Pentru cineva din afara spitalului era ciudat să-i vezi ţinându-se de mână şi hârjonindu-se prin curtea Micului Pentagon. Se comportau de parcă ar fi urmărit cu tot dinadinsul să atragă simpatia pacienţilor. De pildă Klaus îl urcase pe Ludovic pe ghidonul de la bicicletă şi-l forţase să cânte la mandolină Das Lied der Deutschen. Dan şi Dacian aveau o măsuţă pliantă lângă pista de alergare, unde scoseseră la vânzare poze selfie cu doctoriţa Ursula şi preşedintele Emmanuel. În fine, ultimul cuplu, Orlando-Viorica, mizase pe cartea spectacolului sportiv. După o primă partidă de skandenberg câştigată de şefa spitalului, venise rândul doctorului Orlando să se impună la bârnă, sol şi paralele.

În cele câteva luni până la alegerile din noiembrie fiecare cuplu urmărea să-şi consolideze imaginea de virtuali învingători.

Duminică saloanele se goliseră încă de dimineaţă. Toată lumea ieşise în curte, pe marginea piscinei, să asiste la competiţia de canoe dublu intitulată sugestiv ”Vâslesc din greu pentru spitalul meu”. Trei bărci încropite din tot atâtea păpuşi gonflabile date la reciclat se aliniaseră deja la start. Tandemul format din Orlando în calitate de cârmaci şi Viorica pe post de vâslaş era cotat cu ultima şansă la casele de pariuri. Chiar şi aşa se bucurau de sprijinul unei galerii foarte active, care începuse să-i încurajeze cu vuvuzele şi scandări ca la marile derby-uri: ”Viorico te iubim / Că ca tine nu găsim!”.

Primul loc şi implicit titlul de campion avea să se decidă între bărcile conduse de Klaus, respectiv Dan. Cei doi pacienţi îşi traseră vestele de salvare peste pijamale şi-şi aranjară căştile de protecţie. La vâsle, Ludovic şi Dacian păreau deconectaţi de la uriaşa miză a întrecerii. Liberalul îşi dădu jos pantalonii şi se uşură direct în piscină, imun la huiduielile publicului, în timp ce Dacian îi trimise lui Traian un SMS plin de venin: ”Băi marinare, vezi că ţi-a venit gagica. Acum ai pe cine f…, aşa că slăbeşte-mă cu ironiile tale de doi lei!”.  

Arbitrul îi atenţionă că în câteva clipe avea să dea semnalul de start. Umflă punga reciclabilă de la Mega Image şi o sparse, moment în care cele trei bărci ţâşniră spre linia de finish. Înainte de orice, Viorica ridică vâsla deasupra capului şi-l trosni pe Ludovic atât de tare, încât bărbatul căzu în apă ca un sac de cartofi. Rămas fără coechipier, Klaus se strădui să continuie cursa cu casca de protecţie pe post de pagae.

Dan şi Dacian păreau a se desprinde în câştigători când ultimul simţi că rămâne fără suflu. Efortul imens depus la maratonul de negocieri pe sub masă de la Bruxelles îl sleise de puteri. Abia scăpase de buldogii socialişti ai doctorului Frans (pe care Renew Europe îl lăsase fără ciolan), iar acum trebuia să găsească energii nebănuite ca să termine cursa.

Ambarcaţiunea cuplului Dan-Dacian trecu prima linia de sosire, iar fanii aflaţi pe marginea piscinei aplaudară frenetic, ca la balamuc, scandând lozinci însăilate ad-hoc: ”Cine este colo sus / Decât USR cu Plus?”, respectiv ”Dacian e francmason / Şi prieten cu Macron!”. Simpatizanţii lui Klaus reacţionară imediat: ”Decât progresist vândut / Mai bine un prefăcut!” şi ”Foaie verde ş-un pişcot / Klaus iar v-o trage-n bot!”.

Adevărul era că lanţul de iubire se rupsese din secunda în care tandemul Dan-Dacian îşi manifestase intenţia de a participa la alegeri. Klaus simţea respiraţia lor în ceafă, începuse să aibă insomnii şi chiar coşmaruri. Se visa batjocorit, umilit în ultimul hal, deşi făcuse totul ca la carte. Se pregătise meticulos, pas cu pas, îşi calculase reacţiile la milimetru, luptase eroic cu preşedintele Liviu, îl răpusese într-un final şi, când să culeagă roadele, se văzuse încolţit de aşa-zişi prieteni. Cum să nu înnebuneşti de supărare?

Merse şi-i felicită pe învingători printr-un gest de complezenţă. La fel de ofticat ca Svitolina după meciul cu Halep, Ludovic ieşi din piscină şiroind de apă. Cu detaşarea unei asistente TV care tocmai şi-a făcut implanturi de silicon, se dezbrăcă şi stoarse pijamalele la rădăcina stejarului bătrân din curtea spitalului. Neatenţia îl costase foarte scump, urma să plătească toate oalele sparte.

Pierduseră o bătălie, însă războiul avea să continuie. Aşa că Ludovic îşi călcă pe inimă şi-i invită la o bere pe campionii probei de canoe dublu. Pentru că la singura masă liberă erau doar două scaune, Klaus îl ţinu în braţe pe Ludovic, iar Dacian se aşeză în poalele lui Dan. Ciocniră halbele şi îşi urară, printre dinţi, baftă la alegeri.

― Aş zice că dacă ne batem între noi, ca chiorii, suntem ultimii fraieri, opină Ludovic. Duşmanul comun abia aşteaptă să vadă cum ne dăm la gioale… Râde şi cu curu’, scuzaţi-mi expresia.

Pacienţii de la USR-Plus aşteptară continuarea, doar că Ludovic scoase un râgâit prelung şi îi dădu un cot în burtă lui Klaus, de parcă ar fi vrut să-i reproşeze lipsa de empatie cu starea lui de bunădispoziţie.

Şeful Statului paralel decise, în sfârşit, să rupă tăcerea.

― Am urmărit cu atenţie şi multă îngrijorare cum încercaţi să-mi trageţi scaunul de sub fund. Nu voi permite una ca asta, să fie clar! Lumea spune că răzbunarea este arma proştilor, însă nu voi ezita s-o folosesc, căci mi se rupe de gura lumii…

Chelneriţa cu craci lungi şi sâni în formă de pară le aduse încă un rând de bere. Ludovic luă halba de pe masă şi i-o turnă pe cap lui Dacian.

Râse ca la un gag cu Stan şi Bran, mai ales că victima rămăsese împietrită. La rândul său, Klaus folosi propria halbă ca să-l răcorească pe Dan.

Îi turnă berea în buzunarul de la piept.

― Poftim! Aşa păţesc trădătorii care se pun cu mine…

Deşi băutura îi ajunsese până-n chiloţi, Dan nici măcar nu clipi. Se ridică împreună cu camaradul său şi plecară fără să scoată o vorbă.

Câteva nopţi la rând Klaus nu putu să doarmă. Încă îi răsuna în urechi plescăitul celor două perechi de şlapi progresişti în berea prelinsă pe pijamale.  

(va urma)