Exclusiv
OPINIE/Așa zisa clasa politică și nici grupările interlope ale crimei organizate nu și-au dorit și nu-și doresc o administrație publică eficientă și cu atât mai puțin un corp al funcționarilor publici etilist, profesionist, obiectiv și imparțial
Precum gruparea religioasă Amish, din SUA, care continuă să fie o enclavă, de tip religios, caracterizată prin felul de trai simplu și tradițional, ai carei membri duc o viață izolată de lumea modernă, deși se află în mijocul celei mai avansate civilizații de pe mapamond și noi, românii, deși am strigat, ca din gură de șarpe, că vrem să ne integrăm în Europa, avem ceva tradițional, ce ne caracterizează, respectiv talentul hoției, minciunii și rezistența pe care o opunem în fața adoptării supremației legii. Vrem să ne impunem, în noua Europă, stilul tradițional, promovând, în special, verbele „a fura” și „a minți”, sub toate formele lor complexe și elaborate în timp, încât nici nu e de mirare că acestea au devenit trăsătura de caracter și cartea de vizită a românului în UE.
„A fura”, indiferent cum am analiza verbul, este sinonim cu a nu respecta legea. Iar pentru cei ce fură, idealul ar fi să existe legi care să le permită să fure și să le protejeze ce-au furat. Sub acest deziderat s-a împărțit societatea românească. Cei mulți, funcționând sub lege și o castă privilegiată, constituită din așa zișii politicieni și mafia ce-i susține, funcționând ca și cum n-ar exista lege și care luptă, constant, pentru „dreptul” de a nu respecta legea. Între cele două, prinsă ca între componentele de bază ale unei prese uriașe, obligată moral și supusă presiunii, se află administrația publică, care ar trebui să reprezinte adevarata putere a unui stat și echilibrul între lege și fărădelege. O mega-instituție care, în sens formal, poate fi înţeleasă ca un sistem de organe, de instituţii, cuprinzând diverse structuri administrative care realizează activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legii. Adică un garant al apărării dreptului la proprietate, indiferent sub ce formă, ce se opune real și nu formal, formei materiale a verbului „a fura”.
Intr-o societate în care principiile democratice funcționează, forța și eficiența administrației publice este generată de existența unui corp profesionist al funcționarilor publici, capabil să-și exercite imparțial și obiectiv atribuțiile. Logic, ca și garant al organizarii executării și executării concrete a legii, corpul funcționarilor publici a fost, este și va fi dușmanul celor ce-au făcut din hoție o profesie și baza realizării carierei. Pentru că, oricât am fi de naivi și subiectivi, realitatea ne obligă să constatăm că în România 99% din cei care și-au realizat o carieră politică sau o avere uriașă, din nimic, au făcut-o pe bază de furt (material și intelectual) și manipulare prin minciună. Și tot aceeași pondere este valabilă și în cazul legăturilor dintre zona interlopă a economiei și cariera politică.
Nici așa zisa clasa politică (în fapt, după cum se manifestă și acționează, este o creație tipică a crimei organizate, pentru că, deciziile luate în ceea ce privește funcția publică, servește interesele acesteia) și nici grupările interlope ale crimei organizate (care controlează aproape toată economia) nu și-au dorit și nu-și doresc o administrație publică eficientă și cu atât mai puțin un corp al funcționarilor publici etilist, profesionist, obiectiv și imparțial. De aceea, dacă există un război real în România, acesta a fost și este între grupările de crimă organizată, ce vor să instaureze dominația hoției generalizate (la care participă, direct și membrii clasei politice) și administrația publică, formată din instituții care se opun hoției generalizate și dictaturii hoției pe care urmărește s-o instaureze (și chiar au și reușit, în mare parte) crima organizată prin intermediul clasei politice. Iar dacă, aparent, legea este în favoarea administrației, fiind instrumentul care o protejează, în culise se duc niște lupte crâncene pentru subminarea administrației publice și transformarea acesteia într-o putere formală, care să depindă, în totalitate, de factorul politic, iar aceasta se realizează, de regulă, prin modificarea legii, fapt ce are ca efect pierderea autorității publice în favoarea crimei organizate.
Societățile democrate se caracterizează prin respectul față de lege, caz în care administrația publică, cea care realizează activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legii, ar trebui să reprezinte puterea absolută. Pe modelul comunist însă, în care partidul politic reprezenta puterea absolută și în prezent, structurile politice, conform cutumelor preluate de la comuniști, urzupă puterea și se manifestă ca și cum aceasta le-ar aprține de drept. Însă, pentru a-și exercita puterea, partidele politice n-au decât o singură soluție: să submineze administrația publică și, în special, autoritatea acesteia.
În anul 1999, Guvernul României, ca o condiție de bază a aderării la lumea civilizată (UE) a fost forțat să pună bazele unei administrații profesioniste și să constituie un corp al funcționarilor publici, adoptând în acest sens, prin Legea 188/1999, Statutul funcționarului public. Un statut care stabilea reguli precise de recrutare, promovare și eliberare din funcție a funcționaului public și care, printre alte principii, pentru a asigura profesionalism, obiectivitate și imparțialitate în exercitarea profesiei, a instituit principiul stabilității în funcție, o instituție care garanta stabilitatea funcționarului public în cazul exercitării imparțiale a atribuțiilor funcției. Adică o protecție reală împotriva presiunilor, în special a factorului politic. Și deși stabilitatea în funcție, potrivit prevederilor incluse în statut (interdicția eliberării din funcția publică din motive neimputabile funcționarului, interdicția transferării sau mutării fără acordul funcționarului și, mai ales, obligația instituției, în cazul desființării postului sau instituției publice, de a redistribui funcționarul pe alt post vacant) era concretă și nu formală, fiind înființată și o instituție care să gestioneze funcția publică, respectiv Agenția Națională a Funționarilor Publici, puterea politică a deturnat principiul stabilității în funcție, prevertindu-l, abordând și instituind cutume prin care stabiliatea în funcția publică a devenit un principiu formal. Astfel, prin imixtiunea politicului (în special prin numirile operate la conducerea instituțiilor ce adminsitrau și gestionau funcția publică), corpul funcționarilor publici a fost virusat și infestat cu clientelă politică sau personală a celor ce manageriau instituția sau a celor ce dețineau puterea politică și clientelei protejate. În locul prevederilor legale imperative, prevăzute de lege, începând de la recrutarea funcționarului public (prin examene formale, la care candidații erau preselecționați prin furnizarea subiectelor sau coruperea și influențarea comisiilor de examen), promovarea, transferul sau eliberarea din fucție, au operat și continuă să opereze cutume introduse de puterea politică, astfel încât independența funcției publice, profesionalismul și imparțialitatea au fost iremediabil afectate în sens negativ. Prin intervenția brutală a politicului în ceea ce privește managementul funcției publice, Agenția Națională a Funționarilor Publici (A.N.F.P.) a adevenit o instituție de decor, cu atribuții formale, fiind pusă în situația de a nu-și mai exercita atribuțile legale. Astfel, deși potrivit prerogativelor, managementul funcțiilor publice, adică evidența fucțiilor publice, respectiv recrutarea, transferul, detașarea și redistribuirea funcționarului în cazul eliberării din funcția publică a funcționarului public din motive neimputabile lui, erau atribute exclusive ale A.N.F.P., toate aceste atribuții, prin ordine care au adăugat la lege (abuzive) și decizii interne ale conducătorilor instituțiilor, numiți politic, au fost preluate și substituite de către autoritățile și instituțiile manageriate politic. În aceste condiții A.N.F.P. a devenit o instituție „fantomă” în ceea ce privește managementul funcțiilor publice, iar drepturile reale ale funcționarilor publici au devenit drepturi formale și iluzorii, dipărând, aproape oficial, garantul asigurării acestora, A.N.F.P.
Substituind, prin cutume și încălcări grosolane ale legii, drepturile și obligațiile stabilite prin statutul funcționarului public, puterea politică a distrus practic corpul funcționarilor publici, transformându-l într-o adunătură de executanți de ordine, timorați, aflați la cheremul conducerii politice, lipsiți de protecție reală. Iar vina pentru ceea ce se întâmplă în administrația publică și cu funcționarii publici aparține, în primul rând, justiției care, ca o componentă de bază a adminstrației publice, n-ar fi trebuit să permită instituțiilor publice, conduse politic, să substituie ANFP în managementul funcției publice și să trateze, cu o îngăduință greu de înțeles, abuzurile și derapajele conducătorilor instituțiilor asupra funcționarilor publici, eliberați, de regulă, abuziv din funcții pentru că erau incomozi celor numiți politic.
Deși Statutul funcționarului public face parte din categoria legilor organice, adoptate de Parlament, asupra căruia Guvernul nu are competență materială pentru a opera modificări (decât dacă acestea au caracter pozitiv, adică în favoarea funcționarului) și există cinci decizii ale Curții Constituționale în acest sens, pentru a-și impune clientela politică în funcțiile administrative, care să le garanteze posibilitatea de a devaliza bugetul și averea publică, fără rezerve, Guvernele de după anul 2000 (Năstase, Tăriceanu, Boc, Ponta) și-au făcut din modificarea Statutului funcționarului public, prin ordonanțe de urgență, un obiectiv strategic, având ca scop nu întărirea corpului funcționarilor publici ci virusarea acestuia. Aproape toate guvernele de după 2000, deși știau foarte bine că era neconstituțional, cu rea credință, urmărind în fapt consevarea efectelor unor ordonanțe neconstituționale, au apelat la modificarea Legii 188/1999, prin ordonanțe. Prin aceste ordonanțe s-a urmărit restrângerea atribuțiilor A.N.F.P. și întărirea, în ceea ce privește managementul funcției public, a rolului conducătorului de instituție, numit politic, căruia i se atribuia drept de decizie asupra stabilității în funcție a funcționarului public.
Și dacă Guvernele Năstase și Tăriceanu au păstrat o oarecare decență în ceea ce privește asigurarea garanțiilor privind respectarea principiilor de bază ale funcției publice, respectiv cele privind garantarea stabilității în funcție, substituind prin cutume, neoficiale, prevederile Legii 188/1999, politizând doar funcțiile de conducere, prin trucarea examenelor, Guvernul Boc și Ponta, în dorința de a politiza total administrația publică și a legifera cutumele practicate, au intrat cu „bocancii” în Constituție, demonstrând că legea, inclusiv cea supremă, Constituția, e pentru proști și nu pentru puterea politică și mafia ce-o susține.
O primă tentativă de suprimare a protecției funcționarului public, garantată prin prevederile Legii 1881999, ce-i asigurau stabilitatea în funcție, adică a legiferării cutumei practicată de puterea politică, a avut loc în anul 2009, când Guvernul Boc a emis Ordonanța de Urgență nr. 37, prin care a încercat suprimarea garanțiilor ce asigurau stabilitatea în funcție. Deși a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 414/14.04.2010 ( stabilindu-se clar că Guvernul nu are competență materială în domeniul funcției publice, decât dacă operează modificări pozitive), Guvernul Ponta a procedat ca și cum ar fi fost lovit de amnezie. Cu vădită rea credință și tupeu, prin Ordonanța de Urgență nr. 82/2013, Guvernul Ponta a recidivat în tentativa Guvernului Boc, propunând, sub justificarea penibilă că funcționarul public beneficiază de prea multe drepturi (adică de dreptul de a nu putea fi concediat din motive neimputabile lui, de a fi mutat sau transferat fără acordul lui și de dreptul de a fi redistribuit atunci când a fost concediat din motive neimputabile lui), suprimarea din Legea 188/1999 a garanției stabilității în funcția publică. Și a făcut-o în cunoștință de cauză a faptului că modificările operate prin OUG 82/2013, erau neconstituționale și, în cazul în care vor fi contestate la Curtea Constituțională, acestea vor fi anulate. Ca și în cazul ordonanței ce reglementa transferul politic al primarilor și în cazul funcționarilor publici Guvernul Ponta a încălcat deliberat Constituția mizând pe vidul legislativ și pe lipsa de procedură ce privește intervalul de timp dintre data intrării în vigoare a actului normativ și data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale de respingere a actului normativ, adică a perioadei efective în care actul normativ își produce efectele. Astfel, Guvernele penale precum cele ale lui Boc și Ponta, au ajuns să administreze țara (adică să politizeze administrația pentru a asigura protejarea hoțiilor operate de mafia politică) prin forțarea Constituției, adică prin efectele produse ale actelor normative emise și declarate neconstituționale, efecte care reprezintă o formă de abuz incalificabilă și desconsiderare totală a statului de drept și a legilor existente.
Garanția democrației este condiționată de existența reală și nu formală, a unei administrații profesioniste și imparțiale. Iar imparțialitatea și obiectivitatea funcționarului nu poate fi garantată fără garantarea stabilității funcționarului în funcția publică. Or, atacurile constante, efectuate de clasa politică, prin guverne, asupra stabilității în funcția publică a funcționarului, constituie clar un atac la democrație și statul de drept. Este evident că un funcționar nu va risca și nu va fi obiectiv dacă obiectivitatea și imparțialitatea au ca și consecință pierderea funcției. Iar clasa politică și crima organizată care o întreține (trebuie să fii extrem de naiv să crezi că există vre-un membru al guvernului care să nu fi fost promovat și susținut de grupări de crimă organizată sau grupuri de interese economice, angajate în devalizarea averii și banului public) au tot interesul să substituie, din lege, garanția stabilității în funcție a funcționarului public, pentru că astfel pot pune presiune asupra funcționarului, amanințându-i funcția publică în cazul în care nu se conformează dispozițiilor politice.
Desigur, Curtea Constituțională, ca și în cazul OUG 37 din 2009, a declarat, prin Decizia nr. 351/2015, OUG 82/2013, a Guvernului Ponta, ca fiind neconstituțională, stabilind, ca și în cazurile precedente, că Guvernul Ponta nu avea competență materială să opereze modificări de acte normative în acest domeniu. Dar ordonanța, exact cum a premeditat Guvernul Ponta, în perioada august 2013 – iunie 2015 și-a produs efectele și le-ar fi produs pentru mult timp dacă subsemnatul, împreună cu cinci colegi, n-am fi invocat, în instanță, neconstituționalitatea acestui act normativ al Guvernului Ponta. Curios însă, deși în cazurile anterioare (OUG 37/2009, OUG 77/2013) în care Guvernele au apelat la modificarea Legii 188/1999, parlamentarii au fost, de regulă, cei care au sesizat Curtea Constituțională, de acestă dată, deși era mai mult decât evident că prevederile OUG 82/2013 erau în totalitate neconstituționale, nici un parlamentar n-a avut inițitivă și n-a invocat neconstituționalitatea actului normativ emis de Guvernul Ponta. Explicația ? OUG 82/2013 a fost emisă cu un scop precis: eliminarea din corpul funcționarilor publici a comisarilor Gărzii Financiare, deveniți extrem de incomozi pentru Victor-Viorel Ponta și grupurile de crimă organizată care l-au sprijinit să preia puterea (grupuri interpartinice, fără culoare politică) și instalarea în funcțiile de conducere a instituțiilor publice a clientelei politice și personale ale celor aflați la guvernare sau a „colaboratorilor” lor din opoziție. În aceste condiții este evident că OUG 82/2013, satisfăcea interesele tuturor celor ce voiau să devalizeze bugetul de stat și avuția națională și pentru care corpul funcționarilor publici (în special funcționarii Gărzii Financaire) constituia un obstacol.
Îngrijorător nu e atât faptul că Guvernul și Parlamentul nu se grăbesc să corecteze efectele OUG 82/2013, declarată neconstituțională (nici până acum Parlamentul n-a respins, prin Lege, modificarea, de către Guvern, prin OUG a Legii 188/1999), ci faptul că instituțiile publice, în ceea ce privește managementul funcțiilor publice, chiar dacă OUG 82/2013 a fost declarată neconstituțională, continuă să opereze prin cutume, substituind, în continuare, atribuțiile A.N.F.P., ceea ce contribuie la menținerea, în continuare, a unui climat de presiune asupra funcționarului public, prin încălcarea legii, premeditat, de către conducătorii numiți politic în fruntea instituțiilor publice, care astfel protejează afacerile crimei organizate ce i-a propulsa în funcții. Și mai grav, A.N.F.P., politizată excesiv, deliberat, nu-și mai îndeplinește atribuțiile în ceea ce priește managementul funcției publice (evidența, recrutarea sau redistribuirea, prin ordin, fără a ține seama de acordul șefilor politici ai instituțiilor), acceptând rolul formal pe care i l-a atribuit puterea politică, chiar dacă asta înseamnă neîndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege (Ex: În perioada 2013 – 2015 instituțiile publice au organizat recrutări de personal fără a transmite la A.N.F.P. Planul de ocupare al funcțiilor publice, obligatoriu, prin lege, să fie aprobat prin HG și a avizat concursurile de recrutare deși nu îndeplineau condițiile. Iar după declararea ca neconstituțională a OUG 77/2013, adică 14.02.2014, ANAF, la ordinul lui Gelu-Ștefan Diaconu, a organizat concursuri de recrutare, deși existau funcționari în corpul de rezervă și a angajat peste 1800 de funcționari publici prin încălcarea art. 22 din Legea 34/2009, concursuri avizate de Birtalan Jozsef, președintele ANFP, care nu s-a opus sub nici o formă organizării concursurilor).
Iar și mai grav, instanțele de judecată, la presiunea politică a celor care vor să distrugă corpul funcționarilor publici și să transforme administrația publică într-un instrument de represiune, aflat sub comandă exclusiv politică, deși sunt în aceeași situație (inamovibilitatea și stabilitatea în funcția publică sunt principii și concepte sinonime) în care Guvernul, având în vedere antecedentele, printr-o OUG, ar putea, pentru o perioadă limitată, să elimine inamovibilitatea magistraților, acceptă substituirea prevederilor imperative ale legii 188/1999, cu cutumele instaurate și implementate de managementul politic al instituțiilor, impunând, ca regulă și pratica puterii lucrului judecat, ceea ce Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțional, adică substituirea atribuțiilor A.N.F.P., în ceea ce privește managementul publice, de către conducerea politică a instituțiilor publice.
Așa că verbul „a fura”, în România, care poate fi transpus în practică, prin eliminarea, substituirea sau subordonarea „paznicului” averii publice și banilor publici, administrația publică, nu este propriu și imputabil numai crimei organizate și „brațului” ei politic (ce-l constituie, de regulă, Guvernul). Și nici nu ar putea fi realizat prin încălcarea constantă a legilor de către puterea politică, prin tot felul de scamatorii – gen emitere de acte normative neconstituționale, care-și produc efectele o perioadă limitată de timp sau substituirea unor texte de lege cu cutume -, dacă „a fura”, prin înlăturarea/substituirea „paznicului”, n-ar beneficia și de toleranța și îngăduința unei justiții care, ca urmare a influenței tot mai vizibile a factorului politic, legalizează cutumele și omite, ca și cum ar fi desuete, prevederile legale. În aceste condiții să ne mai mirăm că dacă jignești un șmecher impus politic, inteligența devine infracțiune și adevărul calomnie? (Ec A. Radu).
Exclusiv
Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist – Ziarul Incisiv de Prahova
Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev
La Ministerul Economiei nu mai vorbim despre guvernanță corporativă, ci despre guvernanță de clan. În timp ce ministrul Ambrozie Irineu Darău se plimbă pe axa București–Kiev ca „luptător împotriva dezinformării”, la București, sub nasul lui, se organizează un mecanism de prăduială cu ștampilă și antet pe S.C. IOR S.A., companie strategică în industria de apărare, cu certificare NATO.
Potrivit documentelor intrate în posesia redacției, la IOR se pregătește un festin: măriri de indemnizații de peste 400%, funcții inventate, salarii obscene pentru oameni plantați politic și o baricadă birocratică ridicată special pentru a nu pătrunde nici control, nici lege, nici bun-simț.
„Eu sunt Statul, eu îmi dau voie singură!” – Modelul Mina
În centrul combinației stă Camelia Andreea Mina, funcționară de stat transformată în stat în stat. O situație de un absurd juridic care, într-o țară normală, ar duce direct la parchet, nu la mărire de leafă:
- la minister: Director al DAPS – Direcția de Administrare a Participațiilor Statului; adică omul care, în numele statului, supraveghează companiile la care statul e acționar, inclusiv IOR S.A.;
- la IOR: Președinte al Consiliului de Administrație – adică omul care conduce compania pe care, teoretic, ministerul trebuie s-o controleze.
Pe 14 mai 2026, AGOA de la IOR S.A. are pe ordinea de zi lovitura de grație: Mina, în dublul ei rol, își pregătește mărirea propriei indemnizații de la circa 4.645 lei/lună la 20.450 lei brut. Mina de la Minister îi aprobă Minei de la IOR să bage mâna până la cot în bugetul unei fabrici cu datorii la ANAF și fără Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat pe 2026.
Conflictul de interese e betonat pe două niveluri:
- Mina controlează Mina: ministerul supraveghează compania, dar aceeași persoană e și supraveghetor, și supravegheat. Statul se uită în oglindă și își dă „ok”-ul.
- Beneficiarul își votează singur banii: creșterea indemnizației este propusă de chiar persoana care va încasa suma. OUG 109/2011 există doar ca decor, nu ca lege.
Asta nu mai e „guvernanță corporativă”. E auto-guvernanță de buzunar.
„Expertă de LinkedIn” pe hârtie, dezastru în fabrică pe teren
Pe rețelele profesionale, Camelia Mina e prezentată ca „Senior Advisor”, „expert în guvernanță strategică”, campioană la hashtag-uri cu „transparență”, „accountability” și „leadership”.
În realitate, potrivit sesizărilor oficiale ale Sindicatului Independent IOR, „expertiza” arată așa:
- numirea unui Director Financiar inexistent în actul constitutiv – Alexandru Butiseaca, funcție fantomă creată din pix;
- atribuirea unui salariu de 58.000 lei brut/lună acestui director-fantomă, în timp ce muncitorii iau circa 3.500 lei net;
- incapacitate totală de a opri degradarea fabricii, în timp ce la nivel de titulatură se flutură „Strategic Leadership”.
Cu alte cuvinte, la IOR avem „Leadership strategic” pentru sinecuri, și faliment operațional pentru companie. Muncitorii duc fabrica în spate, „experții de LinkedIn” duc indemnizațiile în conturi.
Adriana-Laura Miron: spălătoria de dosare și storcătorul de sesizări
Ce ar fi un clan fără un om de serviciu al tăcerii? În ecuația de la Economie, piesa cheie este Adriana-Laura Miron, Secretar General al ministerului, instalată prin Decizia 131/22.04.2026.
Rolul ei, potrivit documentelor și sesizărilor citate:
blocarea oricărei anchete și asigurarea imunității pentru „clanul Mina & co.”
- sesizată de sindicate despre ilegalitățile de la IOR, Miron nu reacționează;
- primește o adresă de avertizare de la AMEPIP (nr. 3120/27.03.2026) care cere respectarea legii – și o tratează ca pe o hârtie de împachetat;
- sub mandatul ei, ministerul se transformă în fortăreață: sesizările Corpului de Control sunt îngropate, iar detașările politice înlocuiesc concursurile pe merit.
Pe scurt, Miron e curățătorul oficial al urmelor. Totul într-un minister controlat politic, transformat într-un buncăr al impunității.
IOR – companie strategică, tratată ca bancomat de partid
În timp ce linia de credit de la CEC BANK trebuie renegociată – semn clar că societatea e sub presiune financiară reală – administratorii își votează creșteri de indemnizații ca și cum IOR ar fi Big Tech, nu o fabrică sufocată de datorii.
Pe 14 mai, acționarii – mii de persoane fizice și juridice, compania fiind listată la BVB (simbol AERO) – sunt chemați să valideze, în bloc:
- creșterea indemnizațiilor administratorilor de la ~4.645 lei la 20.450 lei/lună;
- numirea unui al cincilea administrator cu afiliere USR, Adrian Jean Coloman, jurist, introdus prin ordin ministerial;
- renegocierea unei linii de credit ale cărei condiții reale nu sunt clar explicate public;
- împuternicirea reprezentantului MEDAT, controlat politic, să semneze în numele companiei.
Acționarii minoritari nu au primit vreo justificare economică serioasă pentru:
- creșterea de 4 ori a indemnizațiilor,
- ieșirea discretă din scenă a lui Macoveiciuc Alexandru Costin,
- motivele reale ale renegocierii creditului.
În loc de transparență, se livrează fapte împlinite. În loc de dezbatere, se oferă ordonanță de tip „semnează și taci”.
Ministrul Darău: vânător de „fake news” la Kiev, orb la hoțiile din minister
Și, în timp ce tot acest tablou se desfășoară sub geamurile ministerului, unde este ministrul Economiei, Irineu Darău?
La Kiev, în „misiune” de combatere a dezinformării. Ironia e atât de groasă încât nici nu mai intră pe ușă:
- ministrul caută „fake news” în Ucraina,
- în timp ce ignora documentele oficiale și sesizările care vorbesc despre prădăciuni la IOR;
- deplasarea nu este decontată de minister – ceea ce deschide o întrebare simplă: cine plătește plimbările ministrului, în timp ce o companie strategică se scufundă?
Titularul portofoliului pare mai preocupat să-și lustruiască imaginea de „luptător cu propaganda”, decât să oprească jaful cu antet ministerial de acasă.
Consiliul IOR: comisari politici cu mandat până în 2030
Consiliul de Administrație al IOR S.A. a fost constituit în ianuarie 2026, cu cinci membri, mandate până în 2030, în baza art. 29¹ alin.(2) din OUG 109/2011:
- Mina Camelia Andreea – Președinte
- Ioana Marius – Membru
- Radu Gabriel – Membru
- Macaveiu Mihai Ion – Membru
- Macoveiciuc Alexandru Costin – Membru (plecat între timp, fără explicații publice)
Macoveiciuc dispare discret, e mutat deja la „Consiliul anterior” pe site. Locul lui urmează să fie luat de Adrian Jean Coloman, jurist, cu afiliere USR, introdus prin ordin al ministrului USR.
Întrebările evidente:
- De ce pleacă Macoveiciuc după doar câteva luni?
- De ce este înlocuit cu un om cu profil politic clar al partidului care controlează ministerul?
- Este acesta un consiliu de administrație sau un consiliu de partid?
Ceea ce se conturează nu e o eroare de management, ci o destructurare cu premeditare. AGOA din 14 mai riscă să betoneze definitiv controlul politic asupra unui activ strategic al României.
De la companie NATO la bancomat de partid
IOR S.A. nu este un butic privat. Este o companie cu 90 de ani de tradiție, producător din industria de apărare, cu certificare NATO AQAP 2110 și acțiuni tranzacționate la bursă.
Și totuși:
- o funcționară de minister conduce consiliul companiei pe care ministerul trebuie să o supravegheze;
- aceeași persoană propune și votează mărirea propriei indemnizații de patru ori;
- un administrator pleacă fără explicații, iar locul lui e ocupat de un om de partid;
- sindicatele și instituțiile de control trimit avertizări, iar la minister se instalează tăcerea complice.
Regulile guvernanței corporative sunt călcate în picioare, în timp ce pe hârtie se invocă standarde, proceduri și acronime.
Cine mai oprește Caracatița?
Documentele sunt pe masă. Numerele sunt clare. Structura este vizibilă cu ochiul liber: „Clanul Mina & Miron”, sub acoperișul unei conduceri politice care se preface că nu vede nimic, transformă o companie strategică într-un bancomat cu acces controlat de partid.
Domnule premier interimar, domnilor procurori, domnilor din zona de intelligence, ce altceva mai așteptați?
Când o funcționară își votează singură salariul, când un ministru se ascunde în spatele „misiunilor externe”, iar un secretar general îngroapă sesizări, nu mai vorbim de „disfuncționalități”. Vorbim de o Caracatiță de la Economie care a decis că România e doar un portofel cu resurse și o ștampilă.
ADRESA-AMEPIP-NR.312027.03.2026
RAPORT-CURENT-NR-9-DIN-08.04.2026
Întrebarea nu mai este „există dovezi?”. Întrebarea este: aveți curajul să le folosiți? (Cristina T.).
Exclusiv
când decizia administrativă miroase a vendetă personală – Ziarul Incisiv de Prahova
Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), într-o unitate de detenție din România ar fi fost semnalate practici care depășesc cu mult rigorile managementului ferm și intră în zona abuzului de putere.(aici)
Conform acestor surse, un director de penitenciar ar fi recurs la mutări succesive ale subalternilor dintr-o funcție în alta, aparent fără legătură directă cu interesul serviciului, ceea ce ar fi fost resimțit de personal ca formă de umilire și presiune, nu ca măsură administrativă justificată. În relatarea respectivă, conducătorul instituției este descris ca având un comportament care, în percepția unor angajați, se apropie de tiparul „hărțuirii” dintr-o poziție de autoritate.

Redacția Incisiv de Prahova, analizând aceste informații și coroborându-le cu propriile date obținute din interiorul sistemului, a identificat indicii care par să trimită către conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranță Mărgineni și, în mod special, către directorul acestei unități, Aldea Marian, despre care unele surse susțin că ar beneficia de sprijin la nivel central.
Climat tensionat și comparații cu alte „mandate controversate”
Conform informațiilor intrate în posesia redacției, în interiorul penitenciarului Mărgineni s-ar contura un climat tensionat, marcat de acuzații privind un stil de conducere contestat și de abuzuri reclamate de personal. Situația este comparată de unele surse interne cu perioada de la Penitenciarul Jilava, din timpul unui mandat considerat controversat, în care s-ar fi vorbit despre presiuni exercitate inclusiv asupra membrilor de sindicat.
Nu vorbim, la acest moment, despre concluzii oficiale, ci despre percepții și relatări ale unor angajați care descriu o atmosferă „apăsătoare”, în care semnalarea problemelor ar fi urmată, în unele cazuri, de consecințe rapide și resimțite ca punitiv-administrative.
Evadarea din august 2025: un episod grav, multe întrebări, puține răspunsuri publice
Un episod care ridică semne majore de întrebare este incidentul grav din august 2025, când, potrivit surselor, un deținut ar fi reușit să părăsească incinta penitenciarului de maximă siguranță. Vorbim despre un tip de eveniment considerat, de regulă, extrem de serios în orice sistem de detenție, cu atât mai mult într-o unitate care se revendică a fi „de maximă siguranță”.
Până în prezent, nu există în spațiul public o prezentare detaliată și transparentă a concluziilor oficiale legate de acest incident, ceea ce alimentează, în mediul intern, suspiciuni privind posibile disfuncționalități de organizare, supraveghere sau comandă. Absența unei comunicări clare lasă loc interpretărilor și întreținerii unui climat de neîncredere.
Recompense financiare pe fondul scandalului: merit sau paradox?
În acest context tensionat, alte surse susțin că directorul penitenciarului, Aldea Marian, ar fi beneficiat de recompense financiare, inclusiv de acordarea unui „salariu de merit” de 50%. Dacă aceste informații se confirmă, apare un paradox evident: pe de o parte, relatări privind climat tensionat, acuzații de hărțuire și un incident major de securitate; pe de altă parte, recompensarea conducerii.
Această juxtapunere ridică întrebări legitime în rândul personalului și al opiniei publice cu privire la criteriile reale de evaluare a performanței în sistemul penitenciar: se recompensează rezultatele obiective și climatul sănătos de lucru sau loialități și aliniamente instituționale?
Mutări, programe împovărătoare, „sancțiuni mascate”
Conform unor relatări din interiorul Penitenciarului Mărgineni, angajații care ar fi îndrăznit să semnaleze probleme sau să formuleze critici la adresa stilului de conducere ar fi fost „recompensați” cu:
- mutări considerate abuzive,
- programe de lucru mai împovărătoare,
- sarcini suplimentare care, în ansamblu, ar duce la epuizare profesională.
Există relatări potrivit cărora mai mulți agenți din structurile de intervenție ar fi solicitat sau acceptat transferul către alte unități, invocând presiuni constante și un mediu de lucru dificil. Alți angajați care au cerut transfer ar fi fost redistribuiți, conform acestor surse, pe posturi mai solicitante, măsuri percepute ca „sancțiuni mascate”, nu ca simplă reașezare a personalului.
Mecanismul deciziei: când „acoperirea juridică” nu convinge personalul
Într-un alt articol publicat pe același site de specialitate (penitenciare.info), este conturată o imagine și mai îngrijorătoare a modului în care ar fi luate deciziile la nivelul conducerii. Informațiile apărute sugerează existența unui mecanism prin care măsurile dispuse de management ar fi susținute formal de structurile juridice și de resurse umane, astfel încât să existe o „acoperire” procedurală, chiar și atunci când fondul deciziei nu este perceput intern ca fiind justificat de nevoile reale ale instituției.
Problema semnalată nu este, așadar, utilizarea personalului „acolo unde este nevoie”, ci modul în care aceste decizii ajung să fie resimțite de angajați: ca impuse, uneori în contra voinței lor, și interpretate drept instrumente de control, presiune sau sancțiune neoficială. În acest cadru, invocarea „deficitului de personal” apare, pentru unii, mai mult ca pretext decât ca explicație reală.
„Persoana apropiată”, trecutul prin ANP și promisiunea unor dezvăluiri viitoare
Conform surselor citate în spațiul online, ar exista și o „persoană apropiată” de directorul Aldea Marian, cu un trecut legat de structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor, ale cărei legături și influențe ar urma să fie subiectul unor analize viitoare. Menționarea unei astfel de figuri în proximitatea conducerii unui penitenciar ridică, în mod natural, întrebări privind eventuale rețele de sprijin, protecție sau influență, însă aceste aspecte reclamă documentare riguroasă înainte de orice concluzie.
Redacția anunță că va reveni, într-un material separat, cu informații suplimentare pe această temă, dacă și în măsura în care datele strânse vor putea fi susținute prin probe verificabile.
Necesitatea unui control de specialitate: probe, transparență, răspundere
În contextul acestor relatări, redacția Incisiv de Prahova anunță intenția de a formula sesizări oficiale către:
- Ministerul Justiției,
- Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP),
- și alte organe abilitate,
în vederea clarificării situației semnalate.
Potrivit unor surse, ar exista deja plângeri formulate de angajați, însă până la acest moment nu sunt cunoscute public rezultatele verificărilor sau eventualele măsuri dispuse. Pentru un sistem care gestionează libertatea și siguranța publică, opacitatea nu poate fi o soluție.
Se impune, așadar, declanșarea unui control de specialitate, riguros și transparent, cu obiective clare:
- verificarea faptelor semnalate,
- stabilirea existenței sau inexistenței unor abuzuri,
- analiza climatului de muncă și a respectării drepturilor personalului,
- evaluarea modului de gestionare a incidentului grav din august 2025,
- verificarea justificării recompenselor acordate conducerii, inclusiv a salariului de merit, dacă acestea se confirmă.
Concluzie: dincolo de zvonuri, este nevoie de dosare, nu de tăcere
Într-un domeniu atât de sensibil cum este execuția pedepselor privative de libertate, acuzațiile de abuz, hărțuire și disfuncționalități de securitate nu pot rămâne la nivel de zvon sau de nemulțumire difuză. Ele trebuie verificate cu instrumente legale, de către instituții competente, în proceduri care să genereze:
- fie confirmări, urmate de măsuri ferme,
- fie infirmări motivate, care să restabilească încrederea și reputația celor vizați.
Până atunci, peste Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni – și peste alte unități în care apar semnale similare – plutește aceeași întrebare incomodă: avem de-a face cu exigență managerială dură, dar legitimă, sau cu un sistem în care puterea administrativă este folosită discreționar, în spatele unor uși care se închid nu doar în fața deținuților, ci și în fața adevărului? Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță – Ziarul Incisiv de Prahova
Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie
Sub flamura “drepturilor”, cu metode de cazarmă
Dacă vrei să fii jignit, umilit, amenințat cu exilul profesional și pus la zid în stil de mahala, există o scurtătură: intră în Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP). Ce ar trebui să fie o organizație de apărare a drepturilor angajaților riscă să arate, conform documentelor interne, mai degrabă a “clan” de familie cu interese încrucișate, unde sindicatul, conducerea penitenciarelor și viața de familie se amestecă într-un talmeș-balmeș toxic.
În centrul rețelei, potrivit notelor de relații și rapoartelor de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, se află Antoanela Cristina Teoroc, fost director al Penitenciarului București-Jilava, soția liderului SNPP, Ștefan Teoroc. Ea este acuzată de un comportament abuziv, limbaj suburban și utilizare discreționară a funcției publice.
“Măgarilor, proștilor, țăranilor”: manualul de “management” de la Jilava
Conform acestor documente, în Penitenciarul București-Jilava, conducerea ar fi practicat un “stil managerial” demn de crâșma de la marginea târgului. Angajați SNPP ar fi fost etichetați cu apelative precum „măgari”, „proști”, „țărani” sau „urâți”, fiind ironizați inclusiv pentru felul în care arată fizic.
Nu vorbim de glume nevinovate la o cafea, ci de jigniri sistematice, consemnate în note oficiale, care au creat – conform rapoartelor de control – un mediu de lucru toxic, cu impact direct asupra stării de sănătate a unor polițiști de penitenciare.
În loc ca directorul să fie reper de echilibru și profesionalism, subalternii se trezesc în fața unui “șef de scară” cu microfon instituțional, care urlă de sus, dar răspunde greu la lege.
“Te mut la Satu Mare!” – amenințarea cu exilul profesional
Când jignirile nu ajung, intră în scenă arma grea: transferul disciplinar mascat în “necesitate de serviciu”. Membrii de sindicat care au îndrăznit să aibă opinii diferite, să semnaleze nereguli sau pur și simplu să nu se închine la “altarul conducerii” ar fi fost amenințați cu trimiterea la unități aflate la sute de kilometri distanță, precum Penitenciarul Satu Mare.
“Te mut la Satu Mare” devine, astfel, corespondentul birocratic al bâtei la genunchi: nu te bat, dar te rup de familie, de casă, de viață. Unde se termină nevoia de personal și începe răzbunarea personală? Documentele indică un model de “management de frică”, nicidecum o aplicare sănătoasă a legii.
Soțul – “apărătorul”, soția – “abuzatorul”: conflictul total de interese
Ironia maximă: în timp ce Ștefan Teoroc, liderul SNPP, se prezintă public drept apărătorul drepturilor polițiștilor de penitenciare, soția sa, aflată în vârful ierarhiei la Jilava, este acuzată că exact pe aceiași oameni îi umilește și îi presează.
Cercul se închide grotesc: dacă ești membru SNPP și reclami abuzurile conducerii, ajungi să te plângi – practic – soțului persoanei pe care o acuzi. Sindicalism “all inclusive”: șeful la sindicat acasă, șeful la serviciu nevasta. Când familia are monopol pe butoanele puterii, membrul simplu devine decor.
Legea e clară. Doar că unii o citesc… pe diagonală
Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare nu lasă loc de interpretări pe principiul “facem cum simțim azi”. Raporturile de serviciu “se exercită în condițiile prezentei legi”, nu după orgolii, ranchiuni sau “cine cu cine e prieten la vârf”.
Aceeași lege precizează limpede că „trecerea temporară în altă funcție se poate dispune fără acord […] în caz de forță majoră sau ca măsură de protecție”. Așadar, modificarea unilaterală a raporturilor de serviciu este o excepție strictă, de urgență și protecție, nu o bâtă cu care lovești pe cine te deranjează.
Când “forța majoră” devine “forța șefului nervos”, nu mai vorbim de aplicarea legii, ci de caricaturizarea ei.
Mărgineni – “tarla proprie”: rețeta se exportă
Informațiile din sistem arată că modelul “manager pe persoană fizică” nu s-a oprit la Jilava. La Penitenciarul Mărgineni, directorul Aldea Marian, apropiat al cercului de influență al familiei Teoroc, ar aplica aceleași metode de constrângere și blocaj.
Angajații care își doresc să se mute în alte unități ar fi întâmpinați cu amenințări și piedici artificiale, de parcă penitenciarul ar fi moștenire de familie, nu instituție publică. Când o unitate a statului devine “tarla proprie”, legea se transformă în simplu decor pe perete.
Bani publici, colecte “evaporate” și suspiciuni penale
Rapoartele de control de la Penitenciarul București-Jilava ating și zona penală, punând pe masă acuzații și suspiciuni grave:
- Art. 296 Cod Penal – folosirea de expresii jignitoare de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor, nu la colț de stradă.
- Folosirea fondurilor publice – există suspiciuni că anumite sume de bani publici ar fi fost “mediate” și direcționate discutabil, profitând de dubla calitate: soție de lider sindical și director de unitate.
- Colecte de bani cu traseu neclar – sume strânse pentru diverse ocazii (de exemplu, pentru pensionarea unor ofițeri) care, potrivit documentelor, nu ar fi ajuns întotdeauna la destinație, rămânând în ceață în gestiunea sindicatului.
Când aceeași mână semnează și pentru conducere, și pentru sindicat, și pentru colecte, întrebarea firească este: cine mai numără banii și cine mai verifică drumul lor?
Sindicat sau clan de familie cu ștampilă?

Cazul ridică o întrebare incomodă pentru toți membrii SNPP: mai reprezintă această structură interesele polițiștilor de penitenciare sau a ajuns o unealtă de presiune, control și reglare de conturi pentru un cerc restrâns care se crede deasupra legii?
Când conducerea penitenciarului se suprapune cu conducerea sindicatului, iar în vârf domnește aceeași familie, “apărarea drepturilor” riscă să devină doar slogan. În realitate, simplul membru de sindicat este prins într-o menghină: dacă reclamă abuzul, reclamă exact la oamenii care îl produc.
Acest material se bazează pe notele de relații și rapoartele de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, documente din interiorul sistemului penitenciar.
Chestor peste semne de întrebare: “Ceva nu iese la socoteală”
Dincolo de limbajul suburban, de presiunile asupra angajaților și suspiciunile privind banii publici, rămâne o întrebare care nu poate fi ocolită:
Prin ce mijloace a obținut gradul de chestor fosta directoare de la Penitenciarul București-Jilava, Antoanela Cristina Teoroc?
Când pui cap la cap acuzațiile, notele de relații, rapoartele de control și traseul fulger al carierei, ceva nu se mai potrivește.
Ori sistemul promovează excelența în abuz, ori cineva a urcat prea repede treptele, sărind, la fiecare etaj, peste câte o lege. În ambele variante, statul are obligația să iasă din tăcere. Vom reveni. (Cristina T.).
-
Evenimentacum 6 zileInvitatie de prezentare de oferte pentru lucrări de construcție și lucrări aferente organizării de șantier in cadrul proiectului “CONSTRUIRE HALĂ PRODUCȚIE AMBALAJE DE HÂRTIE – DEZVOLTAREA ȘI CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII SOCIETĂȚII 24H CONNECT BUSINESS INNOVATION SRL”
-
Evenimentacum 5 zileBogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York
-
Evenimentacum 5 zilePresaImobiliara.ro, platforma media online despre piața imobiliară din Romania
-
Evenimentacum 4 zileOriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul
-
Evenimentacum 3 zileCum verifici dacă ai fost concediat ilegal și ce pași contează
-
Evenimentacum 3 zileRestaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni
-
Evenimentacum 2 zileFestivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026
-
Evenimentacum 3 zileTimișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

