Connect with us

Eveniment

Doi din cinci români au în plan schimbarea locului de muncă! Câți vor să plece din România | BrasovulMeu

Publicat

pe

Doi din cinci angajaţi români iau în calcul schimbarea locului de muncă în acest an, nemulţumiţi de situaţia lor profesională, iar 10% dintre aceştia se gândesc să îşi caute de lucru în afara ţării, relevă un sondaj realizat de una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, publicat miercuri.

Conform datelor centralizate, cel mai important motiv pentru care românii şi-ar schimba jobul sau chiar cariera rămâne salariul, pentru mai mult de jumătate dintre cei care iau în calcul să facă un astfel de pas în 2019, urmat de lipsa oportunităţilor suficiente pentru dezvoltare profesională (39%) sau de nevoia de schimbare a angajatorului, a mediului de lucru ori a echipei (28,5%).

Totodată, aproape 18% dintre cei care se gândesc să-şi schimbe locul de muncă nu se simt motivaţi în poziţia actuală, 14% îşi doresc mai mult timp liber, iar pentru 10,7% dintre respondenţi este dificil să avanseze în cadrul companiei. Nu în ultimul rând, aproximativ 27% susţin că nu le place ceea ce fac sau consideră că domeniul în care lucrează nu se potriveşte cu aptitudinile lor profesionale, majoritatea fiind din rândul angajaţilor care se gândesc la o reconversie profesională.

Atunci când evaluează o nouă oportunitate de job, cele mai importante două criterii sunt, la egalitate, salariul şi beneficiile extra-salariale împreună cu programul de lucru, pentru circa 86% dintre respondenţi. La distanţă mare se află domeniul de activitate al companiei, de care ţin cont 39,3% dintre angajaţi, şi proximitatea biroului faţă de casă, care contează la fel de mult ca perspectivele de dezvoltare în cadrul companiei, după cum au punctat 32% dintre respondenţii sondajului BestJobs.

Aproximativ 68% dintre cei chestionaţi sunt interesaţi de un program de lucru flexibil, dar şi de evoluţia profesională în cadrul companiei, atunci când vine vorba despre beneficiul pe care şi-l doresc de la un potenţial angajator. Un alt criteriu este posibilitatea de a lucra de acasă (52%), urmat de acordarea mai multor zile de concediu de odihnă (44%). De asemenea, jumătate dintre respondenţi şi-ar dori de la viitorul angajator abonamente la clinici medicale private şi programe de dezvoltare/traininguri.

De pe lista cerinţelor nu lipsesc programele de reduceri pentru serviciile oferite de către partenerii agreaţi ai companiei (25% dintre salariaţi), abonamentele la săli de sport (17,8%) şi spaţiu de recreere la birou (7,2%).

Pe de altă parte, mai mult de jumătate (51%) dintre angajatorii care au răspuns sondajului au declarat că, în urma creşterii salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2019, vor lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor cu personalul. Astfel, aproximativ un sfert dintre angajatori iau în calcul reduceri de personal, fie prin comasarea anumitor funcţii sau responsabilităţi, fie prin restructurarea anumitor poziţii sau prin automatizarea de procese care ar elimina resursa umană aferentă. Alţi 14% analizează restrângerea pachetelor de beneficii extra-salariale.

Restul de 49% dintre angajatori nu prevăd vreun impact pe care salariaţii să îl resimtă.

Eveniment

De ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale

Publicat

pe

18.06.2026

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.

ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5851.1/i3/c9.

Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.

Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.

Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.

Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.

Valoarea totală a proiectului: 168.573,29 lei

Valoarea nerambursabilă: 145.129,22 lei

Contribuția beneficiarului: 16.125,51lei

Data începerii proiectului: 03.03.2025

Data finalizării proiectului: 30.06.2026

Cod proiect: RUE 5851.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a ECHITAX PROFIT SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitățile de fotocopiere, pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat (CAEN 8219).

Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Telefon mobil, Multifuncțional, Switch, Router, Access Point WiFi și UPS), a unui sistem ERP destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a serviciilor de găzduire website și e-mail, a licențelor Microsoft 365 pentru colaborare și productivitate în cloud, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul ECHITAX PROFIT SRL.

Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.

Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților ECHITAX PROFIT SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 și soluțiile de găzduire website și e-mail au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.

Implementarea infrastructurii de rețea, formată din switch, router și punct de acces WiFi, a permis interconectarea tuturor echipamentelor și utilizarea eficientă a resurselor digitale, contribuind la îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală asumate prin proiect. Totodată, utilizarea canalelor de comunicare online și a rețelelor sociale a consolidat prezența digitală a ECHITAX PROFIT SRL și capacitatea acesteia de a comunica și interacționa cu clienții și partenerii.

Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.

Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității ECHITAX PROFIT SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.

Date de contact beneficiar: ECHITAX PROFIT SRL

Telefon: 0741991338

Email: oana@echitax.ro

Adresa: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, ALEEA NEGOIU, NR. 5, SCARA 4, APARTAMENT 32, JUDEȚ CLUJ

Citeste in continuare

Eveniment

COMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”

FLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”

Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized50 de minute inainte

Leasingul operațional câștigă teren în fața achiziției de flotă: ce tip de vehicul are sens pentru fiecare tip de companie

Tot mai multe companii românești renunță la achiziția directă de vehicule în favoarea închirierii pe termen lung. Decizia nu ține...

Turismo oră inainte

Trei sfaturi despre cum să vă mențineți anvelopele în stare bună

Anvelopele sunt unele dintre cele mai importante componente ale unui automobil, chiar dacă, de multe ori, nu primesc atenția pe...

Eveniment2 ore inainte

De ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale

18.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

panouri solare in rate panouri solare in rate
Uncategorizedo zi inainte

Panouri solare în rate – cum „îngheți” factura la curent?

Prețul energiei electrice în România a urcat constant în ultimii ani – de la 0,68 lei/kWh în 2022 la peste...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorized2 zile inainte

Cloud vs. offline: cum să îmbinăm accesibilitatea și securitatea

În prezent, tendința este de a stoca tot mai multe date în cloud. Fotografii, documente, proiecte profesionale sau arhive personale...

Uncategorized5 zile inainte

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și...

Exclusiv5 zile inainte

când „deranjantul” e bolnav, mortul e vinovat. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XII) – Ziarul Incisiv de Prahova

De la „băiatul de sistem” SRI–Penitenciar la angajarea fortata cu handicap: același judecător, aceeași semnătură, același dispreț Există judecători care...

Eveniment5 zile inainte

COMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”

18.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

Eveniment5 zile inainte

FLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”

18.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Eveniment6 zile inainte

ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”

Top Știri