Exclusiv
Nu ne-a promis nouă ministrul finanțelor că urmează lucruri fantastice pentru România?
Reamintim cititorilor ca ziarul Incisiv de Prahova a tratat acest subiect urmare careia am primit fel de fel de amenintari de la varful Colegiului Farmacistilor din Romania. Iata ca Rise Project vine cu o ancheta lamuritoare completand pe alocuri dezvaluirile noastra de la aceea vreme.

Elena „Clara” Popescu (71 de ani, medalion) a fost vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România între 2000 și 2015. În această perioadă, fiul ei, Silviu-Laurențiu Constantinescu (51 de ani), a câștigat foarte mulți bani făcând comerț cu autorizații de funcționare farmaceutice. Astăzi, Elena Popescu s-a retras din fruntea Colegiului Farmaciștilor, însă fiul ei deține două poziții importante în organizația profesională pe care mama a condus-o vreme de 15 ani. FOTO: Facebook.
În timp ce fostul vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România – Elena „Clara” Popescu – milita pe lângă ministrul Sănătății pentru scoaterea din lege a unei derogări care permisese înmulțirea necontrolată a numărului de farmacii din orașe, fiul ei profita de ultimele zile în care această derogare era valabilă și se îmbogățea din comerțul cu autorizații de funcționare farmaceutice obținute prin această metodă.
Pe fiu îl cheamă Silviu-Laurențiu Constantinescu și, între timp, a devenit președintele Colegiului Farmaciștilor din Prahova și reprezentantul Colegiului Farmaciștilor din România în Grupul Farmaceutic al Uniunii Europene.
(Aceasta e o structură non-profit, în care sunt prinse 31 de țări și care are ca obiectiv promovarea intereselor activității farmaceutice pe lângă instituțiile Uniunii Europene).
Ambele roluri de reprezentare îndeplinite astăzi de Silviu Constantinescu au fost, în trecut, exercitate și de mama sa.
Citiți, mai jos, o descriere a rețetei prin care Silviu Constantinescu a câștigat bani înființând farmacii doar pe hârtie și vânzându-le, mai departe, cu sume de ordinul zecilor de mii de euro.
Nu e vorba doar de metoda întrebuințată de unul dintre multele gulere albe ale domeniul farmaceutic, al cărui nume ar putea să nu vă spună nimic, ci de o schemă care a fost pusă în practică în zeci de alte cazuri, pe tot cuprinsul țării. Această metodă a avut partea ei de contribuiție la hipertrofierea pe care piața farmaceutică o cunoaște astăzi în România.
Explicația lui Silviu Constantinescu – „Când am văzut că toată lumea făcea lucrul ăsta, l-am făcut și eu” – în cadrul unui mini-interviu, la finalul articolului.
În decembrie 2010, Guvernul României – la presiunea conducerii naționale a Colegiului Farmaciștilor – a șters din lege un paragraf care făcuse posibilă înființarea, pe căi ocolitoare, a sute de farmacii în întreaga țară.
Paragraful respectiv fusese introdus în octombrie 2004, în ultimele luni ale Guvernării Adrian Năstase, și menținut de majorități parlamentare succesive, PNL, PSD, PD-L, la fiecare revizuire ulterioară a legii.
Paragraful spunea că, în mediul urban, în centrele comerciale cu suprafețe de vânzare de peste 1.000 de mp, poate fi deschisă câte o farmacie, chiar dacă limita maximă a unităților de comerț cu medicamente, în localitățile respective, fusese deja atinsă.
(Limita era de cel mult o farmacie la 3.000 de locuitori, în București; cel mult una la 3.500 de locuitori, în reședințele de județ, și cel mult una la 4.000 de locuitori în celelalte orașe).
În cei șase ani în care acest paragraf fusese activ, sub umbrela lui, apucaseră să fie înființate circa 600 de farmacii, pe tot cuprinsul țării.
600, adică un surplus de aproximativ 13 la sută față de farmaciile care deja ticseau orașele României.
În decembrie 2010, atunci când Guvernul a decis să suprime din lege paragraful respectiv, un val de sute de cereri de înființare de farmacii a asediat Ministerul Sănătății.
Pentru oamenii de afaceri ai acestui domeniu era ultima șansă ca să mai poată obține autorizații de funcționare în mediul urban – mediu în care, la ora aceea, nu se mai puteau obține alte autorizații.
(Orașele erau suprasaturate de farmacii, luând în considerare grila demografică explicată mai sus).
Această ultimă șansă a fost fructificată și de Silviu-Laurențiu Constantinescu, fiul Elenei „Clara” Popescu – vicepreședinte, la acea dată, al Colegiului Farmaciștilor din România.
Însă nu pentru a-și deschide farmacii „la oraș”, pe care, altminteri, nu le-ar fi putut înființa.
Ci doar pentru a pune mâna pe niște autorizații de funcționare „orășenești”, pe care, în pasul imediat următor, să înceapă să le transforme în bani.
Altfel spus – în limbajul fără galanterii al Tranziției autohtone – Silviu Constantinescu a fructificat această ocazie pentru a da un tun financiar.
În câteva zile, din noiembrie și decembrie 2010, operând prin intermediul unei firme care administra câteva farmacii în niște sate din Prahova, Constantinescu a încheiat opt contracte de chirie pentru tot atâtea spații comerciale din Brașov, Predeal, Sinaia și Ploiești.

28-29 noiembrie 2010, Silviu Constantinescu încheie contracte de chirie pentru cinci spații comerciale din Ploiești și Brașov. Contractele au durate scurte, 1 an sau 2, și prețuri modice: de la 1,5 lei/mp/lună la 2 euro/mp/lună.
A avut nevoie de aceste contracte pentru a arăta că dispune de localuri pentru viitoarele sale „farmacii” și a putea, mai departe, să facă cereri de înființare pentru toate cele opt adrese, la Ministerul Sănătății.
Trei luni mai târziu, în martie 2011, Ministerul îi elibera opt autorizații de funcționare, pentru fiecare local în parte.
Și, în aceeași lună, Constantinescu începea să vândă autorizațiile, ca pe niște cupoane valorice.
>> Două autorizații, eliberate pe 18 martie – la niște adrese din Predeal și Brașov – au fost vândute, trei zile mai târziu, pe 21 martie, cu 60.000 de euro.
>> O autorizație eliberată pentru o adresă din Ploiești a fost vândută, în iulie 2011, cu 55.000 de euro. (Contractul de vânzare-cumpărare, AICI).
>> Alte două autorizații emise în Brașov au fost vândute, în august, respectiv, în septembrie 2011, cu câte 40.000 de euro. (Contractele, AICI și AICI).
>> Alte două, de asemenea, din Brașov, au fost vândute, în aprilie 2012, tot cu câte 40.000 de euro. (Contractele, AICI și AICI).
>> Iar ultima, eliberată pentru parterul hotelului Montana din Sinaia, a fost vândută cu 36.000 de euro, în iulie 2012. (Contractul, AICI).
În total, la capătul acestor tranzacții, lui Constantinescu i-au intrat în conturi 311.000 de euro.
În majoritatea cazurilor, contractele de chirie pentru spațiile în care Ministerul a autorizat „farmaciile” lui Constantinescu au fost încheiate formal: pentru perioade scurte și la prețuri ridicole. Iar localurile în cauză, cu o singură excepție, au fost doar de decor: nu au ajuns niciodată să găzduiască vreo farmacie funcțională.
După ce autorizațiile au fost vândute, ele au fost transferate la alte adrese din aceleași localități, în acord cu opțiunea cumpărătorilor.
„Farmacia” din Ploiești, de exemplu, a fost autorizată de Minister într-o baracă ridicată din tablă, termopane și PVC, botezată, pompos, „Centrul Comercial <<Iris Val-do>>” . Aici, Constantinescu închiriase un compartiment de 60 de mp, cu prețul de 100 de lei pe lună (sic!).
Ministerul Sănătății a autorizat funcționarea farmaciei în acest „centru comercial” în martie 2011, iar patru luni mai târziu Constantinescu a vândut autorizația cu 55.000 de euro.
Odată cu vânzarea, „farmacia” a fost mutată la o altă adresă din centrul Ploieștiului.
Așa-zisul centru comercial „Iris Val-Do” este înghesuit între niște case vechi, pe o bucată de pământ care nu măsoară mai mult de 600 de mp – potrivit programelor on-line de calcul al suprafețelor, care folosesc imagini din satelit.
600 de mp, așadar, în timp ce legea spunea că centrele comerciale în care se pot autoriza farmacii, prin derogare de la criteriul demografic, trebuie să aibă o suprafață de vânzare de minimum 1.000 de mp!

Pentru un compartiment din această construcție improvizată din Ploiești, botezată, pompos, „Complexul Comercial <Iris Val-Do>”, Ministerul Sănătății i-a eliberat lui Silviu Constantinescu o autorizație de funcționare prin excepție de la criteriul demografic.

Contractul prin care Constantinescu a închiriat 60 de mp cu 100 pe lună, în „Complexul Comercial <Iris Val-do> din Ploiești”.

Astăzi, autorizația eliberată în „Complex-ul Iris Val-Do”a ajuns să fie exploatată de lanțul Catena, în acest local din centrul Ploieștiului, urmare a faptului că grupul Ancăi Vlad a cumpărat, la rândul lui, firma care cumpărase autorizația de la Constantinescu, cu 55.000 de euro, în iulie 2011. FOTO: RISE Project.
În Predeal, Constantinescu a procedat într-o manieră asemănătoare. A închiriat un spațiu comercial într-o clădire care nu era „centru comercial de mare suprafață”, ținând cont de definiția pe care acest tip de infrastructură o are în lege, a obținut autorizația de funcționare în martie 2011 și, trei zile mai târziu, a vândut-o cu 30.000 de euro către grupul Medimfarm.
Faptul că acel local nu se găsea într-un centru comercial cu suprafața de vânzare de 1.000 de mp, așa cum cerea legea, a fost stabilit de către Curtea de Apel Brașov, care a demonstrat, matematic, că imobilul la adresa căruia autorizația fusese emisă nu se încadra în această categorie de infrastructură negustorească. (Hotărârea instanței, AICI).
Deși emisă ilegal, autorizația aceasta a rămas totuși în vigoare: cei care o contestaseră în instanță și-au retras plângerea, în faza de recurs a dosarului, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce câștigaseră fondul, la Curtea de Apel Brașov.

Această farmacie Medimfarm, deschisă în Predeal, la parterul unei case, funcționează în baza autorizației cumpărate cu 30.000 de euro de la Silviu Constantinescu, în martie 2011. FOTO: RISE Project.
Modul de lucru pe care Constantinescu l-a utilizat în Ploiești și Predeal l-a replicat, cu aceeași eficiență, și în Brașov.
Una dintre cele cinci autorizații primite de la Minister în acest oraș i-a fost, de asemenea, contestată în instanță.
De data aceasta, contestarea autorizației a mers până în pânzele albe, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a acceptat cererea de anulare a ei.
(Autorizația a fost anulată din cauză că, înainte de a o vinde, Constantinescu o ținuse „la sertar” mai mult decât permitea legea – fără să o folosească la operarea propriu-zisă a unei farmacii. Procesul de anulare a autorizației, AICI).
GALERIE FOTO EXPLICATIVĂ CU OPERAȚIUNILE COMERCIALE ALE LUI SILVIU CONSTANTINESCU

Autorizația din Brașov anulată, în cele din urmă, în justiție, fusese eliberată, inițial, la acest parter de bloc din cartierul Valea Cetății, sub pretextul că se găsește într-un centru comercial. Ulterior, ea a fost mutată în cartierul Astra. Constantinescu a câștigat 40.000 de euro de pe urma vânzării ei. FOTO: RISE Project.

O altă autorizație eliberată de Minister la adresa unui parter de bloc din cartierul Valea Cetății, tot sub pretextul că se găsește într-un centru comercial, a fost vândută de Constantinescu, cu 30.000 de euro, de asemenea, grupului Medimfarm. Ulterior, autorizația a fost „transferată” în centrul Brașovului, pe Strada Iuliu Maniu, la acest local. FOTO: RISE Project.

Această farmacie, deschisă la o adresă din cartierul brașovean Astra, funcționează în baza unei autorizații cumpărate de Catena de la Silviu Constantinescu cu 40.000 de euro, în aprilie 2012. FOTO: RISE Project.

Farmacie din Brașov, deschisă în zona Bisericii Sfântul Bartolomeu, operată printr-o autorizație de funcționare cumpărată de Catena de la Silviu Constantinescu cu 40.000 de euro, în august 2011. FOTO: RISE Project.

Una dintre autorizațiile pe care Ministerul i le-a eliberat lui Constantinescu în Brașov a fost emisă la adresa acestui complex comercial – în care Constantinescu închriase un spațiu de 65 de mp, cu 2 euro/mp/lună, pentru un an. Șase luni mai târziu, Constantinescu a vândut-o cu 40.000 de euro către firma Life Plus Generation din localitate. FOTO: RISE Project.

Dintre cele opt autorizații de funcționare obținute de Silviu Constantinescu în 2011, doar una singură a fost operată, cu adevărat, de firma sa, Elitepharm Impex. Cea eliberată pentru parterul hotelului Montana din Sinaia. Iar aceasta doar puțin timp, aproximativ un an. Imagine din arhiva Google Street View (2012), care surprinde farmacia Elitepharm, funcționând la respectiva adresă.
Pentru a primi cele opt autorizații de funcționare de la Ministerul Sănătății, în martie 2011, Constantinescu a trebuit să depună, în dosarul de autorizare, nu doar niște acte care să demonstreze că avea la dispoziție opt spații de funcționare pentru viitoarele lui „farmacii”.
A trebuit să prezinte și opt contracte de muncă, încheiate între firma sa și opt farmaciști, care să ocupe funcția de șefi ai viitoarelor unități de comercializare a medicamentelor.
Un raport întocmit în 2012 de Colegiul Farmaciștilor din Brașov, raport care acuza invazia de farmacii-fantomă (cu sedii-fantomă și farmaciști-șefi-fantomă) pe piața acestui oraș, spune că, la două dintre „farmaciile” sale, Silviu Constantinescu a plantat, pe post de farmaciști-șefi, niște persoane care, simultan, ocupau această poziție la alte farmacii – lucru care era interzis de lege.
Pe lângă aceste două persoane – spune raportul – alte două – puse, de asemenea, „în geam”, cu titlul de farmaciști-șefi – se aflau la vârsta neputinței fizice generalizate, aveau 83, respectiv, 84 de ani, și nici măcar nu locuiau în județul Brașov.
Explicațiile lui Silviu Constantinescu, legate de tunul financiar pe care l-a dat vânzând autorizații de funcționare, obținute, în parte, în mod dubios, în mini-interviul de mai jos.
Silviu Constantinescu: „Dacă toți o făceau, am făcut-o și eu”
Ați avut vreo clipă intenția să folosiți autorizațiile emise în martie 2011 pentru a administra farmacii, prin intermediul lor? Sau le-ați cerut de la Minister doar ca să le vindeți mai departe?
Eram în dezvoltare, în perioada aia. M-am dezvoltat, dar n-am putut să fac față la unele dintre ele și atunci le-am vândut. N-a fost așa un mare câștig la ele, pentru că le-am ținut mult, am plătit chirii pentru spații…
Două dintre ele au fost vândute la doar câteva zile după ce le-ați obținut.
Două, da. Mi-am dat seama că n-aveam personal pentru ele și le-am vândut celor de la Medimfarm, imediat după autorizare. Dar nu e nimic ilegal, n-am nicio problemă cu ele…
Pe altele trei le-ați vândut după câteva luni…
Dar care este, de fapt, problema? Este un business ca oricare altul. Nu sunt singurul care l-a făcut. Toți care au avut ideea asta au pus-o în practică. Sunt o mulțime de exemple în sensul ăsta. Business-ul ăsta cu farmaciile nu constă doar în vânzarea de medicamente… Era o oportunitate pe care am văzut-o și pe care am folosit-o. Totul a fost făcut legal. La Brașov, de exemplu, am avut adeverințe de la Primărie cu șapte semnături care confirmau că spațiile acelea se găseau în niște centre comerciale.
La Ploiești însă vi s-a autorizat o farmacie într-o baracă.
Nu e o baracă. De ce vorbiți așa ceva?! Spațiul era complet amenajat. Era farmacie în toată regula. Numai că n-am putut eu să o fac să funcționeze. Toate autorizațiile au fost emise în urma unor inspecții făcute de Minister.
Avea complexul acela comercial, „Iris Val-do”, 1.000 de mp?
Cred că am avut o adeverință de la Primăria Ploiești și pentru acest centru comercial. Nu m-am ocupat eu, personal, de obținerea adeverințelor. Da, era centru comercial… Acum, dacă mergeți să-l vedeți, a decăzut…
Două dintre autorizațiile din Brașov au fost contestate în instanță, iar una din cele două, anulată.
Procesele respective au fost deschise de Colegiul Farmaciștilor din Brașov. Eu am avut mai multe dispute cu ei, la vremea aceea. Ei m-au reclamat pe mine, fiindcă îmi deschisesem aceste farmacii în centre comerciale, dar ei, la rândul lor, făcuseră același lucru. Vicepreședinta Colegiului Brașov de la vremea respectivă își deschisese și ea două farmacii în același fel în Brașov…
Credeți că tipul de afaceri pe care l-ați făcut cu autorizații de funcționare e compatibil cu funcțiile dvs. de reprezentare de acum, de la Colegiul Farmaciștilor?
Nu am amestecat niciodată partea de business cu partea profesională. Eu am fost mereu împotriva excepției cu farmaciile din centrele comerciale… Dar dacă am văzut că fenomenul se extindea și se tot extindea, până la urmă, am zis, domnule, dacă toți o fac, o s-o fac și eu.
În 2010, mama dvs. – vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România – participa la discuții cu ministrul Sănătății, în care îi cerea să scoată din lege derogarea înființării de farmacii în centrele comerciale. Mama dvs. v-a spus că derogarea urma să fie eliminată, astfel încât v-ați grăbit și dvs. să faceți cerere, pe ultima sută de metri, pentru autorizarea celor opt farmacii?
Nu. Exclus! N-are nicio legătură… Nu știa nimeni ce voia să facă Ministerul. Nu amestecați lucrurile, pentru că le amestecați aiurea. Cererea pentru eliminarea acelei excepții din lege fusese susținută ani de zile, fără niciun rezultat, de către Colegiu. Noi cerem Ministerului, și acum, foarte multe, dar habar nu avem dacă ține cineva cont de ce spunem noi…
În toamna lui 2010, atunci când s-a lansat în turul de forță pentru obținerea celor opt autorizații de funcționare de la Ministerul Sănătății, Silviu Constantinescu avea 40 de ani și tocmai terminase, abia la această vârstă, facultatea.
Urmase Farmacia la Universitatea din Oradea, o școală care, alături de cea de la Arad și de cea de la Constanța, e vestită pentru indulgența cu care își tratează studenții de la acest profil.
Interesant e că Farmacia este o facultate ale cărei cursuri, peste tot în țară, se țin doar „la zi”, nu și la seral sau „la distanță”.
Cum a reușit Silviu Constantinescu să trăiască în Ploiești, orașul său de reședință, să administreze câteva farmacii în niște sate din Prahova și să frecventeze, zi de zi, cinci ani de zile, cursurile de la Oradea? Între Ploiești și Oradea e totuși o distanță de 530 de kilometri…
„Am mai și chiulit de la ore. Dar recuperam. Stăteam și câte-o lună, la școală, la Oradea”, e răspunsul lui la această întrebare.
În 2011, la doar un an după ce a terminat această „îndepărtată” facultate, Constantinescu – aflat în plin negoț cu autorizațiile de funcționare pe care tocmai le primise de la Minister – a fost numit de Colegiul Farmaciștilor ca reprezentant al breslei române în Grupul Farmaceutic al Uniunii Europene.
În același an, a fost ales și vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor Prahova, filială pe care acum o conduce din poziția de președinte.

Colegiul Farmaciștilor din România, condus de Elena „Clara” Popescu, l-a considerat pe fiul acesteia drept cel mai potrivit farmacist din țară pentru a reprezenta breasla în ONG-ul european care apără interesele farmaciștilor pe lângă instituțiile Uniunii Europene.
În total, aproximativ 900 de farmacii au fost înființate în orașele din România, prin invocarea amplasării lor în niște centre comerciale, între 2004 și 2011.
600, din 2004 și până la sfârșitul lui 2010 – momentul în care Guvernul a eliminat această portiță din lege. Și alte 300 (!) în prima parte a lui 2011, în perioada de analiză de care au beneficiat sutele de cereri depuse la minister în ultimele luni ale lui 2010.
Multe dintre acestea din urmă, după exact același patent folosit de Silviu Constantinescu.
Ionuț Stănescu
Exclusiv
Cum a ajuns Târgşoru Vechi să plătească mai mult decât scrie pe notă – şi să spună „Da, aşa e!” – DOCUMENTE! – Ziarul Incisiv de Prahova
Ministerul face, sindicatul întreabă, poliția „se autosesizează”
Există un gen special de umor administrativ în România: îți tipărești „secretele” pe hârtie marcată „Nesecret” și apoi faci dosar penal celui care le citește cu voce tare. Caz-școală: I.P.J. Neamț și felul în care a decis să transforme Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” în dușman de stat pentru că a îndrăznit să întrebe cum se împarte o majorare salarială.
S.P.R. „Diamantul” a publicat pe sprd.ro denunțul privind majorarea Bayraktar – acea creștere de până la 30% din salariul de funcție prevăzută la art. VIII din O.U.G. 26/2024. Ministerul Afacerilor Interne stabilise procentele prin ordine clasificate „secret de serviciu” (O.M.A.I. S/84/2024 și O.M.A.I. S/16/2025) și se aștepta, probabil, ca acestea să rămână blocate în sertarele birocratice, nu înțelese de muritorii de rând care le și muncesc.
Sindicatul a făcut ce face un sindicat normal: a trimis denunț la Președinție, Parlament, Parchetul General și M.A.I., apoi l-a publicat. Răspunsul statului democratic nu a fost o explicație, o dezbatere sau o lămurire, ci… un dosar penal contra sindicatului.
Alertă URGENT – a aflat poporul cât la sută ia din salariu
Pe 14 februarie 2025, Serviciul Structura de Securitate din I.G.P.R. ia foc. Trimite „URGENT” la I.P.J. Neamț adresa nr. 681202, semnată de comisarul-șef Alexandru Zambardi. Motivul: articolul de pe sprd.ro ar conține „elemente de conținut” din cele două ordine „secrete”. Adică poporul a aflat cât primește el însuși la salariu.
Se ordonă verificarea unui „posibil incident de securitate”, cu termen. Nu cumva află contribuabilul că statul îl plătește prost, dar îi și ascunde formula de calcul.
Trei ofițeri de la I.P.J. Neamț – comisarul-șef Marius-Ciprian Barboșanu (adjunct al șefului inspectoratului), comisarul-șef Petrică Bodron și comisarul Andreea-Georgiana Andone – se execută exemplar: pe 10 martie 2025 încheie un proces-verbal de sesizare din oficiu nr. 800244.
„Sindicatul Polițiștilor din România «Diamantul»” ar fi divulgat „fără drept” informații secrete de serviciu, „fiind creat un risc ca informațiile să fie accesate de un număr nelimitat de persoane neautorizate”.
Traducere: e grav că polițiștii de rând și cetățenii obișnuiți află ce procent li se pune la leafă, pentru că ei sunt, în logica asta, „persoane neautorizate” să-și cunoască propriul salariu.
Șeful I.P.J. Neamț, comisarul-șef Gabriel Coman, își pune semnătura și trimite sesizarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. Se deschide dosarul nr. 52/118/P/2025. În mai puțin de o lună de la denunțul sindicatului, sistemul reacționează prompt: nu la conținut, ci la cel care a îndrăznit să-l facă public.
Pentru sindicat – fulger. Pentru abuz –în comă
După ce sindicatul este băgat sub lupa penală, urmează partea preferată a justiției birocratice: nimicul. Dosarul 52/118/P/2025 stă șapte luni fără niciun act de cercetare. Nu se audiază, nu se verifică, nu se deranjează nimeni de pe scaun.
Pe 21 octombrie 2025, procurorul decide, firesc, că nu există infracțiune: publicarea denunțului nu a afectat interesele nimănui, iar „riscul” cu „număr nelimitat de persoane” a rămas doar o frază alarmistă într-un proces-verbal.
Sindicatul nu se oprește și, pe 7 noiembrie 2025, depune plângere penală pentru abuz în serviciu (art. 297 Cod penal) împotriva celor cinci ofițeri care au pornit vânătoarea: Alexandru Zambardi, Gabriel Coman, Marius-Ciprian Barboșanu, Petrică Bodron și Andreea-Georgiana Andone. Argumentul S.P.R. „Diamantul” (sursa acestui caz): aceștia au prezentat ca „secrete” niște informații despre care știau foarte bine că circulă liber în minister.
Dosarul ajunge la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț (nr. 3811/119/P/2025). Și aici începe comedia contabilă: pe 6 iulie 2026 procurorul clasează cauza cu formula magică „fapta nu există”.
Zece zile mai târziu, același parchet recunoaște, într-o adresă către parchetul superior, că:
- „nu a fost întocmit plan de anchetă”;
- „nu au fost întocmite în cauză acte de urmărire penală”.
Cât a costat acest „efort investigativ”? Nota de cheltuieli: 20,67 lei. Suficient, probabil, pentru niște coli de hârtie și un toner subțire.
Prim-procurorul adjunct respinge plângerea sindicatului, declară materialul „complet” și îi obligă pe reclamanți la câte 30 de lei cheltuieli judiciare. Adică ancheta a costat statul mai puțin decât scot reclamanții din buzunar pentru că au avut tupeul să reclame abuzul.
Inspecția Judiciară este sesizată pentru tărăgănare. Concluzia: „într-adevăr, soluția a fost dispusă cu întârziere”, dar întârzierea nu e imputabilă procurorului, care avea 638 de dosare. Când sunt prea multe dosare, abuzul ajunge la coada listei, lângă „închideți calculatorul și luați-o de la capăt”.
Rezumat: un dosar penal contra sindicatului – deschis în mai puțin de o lună. O plângere contra celor care l-au inventat – clasată în opt luni, fără ca cineva să fie audiat.
Secretul „de serviciu”, ștampilat Nesecret și dat pe semnătură
Partea grotesc-comică abia aici începe. În septembrie 2026, la cererea sindicatului, I.P.J. Neamț trimite, prin Serviciul Resurse Umane, actele de salarizare ale unor membri. Adresele de însoțire, nr. 52.511 și 52.514 din 25.09.2026, sunt marcate clar: „NESECRET”. Sunt semnate de același șef al inspectoratului, acum chestor de poliție, Gabriel Coman, și de șeful Serviciului Resurse Umane, comisarul-șef Constantin Bogdan Iosub.
Printre acte se află trei dispoziții ale șefului I.P.J. Neamț, toate:
- marcate „Nesecret – Nedestinat publicității”;
- vizate de Serviciul Resurse Umane;
- emise înainte ca ofițerii să se „sesizeze” din oficiu împotriva sindicatului.
Dispozițiile conțin exact informațiile pentru care sindicatul fusese acuzat că divulgă „secrete”:
- Dispoziția nr. 265.730 din 04.07.2024 – anexă cu „22% majorare salarială prevăzută la art. VIII alin. (1) din O.U.G. 26/2024”;
- Dispoziția nr. 266.556 din 30.12.2024 – „18% majorare salarială prevăzută la art. VIII alin. (1) din OUG 26/2024”;
- Dispoziția nr. 490.232 din 25.02.2025 – care, în preambul, invocă Ordinul M.A.I. S/7/2018 „modificat prin Ordinul M.A.I. nr. S/84 din 31.05.2024 și Ordinul M.A.I. nr. S/16 din 23.01.2025” și acordă „14% majorare privind realizarea și menținerea capacității operaționale – S/84/2024”.
Toate poartă semnătura lui Gabriel Coman, același care, pe 13 martie, a înaintat sesizarea la parchet pentru „divulgarea” acestor informații.
Ultima dispoziție, cea cu 14%, a fost emisă cu doar 13 zile înainte de procesul-verbal de sesizare din 10 martie 2025. Citează cu număr și dată exact ordinele M.A.I. prezentate drept „secrete”.
Situația, la nivel de logică elementară, arată așa:
- Inspectoratul tipărește procentele și referirile la ordinele „secrete” pe dispoziții „Nesecret – Nedestinat publicității” și le înmânează personal beneficiarilor.
- Apoi, tot inspectoratul se preface șocat că aceste informații „ar putea ajunge” la un „număr nelimitat de persoane” și semnează sesizări penale.
E ca și cum ai da fluturașul de salariu omului, iar a doua zi l-ai acuza că a divulgat secrete de stat pentru că și-a întrebat colegii: „Tu cât ai la procentul ăsta Bayraktar?”.
Procurorul n-a găsit fapta. Noi îi ducem fapta la dosar, tipărită frumos
Acum, S.P.R. „Diamantul” merge mai departe. Plângerea împotriva clasării, în baza art. 340 Cod procedură penală, se judecă la Judecătoria Piatra Neamț, dosarul nr. 9791/279/2026, pe 23 noiembrie 2026, de la ora 13:00.
Judecătorul de cameră preliminară are de lămurit dacă procurorul a clasat legal o cauză pe care, de fapt, nu a cercetat-o.
Ce cere sindicatul (conform expunerii proprii, sursa acestui articol):
- desființarea celor două ordonanțe de clasare;
- trimiterea cauzei înapoi la parchet, ca urmărirea penală să înceapă, în sfârșit, pe bune;
- audierea persoanelor reclamate;
- ridicarea actelor nesecrete prin care majorarea a fost comunicată beneficiarilor.
Cele trei dispoziții „Nesecret”, semnate și parafate de I.P.J. Neamț, sunt depuse ca înscrisuri noi, în temeiul art. 341 alin. (5¹) Cod procedură penală. Ele demonstrează ceva ce procurorul nu s-a obosit să verifice: „secretul” pe care sindicatul l-ar fi divulgat era, de luni de zile, scris negru pe alb în hârtiile nesecrete ale aceluiași inspectorat.
Bayraktar – când „secretul de serviciu” e livrat cu ștampilă și capsator
Cazul Neamț nu e singular, ci doar savuros prin gradul de absurd. S.P.R. „Diamantul” arată că a refăcut grila majorării Bayraktar din sute de astfel de acte nesecrete și fluturași, din 18 județe și din București, și a publicat-o (cu explicații și exemple de acte) pe sprd.ro, la secțiunea dedicată majorării Bayraktar.
Cu alte cuvinte, statul român a transformat într-un fel de glumă proastă noțiunea de „secret de serviciu”:
- ordine „secrete” sus, în vârf, pentru decor;
- dispoziții „nesecrete” jos, cu aceleași cifre, pentru ca oamenii să-și primească banii;
- dosare penale pentru cei care îndrăznesc să spună cu voce tare ce scrie deja pe hârtie.
Concluzie: Nu divulgați secretele pe care vi le dă șeful în plic nesecret!
Dacă acest caz n-ar fi real, ar fi scenariu de comedie neagră:
- Inspectoratul care își ștampilează „Nesecret” propriile dispoziții cu procentele Bayraktar;
- aceiași șefi care semnează plângeri penale pentru „divulgare de secrete” împotriva sindicatului care a citat, practic, fix aceleași cifre;
- un parchet care clasează fără anchetă și se laudă cu asta într-o adresă oficială de 20,67 lei.
Morala, în România anului 2026, pare să fie următoarea:
Nu ai voie să divulgi ce scrie în hârtiile nesecrete ale statului, chiar dacă statul ți le-a dat el însuși. Dacă o faci, devii pericol național. Dacă inventezi un dosar din nimic, fapta „nu există” și dosarul „e complet” chiar și fără să fii întrebat măcar: „De unde ați scos secretul ăsta?”.
Sursa cazului și a documentelor: Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” (sprd.ro) – cei acuzați că au divulgat secretele pe care I.P.J. Neamț le tipărise, liniștit, cu mențiunea „Nesecret”. (Cristina T.).
Exclusiv
prostul statului, cu normă întreagă și pensie la ofertă – Ziarul Incisiv de Prahova
De ce să nu te faci polițist în România: îți iei adio de la drepturi, îți iei țeapă la bani și te alegi cu un „statut special” de sclav cu legitimație.
Statut special: cum să-ți spună statul în față că te ia de prost, cu legea în brațe
Legea zice pompos că polițistul e „funcționar public civil, cu statut special” și că profesia lui are „îndatoriri și riscuri deosebite”. Traducere pe românește:
– Tu îți asumi riscurile, noi îți luăm drepturile.
– Tu te bagi la scandal, noi te băgăm la înghețat salariu, chirie, pensie și nervi.
„Statut special” în România înseamnă așa: tu ești special doar prin cât de mult poți înghiți. Statul îți ia tot ce prinde, apoi îți aruncă pe jos, cu piciorul, niște mici „drepturi compensatorii” desenate frumos în PowerPoint la minister.
Dreptul la grevă: la alții e drept, la polițiști e infracțiune morală
Funcționarul public normal are drept la grevă. Scrie în Codul administrativ. Dacă nu-i convine ceva, pune jos pixul, iese cu pancarta.
Polițistul? Nu, el nu. Lui i se spune:
– N-ai voie, că cine mai apără populația?
Frumos, emoționant. Numai că, dacă tot îi interzici greva în numele „siguranței publice”, normal ar fi să-l și plătești ca pe cineva fără de care se prăbușește civilizația. În realitate, îl plătești ca pe unul pe care-l poți înlocui mâine cu un „call center” și un afiș: „Rugați-vă să nu vi se întâmple nimic.”
Rezultatul:
– Funcționarul are drept la grevă și salariu decent.
– Polițistul n-are drept la grevă și are salariu în care „drepturile” lui circulă doar pe hârtie, ca unicornii.
Drepturile politice: cetățean de mâna a doua, dar cu pistol
Funcționarul public: poate fi membru de partid, poate candida, poate ajunge primar, deputat, ministru.
Polițistul:
– N-ai voie în partid.
– N-ai voie să candidezi.
– N-ai voie să-ți spui părerile politice NICI în public, nici la serviciu.
Adică:
– Ai drept de port armă, dar n-ai drept de port opinie.
– Ai voie să păzești urna de vot, dar să nu-ți treacă prin cap că tu, personal, ai vreun cuvânt de spus în democrație.
„Funcționar public civil, cu statut special” înseamnă de fapt: civil fără drepturi civile.
Viața economică: toți pot să mai câștige un ban, polițistul poate să mai apuce o țeapă
Funcționarul public:
– Poate avea al doilea loc de muncă în privat, poate câștiga bani legal în domenii fără legătură cu funcția lui. Nu are voie doar în anumite structuri de stat și firme de stat.
Polițistul:
– Nu doar că are aceleași interdicții, dar în plus NU are voie să facă comerț, nici direct, nici prin interpuși.
– NU are voie să participe la conducerea unei societăți comerciale.
– Singura excepție: poți fi acționar tăcut. Adică bagi bani (dacă ai), dar să nu te prindă statul că știi ce faci cu ei.
Concluzie:
– Dacă ești polițist, ești bun doar ca să fii plătitor de taxe și muncitor la negru pentru propriul stat. N-ai voie să fii și prea inteligent în economie, nu cumva să-ți treacă prin cap să devii independent.
Ce primește „prostul statului” în schimb: salariu sub lupă, drepturi sub lacăt
Legea promite: „drepturi compensatorii” pentru condițiile speciale și riscuri.
Realitatea: „drepturi” înghețate, amputate, clasificate, reduse la „hai, mă, taci din gură, că e bine că ai serviciu”.
Sporul de pericol: există doar la muzeu, în vitrină
Se numește „spor de pericol deosebit”. Sună eroic. Din 2010, pentru foarte mulți, nu mai există decât pe hârtie. Pericolul e real, sporul e teoretic.
Pe scurt:
– Riscurile cresc, sporul scade la 0.
– Gloanțele nu s-au declasificat, dar sporul da – în sensul că a dispărut din fluturaș.
Salariu calculat după rețete secrete: statul contabil-jongler
Metodele după care M.A.I. calculează salariile? Ascunse într-un ordin CLASIFICAT: OMAI nr. S/7/2018. Sindicatele cer declasificare? Ministerul le răspunde afectat, prin adrese oficiale: „nu se poate”.
Traducere:
– Tu, polițist, ai voie să investighezi evazioniști, dar nu ai voie să știi cum ți se calculează propriul salariu.
– Fiecare fluturaș e o loterie de stat: azi atât, mâine vedem ce visează șeful de la Financiar.
„Statut special” în varianta M.A.I.: nu doar prost plătit, ci și ținut în întuneric, cu tot cu LED-urile de la autospecială.
Chirie pentru polițist: nici măcar un container nu meriți
Polițistul primește o compensație de chirie calculată la nivelul salariului DIN DECEMBRIE 2009. Adică din vremea când smartphone-ul era lux, nu prost obligatoriu.
– Un agent de poliție: 600–700 de lei compensație (658 lei la o chirie de 1.000).
– În București, chiar și un container maritim de 15 m² pentru depozitare costă de la 750 lei/lună. Și oricum nu ai voie să LOCUIEȘTI acolo.
Magistrații?
– Plafon de până la 600 de euro.
Polițistul?
– Plafon de „mai taci, mă, că-ți dăm container imaginar”.
Practic, mesajul statului e clar:
– Tu, polițist, meriți mai puțin decât un spațiu rece de depozitare.
– Ești bun să protejezi magistrații, dar nu meriți să trăiești în aceleași condiții de bază.
Permanența: sclavon call-center, 24/24, moca
Până la final de 2017, permanența de la domiciliu se plătea cu +40%. Aveai program, stăteai în stand-by, luai ceva bani în plus.
Din 2018:
– Gata cu plata, nu mai avem „cadru”.
– Dar graficele de permanență au rămas, frumos, în excelurile lor, ascunse și ele în OMAI-uri clasificate.
Exemplu beton:
– Agent-șef de poliție Alin Rusu, la Poliția de Frontieră Siret.
– Zile întregi de permanență × 24 de ore, adică de la 08:00 la 08:00 a doua zi.
– Trebuie să răspundă la telefon oricând, să vină la sediu oricând, DUPĂ programul normal.
– Și totul pentru… nimic. Zero lei.
Când a refuzat permanența neplătită și nu a răspuns la unele apeluri din afara programului?
– 5 cercetări disciplinare.
– 5 sancțiuni.
– Ultima: trecerea într-o funcție inferioară.
Adică:
– Statul îți cere să fii disponibil non-stop gratis.
– Dacă refuzi să fii sclav voluntar, statul te retrogradează oficial.
Pensia „de recunoștință”: recunoștință indexată negativ
Pensiile militare de stat (inclusiv ale polițiștilor) sunt, teoretic, semn de „recunoștință a statului”. Practic, sunt semn de „mai tăiem de aici, că nu se mai plânge nimeni”.
– 2018: fără indexare.
– 2021, 2025, 2026: înghețări prin ordonanțe de urgență.
Raport 2017–2026:
– Pensiile militare ajung la indice 130.
– Prețurile ajung la 167.
Rezultat: rezervistul pierde ~22% din valoarea reală a pensiei.
Mesajul este limpede:
– Cât timp te avem la muncă, te stoarcem.
– Când ieși la pensie, îți spunem că e „recunoștință”, dar în realitate îți mâncăm o cincime din putere de cumpărare.
Dacă ritmul continuă, pensia polițistului o să ajungă mic frumos, de comparat la aceeași categorie cu indemnizația unui asistat social… doar că asistatul n-a avut 30 de ani de nopți pierdute și riscuri.
Contribuția de 25%: jecmăneală oficială cu chitanță
Din salariul polițistului se ia lunar:
– 25% contribuție la bugetul de stat, din venitul brut.
În 2025, la mediană:
– ~2.634 lei/lună pentru un agent.
– ~3.748 lei/lună pentru un ofițer.
Total strâns la nivel de sistem, împreună cu alte contribuții: peste 7,7 miliarde de lei.
Și acum partea grotescă:
– PENSIA militară de stat e considerată „necontributivă”, acordată din „recunoștință”.
– Sporul pe care Legea nr. 223/2015 îl promite pentru aceste contribuții ajunge, practic, la ZERO în plată, pentru că pensia calculată depășește plafonul legal.
Adică:
– Tu plătești un sfert din salariu la stat toată viața.
– Când ieși la pensie, statul se face că nu știe nimic de banii ăia.
– „Necontributivă”, frate, așa scrie la carte: mare recunoștință, zero recunoaștere.
Socoteala finală: din „statut special” în „prostul statului”
Dacă pui totul pe hârtie, iese ceva așa:
Polițistul CE DĂ:
- Dreptul la grevă.
- Dreptul la apartenență politică.
- Dreptul la candidatură la alegeri.
- Dreptul de a-și exprima public opiniile politice.
- Dreptul la activitate economică normală (comerț, conducere firmă).
- Dreptul la timp liber real (permanență neplătită).
- 25% din venitul brut, lună de lună, ca „contribuție”.
Polițistul CE PRIMEȘTE:
- Salariu cu sporuri fantomă.
- Norme de salarizare clasificate, ca să nu poată înțelege nimic.
- Compensație de chirie cu care nu-și închiriază nici măcar un container, d-apoi o locuință.
- Permanență de la domiciliu neplătită, cu riscul de a fi sancționat dacă nu e sclav 24/24.
- Pensie militară înghețată și mâncată în termeni reali cu peste 20%.
- Spor de contribuție la pensie care în decizii se vede frumos: zero lei.
Concluzie de pamflet:
Cât timp „statutul special” înseamnă doar să ai mai puține drepturi decât un funcționar de birou și mai multe obligații decât o plantă de pază, întrebarea „De ce să nu te faci polițist?” nici nu mai e întrebare.
Răspunsul corect, în actualul regim:
– Te faci polițist dacă vrei să fii:
- contribuabil premium,
- cetățean de mâna a doua,
- angajat cu drepturi amputate,
- rezervist cu pensie cosmetizată,
- și, peste toate, „prostul statului” cu ștampilă oficială și pistol la curea.
Semnat, în spirit:
S.P.R. „Diamantul” – sindicatul care are tupeul să-ți arate cât de tare își bate joc statul de tine . (Cristina T.).
Pamflet inspirat din analiza S.P.R. „Diamantul”
Exclusiv
cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți – Ziarul Incisiv de Prahova
În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce adevărata „operă de artă” – o notă „strict secretă” a D.G.P.I. din 26 iunie 2024 – se plimbă prin sertarele I.G.P.R. ca un unicorn birocratic: toți vorbesc despre ea, nimeni n-o vede. Vitalie Josanu, polițist și președinte S.P.R. „Diamantul”, a fost destituit pe baza acestui document-fantomă. Curtea de Apel Iași îl cere, I.G.P.R. ridică din umeri: „nu gestionăm”. Dar ce să vezi: când a fost nevoie de el, în 2024, știau și numărul, și data.
Justiție disciplinară made in D.G.P.I.: „te-am citit la TV, e secret de stat”
Vitalie Josanu nu e vreun anonim: este ofițer de poliție la I.P.J. Neamț și, din 2022, președintele S.P.R. „Diamantul”. Adică omul ăla enervant care citează legea, nu dispozițiile „de la centru”.
Delictul?
– Două articole publicate pe sprd.ro, intitulate „Îndrumar electoral”, din 24 martie și 14 aprilie 2024.
– O emisiune la Roman TV, „Radar TV”, din 2 aprilie 2024, cu titlul blând ca o grenadă: „Dezastrul din MAI nu va fi salvat de majorarea salariului de grad”.
Art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 le interzice polițiștilor exprimarea de opinii politice. Conducerea n-a tresărit aproape trei luni. Abia când a intrat în scenă Direcția Generală de Protecție Internă (D.G.P.I.), pe 26 iunie 2024, deodată a devenit „pericol la securitatea națională”.
Pe scurt:
– Articolele și emisiunea erau publice de la început.
– Timp de 94, 85 și 73 de zile, nimeni nu a mișcat un deget.
– Pe 26 iunie 2024, D.G.P.I. emite Nota de informare nr. 001834860, clasificată „strict secret” – cel mai „tare” nivel din clasa secretelor de stat, conform Legii nr. 182/2002.
Adică două articole pe un site de sindicat și o emisiune TV devin, brusc, subiect de „strict secret”. Îți trebuie o imaginație de serviciu secret ca să transformi un link de YouTube într-o armă de distrugere în masă.
Sursa: D.G.P.I. recunoaște în instanță că a clasificat nota „secret de stat, nivelul strict secret”, în dosarul nr. 902/45/2025, iar S.P.R. „Diamantul” explică pe larg abuzul în răspunsul lui Josanu depus la Înalta Curte de Casație și Justiție la 23 septembrie 2026 (pct. 20–21).
„Strict secret” sau strict ilegal? Cine are voie să pună ștampila de super-secret
Legea spune clar, la art. 19 lit. b) din Legea nr. 182/2002: nivelul „strict secret” îl pot da Președintele României, premierul, miniștrii, șefii serviciilor naționale de informații sau funcționarii cu rang de secretar de stat.
D.G.P.I. este o structură din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, nu un serviciu național de informații. Directorul său general nu are rang de secretar de stat (art. 8 din O.U.G. nr. 76/2016). Adică, pe românește: nu prea are cheia de la seiful numit „strict secret”.
Mai adăugăm și art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002, care definește „strict secret” ca informațiile a căror divulgare poate produce „daune grave securității naționale”. Între o emisiune la Roman TV și căderea statului român, D.G.P.I. pare să nu vadă o mare diferență.
Concluzia lui S.P.R. „Diamantul”, prezentată în dosarul nr. 902/45/2025:
– Criteriul D.G.P.I. pentru secret de stat este „cine scrie”, nu „ce scrie”.
– Tot ce iese din D.G.P.I. e automat secret. Dacă mâine scriu o rețetă de sarmale, devine „strict secret de importanță deosebită”.
Planul de verificare: „se dețin date”. Traducere: avem ceva, dar nu-ți spunem ce
După nota D.G.P.I., lanțul de aur al „actelor nepublice pentru activități publice” continuă:
– 10 iulie 2024: Direcția Control Intern a I.G.P.R. face Planul de verificare nr. S/605959/IAS/10.07.2024, unde scrie că „la nivelul I.G.P.R. se dețin date” despre ofițer. Nu zice de unde. Nu zice ce. Doar că „se dețin”.
– 21 august 2024: apare Nota-raport nr. S/606032/IAS/21.08.2024, aprobată de inspectorul general al Poliției Române, care trimite cazul spre cercetare la I.P.J. Neamț.
La Neamț ajunge doar „ultima verigă”. Nota D.G.P.I. și Planul de verificare rămân la Direcția Control Intern, cu binecuvântarea inspectorului general. I.P.J. Neamț primește un dosar disciplinar cu două piese lipsă – dar e invitat să tragă concluzia finală: destituirea.
Conform S.P.R. „Diamantul”, acest traseu cu stație finală Neamț avea un efect bine calculat:
– Contestația împotriva sancțiunii urma să ajungă tot la I.G.P.R., ca organ ierarhic superior.
– Adică exact la cei care s-au jucat cu actele: ce pleacă, ce rămâne, ce intră în dosar și ce rămâne „în gestiune”.
Sursa: articolele și diagramele publicate de S.P.R. „Diamantul” și actele din dosarul nr. 902/45/2025, invocate în fața Curții de Apel Iași.
Consiliul de disciplină de la I.P.J. Neamț: proces fără probă, dar cu concluzie gata scrisă
Consiliul de disciplină al I.P.J. Neamț (președinte: comisar-șef Bărboșanu Marius Ciprian; membri: Cocea Cătălin Mihai, Dumitru Răzvan Adrian; secretar: Andrei Irina-Georgeta) a primit o cerere simplă de la Josanu:
– Să i se prezinte Planul de verificare.
– Să i se prezinte nota D.G.P.I. din 26 iunie 2024.
Răspunsul Consiliului, prin Încheierea nr. S/485460 din 17 februarie 2025:
– Documentele „nu fac parte din categoria actelor cercetării”.
– „Nu sunt concludente și utile”.
– Oricum „sunt emise de alte structuri” și „sunt anterioare cercetării”.
Bonus magic-trick: în adresa din 6 februarie 2025, același Consiliu recunoaște că documentele „nu au fost identificate la dosarul cauzei”. Adică:
– Nu le avem.
– Nu le-am văzut.
– Dar știm că nu sunt concludente și utile.
Dreptul la apărare, art. 58³ alin. (3) din Legea nr. 360/2002, care îi dă polițistului dreptul „să cunoască în întregime actele cercetării”, dispare sub ștampila „nu fac parte din categoria actelor cercetării”. H.G. nr. 725/2015 cere ca polițistului să i se prezinte „materialul de sesizare care stă la baza declanșării cercetării disciplinare” (art. 13 alin. (1)). Dar la Neamț s-a introdus un nou principiu: „Ce nu știe polițistul, nu-l poate afecta. Dar îl putem da afară cu el.”
Cronometrul disciplinar: 6 luni de la „am aflat” sau de la „am decis să mă fac că n-am aflat”?
Adevărata bombă nu e doar conținutul notei, ci data ei.
Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 spune că prescripția răspunderii disciplinare e de 6 luni. Dar între 26 și 28 iunie 2024, textul s-a schimbat, ca din întâmplare, exact când a apărut nota D.G.P.I.:
– Până la 27 iunie 2024 (O.U.G. nr. 36/2020): termenul curgea de la data la care șeful competent „a luat cunoștință” despre faptă.
– De la 28 iunie 2024 (O.U.G. nr. 82/2024): termenul curge de la data actului de declanșare a cercetării.
Fără dispoziții tranzitorii, intră în joc art. 6 alin. (4) din Codul civil: ce a început sub legea veche rămâne sub legea veche.
Josanu susține – și o face în mod detaliat în fața Curții de Apel Iași, ca Anexa 1 la notele scrise pentru termenul din 21 octombrie 2026 – că:
– Nota D.G.P.I. a fost înregistrată la I.G.P.R. și pusă în atenția inspectorului general la 26 iunie 2024.
– Deci termenul de 6 luni a început atunci.
– 26 iunie 2024 + 6 luni = 26 decembrie 2024.
– Adăugând cele 31 de zile de suspendare reținute chiar de Tribunalul Iași, se ajunge la 26 ianuarie 2025.
Realitatea calendaristică:
– Dispoziția de destituire a fost emisă la 19 februarie 2025.
– Comunicată lui Josanu la 10 martie 2025.
– A devenit executorie la 17 aprilie 2025.
Toate trei după 26 ianuarie 2025. Adică după ce, sub legea veche, prescripția se împlinise de 24 de zile.
Tribunalul Iași însă pornește termenul de la 30 august 2024, data dispoziției de declanșare a cercetării la Neamț, și ajunge la 31 martie 2025. Diferența dintre cele două cronologii depinde de o singură informație:
– Ziua în care inspectorul general I.G.P.R. a luat cunoștință de nota D.G.P.I.
Această dată stă frumos trecută pe exemplarul notei intrat la I.G.P.R. și în registrele sale. Nu pe altundeva.
Curtea de Apel Iași cere nota. I.G.P.R.: „nu o gestionăm”. Adică am avut-o, dar nu ne mai convine
În recurs, Curtea de Apel Iași încearcă să facă ceea ce Tribunalul Iași n-a avut curaj sau chef să facă: să vadă tot dosarul.
La 9 septembrie 2026, Curtea dispune să se completeze registrul documentelor clasificate cu:
– Nota D.G.P.I. din 26 iunie 2024.
– Planul de verificare.
– Nota-raport.
La 19 octombrie 2026 sosesc, ca prin minune sincronizată, răspunsurile:
– I.G.P.R. trimite Planul și Nota-raport, declasificate între timp.
– Despre nota D.G.P.I. scrie senin: „nu gestionăm” documentul, „motiv pentru care nu putem da curs solicitării instanței”.
– I.P.J. Neamț confirmă prin adresa nr. 25588/9 octombrie 2026 (ajunsă tot pe 19 octombrie) că Planul și Nota „nu au intrat niciodată în evidențele sale”.
Până aici, ai zice: poate chiar n-au nota. Doar că S.P.R. „Diamantul” scoate din sertar o altă hârtie:
– Adresa I.G.P.R. din 13 noiembrie 2024, semnată de inspectorul general, către D.G.P.I., prin care cere „alte informații” despre Josanu „altele decât cele care au făcut obiectul notei de informare nr. 001834860/26.06.2024”.
Cu alte cuvinte:
– În 2024, I.G.P.R. știa perfect că nota există, știa numărul și data ei și o folosea în corespondență.
– În 2026, când Curtea de Apel Iași cere același document, I.G.P.R. descoperă brusc că „nu gestionează” nota.
D.G.P.I. are și ea un exemplar – cel al emitentului. Dar acolo nu apare esențialul: numărul de intrare la I.G.P.R. și data rezoluției inspectorului general. Adică exact informațiile de care depinde prescripția.
S.P.R. „Diamantul” pune punctul pe i: singura explicație logică pentru acest joc de-a v-ați ascunselea e că I.G.P.R. ascunde nota pentru că ea ar dovedi că răspunderea disciplinară a lui Josanu era deja prescrisă când a fost destituit.
Procedura internă care spune „adu tot dosarul” și poliția care zice „lasă, că nu e cazul”
Ca scenă secundară de teatru absurd, I.G.P.R. depune la Curtea de Apel Iași propria Procedură de sistem PS-IGPR-DCI-05 nr. 99948 din 4 noiembrie 2020, nesecretă, dar ținută bine ascunsă de ochii polițiștilor simpli. Documentul e „proprietatea Direcției Control Intern” și poate fi folosit doar cu aprobarea directorului D.C.I.
Ce spune această procedură?
– Ofițerul care face cercetarea este obligat să ceară „materialul de sesizare și celelalte documente de la structura care le are în gestiune/deținere” (pct. 5.2.2).
– Dosarul cercetării trebuie să cuprindă „materialul de sesizare care a stat la baza declanșării cercetării prealabile și documentele anexate acestuia” (pct. 5.2.11).
Dar la I.P.J. Neamț:
– Cercetarea a fost făcută de comisar-șef Dăscălescu Oana-Maria, șefa Biroului Control Intern din 2018.
– În întâmpinarea depusă la 1 octombrie 2025, Dăscălescu declară solemn că a respectat „în totalitate” Legea nr. 360/2002, H.G. nr. 725/2015 și Procedura PS-IGPR-DCI-05.
– Tot ea zice că actul de sesizare a fost Nota-raport din 21 august 2024 – adică documentul care, în titlu, trimite la Planul de verificare pe care nimeni n-a binevoit să-l ducă la Neamț.
Așadar, procedura internă a I.G.P.R. zice „adu toate actele de sesizare”. Practica I.G.P.R. zice „nu le aduce, că se complică treaba cu termenele”. Iar la final, tot polițistul este cel penalizat pentru că n-a respectat litera legii.
Ce va decide Curtea de Apel Iași, azi, pe 21 octombrie 2026
Pentru termenul din 21 octombrie 2026, S.P.R. „Diamantul” arată negru pe alb, în notele scrise depuse la Curtea de Apel Iași, ce cere:
– Ca I.G.P.R. să fie obligat din nou să depună exemplarul primit al notei D.G.P.I., cu mențiunile de înregistrare și rezoluția inspectorului general, sub sancțiunea amenzii judiciare prevăzute de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
– Dacă I.G.P.R. refuză, să se aplice art. 295 Cod procedură civilă: când o parte dovedit că deține un înscris nu-l prezintă, instanța poate considera dovedite afirmațiile celeilalte părți despre conținutul lui.
Afirmațiile precise ale lui Josanu, consemnate de S.P.R. „Diamantul”:
– Nota D.G.P.I. are conținutul unui act de sesizare disciplinară.
– A fost înregistrată la I.G.P.R. la 26 iunie 2024.
– Poartă rezoluția inspectorului general dată în aceeași zi.
Pe lângă asta, intră în joc art. 272 din Codul muncii (aplicabil și raporturilor de serviciu ale polițiștilor): sarcina probei revine angajatorului. I.G.P.R., instituția care a destituit, trebuie să demonstreze că a respectat termenul. Documentul care ar putea arăta asta e exact acela pe care refuză să-l prezinte.
Așadar, pe 21 octombrie 2026, Curtea de Apel Iași are de ales între două Românii:
– România în care instituțiile statului pot ascunde acte esențiale și tot ele au dreptate.
– România în care, dacă nu prezinți actul cerut de instanță, îți asumi consecințele: se consideră că omul pe care l-ai dat afară pe ascuns are, de fapt, dreptate.
Epilog: când „strict secret” devine mască pentru o destituire prescrisă
Din actele și diagramele prezentate de S.P.R. „Diamantul” rezultă un lanț întreg de încălcări:
- D.G.P.I. clasifică „strict secret” o notă despre activități publice – două articole și o emisiune TV.
- Nota este probabil clasificată de persoane care nu aveau competența legală pentru nivelul „strict secret” (Legea nr. 182/2002, O.U.G. nr. 76/2016).
- I.G.P.R. se folosește de notă pentru a porni mașinăria disciplinară, dar o scoate din peisaj când apare problema prescripției.
- I.P.J. Neamț cercetează disciplinar fără materialul de sesizare complet, încălcând inclusiv propria Procedură PS-IGPR-DCI-05.
- Tribunalul Iași judecă fără documentele-cheie și acceptă o cronologie care „construiește” un termen de prescripție convenabil angajatorului.
Iar când Curtea de Apel Iași încearcă să deschidă sertarul cu „strict secret”, I.G.P.R. răspunde: „nu gestionăm”.
Dacă asta nu e sfidare la adresa instanței și a legii, atunci cuvântul „sfidare” trebuie și el trecut la „strict secret”. (Paul D.).
-
Uncategorizedacum 7 zile
Ce caută românii pe Google de Black Friday
-
Evenimentacum 7 zileFPIOR: Patronatele nu vor susține o nouă creștere a salariului minim în actualele condiții fiscale. „Statul încasează aproape 300 de lei pentru fiecare 200 de lei promiși cetățeanului”
-
Uncategorizedacum 7 zileSGS isi consolideaza expertiza globala prin patru noi achizitii strategice
-
Uncategorizedacum 6 zileBlack Friday la Xiaomi: printre cele mai mari reduceri ale anului, discounturi de până la 50% și produse star la ofertă
-
Uncategorizedacum 7 zileDe la smartphone-uri accesibile la flagship-uri: ce aduce HONOR de Black Friday 2026
-
Exclusivacum 3 zileCum a ajuns Târgşoru Vechi să plătească mai mult decât scrie pe notă – şi să spună „Da, aşa e!” – DOCUMENTE! – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 2 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Uncategorizedacum 6 zilePloaie, frig și mănuși: ce funcții ale smartphone-urilor sunt utile în sezonul rece

