Eveniment
De 22 de ani „Open for Madness”: 4.000 de rețete, 6.500 de decoruri și peste 1.000.000 de oameni care au savurat experiențele Flavours

Flavours marchează 22 de ani de prezență și supremație pe segmentul de catering cu „Open for Madness”, o campanie de comunicare menită să readucă în conștiința iubitorilor de gust și de mâncare spectaculoasă ingredientele esențiale ale mărcii Flavours, și dezvăluie, cu această ocazie, cele mai provocatoare experiențe gastronomice pe care le-a oferit clienților săi de-a lungul timpului.
Poziționându-se de la bun început pe piață ca fiind o „altfel de companie de catering”, Flavours s-a remarcat între toți ceilalți competitori prin curajul de a accepta orice provocare.
„Încă din 2002 suntem pionieri în catering și trendsetteri pe zona de Food & Design. Ne mândrim cu spectacolul pe care îl creăm în fiecare farfurie, cu talentul extraordinar al bucătarilor noștri și cu faptul că inovăm constant, implementând cea mai nouă tehnologie, pentru a face experiența unui eveniment Flavours de neuitat. Campania <Open for Madness> este modul nostru de a le spune clienților prezenți și viitori că Flavours este aici pentru ei, indiferent de provocarea culinară sau mărimea evenimentului”,
a declarat Raluca Țeposu, fondator Flavours Group.
De-a lungul anilor, peste un milion de oameni s-au bucurat de experiențele extraordinare oferite de Flavours. Grație implicării, creativității și entuziasmului unei echipe de peste 300 de membri, în cei 22 de ani de activitate, Flavours a reușit să dezvolte peste 4.000 de rețete culinare, prezentate spectaculos cu ajutorul a nu mai puțin de 6.500 elemente de design tematice.

Bucătărie cu un dram de nebunie
Cu o abordare be-spoke extrem de curajoasă, brandul Flavours este recunoscut pentru abilitatea cu care se adaptează dorințelor clienților săi, oferindu-le experiențe personalizate până în cele mai mici detalii. În cei 22 de ani de activitate, Flavours a acceptat numeroase provocări gastronomice, arătând că poate transforma orice eveniment într-un spectacol culinar memorabil și că, mai mult decât mâncare, oferă tuturor gurmanzilor o experiență senzorială 360°, în cadrul căreia orice este posibil.
Printre cele mai savuroase rețete și decoruri „Open for Madness” imaginate până acum se numără și:
- Cel mai atipic loc pentru un set-up cu mâncare? O toaletă. Ideea „nebună” a fost pusă în practică cu ocazia lansării unui nou showroom de mobilă.
- Cel mai inedit decor pentru băuturi? O cadă plină cu șampanie, din care echipa Flavours a umplut paharele invitaților la eveniment… cu polonicul.
- Cea mai provocatoare tematică culinară pusă în practică de Flavours? „Lucruri care-mi plac și le mănânc & chestii care nu-mi plac, dar tot le mănânc”. Cu această ocazie, Flavours a „decorat” bufetul cu raci vii, care se plimbau în voie prin set-up, și a propus invitaților preparate cu aspect inedit, precum fructe Licchi prezentate sub formă de… globi oculari.
- Cel mai spectaculos eveniment organizat sub marca Flavours? A avut loc la Teatrul Național din București, unde ospătarii Flavours au ieșit de sub scena sălii de spectacole echipați cu grătare și wok-uri cu flăcări. Și, pentru a duce provocarea până la capăt, în cadrul aceluiași eveniment, echipa a făcut și proiecții pe o perdea de apă.
„De la rețete atipice la set-up-uri ieșite din comun și tipuri de experiențe care mai de care mai creative, sunt extrem de mândru de toate ideile out of the box pe care am reușit să le punem în practică. Creativitatea și nonconformismul colegilor mei de la Flavours, precum și experiența noastră internațională în zona de catering sunt ingrediente esențiale în succesul unor astfel de proiecte. Deseori venim cu idei de rețete sau set-up-uri care testează limitele imaginației. Ne dorim în permanență să le arătăm clienților noștri că orice idee, oricât ar părea de fantezistă și de nebunească, poate deveni realitate”, a declarat
Chef Shoo, Creative Director & Executive Chef Flavours.

Despre Flavours Group
Flavours a luat naștere în 2002, ca o companie de catering care livra mâncare cum nu se mai găsea în România, sub semnătura lui Chef Foa. Și pentru că fiecare livrare era un eveniment în sine și niciun meniu nu semăna cu un altul, s-a dezvoltat firesc și divizia de evenimente tailor-made. Astfel, Flavours a început să livreze o experiență 360° pentru toate simțurile. Flavours are divizii în București și Cluj, iar livrările se pot face în toată țara. În 2015, a apărut Stradale și, pentru prima oară, prânzul dintr-o clădire de birouri, școală sau instituție publică venea cu o experiență completă – calitate superioară a ingredientelor, gust memorabil, designul unui restaurant de seară și atmosfera unui festival de mâncare. Dintr-un desert iubit în București, Mitzu s-a dezvoltat firesc într-o cafenea unde poți savura o cafea de specialitate, dulciuri și sendvișuri făcute în casă. Stradale si Mitzu sunt poziționate în clădirile de birouri tip A, în București, Cluj și Timișoara, în școli private, dar și în instituții, precum Ambasada SUA sau Senatul României.
Bruto este cel mai nou brand al grupului și primul concept à la carte. Creat într-o clădire veche de peste
200 de ani, care adăpostea, pe vremuri, fostele grajduri imperiale, restaurantul se întinde pe două etaje și a păstrat detalii din arhitectura și designul locației.
În toți cei peste 20 de ani de activitate, Flavours Group a ajuns la peste 6 milioane de clienți prin prisma serviciilor oferite de fiecare brand în parte. Flavours Group deține în prezent 35 de locații în București și Cluj.
Eveniment
Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și depășire a limitelor la Divertiland Water Park. Urmând a se desfășura pe 18 aprilie, primul eveniment programat pentru anul acesta este o competiție sportivă de tip duatlon (alergare-ciclism-alergare), organizată în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și Seven Sport Club.
„Am început 2026 cu o viziune îndrăzneață pentru Venus Social Concept și ne bucurăm de parteneriatele încheiate pentru organizarea unor noi evenimente sportive la Divertiland Water Park. Avem planificate trei competiții de tip duatlon pe parcursul acestui an, dedicate atât adulților, cât și copiilor. Suntem încrezători în succesul acestora și ne bazăm pe cei peste zece ani de experiență pe care echipa noastră i-a acumulat în organizarea de festivaluri și competiții sportive.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Adresat adulților, Campionatul Național Duatlon Tehnic va consta în alergarea pe teren plat (asfalt) și ciclism de șosea pe teren plat, însă cu segmente tehnice. Distanțele de parcurs vor fi variabile, de la 1,5 la 5 km pentru porțiunile de alergare, respectiv de la 9 la 20 km pentru cele de ciclism.
Adresate copiilor, cursele TRIKids vor fi compuse tot din (câte trei) segmente alternative de alergare și ciclism. Distanțele vor fi, de asemenea, variabile (în funcție de vârstă): de la 200 la 1.700 m pentru alergare, respectiv de la 2 la 7 km pentru porțiunile de ciclism.
„În conceperea curselor, foarte importantă pentru noi a fost adaptarea la vârstă, dar și la gradul de pregătire fizică a participanților. Aici am contat, bineînțeles, pe experiența partenerilor noștri specialiști în competiții de tip triatlon, având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor în alergare, ciclism și înot atât pentru grupuri, cât și pentru indivizi. Prin evenimentele sportive organizate de Venus Social Concept la Divertiland dorim să oferim tuturor participanților șansa de a-și testa și îmbunătăți abilitățile fizice și psihice, mai mult decât a obține un loc într-un clasament.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Amplasat în vestul Capitalei și funcțional de mai bine de un deceniu, Divertiland Water Park este deja una dintre destinațiile de relaxare favorite ale bucureștenilor (și nu numai), pe timp de vară. În ceea ce privește organizarea de evenimente, acesta se impune prin atuuri precum suprafața extinsă, de zece hectare, infrastructura completă (scenă, zonă de food, acces la piscine și numeroase atracții acvatice etc.), localizarea accesibilă (A1, km 13, cu acces facil din București), dar și facilitățile prevăzute pentru autoturisme (peste 1.000 de locuri de parcare, alături de stații de încărcare pentru mașini electrice).
Despre VENUS GROUP
VENUS GROUP este un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare (prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build), dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente (prin Venus Social Concept). Proiectele și evenimentele asumate de fiecare divizie sunt susținute de o minuțioasă cercetare de piață, având permanent în vedere adaptarea la cererea reală existentă în piață.
Eveniment
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
În dezvoltarea digitală, multe proiecte pornesc cu entuziasm, dar eșuează din cauza lipsei unei structuri solide. Deși designul și funcționalitățile sunt importante, baza oricărui sistem performant este arhitectura.
Fără o fundație clară, chiar și cele mai promițătoare idei pot deveni greu de implementat și de scalat.
Ce înseamnă arhitectura unui website
Arhitectura unui website se referă la modul în care sunt organizate componentele tehnice și funcționale: structura paginilor, fluxurile de utilizatori, baza de date și integrarea sistemelor.
Aceasta definește modul în care funcționează platforma în ansamblu.
Pentru companiile care investesc în arhitectura site web, această etapă este esențială pentru stabilitatea și performanța proiectului.
De ce este ignorată arhitectura
În multe cazuri, accentul este pus pe design sau pe lansarea rapidă. Arhitectura este tratată ca un detaliu tehnic, deși ar trebui să fie primul pas în dezvoltare.
Această abordare duce la probleme ulterioare.
Probleme generate de lipsa unei arhitecturi
Fără o structură clară, pot apărea:
- dificultăți în dezvoltare
- performanță scăzută
- erori frecvente
- dificultăți în integrare
- costuri ridicate de mentenanță
Aceste probleme afectează direct eficiența platformei.
Scalabilitatea și organizarea
Un sistem bine construit permite extinderea fără a afecta funcționarea. Arhitectura corectă face posibilă adăugarea de funcționalități fără a compromite performanța.
Acest aspect este esențial pentru business-urile în creștere.
Rolul planificării
Planificarea arhitecturii presupune analiză și strategie. Aceasta include definirea obiectivelor, a fluxurilor și a componentelor tehnice.
O planificare corectă reduce riscurile și optimizează procesul de dezvoltare.
Integrarea sistemelor
Website-urile moderne sunt conectate cu multiple sisteme: CRM-uri, platforme de marketing, baze de date.
Fără o arhitectură bine definită, aceste integrări pot deveni dificile sau instabile.
Greșeli frecvente
Printre cele mai frecvente greșeli se numără:
- lipsa planificării inițiale
- dezvoltarea haotică
- modificările frecvente fără strategie
- ignorarea nevoilor viitoare
Aceste aspecte pot duce la blocaje în dezvoltare.
Impactul asupra costurilor
Lipsa unei arhitecturi corecte poate crește costurile pe termen lung. Corectarea problemelor este mai dificilă decât prevenirea lor.
Investiția inițială în structură este mai eficientă decât intervențiile ulterioare.
Arhitectura ca fundament
Un proiect digital solid începe cu o arhitectură bine definită. Aceasta este baza pe care se construiesc toate celelalte componente.
De la idee la sistem funcțional
Transformarea unei idei într-un sistem funcțional presupune mai mult decât design și cod. Arhitectura este elementul care face legătura între concept și implementare.
Eveniment
SEO pentru „first position thinking”: cum își construiesc firmele conținutul pentru a deveni răspunsul principal, nu doar o opțiune
Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil. euro în T1 2026, în timp ce investitorii își reorientează strategiile către active consolidate și randamente sustenabile.
Datele ANCPI pentru luna martie confirmă această tendință. La nivel național au fost tranzacționate 53.375 de imobile, în creștere semnificativă față de februarie și ușor sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, conturând o piață mai echilibrată și predictibilă. Bucureștiul rămâne principalul pol de activitate, cu 8.641 de tranzacții, urmat de Ilfov și Cluj, ceea ce reconfirmă atractivitatea marilor centre urbane.
În acest context, North Bucharest Investments a generat în primul trimestru din 2026 un volum total de tranzacții de peste 57 milioane euro, reconfirmând interesul susținut pentru proprietăți premium și investiții bine poziționate. Tranzacțiile de tip portofoliu devin tot mai relevante, inclusiv un pachet investițional de 11 apartamente, cu o valoare de peste 2,1 milioane euro, ceea ce reflectă preferința investitorilor pentru plasamente consolidate în proiecte cu potențial stabil.
Segmentul premium continuă să performeze peste media pieței. În zona proprietăților luxury, cererea rămâne solidă inclusiv pentru achiziții destinate locuirii. În primul trimestru din 2026, echipa North Bucharest Investments a intermediat o tranzacție de peste 2,3 milioane euro, reprezentând achiziția unui penthouse spațios, cu vedere panoramică asupra zonei Floreasca, destinat utilizării rezidențiale. Tranzacția confirmă orientarea tot mai clară a clienților high-net-worth către proprietăți de top și către decizii bazate pe calitatea vieții, nu doar pe randament.
Evoluțiile recente indică o revenire a cererii active, susținută de creșterea lunară a tranzacțiilor, în timp ce comparația anuală sugerează o filtrare a cererii speculative. În paralel, scăderea numărului de ipoteci reflectă o abordare mai prudentă din partea cumpărătorilor, fără a indica o retragere din piață, iar creșterea operațiunilor pentru bunuri viitoare confirmă încrederea în dezvoltările rezidențiale noi.
„Vedem o piață care se maturizează și se stabilizează. Nu mai vorbim despre fluctuații bruște, ci despre decizii mai bine fundamentate. Investitorii sunt mai selectivi, dar continuă să aloce capital, în special în zonele premium din nordul Bucureștiului. Tranzacțiile de tip portofoliu și cele din segmentul luxury confirmă această tendință.” — Vlad Musteață, Founder & CEO, North Bucharest Investments
North Bucharest Investments își consolidează poziția printr-o abordare integrată, care include atât servicii de tranzacționare, cât și un departament dedicat de închirieri, adresat investitorilor care urmăresc venituri recurente și administrare eficientă a portofoliilor. Compania oferă o varietate de pachete investiționale adaptate diferitelor profiluri de risc, într-un context în care cererea pentru soluții complete este în creștere.
Cu o echipă de peste 200 de consultanți și o prezență consolidată prin 3 birouri de vânzări și un headquarters, North Bucharest Investments continuă să își extindă capacitatea operațională și să răspundă dinamicii accelerate a pieței premium din București.
-
Evenimentacum 6 zileSEO pentru „first position thinking”: cum își construiesc firmele conținutul pentru a deveni răspunsul principal, nu doar o opțiune
-
Evenimentacum 7 zileDe ce proiectele digitale eșuează fără o arhitectură clară
-
Evenimentacum 3 zileIubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
-
Exclusivacum 3 zileSunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”? – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 2 zileVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Viața în Brașovacum 4 zileCum influențează advertorialele SEO vizibilitatea site-ului tău în Google
-
Uncategorizedacum o zi
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

