Connect with us

Exclusiv

protocoalele SRI au fost impuse de CSAT – Comisarul de Prahova

Brașovul MEU

Publicat

pe

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):

După ce însăși existența lor a fost negată ani de-a rîndul, protocoalele încheiate de SRI cu DNA și cu multe alte instituții au intrat într-o ”fază” nouă: aceea de negare a oricărei implicări a CSAT în nașterea lor.
O susține cu tărie însuși șeful CSAT din perioada 2004-2014, Traian Băsescu.
Din păcate pentru el și pentru alții, e o minciună.
Pentru a ascunde adevărul, s-a recurs la secretizarea abuzivă a unor decizii ale CSAT.
S-au crezut puși, astfel, la adăpost.
Au uitat, însă, să secretizeze un alt document.
Unul care dovedește fără drept de apel că protocoalele dintre serviciile de informații și instituții ale statului au fost impuse de CSAT.

Să o luăm metodic.

Presa relata ieri că o hotărâre în CSAT care apare în preambulul protocolului de cooperare între Parchetul General şi SRI este ţinută la secret de Consiliu, în condiţiile în care fostul preşedinte Traian Băsescu, în mandatul căruia s-a adoptat documentul, a susţinut că „din câte ştie” este „liberă la informare publică”.

Mai exact este vorba despre Hotărârea CSAT 17/2005 privind combaterea coruptiei, fraudei şi spălarii banilor, despre care fostul preşedinte a precizat, vineri, într-o intervenţie la B1 că „din câte ştiu, dacă nu are 0 este liber la informare publică”

„Sincer să fiu, din câte ştiu, dacă nu are 0 este liber la informare publică. (…) Problema e dacă e corect redactat numărul în protocol, nu am de unde să ştiu. În schimb, paradoxal, pentru că am o memorie bună, că pot satisface curiozitatea. Citez din memorie ca şi cum aş avea hotărârea CSAT în faţă. Această hotărâre vizează combaterea corupţiei, fraudei, spălării banilor şi se adresează la patru instituţii: Ministerul de Finanţe, Ministerul Public, Parchetul Naţional Anticorupţie şi Ministerul Justiţiei. Nu apare niciun SRI, nici măcar Ministerul de Interne”, a declarat Băsescu, potrivit Ziarului Financiar.

Tot Băsescu mai spunea, pe 18 martie, la RTV, că ”CSAT nu a aprobat niciodată, repet, niciodată nu a aprobat vreun protocol de colaborare inter-instituţional. Asta chiar era treaba instituţiilor. (…) Niciodată nu am văzut un astfel de protocol. CSAT a cerut instituţiilor să colaboreze în privinţa luptei anticorupţie, a evaziunii fiscale. A dat decizii în sensul acesta şi, la un moment dat, la fiecare trei luni, Ministerul de Finanţe trebuia să raporteze evoluţiile”.

Să tragem linie și să adunăm: potrivit lui Băsescu, nici vorbă că CSAT a impus instituțiilor de forță încheierea de protocoale, ci doar le-a recomandat să colaboreze între ele. Și, de fapt, era vorba doar de parchete și de ministere, nu și de serviciile de informații.

Documentul oficial care a scăpat nedosit și care îl contrazice este Raportul de activitate a CSAT pe anul 2005.

 

În care se scrie negru pe alb:

”Activitatea Consiliului s-a concentrat pe următoarele domenii de acțiune:
(Urmează 12 puncte, din care ne vom ocupa doar de punctul 3 n.n.)

3) Lupta împotriva corupției și a altor forme de criminalitate organizată a constituit tema centrală a primei ședințe a Consiliului din anul 2005. Dinamica și complexitatea deosebită a faptelor de corupție au impus o acțiune concertată a tuturor autorităților publice cu atribuții în prevenirea, contracararea ori combaterea activităților de această natură.

Fenomenul corupției s-a agravat datorită lipsei de reacție eficientă a autorităților cu atribuții în combaterea acesteia și a fost receptat în opinia publică românească drept o disfuncție majoră în activitatea instituțiilor statului, care poate fi oprită doar printr-o intervenție autoritară din partea factorilor abilitați. Instituțiile statului au înțeles necesitatea luptei împotriva corupției la nivel înalt.
S-a apreciat că ansamblul de măsuri întreprinse pentru eradicarea actelor de corupție depind atât de armonizarea și implementarea cadrului legislativ și instituțional, cât și de contribuția serviciilor de informații la sprijinirea veridicității probelor care să-i ducă acolo unde le este locul pe aceia care au confundat instituțiile statului cu propriile instituții.
Au fost identificate unele măsuri care oferă posibilitatea susținerii și asigurării eficienței procesului de acțiune în lupta cu cei corupți și s-a cerut instituțiilor abilitate să le pună în practică.
De asemenea, având în vedere că fenomenul corupției are un impact direct asupra dezvoltării economice și sociale, că distruge beneficiile potențiale ale pieței libere, distorsionează regulile economiei de piață și diminuează capacitatea organismelor statului în prevenirea și combaterea acestuia, Consiliul a hotărât integrarea problemei corupției în structura strategiei
de securitate națională ca factor de risc și obiectiv de securitate, amplificarea măsurilor ce se impun pentru blocarea conturilor firmelor care au datorii către bugetul de stat sau către fondurile de asigurări sociale, în conformitate cu prevederile legale, stabilirea priorităților și identificarea mecanismelor adecvate de luptă împotriva corupției, fraudei și spălării banilor, precum și inițierea procedurilor de revizuire a Codului de procedură penală pentru introducerea, ca prevedere legală, a sistemului de investigații preliminare.
Membrii Consiliului au evaluat riscurile și implicațiile acestor fenomene asupra obiectivelor de securitate națională și a susținerii procesului de integrare la standardele și cerințele de aderare la Uniunii Europene.
Prin intermediul organismelor specializate s-a realizat o monitorizare operativă a zonelor și sectoarelor de activitate cu potențial în domeniul corupției și criminalității organizate.

Ministerul Public și Departamentul Național Anticorupție au încheiat protocoale de cooperare cu toate structurile care au atribuții informative în vederea gestionării și valorificării eficiente a informațiilor privind faptele de corupție (Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării, Direcția de Informații și Protecție Internă a Ministerului Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române), precum și cu alte instituții care au atribuții în acest domeniu (Banca Națională a României, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Autoritatea Națională de Control, Garda Financiară, Comisia Națională de Valori Mobiliare)”.(s.n.)

Protocolul SRI-Ministerul Public desecretizat săptămîna trecută a fost semnat în februarie 2009.
Din raportul CSAT aflăm că un alt asemenea protocol fusese semnat încă din anul 2005. Ce alte surprize ne mai așteaptă? (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

Exclusiv

Recrutăm candidați pentru Școlile de Agenți de Poliție de Frontieră: se oferă salariu atractiv de aproximativ 0,3% din șpaga

Brașovul MEU

Publicat

pe

Pe fundalul acestui zgomot, de drone kamikaze, lucrează polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă la granița cu Ucraina.
Îi despart sute de metri de exploziile dronelor ghidate și doar speră să nu cumva să fie greșită ținta vreuneia.
În curând recrutăm candidați pentru Școlile de Agenți de Poliție de Frontieră, pentru toate riscurile, condițiile precare de muncă și efortul depus, se oferă salariu atractiv de aproximativ 0,3% din șpaga pe care, de exemplu, o ia unul dintre politicienii care ne conduc de 30 de ani, respectiv președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, precizeaza cei de la sindicatul Europol. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

TikTok investește în lupta împotriva dezinformării

Publicat

pe

De

București, 26 septembrie 2023 – TikTok publică al doilea raport al platformei sub Codul UE de Bune Practici privind Dezinformarea, care include peste 2.600 de data points din cadrul a 30 de țări membre UE și SEE (Spațiul Economic European) pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023. Acesta are la bază primul raport de referință de la începutul acestui an și oferă comunității o actualizare a progresului pe care platforma l-a făcut pentru a combate răspândirea dezinformării, alături de partenerii din industrie.

Încurajarea rezilienței în comunitatea europeană

Pe lângă protejarea experienței TikTok prin eliminarea dezinformării dăunătoare, platforma continuă să investească în inițiative pentru a conecta comunitatea la informații oficiale.

  • Competențele media în Europa de Est: În primele șase luni ale anului 2023, TikTok a lansat campanii de media literacy în opt țări est-europene pentru le oferi oamenilor informații atunci când interacționează cu conținutul legat de războiul din Ucraina care poate conține dezinformare. În România și alte țări din regiune, TikTok a lucrat cu Lead Stories pentru a crea o serie de videoclipuri care să îi ajute pe oameni să învețe cum să evalueze critic sursele conținutului pe care îl văd online.
  • Educarea privind schimbările climatice: În aprilie 2023, TikTok a lansat o nouă funcție de căutareîn Europa și în lume, pentru a-i direcționa pe oamenii care caută conținut legat de schimbările climatice spre informații oficiale pe care platforma le-a organizat în parteneriat cu ONU. În trei luni, au existat aproximativ 1,8 milioane de afișări pentru funcția de căutare în Europa.
  • Investiții în competențele AI: Săptămâna trecută, TikTok a lansat un nou instrumentpentru a ajuta creatorii să eticheteze conținutul generat cu AI. De asemenea, platforma a început să testeze modalități pentru a eticheta automat conținutul generat cu AI. Acest pas face parte din activitățile continue pe care TikTok le ia în legătură cu media sintetică (synthetic media), care includ și o politică pe care platforma a introdus-o în acest an. De asemenea, TikTok va participa proactiv la subgrupa AI Generativă care va fi stabilită în cadrul Codului, recunoscând importanța și evoluția acestui domeniu în contextul dezinformării.

Protejarea integrității alegerilor în Europa

Ca parte a angajamentului global al TikTok de a proteja integritatea alegerilor, platforma a conectat comunitatea din țările europene care au organizat alegeri în perioada de raportare la informații privind aceste momente civice importante.

  • Centrul Electoral din aplicația TikTok a încurajat comunitatea din Grecia să folosească paginaAFP Global Fact Check pentru a afla informații despre dezinformarea electorală și a demonta unele afirmații.
  • În perioada premergătoare alegerilor din Spania, TikTok a colaborat cu Newtral, partenerul de fact-checking al platformei și cu Maldita, organizație de fact-checking și partenerul de media literacy al platformei, pentru a realiza videoclipuri educative privind procesul electoral și dezinformarea electorală.
  • Pentru alegerile din Finlanda, TikTok a lansat un ghid de căutare pentru a oferi utilizatorilor informații actualizate și a colaborat cu Institutul Național al Audiovizualului pentru a direcționa oamenii pe website-ul lor de Media Literacy.

TikTok a lucrat, de asemenea, cu experți regionali independenți pentru a informa echipele din aceste țări legat de contextul local și politic și modul în care acesta poate influența comportamentele online. În continuare, platforma va considera lecțiile învățate în timpul acestor cicluri electorale pe măsură ce va sprijini comunitatea pe parcursul viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European. TikTok se bucură că este, de asemenea, copreședinte al Grupului de lucru pentru Alegeri, grup recent format în cadrul Codului.

Parteneriate cu organizații de fact-checking

La nivel global, TikTok lucrează cu 15 organizații de fact-checking acreditate de International Fact-Checking Network, care include peste 50 de limbi și ajută platforma să aplice măsuri stricte împotriva dezinformării într-un mod corect și responsabil prin evaluarea acurateței informațiilor, ulterior puse în aplicare de echipa de moderare TikTok.

În Europa, TikTok se bucură să anunțe că în primele șase luni ale acestui an și-a extins programele de fact-checking în alte nouă țări din UE și SEE. Astfel, platforma depășește angajamentul de a acoperi alte patru țări din SEE. Această extindere a contribuit la o mai bună aplicare a măsurilor împotriva dezinformării în ultimele șase luni.

Angajamentul TikTok față de transparență

Codul de Bune Practici împotriva Dezinformării continuă să aducă împreună industria pe măsură ce lucrează pentru un obiectiv comun, acela de a limita răspândirea dezinformării dăunătoare și de a consolida reziliența comunităților online. TikTok va continua să prioritizeze siguranța astfel încât comunitatea – din Europa și din întreaga lume – să aibă experiențe creative și vesele pe TikTok.

Pentru a citi raportul complet TikTok sub Codul de Bune Practici privind Dezinformarea, consultați următorul link.

Despre TikTok:

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are birouri globale în Los Angeles, New York, London, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/

Citeste in continuare

Afaceri locale

Soluții Profesionale pentru Repararea și Întreținerea Dispozitivelor Electronice la SmeuGSM.ro

Publicat

pe

De

Multe dintre telefoanele de azi sunt adevărate comori, atât din punct de vedere material, cât și în ceea ce privește utilitatea lor. De la vârfurile de gamă până la modelele mai accesibile, aceste dispozitive au devenit o extensie esențială a vieții noastre zilnice. Sunt camere foto, agende personale și spații de stocare pentru tot ceea ce este important, de la documente la e-mailuri. Prin urmare, nu este de mirare că pentru mulți dintre noi, defectarea unui smartphone poate părea o adevărată tragedie.

Cu toate că telefoanele de astăzi sunt incredibil de inteligente și performante, sunt și sensibile la daune. Un simplu impact accidental cu un obiect dur poate lăsa urme pe ecran, iar ploaia neașteptată poate deteriora componentele interne. În astfel de momente, un service GSM profesionist devine un aliat de încredere. Aici, vei găsi specialiști pregătiți să pună rapid un diagnostic și să rezolve problema cu eficiență.

Paleta de servicii oferite de SmeuGSM.ro este extrem de variată și include:

  • Înlocuirea sticlei sparte sau crăpate
  • Înlocuirea display-ului
  • Repararea touchscreen-ului
  • Repararea semnalului telefonului
  • Repararea plăcii de bază
  • Înlocuirea acumulatorului cu unul original sau compatibil
  • Curățarea/schimbarea mufei de încărcare
  • Aplicarea foliei protectoare
  • Curățarea mufei
  • Înlocuirea camerei față/spate
  • Montarea foliei Alien Surface
  • Repararea difuzorului
  • Diverse alte reparații
  • Reparatii laptopuri

Dacă telefonul tău se confruntă cu una din aceste probleme, SmeuGSM.ro este alegerea potrivită pentru tine. Echipa lor de experți oferă servicii de calitate, inclusiv înlocuirea sticlei pentru modelele iPhone 14, precum și reparații pentru dispozitive Samsung, Huawei și Apple.

Dar SmeuGSM.ro nu se limitează la telefoane. Aici poți beneficia de servicii de reparații pentru laptopuri, PC-uri, tablete și multe altele. Intră pe smeugsm.ro pentru a afla mai multe despre serviciile oferite. Fie că ai nevoie de repararea unui smartphone sau de diverse accesorii, le vei găsi aici. Poți vizita și magazinul fizic din Constanța, unde echipa SmeuGSM.ro te poate ajuta cu orice ai nevoie în materie de telefoane, laptopuri și tablete.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Social2 ore inainte

Magia Crăciunului Prinsă în Fotografii de Poveste: Studio Foto Crăciun București cu Alex Pasarelu

Magia Crăciunului surprinsă în fotografii de poveste la Sedinta foto Craciun În fiecare an, sărbătoarea Crăciunului aduce cu ea nu...

Uncategorized7 ore inainte

Care este starea apiculturii în România și de ce avem nevoie de o legislație clară cu privire la etichetare și originea produselor apicole

România ocupă locul 1 în Europa la producția de miere, lucru care impune dezvoltarea unui cadru legislativ care să protejeze...

ferestrele ferestrele
Social24 de ore inainte

De ce ar trebui sa iti schimbi ferestrele: 3 indicii evidente

Cand vine vorba de confort, mereu acordam importanta fiecarui detaliu. De la dusumeaua pe care pasim, pana la materialul asternuturilor...

Ferestre PVC antracit Ferestre PVC antracit
SocialO zi inainte

Ferestre PVC antracit – moderne si elegante

De cativa ani incoace, ferestrele antracit au batut toate recordurile de popularitate cand vine vorba de alegerea culorii de ferestre....

Social4 zile inainte

Mituri şi adevăruri despre sănătatea sistemului reproducător

Sănătatea sistemului reproducător este deosebit de importantă pentru doamnele şi domnişoarele de orice vârstă. De-a lungul timpului, s-au creat numeroase...

Uncategorized4 zile inainte

Creați o primă impresie memorabilă cu invitațiile de nuntă perfecte

Invitatii  nunta  reprezintă un aspect esențial în organizarea unei nunți perfecte. Ele sunt primele lucruri pe care le primesc invitații...

Exclusiv5 zile inainte

Recrutăm candidați pentru Școlile de Agenți de Poliție de Frontieră: se oferă salariu atractiv de aproximativ 0,3% din șpaga

Pe fundalul acestui zgomot, de drone kamikaze, lucrează polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă la granița cu Ucraina. Îi...

călătorie călătorie
Turism5 zile inainte

Cum să planifici o călătorie cu un buget redus chiar la noi în țară

Când ai bugetul strâmt, pare că dorința de a explora frumusețea țării noastre e și mai aprigă. Iar în acest...

Uncategorized5 zile inainte

Xiaomi anunță lansarea globală a seriei Xiaomi 13T

[București, 26 Septembrie 2023] – Xiaomi a dezvăluit astăzi cele mai recente smartphone-uri din seria Xiaomi 13T, proiectate pentru clienții...

Exclusiv6 zile inainte

TikTok investește în lupta împotriva dezinformării

București, 26 septembrie 2023 – TikTok publică al doilea raport al platformei sub Codul UE de Bune Practici privind Dezinformarea,...

Administrație locală6 zile inainte

Samsung Romania da startul celei de-a treia editii a competitiei Solve for Tomorrow pentru tineri inovatori

Competiția se va desfășura în perioada septembrie 2023 – februarie 2024. Tinerii se pot înscrie, individual sau în echipe formate...

Uncategorized6 zile inainte

MGT serbează anul acesta 25 de ani de activitate pe piaţa din România

MGT Educațional, unul dintre jucătorii importanți de pe piața distribuției de soluții și echipamente IT, sărbătorește astăzi un sfert de...

Top Știri