Eveniment
Dăncilă e în corzi. Sunt anunțate PROTESTE de amploare. | BrasovulMeu

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” ameninţă cu proteste, care vor culmina cu declanşarea unei greve generale, dacă Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă prin care veniturile salariale ar fi îngheţate la nivelul lunii decembrie 2018, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii federaţiei sindicale.
„Consiliul de Coordonare al Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’, întrunit în perioada 14-15.XII.2018, a decis mobilizarea pentru proteste în situaţia în care Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă prin care veniturile salariale ar fi îngheţate la nivelul lunii decembrie 2018, respectiv dacă salariaţii nu vor beneficia de creşterea salarială la care au dreptul legal pentru anul 2019 începând cu luna ianuarie 2019. Protestele vor viza un răspuns proporţional din partea salariaţilor: dacă se ajunge la situaţia promovării unui act normativ de îngheţare a salariilor în perioada sărbătorilor măsurile de protest pot fi declanşate în aceeaşi perioadă, amploarea protestelor şi formele de manifestare fiind corelate cu nivelul de afectare a intereselor angajaţilor. În situaţia în care creşterea salariilor începând de la 1 ianuarie 2019 nu va fi stabilită prin legea bugetului de stat, solicităm Guvernului adoptarea unui act normativ în regim de urgenţă care să asigure acordarea acestui drept salariaţilor”, se arată într-un comunicat de presă. Sindiucatele susţin că sistemul public de sănătate este marcat de puternice convulsii sociale generate de introducerea unor ritmuri diferite de creştere a salariilor de bază între diferitele categorii de personal. Această măsură a fost adoptată de Parlament prin legea 153/2017 la iniţiativa Guvernului, împotriva solicitărilor consecvente ale Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară” ca majorările salariale să se aplice tuturor categoriilor de salariaţi simultan, ea afectând în mod negativ buna funcţionare a sistemului sanitar. „Având în vedere că suntem în perioada negocierii Contractului colectiv de muncă la nivel de sector sanitar şi multe dintre drepturile salariaţilor fac parte din solicitările pe care Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ le are în cadrul acestei negocieri, în cazul neonorării aşteptărilor fireşti ale salariaţilor, create de angajamentele Guvernului, protestele vor merge până la greva generală”, mai spun sindicaliştii Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară”.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a susţinut, recent, că proiectul de buget pentru anul viitor include majorarea salariilor de bază ale personalului din sectorul bugetar cu un sfert din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. „Este o ordonanţă care vine la pachet cu Legea bugetului şi are mai multe măsuri de acest tip. Nimic altceva decât prorogarea unor termene care s-a făcut an de an şi nu reprezintă un element de noutate. În proiectul de buget pe anul viitor este inclusă majorarea salariilor de bază ale personalului din sectorul bugetar cu un sfert din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. Anul viitor cresc salariile aşa cum spune legea. Şi la pensii la fel (…). a explicat ministrul Finanţelor în data de 6 decembrie.
Eveniment
CONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL”
24.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
CONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL” implementat în baza contractului de finanțare nr. 2234.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 165.527,49 lei
Valoarea nerambursabilă: 143.560,09 lei
Contribuția beneficiarului: 15.951,12 lei
Data începerii proiectului: 24.10.2024
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 2234
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a CONTA CRĂCIUN SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitati de contabilitate si audit financiar; consultanta în domeniul fiscal (CAEN 6920)
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Multifuncțional), a unui sistem ERP si a unui sistem CRM destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a licențelor Microsoft 365, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul CONTA CRĂCIUN SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților CONTA CRĂCIUN SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Integrarea sistemelor ERP și CRM a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare, administrative și comerciale, facilitând gestionarea eficientă a activităților desfășurate de CONTA CRĂCIUN S.R.L. În același timp, infrastructura hardware implementată prin proiect (server, calculatoare desktop, laptop și imprimantă multifuncțională), împreună cu licențele software și conexiunea broadband, au permis dezvoltarea unui mediu digital modern, care susține procesarea documentelor, comunicarea electronică și desfășurarea activităților specifice de contabilitate, audit financiar și consultanță fiscală.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității CONTA CRĂCIUN SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: CONTA CRĂCIUN SRL
Telefon: 0754201880
Email: conta.craciun@gmail.com
Adresa: București Sectorul 6, Prelungirea Ghencea, Nr. 65B, Bloc C1, Scara 4, Etaj 5, Ap. 12
Eveniment
GREENHILL CAPITAL SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETATII GREENHILL CAPITAL S.R.L.

De ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale
18.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5851.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 168.573,29 lei
Valoarea nerambursabilă: 145.129,22 lei
Contribuția beneficiarului: 16.125,51lei
Data începerii proiectului: 03.03.2025
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 5851.
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a ECHITAX PROFIT SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitățile de fotocopiere, pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat (CAEN 8219).
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Telefon mobil, Multifuncțional, Switch, Router, Access Point WiFi și UPS), a unui sistem ERP destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a serviciilor de găzduire website și e-mail, a licențelor Microsoft 365 pentru colaborare și productivitate în cloud, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul ECHITAX PROFIT SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților ECHITAX PROFIT SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 și soluțiile de găzduire website și e-mail au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Implementarea infrastructurii de rețea, formată din switch, router și punct de acces WiFi, a permis interconectarea tuturor echipamentelor și utilizarea eficientă a resurselor digitale, contribuind la îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală asumate prin proiect. Totodată, utilizarea canalelor de comunicare online și a rețelelor sociale a consolidat prezența digitală a ECHITAX PROFIT SRL și capacitatea acesteia de a comunica și interacționa cu clienții și partenerii.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității ECHITAX PROFIT SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: ECHITAX PROFIT SRL
Telefon: 0741991338
Email: oana@echitax.ro
Adresa: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, ALEEA NEGOIU, NR. 5, SCARA 4, APARTAMENT 32, JUDEȚ CLUJ
-
Evenimentacum 7 zilePrimăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei
-
Evenimentacum 6 zileECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”
-
Evenimentacum 6 zileFLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”
-
Evenimentacum 6 zileCOMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”
-
Exclusivacum 6 zilecând „deranjantul” e bolnav, mortul e vinovat. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XII) – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorizedacum 6 zileConfortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
-
Evenimentacum 17 oreDe ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale
-
Uncategorizedacum 7 zileCalificare instructor fitness: drumul tău spre o carieră activă