Eveniment
Dezvăluire BOMBĂ despre Liviu Dragnea: „Ne-a înşelat pe TOȚI” | BrasovulMeu

Mai exact, susţine Ponta, acesta le-a promis baronilor că-i „scapă de dosare”.
„Ne-a înşelat pe toţi. Dragnea fusese condamnat în primă instanţă, moment în care s-a retras din Guvern, după ce am avut o discuţie cu el. Atunci m-a rugat să o pun pe Sevil Shhaideh în locul lui, ok, am pus-o. La distanţă de o lună, am fost eu inculpat în acel dosar în care ulterior am fost achitat. Am avut o discuţie cu Dragnea şi i-am spus un lucru pe care el l-a făcut apoi: „Liviu, urmează alegerile, mă retrag, aşa cum şi tu te-ai retras. Cum ar fi să mă duc eu dimineaţă la Curtea Supremă, apoi seara ce fac, merg cu voi în campania electorală?“ El a spus: „Da, aşa e, hai să găsim pe cineva“. Şi am căzut de acord amândoi că Rovana Plumb e persoana potrivită. El s-a opus, că nu-i place de Rovana. Şi atunci i-am spus să propună pe cineva. A acceptat până la urmă. Apoi am trimis Biroului Permanent demisia mea, nu am pus-o pe Facebook. Apoi am publicat motivele demisiei pe Facebook, să vadă toată lumea. Urma să facem Comitetul Executiv. Domnul Dragnea a umblat la baroni şi le-a promis că îi va scăpa de dosare. Am ajuns la vot şi a câştigat promiţând amnistia şi graţierea. Dar nu s-a întâmplat nici amnistie, nici graţiere, pentru că domnul Dragnea nu a vrut niciodată să salveze pe alţii, ci să se salveze pe el. Dacă nu avea probleme penale, azi n-ar discuta despre amnistie. O are pentru că e vorba de el”, a spus Victor Ponta pentru Adevărul.
Eveniment
Finalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dorna Arini,județul Suceava”
North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța companiei și contribuția sa la dezvoltarea unui model de business construit în jurul consultanței specializate, tehnologiei și inovației în sectorul rezidențial.
Premiul vine într-un moment de creștere accelerată pentru North Bucharest Investments, companie care și-a consolidat poziția pe piața de real estate printr-un portofoliu de peste 4.000 de proprietăți, peste 100 de proiecte rezidențiale și parteneriate cu peste 80 de dezvoltatori, dintre care mai mult de 40% sunt în regim de exclusivitate. Cu peste 200 de consultanți specializați, trei birouri în București și o strategie orientată către inovare, compania continuă să investească în dezvoltarea unor soluții digitale dedicate investitorilor și cumpărătorilor.
Sub leadershipul lui Vlad Musteață, Founder & CEO al North Bucharest Investments, compania și-a propus să transforme experiența de investiție într-un proces mai rapid, mai inteligent și bazat pe informații relevante, într-o piață în care accesul la date și viteza deciziei devin avantaje competitive.
Una dintre cele mai importante direcții strategice ale companiei este dezvoltarea aplicației North Bucharest, o platformă care integrează funcționalități bazate pe inteligență artificială și instrumente digitale menite să simplifice procesul de identificare și analiză a oportunităților din piața rezidențială. Aplicația permite utilizatorilor să compare proprietăți în funcție de propriile criterii, să primească recomandări personalizate, să acceseze o hartă interactivă a proiectelor rezidențiale, să programeze vizionări direct din aplicație și să fie notificați în timp real atunci când apar proprietăți noi sau oportunități exclusive disponibile în portofoliul North Bucharest Investments.
La mai puțin de două luni de la lansare, aplicația s-a clasat în Top 50 Lifestyle din App Store România, rezultat care confirmă interesul utilizatorilor pentru soluțiile digitale dedicate pieței rezidențiale și validează direcția de dezvoltare tehnologică adoptată de companie.
„Acest premiu reprezintă o recunoaștere a muncii întregii echipe North Bucharest Investments și a viziunii pe care am construit-o încă din prima zi. Cred că viitorul pieței imobiliare va fi definit de companiile care reușesc să combine expertiza umană cu tehnologia și să transforme informația într-un avantaj competitiv pentru clienți. Investitorii au nevoie astăzi de mai mult decât acces la proprietăți; au nevoie de instrumente inteligente, analiză și viteză în luarea deciziilor. Acesta este motivul pentru care continuăm să investim în digitalizare și în dezvoltarea unor soluții care oferă valoare reală și contribuie la modernizarea pieței rezidențiale din România.”, declară Vlad Musteață, Founder & CEO al North Bucharest Investments.
În perioada următoare, compania își va continua investițiile în tehnologie și va extinde ecosistemul digital North Bucharest prin dezvoltarea de noi funcționalități bazate pe inteligență artificială și automatizare, cu obiectivul de a oferi investitorilor și cumpărătorilor o experiență completă, eficientă și personalizată.
Distincția „Investment Champion of the Year” confirmă strategia prin care North Bucharest Investments îmbină consultanța imobiliară cu tehnologia și inovația, consolidându-și poziția ca unul dintre cei mai dinamici jucători din piața rezidențială și contribuind la transformarea modului în care sunt identificate, analizate și accesate oportunitățile de investiții.
(P)
Eveniment
Finalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dumbrăveni,județul Suceava”

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

-
Evenimentacum 3 zileGREENHILL CAPITAL SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETATII GREENHILL CAPITAL S.R.L.
-
Evenimentacum 3 zileCONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL”
-
Evenimentacum 2 zileParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Evenimentacum 3 zileDe ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale
-
Evenimentacum 2 zileCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
-
Evenimentacum o ziNorth Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale
-
Evenimentacum 19 oreFinalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dumbrăveni,județul Suceava”
-
Uncategorizedacum 4 zilePanouri solare în rate – cum „îngheți” factura la curent?