Exclusiv
EXCLUSIV/Document/Avocatul Poporului: Sesizarea de neconstitutionalitate referitoare la prevederile Legii pentru completarea Legii nr 227/2015 privind codul fiscal
La 30 de ani de la Mineriada din 1990 statul român încă nu a pedepsit vinovații și nu le-a făcut dreptate victimelor. Redeschis în 2016, dosarul a fost plimbat în continuare între Parchet și instanța supremă, sub diverse pretexte, cu încălcarea flagrantă a unor termene stricte și a spiritului Justiției.
4 oameni au murit împușcați și peste 1.000 au fost bătuți și arestați în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, prin care s-a pus capăt fenomenului Piața Universității. În 17 septembrie 2014, CEDO a condamnat statul român pentru că nu a identificat și pedepsit vinovații.
“Cetățeanul român Marin Stoica, astăzi în vârstă de 65 de ani, a fost bătut și băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR. Omul se îndrepta spre serviciu când a fost luat de pe stradă, privat de libertate mai multe ore și bătut crunt. S-a trezit a doua zi la spital, unde cineva l-a sfătuit să dispară ca să nu fie arestat alături de alți protestatari. De frică, a fugit atunci și nu a mai ieșit trei luni de zile din casă. Frica nu l-a părăsit, însă, nici ulterior, ba chiar bătaia a avut asupra psihicului său efecte devastatoare”, se arăta într-un comunicat dat de APADOR-CH în ziua în care CEDO a decis să ceară ferm României redeschiderea dosarului Mineriadei.
Potrivit respectivei decizii a CEDO,“toate dovezile din acest caz indică existența elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanității, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului și militari cu grade importante”.
“Este în sarcina statului respectiv să își îndeplinească obligația internațională și să îi aducă în fața justiției pe cei responsabili pentru atacul extins și sistematic asupra populației române civile, în special pe cei care au comis aceste crime în exercițiul autorității lor civile sau militare. (…) Timpul nu exonerează nici statul român, nici pe făptașii individuali de răspundere”, a mai stabilit CEDO.
Statul sunt ”EI”
De ce nu își îndeplinise (timp de 24 de ani!) statul român obligațiile constituționale?
”Statul nu a lucrat pentru ca statul sunt ’EI ’. Cei care au participat la represiunile din decembrie 1989 sunt statul. Sigur, o parte au dispărut fizic datorită vârstei, dar au lăsat copiii și nepoții, o parte au plecat la pensie, dar și-au lăsat subalternii, iar o parte dintre ’EI ’ încă mai ocupă funcții din care pot să își exercite influența”, ne explicase în 2013 Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie și una dintre victimele Mineriadei 1990.
Ca urmare a presiunii publice, în 2016 Dosarul Mineriadei a fost redeschis, cu chiu cu vai. Ce a urmat ne povestește astăzi tot Teodor Mărieș.
Punct și de la capăt. Iar.
”În 2016 vine Augustin Lazar procuror general, formeaza o echipă din patru oameni, il pune șef pe Gheorghe Coșneanu și se apucă de lucru. Încep să facă audieri (…) Trece ce trece, vine timpul – 2017 – ’E gata dosarul’. Cum să fie gata?!
I-am spus: ’Nu e în regulă’.
’Haideți că e beton!’, mi-a zis.
’Domnule Lazăr, nu înțelegi că nu e făcut procedural?’, am răspuns.
Îl trimite la Curtea Supremă pe data de 13 iunie (își alege data!). Eu am spus de atunci că dosarul se întoarce înapoi și am ținut-o pe a mea trei ani de zile: Procedural, este un dosar varză!
A fost dat la o judecătoare care a plecat la pensie, apoi l-au dat altui judecător – Constantin Epure, adus de la Brașov, băiat tânăr. Eu voiam să îl judece cât mai repede, iar Codul de Procedură Penală spune ’60 de zile pe cameră preliminară’. Trece un an, un an și jumătate….
În sfârșit, (în mai 2019 – n.red.) dl Epure ia decizia și spune în decizie că din punct de vedere procedural dosarul nu îndeplinește condițiile. Îl returnează procurorului, pentru refacerea rechizitoriului, cu toate probele anulate. Asta într-un loc, că în alt loc zice: ’Cu toate probele din perioada de după 2006 anulate’ (aici e altă nebunie, va trebui să facem o cerere de precizare, dar asta după ce se termină recursul la camera preliminară…).
Și iată că s-a terminat dosarul. Hai, dle Epure! Trece o lună, două, trei… Nu motivează. Trec 10 luni – nu motivează…. În sfârșit, în a 11-a lună motivează hotărârea lui.
Și iată cum se fac 3 ani de cameră preliminară. 11 luni nu a motivat-o!
În sfârșit a motivat-o. S-a dat termen, primul – în februarie, parcă, iar ultimul termen pe care l-am avut a fost în 14 mai, după pandemie. Mergem acolo și aflam un nou termen – 14 septembrie. Peste 4 luni!
Acum suntem în recurs, în cameră preliminară, cu toate probele anulate, cu dosarul returnat (pentru că procedural este un eșec juridic). Punct. Asta este istoria.
Cine e de vină pentru că vinovații nu au fost pedepsiți?
Întrebat de ce crede că s-au întâmplat toate astea, Teodor Mărieș a subliniat apăsat: ”Eu nu l-am acuzat pe Constantin Epure pentru decizia pe care a dat-o. E reală”.
”Principalul vinovat pentru că a plecat dosarul în acest hal către Curte este Augustin Lazăr. Clar! El, ca procuror general, nu avea voie să facă asta, mai ales că a ieșit personal să se împăuneze cu acest dosar, pentru că el nu s-a rezumat să iasă și să spună ceva (sau să nu spună nimic, până la urmă, nu era treaba lui, era treaba secției Parchetelor Militare, acolo a fost confirmat dosarul, deci nu trebuia să iasă el și să confirme confirmarea, din punctul meu de vedere)”, a comentat președintele Asociației 21 Decembrie.
Teodor Mărieș crede că o posibilă explicație ar fi că procurorii care s-au ocupat de dosar dupa redeschiderea lui ”nu cunosc meserie și au făcut acest dosar neprocedural (nu au respectat modul de a-i cita pe inculpați, de a le prezenta probele etc – e nenorocire ce e acolo)”.
”Dânșii, sau opinia publică, acuză: ’Generalul Voinea nu a făcut bine dosarul în 2006’. Lăsați-l pe Voinea! El a făcut dosarul în 2006 și așa, bun-rău, Mărieș l-a luat cu greva foamei și l-a dus la CEDO, iar CEDO a zis că probele din acel dosar sunt pertinente. Și mai zice CEDO– Crimă împotriva umanității.
Dacă CEDO zice așa pe dosarul lui Voinea și voi îl redeschideți, ce treabă aveți voi cu ce procedură a făcut Voinea?! Voi o faceți de la început și o faceți dumnezeiește, așa cum scrie legea. Una era procedura în 2005, alta în 2006 (când am oprit prescrierea crimei la 15 ani!) și alta acum. Faceți voi procedura corect!
După 30 de ani de la Mineriadă și după o muncă asiduă a 4 procurori, dosarul se întoarce din instanță și probele din dosar sunt anulate. Ați văzut că a ieșit iar președintele Iohannis…(…)
Deci ori a fost lipsa de pregătire profesională (dar e vorba, totuși, de 4 procurori, nu a lucrat unul singur!), ori au făcut-o intenționat. Pe de o parte, pentru a da satisfacție aparentă victimelor, a duce în eroare opinia publică și pe șeful statului căruia îi promisese Augustin Lazăr că în 6 luni după ce vine în mandat e gata Dosarul Mineriadei și deja trecuse un an și o lună), ca atare s-a grăbit și i-a presat pe procurori, cum o fi, cum n-o fi să îl trimită pentru că vrea să se țină de cuvânt față de președinte.
Asta e o chestiune 100% reală, o știu din mai multe surse – a vrut neapărat să se țină de cuvânt. Dar președintele nu l-a forțat. Nu l-am forțat nici eu, eu l-am rugat să nu îl trimită așa, să îl facă corect!
Altă explicație nu e.
Același lucru e și în Dosarul Revoluției. Identic. I-den-tic! (….)
Și, totuși, există decizia CEDO și o rezoluție a Parlamentului European dată în baza ei, peste 500 de oameni (un scor zdrobitor) care au votat și au cerut: Faceți dosarele astea!”, le-a reamintit Teodor Mărieș instituțiilor statului român, precizeaza Camelia Badea in Spot Media.
Reamintim cititorilor ca aceste precizari confirma in totalitate dezvaluirile noastre. (Cristina T.).
Exclusiv
Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”
Statul român, elevul care copiază la democrație
Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un ochi și spre marginea Uniunii Europene, notează politicos în raport: România are legi frumoase, pe hârtie lucioasă, dar autoritățile le folosesc cam cum folosim noi manualele școlare: doar la început de an, pentru poză.
Legea zice clar că părțile interesate trebuie consultate. În practică, instituțiile publice preferă metoda autohtonă: „Noi decidem, voi aflați de la televizor”. Consultările publice sunt bifate cu un PDF aruncat pe un site obscur, două zile lucrătoare înainte de decizie, la ora 17.50. Evaluările de impact există mai mult ca să dea bine în frazele comunicatelor de presă.
Raportul SUA, citat de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), spune pe șleau: modificări legislative făcute în grabă, reguli aplicate inconsecvent, lipsă de predictibilitate legislativă. Traducere liberă: „România legiferează la inspirație și aplică la noroc”.
Poliția Penitenciară: reformă de tip „surpriză în plic”
În tot acest haos legislativ, Poliția Penitenciară nu este vreo insulă de perfecțiune. Problemele semnalate de sindicate sunt aceleași: schimbări de legi și salarii cu dedicație, reforme croite în spatele ușilor închise, dar aplicate pe spinarea personalului din teren.
Ani la rând, organizațiile sindicale au cerut ceva elementar într-o democrație:
– transparență înainte de decizie,
– fundamentare reală a reformelor,
– consultare cu cei care chiar lucrează în sistem.
Răspunsul clasic al sistemului? O combinație între tăcere instituțională și „vă anunțăm noi după ce se publică în Monitorul Oficial”. Adică tipicul model românesc de dialog social: monolog.
ANP, progres cu frâna de mână trasă
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) pare să fi înțeles, în ultimele trei semestre, că nu poate face reformă doar cu rigla pe hârtie și semnătura directorului. A apărut, în sfârșit, ceva mai multă transparență, ceva mai multe discuții cu sindicatele, ceva mai multă consultare.
Dar chiar și FSANP admite: progresele vin „cu unele scăpări”.
Adică, pe românește:
– se mai uită să consulte,
– se mai grăbesc cu o organigramă,
– se mai obosește cineva să anunțe după, nu înainte.
Nu mai suntem în epoca „decidem totul pe sub masă”, dar încă nu am ajuns în epoca „decidem împreună, cu dovezi, argumente și impact calculat”. Suntem în epoca intermediară „vă anunțăm… uneori”.
Reforma cu consultare după ce ai desenat schema
Raportul american nu analizează direct ANP sau Poliția Penitenciară. Dar diagnosticul general – consultare insuficientă, evaluări de impact limitate, lipsă de predictibilitate – se potrivește perfect cu ce reclamă sindicatele din sistemul penitenciar.
Se vorbește frumos despre „reformă” și „modernizare”, dar practica arată așa:
– mai întâi se desenează organigramele în birouri,
– apoi se împart funcțiile,
– abia la final se mimează consultarea, ca să existe „proces-verbal”.
Sindicatele spun clar: reforma trebuie făcută cu fundamentare, transparență și consultare înainte de decizie, nu după ce totul e stabilit, parafat și ștampilat. În momentul în care angajații află din documente oficiale ce „viitor luminos” li s-a pregătit, reforma nu mai e reformă – e un fapt împlinit.
România, campioană la legi frumoase și aplicare „la inspirație”
Raportul SUA pune punctul pe i: România are legislație de stat modern, european, dar comportament de stat care se fofilează. Tot ce înseamnă consultare publică, transparență și evaluare de impact este tratat ca un moft birocratic, nu ca o obligație democratică.
În Poliția Penitenciară, tabloul este același, doar că se vede mai clar:
– personalul lucrează într-un sistem în continuă „reformare”,
– regulile se schimbă din mers,
– salariile și drepturile sunt ajustate după logici necunoscute,
– consultarea vine, când vine, prea târziu.
Iar când Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor pune aceste probleme în paralel cu diagnosticul Departamentului de Stat al SUA, concluzia e tăioasă: nu e o întâmplare, e un mod de guvernare.
Concluzie: fără consultare reală, reforma rămâne doar un slogan
Mesajul de fond, atât din raportul american, cât și din vocea sindicatelor din Poliția Penitenciară, este simplu:
– dacă vrei stat modern, nu faci legi pe genunchi;
– dacă vrei instituții credibile, nu le reformezi din pix, în biroul unui șef;
– dacă vrei respect, nu tratezi consultarea ca pe o formalitate de bifat.
Progresele ANP în transparență și dialog sunt reale, dar fragile.
„Unele scăpări” pot deveni, foarte ușor, un pas înapoi, dacă modelul național – consultare puțină, impact neanalizat, reguli schimbate peste noapte – rămâne regula nescrisă a administrației.
Până când consultarea nu devine regulă, iar „reforma” nu se face cu cei care o trăiesc, nu împotriva lor, România va rămâne în rapoarte exact acolo unde este și acum: campioană la declarații și performer mediocru la democrație aplicată. (Cerasela N.).
N. R – Sursa temei și a paralelei cu Poliția Penitenciară: Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, pe baza raportului Departamentului de Stat al SUA.
Exclusiv
Dosarul Antigrindină – Partea a II a– Monopol, conflicte de interese, pseudo-monitorizare. Antigrindina, SRL: același furnizor, același arbitru, același câștigător
Știința de carton: cum se face meteorologie cu Excel și fără nori
Oficial, România are un sistem „modern, eficient, bazat pe studii de specialitate”.
Neoficial, sistemul pare bazat pe o formulă simplă:
Avem un aviz vechi, câteva hârtii, un ONG binevoitor și foarte multă imaginație.Studiul care știe, instituțiile care uită
Un studiu tehnic intern din 2016, făcut cu participarea ANM și a proiectantului general, spune negru pe alb:
- că există două tipuri de impact:
- poluarea aerului, solului și apei cu produși de reacție și iodură de argint;
- modificarea artificială a precipitațiilor și a norilor.
- și recomandă:
- hail‑pad‑uri,
- rețea de pluviometre,
- monitorizare sistematică în zona protejată, de intervenție și în aval.
După acest moment de luciditate tehnică, urmează… un deceniu de somn.
Recomandările nu se pun în practică, rețeaua nu se construiește, monitorizarea rămâne la stadiu de PowerPoint.
| Element recomandat (2016) | Implementare reală |
| Rețea pluviometre extinsă | Inexistentă |
| Zone martor în aval | Inexistente (confirmă ANM) |
| Monitorizare sistematică | Nu e realizată de ANM |
| Evaluare cumulativă pe program | Inexistentă |
Așa arată, în practică, „principiul precauției”: știm ce ar trebui făcut, nu facem, dar bifăm la dosar că „avem studii”.
Aviz de mediu cu autodeclarație
Articolul 27 din Legea 173/2008 pare scris special pentru confortul producătorului:
- Avizul de mediu pentru exploatare se emite:
- pe baza documentului care atestă „lipsa nocivității materialelor”,
- document emis… de cine proiectează și produce rachetele.
Adică:
| Actor | Rol pe hârtie | Rol în realitate |
| Proiectant / producător | Furnizează date tehnice „independente” | Furnizează propriul certificat |
| Autoritatea de mediu | Verifică nocivitatea materialelor | Se bazează pe hârtiile producătorului |
| Sistem SNACP | Respectă legea | Ocolește orice evaluare reală a impactului cumulativ |
În plus:
- există un acord de mediu unic din 2002, pentru un singur punct de lansare, expirat în 2003;
- nu rezultă nicio autorizație de mediu pentru funcționarea efectivă a sistemului național;
- nu există evaluare strategică de mediu pentru întregul program, deși este un program național pe termen lung.
Pe scurt: avem un acoperiș legal pentru o casă care între timp s‑a extins într-un cartier întreg.
ANM: instituția care nu are nori martor
ANM este, în teorie, arbitru neutru al cerului.
În practică, confirmă negru pe alb:
- nu are rețea proprie de „zone martor” dedicate evaluării SNACP;
- nu realizează o evaluare sistematică a efectelor modficărilor artificiale asupra norilor din aval.
Dar SNACP se laudă cu „eficiență ridicată”, „zone protejate”, „pagube inexistente”.
Cum se împacă?
- prin rapoarte contractate chiar de SNACP, cu firme/ONG‑uri plătite din același buget;
- rapoarte care:
- confundă lipsa plângerilor cu absența pagubelor;
- definesc „eficiența” ca raport între suprafețele declarate ca „protejate” și cele „de intervenție”;
- trasează hărți, intervievează primari, dar nu demonstrează cauzalitate.
| Întrebare științifică serioasă | Răspuns din „monitorizarea independentă” |
| A scăzut grindina datorită intervenției? | „Nu s-au raportat pagube” |
| E zona martor comparabilă cu zona tratată? | „Avem o zonă de comparație, deci e bine” |
| E separată variabilitatea naturală de efectul intervenției? | „Nu au fost plângeri” |
E ca și cum ai demonstra eficiența unui vaccin numărând câți oameni nu s‑au plâns de boală la primărie.
- Mediu? Apă? Iodură? „Nu ținem evidența, dar sigur e bine”
Două instituții cheie:
- Garda Națională de Mediu:
- nu are inventar al operatorilor,
- nu a făcut controale tematice,
- afirmă că activitatea e „o intervenție tehnologică bazată pe studii de specialitate”, fără să indice niciun studiu.
- ANMAP:
- declară că nu deține date sau studii privind acumularea de iodură de argint,
- nu efectuează analize ale concentrațiilor în sol sau apă.
Ambele pasează responsabilitatea către alte autorități. Rezultatul:
| Aspect | Situație actuală |
| Inventar operatori SNACP | Inexistent la GNM |
| Studii iodură de argint | Inexistente la ANMAP |
| Monitorizare argint în ape | Nu se face (administrație bazinală) |
| Evaluare de program SNACP | Necontractată vreodată |
E un fel de „lanț al slăbiciunilor” în care ultima verigă este – inevitabil – mediul.
Concluzia
SNACP nu e doar un experiment meteorologic.
E și un experiment sociologic: cât de puțină știință poți pune într-o politică publică care se declară „bazată pe știință” înainte să crape decorul?
Avem: aviz vechi, studiu neaplicat, monitorizare „independentă” plătită din interior,
și o instituție națională de meteorologie care nu măsoară exact ce contează.
Restul e… grindină de vorbe.
Până la proba contrarie, rămâne valabilă singura concluzie cinstită: Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.
Până atunci, fermierii rămân în același rol grotesc în care i‑a pus statul:
plătesc impozite, sunt declarați „beneficiari” pe hârtie, dar în realitate sunt doar decor în marele experiment de îmbogățire cu garduri, betoane și rachete păzite cu 82 de milioane pe an.Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aic), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112 – Ziarul Incisiv de Prahova
„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA
În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost spus la o șuetă între „ștabi”. De ani de zile, „Grădinița de Cadre” crește și îngrașă personaje care, în orice sistem normal, ar fi material didactic pentru cursul „Așa nu”. La noi, însă, sunt promovați, puși pe funcții, protejați și, când devin prea toxici, sunt trecuți la pensie „ca proștii”, dar cu drepturi întregi.
Episodul 60 al serialului „Grădinița de cadre din IPJ Prahova” îi prinde pe toți în poză: de la „Pinochio de Băicoi” – Stoican, omul care visa să devină adjunct la Câmpina pe filieră politică, până la polițistul‑vânzător de legume, Diaconu Daniel, și „influencerița” de proximitate, Florentina, ajunsă înapoi la tarabă după ce SIPI i-a ciupit uniforma.
PLANUL LUI STOICAN: AȘTEPTĂM PREMIERUL, NU JUSTIȚIA
Stoican, acest Pinochio cu epolet, a avut un plan simplu, de manualul șmecherului de provincie:
– trage de concedii și combinații până se schimbă guvernul;
– dacă „iese cine trebuie premier”, filiera politică îl propulsează adjunct la Poliția Câmpina;
– între timp, anchetele, dezvăluirile și dosarele mai pot aștepta.
Doar că socoteala din biroul cu aer condiționat nu s-a potrivit cu cea a urnelor. Premierul visat n-a ieșit inca, combinația a crăpat, iar dezvăluirile din presă (din Incisiv de Prahova) i-au tăiat calea de rezervă: a rămas doar ieșirea la pensie. Fără funcție, fără apogeu de carieră, fără aplauzele șefilor – doar cu un dosar gros de suspiciuni și cu o „legendă” în IPJ: „ăla care a jucat la politic și a ieșit la pensie ca prostul”.
DE LA MANELIȘTI ȘANTAJIȘTI LA VÂNZĂTORI ÎN PIAȚĂ: BĂICOI, NOUA CAPITALĂ A RIDICOLULUI
După episoadele cu maneliști, șantajiști și dispeceri de lux care vând informații din dosare penale ca la tarabă, serialul se mută în decorul perfect: Băicoi – locul unde statutul de polițist se îmbină armonios cu franzele, flori, legume și TikTok‑uri indecente în uniformă.
Dacă în capitolele anterioare am văzut cum se fac polițiștii „de carieră” la IPJ Prahova, acum vedem și cum se transformă în vânzători sezonieri, cum se negociază incompatibilitatea cu „produse bio” și cum se schimbă viața unui polițist „demn” de investigații criminale: de la beat la volan și prieteni sacrificați, la taraba socrilor și protecția șefilor.
ACCIDENTUL „EDUCATIV”: CÂND POLIȚISTUL E BEAT, PRIETENUL IA DOSARUL
În urmă cu mai bine de zece ani, la Câmpina, un episod de manual arată cum se formează „caracterul” unui cadru din IPJ Prahova.
Polițist la ordine publică, Diaconu Daniel, se urcă beat la volan, în timpul liber, cu un prieten în dreapta. Face accident aproape de sediul poliției. Normal, într-un stat normal, ar fi urmat testarea lui Diaconu, dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, eventual darea afară din Poliție.
În Prahova, însă, „soluția” a fost alta: prietenul – nici el vreun sfânt, tot băut – își asumă că el a condus. E testat, iese cu alcoolemie de infracțiune, i se deschide dosar penal. A doua zi, devine conștient că a fost folosit ca paratrăsnet: revine, spune adevărul, recunoaște că era pasager, nu șofer.
Problema? Trecuseră peste 24 de ore. Diaconu nu mai putea fi testat. Parchetul și polițistul care instrumenta cazul (acum, pensionar liniștit) se aleg cu o rușine procedurală, dar puzzle‑ul se rezolvă elegant:
– prietenul este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului;
– Diaconu de instigare la mărturie mincinoasă;
– în instanță, se spală totul „din lipsă de probe”.
Morală pentru sistem? Nu: pentru ei, o lecție tehnică. De atunci, în cazuri cu șofer neclar, polițiștii au început să testeze și șoferul, și pasagerii. Deci, da, din mizeria asta, România a câștigat cel puțin o mică procedură în plus. Pe spatele cui? Pe spatele unui prieten trimis la înaintare, ca prostul.
CARIERĂ CU „SUCCESURI”: DIN ORDINE PUBLICĂ LA AJUTOR ȘEF DE POST ȘI APOI LA INVESTIGAȚII CRIMINALE
După episodul rușinos cu accidentul, Diaconu nu e dat afară, nu e marginalizat, nu e exemplu negativ. Dimpotrivă, viața merge mai departe:
– se căsătorește cu fiica unui „ștab” de la Școala de Agenți de Poliție Câmpina;
– face un copil;
– este plantat ajutor de șef de post la Bănești.
La Bănești, se remarcă prin două calități „prețioase”: lenea și talentul de a fenta munca. În subordinea lui ajunge o tânără polițistă, Ciorobea Florentina, fiica unor comercianți de fructe și flori din piața Câmpina. Restul e clasic: el șef, ea subordonată, relație extraconjugală, familie ruptă, copil lăsat în urmă, Diaconu se mută cu Florentina, mai tânără cu vreo zece ani.
Într-un sistem normal, un asemenea scandal ar fi semnal de alarmă. În Prahova, e doar „viață personală”. Și se rezolvă, cum altfel, prin… mutare.
MUTAȚIA MINUNE: DE LA BĂNEȘTI LA BĂICOI, PE FRUCTE, LEGUME ȘI MILOGELI
Anul 2023 aduce „saltul” profesional: prin milogeli și insistențe, dar și cu fructe, legume, flori și presiunea conflictelor de la Câmpina, Diaconu este mutat de la Bănești la Băicoi. Nu oricum, ci cu ajutorul socrilor din piață și al lui Stoican, „Pinochio de Băicoi”.
De aici, datoria morală e clară: Diaconu nu mai este doar polițist, este „omul lor”. Răsplătește ajutorul lucrând cum i se dictează în dosare, integrându-se perfect în atmosfera deja descrisă a IPJ Prahova: „prieteniile” contează, faptele se ajustează, adevărul se poate negocia.
DUBLĂ VIAȚĂ OFICIALĂ: POLIȚIST LA INVESTIGAȚII, VÂNZĂTOR LA TARABĂ
La suprafață, avem un cuplu de cadre „respectabile”:
– el: Diaconu Daniel, polițist la investigații criminale la Băicoi;
– ea: Ciorobea devenită Diaconu Florentina, polițistă la proximitate, prietenă bună cu Ciubuciu Miruna – aceeași cu pozele indecente și atitudinea de „divă” în uniformă.
În realitate, în afara orelor de program, cei doi sunt ceea ce nu au voie să fie prin lege: comercianți. Vând fructe, legume și flori la taraba tatălui Florentinei în piața Câmpina, la sensul giratoriu, pe la țară… Oriunde merge marfa. Ambii, polițiști activi.
Întrebați, vor spune că activitatea e „ocazională”. Doar că „ocazionalul” ăsta ține ani de zile, e cunoscut de toată lumea și e în flagrant conflict cu Statutul polițistului și regimul incompatibilităților.
BCI, PRODUSELE BIO ȘI INCOMPATIBILITATEA CARE SE TRATEAZĂ CU PLASE
Când apar sesizări, intră timid în scenă Biroul de Control Intern (BCI). Teoretic, ar trebui să fie „paznicul” integrității. Practic, în acest caz, BCI e mai degrabă un client fidel.
Se fac verificări „de formă” pe incompatibilitatea celor doi. Între timp, părinții Florentinei, comercianți cu vechime, livrează fructe, legume, flori – toate „bio”, desigur – către anumite birouri și persoane din conducerea IPJ Prahova. După care, incompatibilitatea dispare ca prin minune în ceață. Cazul se „liniștește”.
Toată lumea știe că polițiștii vând în piață. Nimeni nu ia măsuri. Pentru că la IPJ Prahova, legea e negociabilă, dar o plasă de produse bio poate fi, uneori, mai convingătoare decât un articol de lege.
SIPI INTRĂ ÎN SCENĂ: CÂND VIN SERVICIILE, DISPAR UNIFORMELE ȘI APARE DEMISIA
Florentina, între timp, crește în uniformă. Ajunge polițistă la proximitate în Băicoi, locul unde haina statului se poartă cu atitudinea de „vedetă”. Prietenă și colegă apropiată cu Ciubuciu Miruna – deja cunoscută pentru poze indecente prin instituție și atitudine de „influenceriță” în uniformă (aici) – Florentina urmează același traseu:
- poze provocatoare,
- ținute și atitudini nepotrivite unui polițist,
- TikTok-uri și filmări din birou și din sediul de poliție,
- totul postat pe rețele sociale, apoi șters în grabă după ce BCI bate la ușă.
Imaginea ei publică este un amestec de:
- manelism,
- vulgaritate,
- aer de „videochatistă” în uniformă,
- „țigăneală” asumată.
Și totul în timp ce reprezenta Poliția Română la proximitate, în Băicoi.

Când se documentezeaza mizeriile, iar incompatibilitățile devin prea evidente, SIPI intră, în sfârșit, în joc. Nu cu panseluțe, ci cu verificări, sesizări și potențiale dosare penale – inclusiv spre Agenția Națională de Integritate.
Florentina se trezește cu ANI suflându-i în ceafă și cu perspectiva unui dosar penal trimis la parchet. În fața acestui zid, „polițista de proximitate” renunță brusc la visul carierei și își dă demisia în mai 2026. Public, povestea e cosmetizată: „nu mai vrea Poliție”, s-a săturat, vrea altceva de la viață.
Realitatea: a fost la un pas de un dosar penal, iar uniforma ar fi devenit probă. Demisia e biletul de ieșire din filmul penal. Uniforma cade, rămâne șorțul de vânzătoare.
DE LA UNIFORMĂ LA ȘORȚ: ÎNAPOI ÎN PIAȚA DE FRUCTE, DAR CU POZE DE „VEDETUȚĂ”
Florentina nu mai e polițistă, dar nu iese din scenă. Se întoarce unde a fost crescută: la taraba cu fructe, legume și flori din piața Câmpina și prin punctele „strategice” ale familiei.
Pe rețelele sociale, însă, imaginea rămâne aceeași: poze maneliste, provocatoare, cu aer de videochat, țigăneală asumată și atitudine de „divă nedreptățită”. Totul pe fondul unei istorii de postări indecente chiar în uniformă, în birourile poliției, filmări și TikTok‑uri ulterior șterse după ce BCI a bătut timid la ușă.
În timp ce ea se „reinventează” ca vânzătoare cu influențe, familia – de etnie romă – jură „răzbunare eternă” pe cei de la SIPI, acuzați că au alungat „fata lor din Poliție” și au trimis-o înapoi la piață. Ca și cum problema ar fi serviciile, nu faptele.
EL RĂMÂNE POLIȚIST, EA DEVINE LEGAL VÂNZĂTOARE. PE LEGITIMAȚIE SCRIE ÎNSĂ „POLIȚIA ROMÂNĂ”, NU „PIAȚA AGROALIMENTARĂ”
Cea mai mare ironie rămâne Diaconu Daniel. După tot lanțul de episoade – accidentul beat, sacrificarea prietenului, relația extraconjugală, mutările pe pile, vânzarea de legume la negru, incompatibilitățile tolerat‑mascate – el este încă polițist la investigații criminale.
Soția lui, Florentina, e acum, măcar, în legalitate: vânzătoare asumată, fără uniformă, fără statut de polițist. El, însă, joacă dublu: cu legitimația în buzunar și mâinile prin lădițele de fructe, ajută discret „familia”. Pe hârtie, apără legea; în realitate, o îndoaie, o negociază și o ignoră după nevoie.
Cea mai mare insultă pentru oamenii cinstiți nu este Florentina demisionară, acum vânzătoare legală. Ci faptul că Diaconu Daniel:
- este încă polițist la investigații criminale,
- are în continuare acces la dosare, informații, anchete,
- continuă, mai rar și „cu perdea”, să ajute la taraba familiei,
- își poartă legitimația de Poliția Română ca pe un scut, nu ca pe o responsabilitate.
Și nu, pe legitimația lui nu scrie „Vânzător piață agroalimentară Câmpina”. Scrie, încă, foarte clar: „Poliția Română”.
CONCLUZIE: ÎN IPJ PRAHOVA, PĂCATELE NU SE PRESCRIU, SE MUTĂ LA PENSIE SAU ÎN PIAȚĂ
Serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” arată, episod după episod, același tipar:
– fraude morale și profesionale tolerate ani de zile;
– combinații politice și clanuri de influență;
– BCI care vede selectiv și se „îndulcește” ….;
– SIPI care, când mișcă, e urât, dar necesar;
– polițiști care ies la pensie „strategic”, ca să scape de răspundere;
– alții care schimbă uniforma pe șorț sau microfon de lautar, dar rămân cu aceeași mentalitate: legea este opțională, imaginea publică – o glumă.
De la „Pinochio de Băicoi” care a ratat numirea politică și a fugit la pensie, până la manelisti, vânzătorul cu epoleti și „diva” de proximitate întoarsă în piață, episodul 60 nu mai lasă loc de interpretări: IPJ Prahova nu are doar o problemă de cadre, are o problemă de structură. Și oricât ar încerca să îngroape sub covor accidentele bețive, lautarismele , tarabele incompatibile și plasele cu legume, realitatea rămâne aceeași:
Păcatele nu se prescriu cu o decizie de pensionare și nici nu se spală cu două lăzi de roșii „bio” . Vom reveni. (Cristina T.).
-
Evenimentacum 6 zileTransport Persoane Romania Germania – Topala Travel
-
Evenimentacum 2 zileHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Uncategorizedacum 4 zileHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Uncategorizedacum 5 zileDe la streaming la gaming: divertisment pentru serile de toamnă
-
Uncategorizedacum 4 zileELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii
-
Uncategorizedacum 4 zileAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Uncategorizedacum 4 zileZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
Uncategorizedacum 3 zileViitorul tehnologiei de securitate in Europa, dezbatut la Romanian Security Fair 2026

