de executare, cu administrarea acestor credite neperformante.
Băncile sunt interesate să aibă clienți sănătoși financiar, iar relația client-bancă este una de parteneriat. Interesul băncii este de a soluționa cât mai rapid orice fel de situație cu potențial conflictual. De multe ori facem acest lucru prin intermediul CSALB și observăm că relația consumator-bancă s-a așezat mult față de acum 15 ani. O contribuție decisivă în această relație o are o mai bună înțelegere a contractelor și a clauzelor contractuale. ”
„Anticipați cumva vreo modificare provocată de această modificare legislativă? Vor fi mai multe înțelegeri amiabile în cadrul CSALB pentru a se evita cazurile de executare silită? ”
„Cu siguranță că va exista o mai mare deschidere spre așezarea părților la masa negocierii, înainte de a ajunge la o situație conflictuală. Iar CSALB oferă cadrul pentru un astfel de dialog. Oamenii au înțeles că este necesară o soluționare mai rapidă a diferendelor pe care le au cu băncile, mai ales dacă problemele lor au ajuns în instanță. Din păcate, sistemul juridic nu permite o soluționare a acestor cazuri într-un termen mai scurt de 12-24 de luni. Pe de altă parte, timpul mediu de soluționare în cadrul CSALB este de doar 25 de zile.
Ca să înțelegeți de ce există dorința consumatorilor de a-și rezolva nemulțumirile cu băncile pe cale amiabilă, vă dau două exemple relevante: am avut dosare de conciliere în care consumatorii au fost magistrațicare au venit cu cereri către CSALB. Cu alte cuvinte, beneficiile concilierii au ajuns să fie înțelese inclusiv de către unii reprezentanți ai sistemului judiciar. Magistrații au înțeles că, în ciuda faptului că sunt mult mai familiarizați cu instanțele de judecată, au mai mult de câștigat într-o procedură alternativă la instanță, derulată în cadrul CSALB. Mai mult, am conciliat și consumatori care veneau din sistemul bancar, dar aveau disfuncționalități în relație cu banca, unii având chiar calitatea de salariați ai băncii respective.
n avantaj pentru care executările silite sau procesele din instanță ajung să fie soluționate la CSALB este că, în aceste cazuri, pretențiile părților sunt deja exprimate. Se cunoaște exact nivelul datoriei, așteptările instituției de credit cu privire la termenul de plată, cât este dispus consumatorul să plătească. Evident, când se ajunge la executarea silită există și un grad de frustrare pentru că s-au parcurs niște etape și ne-am putea lovi de diverse orgolii sau ambiții. Dar, în general, există o mai mare disponibilitate din partea părților de a accepta un compromis.”
„CEC Bank este fosta Casă de Economii, cu o bună poziționare în mediul rural și, fiind o bancă de stat, oamenii au păstrat încrederea în această instituție. Considerați că această percepție este un atu al băncii?”
„Cele peste 1.000 de unități bancare la nivel național și 1.300 de ATM-uri reprezintă cu siguranță un atu, în condițiile în care avem datoria morală față de români să facilităm incluziunea financiară, chiar și în zone unde celelalte bănci ajung mai greu. Încercăm să deservim inclusiv zone din mediul rural, unde, practic, singurul element de legătură cu lumea bancară este reprezentat de multe ori de o unitate sau un ATM CEC Bank. De aceea, vom menține această rețea, deși vedem că la nivelul pieței, la nivelul altor jucători din piață, tendința este de restrângere a unităților teritoriale.
Noi ne dorim în relația cu clienții să construim un mix între tehnologie și prezență umană, în condițiile în care oamenii s-au cam săturat să vorbească cu roboții. Luăm în calcul soluțiile digitale pentru că ne dorim să asigurăm un acces rapid la toate serviciile și produsele noastre, dar factorul uman rămâne foarte important.
CEC Bank a ajuns pe locul 3 în industria bancară cu o creștere de 35% a activelor față de anul anterior. Prin achiziția Fondului de Garantare a Creditului Rural, am devenit un grup bancar important. Acum lucrăm intens la înființarea unei societăți de asigurări. În toate proiectele punem accent pe interacțiunea umană, dorim să menținem în continuare posibilitatea ca toți clienții noștri să interacționeze cu un lucrător bancar. Evident că o astfel de creștere vine cu un risc asociat, iar cel mai mare pare a fi din zona fraudelor online.
Există în cadrul fiecarei bănci o categorie de clienți vulnerabili care nu sunt foarte familiarizați cu utilizarea unor instrumentelor digitale, neavând înțelegerea completă a fenomenului și atunci, ei devin ținte predilecte pentru infractorii informatici. Plățile instant, pe care majoritatea băncilor le utilizează, sunt vizate cel mai mult în fraudele online. De aceea, atenționăm mereu utilizatorii să nu îți dezvăluie PIN-ul și să nu acceseze link-uri neautorizate, fie că le primesc pe email sau prin sms.”
***
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Uncategorized
evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august
- Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele
- Numărul comenzilor achitate în rate a crescut cu aproximativ 10% față de perioada similară a anului trecut
- Valoarea medie a unei comenzi plătite în rate ajunge la aproximativ 2.000 de lei
București, 13 august 2026 – Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme față de 2025, potrivit datelor evomag. Interesul pentru produsele asociate perioadei Back to School este vizibil încă de la începutul lunii august, iar aproximativ 15% din vânzările estimate pentru întregul sezon sunt realizate înainte de jumătatea lunii.
În anii anteriori, o parte mai mare a cererii era concentrată în a doua jumătate a lunii august și în apropierea începerii cursurilor. În acest an, perioada de cumpărare se extinde, iar structura comenzilor arată că pregătirile pentru școală sunt făcute în mai multe etape.
Produsele IT cu valoare mai mare sunt cumpărate primele. Laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele presupun o perioadă mai lungă de documentare și o alocare financiară mai importantă, astfel că decizia este luată mai devreme. Pe măsură ce se apropie începutul anului școlar, crește cererea pentru ghiozdane, rucsacuri, periferice și alte accesorii.
„Vedem o schimbare clară a calendarului de cumpărare. Primele săptămâni din august au devenit deja o perioadă activă pentru Back to School, în special pentru produsele IT cu valoare mai mare. Clienții încep cu echipamentele pentru care decizia necesită mai multă documentare și își completează ulterior lista cu produse auxiliare. Pentru evomag, asta înseamnă un sezon mai lung și o cerere distribuită diferit față de anii anteriori”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evomag.

Ratele sunt folosite tot mai mult pentru produsele IT cu valoare mai mare
Schimbarea este vizibilă și în modalitatea de plată. Numărul comenzilor achitate în rate a crescut cu aproximativ 10% față de perioada similară a anului trecut, pe fondul interesului mai mare pentru soluțiile de tip BNPL (Buy Now, Pay Later). Peste 20% din comenzile plasate de persoanele fizice pe evomag sunt achitate deja prin soluții BNPL, iar utilizarea acestora capătă o relevanță suplimentară în perioada Back to School.
Laptopurile, tabletele și monitoarele sunt printre produsele pentru care clienții folosesc cel mai frecvent plata în rate. Valoarea medie a unei comenzi achitate astfel este de aproximativ 2.000 de lei.
Utilizarea mai frecventă a ratelor indică o atenție mai mare acordată modului în care este administrat bugetul pentru începutul anului școlar, în special atunci când lista include echipamente IT cu o valoare de câteva mii de lei. Achiziția produsului principal poate fi astfel făcută mai devreme, în timp ce celelalte produse necesare sunt cumpărate ulterior.
August rămâne luna principală pentru Back to School
Chiar dacă sezonul începe mai devreme, august continuă să concentreze cea mai mare parte a vânzărilor. Prima parte a lunii este orientată mai ales către produsele care presupun o decizie de cumpărare mai complexă, iar spre finalul lunii crește ponderea accesoriilor și a produselor complementare.
Iulie rămâne în principal o perioadă de documentare și comparare a opțiunilor, în timp ce începutul lunii septembrie este caracterizat de cumpărăturile de ultim moment și de completarea listei înainte de începerea cursurilor.
Pentru evomag, această evoluție schimbă și modul în care este abordată perioada Back to School: campania începe mai devreme și acoperă succesiv principalele categorii căutate în această perioadă, de la laptopuri, tablete, monitoare și imprimante la ghiozdane, rucsacuri și periferice.
Noul an școlar începe pe 7 septembrie, iar evomag estimează că ritmul comenzilor va continua să crească în a doua parte a lunii august, când cumpărăturile pentru produsele principale se suprapun tot mai mult cu achizițiile de accesorii și cu pregătirile finale pentru revenirea la școală.
Uncategorized
Ce așteptări au vizitatorii de la facilitățile sanitare dintr-un spațiu public bine organizat

Atunci când oamenii ajung într-un spațiu public, fie că este vorba despre un parc, o zonă de evenimente, un târg, o piață, o expoziție sau o manifestare locală, își formează o impresie despre acel loc mult mai repede decât pare. Contează atmosfera, curățenia, accesibilitatea, semnalizarea și modul în care sunt gândite detaliile practice. Printre aceste detalii, facilitățile sanitare au un rol mult mai important decât s-ar crede la prima vedere. De cele mai multe ori, vizitatorii nu acordă atenție acestor aspecte decât în momentul în care apar probleme. Când totul funcționează bine, accesul este simplu, spațiul este curat, iar experiența generală rămâne una firească. În schimb, atunci când lipsesc condițiile minime de confort, întreaga percepție asupra locului se poate schimba rapid. Tocmai de aceea, într-un spațiu public bine organizat, zona sanitară nu este doar o componentă utilă, ci o parte importantă din experiența celor care îl folosesc.
Acces rapid și ușor la toalete publice
Una dintre primele așteptări ale vizitatorilor este să poată găsi rapid toalete publice atunci când au nevoie. Nimeni nu își dorește să piardă timp căutând o zonă sanitară greu de identificat sau amplasată prea departe de zonele principale de interes. Într-un spațiu public bine organizat, facilitățile trebuie să fie ușor de localizat, clar semnalizate și distribuite în mod logic în raport cu fluxul de persoane.
Pentru vizitatori, accesibilitatea înseamnă confort imediat. O persoană care participă la un eveniment, se plimbă printr-o zonă aglomerată sau petrece mai multe ore într-un spațiu public se așteaptă ca nevoile de bază să fie luate în calcul fără complicații. Atunci când acest lucru se întâmplă, senzația generală este că locul respectiv a fost planificat cu atenție și respect pentru cei prezenți.
Curățenie și întreținere constantă
Poate cea mai clară așteptare este legată de igienă. Vizitatorii observă imediat dacă o facilitate sanitară este curată, îngrijită și aprovizionată corespunzător. Chiar dacă spațiul public este atractiv din punct de vedere vizual sau bine organizat în alte privințe, lipsa curățeniei în zona sanitară afectează rapid imaginea generală.
În realitate, oamenii nu se așteaptă la ceva sofisticat, ci la condiții decente și la o întreținere constantă. Asta înseamnă unități curate, consumabile disponibile, mirosuri controlate și verificări periodice pe toată durata utilizării. Mai ales în locurile cu trafic intens, întreținerea nu poate fi tratată superficial, pentru că numărul mare de utilizări poate schimba foarte repede starea acestor facilități.
Un spațiu public bine organizat transmite seriozitate și grijă pentru confortul vizitatorilor tocmai prin astfel de detalii aparent simple.
Timp redus de așteptare și dimensionare corectă
O altă așteptare firească este legată de timpul de așteptare. Vizitatorii își doresc să poată folosi aceste facilități fără să stea la cozi lungi și fără să simtă că o nevoie de bază le afectează întreaga experiență. Acest lucru depinde direct de numărul unităților disponibile și de modul în care acestea au fost planificate în raport cu volumul de persoane.
Într-un spațiu public frecventat intens, o dimensionare greșită devine rapid vizibilă. Chiar dacă facilitățile există, dacă sunt prea puține pentru numărul de utilizatori, disconfortul apare imediat. Vizitatorii asociază aceste situații cu lipsa de organizare și cu impresia că anumite aspecte esențiale nu au fost gândite până la capăt.
De aceea, una dintre cele mai importante așteptări nu ține doar de existența zonei sanitare, ci și de capacitatea ei de a răspunde realist nevoilor din teren. În multe cazuri, acest lucru presupune planificare atentă și alegerea unor soluții adaptate contextului, inclusiv servicii de inchiriere toalete ecologice pentru spațiile temporare sau pentru evenimentele cu aflux mare de persoane.
Amplasare logică și integrare în spațiu
Vizitatorii se așteaptă și ca facilitățile sanitare să fie poziționate într-un mod firesc, astfel încât să nu fie nevoie de deplasări lungi sau incomode. Într-un spațiu public bine organizat, aceste zone sunt integrate în mod inteligent, aproape de traseele circulate, dar fără să afecteze negativ restul activităților sau percepția generală asupra locului.
Amplasarea contează foarte mult mai ales în cadrul evenimentelor, târgurilor, zonelor de relaxare sau spațiilor temporare. Dacă facilitățile sunt prea izolate, greu accesibile sau slab semnalizate, vizitatorii resimt rapid lipsa de atenție față de nevoile lor reale. În schimb, atunci când sunt poziționate corect, ele contribuie la fluidizarea deplasării și la o experiență mai plăcută pentru toți cei prezenți.
Respect pentru nevoile reale ale oamenilor
În fond, ceea ce așteaptă vizitatorii de la facilitățile sanitare este să simtă că spațiul în care se află a fost organizat cu bun-simț și cu atenție la detaliile care contează cu adevărat. Oamenii nu caută neapărat soluții spectaculoase, ci condiții normale, accesibile și funcționale, care să le permită să se bucure de timpul petrecut acolo fără disconfort inutil.
Într-un spațiu public bine organizat, infrastructura sanitară face parte din această grijă pentru experiența utilizatorului. Când facilitățile sunt curate, suficiente, bine amplasate și ușor de folosit, ele contribuie discret, dar decisiv, la impresia generală despre acel loc. Iar această impresie este importantă nu doar pentru confortul imediat, ci și pentru modul în care oamenii aleg să revină, să recomande sau să privească întregul spațiu.
Astfel, chiar dacă nu sunt mereu în centrul atenției, facilitățile sanitare rămân una dintre componentele esențiale ale unui spațiu public gândit corect, funcțional și orientat spre nevoile reale ale vizitatorilor.
Uncategorized
Ce Este Randarea 3D? Tot ce Trebuie să Știi
-
Evenimentacum 4 zile
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Evenimentacum 4 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Evenimentacum 4 zileSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Uncategorizedacum o zi
evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

