Connect with us

Exclusiv

Investigații sub semnul întrebării la DIICOT Oltenia

Brașovul MEU

Publicat

pe

După ce am demonstrat în numărul de ieri, în culmea flagrantului, cum un procuror, practic garantul combaterii evaziunii fiscale, șeful DIICOT Mehedinți, este actor principal de film, cu scenariul, „evaziune cu ajutorul învinuiților de înșelarea statului prin sustragerea de la plata TVA, procurorul încasând bani chiar în perioada audierilor penale de la clienții dosarelor de evaziune, astăzi punem în lumina tiparului, culmea anchetei penale marca DIICOT Oltenia! 

Încheiam materialul de presă cu,, Îi ține de mușterii pe oamenii de afaceri, de 5 ani aceștia fiind ținuți la naftalină și nu dau nicio declarație! Procurorul Odină anchetează contracte avizate de juristul Odină, da ați citit bine și nici nu ne ținem de poate jurnalistice,

,,În calitate de consilier juridic al Regiei Autonome de Activităţi Nucleare Turnu Severin (RAAN), actualul şef al structurii DIICOT Mehedinţi, Iulian Odină, a semnat şi garantat din punct de vedere legal mai multe contracte încheiate cu grupul de firme deţinute de omul de afaceri Georgică Cornu.,, Alin Ghiciulescu

Omul de afaceri -timișorean Georgică Cornu, patronul grupului de firme Confort, cercetat în mai multe dosare de procuror, nu îşi recunoaşte semnăturile.

,, Se întâmpla în anii 2004-2005. Apoi, după ce a ajuns procuror şi a intrat în structura DIICOT, Odină a luat la verificări tocmai înţelegerile contractuale dintre RAAN şi firma Confort SA a lui Georgică Cornu. Firesc, se pune întrebarea: când a aplicat Iulian Odină legea? Din calitate de jurist RAAN ce a girat legalitatea contractelor sau când a dispus cercetarea acestor înţelegeri comerciale? Situaţia este şi mai complicată deoarece Cornu susţine că, deşi îi apare numele pe acele contracte garantate legal de juristul Odină, semnăturile nu sunt ale lui. Biroul de presă al DIICOT nu numai că nu ne-a transmis, încă, un punct de vedere, dar dacă eu mă apropii de sediul DIICOT, procurorul Odină sare la bătaie, ultima încercare s-a finalizat cu sosirea la fața locului a echipajelor de poliție, ce cercetează starea recalcitrantă a procurorului,, Alin Ghiciulescu 

Contract de 140 miliarde de lei, buba lui Iulian

Conform documentelor, la data de 19.08.2004 RAAN Turnu Severin încheia cu societatea Confort SA Timişoara, deţinută de Georgică Cornu, contractul nr. 574 având ca obiect lucrări de modernizare a punctelor termice de la Spitalul Judeţean şi şcolile din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Valoarea acestei înţelegeri era de 140,274 milioane lei, termenul de execuţie fiind de două luni de la intrarea în vigoare. Din partea RAAN, contractul a fost semnat atunci de directorul general Rodin Traicu şi de directorul economic Gheorghe Dulcea. Viza pentru legalitatea acestei înţelegeri a fost asumată atunci, ATENȚIE, de… juristul Iulian Odină. Aceeaşi semnătură apare şi pe un act adiţional la un alt contract, încheiat tot între RAAN Drobeta-Turnu Severin şi Confort SA a lui Cornu. Este vorba de actul adiţional 304/R/01.09.2005 prin care se prelungea termenul de refacere a termohidroizolaţiei la o terasă a unei sucursale (Romag Prod – termocentrala de la Halânga). Important de precizat, pe ambele documente girate din punct de vedere juridic de Iulian Odină apare şi semnătura omului de afaceri Georgică Cornu, patronul Confort SA. Doar că de aici apar problemele.

Căci Georgică Cornu nu îşi recunoaşte semnătura pe niciunul din actele menţionate. Deşi figurează în dreptul numelui său, Cornu spune că o semnătură ar aparţine unui fost administrator, Caraiman Lucian. Iar în aceste condiţii se pune cu adevărat problema legalităţii actului, legalitate ce a fost atunci verificată şi asigurată de consilierul juridic Iulian Odina, actual şef DIICOT MEHEDINŢI, care, din nou ATENȚIE, i-a deschis dosar de cercetare penală lui Cornu, pentru exact aceste două contracte.

Pentru a clarifica o posibilă falsificare a respectivelor documente, noi cerem public și pe această cale,
DIICOT, un punct de vedere ce este mai mult decât necesar, având în vedere că după 11 ani, timp în care a ajuns procuror DIICOT, fostul jurist Iulian Odină și a început anchete tocmai asupra contractelor RAAN-Confort SA. Răspunsul DIICOT nu a venit până la închiderea ediției de astăzi, dar suntem răbdători și așteptăm chiar și pe viitor, un viitor care ar trebui să autosesizeze superiori acestui element ce mai are la activ și o asfaltare egală cu obținerea de foloase necuvenite de la o altă firmă clientă  a DIICOT, Via Vita, a omului de afaceri Sorin Duducea, miliardarul contractelor cu deszăpezirea abonat și fost director al drumurilor naționale din Mehedinți.

Firma lui Duducea este în localitatea Șimian, unde își are casa și procurorul-şef, într-o sâmbătă și duminică, fără autorizație de la primăria Șimian, firma Via Vita asfaltează drumul privat, din intersecția Eurpeanului 70 până în colțul cardului casei lui Iulian Odină. Parca seaman cu asfaltarea drumului pana la gardul lui Onea Lucian, fostul sef DNA-ST Ploiesti, cel cu gruparea de crima organizata, nu?

,, La aceea vreme, asfaltarea s-a făcut fără nicio autorizație, primăria comunei Șimian chiar somând în scris firma și proprietarul,,  a răspuns în scris Constantin Trușcă primarul comunei Șimian

Au fost acordate termene de intrare în legalitate, somate autoritățile, și a început o anchetă.

,, Practic firma Via Vita, clientă a DIICOT Mehedinți, și Sorin Duducea, au încercat să îi cumpere milă și bunăvoința procurorului ce îi cerceta. Au turnat asfalt de 5 miliarde de lei vechi la poarta procurorului fără nici măcar autorizație,, Alin Ghiciulescu

În timpul anchetelor, DNA, fiindcă trebuia să fie și o anchetă, de ochii lumii, firma Via Vita, prin directorul Bâlbă, nu neagă turnarea asfaltului dar declarația dată ce l-a scăpat basma curată pe procuror este din serialul Las Fierbinți!

,, Domnilor anchetatori, este adevărat că noi am asfaltat acel drum sătesc, într-o sâmbătă, dar acesta a fost un rest de asfalt rămas de la o lucrare și am zis să facem și noi un bine, și primul drum care ne-a ieșit în cale, pe ala l-am asfaltat, nici nu știam cine locuiește acolo,, a declarat directorul Bâlbă al firmei Via Vita, firmă ce a fost băgată imediat după acest episod în faliment.

Ce căută acest personaj în subiectul nostru de presă și ce rol are în atragerea atenției opiniei publice, este doar o rotiță dintr-un angrenaj ce a pus pe butuci tot ce a însemnat afacere în Mehedinți și personaj cheie în angajările rudelor prin presiune, îngăduința acceptării unor afaceri cu substanțe alucinogene în colțul ăsta de țară… Va urma. (Sava N.).

 

Exclusiv

ASOCIAŢIA CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE DIN SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII (ACMRR- SRI), SEDIUL CENTRAL, O OAZĂ DE BUN SIMŢ, DE RESPECT NECONDIŢIONAT PENTRU TOŢI MEMBRII SI SIMPATIZANŢII SĂI, PRECUM ŞI PENTRU ORICE PERSOANĂ CARE ÎI TRECE PRAGUL.

Brașovul MEU

Publicat

pe

Am avut de făcut astăzi un mic ”serviciu” de suflet pentru un fost coleg de unitate care este în imposibilitatea de a se deplasa (o boala incurabilă dobandită, cu certitudine, confirmata de medici, urmare abuzurilor și ilegalitatilor savarsite de SRI asupra sa in perioada 2013-2016), respectiv de a-i achita cotizația și a-i viza legitimația și permisele la ACMRR SRI București.

 

Va mărturisesc cu sinceritate că am pășit în interiorului sediului central din str. Toamnei nr. 37 din sectorul 2 cu o oarecare strângere de inima și cu o relativă teamă de a fi abordat de sus și tratat, hai să spunem, cu fără prea mare condescendență.

Motivul acestei păreri preconcepute la prima mea prezența în această organizație (care este, o spun cu toată convingerea, ”un al doilea alt SRI”!) este simplu: cât timp am lucrat în SRI, eu cel puțin, nu am întâlnit – în majoritatea situațiilor, excepțiile întărind regula – decât atitudini arogante, de suficientă și superioritate la ofițerii mai vechi și mai în vârstă, precum și o așa-zisă intransigența disproporționată față de o anumită greșeală / eroare profesională ori disciplinară, încât mi-am închipuit că pe vremea mult hulitei Securități, trebuia să fie mult mai rău! Deja vedeam imaginativ pe bătrânii ofițeri de Securitate, acum în rezervă ori retragere, după caz, plictisiți, aruncându-mi priviri piezise, disprețuitoare sau, pur și simplu, nebagându-mă in seama, pentru ca, într-un final, să fiu chestionat, probabil imi ziceam eu, cu o voce răstită, ce dracu‘ caut eu pe acolo (nefiind nici membru al Asociației!).

Am avut parte de cea mai plăcută surpriză relevantă din ultimii ani: oameni calmi, dovedind tact și răbdare, s-au lămurit cu privire la scopul vizitei mele și, tratandu-mă cu un respect de care nu prea am mai avut parte în viața recentă, au rezolvat imediat acea obligație de membru a fostului meu camarad de armă, constând în: încasarea sumei de bani statutar datorate, eliberarea chitanțelor, vizarea legitimației și a celorlalte trei permise de acces; mi-au dorit succes în activitate și m-au salutat cu un respect – în exprimare și atitudine – ca din altă lume.

Și, da, acolo este o altă lume!!

Nu cea a lui Maior, Coldea sau Pasăre ori Ghiță, Puiu Gheorghe etc. când erau “la butoane”, nici chiar a lui Hellvig, care a promis modernizare, transparență și apropiere de cetățean. Probabil s-a luat cu securitatea națională și a uitat!

Este o discrepanță, o fractură uluitoare, de neexplicat între ofițerii activi și atmosfera în care lucrează ei acum și mediul tonic, prietenos pe care și l-au creat „bătrânii mohicani” ai Serviciului!

Veteranii ofițeri ai informațiilor / contrainformațiilor românești sunt profesioniști, „te citesc din prima”, au exercițiul unei comunicări civilizate și cultura socio-emoțională a unei atitudini de oameni rasați.

Te înconjoară, dacă nu este prea exagerată expresia, cu căldură, sau – cel puțin – nu au acea atitudine grobiană de „flit”, de răceală, de respingere și antipatie pe care le-am remarcat la mulți superiori în vremea când eram ofițer activ.

De aceea am scris la început că este al doilea alt SRI!

Mărturisesc că, astăzi, mi-am schimbat radical opinia despre o parte din fosta Securitate. A făcut abuzuri, incontestabil, dar nu acesta este scopul acestui mic articol, ci cel de a reabilita un mare adevăr: din fosta Securitate nu te dădeau afară cu ciomagul și cu un șut în cur, nu îți căutau nod în papură pentru că deveneai incomod si raportai coruptia si fărădelegile facute de generalii si coloneii din acea vreme. Șefi care, oricum, nu le „comiteau” în halul asta cu furturi de milioane de euro sau USD, cu preluări ostile de firme, sau excursii în Seychelles cu Sebi Ghiță, ca Maior și Coldea și tot neamul lor, sau cu Cristian Rizea, precum generăleasa cu numele de scenă Anaconda, numită de „preteni” și Istode etc.).

„Păcat că cei din conducerea SRI nu-i bagă în seama pe acești adevărați profesioniști decât la câte o zi – două aniversare pe an! Și,  mai grav, nu le utilizează potențialul profesional decât intr-un procent de 3-5%, dar, chiar și în aceste cazuri mai mult formal, de nevoie sau de silă! !”

Cert este că, în cele câteva minute petrecute printre acești oameni, nu am avut niciun moment dat impresia că, în tinerețea lor, aceștia ar fi fost în stare să facă împotriva semenilor și colegilor lor grozăviile binomului SRI-DNA, respectiv de a comanda dosare penale contrafăcute colegilor si a-i aresta.

Pe ofițerii care „călcau pe bec”, dacă fapta era chiar „groasă” și șefii nu mai aveau cum s-o acopere, îi trecea în rezervă, dar nu cu dușmănie, răutate și scrasnete de masele că astăzi. Mai mult, pentru fiecare astfel de caz, se străduia să le găsească un loc de muncă. Dacă greșeală era din culpă, mai ușoară, mai puțîn deranjantă, nu făceau din țânțar armăsar, nu o amplificau că să tabere cu ciomagul pe cel în cauza, ci, cu tact și înțelegere, în ședințele de comandă și de partid, se identificau soluțîi elegante, care – chiar punitive – nu-l îngropau de tot pe ofițer (astăzi, uneori, chiar la propriu!)

Domnilor, felicitări pentru decența și eleganța dv. !

Indemn cititorii sa viziteze siteul acmrr-sri.ro/contact/! (Ec Adrian Radu).

 

 

Citeste in continuare

Exclusiv

PROMO/MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA /CAMERELE DE COMERT SI INDUSTRIE DIN COSTA RICA/IN CURAND

Brașovul MEU

Publicat

pe

La data de 22.05.2019, Incisiv de Prahova a publicat articolul ”Fals si uz de fals la Politia Locala Ploiesti/Mason in Serviciul de Interventie Rapida (“mascatii” institutiei)”.

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/05/22/fals-si-uz-de-fals-la-politia-locala-ploiestimason-serviciul-de-interventie-rapida-mascatii-institutiei/

PSD și francmasonii. Cristian Matei a fost coleg de asociație cu francmasoni importanți ai României

In acest articol dezvaluiam ca, aproape 1.000 de loji masonice cu venituri nefiscalizate se ascund în spatele a mai puțin de 36 de ONG-uri.

În mod ideal, ceea ce se înțelege prin masonerie, francmasonerie, loje masonice și alte organizații reprezintă o întâlnire dintre bună-credință, spirit de întrajutorare, mecenat, lucrare în folosul comunității și dezvoltare personală cu respectarea și promovarea valorilor umaniste. Tocmai de aceea, Dumnezeul masonic nu este neapărat Dumnezeul creștin, deși împrumută de la acesta multe caracteristici. Dacă, în secolul al XVII-lea, când multe surse arată că s-ar fi născut masoneria, ar fi trăit și creat John Lennon, probabil că al său „Imagine“ ar fi devenit imnul organizației. Sau, în orice caz, un cântec cu versuri și linie melodică asemănătoare.

Aproape o mie de loji ar avea masoneria română. Oficial, sunt doar 36 de ONG-uri. 36 de organizații non-guvernamentale ale masoneriei românești raportează anual venituri oficiale de aproximativ trei milioane de euro.

Dar acesta e doar mărunțișul: alte 700 – 800 de loji funcționează sub umbrela organizațiilor și a riturilor masonice și își gestionează banii „pe caiet“, pentru că nu s-au înregistrat oficial în Registrul ONG.

Intr-un articol viitor va vom dezvalui, cu documente, in exclusivitate, tepele date de “fratii” mascatului de la Politia Locala Ploiesti, tepe date investitorilor pentru infiintarea diverselor “Camere”, tepe date in care sunt implicati chiar fosti consilieri ai primarului Municipiului Ploiesti, Adrian Dobre (unii, fosti intimi ai directorului general suspendat al Politiei Locale Ploiesti, Carmen Gheorghe, director trimis in judecata pentru fapte de coruptie).

Persoanele utilizate de procurorul “Portocala” in mizeriile de dosare penale inventate, oameni utilizati ca martori mincinosi si/sau martori acoperiti

In numerele trecute va dezvaluiam cum un “individ”, de joasa “speta”, a ajuns dintr-un secretar general al unui partid politic (N.R- P.M.P) din Prahova un functionar public la Politia Locala Ploiesti, printr-un concurs aranjat de actuala concubina, sefa pe la Oficiul Juridic, prietena intima a directorului suspendat al Politiei Locale Ploiesti.

Tot Incisiv de Prahova va dezvaluia cum acest individ ajuns politist local, cu ajutorul aceleasi concubine, intentiona si ulterior a ajuns la Serviciul de Interventie Rapida, asa-zisii mascati ai Politiei Locale Ploiesti si numai dezvaluirile noastre au stopat ca acesta sa ajunga chiar seful acestei structuri.

Individul de joasa speta de la “mascatii” Politiei Locale Ploiesti este mason!

Fals si uz de fals in declaratia de avere si interese a masonului de la mascati

Nedeclararea calităţii de membru într-o astfel de Asociaţie – M.L.I.U.R., denotă o intenţia de disimulare a acestei calităţi (mason), intenţie a cărui motivaţie, scop, din punct de vedere penal interesează, prezenţa acestei intenţii conduce fără echivoc la realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de fals în declaraţii.

Infracţiunea de fals în declaraţii este o infracţiune care se comite doar cu intenţie directă şi constă în declararea necorespunzătoare a adevărului.

“Mocanita” sa aflata in postnatal ce parere “juridica” are de acest fals si uz de fals facut de concubinul sau care NU a declarat aceasta apartenenta conform prevederilor legale?

Precizam ca, vom reveni cu dezvaluiri senzationale atat despre masonul de la “mascatii” Politiei Locale Ploiesti, cat si despre “tepele” date de “fratii” si prietenii sai oamenilor de afaceri din Prahova.

Totodata am precizat ca vom analiza impreuna cu Departamentul Juridic si cu cabinetul de avocatura oportunitatea sesizarii organelor de cercetare penala.

Dupa apartitia articolului cativa oameni de afaceri din ROMANIA ne-au contactat si ne-au rugat sa depunem plangerea penala impotriva acestor escroci masonici ca ei se vor constitui parte civila pentru recupararea prejudiciului.

Cunoscand ca masonul sef care se da general in rezerva, ba de la SIE, ba de la SRI (adica in functie de teapa pe care urmeaza sa o dea), IN FAPT, seful mitocanului de la mascatii din Politia Locala Ploiesti, este tepar de meserie preluand ca spaga anumite firme din Alba pe care le-a trecut pe numele fetei si deci sunt posibilitati de recuperare a tepelor date oamenilor de afaceri, ziarul nostru a decis sesizarea organelor de cercetare penala.

In curand vom publica documente, inregistrari si declaratii care va devoala aceasta grupare de crima organizata din  masoneria de la ….din judetul Prahova.

In primul episod vom prezenta Camera de Comert si Industrie Costa Rica, mai multe statuturi de infiintare si schema inselarii oamenilor de afaceri. La finalul dezvaluirilor vom reveni cu firmele din Alba si felul cum au fost preluate.  (Cristina T.).

N.R – Sfatuim pe toti oamenii de afaceri, tepuiti de masonii din Loja din Prahova sa se alature demersului nostru prin constituirea de parte civila, in afara documentelor si declaratiilor pe care le-au furnizat redactiei.

 

 

Citeste in continuare

Exclusiv

Fals si uz de fals la Politia Locala Ploiesti/Mason in Serviciul de Interventie Rapida (“mascatii” institutiei)

Brașovul MEU

Publicat

pe

Aproape 1.000 de loji masonice cu venituri nefiscalizate se ascund în spatele a mai puțin de 36 de ONG-uri.

În mod ideal, ceea ce se înțelege prin masonerie, francmasonerie, loje masonice și alte organizații reprezintă o întâlnire dintre bună-credință, spirit de întrajutorare, mecenat, lucrare în folosul comunității și dezvoltare personală cu respectarea și promovarea valorilor umaniste. Tocmai de aceea, Dumnezeul masonic nu este neapărat Dumnezeul creștin, deși împrumută de la acesta multe caracteristici. Dacă, în secolul al XVII-lea, când multe surse arată că s-ar fi născut masoneria, ar fi trăit și creat John Lennon, probabil că al său „Imagine“ ar fi devenit imnul organizației. Sau, în orice caz, un cântec cu versuri și linie melodică asemănătoare.

Aproape o mie de loji ar avea masoneria română. Oficial, sunt doar 36 de ONG-uri. 36 de organizații non-guvernamentale ale masoneriei românești raportează anual venituri oficiale de aproximativ trei milioane de euro.

Dar acesta e doar mărunțișul: alte 700 – 800 de loji funcționează sub umbrela organizațiilor și a riturilor masonice și își gestionează banii „pe caiet“, pentru că nu s-au înregistrat oficial în Registrul ONG.

Intr-un articol viitor va vom dezvalui, cu documente, in exclusivitate, tepele date de “fratii” mascatului de la Politia Locala Ploiesti, tepe date investitorilor pentru infiintarea diverselor “Camere”, tepe date in care sunt implicati chiar fosti consilieri ai primarului Municipiului Ploiesti, Adrian Dobre (unii, fosti intimi ai directorului general suspendat al Politiei Locale Ploiesti, Carmen Gheorghe, director trimis in judecata pentru fapte de coruptie).

Persoanele utilizate de procurorul “Portocala” in mizeriile de dosare penale inventate, oameni utilizati ca martori mincinosi si/sau martori acoperiti

In numerele trecute va dezvaluiam cum un “individ”, de joasa “speta”, a ajuns dintr-un secretar general al unui partid politic din Prahova un functionar public la Politia Locala Ploiesti, printr-un concurs aranjat de actuala concubina, sefa pe la Oficiul Juridic, prietena intima a directorului suspendat al Politiei Locale Ploiesti.

Tot Incisiv de Prahova va dezvaluia cum acest individ ajuns politist local, cu ajutorul aceleasi concubine, intentiona si ulterior a ajuns la Serviciul de Interventie Rapida, asa-zisii mascati ai Politiei Locale Ploiesti si numai dezvaluirile noastre au stopat ca acesta sa ajunga chiar seful acestei structuri.

Individul de joasa speta de la “mascatii” Politiei Locale Ploiesti este mason!

Fals si uz de fals in declaratia de avere si interese a masonului de la mascati

Nedeclararea calităţii de membru într-o astfel de Asociaţie – M.L.I.U.R., denotă o intenţia de disimulare a acestei calităţi (mason), intenţie a cărui motivaţie, scop, din punct de vedere penal interesează, prezenţa acestei intenţii conduce fără echivoc la realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de fals în declaraţii.

Infracţiunea de fals în declaraţii este o infracţiune care se comite doar cu intenţie directă şi constă în declararea necorespunzătoare a adevărului.

“Mocanita” sa aflata in postnatal ce parere “juridica” are de acest fals si uz de fals facut de concubinul sau care NU a declarat aceasta apartenenta conform prevederilor legale?

Vom reveni cu dezvaluiri senzationale atat despre masonul de la “mascatii” Politiei Locale Ploiesti, cat si despre “tepele” date de “fratii” si prietenii sai oamenilor de afaceri din Prahova. (Cristina T.).

N.R- Vom analiza impreuna cu Departamentul Juridic si cu cabinetul de avocatura oportunitatea sesizarii organelor de cercetare penala.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized12 ore inainte

Alege un magazin online de exceptie – Diavolita

Alege un magazin online de exceptie – Diavolita   Diavolita este un sex shop care iti ofera produse de cea...

ExclusivO zi inainte

ASOCIAŢIA CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE DIN SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII (ACMRR- SRI), SEDIUL CENTRAL, O OAZĂ DE BUN SIMŢ, DE RESPECT NECONDIŢIONAT PENTRU TOŢI MEMBRII SI SIMPATIZANŢII SĂI, PRECUM ŞI PENTRU ORICE PERSOANĂ CARE ÎI TRECE PRAGUL.

Am avut de făcut astăzi un mic ”serviciu” de suflet pentru un fost coleg de unitate care este în imposibilitatea...

Exclusiv3 zile inainte

PROMO/MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA /CAMERELE DE COMERT SI INDUSTRIE DIN COSTA RICA/IN CURAND

La data de 22.05.2019, Incisiv de Prahova a publicat articolul ”Fals si uz de fals la Politia Locala Ploiesti/Mason in...

Exclusiv4 zile inainte

Fals si uz de fals la Politia Locala Ploiesti/Mason in Serviciul de Interventie Rapida (“mascatii” institutiei)

Aproape 1.000 de loji masonice cu venituri nefiscalizate se ascund în spatele a mai puțin de 36 de ONG-uri. În...

Exclusiv6 zile inainte

Revenirea lui Gabriel Oprea pe scena politica, da roade!/UNPR, surpriza alegerilor/Analiza

20.05.2019 Președintele UNPR Gabriel Oprea a transmis, luni, Primului-ministru Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă în care solicită intervenția Guvernului României...

ExclusivO săptămână inainte

Florin Diaconu ocupa functia de director la APM PRAHOVA- in mod ILEGAL/Florin Diaconu este mai presus de lege?!.

Card de credit cu 55 zile fără dobândă. Card de credit 30 zile cu dobândă zero și fără comisioane. Mesaje...

ExclusivO săptămână inainte

Comunicat de Presa

Vineri, 17.05.2019, începând cu ora 11:30, va avea loc la HOTEL CENTRAL Ploiești, sala ALFA (etaj 2), ședința de lucru...

ExclusivO săptămână inainte

BOMBA ZILEI/Directorul Ziarului Incisiv de Prahova intra in politica/Vicepresedinte UNPR si presedinte UNPR Organizatia Municipiului Ploiesti

O bomba in adevaratul sens al cuvantului  a intrat chiar in redactia ziarului Incisiv de Prahova. Ofiterul SRI, in rezerva,...

10 greșeli SEO care te pot face să îți iei adio de la traficul organic 10 greșeli SEO care te pot face să îți iei adio de la traficul organic
Afaceri localeO săptămână inainte

10 greșeli SEO care te pot face să îți iei adio de la traficul organic

La ora actuală există o cantitate impresionată de articole, tutoriale, ghiduri și filmulețe pe YouTube care ne învață să facem...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Old Blacks Festival lanseaza rockeri noi

Ca și anul trecut, organizatorii festivalului Old Blacks, Rock&More, care are loc pe 7 si 8 iunie 2019 la Quantic...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Minune/Consilierul juridic al Politiei Locale Ploiesti isi face datoria/FELICITARI

Omul de casă al PSD Mehedinți,  materia cenușie a partidului lui Aladin Georgescu, omul orchestră, care cântă la coarda puterii...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Sinteza zilei/Pușcăriașii își execută pedepsele în condiții inumane? /Atunci, PSD-ule, copiii cum sunt tratați?/PRIN EXTERMINARE UMANĂ?

Am aflat cum, de ce și de cine a fost protejat fiul lui Dragnea la Drobeta! Dragnea jr., a fost...

Top Știri