
Contrariul Èi ComparaÈia sunt tipare mentale individual prestabilite.
Am cunoscut multÄ lume în mod nemijlocit, prin discuÈii faÈÄ cÄtre faÈÄ, cu oameni feluriÈi, fiecare unic în raport cu ceilalÈi, în special sub aspectul zestrei interioare. De la fiecare am învÄÈat câte ceva.
Ãn anii de ÈcoalÄ am avut colegi premianÈi, care, nici atunci Èi nici astÄzi , nu-i luam ca model. Nu am dorit sÄ fiu premiant la ÈcoalÄ, eram peste medie, iar copiilor mei le-am spus cÄ nu vreau ca ei sÄ fie premianÈi. ViaÈa a dovedit cÄ am procedat corect.
Se naÈte o întrebare logicÄ.De ce nu am încredere în premianÈii din timpul studiilor?
Iar rÄspunsul, instantaneu vine cu naturaleÈe.FiindcÄ Ètiu acum cÄ niciunul dintre aceÈtia nu au ajuns pe locul întâi la TRÄIREA DEPLINA a VIEÈII !
Èi-au risipit forÈele peste tot, se vedeau enciclopediÈti, însÄ au ramas mediocri la Ècoala vieÈii, la practica trÄirii în lume. Poate sunt Èi excepÈii la vedere, însÄ Ã®n viaÈa lor tainicÄ, sigur, nu s-au împlinit.
Care sÄ fie cauza unei astfel de finalitÄÈi ?
Ètiu acum cÄ totul este cauzat de intrarea in CONCURENÈÄ cu ceilalÈi .
Când ai început sÄ te compari cu un altul, ai intrat pe drumul care duce la eÈec. Fiecare are anumite calitÄÈi native Èi calitÄÈi care le dobândeÈte prin eforturi proprii. ReuÈita este rezultanta dintre aceste douÄ âforÈeâ , fÄrÄ sÄ grÄbeÈti ceva Èi fÄrÄ sÄ te compari cu alÈii.
Când ai ajuns la comparaÈie, înseamnÄ cÄ, fie ai uitat limitele, fie Èi le-ai descoperit dar nu poÈi sÄ accepÈi asta, Èi ,mai mult decât atât, nu suporti ca un altul sÄ te depÄÈeascÄ. Ãn sens contrar îÈi vezi limitele fÄrÄ voia ta , Èi, în loc sÄ-Èi reevaluezi obiectivul, doreÈti cu orice preÈ sÄ disparÄ âtermenul â de creativitate.

Personal am trÄit astfel de momente, eram contrariul care âdescopereaâ ceea ce era dincolo de masca purtatÄ de unii dintre colegi, Èi, din aceastÄ cauzÄ, doreau  dispariÈia mea din peisaj; dovada cÄ atunci cand am ieÈit la pensie Èi i-am invitat la o ultimÄ Ã®ntâlnire, la ora stabilitÄ toti erau plecaÈi.Am fost Èi atunci singur âprintre prieteniâ !
Cei care îÈi ghideazÄ viaÈa în comparaÈie cu alÈii sau cu Lumea- acest personaj anonim atotcuprinzÄtor pentru a ajunge sau a se menÈine pe primul loc, ar proceda ca în legenda anticÄ âPatul lui Procustâ . SÄ impunÄ ei un tipar pentru ceilalÈi, iar cine nu se încadreazÄ trebuie lucrat Èi terminat.Acesta este  EGOISTUL Èi omul fÄrÄ inimÄ, care vrea cu orice preÈ sÄ ajungÄ pe locul întâi, dar sÄ concureze singur…
Pe final, vreau sÄ Ã®ntÄresc ideea conform cÄreia toate considerentele amintite sunt valabile în orice epocÄ istoricÄ.Doar nu teoretizÄm abstract Èi încÄ, din nefericire de cand sunt oameni pe PÄmânt încÄ mai existÄ invidie, concurenta Èi rÄutate…
Sursa foto: https:// google.com
RedacÈia Ziarului NaÈionalul.ro mulÈumeÈte domnului Vasile Soroceanu pentru acest impresionant material trimis astÄzi 19 Ianuarie 2020 în exclusivitate.TotodatÄ, pe aceastÄ cale îl asigurÄ de statutul de colaborator permanent