Eveniment
Ultima oră! Dan Andronic, plângere penală împotriva procurorilor din dosar! „Este o intruziune foarte violentă în viața cuiva” | BrasovulMeu

Directorul Evenimetului zilei a vorbit la Antena3 despre abuzurile procurorilor „hackeri”, care i-au invadat ilegal corespondenţa electronică.
„Am depus o plângere penală împotriva procurorului şef de la DNA Braşov, David Deca, împotriva lui Marius Bulancea şi împotriva lui Adrian Iordache, de la structura centrală a DNA.
Toţi trei fac parte dintr-un grup infracţional organizat care se face vinovat de abuz în serviciu, dar în primul rând de acces neautorizat într-un sistem informatic.
Potrivit unei decizii a ÎCCJ, cei 3 s-au comportat ca nişte hackeri, diferenţa dintre ei şi Guccifer fiind egală cu zero. Până la aceasta dată, DNA n-a răspuns în niciun fel, ceea ce ne arată încă o dată felul în care se comportă în faţa unei instanţe. Procedeele folosite de DNA Braşov şi structura centrală a DNA sunt în afara legii.
Sunt probe obţinute ilegal. Percheziţia informatică are nişte reguli foarte stricte, tocmai pentru că intruziunea în viaţa privată este foarte delicată. Într-un mail găsesti de toate. Este vorba de o intruziune foarte violentă în viaţa cuiva. Sunt norme europene, dar aici au încălcat toate normele, iar cand le-am atras atenţia că încalcă legea, ni s-a spus că nu e treaba noastră, însa din fericire, vorba cuiva, mai sunt judecători şi la Berlin”, a declarat jurnalistul Dan Andronic.
Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat luni, 11 februarie, în dosarul privind achiziţionarea şi administrarea ziarului Evenimentul zilei de către jurnalistul Dan Andronic, restituit pentru nelegalitatea administrării probelor. În acest context, directorul EVz, Dan Andronic a lansat dezvăluiri incredibile despre dosar.
„Era de aşteptat decizia. Ce s-a întâmplat în dosar frizează absurdul. Mi-au făcut o percheziţie informatică, au luat tot. După vreo doi ani, cei de la DNA s-au hotărât să facă altă percheziţie informatică, fără mandat. În prima înştiinţare scria că percheziţia este unică.
Am fost chemat la martor în primul dosar. Am dat declaraţie, dar pentru că declaraţia era favorabilă Elenei Udrea, m-au făcut martor mincinos. Este o tactică obişnuită a procurorilor. Au acţionat ca nişte hackeri. Cu un program-spion au obţinut clona şi au intrat pe e-mail fără să respecte nicio lege. Diferenţa dintre procurori şi hackeri e egală cu zero. Curtea a eliminat din rechizitoriu toate informaţiile obţinute ilegal, în dispreţul legii
Eveniment
Importanta firmelor de pompe funebre in organizarea ceremoniilor funerare si pentru sprijinul familiilor indoliate
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
BRUTA PLAN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI BRUTA PLAN S.R.L.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 937/RUE1413/C9/I3. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, realizare rețea LAN/WiFi, aplicații/licențe software, website de prezentare, servicii de tip Cloud Computing, servicii pentru consolidarea securității cibernetice, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 164.016,83 lei
Valoarea nerambursabilă: 147.565,97 lei
Contribuția beneficiarului: 16.450,86 lei
Data începerii proiectului: 04.12.2024
Data finalizării proiectului: 29.05.2026
Cod proiect: RUE 1413
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a crescut semnificativ eficiența operațională și a permis integrarea proceselor digitale esențiale în activitatea curentă a companiei. Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (sistem desktop profesional, laptop, tabletă, termodetector, dronă, set VR, tablă interactivă, scanner format mare, imprimantă multifuncțională și plotter profesional), licențe software de specialitate (ARCHICAD 28, Krea AI, Twinmotion, Bitdefender GravityZone Business Security), servicii cloud computing (Microsoft 365 Business Standard și Google Cloud), dezvoltarea website-ului companiei, realizarea prezenței digitale pe rețele sociale și instruirea personalului în utilizarea noilor soluții digitale.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea fluxurilor de proiectare, modelare și prezentare vizuală, automatizarea activităților administrative, reducerea timpilor de lucru, îmbunătățirea colaborării cu clienții și partenerii, precum și creșterea mobilității operaționale. Utilizarea serviciilor cloud a facilitat accesul securizat la date, colaborarea online, continuitatea activității și protecția informațiilor companiei, iar infrastructura hardware modernă a crescut performanța și capacitatea de lucru în activitățile de arhitectură și proiectare.
Totodată, integrarea echipamentelor inteligente și a tehnologiilor conectate a permis transfer rapid de date între dispozitive, gestionarea eficientă a documentelor digitale, utilizarea instrumentelor colaborative și optimizarea fluxurilor interne de lucru. Soluțiile bazate pe inteligență artificială au contribuit la generarea rapidă de conținut vizual, la realizarea prezentărilor avansate și la creșterea capacității de inovare digitală a societății.
Formarea profesională în domeniul competențelor digitale a asigurat cunoștințele necesare pentru utilizarea eficientă a echipamentelor și aplicațiilor implementate. Auditul tehnic IT a confirmat conformitatea investițiilor realizate și atingerea criteriilor DESI asumate, demonstrând progresul companiei în digitalizare, utilizarea serviciilor cloud, integrarea echipamentelor conectate, prezența digitală online și adoptarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității interne, la creșterea eficienței operaționale și la consolidarea competitivității BRUTA PLAN S.R.L. într-un mediu economic tot mai orientat spre soluții digitale.
Date de contact beneficiar: BRUTA PLAN S.R.L.
Telefon: 0752020594
Email: tudor.bruma@yahoo.com
Adresa: Municipiul Cluj-Napoca, Strada PICTOR OCTAV BĂNCILĂ, Nr. 19, Județ Cluj
Eveniment
Lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să cumperi un apartament în care să te muți imediat

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVĂ „DOTARE SERVICE AUTO PENTRU HTZ AUTO SRL” finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027

-
Evenimentacum 4 zilestiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj
-
Evenimentacum 5 zileCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Evenimentacum 4 zileANUNȚ DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVĂ „DOTARE SERVICE AUTO PENTRU HTZ AUTO SRL” finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027
-
Evenimentacum 4 zileBRUTA PLAN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI BRUTA PLAN S.R.L.”
-
Evenimentacum 2 zileLucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să cumperi un apartament în care să te muți imediat
-
Evenimentacum o ziImportanta firmelor de pompe funebre in organizarea ceremoniilor funerare si pentru sprijinul familiilor indoliate
-
Uncategorizedacum 3 zile
Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables
-
Uncategorizedacum 2 zile
STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii