Eveniment
Lovitură totală pentru liderul PSD! ”Uniunea Europeană așteaptă să scape de Dragnea!” – capital.ro | BrasovulMeu
“Toată Uniunea Europeană aşteaptă ca Partidul Naţional Liberal să câştige alegerile europarlamentare din luna mai, toată Uniunea Europeană aşteaptă să scăpăm Europa de Liviu Dragnea, fiindcă Europa s-a săturat de Liviu Dragnea exact aşa cum şi România s-a săturat de Liviu Dragnea. Uniunea Europeană este alături de România, este alături de poporul român şi este alături de Partidul Naţional Liberal, fiindcă PNL este singurul partid care poate bate PSD-ul şi fiindcă noi suntem singurul partid care poate obţine ceva pentru România în Europa”, a afirmat Mureşan, la Constanța.
De asemenea, nici prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, nu a stat departe de comentarii, aceasta subliniind importanța celor două voturi, pentru referendum și pentru europarlamentare, considerându-le vitale.
“Vin de la Sibiu, mă întorc la Sibiu şi mesajul meu către dumneavoastră este următorul: Sibiul votează PNL şi Klaus Iohannis. (…) În 26 mai, avem de dat două voturi vitale pentru ţara noastră, unu, la referendumul convocat de preşedintele Klaus Iohannis împotriva corupţilor şi, doi, un vot pentru forţa României în Europa. Unii dintre dumneavoastră vă întrebaţi de ce referendum? Pentru că România este sub asediu, democraţia este în pericol, agenda guvernamentală a fost confiscată de un grup cu comportament infracţional organizat şi preşedintele ne cheamă la referendum să spuneţi ‘Vreţi să dăm la o parte grupul infracţional care ne-a amanetat viitorul?’, ‘Da’, acesta trebuie să fie răspunsul. ‘Vreţi să redăm România unor oameni cu simţul responsabilităţii şi al interesului public?’, ‘Da’, acesta este răspunsul”, s-a adresat Turcan participanţilor la eveniment.
Conform Ralucăi Turcan, alegerile anterioare au fost o înscenare.
“Oameni buni, alegerile trecute au fost o înşelătorie cap-coadă. Dacă unul dintre dumneavoastră greşeşte, plăteşte? Plăteşte, de multe ori cu vârf şi îndesat. Dacă unul de la ei greşeşte, plăteşte? Nu. Schimbă legea, modifică reguli, calcă totul în picioare, votează că negrul este alb şi, în tot acest timp, economia este pe butuci, educaţia este praf (…) în sănătate încă se moare cu zile, pe plan internaţional am ajuns să fim arătaţi cu degetul. Toate aceste nefăcute ale PSD-ului trebuie oprite pentru că votul la referendum este un vot de moţiune de cenzură împotriva guvernului PSD-ALDE, Dragnea, Dăncilă şi Tăriceanu. Al doilea vot extrem de important este votul pentru cei care să reprezinte România în Europa, cu demnitate, cinste, onoare, integritate, cu forţă. Uniunea Europeană înseamnă pentru România reguli, libertate, bani europeni”, a mai spus Raluca Turcan.
Te-ar putea interesa și:
Eveniment
GREENHILL CAPITAL SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETATII GREENHILL CAPITAL S.R.L.
24.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
CONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL” implementat în baza contractului de finanțare nr. 2234.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 165.527,49 lei
Valoarea nerambursabilă: 143.560,09 lei
Contribuția beneficiarului: 15.951,12 lei
Data începerii proiectului: 24.10.2024
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 2234
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a CONTA CRĂCIUN SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitati de contabilitate si audit financiar; consultanta în domeniul fiscal (CAEN 6920)
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Multifuncțional), a unui sistem ERP si a unui sistem CRM destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a licențelor Microsoft 365, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul CONTA CRĂCIUN SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților CONTA CRĂCIUN SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Integrarea sistemelor ERP și CRM a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare, administrative și comerciale, facilitând gestionarea eficientă a activităților desfășurate de CONTA CRĂCIUN S.R.L. În același timp, infrastructura hardware implementată prin proiect (server, calculatoare desktop, laptop și imprimantă multifuncțională), împreună cu licențele software și conexiunea broadband, au permis dezvoltarea unui mediu digital modern, care susține procesarea documentelor, comunicarea electronică și desfășurarea activităților specifice de contabilitate, audit financiar și consultanță fiscală.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității CONTA CRĂCIUN SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: CONTA CRĂCIUN SRL
Telefon: 0754201880
Email: conta.craciun@gmail.com
Adresa: București Sectorul 6, Prelungirea Ghencea, Nr. 65B, Bloc C1, Scara 4, Etaj 5, Ap. 12
Eveniment
De ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale
18.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5851.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 168.573,29 lei
Valoarea nerambursabilă: 145.129,22 lei
Contribuția beneficiarului: 16.125,51lei
Data începerii proiectului: 03.03.2025
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 5851.
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a ECHITAX PROFIT SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitățile de fotocopiere, pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat (CAEN 8219).
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Telefon mobil, Multifuncțional, Switch, Router, Access Point WiFi și UPS), a unui sistem ERP destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a serviciilor de găzduire website și e-mail, a licențelor Microsoft 365 pentru colaborare și productivitate în cloud, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul ECHITAX PROFIT SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților ECHITAX PROFIT SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 și soluțiile de găzduire website și e-mail au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Implementarea infrastructurii de rețea, formată din switch, router și punct de acces WiFi, a permis interconectarea tuturor echipamentelor și utilizarea eficientă a resurselor digitale, contribuind la îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală asumate prin proiect. Totodată, utilizarea canalelor de comunicare online și a rețelelor sociale a consolidat prezența digitală a ECHITAX PROFIT SRL și capacitatea acesteia de a comunica și interacționa cu clienții și partenerii.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității ECHITAX PROFIT SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: ECHITAX PROFIT SRL
Telefon: 0741991338
Email: oana@echitax.ro
Adresa: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, ALEEA NEGOIU, NR. 5, SCARA 4, APARTAMENT 32, JUDEȚ CLUJ
Eveniment
COMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”

-
Evenimentacum 6 zilePrimăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei
-
Evenimentacum 6 zileECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”
-
Evenimentacum 6 zileFLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”
-
Evenimentacum 5 zileCOMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”
-
Exclusivacum 5 zilecând „deranjantul” e bolnav, mortul e vinovat. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XII) – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorizedacum 5 zileConfortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
-
Evenimentacum 10 oreDe ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale
-
Uncategorizedacum 6 zileCalificare instructor fitness: drumul tău spre o carieră activă