Connect with us

Social

Performanța vorbește de la sine!

Publicat

pe

Mai este foarte puţin până când oamenii vor avea din nou ocazia iasă la vot şi să pună ştampila pe cel care cred ei că este cel mai potrivit pentru a se ocupa de bunul mers al oraşului. Fie că se doreşte schimbare sau continuitate, oamenii vor avea la dispoziţie cea mai bună modalitate de a se exprima pro sau contra: VOTUL!

La Râmnicu Vâlcea, candidaţii care se vor lupta pentru fotoliul de primar cu cele mai mari şanse sunt Mircia Gutău (PER), Virgil Pîrvulescu (PNL) şi Andrei Gheorghiu (USR). Primarul în funcţie, Mircia Gutău, este favorit pentru a obţine un nou mandat la primărie, fiind recomandat atât de realizările pe care le-a avut în mandatele precedente cât şi de popularitatea de care se bucură printre râmniceni.

Sub conducerea lui Mircia Gutău, Râmnicu Vâlcea a devenit unul dintre cele mai frumoase oraşe din România şi este o adevărată plăcere să îţi petreci timpul explorându-l. Deşi criticat de contestatarii săi că investeşte în echipa de handball a oraşului, SCM Râmnicu Vâlcea i-a răsplătit încrederea şi a realizat performanţe remarcabile în cupele europene, aducând faimă oraşului pe plan european şi bucurie în sufletele suporterilor care susţin echipa fie din tribune fie de la TV.

Mircia Gutău reuşeşte an de an să ducă la îndeplinire proiecte de care locuitorii oraşului au nevoie şi să se ţină de promisiunile pe care le face în fiecare campanie electorală. Având un astfel de trecut performant, este greu de crezut că Mircia Gutău va avea probleme în a obţine un nou mandat de primar la alegerile locale din 27 septembrie.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut miercuri, la New York, discursul național al României în cadrul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, abordând principalele provocări de securitate, politice și economice cu care se confruntă România, Europa și comunitatea internațională.

În intervenția sa, șeful statului a pus accent pe apărarea principiilor democratice și pe pericolul reprezentat de manipularea și dezinformarea din mediul online, dar și pe consolidarea parteneriatului cu Statele Unite și pe rolul pe care România îl poate juca în economia și securitatea Europei.

Războiul din Ucraina și amenințările hibride ale Rusiei au ocupat un loc important în discurs, președintele reafirmând sprijinul României pentru Ucraina și Republica Moldova și vorbind despre necesitatea creșterii capacității de apărare a Europei. Nicușor Dan a abordat, de asemenea, situația din Orientul Mijlociu, dosarul nuclear iranian, conflictele din Africa, securitatea energetică și protejarea copiilor în mediul digital.

După discursul susținut de la tribuna ONU, președintele a transmis următorul mesaj:

„A fost o onoare să mă adresez astăzi Adunării Generale a ONU, la New York. Am reafirmat angajamentele noastre față de principiile Cartei ONU și am transmis mesaje clare pe teme esențiale aflate pe agenda globală. Ne leagă de Statele Unite ale Americii o istorie îndelungată de prietenie, marcată de contribuția esențială la căderea Cortinei de Fier și la deschiderea drumului României către democrație și libertate, pentru care le rămânem recunoscători.

În prezent, principala amenințare la adresa democrațiilor este manipularea prin intermediul rețelelor de socializare. Principiul fundamental al democrației este «o persoană, o voce, un vot», dar dacă mii de conturi false se exprimă în mod coordonat, vocea individului nu mai este auzită, iar libertatea de exprimare este negată.

România respectă principiile Cartei ONU – drepturile omului, statul de drept și guvernarea democratică – care au stat la baza dezvoltării noastre din ultimii 37 de ani. Acum, țara noastră a devenit una dintre cele mai dinamice destinații din Europa pentru investiții și dezvoltare industrială, aliniindu-se standardelor OCDE.

Cel mai important avantaj strategic al nostru îl reprezintă oamenii – oameni de știință, ingineri, medici, specialiști în tehnologie din România care modelează industriile viitorului. Suntem un partener credibil și de încredere, gata să contribuie la o prosperitate comună.

O altă preocupare majoră a noastră este consolidarea rezilienței Europei, prin dezvoltarea rezervelor de gaze naturale, inclusiv din Marea Neagră, a mineralelor critice și a altor resurse strategice, esențiale pentru securizarea lanțurilor de aprovizionare și pentru reducerea dependenței de surse de energie impredictibile.

Din păcate, contextul actual este marcat de decizia unui stat membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, stat care în loc să mențină pacea, urmărește o agendă revizionistă declanșând un război de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei.

România a simțit direct efectele acestui război prin încălcări repetate ale spațiului nostru aerian. În urmă cu câteva luni, o dronă s-a prăbușit peste o clădire rezidențială de pe teritoriul nostru, rănind persoane și provocând pagube materiale. A fost un episod dintr-o serie continuă de astfel de incidente.

Am mai spus-o și o spunem din nou: România va fi alături de Ucraina și de poporul său care acționează în legitima lor apărare atâta timp cât este nevoie. Totodată, România acționează responsabil pentru stabilizarea regiunii.

România va continua să susțină capacitatea de reziliență a Republicii Moldova, a doua cea mai afectată țară de războiul din Ucraina. În același timp, rămânem cel mai puternic avocat al Republicii Moldova în parcursul său european și o susținem activ în fața campaniilor hibride de destabilizare.

Pentru a descuraja războiul hibrid al Rusiei la adresa Europei și încercările sale de a submina încrederea cetățenilor în instituțiile democratice, este nevoie de creșterea cheltuielilor militare. România susține ținta de 5% din PIB pentru apărare, fiind deja la nivelul de 3,7% în acest an.

Suntem preocupați în egală măsură de proliferarea conflictelor la nivel mondial. Este esențial să avansăm în implementarea Planului de Pace pentru Gaza. În cadrul inițiativei «Board of Peace», România și-a oferit sprijinul și a contribuit, până în prezent, la evacuarea medicală a numeroși pacienți, în special copii. Planul de pace al președintelui Trump reprezintă cea mai credibilă cale către pacea și prosperitatea regiunii, iar România susține implementarea sa deplină.

În ceea ce privește Iranul, poziția noastră este clară: Iranul nu trebuie să dețină arma nucleară! Diplomația trebuie să fie prima opțiune către un acord cuprinzător, verificabil și durabil, care să deschidă drumul către un Orient Mijlociu mai stabil.

Ne reafirmăm sprijinul pentru o pace justă și durabilă în toate regiunile Africii afectate de conflicte. România contribuie la prevenirea conflictelor, la mediere, la consolidarea păcii și la redresarea economică.

România acordă, de asemenea, o mare importanță rolului Organizației Internaționale a Francofoniei în promovarea păcii și securității. România propune un candidat la funcția de Secretar General al OIF, o personalitate cu vastă experiență în domeniul afacerilor internaționale. Candidatura sa reflectă dorința țării noastre de a pune această experiență direct în slujba unei Francofonii mai puternice și mai eficiente.

Ne-am alăturat, totodată, inițiativelor internaționale dedicate educației și protecției copiilor în mediul digital, pentru că un spațiu mai sigur pentru ei înseamnă un viitor mai bun pentru societățile noastre.”

Citeste in continuare

Social

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

Publicat

pe

De

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan a decis să facă un pas concret pentru ieșirea din criză: l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Decizia vine într-un moment în care România are nevoie de un guvern funcțional, capabil să gestioneze problemele economice și bugetare și să ofere predictibilitate atât în plan intern, cât și în relația cu partenerii europeni.

„România are nevoie de un guvern”, a spus președintele, insistând asupra faptului că în spatele unor chestiuni aparent tehnice, precum bugetul sau rectificarea bugetară, se află decizii care influențează direct viața oamenilor.

De ce Siegfried Mureșan

Argumentul principal al președintelui a fost unul pragmatic. În lipsa unei majorități parlamentare deja conturate, Nicușor Dan a ales persoana care a beneficiat de cea mai mare susținere exprimată de partide în cadrul consultărilor.

În același timp, experiența europeană a lui Siegfried Mureșan a cântărit în această decizie.

„Este o persoană care are o experiență în Parlamentul European, o persoană care a negociat de-a lungul timpului lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție”, a explicat șeful statului.

Este un profil potrivit pentru o perioadă în care România are nevoie de capacitate de negociere și de menținerea unei relații solide cu instituțiile europene. Experiența acumulată la Bruxelles poate deveni un avantaj într-un context în care viitorul Executiv va avea de gestionat simultan presiuni politice interne, probleme bugetare și angajamente europene.

Un mesaj ferm pentru partidele politice

Dincolo de nominalizarea propriu-zisă, intervenția președintelui a conținut și o critică directă la adresa modului în care partidele au gestionat ultimele luni.

Nicușor Dan a vorbit despre „multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național”, după sute de ore de negocieri care nu au dus la formarea unei majorități.

Este poate una dintre cele mai importante idei ale mesajului prezidențial: responsabilitatea ieșirii din criză nu poate aparține unei singure instituții. Partidele trebuie să găsească punctele comune necesare pentru ca România să poată fi guvernată.

Prin desemnarea lui Siegfried Mureșan, discuția trece acum de la negocieri generale la o situație concretă. Există un premier desemnat, iar formațiunile parlamentare trebuie să decidă dacă și în ce condiții pot construi o majoritate.

Experiența de negociere, pusă la încercare la București

Siegfried Mureșan primește o misiune deloc simplă. Președintele a recunoscut deschis că „sarcina primului ministru desemnat va fi una dificilă”, tocmai din cauza configurației actuale a Parlamentului.

Aici poate deveni relevantă experiența sa de negociere acumulată în politica europeană. Capacitatea de a discuta cu formațiuni cu priorități diferite și de a identifica zone de compromis va fi esențială pentru formarea unui guvern.

Desemnarea nu rezolvă automat criza și nu garantează existența unei majorități. Ea oferă însă un punct concret de plecare după luni de incertitudine.

Un semnal clar privind direcția europeană a României

Alegerea lui Siegfried Mureșan este însoțită și de un mesaj de continuitate în politica externă.

„Sunt convins că România va rămâne pe traseul pro-occidental”, a declarat Nicușor Dan, subliniind că țara trebuie să își respecte angajamentele, inclusiv cele privind traiectoria fiscală și relația cu finanțatorii.

În acest context, desemnarea unui politician cu experiență îndelungată în instituțiile europene este coerentă cu direcția anunțată de la Cotroceni.

După mai bine de patru luni în care negocierile politice nu au reușit să producă o soluție, președintele a făcut o alegere clară și argumentată. De acum, testul se mută în Parlament.

Siegfried Mureșan trebuie să demonstreze că experiența sa de negociere poate fi transformată într-o majoritate funcțională, iar partidele trebuie să arate dacă pot trece de la calculele electorale la compromisul necesar pentru formarea unui guvern.

Într-un moment în care România are nevoie de dialog, stabilitate și o voce credibilă în relația cu partenerii europeni, experiența acumulată de Mureșan la Bruxelles răspunde unor provocări concrete ale perioadei. După luni de blocaj și negocieri fără rezultat, decizia de la Cotroceni transmite un semnal de responsabilitate și de revenire la criterii precum experiența, capacitatea de negociere și continuitatea europeană. Rămâne ca această alegere să treacă testul Parlamentului și, dacă va primi susținerea necesară, testul guvernării.

Citeste in continuare

Social

Raluca Danifeld Avram, despre marketing digital, branding și execuția care face diferența

Publicat

pe

De

Un brand puternic nu se construiește doar prin comunicare, la fel cum dezvoltarea unui business nu poate fi separată de operațiuni, experiența oferită clienților sau modul în care compania se prezintă în piață. Este perspectiva din care Raluca Danifeld Avram, senior executive cu experiență în operațiuni, branding și business development, abordează proiectele în care se implică.

Cu experiență acumulată în hospitality, real estate, lifestyle și digital services, Raluca Danifeld Avram a coordonat proiecte locale și internaționale pentru companii aflate în diferite etape de dezvoltare, de la definirea și consolidarea brandului până la implementare operațională, marketing și prezență digitală.

Strategie conectată la realitatea businessului

În proiectele de dezvoltare, strategia de brand și obiectivele comerciale trebuie să funcționeze împreună. O identitate bine construită are nevoie de o experiență coerentă pentru client, iar o strategie de marketing trebuie susținută de capacitatea companiei de a livra ceea ce promite.

Această legătură dintre strategie și execuție se află în centrul modului de lucru al Ralucăi Danifeld Avram. Implicarea poate începe de la clarificarea poziționării și a direcției unui business și poate continua cu dezvoltarea experienței de brand, marketing, digitalizare sau implementarea efectivă a proiectului.

Experiența operațională devine relevantă tocmai în această etapă. Recomandările nu sunt privite izolat, ci prin prisma modului în care pot fi transformate în acțiuni și integrate în funcționarea reală a companiei.

Branding, experiență și dezvoltare de business

În industrii precum hospitality, real estate și lifestyle, brandul este mai mult decât identitate vizuală. De la primul contact digital până la experiența dintr-un hotel, restaurant, proprietate premium sau spațiu comercial, fiecare interacțiune contribuie la percepția clientului.

De aceea, proiectele coordonate de Raluca Danifeld Avram pot reuni componente care în mod tradițional sunt tratate separat: strategie de brand, marketing, customer experience, implementare operațională și prezență digitală.

În zona de digital services, aceeași abordare urmărește legătura dintre produs, poziționare, comunicare și experiența utilizatorului. Obiectivul nu este doar construirea unei imagini atractive, ci dezvoltarea unei prezențe coerente cu produsul și cu direcția comercială a companiei.

Echipe construite în jurul proiectului

Un alt element al modelului de lucru este construirea echipei în funcție de nevoile fiecărui proiect. În locul unei structuri fixe, Raluca Danifeld Avram lucrează împreună cu o rețea atent selectată de specialiști seniori, care poate include designeri, developeri, content creators și event producers.

Astfel, componența echipei poate fi adaptată obiectivului: un proiect de repoziționare are alte nevoi decât lansarea unei locații, dezvoltarea unei experiențe de brand sau construirea unei noi prezențe digitale.

Experiența în identificarea profesioniștilor potriviți se extinde și către recrutare specializată și head hunting, atunci când proiectele sau companiile au nevoie de oameni-cheie pentru propriile echipe. Recrutarea devine însă parte dintr-o perspectivă mai amplă asupra dezvoltării organizației, nu punctul central al activității.

Businessuri construite sănătos, nu doar branduri care arată bine

Filosofia profesională a Ralucăi Danifeld Avram pornește de la ideea că dezvoltarea sustenabilă presupune coerență între ceea ce compania promite și ceea ce poate livra. Businessuri construite sănătos, branding coerent și execuție atentă la detalii sunt cele trei repere care definesc această abordare.

Pentru companiile aflate în creștere sau transformare, acest lucru înseamnă o perspectivă care conectează strategia cu operațiunile, marketingul cu experiența clientului și imaginea brandului cu realitatea businessului.

Este zona în care experiența Ralucăi Danifeld Avram s-a consolidat de-a lungul proiectelor locale și internaționale: acolo unde strategia trebuie transformată în execuție, iar un business bun trebuie să devină și un brand coerent, recognoscibil și pregătit pentru următoarea etapă de dezvoltare.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized20 de ore inainte

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Exclusivo zi inainte

Guvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov

Austeritate la minister, șampanie la consiliu – „Strângem cureaua la ghișeu, lărgim cureaua la consiliu” Pe 24 septembrie, Guvernul demis...

Eveniment2 zile inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

Salonul Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA ajunge în 2026 la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul este programat miercuri, 14 octombrie,...

Turism3 zile inainte

Ce atracții turistice poți vizita în Munții Șureanu?

Dacă vrei să lași în urmă aglomerația de pe Valea Prahovei, Munții Șureanu îți oferă una dintre cele mai curate...

Uncategorized5 zile inainte

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Eveniment6 zile inainte

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

București, 29 septembrie 2026 – La Muzeul Național Cotroceni a avut loc lansarea volumului aniversar „REGINA. Volum in honorem arhitectei...

Uncategorized6 zile inainte

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Uncategorized6 zile inainte

Viitorul tehnologiei de securitate in Europa, dezbatut la Romanian Security Fair 2026

BUCURESTI, 9 October 2026 – Reprezentanti EURALARM, ONVIF si PISA, alaturi de Messe Frankfurt si experti din industria internationala de securitate,...

Uncategorized7 zile inainte

ELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii

Cerințele de securitate devin tot mai complexe, pe măsură ce amenințările și mediile evoluează. De la șantiere și spații comerciale...

Uncategorized7 zile inainte

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Uncategorized7 zile inainte

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized7 zile inainte

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Top Știri