De mai multe ori, in ultima perioada destul de mare de timp, am simtit nevoia, atat ca fost ofiter de informatii cat si ca jurnalist, sa scriu un articol, bun sau rau, ramanea la latitudinea cititorilor mei, despre perpetuarea subtila sau pe fata a metodelor si practicilor securistice de catre securistoizii din SRI. Simplul fapt că au fost lăsaţi la vatră „securiştii bătrâni“ (cu exceptia tov. general Puiu, col. Marin etc., care inca isi varsa veninul pe holurile institutiei) , care au activat în vremea lui Ceauşescu, nu a însemnat o reformă, atât timp cât reţelele şi practicile de intervenţie şi influenţare a domeniilor cheie ale societăţii au fost preluate de „securiştii tineri“. Ca şi în politică, generaţia nouă de securişti pare mai lipsită de scrupule, mai cinică, mai avidă de bani şi de putere. Înainte de a încerca ele să reformeze ceva (gen justiţia, mediul de afaceri ori clasa politică şi, chiar dacă nu au nicio atribuţie constituţională în acest sens!!!), Serviciile au nevoie ele însele de reformă“. Ce cititi dv. pe site-ul SRI, ori osanalele ridicate de presa aservita, au tot atata corespondent in adevar cat aveau recoltele raportate zilnic de fruntasii muncii socialiste.

Doream sa identific un subiect practic, actual, relevant, reprezentativ, care sa nu mai lase loc la prea multe dubii si interpretari. Unul ar fi fost cel al col. (r) SRI Dedu, singurul ofiter consemnat la domiciliu dupa Revolutie, in conditiile in care aceasta sanctiune fusese abrogata! Cazul necesita o intelegere mai ampla.

Rasfoind pentru documentarea ziarului materialele mai vechi despre cazul celor trei ofiteri SRI de la Prahova, dati afara abuziv de Coldea in iunie 2014 pentru ca incepusera sa (-l) deranjeze cumplit si se temea sa nu fie si contagiosi, am inceput sa interpretez in alt registru cateva din reperele faptice, sub aspect temporal si procedural juridic ce s-a intamplat de atunci si pana acum, in iunie 2016.

Va veti intreba de ce sunt securisti! D’aia, pentru ca sunt fosti ofiteri de Securitate: generalul Puiu Gheorghe – director general de securitate in SRI; col. Marin Constantin, coleg cu primul la scoala de ofiteri, ofiter la Serviciul Special „S” la Prahova; Trandafirescu Zinica – ofiter de contraspionaj economic la Securitatea Prahova (Decizia nr. 955/26.02.2014 a I.C.C.J.), acum magistrat, judecator la Tribunalul Prahova – Sectia penala, cea care – cum se va arata mai jos – a emis mandatele abuzive si nelegale de perchezitie domiciliara la cei trei fosti ofiteri SRI.

Actiunea a decurs riguros dupa manualele de securitate de la Scoala de Ofiteri Activi a Ministerului de Interne Bucuresti – Baneasa. S-au luat trei bucati ofiteri de la Prahova care maraiau in front, nu vedeau corect „linia partidului”, au fost identificati pe langa ei cativa sicofanti care – din diferite motive (ranchiuna, servilism, speranta obtinerii unei recompense) – s-au aratat dispusi sa scrie cate in luna si stele despre acesti marsavi deviationisti si inceputul era deja promitator.

A intrat in scena securistul Marin Constantin (in fapt cel care nu avea loc de ei) si a „trantit” colo un raport pe cinste la conducerea SRI, in care, cu manie proletara, i-a infierat aspru, dar dur, pe nevolnici, mai ales ca astia incepusera sa-i dibuiasca exact averea imobiliara, plus mobile, utilitati si autoturisme de aproximativ un milion de euro, din care vreo jumatate nu avea cum sa o justifice cu veniturile legale.

Si, ca sa se apere, ce-i este mai drag securistului? Sa acuze! In afara de mult-fumata „are tendinte de palavrageala!”, Marin a fost mai simandicos: ca, chipurile, banditii nu au raportat ierarhic in mod corect cu privire la anumite actiuni personale care au implicat calitatea profesionala si date cunoscute in virtutea atributiilor de serviciu, inducand in mod nejustificat existenta unor disfunctii si situatii contrainformative” (seful de sector), iar ofiterului cu securitatea interna (ulterior promovat in functia de sef birou urmare castigarii concursului profesional) reprosindu-i-se ca a actionat, culmea, conform fisei postului, necazul fiind insa ca informatiile cam deranjau.

Dupa aceea tov. Marin (asa cum singur recunoaste intr-o declaratie din 24.10.2014 data la DNA Bucuresti in ds. nr. 109/P/2014 format la denuntul ofiterilor nemultumiti), trece la lectia a doua din manualul de „Dezinformare” si miorlaie pe la fila a 3-a ca: „In aceasta perioada, am sesizat ca, din interiorul intitutiei, sunt diseminate informatii in exterior, motiv pentru care am facut un raport catre conducerea SRI, care a ordonat o ancheta interna” ale carei rezultate, coroborate cu cele despre interesul nepermis al ofiterilor despre averea sa secreta (desi si-o publicase singur pe internet!), „sigur sau alaturi de ele au stat la baza masurilor dispuse fata de ofiterii mentionati (adica eliberarea din functie, sanctionarea si mutarea disciplinara, retragerea avizului de securitate si trecerea in rezerva a col. Gulianu Florin si mr. Florea Daniel).

Dupa simulacrul de verificare speciala cu final dictat de Coldea (trecerea in rezerva), cei nedreptatiti au sesizat Comisia SRI (Sa traiti domnule Pop!), instantele, organele de urmarire penala, CNSAS, Presedintia Romaniei etc., desi s-a incercat influentarea declaratiilor lor si retragerea plangerilor penale, ori li s-a atras atentia sa se potoleasca, presiunile asupra celor trei si dorinta SRI de razbunare impotriva lor s-a mentinut la cote ridicate.

Starea de inflamare a superinstelatilor generali a luat proportii si din cauza adevarurilor usturatoare scrise si spuse de mr. Florea Daniel la B1 TV, Nasul TV sau Unde TV, impreuna cu fostul ofiter SRI, Adrian Radu.

Si ca sa vedeti cum se leaga lucrurile si se confirma integral asertiunea ca se lucreaza securistic, In data de 27.01.2016, ora 07,00, proprietatile si familiile celor fosti trei ofiteri SRI au fost supuse unor perchezitii domiciliare, presa de casa anuntandu-le cu o jumatate de ora inainte de a incepe!

Inca de la inceput, ofiterii SRI au solicitat ofiterilor de politie judiciara sa li se aduca la cunostinta care sunt motivele perchezitiilor, care este cauza penala/incadrarea juridica a faptelor, scopul mandatului, persoanele suspectate sau suspectii / inculpatii, calitatea lor procesuala si a sotiilor (a mr. Florea fiind ofiter SRI activ!), toate fiind intrebari pertinente, bazate pe dispozitiile Codului de procedura penala. Li s-a spus ca nu au nicio calitate procesuala si li s-a cerut sa predau inscrisuri si bunuri ce intereseaza „cauza”. Neintelegand si nerezultand despre ce cauza este vorba, asa cum am aratat mai sus, nici ofiterii de politie judiciara nu au stiut ce sa raspunda, cerand de-avalama: laptopuri, alte medii de stocare, telefoanele mobile, plangeri impotriva unor procurori, judecatori sau ofiteri de politie, documente clasificate, agende si insemnari ce pot interesa „cauza”, arme, munitie, droguri, substante sau orice alte materiale interzise la detinere … Zau, te crucesti! Pai,

1. In primul rand, astea-s de competenta DIICOT!!
2. In al doilea rand, deoarece habar n-aveau care este „cauza si scopul efectuarii perchezitiei” (viol, talharie, fals, omor etc.), asa cum prevede legea, cei perchezitionati puteau pune la dispozitie: frigidere, chiloti, biciclete, patine cu rotile, cutite de bucatarie, facturi, bonuri fiscale etc.

Pentru ca solicitarea era generala – politistii judiciari neputand sa faca o precizare privind obiectele sau inscrisurile vizate si, in plus, pentru ca nu aveau nimic de ascuns – toti cei trei (Gulianu, Florea si S. P.) au fost la dispozitia politistilor tot domiciliul, au fost de acord cu perchezitia, nu au dorit sa fie asistati de martori / persoane de incredere sau avocati.

Un abuz inimaginabil s-a comis la domiciliul mr. Florea Daniel de unde s-au ridicat bunurile si actele conform descrierii din procesele verbale incheiate cu ocazia perchezitiei (telefoane mobile – personale, ale sotiei, ale celor doua fetite minore, laptop, unitate PC, tabletele copiiilor, inscrisuri), astfel ca nici astazi nu i s-a raspuns – nici de catre parchet, nici de catre instante – despre motivul perchezionarii intregii familii si al deposedarii tuturor membrilor acesteia, fara nicio ratiune ori diferentiere, de bunuri si inscrisuri.

Am considerat ca regimul stalinist este o perioada revoluta! M-am inselat amarnic!

Va prezint pe intelesul tuturor cele mai importante motive de nelegalitate observate de mine si avocatii cu care m-am consultat (acestea fiind exemplificative si nu limitative).

Cititi cu atentie, ca nu-i de gluma!

1. Motivul de nelegalitate constand in violarea vietii private a familiilor fostilor ofiteri SRI si a domiciliului unui militar.

Cu certa / neindoielnica evidenta, a fost direct vizata de perchezitii si sotia mr. (r) Florea Daniel, mr. Florea Malina, militar cu grad de ofiter la UM 0735 Ploiesti (culmea, unitate … SRI), situatie in care, conform prevederilor art. 56 alin. (4) C. proc. pen. perchezitia domiciliara a unui militar trebuia ceruta de procurorul militar competent, astfel incat mandatul de perchezitie domiciliara este nul in ceea ce o priveste pe ea si bunurile sale.

2. Motivul de nelegalitate constand in incuviintarea perchezitiei domiciliare pentru fapte care au primit alta incadrare juridica ori sunt prevazute de alte norme penale.

Prin citatia emisa in dosarul nr. 150/P/2014 a DNA-ST Ploiesti, redactata in data de 01.02.2016,  li s-a adus la cunostinta calitatea de martori in cauza, in aceasta efectuandu-se cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de santaj prevazuta de art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 rap., la art. 207 alin 1 din Cp, calitatea de martor avand-o cei trei fosti ofiteri SRI  si nu intreaga familie a fiecaruia.

3. Motivul de nelegalitate costand in incuviintarea perchezitiei domiciliare cu violarea art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului si a art. 1 din Protocolul aditional nr. 12 la Conventie, precum si a art. 100, raportat la art. 97 din C. proc. pen .

Prin incuviintarea perchezitei (incluzand posibilitatea ridicarii de obiecte), au fost violate dispozitiile art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului si ale art. 1 din Protoculul aditional nr. 12 din Conventie (privind dreptul la respectarea vietii private, dreptul la respectarea domiciliului si dreptul  la respectarea proprietatii), cat si ale art. 100 raportat la art. 97 C. proc. pen.

Astfel, incuviintarea efectuarii perchezitiei si posibilitatea ridicarii de bunuri constituie ingerinte in dreptul la respectarea vietii private, dreptul la respectarea domicliului si la respectarea bunurilor. Pentru ca o ingerinta sa nu devina violare, este necesar, intre altele, ca ea sa fie prevazuta de lege si sa fie necesara intr-o scocietate democratica.

Ingerinta nu este prevazuta de lege, deoarece incalca principiul nevinovatiei si al bunei credinte.

De asemenea, ingerinta nu este necesara intr-o societate democratica.

Pe de o parte, ingerinta nu raspunde unei nevoi sociale imperioase. Astfel, intr-o societate democratica, o ingerinta in exercitarea drepturilor omului este permisa nunai daca ea reprezinta singura cale pentru atingerea scopului legitim urmarit (si care aici este fapturirea justitiei). Daca scopul legitim urmarit poate fi atins si in alt mod decat printr-o ingerinta in drepturile individuale, atunci ingerinta nu este necesara intr-o societate  democratica si se transforma in violarea drepturilor. Aceeasi este si filozofia art. 100 raportat la art. 97 C. proc. pen., care reglementeaza mai intai audierea martorului, ulterior cererea organului judiciar de predare a obiectelor sau inscrisurilor ce pot servi ca mijloace de proba, iar perchezitia se dispune numai in subsidiar, adica  in cazul in care persoana careia i s-a cerut predarea, tagaduieste existenta ori detinerea bunurilor sau inscrisurilor ori exista indicii temeinice ca efectuarea perchezitiei este necesara. Or, cei trei nu au fost audiati ca martori inaintea perchezitiei din 27.01.2016 si nu li s-a cerut niciodata de organul judiciar predarea de bunuri si inscrisuri, neexistand absolut niciun indiciu ca perchezitia era necesara.  In urma perchezitiei au fost ridicate de organele judiciare, pentru studiere daca vor fi folosite ca mijloace de proba in procesul penal, obiectele mentionate in procesele verbale atasate. Faptul ca au fost ridicate, de-a valma, mai multe obiecte despre care nu s-a stabilit ca au legatura cu cauza (care cauza?!), dovedeste ca organul judiciare nu a avut indicii rezonabile cu privire la detinerea de catre cei nominalizati ori familiile lor, a unor probe utile cauzei 150/P/2014.

Pe de alta parte, tot sub aspectul necesitatii intr-o societate democratica, ingerinta nu este motivata convingator si obiectiv, aspect care rezulta din lipsa mentionarii scopului pentru care s-a efectuat procedura si care anume erau obiectele vizate pentru a fi ridicate de organele judiciare. Continutul mandatelor de perchezitie domiciliara emise de securista Trandafirescu Zinica (unul totalmente generalist) nu intruneste conditiile de forma si fond cerute de lege – conform art 158, alin (7) lit. e, h si i, coroborat cu prevederile art. 159 alin. (13) C. proc. pen. Probabil, insa, ca avocatul Daniel Trandafirescu, baiatul doamnei judecator de drepturi si libertati, avea nevoie si el de o masura mai blanda in procesul de contrabanda cu tigari si spalare de bani.

Percheziţia domiciliară se poate dispune dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană ori la deţinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracţiune şi se presupune că percheziţia poate conduce la descoperirea şi strângerea probelor cu privire la această infracţiune, iar obţinerea acestor probe este necesară şi proporţională pentru buna desfăşurare a procesului penal. De asemenea, este posibilă dispunerea percheziţiei domiciliare în scopul conservării urmelor săvârşirii infracţiunii sau prinderii suspectului ori inculpatului, cei trei nefiind nici una, nici alta .

În ceea ce privește caracterul necesar și proporțional al percheziției domiciliare facem câteva precizări:

                Articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stipulează că:

(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

(2) Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Este evident faptul că percheziţia constituie o ingerinţă a statului în dreptul la inviolabilitatea domiciliului. Pentru a nu contraveni art. 8 din Convenție, această ingerință trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative, și anume:

-să fie prevăzută de lege,

-să vizeze un scop legitim şi

-să fie necesară într-o societate democratică.

Jurisprudența instanței de la Strasbourg relevă faptul că primele două condiții nu comportă prea multe discuții întrucât, în general, instituţia percheziţiei este reglementată  în mod accesibil şi previzibil, iar măsura urmăreşte în cazul concret un scop legitim, ultima condiție – să fie necesară într-o societate democratică – necesită câteva lămuriri în ceea ce privește, în special, existența proporţionalității între ingerinţa şi scopul urmărit.

Astfel, în raport de respectarea condiţiei necesităţii într-o societate democratică, motivele aduse în vederea justificării percheziţiei trebuie să fie „relevante” şi „suficiente” şi să respecte principiul proporţionalităţii.

În primul rând, legislaţia şi practica trebuie să ofere indivizilor garanţii adecvate şi eficiente împotriva abuzurilor, esenţial fiind controlul judiciar anterior sau posterior al legalităţii măsuri.

În al doilea rând, ingerința trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit prin prisma următoarelor chestiuni:

• gravitatea faptei în raport de care se realizează ancheta penală;
• circumstanţele eliberării mandatului de percheziţie, în special existenţa la acel moment a altor probe cu privire la existenţa infracţiunii;
• conţinutul şi scopul mandatului, modul de efectuare a percheziției, luându-se în calcul natura locației percheziţionate precum şi măsurile care s-au luat pentru a reduce impactul măsurii la un nivel rezonabil, ţinând cont de posibilele repercusiuni asupra persoanelor afectate de percheziţie.

De asemenea, CEDO a considerat constant că modul de realizare a percheziţiilor este lipsit de proporţionalitate în situația în care MANDATELE DE PERCHEZIŢIE SUNT REDACTATE ÎN TERMENI FOARTE LARGI, neprecizându-se nimic despre FAPTA ANCHETATĂ, locurile care fac obiect al percheziției sau BUNURILE CE TREBUIE RIDICATE, LĂSÂND ASTFEL LA DISCREȚIA NELIMITATĂ A ANCHETATORILOR ASPECTE EXTREM DE IMPORTANTE.

Nu se poate sustine ca, incuviintand si dispunand perchezitia, judecatorul de drepturi si libertati nu asigura decat protectia legii, si anume ca perchezitia este solicitata de un organ competent si in limitele legii. De asemenea, nu se poate aprecia ca problemele violarii art. 100 C. proc. pen si ale Conventiei europene a drepturilor omului ar fi chestiuni de oportunitate, care vizeaza fondul cauzei si care ar fi competenta instantei care solutioneaza propunerea de efectuare a perchezitiei domicliare. Solutia in sensul ca probleme posibilelor violari ale Codului de procedura penala si ale Conventiei europene a drepturilor omului ar fi chestiuni de oportunitate reprezinta o incalcare grava a legii,  nelegalitatea si neconventionalitatea fiind chesiuni de legalitate, iar nu de oportunitate.  Altfel spus, pentru o autoritate publica, respectarea normelor procesuale penale si a drepturilor conventionale este o obligatie din perspectiva legalitatii, iar nu o putere de apreciere pe terenul oportunitatii.

Distinct, nu se poate sustine ca incuvintarea perchezitiei ar presupune exclusiv verificarea competentei organului care solicita aceasta si efectuarea demersului in limitele legii, deoarece o asemenea pozitie nu are niciun fel de temei legal. Niciun text de lege nu limiteaza competenta judecatorului de drepturi si libertati de verificare a legalitatii numai la respectivele aspecte. De altfel, orice act de incalcare voluntara a unei norme juridice imperative reprezinta un abuz,  care are drept efect sicanarea magistratului, deci afectarea independentiei acestuia, al carei garant este Consiliul Superior al Magistraturii, si care nu poate conduce la infaptuirea justiei. Justitia se infaptuieste numai cu respectarea legii, iar nu impotriva legii.

Doamna „magistrat” Zinica n-a inteles nimic din toate acestea!!!!!

1. Dupa atata larma, chiote si vaiete procedural – penale, iata ca, hopaaaaa! cei care au „sifonat” din cazul „Cosma-Pavaleanu-Alexe” instrumentat de vajnicul procuror „Portocala” sunt cu totul altii, si nu Gulianu, Florea si Petre.

DNA – Serviciul Teritorial Ploiesti, in Dosarul nr. 308/P/2015, face o descoperire „epocala”, observand si ei ceea ce mr. (r) SRI Florea Daniel si col. (r) SRIGulianu Florin scriau, inclusiv catre DNA Bucuresti (avem probe), de doi ani, de li s-a tocit tastatura si li s-a uscat tonerul in imprimanta: ca ei nu au nicio vina in diseminarea de informatii inventata de Marin impotriva lor si ca, mai ales, vinovatii trebuie cautati in alta parte, printre prietenii lui Marin.

Nu pot incheia articolul fara a da un citat din clasicul inca in viata, col. (r) SRI MARIN CONSTANTIN (declaratia de martor din 23.07.2014, ds. nr. 83/P/2014 al DNA Bucuresti): „Eu am colaborat foarte bine cu procurorii Tudose Liviu si Negulescu Mircea, in virtutea atributiilor mele de serviciu si impreuna s-a dezvoltat dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani…..” (n. r. – se referea la dosarul familiei Cosma – Pavaleanu Marcel – Razvan Alexe), de care – fie vorba intre noi – s-a ales praful!!!

Marine, esti tare! Ne aducem aminte ca daca iti spunea cineva ceva de rau de procurorul general Tudose luai foc, iar ala de-si da cu parerea iti devenea dusman pe viata! Deh, Marine, mentalitate comunista! Am uitat sa te anuntam ca Lenin a murit si ca, nici cat a trait, sintagma „Cine nu este cu noi este impotriva noastra” nu era valabila!! (Ec Adrian Radu).