Connect with us

Eveniment

EXCLUSIV! Adevăruri nespuse despre Simona Halep! Ce spune aceasta, de fapt, despre România | BrasovulMeu

Brașovul MEU

Publicat

pe

Aceşti oameni înzestraţi cu aptitudini de excepţie aparţin lumii întregi şi dăruiesc bine, emoţie şi bucurie. Geniile depăşesc barierele timpului şi devin nemuritoare. Noi, românii obişnuiţi de astăzi, suntem norocoşi că suntem contemportani cu unul dintre puţinele genii, încă în activitate:  Simona Halep. Ea este cea mai bună tenismenă din lume, care chiar în anul Centenarului a decis să scrie istorie în tenisul mondial pentru România şi să dăruiască compatrioţilor zâmbete infinite şi bucurie.

Simona a dat peste cap toate calculele experţilor şi a ajuns numărul 1 pentru că aşa şi-a dorit ea. În sport, ca în orice alt domeniu, ca să ajungi cel mai bun, ai nevoie de multă muncă şi dăruire, dar şi de un talent cu care numai Dumnezeu te poate înzestra.

‘Eu n-am avut nici o păpuşă când eram mică! Am avut dintotdeauna o rachetă de tenis. Mai mică, dar rachetă era. (…) Am făcut o glumă demult cu fratele meu, iar acum îşi ţine pariul pierdut. Mă tachina mereu cu asta, îmi zicea să mă las de tenis, că nu voi ajunge nicăieri. Râdeam atunci. El făcea tenis, dar nu a făcut performanţă. Nu a reuşit, fiindcă nu e un tip activ, e diferit de mine. Acum, el îmi cară geanta, vine să mă aştepte la aeroport’, povesteşte cea mai iubită sportică româncă la ora actuală.

Simona Halep a acceptat provocarea Capital şi ne-a răspuns la un test fulger

1.      Dacă nu eram Simona Halep, mi-ar fi plăcut să fiu…matematiciană! 🙂

2.      Când eram mică visam să…ajung numarul 1 WTA! Mereu ma gândeam cât de cool ar fi să fii numărul 1 mondial într-un domeniu. 

3.      Dacă aş putea da timpul înapoi, aş….face… tot tenis. 

4.      Cea mai mare nerealizare a mea este…. nu am. La vârsta pe care o am nu prea am avut timp de nerealizări. Aş vrea să o ţin pe aceeaşi linie. 

5.      Cea mai mare realizare este….câstigarea titlului de la Roland Garros. 

 

6.      Secretul succesului meu a fost…devotamentul şi perseverenţa. 

7.      Cel mai puternic jucător/jucătoare de tenis politic din lume a fost… politic nu pot să mă pronunţ. 

8.  Persoana publică pe care o apreciez cel mai mult este…Ion Ţiriac. 

9.  Îmi este frică de….ce le e frică tuturor, moarte. 

10.  Mă impresionează…orice este frumos pe lumea asta. 

11.  Iubesc….tenisul.

12  Mi-e foarte dor de…un Crăciun în familie şi chiar anul acesta voi avea parte de aşa ceva după mulţi mulţi mulţi ani!!!

13.  România este…tara mea si sunt mandra ca sunt româncă!

 

Povestea Simonei Halep

Povestea Simonei Halep începe la Constanţa, pe 27 septembrie 1991. Bunicii din partea tatăului sunt la origine aromâni din nordul Greciei şi au ajuns în Tulcea, mai exact în localitatea Stejaru, după ce au fost deportaţi din Bulgaria, unde ajunseseră după ce părăsiseră Grecia. S-au căsătorit tineri şi au avut patru copii. Unul dintre aceştia, Stere, avea să devină tatăl celei mai iubite românce din lume.

 

S-a căsătorit cu Stania şi după o perioadă de timp a venit pe lume Nicolae, alintat Coli, iar cinci ani mai târziu s-a născut Simona, care a fost botezată după numele bunicii. Locuiau toţi patru într-o casă relativ modestă din Piaţa Chiliei. Când a avut posibilitatea, Stere şi-a adus şi părinţii aproape, iar Simona s-a bucurat mereu de iubirea şi sfaturile lor preţioase.

Lui Stere i-a plăcut mult sportul, dar nu a avut posibilitateasă se dezvolte în acest sens. Era fotbalist, atacant la Săgeata Stejarul, dar s-a oprit la atât. Aşa că a dorit să-şi îndrume băiatul cel mare să-i împlinească visul şi l-a îndreptat spre tenis, în timp ce fata cea mică bătea mingea de fotbal pe stradă cât era ziua de lungă. Bucuria supremă aveasă vină tot de la ea, fetiţa tunsă scurt, căreia nu i-a plăcut niciodată să se joace cu păpuşile.

Cum a început totul

Nu avea nici patru ani când s-a îndrăgostit iremediabil de racheta de tenis. Îşi privea mereu fratele mai mare la antrenamentele de la Mamaia şi într-o zi micuţa Simona s-a decis că vrea să fie campioană. Mulţi au glumit pe seama asta, dar astăzi toţi se înclină în faţa măreţiei sale.

„N-am avut păpuşi, n-am avut altceva. Jucam fotbal, jucam tenis, făceam fileu din aţă, am găurit asfaltul şi am băgat doi stalpi şi jucam tenis, si în casă la fel, am făcut un mini teren de tenis şi jucam cu fratele meu”

Antrenamentele erau istovitoare pentru majoritatea copiilor, nu şi pentru Simona care era precum argintul viu. Talentul ei a fost observat imediat de antrenorul fratelui său, Ioan Stan, care a luat-o sub aripa lui protectoare.

“Era o fetiţă harnică, modestă, talentată şi inteligentă”

 

„Avea ţinută de sportivă de mică.Am văzut-o şi le-am spus părinţilor: «O iau la tenis».Mi-a plăcut mult. Avea o motricitate extraordinară. La cinci ani, alerga precum o sportivă, deşi era cât racheta de mică. Promitea mult”, povesteşte Ioan Stan. Acesta a lucrat doi ani cu Simona, la Club „Castel” din Mamaia. Acum, la  mai bine de douăzeci de ani de la acele momente, tenismena noastră uimeşte marile arene ale lumii prin două calităţi mai puţin întâlnite la starurile secolului XXI: munca asiduă şi modestia. Prima calitate i-a dat capacitatea de a-şi toca mărunt adversarele în timpul meciurilor, uneori câştigând practic prin sufocarea fizică şi psihică a sportivei din faţa sa, iar cea de-a doua trăsătură de caracter a transformat-o într-una dintre cele mai iubite tenismene din circuit.

Se vedeau aceste calităţi în urmă cu douăzeci de ani? Răspunde tot Ioan Stan, într-un interviu pentru Adevărul:„La început, pregătirea nu a fost foarte intensă, două – trei antrenamente pe săptămână, întrucât era foarte mică. Nu am ajuns cu ea la concursuri, că nici nu erau întreceri pentru vârsta ei. Am încercat să-i transmit totul într-o manieră frontală. Am vrut să ştie tot. Am lucrat cu ea toate elementele.Era o fetiţă harnică, modestă, talentată şi inteligentă.Avea o inteligenţă nativă. Nu i-am zis de două ori că trebuie să strângă mingile. Era harnică şi conştiincioasă.Nici nu mai întorceam capul, pentru că ştiam că ea îşi vede de treabă.Avea o îndemânare aparte.Alerga, sărea, aprecia corect loviturile şi avea imaginaţie în joc.Se vedea limpede că e un copil cu chemare pentru sport în general şi pentru tenis în special”. Nicolae a renunţat destul de rapid la tenis, dar sora sa a perseverat pentru că ea avea un vis pe care simţea că şi-l poate îndeplini.

La şase ani deja avea antrenamente în fiecare zi, însă nu resimţea efortul pentru că juca de fiecare dată cu bucurie şi dorinţa de a ajunge cea mai bună din lume.

“Când eram junioară, mă gândeam şi spuneam că o să consider că sunt o jucătoare bună de tenis atunci când domnul Ţiriac va veni personal şi se va uita special la un meci de-al meu.Acest lucru s-a şi întâmplat în urmă cu câţiva ani şi pot spune că asta mi-a dat o mare încredere că pot ajunge la cel mai înalt nivel în tenis”, povesteşte Simona Halep.

Pasionată de sport, Simona nu şi-a neglijat nici studiile. A absolvit mai întâi  Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica” din Constanţa, iar apoi în 2010, Simona Halep aîncheiat cu bine cursurile Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa.

 

În 2014 şi-a luat şi  licenţa la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

Semnalul că apare o nouă stea în tenisul mondial

 

Anul 2008 a reprezentat semnalul care a indicat că micuţa ambiţioasă care se antrena pe terenurile din Constanţa are în faţă o carieră de senzaţie.  La doar 16 juca finala la junioare de la Roland Garros. În acel moment a fost cotată cu cea de-a noua şansă la trofeu. Toată lumea miza pe victoria compatrioatei Elena Bogdan, despre care astăzi nu prea se mai ştie nimic. Finala a câştigat-o Simona, care a devenit şi numărul 1 mondial în clasamentul ITF (junior). Tot în acel an a intrat pentr prima oară în topul WTA (senioare), pe locul 350. 

„Eu am fost lângă Halep în 2008, când a câştigat turneul de la Roland Garros la junioare, după o finală cu Elena Bogdan. A fost un moment superb, o premieră totală pentru România la o finală de Grand Slam, fie şi la juniori. După câţiva ani, marea Virginia Ruzici mi-a spus că şi eu şi Ţiriac am pierdut pariul pe care l-am pus după acea finală din 2008. Se referea la faptul că noi am mers atunci pe mâna Elenei Bogdan, despre care am spus că va ajunge mai sus decât Halep. La început, am negat, dar mai apoi mi-am reamintit că aşa a fost”, a povestit Dumitru Hărădău, directorul turneului „Bucharest Open”, de la Bucureşti.

Micuţa Halep a continuat să zburde în clasamentul WTA în ciuda faptului că nu mulţi îi dădeau şanse să ajungă în top. Dar ea ştia ce poate.

Decizia care a descătuşat-o

În anul 2009, Simona lua o decizie grea, dar care s-a dovedit extrem de inspirată.În timp ce multe femei apelează la medicul estetician pentru a-şi mări sânii, aceasta a recurs la o intervenţie chirurgicală de reducere a lor pentru că o incomodau în joc şi îi creau şi probleme cu coloana vertebrală.

Deja din anul 2010, Simona a început să conteze în clasamentul WTA pentru că se afla pentru prima dată în top 100, mai exact pe locul 84.

Loc ocupat de Simona Halep în clasamentul WTA

2008 – 343

2009 – 185

2010 – 84

2011 – 47

2012 – 47

2013 – 11

2014 – 3

2015 – 2

2016 – 4

2017 – 1

2018 – 1

 

Prima mare performanţă într-un turneu WTA a fost atinsă de Simona Halep, în anul 2010, la competiţia din luna aprilie de la Marbella, Spania. Venită din calificări, eaa ajuns până în sferturile de finală, trecând printre altele şi de Sorana Cîrstea, locul 36 mondial. În sferturi a fost învinsă de Flavia Pennetta.

Anii 2011 şi 2012 au însemnat un progres constant, dar şi o luptă cu sine însăşi. Simona s-a menţinut în primele 50 de jucătoare ale lumii şi s-a pregătit psihic pentru ce avea să urmeze în 2013.

Anul care a plasat-o pe urmele marei Virginia Ruzici

Un an cu noroc, chiar dacă se spune că 13 poartă ghinion. Jucătoarea de tenis din România şoca întreaga lume a tenisului şi se impunea în nici mai mult, nici mai puţin de 6 turnee. Pe 21 noiembrie 2013, a fost desemnată „WTA’s Most Improved Player”, devenind astfel prima jucătoare română de la Virginia Ruzici în 1978 care a primit această distincţie.Deja intrase în istorie, însă nu era suficientă o pagină. Ea dorea să scrie un întreg capitol, care să dăinuiască în timp.

Cum a început colaborarea cu Ion Ţiriac

 

Dumitru Hărădău, a povestit cum au ajuns să colaboreze Simona Halep cu Ion Ţiriac. Totul a început în urmă cu aproximativ patru ani, după cum susţine Hărădău.

„Eram, în urmă nu cu mulţi ani, la un turneu ATP, la care se afla şi Simona, era antrenată atunci de Victor Ioniţă, şi i-am spus că vreau să i-l prezint pe Ţiriac. Păi, zice, ‘ce treabă am eu cu Ţiriac?’. Cum adică, ce treabă ai tu cu Ţiriac? Păi, tu nu te duci să joci turneul lui la Madrid?

Într-un final a acceptat, aşa că am luat-o de mână şi ne-am dus la loja lui Ţiriac, de pe terenul central. Când a văzut-o, Ţiriac a reacţionat: ‘A, Halepoaico, ce faci?’ Şi i-am lăsat pe amândoi acolo şi de atunci a început colaborarea dintre cei doi, una în care Ţiriac se implică destul de mult”, a mai spus Hărădău la Digi Sport.

Ce spune Simona despre Ion Țiriac

Din acel moment, Ţiriac a început să se comporte cu Simona ca un părinte care îi spune copilului şi ce nu ar vrea să audă, dar ca o face pentru că ştie că astfel îi va fi mai bine. Această caracteristică a relaţiei dintre ei a fost recunoscută şi de tenismenă într-un interviu acordat în urmă cu un an: „Antrenorul meu este o persoană blândă. Nu mă ceartă şi nu ridică tonul. Îmi place asta la el. Nu mă inhibă şi îmi arată unde ar trebui să lucrez şi cum să devin mai bună. Mă ajută, însă, şi partea mai dură, pe care o am de la domnul Ţiriac. El pune mâna pe telefon şi îmi spune direct, fără menajamente. Domnul Ţiriac îmi spune cam aceleaşi lucruri pe care mi le spune Darren, dar mai dur’, a declarat Simona Halep. „Vine la meciuri, mă susţine, vorbeşte cu mine despre tenis, încearcă să mă înţeleagă, iar felul dânsului de a fi, puterea interioară, mă ajută să am mai multă încredere în mine. Tot timpul mi-a spus că am calităţile necesare să ajung cât mai sus. Asta mă motivează să mă antrenez mai mult’.

 

Stilul inconfundabil al celui mai bogat român

Ce înseamnă stil direct la Ţiriac? A oferit o mostră chiar omul de afaceri în urmă cu două luni: “Eu nu văd niciun fel de socoteală mai mare sau mai mică, ea nu mai poate să mai piardă numărul unu până anul viitor. Dacă ea a făcut cadou Australia (n.r. – modul în care a pierdut finala cu Caroline Wozniacki), Roland Garros-ul i-a pierdut Wimbledon-ul. Ea pe ciment o singură dată a jucat mai acătării la US Open, care şi ăla l-a făcut cadou în anul ăla. Ar trebui să taie faza cu făcut cadouri şi să se concentreze mai mult pe treburile astea pe care le avea în buzunar.  Eu cred că ea vorbeşte cu mine, pentru că dacă vorbesc eu cu ea, nu cred că îi place. Şi să mă cert acum cu Simona Halep…nu cred că am ajuns la nivelul ăla”. 

În ultimii patru ani, presa internaţională a speculat faptul că cel mai bogat român ar fii de fapt managerul din umbră al Simonei Halep. Care este adevărul? Îl spune tot Simona: „Ion a fost tot timpul foarte important, mereu am simţit sprijinul lui, în fiecare secundă a călătoriei mele. Chiar şi când nu este în loja mea în timpul turneelor, îl consider parte din echipa mea. Este un prieten şi sprijinul său este necondiţionat”.

“Eu cred că ea vorbeşte cu mine, pentru că dacă vorbesc eu cu ea, nu cred că îi place. Şi să mă cert acum cu Simona Halep…nu cred că am ajuns la nivelul ăla” – Ion Ţiriac despre relaţia cu Simona Halep.

Prima finală de Grand Slam

 

Anul 2014 a însemnat prima finală într-un turneu de grand slam la senioare, dar şi prima victorie împotriva celei care părea de neînvins: Serena Williams. După 6 ani, românca a revenit pe centralul parizian pentru a juca finala în faţa unei sportive considerată un adevărat sex-simbol al circuitului WTA, dar şi o abonată a trofeului pus la bătaie în capital Franţei. Era prima finală de Grand Slam în care evolua o româncă, după cea castigate de Virginia Ruzici în 1978, tot la Paris. Trecuseră 26 de ani.

Meciul a reprezentat şi un prim semnal a ceea ce avea să însemne stilul Halep la nivel înalt: spectacol prin efort dus la extrem. Durata de 3 ore şi două minute a meciului, dar şi prima finală care a intrat în decisiv după 13 ani a făcut ca presa internaţională să uziteze într-un mod inflaţionist cuvântul “Senzaţional”. 

Românca a pierdut finala în faţa favoritei, dar lumea era deja cu ochii pe ea. Adversara ei a fost, câteva luni mai târziu, depistată pozitiv cu Meldonium, o substanţă interzisă sportivilor. După ce i s-a interzis să mai joace tenis profesionist timp de doi ani, rusoaica a revenit în circuit fără zvâcul de altă dată. Nu a reuşit nici măcar un trofeu în anul 2018.

Dovada că performanţele nu erau întâmplătoare

Sportiva din România a continuat să impresioneze şi a ajuns până în semifinale la Wimbledon. La o săptămână după turneul de la Wimbledon a participat la prima ediţie a BRD Bucharest Open unde a reuşit să se impună în finală în faţa favoritei nr. 2 a competiţiei, italianca Roberta Vinci cu scorul de 6-1, 6-3. Cel mai dificil meci al turneului a fost cel din semifinală unde a depăşit-o pe Monica Niculescu cu scorul de 6-2, 4-6, 6-1.

Graţie acestor rezultate, pe 11 august 2014 Halep a urcat pe locul 2 mondial, cea mai de sus poziţie deţinută vreodată de vreo jucătoare de tenis româncă. Ea a ocupat această poziţie până pe 6 octombrie 2014, când a fost depăşită de Maria Şarapova.

 

Pe 22 octombrie, în cadrul Turneului Campioanelor din Singapore, Simona Halep a învins-o pe jucătoarea numărul 1 mondial la aceea dată, Serena Williams, cu scorul 6-0, 6-2, dar în finală a pierdut în faţa ei cu scorul 3-6, 0-6. Victoria din grupe a fost cea mai mare victorie a carierei de până în acel moment, prima în faţa unei jucătoare din top 3 mondial. Meciul a fost de fapt dovada că Simona Halep nu se afla întâmplător pe culmile sportului mondial, ci că aveam de a face cu rezultatele unui proiect bine gândit în mintea ei de copilă la începutul anilor 90. 

Anul 2015 l-a început de pe poziţia a treia, loc pe care şi l-a menţinut cu succes. În februarie, deja bifa al 10-lea său titlu WTA (şi al 2-lea Premier 5) în Dubai, iar în martie câştiga primul său trofeu Premier Mandatory la Indian Wells Masters.

Un an ciudat: a pierdut o finală de Grand Slam, dar a devenit numărul 1 mondial

În anul 2016, Simona a coborât pe locul 4, dar a mai câştigat încă 3 turnee WTA. Mulţi se grăbeau să-I prevestească finalul carierei sale de vis, dar în anul 2017, la doar 26 de ani Simona avea să strângă suficiente puncte pentru a ajunge numărul 1 mondial.

Un vis care s-a împlinit, în momentul în care şi-a dat seama cu adevărat de genialitatea ei în tenis şi a început să creadă că ceea ce i se întâmplă este real. Colaborarea cu anternorul Darren Cahill i-a dat forţa să creadă că poate. Atât îi mai lipsea…să creadă. Toate celelalte piese de puzzle erau deja aşternute pe tabla vieţii.

 

Înfrângere în faţa unei jucătoare de poker care a mizat numai “all in”

Anul 2017 a fost un ping pong între agonie şi extaz. Favorită clară la Roland Garros a pierdut dramatic în finală în faţa tinerei de 19 ani, Yelena Ostapenko. Aici trebuie aduse aminte două momente importante pentru a înţelege parcursul ulterior al Simonei şi cât de important este nivelul la care a ajuns anul acesta. Primul episod important este chiar din timpul finalei. Românca a câştigat primul set cu 6-4 şi în al doilea a condus cu 3-0, părând că are meciul în mână. În acel moment, letona a început să joace riscant, lovind puternic fiecare minge, dând senzaţia că nu mai respectă nicio indicaţie tactică. Simona nu a jucat neapărat mai prost în a doua parte a meciului, dar letonei “i-au intrat” efectiv toate acele lovituri riscante. Înfrângerea a reprezentat astfel pentru Simona o dublă frustrare: faptul că pierdut finala din postura de favorită şi că nu a fost din cauză că a jucat prost. Ostapenko s-a comportat în acea finală ca un jucător de poker care pariază all in la fiecare mână fără a vedea ce cărţi în vin. 

Diferenţa care o transformă în geniu

Această frustrare a creat al doilea episod sensibil în evoluţia ei ulterioară, cel care trebuia să ofere răspunsul la întrebarea: “Cum poate fetiţa din Constanţa să treacă peste aşa ceva şi să o ia de la capăt?”. 

Dar în aceste momente apar diferenţele dintre un geniu şi un om obişnuit. Răspunsul l-a oferit Simona câteva luni mai târziu: “După French Open a fost greu. Am plâns după acel meci şi am spus ca e imposibil. Nu puteam să cred că nu am putut câştiga acel meci conducând cu set şi 3-0. Am atins trofeul şi tot nu am putut să-l iau. Am mers acasă şi am fost în depresie 3-4 zile. Apoi am revenit pe teren şi am spus că am un ritm bun şi simt bine mingea. Nu am jucat la Birmingham din cauza unei uşoare accidentări. dar am mers la Wimbledon şi am jucat bine. Aşa că, după Wimbledon, lucrurile s-au îmbunătăţit. În SUA, cred că am fost aproape de cel mai bun tenis al meu. Mi-am recăpătat încrederea şi totul a fost ok”.

Simona şi-a revenit, dar nu a uitat-o pe Ostapenko. S-a răzbunat în octombrie, la openul de la Beijing, când victoria în faţa aceleiaşi letone i-a adus titlul mult dorit. Simona a devenit numărul 1 mondial! Milioane de români s-au bucurat şi au plâns alături de ea. Fenomenul Halep luase deja o amploare deosebită şi simpatica sportivă din România reuşise să ajungă peste ocean mai cunoscută decât numele propriei ţări.

 

“Am plâns după acel meci şi am spus ca e imposibil. Nu puteam să cred că nu am putut câştiga acel meci conducând cu set şi 3-0. Am atins trofeul şi tot nu am putut să-l iau. Am mers acasă şi am fost în depresie 3-4 zile”, a spus Simona Halep, despre un meci dureros, dar care a schimbat-o profund.

Parcursul din Australia i-a adus titlul la Paris

Anul 2018 a fost cel mai bun an din cariera sa, un an istoric în care a dăruit cea mai pură formă de bucurie românilor care aveau şi ei nevoie să viseze alături de ea. Mai întâi a pierdut finala de la Australian Open, dar a fost doar o pregătire pentru surpriza de la Roland Garros.

Pentru a înţelege de ce Openul Australian a reprezentat un semnal că Simona este mult mai puternică psihic decât în anul 2017 şi că este pregătită să intră pe lista selectă a câştigătorilor de grand slam trebuie să ne amintim de două partide din parcursul său din ţara cangurilor. 

 

Sâmbătă, 20 ianuarie 2018. Simona Halep o întâlneşte în turul trei al Australian Open pe americanca Lauren Davis, o sportivă care nu se anunţa a fi capabilă să îi pună probleme, dacă am lua în considerare locul în clasamentl WTA de la momentul respectiv:76. Simona a pierdut surprinzător primul set, a egalat la 1, dar ce a urmat în decisiv a depăşit orice aşteptări. A fost o partidă copleşitoare, cu multe răsturnări de situaţie. Americanca a avut 3 mingi de meci în ultimul set, la 11-10, dar nu şi-a putut stăpâni nervii, în timp ce Simona Halep a alergat enorm, aproape 4,5 kilometri, pentru a răspunde agresivităţii adversarei şi a rămâne în turneu. S-a terminat 15-13 în decisiv, iar Simona Halep şi Lauren Davis au egalat recordul de game-uri într-un meci de fete la Australian Open, 48, deţinut de Arantxa Sanchez Vicario şi Chanda Rubin, din 1996, scor 4-6, 6-2, 16-14. Şi durata meciului a fost una care este considerată mare şi în tenisul masculin: 3 ore şi 45 de minute. 

Meciul a atras atenţia mapamondului, iar specialiştii în tenis a pus punctul pe românca noastră s-a maturizat, are un psihic solid şi luptă pentru fiecare minge. Aceste calităţi i-au făcut pe specialişti să considere că anl 2018 va fi al Simonei Halep. Şi Dumnezeu a ţinut să le dea dreptate în anul Centenarului. 

„Am câştigat cu inima.Sunt aproape moartă, dar a fost frumos. Sunt foarte fericită că am câştigat. E bine că am putut produce un tenis frumos. Le mulţumesc fanilor pentru încurajare. Nu ştiu exact cât am alergat. Simt că muşchii mi s-au dus”, a declarat Simona Halep , după meciul cu Lauren Davis din ianuarie.

Seminifinala cu Kerber: relaţia cu Cahill a salvat meciul 

La numai cinci zile de la acel meci maraton, Simona Halep o întâlnea în semifinale pe germanca Agelique Kerber, locul 16 WTA în acel moment. Kerber şi Halep aveau o caracteristică importantă înaintea meciului: erau singurele jucătoare din elita tenisului mondial neînvinse în anul 2018. Românca s-a calificat în finală după un alt meci maraton, terminat cu 9-7 în decisiv. Partida a scos în evidenţă un alt element important în drumul ei către primul trofeu de grand slam: relaţia cu antrenorul Daren Cahill. În decisiv, australianul a reuşit să o remonteze prin câteva semne de încurajare pe româncă, într-un moment în care oboseala acumulată în timpul turneului începuse să îşi spună cuvântul.

Simona a câştigat după un alt maraton: 2 ore şi 30 de minute. După meci cuvântul favorit al presei internaţionale pentru a caracteriza meciul a fost: “fabulos!!!”. Semnele de exclamare au fost şi ele folosite din belşug. Pentru a înţelege starea de spirit din acele momente, pe canalul Youtube, pe pagina oficială a turnelului, există un filmuleţ postat cu titlul:“As it happened”. După ce îl urmăriţi, după ce vă impresionează cele două sportive, încercaţi să faceţi un exerciţiu de imaginaţie: când aţi văzut ultima oară un român elogiat la scenă deschisă. Da, în acele imagini este o româncă, dar nu este rodul imaginaţiei noastre, ci rodul muncii ei. 

O punctualitate ieşită din comun

 

Ca să înţelegem ce înseamnă muncă la Simona Halep, am apelat la amintirile lui Andrei Cociaşu, fostul ei partener de antrenament. Cociaşu, care a lucrat cu Simona timp de câţiva ani în diverse perioade, spune că sportiva este de o punctualitate şi de un profesionalism ieşit din comun. „Nu am reuşit să ajung niciodată la antrenament înaintea Simonei! Într-o zi, mi-am propus să fac exact asta. Am ajuns cu o oră şi 20 de minute mai devreme. Ne antrenam acolo, la Centrul Naţional, şi tot era acolo, pe bicicletă! Mi se pare fascinant”, a spus Cociaşu.

Şi dacă tot am vorbit de relaţia Simonei cu Darren Cahill, fostul ei partener de antrenament şi-a adus aminte şi de o metodă folosită de australian: „În plus, pentru Simona, o metodă bună de încălzire este fotbalul. Joacă foarte bine, chiar. Îmi aduc aminte că în cantonamentul din Poiană a venit Darren cu o minge ovală, ca de fotbal american, şi ne încălzeam cu ea. Încercarea de a nu pica în rutină este extrem de importantă. Dacă totul este rutină, monoton, iar dimineaţa, când te trezeşti, te iei cu mâinile de cap pentru că este acelaşi lucru – îţi dispare entuziasmul şi asta se vede la meciuri”.

A urmat finala pierdută cu daneza Caroline Wozniaski, un alt maraton nebun, care a durat 2 ore şi 50 de minute. Astfel, românca a ajuns la nu mai puţin de 14 ore şi 33 de minute petrecute pe terenurile de tenis din Melbourne. Chiar dacă a pierdut, Simona a lăsat senzaţia, în sfârşit, că prezenţa ei în finalele turneelor de mare slam nu mai este o surpriză, ci un fapt care i se cuvine. Şi ea a transmis că în sfârşit a înţeles asta. 

În concluzie, când se va iscrie istoria sportivă a anului 2018, cel mai probabil se va ajunge la concluzia că Simona Halep a câştigat Roland Garosul la Australian Open. 

Un episod unic în istoria Australian Open

Şi va mai fi ceva ce istoria sportivă acestui an va aminti. Simona Halep a devenit în ianuarie prima jucătoare din istorie care a intrat in finala de Melbourne fără a avea un sponsor tehnic, intrând pe teren cu o rochiţă no-name comandată de pe un site din China. Situaţia ciudată în care s-a aflat Simona Halep în primele două luni ale acestui an nu a fost doar o pierdere financiară pentru constănţeancă, ci şi un semnal de alarmă pentru tenisul feminin. Liderul WTA a fost abandonat de Adidas la finalul anului trecut în detrimentul unor jucătoare cu rezultate sportive inferioare. 

Practic, s-a văzut că aceste sponsorizări au legături prea puţine cu ce fac jucătoarele pe teren, în condiţiile în care, spre exemplu, Eugenie Bouchard, care nu se afla în Top 100, câştiga mai mulţi bani din marketing şi publicitate decât Simona Halep! Acest subiect a fost abordat de Martina Navratilova, o legendă a tenisului feminin. Într-un interviu acordat pentru Le Temps, Navratilova a dat de pământ cu brandul Adidas pentru modul în care s-a comportat în relaţia cu Simona Halep.

  „Sper că cei de la Adidas regretă acum. Iar dacă Simona nu-şi va găsi un sponsor, înseamnă că ceva nu e în regulă cu tenisul! Care e problema? Pentru că Halep e româncă? Pentru că nu e înaltă şi blondă? Simona e o femeie remarcabilă, cu o mare personalitate! Halep e foarte profesionistă, atât pe teren, cât şi în afara lui, iar fanii o iubesc. Ea e genul de femeie pe care o vrem drept model pentru copiii noştri. Nu înţeleg de ce nicio companie nu s-a trezit încă să spună: «Aceasta e sportiva pe care ne mândrim să o sprijinim!»“, spunea Navratilova la începutul acestui an. Până la urmă, în luna februarie, compania americană Nike a semnat un contract cu Simona Halep, oferindu-i româncei 2 milioane de dolari pe an.

„Pot zâmbi, e bine.Am plâns, dar acum zâmbesc. Până la urmă, e doar un meci de tenis. Sunt cu adevărat tristă că nu am putut câştiga. Am fost din nou aproape, dar am rămas fără energie pe final. Caroline a fost mai bună şi mai proaspătă”

În sfârşit, Roland Garros

Iar câteva luni mai târziu a zâmbit.A câştigat Roland Garros, revenind într-un moment în care iarăşi aproape nimeni nu mai credea în ea. Important este că Simona a ştiut că acesta este momentul ei şi s-a încununat regină la finalul unui meci în care Sloane Stephans nu a înţeles ce i s-a întâmplat.Simona a devenit astfel a doua româncă încoronată la turneul cu nume de aviator.Cu fix 40 de ani în urmă, Victoria Ruzici mai câştigase turneul parizian.

Românii au aşteptat-o la aeroport ca pe o regină şi au aclamat-o pe stadion precum o campioană nu doar a tenisului, ci şi a sufletelor zbuciumate care aveau atâta nevoie de această oază de fericire.

Mulţi au înţeles atunci că Simona Halep nu este doar un om, că nu este doar cea mai bună sportivă de tenis din lume, ci un fenomen, un geniu care a împărţit tot ce a creat pentru ea cu milioane de suflete, care aveau nevoie de ea.

 

Eveniment

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Publicat

pe

De

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28 martie, utilizatorii de Galaxy S23 Series, S23 FE, Z Flip5, Z Fold5, Tab S9 (5G) și Tab S9 (Wi-Fi) vor avea acces la noi modalități de comunicare, creativitate și productivitate cu Galaxy AI.

Odată cu această actualizare, Samsung marchează un pas semnificativ în democratizarea AI-ului pe telefoanele mobile, oferind o gamă mai largă de funcționalități care aduc plus valoare experienței utilizatorilor Galaxy de pretutindeni.

Atunci când călătorești în Paris și dorești să întrebi localnicii despre un restaurant autentic, poți să folosești funcția Interpreter pentru a depăși barierele lingvistice și pentru a purta conversații traduse în timp real. Apoi, poți folosi Live Translate** pentru a rezerva cu ușurință o masă la restaurant prin telefon datorită traducerii apelului în timp real.

Pe măsură ce te îndrepți către restaurant, cu ajutorul Circle to Search cu Google afli despre clădirile care îți ies în cale. Captează frumusețea orașului cu camera foto și folosește funcția Generative Edit*** pentru a a obține cea mai bună fotografie. În timp ce aștepți să mâncarea la restaurant, notezi lucrurile frumoase pe care le-ai văzut în oraș în Samsung Notes și utilizezi Note Assist**** pentru a-ți organiza jurnalul denumit „Excursie la Paris”. Acesta este doar un exemplu care îți arată că puterea AI-ului este cu adevărat nelimitată.

*Samsung nu face nicio promisiune, asigurare sau garanție în ceea ce privește acuratețea, completitudinea sau fiabilitatea rezultatelor furnizate de caracteristicile AI. Logarea în contul Samsung poate fi necesară pentru a utiliza anumite funcții AI Samsung.

**Live Translate necesită o conexiune la rețea și autentificarea în contul Samsung. Live Translate este disponibil doar în aplicația preinstalată Samsung Phone. Apelurile trebuie efectuate folosind apelantul nativ Samsung. Anumite limbi ar putea necesita descărcarea unui pachet lingvistic. Disponibilitatea serviciului poate varia în funcție de limbă. Precizia rezultatelor nu este garantată.

***Generative Edit necesită o conexiune la rețea și autentificarea în contul Samsung. Editarea cu Generative Edit duce la redimensionarea unei fotografii până la 12MP. Un identificator vizibil este suprapus pe imaginea rezultată la salvare pentru a indica faptul că imaginea este generată de AI. Precizia și fiabilitatea rezultatului generat nu sunt garantate.

****Pentru textul în Samsung Notes (între 200 și 4000 de caractere), este necesară autentificarea în contul Samsung și o conexiune la internet.

Citeste in continuare

Eveniment

Camera auto de bord NAVITEL R9 DUAL: Inovație și siguranță într-un singur dispozitiv

Publicat

pe

De

NAVITEL, lider în tehnologie GPS, prezintă cu mândrie camera auto pentru bord NAVITEL R9 DUAL, o soluție avansată cu doi senzori Full HD, destinată să ofere șoferilor o experiență de înregistrare și navigare de neegalat.

Performanță video de excepție

NAVITEL R9 DUAL este echipată cu senzorul Sony 307 (STARVIS) și un procesor MSTAR 8339, garantând o calitate video full HD pentru ambele camere – frontală și din spate – în același timp. Cu un unghi de vizualizare de 170° pentru camera frontală și 136° pentru camera din spate, dispozitivul capturează detaliile cu precizie, inclusiv marginile drumului și zonele „orbite”. Senzorul super sensibil STARVIS 307 asigură o performanță deosebită în condiții de lumină scăzută.

Navigare inteligentă și alerte în timp real

Cu un modul GPS încorporat și o bază de date actualizată cu regularitate, NAVITEL R9 DUAL notifică șoferul despre restricțiile de viteză și avertismente, contribuind la o navigare eficientă și la evitarea situațiilor neplăcute.

Wi-Fi și control ușor cu Navitel DVR Center

Modulul Wi-Fi încorporat și aplicația Navitel DVR Center facilitează configurarea, actualizarea software-ului și gestionarea fișierelor direct de pe dispozitivul mobil, indiferent de sistemul de operare – iOS sau Android.

Control dual pentru securitate sporită

O caracteristică distinctivă a NAVITEL R9 DUAL este camera video Full HD pentru interiorul mașinii, oferind înregistrare și monitorizare completă a evenimentelor din spatele vehiculului. Aceasta se montează ușor pe geamul din spate cu bandă adezivă 3M, acoperind unghiurile moarte și completând astfel sistemul de supraveghere.

Baterie de mare capacitate pentru funcționare offline

Cu o baterie de 500 mAh, NAVITEL R9 DUAL poate funcționa offline și detectează automat impactul sau coliziunea în modul de parcare, pornind înregistrarea pentru protecție suplimentară. Fișierele de înregistrare sunt protejate și nu vor fi șterse în timpul suprascrierii în buclă.

Navitel DVR Player pentru gestionare eficientă a datelor

Înregistrările video sunt integrate cu traseul vehiculului, iar utilizatorii pot gestiona și edita fișierele cu ajutorul programului Navitel DVR Player pe PC.

Pentru a completa experiența, fiecare cumpărător primește un voucher pentru programul Navitel Navigator pentru dispozitivele cu sistemul de operare Android. Abonamentul anual include o licență pentru hărți din peste 45 de țări ale lumii.

NAVITEL R9 DUAL redefinește standardele în materie de camere auto pentru bord, oferind performanțe superioare, control ușor și funcționalități inovatoare pentru o experiență de conducere mai sigură și mai conectată.

Pentru mai multe informații despre NAVITEL R9 DUAL și alte produse NAVITEL, vă rugăm să vizitați website-ul nostru Navitel.com/ro.

Despre NAVITEL:

NAVITEL ocupă o poziție de vârf în furnizarea soluțiilor de navigație și monitorizare a vehiculelor, oferind o diversitate de produse și servicii de înaltă calitate destinate atât șoferilor individuali, cât și companiilor de transport la nivel global. Cu o experiență vastă și acces la tehnologii de ultimă generație, NAVITEL se implică să îmbunătățească calitatea experienței de conducere și să maximizeze siguranța pe drumurile din întreaga lume.

Website: http://www.navitel.com/ro
Facebook: https://www.facebook.com/p/Navitel-Romania-100065358645391/

Contact: Blogatu@gmail.com, contact@avantnet.ro

Nume Contact: Marius Calugaru

Titulatura: PR Manager

Telefon: 0785351511

Email: Blogatu@gmail.com

Website: https://perspektive.ro/

Citeste in continuare

Eveniment

Seria Samsung Galaxy S24 este acum disponibilă și în magazinele din România

Publicat

pe

De

Deschizând era telefoanelor AI, seria Galaxy S24 dezvăluie noi experiențe Galaxy AI pentru toți, acum disponibile și în România

București, România – 1 februarie 2024 – Samsung Electronics anunță disponibilitatea globală a noii serii Galaxy S24, care anul acesta a înregistrat un număr impresionant de precomenzi datorită specificațiilor sale inovatoare bazate pe Galaxy AI.

Seria Galaxy S24 marchează un prim pas către o nouă eră a telefoanelor AI, care redefinește modul în care oamenii interacționează cu telefoanele lor mobile. Ne bucură faptul că românii se numără printre cei care îmbrățișează inovația și sunt întotdeauna entuziasmați să testeze ultimele tehnologii Samsung. Acest lucru este demonstrat și de faptul că peste 65% dintre consumatorii care au ales să facă precomandă anul acesta au optat pentru modelul Galaxy S24 Ultra, vârful nostru de gamă.”, declară Tiberiu Dobre, Head of Mobile Experience la Samsung Electronics România și Bulgaria.

Galaxy AI oferă funcții inovatoare și practice care transformă modul în care comunicăm, creăm și descoperim lumea. De la comunicare fără bariere, cu ajutorul funcțiilor precum Live Translate și Chat Assist, la un nou standard în căutare, furnizat de Circle to Search realizat alături Google, AI va îmbunătăți aproape fiecare experiență a utilizatorilor Galaxy S24. Noul motor ProVisual, o suită de instrumente AI din camera telefonului, maximizează libertatea creativă, de la captarea imaginilor cu noile capacități de zoom la editarea cu ajutorul AI generativ.

Samsung merge chiar mai departe în a democratiza aceste inovații recente, astfel încât mai mulți utilizatori să poată bucura de aceste experiențe care le ușurează viața. Vor fi disponibile mai multe opțiuni de limbă pentru caracteristicile AI, în plus față de cele 13 limbi actuale. Cele mai multe experiențe Galaxy AI vor fi, de asemenea, extinse către modelele anterioare prin actualizări de software, inclusiv seria Galaxy S23, S23 FE, Z Fold5, Z Flip5 și seria Tab S9. În cele din urmă, în angajamentul Samsung pentru un ciclu de viață al produsului mai lung și mai fiabil, seria Galaxy S24 oferă acum șapte generații de actualizări de sistem de operare și șapte ani de actualizări de securitate.

Disponibilitate comercială în România

Începând cu 31 ianuarie, Galaxy S24 Ultra, Galaxy S24+ și Galaxy S24 sunt disponibile la parteneri și pe samsung.com/ro, cu posibilitatea de plată în 24 de rate fără dobândă. În plus, utilizatorii care aleg să achiziționeze un model din seria Galaxy S24 se vor putea bucura și de un voucher de 500 lei în contul lor Samsung la achiziție sau de un discount de 500 lei prin programul de Trade-in.

Galaxy S24 Ultra vine în culorile Titanium Gray, Titanium Black, Titanium Violet și Titanium Yellow. Galaxy S24+ și Galaxy S24 sunt disponibile în culorile Onyx Black, Marble Gray, Cobalt Violet și Amber Yellow. Galaxy S24 Ultra este disponibil și în culorile Titanium Blue, Titanium Green și Titanium Orange exclusiv pe samsung.com/ro; Galaxy S24 și S24 sunt disponibile și în culorile Sapphire Blue, Jade Green și Sandstone Orange exclusiv pe samsung.com/ro.

Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați: https://www.samsung.com/ro/smartphones/galaxy-s24-ultra/.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized7 ore inainte

easySales: Perioada Valentine’s Day, 1 și 8 martie a crescut coșul de cumpărături online la 244 de lei; categoriile preferate sunt Casă și bucătărie, Electronice, Artă și hobby

În perioada 14 februarie – 14 martie 2024, valoarea medie a coșului de cumpărături a crescut la 244 de lei,...

Uncategorized8 ore inainte

Samsung Galaxy Tab S6 Lite (2024): Stil și funcționalitate într-un pachet complet

Tableta include celebrul S Pen, un design elegant și o baterie de lungă durată perfectă pentru a duce la bun...

Uncategorized8 ore inainte

SWISS CLINICS participă la AMWC Monaco 2024, cel mai important congres mondial de medicină estetică și anti-îmbătrânire din lume

AMWC Monaco 2024 are loc în cadrul Grimaldi Forum, în perioada 27-29 martie, și aduce împreună peste 15.000 de participanți Swiss...

UncategorizedO zi inainte

UP Generation lansează Life Skills Pro: Primul program de mentorat din România care transformă viitorul tinerilor

București, 27 martie, 2024: Cu obiectivul de a aduce soluții și sprijin unei generații aflate în căutarea direcției și a...

UncategorizedO zi inainte

Cum s-a schimbat relația românilor cu băncile în ultimii 8 ani? De la zeci de mii de procese, la negociere și rezolvare amiabilă

27 martie, București. Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă...

Afaceri localeO zi inainte

De ce să-ți reîncarci cartela online ?

De ce să-ți reîncarci cartela online, nu la punctul de lucru al operatorului           Reîncărcarea cartelelor PrePay a evoluat destul de...

EvenimentO zi inainte

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28...

Uncategorized3 zile inainte

BenQ lansează PD3225U, un nou monitor de design pentru utilizatorii de Mac și MacBook Pro

Alăturându-se seriei de monitoare profesionale, PD3225U este o necesitate pentru designeri, fotografi și creatori de conținut București, România,  Martie 2024 –...

Afaceri locale5 zile inainte

Viitorul e Electric cu Save Energy

Adoptarea unui stil de viață mai sustenabil este mai accesibilă ca niciodată, în special datorită progreselor în tehnologia vehiculelor electrice...

Exclusiv6 zile inainte

WHITE TOWER (XXIII)/Dupa rambusari ilegale de T.V.A asistam la mentinerea masurilor penale – Ziarul Incisiv de Prahova

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ)  a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de...

Uncategorized6 zile inainte

DXOMARK a desemnat HONOR Magic6 Pro drept “Smartphone-ul cu cea mai performantă cameră foto din lume”

HONOR Magic6 Pro a fost recunoscut ca având cea mai performantă cameră foto din lume, obținând un punctaj remarcabil de 158...

UncategorizedO săptămână inainte

Peste 1.000 de studenți merg în următoarea etapă a Future Jobs Cup, proiectul educațional lansat de TikTok și Școala de Valori în România

București, 21 martie 2024 – Aproximativ 2.400 de studenți din principalele universități din România s-au înscris în Future Jobs Cup, proiectul...

Top Știri