Exclusiv
Institutii publice din Ploiesti afectate de Covid – 19/Noi focare de infectie printre angajatii din sectorul public/Administratia liberala in „silenzio stampa” si inexistenta
România s-a evidențiat în ultimii ani prin distrugerea de vieți omenești în împrejurări pe care nici un om matur nu le poate socoti simple accidente. Afirmații din presa internațională, mai recent din„La Stampa”, cum că este vorba de „una dintre cele mai sărace țări ale Europei”, nu explică mare lucru.
Din nefericire, țara noastră se află acum, desigur, pe o direcție nefastă, a degradării. Cauza nu este, totuși, sărăcia, căci premise pentru ceva diferit nu lipsesc. România a fost adusă, însă, la coada Europei și stă acolo. Explicația distrugerilor, care sunt astăzi de multe feluri, este în altă parte. Să considerăm exact faptele.
În urmă cu șase ani, „președintele” de azi căuta un slogan care să-i slujească preocupările. A găsit tragedia de la „Colectiv” și a clamat pe loc, cu obtuzitate: „corupția ucide”. Aparent fără replică, căci nimeni nu aplaudă corupția, chiar dacă în România actuală acuză cel mai vârtos corupția tocmai cei care o practică, iar aceasta poate avea efecte tragice.
Numai că evenimentele ulterioare au confirmat altceva. Pe de o parte, nu corupția a dus la acel asasinat într-un club privat de distracții. După datele pirotehnicienilor, cineva a pus focul și a nimicit viețile a zeci de tineri. Evident, „președintele” nu s-a ostenit să meargă în profunzimea cazului – iar procurorii, apoi și judecătorii se tem din nou în România să nu-i jeneze cumva pe cei care îi numesc. În treacăt fie spus, tragedia de atunci trebuia lămurită fără rest de către cel care se dădea „șef al statului”. Ca și crimele ce țin de oribilul comerț cu ființe umane din acești ani!
Pe de altă parte, s-a profitat de crima de la „Colectiv” pentru a aduce la putere, în loc de legitimul „guvern al țării”, insipidul „guvern al meu”. Aici a fost încheierea! A fost oare și miza?
Astăzi, suntem după tragedia de la Piatra Neamț, în care oamenii au murit ca urmare a unei defecțiuni electrice la secția de terapie intensivă pentru cei infectați cu covid 19. Va fi, probabil, o anchetă procuraturii, dar același „președinte” s-a grăbit cu sloganuri pentru idioți: „răspunderea este a celor care au guvernat!”. Din nou, nu contează că cel care cere voturi unei comunități răspunde oriunde în lume de ceea ce se petrece cu aceasta – nu contează adevărul. Nu contează nici faptul că în municipiul Sibiu, în care a fost primar mulți ani, nu este altceva decât la Piatra Neamț, că tragedii gen „Colectiv” sau „Piatra Neamț” sunt posibile, cum ne spun cunoscătorii, aproape oriunde în România de azi.
Probabil că și după tragedia de la Piatra Neamț procuratura se va pune în mișcare. Fiind mică răspunderea decidenților de la noi pentru propriile fapte, iar instituțiile de forță fiind cu ochiul la ce vor „șefii” și nu la adevăr, sunt puține speranțe că se va merge până la capăt.
Ca cetățeni, nu avem însă nici un motiv să înghițim falsuri evidente, care distrug și ce mai este. Mai ales că acest capăt al distrugerilor ce au loc pe scară largă în România ultimilor ani este tot mai evident. Poate că nu se stabilește juridic de fiecare dată, căci în drept contează un anumit adevăr – „adevărul juridic”, iar acesta, în „justiția” controlată din România actuală, este frecvent opus adevărului pur și simplu. Dar, măcar din punct de vedere politic și moral, capătul este sigur.
Capătul este la cel care se pretinde, fie și împotriva Constituției, „șeful statului”, formulă favorită a celor care, înțelegând puțin, se reped la Mussolini! Argumentele abundă – totul este să rămâi lucid, spre a le vedea.
De pildă, „președintele” a lansat clișeul că „nu s-a făcut nimic în treizeci de ani”. Și acum perorează iresponsabil, de câte ori își pune promterul în față, despre vina altora. Numai că, dacă „nu s-a făcut nimic”, el ar trebui să dea seama primul, căci funcționează ca decident în administrația publică de cel puțin douăzeci de ani. De șase ani, ca „șef al statului”, comite abuzuri, împiedică și cultivă evidente aiureli. La orice cântărire obiectivă, „președintele” este mai mult decât oricine din politica de azi la originea „nimicului” său.
În plus, pe orice a pus mâna „președintele”, s-a stricat. Ce s-a ales din „proiectul de țară”, de „România educată”, de „România normală”? Dacă începe să se exprime liber, îți dai repede seama că nu știe despre ce este vorba. Contra promisiunii „lucrului bine făcut”, a modificat justiția spre a face loc malversațiunilor sale și apoi declară că este în regulă. Acum vedem că „ministrul său al justiției” are în parlament o lege care reintroduce noua Securitate în anchetele penale! „Președintele” a uneltit până și-a adus al doilea „guvern al meu”, iar acum nu este în stare să plătească pensii și salarii conform legilor, pe care, de altfel, le-a semnat. A distrus opțiuni raționale în orice democrație din Europa actuală – folosirea consumului intern ca motor al creșterii economice, luarea în regie a resurselor naționale, eliminarea „statului paralel”, scoaterea justiției de sub controlul unor persoane. Pe acestea le-a înlocuit cu interese ciocoiești ale unor inși care, la fel de diletanți, vor destrăma și ce mai funcționează în această țară. Uniunea Europeană o înțelege ca pe un târg de lemne, iar politica externă a transformat-o în excursii, după ce se închipuie că relațiile între patru ochi – care adesea sunt fabulații – ar stabili conduita unor țări, că geografia te face merituos, că poți cumpăra orice, că se poate trăi din oportunism. Nimeni nu procedează atât de rudimentar, încât nu-i de mirare că s-a ajuns la coada Europei.
În ultimele săptămâni, tragedia de la „Colectiv” se repetă în România în fiecare zi. Mai nou, se și depășește. Cineva pune chibritul prin ceea ce face, prin ceea ce împiedică și prin ceea nu se pricepe să facă.
La drept vorbind, cum am mai insistat, România putea fi ferită în mult mai mare măsură de pandemie din două motive: nu este sugativă turistică și nu este în centrul schimburilor comerciale mondiale (vezi A. Marga, Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Ea este acum infectată procentual mai mult decât țările comparabile, iar decesele, raportate la efectivul populației, o fac campioană.
După ce, cu suficiență, „președintele” a comparat România cu Spania, Italia, Franța, mai nou o compară cu Germania. De ce nu o compară cu ceea ce este comparabil: Ungaria, Polonia, Bulgaria, Danemarca, Grecia? După ce a decretat emfatic „starea de urgență” (de „demență”, cum bine s-a spus!), apoi alte „stări” fără noimă, spre a salva un guvern de neisprăviți, el induce, cu fiecare pas, greșeli ce costă vieți. A adus la început în țară un milion și jumătate de oameni fără control sanitar serios, fiind „votanții noștri”, cum spunea posesiv un vice de-al său. Apoi a impus rezolvările sale nepricepute, lăsând însă răspunderea în seama altora.
În definitiv, tragedia de la Piatra Neamț a fost în baza deciziilor „președintelui”. Vinovații sunt printre cei care îi țin isonul. Se confirmă din nou că un „șef de stat” veleitar își asociază partea sumar calificată a societății. Nici o personalitate efectivă nu este în siajul său, într-o țară în care mai sunt, har Domnului, oameni care se pricep la treburile publice.
Nici acum, după atâtea luni, decidenții din România nu au stabilit cu acuratețe unde și cum se răspândește coronavirusul-19. Nu a existat vreo dezbatere deschisă cu specialiștii și nici o dezbatere publică pe temă. O mână de impostori și semidocți iau măsuri copiind pe apucate ce se face pe la alții și aruncând vina prostește, cum spun propagandiști de mucava ai „președintelui”, pe „pandemia mondială”!
Record de stupiditate, mai nou de vină sunt – după săli de clasă, biserici, biblioteci, restaurante, azi mâine mersul pe jos și respirația etc. – bieții producători agricoli. Nu numai că li s-au distrus și acele unități de preluare a produselor muncii lor, pe care un destoinic ministru al agriculturii le-a creat cu ceva timp în urmă, dar sunt scoși din piețe în aer liber, ca și cum așa se oprește virusul.
La rând vine, desigur, educația. Cum se întrevede, dacă se aplică inepțiile „președintelui”, România ajunge nu numai la una dintre cele mai dureroase discriminări sociale prin educație din istoria ei modernă, dar și la o prăbușire fără precedent. Sub bagheta amatorismului „prezidențial” se amplifică fenomenul original al „fugii de învățământul din România” al elevilor și studenților indigeni.
După încă șase ani pierduți, România actuală se trezește multiplă campioană. Ea a devenit campioană la emigrare în condiții de pace; nu o întrece nici o țară de pe glob. Ea este campioană europeană la necitit; consumul de carte pe cap de locuitor este aici cel mai mic. Ea devine campioană la împrumuturi financiare externe; se mănâncă deja masiv din farfuriile noilor generații. Ea este campioană la distrugerea pluralismului – aici fiind locul în care „președintele” cere dispariția „definitivă” a unor partide care au contribuit la democratizarea României, atâta câtă este.
În curând, România devine campioană și la desfigurarea a ceea ce înseamnă „alegeri”. „Președintele” le vrea în orice condiții, fie și împotriva legilor, cu o pricepere a ceea ce înseamnă alegeri democratice comparabilă, pe cât grăiește, cu cea a unui milițian șef.
Nu lipsesc indiciile. La alegerile europarlamentare din 2019, cum spune presa timpului, nu s-a discutat nimic, dar s-a diabolizat, ca și cum din faptul că-ți pictezi rivalul ca răul însuși ar rezulta că tu ești bun. La referendum, „președintele” nu a fost capabil să lămurească propria întrebare. „Alegerile prezidențiale” s-au ținut după trierea din timp a candidaților, cu justiția controlată și noua Securitate, ca nu cumva să fie vreun contracandidat atrăgător. Și, desigur, după fuga „președintelui” de orice dezbatere publică, care a uimit aceeași presă internațională! „Alegerile locale” din 2020 au fost cu plimbatul sacilor de voturi, cu mișcarea flotanților și cu nelipsita numărare securistă a voturilor.
Democrația presupune alegeri, dar alegerile, știe oricine cu capul la purtător, nu se reduc la mecanica votului. Democrația presupune alegeri, dar nu doar printre formațiuni consacrate, ci lăsând loc înnoirii. Se pot da și alte exemple care atestă că decidenții României actuale nu știu ce înseamnă alegerile!
De fapt, la ce bun alegeri făcute de mântuială? Îi este frică cuiva de un parlament care ar fi capabil să se opună aberațiilor? Îi este frică de o justiție scăpată de sub controlul unor inși? Se vrea cumva al treilea mandat? Atât de scurtă este mintea încât nu-ți dai seama că ceea ce este construit pe minciună nu rezolvă ceva și nu rezistă?
Cu „justiția” controlată s-a reușit trimiterea în închisoare a liderului rival – într-o cauză pentru care în orice țară europeană se dădea o cu totul altă soluție judecătorească. Apoi, s-au rupt continuu, securistic (cum altfel?), bucăți din partidele rivale. S-a măsluit din timp și pe parcurs fiecare scrutin. Acum, în 2020, cu distrugerile lui variate, nu altul decât un incompetent „guvern al meu” este în funcțiune, tot în locul „guvernului țării”. Nu ar fi cazul ca cineva să răspundă?
Un fapt este sigur. Nici ca structură socială a României, nici ca valoare a exponenților, nici ca program, „liberalii”, așa cum sunt astăzi, nu au cum câștiga alegerile de doi lei la care forțează acum. Iar dacă câștigă, atunci totul trimite în altă parte, la cele mai sinistre scenarii. Nu pentru malversațiuni au luptat oamenii de bună calitate și credință în 1989 și după aceea!
Au fost destui responsabili în lume care nu au avut la început experiența rolurilor publice, dar care au învățat. La noi, cu decidenții de astăzi, lucrurile se petrec altfel. Aici, Schiller are nemijlocit dreptate – cu proști nici Dumnezeu nu reușește. Și ca simplu creștin, dar și ca cetățean, vâzând spectacolul grotesc de pe scenă, oricine se poate întreba: de ce ne filmăm la biserică când actele noastre sunt necreștine?
O persoană sau alta nu trebuie niciodată învinuită pentru ceea ce ține de instituții sau populații întregi. Dar nici nu se poate exonera de răspundere cineva care se dă „șef al statului” și se petrec distrugeri ca cele câteva menționate. Celui care își asumă o asemenea funcție și mai și abuzează de ea, îi revine, cel dintâi, răspunderea a ceea ce se petrece.
Poate că România a fost adusă, între timp, în situația în care nu poate trage acum la răspundere un „președinte”. Dar, politic și moral, acesta este răspunzător, cu siguranță. Căci, din păcate, cu el începe seria celor care distrug în România actuală. Peste toate, nu justiția controlată este, totuși, măsura justiției.
Firește, un om poate avea ghinion. Numai că dacă nu ai făcut nimic douăzeci de ani, nu mai poate fi vorba de ghinion. Un om poate să fie lipsit de cultură. Într-adevăr, nimeni pe lume nu le stăpânește pe toate. Dar dacă rămâi obtuz, se discută altfel. Un om poate ezita. Dar dacă recurge la falsuri și abuzuri, dovedește altceva.
Posibilitatea de a cugeta este egal împărțită printre oameni – spunea Descartes. Nu discutăm înzestrarea oamenilor, aici fiind vorba de ceva mult mai simplu. Este vorba de prostie, iar prostia nu ține de înzestrare, cât de folosirea minții, câtă i s-a dat fiecăruia. Prostie înseamnă acea folosire josnică a minții ce irosește alternativele mai bune. Iar atunci când ai cerut voturi unei comunități, este vorba de irosirea alternativelor mai bune în interesul public.
Prostia care distruge se vede în aproape fiecare acțiune a „președintelui”. Cine te pune ca în anii în care în România trebuiau continuate, cu noi reforme, democratizarea și rafinarea organizărilor, pe baza libertăților și drepturilor cetățenilor, să cultivi cotitura spre degradare? Cine te pune să reiei mijloacele demult compromise ale anilor treizeci: „strada ca sursă de drept”, „politica drept distincție amic-inamic”, „scoaterea din țară a social-democrației”, „contestarea oricărei realizări a altora”? Cine te pune ca, în locul democrației, să instalezi cel mai securist stat și să ajungi, bineînțeles, la realizări zero? Cine te pune ca, în locul dezbaterii publice și al meritocrației, să recurgi la servilismul unora dintre cei mai slabi? Cine te pune să duci lucrurile exact acolo unde le observa îndurerat în țara sa, în 1945, Thomas Mann: „cei mai de jos, ultimi și inferiori, din punct de vedere uman, au urcat peste ceilalți și au determinat fața țării” (Deutsche Hörer! Radiosendungen nach Deutschland aus den Jahren 1940-1945, Fischer, Frankfurt am Main, 2004, p.149). Cine te pune să ignori, cum spunea același celebru romancier, că puterea nu este totul, nu este nici măcar lucrul principal, iar demnitatea nu este chestiune de putere?
Peștele se strică de la cap – spune o maximă cunoscută. Dacă este ca România să-și revină din degradare, atunci trebuie schimbat iarăși mult, luând lucrurile de la capătul lor. Începutul ar fi ca „președintele” să lase oameni pricepuți și devotați interesului public să decidă. Altfel, cu nepregătirea și abuzurile existente, România va avea legitim nevoie, cum sugera un publicist redutabil, de o vastă mișcare, parlamentară și extraparlamentară, pentru a mai salva ce se poate.
Andrei Marga
Exclusiv
IPJ PRAHOVA, CU NERVII LA MAXIM: De la „Academia de dictare Portocală” la seminarul de incompetenta generalizata
Pamflet de presă de investigații – orice asemănare cu realitatea nu este deloc întâmplătoare
După „Academia Portocală”, noul curs: „Dictare pentru primari”
La 18 mai 2026, ziarul nostru de investigații a publicat articolul „IPJ PRAHOVA SAU «ACADEMIA DE DICTARE» PORTOCALĂ: Când uniforma de polițist devine costum de scenarist pentru fabricarea de dosare penale-fanteziste”. Pe scurt, anunțam că vremurile „glorioase” ale celebrului Portocală – magistratul care a făcut din justiția ploieșteană un reality-show cu cătușe fabricate și a fost dat afară definitiv din magistratură – bântuie iar prin IPJ Prahova.
Sub cupola „siguranței și încrederii”, unii șefi par să fi confundat fișa postului cu meseria de scenarist: dosare la comandă, declarații la dictare, primari chemați la „meditații” nu pe codul administrativ, ci pe codul „cum să-ți execuți subalternul incomod”.
Așa a apărut scena antologică: un mare șef din IPJ, pentru o zi, profesor de română. Elev: un primar din județ, membru al partidului încă la guvernare. Tema: „scrieți după dictare cum vă spun eu, ca să facem noi un dosărel”. Din fericire pentru statul de drept, edilul a mirosit de la o poștă parfumul de cătușă ilegală și nu a vrut să fie „scribul” poliției.
DGA Prahova – sucursală de „plantat” probe? Piesa pică la premieră
Planul A pică, așa că „scenariștii” mută acțiunea la DGA Prahova, unde șeful – despre care se spune că a fost „plantat” cu grijă de aceeași conducere IPJ – încearcă să repete figura. Din nou, primarul refuză rolul de figurant în piesa „Portocală 2.0”.
Ba mai mult: edilul trimite negru pe alb o adresă oficială către IPJ Prahova, în care spune clar că nu-și asumă nimic din declarația dictată și retractează tot. În acel moment, execuția sigură se transformă într-o bombă cu ceas: dacă apar și înregistrările audio-video despre care vorbesc sursele noastre, nu mai vorbim doar de o demitere, ci de o implozie de manual a unei conduceri care confundă instituția cu moșia personală.
Ședință operativă cu broboane de sudoare: „Cine vorbește cu presa?”
Acum vine partea pe care uitasem să v-o povestim: reacțiile din interior după articol.
Personajul din conducerea IPJ Prahova care s-a simțit cu „musca” pe căciulă – pardon, cu ditamai rahatul pe cap, căci ce a făcut intră, în opinia noastră, la penal – a explodat chiar în aceeași zi, la ședința operativă cu toți șefii.
Conform surselor noastre, tonul a fost mai ridicat decât oricând:
„Ați văzut în presă chestia aia cu primarul PNL? Și asta din cauza unora ca dumneavoastră, care îi mănâncă limba și vorbesc cu presa!”, ar fi tunat marele conducător.
Nu ne-ar mira deloc ca acest domn să-și dea „examenul final” de necunoaștere a legii interne și internaționale, cot la cot cu imputernicitul șef al Biroului Control Intern, comisar-șef Marian Popescu. Să ceară, de exemplu, ziarului de investigații „Incisiv de Prahova” să își predea sursele. Acolo ar fi comedia perfectă: am avea în aceeași scenă și abuz, și incultură juridică, și aroganță cu epoleți. Ar fi de plâns după ore de râs.
Dezastru la Secția 4 Poliție Sud: plângeri „evaporate” și termene depășite
Din aceeași ședință, ne „șoptește” interiorul IPJ Prahova, a ieșit la iveală și o faptă gravă: ce se întâmplă la Secția 4 Poliție Sud.
Acolo, după cum s-a discutat, plângerile, sesizările și petițiile:
- nu sunt înregistrate la timp sau deloc;
- dosarele penale care reușesc totuși să fie înregistrate au termene prăbușite cu mult peste lege.
Adică exact zona aceea de „la limita legii, cu conotații spre Codul de Procedură Penală” pe care unii șefi ar vrea să o păstreze sub preș. Ghinion: ce se discută în ședințele operative, ajunge în presă. Pentru că e de interes public. Pentru că oamenii trebuie să știe ce se face cu drepturile lor.
„Mușamalizările made in IPJ Prahova” și teza de incompetenta juridică
Nervosul-șef și prietenul de la Control Intern probabil încă se întreabă, cu o curiozitate pe care ar trebui s-o agațe în cui: „De unde știe Incisiv de Prahova tot ce se discută la noi în curte?”.
Același tip de întrebare și după dezvăluirile noastre:
„Mușamalizarea «made in I.P.J. Prahova»: Când epoleții sunt scut pentru escroci!”.

Cu un șef de IPJ (Marcel Bălan) declarat incompatibil de ANI, cu un trecut de șef SIC unde „rapoartele dispăreau și se fabricau dosare”, nu este nicio surpriză că subalternii se simt încurajați să folosească uniforma pentru combinații, intimidări și acoperirea „escrocilor de casă”. E o caracatiță a impunității care a sufocat justiția prahoveană și a transformat-o în instrument personal.

Iar acum, culmea ironiei: aceiași oameni ar putea ajunge să-și dea „teza” la capitolul legislație – internă, internațională, drepturi ale surselor și ale presei. Noi, la Incisiv de Prahova, abia așteptăm. Să vedem cât se ia la examenul de incompetenta.
Final provizoriu: „Mai mă leși?”
În timp ce unii șefi își storc mintea cum să afle cine vorbește cu presa, noi avem altă prioritate: să vorbim în continuare despre:
- dictări de declarații pentru primari;
- mușamalizări „de casă”;
- plângeri pierdute prin sertare;
- dosare cu termene făcute praf.
Restul – nervi, amenințări voalate, aluzii la „cine își mănâncă limba și vorbește cu presa” – ține de folclorul instituțional.
Noi rămânem aici, cu pixul ascuțit și cu sursele bine protejate, să consemnăm în direct cum IPJ Prahova își dă, pas cu pas, teza de incompetenta. Iar până la verdictul final, un singur mesaj pentru cei cu epoleți supărați pe presă:
„Mai mă leși?” Vom reveni cu dezvaluiri senzationale. ( Cristina T.).
Exclusiv
Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist – Ziarul Incisiv de Prahova
Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev
La Ministerul Economiei nu mai vorbim despre guvernanță corporativă, ci despre guvernanță de clan. În timp ce ministrul Ambrozie Irineu Darău se plimbă pe axa București–Kiev ca „luptător împotriva dezinformării”, la București, sub nasul lui, se organizează un mecanism de prăduială cu ștampilă și antet pe S.C. IOR S.A., companie strategică în industria de apărare, cu certificare NATO.
Potrivit documentelor intrate în posesia redacției, la IOR se pregătește un festin: măriri de indemnizații de peste 400%, funcții inventate, salarii obscene pentru oameni plantați politic și o baricadă birocratică ridicată special pentru a nu pătrunde nici control, nici lege, nici bun-simț.
„Eu sunt Statul, eu îmi dau voie singură!” – Modelul Mina
În centrul combinației stă Camelia Andreea Mina, funcționară de stat transformată în stat în stat. O situație de un absurd juridic care, într-o țară normală, ar duce direct la parchet, nu la mărire de leafă:
- la minister: Director al DAPS – Direcția de Administrare a Participațiilor Statului; adică omul care, în numele statului, supraveghează companiile la care statul e acționar, inclusiv IOR S.A.;
- la IOR: Președinte al Consiliului de Administrație – adică omul care conduce compania pe care, teoretic, ministerul trebuie s-o controleze.
Pe 14 mai 2026, AGOA de la IOR S.A. are pe ordinea de zi lovitura de grație: Mina, în dublul ei rol, își pregătește mărirea propriei indemnizații de la circa 4.645 lei/lună la 20.450 lei brut. Mina de la Minister îi aprobă Minei de la IOR să bage mâna până la cot în bugetul unei fabrici cu datorii la ANAF și fără Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat pe 2026.
Conflictul de interese e betonat pe două niveluri:
- Mina controlează Mina: ministerul supraveghează compania, dar aceeași persoană e și supraveghetor, și supravegheat. Statul se uită în oglindă și își dă „ok”-ul.
- Beneficiarul își votează singur banii: creșterea indemnizației este propusă de chiar persoana care va încasa suma. OUG 109/2011 există doar ca decor, nu ca lege.
Asta nu mai e „guvernanță corporativă”. E auto-guvernanță de buzunar.
„Expertă de LinkedIn” pe hârtie, dezastru în fabrică pe teren
Pe rețelele profesionale, Camelia Mina e prezentată ca „Senior Advisor”, „expert în guvernanță strategică”, campioană la hashtag-uri cu „transparență”, „accountability” și „leadership”.
În realitate, potrivit sesizărilor oficiale ale Sindicatului Independent IOR, „expertiza” arată așa:
- numirea unui Director Financiar inexistent în actul constitutiv – Alexandru Butiseaca, funcție fantomă creată din pix;
- atribuirea unui salariu de 58.000 lei brut/lună acestui director-fantomă, în timp ce muncitorii iau circa 3.500 lei net;
- incapacitate totală de a opri degradarea fabricii, în timp ce la nivel de titulatură se flutură „Strategic Leadership”.
Cu alte cuvinte, la IOR avem „Leadership strategic” pentru sinecuri, și faliment operațional pentru companie. Muncitorii duc fabrica în spate, „experții de LinkedIn” duc indemnizațiile în conturi.
Adriana-Laura Miron: spălătoria de dosare și storcătorul de sesizări
Ce ar fi un clan fără un om de serviciu al tăcerii? În ecuația de la Economie, piesa cheie este Adriana-Laura Miron, Secretar General al ministerului, instalată prin Decizia 131/22.04.2026.
Rolul ei, potrivit documentelor și sesizărilor citate:
blocarea oricărei anchete și asigurarea imunității pentru „clanul Mina & co.”
- sesizată de sindicate despre ilegalitățile de la IOR, Miron nu reacționează;
- primește o adresă de avertizare de la AMEPIP (nr. 3120/27.03.2026) care cere respectarea legii – și o tratează ca pe o hârtie de împachetat;
- sub mandatul ei, ministerul se transformă în fortăreață: sesizările Corpului de Control sunt îngropate, iar detașările politice înlocuiesc concursurile pe merit.
Pe scurt, Miron e curățătorul oficial al urmelor. Totul într-un minister controlat politic, transformat într-un buncăr al impunității.
IOR – companie strategică, tratată ca bancomat de partid
În timp ce linia de credit de la CEC BANK trebuie renegociată – semn clar că societatea e sub presiune financiară reală – administratorii își votează creșteri de indemnizații ca și cum IOR ar fi Big Tech, nu o fabrică sufocată de datorii.
Pe 14 mai, acționarii – mii de persoane fizice și juridice, compania fiind listată la BVB (simbol AERO) – sunt chemați să valideze, în bloc:
- creșterea indemnizațiilor administratorilor de la ~4.645 lei la 20.450 lei/lună;
- numirea unui al cincilea administrator cu afiliere USR, Adrian Jean Coloman, jurist, introdus prin ordin ministerial;
- renegocierea unei linii de credit ale cărei condiții reale nu sunt clar explicate public;
- împuternicirea reprezentantului MEDAT, controlat politic, să semneze în numele companiei.
Acționarii minoritari nu au primit vreo justificare economică serioasă pentru:
- creșterea de 4 ori a indemnizațiilor,
- ieșirea discretă din scenă a lui Macoveiciuc Alexandru Costin,
- motivele reale ale renegocierii creditului.
În loc de transparență, se livrează fapte împlinite. În loc de dezbatere, se oferă ordonanță de tip „semnează și taci”.
Ministrul Darău: vânător de „fake news” la Kiev, orb la hoțiile din minister
Și, în timp ce tot acest tablou se desfășoară sub geamurile ministerului, unde este ministrul Economiei, Irineu Darău?
La Kiev, în „misiune” de combatere a dezinformării. Ironia e atât de groasă încât nici nu mai intră pe ușă:
- ministrul caută „fake news” în Ucraina,
- în timp ce ignora documentele oficiale și sesizările care vorbesc despre prădăciuni la IOR;
- deplasarea nu este decontată de minister – ceea ce deschide o întrebare simplă: cine plătește plimbările ministrului, în timp ce o companie strategică se scufundă?
Titularul portofoliului pare mai preocupat să-și lustruiască imaginea de „luptător cu propaganda”, decât să oprească jaful cu antet ministerial de acasă.
Consiliul IOR: comisari politici cu mandat până în 2030
Consiliul de Administrație al IOR S.A. a fost constituit în ianuarie 2026, cu cinci membri, mandate până în 2030, în baza art. 29¹ alin.(2) din OUG 109/2011:
- Mina Camelia Andreea – Președinte
- Ioana Marius – Membru
- Radu Gabriel – Membru
- Macaveiu Mihai Ion – Membru
- Macoveiciuc Alexandru Costin – Membru (plecat între timp, fără explicații publice)
Macoveiciuc dispare discret, e mutat deja la „Consiliul anterior” pe site. Locul lui urmează să fie luat de Adrian Jean Coloman, jurist, cu afiliere USR, introdus prin ordin al ministrului USR.
Întrebările evidente:
- De ce pleacă Macoveiciuc după doar câteva luni?
- De ce este înlocuit cu un om cu profil politic clar al partidului care controlează ministerul?
- Este acesta un consiliu de administrație sau un consiliu de partid?
Ceea ce se conturează nu e o eroare de management, ci o destructurare cu premeditare. AGOA din 14 mai riscă să betoneze definitiv controlul politic asupra unui activ strategic al României.
De la companie NATO la bancomat de partid
IOR S.A. nu este un butic privat. Este o companie cu 90 de ani de tradiție, producător din industria de apărare, cu certificare NATO AQAP 2110 și acțiuni tranzacționate la bursă.
Și totuși:
- o funcționară de minister conduce consiliul companiei pe care ministerul trebuie să o supravegheze;
- aceeași persoană propune și votează mărirea propriei indemnizații de patru ori;
- un administrator pleacă fără explicații, iar locul lui e ocupat de un om de partid;
- sindicatele și instituțiile de control trimit avertizări, iar la minister se instalează tăcerea complice.
Regulile guvernanței corporative sunt călcate în picioare, în timp ce pe hârtie se invocă standarde, proceduri și acronime.
Cine mai oprește Caracatița?
Documentele sunt pe masă. Numerele sunt clare. Structura este vizibilă cu ochiul liber: „Clanul Mina & Miron”, sub acoperișul unei conduceri politice care se preface că nu vede nimic, transformă o companie strategică într-un bancomat cu acces controlat de partid.
Domnule premier interimar, domnilor procurori, domnilor din zona de intelligence, ce altceva mai așteptați?
Când o funcționară își votează singură salariul, când un ministru se ascunde în spatele „misiunilor externe”, iar un secretar general îngroapă sesizări, nu mai vorbim de „disfuncționalități”. Vorbim de o Caracatiță de la Economie care a decis că România e doar un portofel cu resurse și o ștampilă.
ADRESA-AMEPIP-NR.312027.03.2026
RAPORT-CURENT-NR-9-DIN-08.04.2026
Întrebarea nu mai este „există dovezi?”. Întrebarea este: aveți curajul să le folosiți? (Cristina T.).
Exclusiv
când decizia administrativă miroase a vendetă personală – Ziarul Incisiv de Prahova
Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), într-o unitate de detenție din România ar fi fost semnalate practici care depășesc cu mult rigorile managementului ferm și intră în zona abuzului de putere.(aici)
Conform acestor surse, un director de penitenciar ar fi recurs la mutări succesive ale subalternilor dintr-o funcție în alta, aparent fără legătură directă cu interesul serviciului, ceea ce ar fi fost resimțit de personal ca formă de umilire și presiune, nu ca măsură administrativă justificată. În relatarea respectivă, conducătorul instituției este descris ca având un comportament care, în percepția unor angajați, se apropie de tiparul „hărțuirii” dintr-o poziție de autoritate.

Redacția Incisiv de Prahova, analizând aceste informații și coroborându-le cu propriile date obținute din interiorul sistemului, a identificat indicii care par să trimită către conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranță Mărgineni și, în mod special, către directorul acestei unități, Aldea Marian, despre care unele surse susțin că ar beneficia de sprijin la nivel central.
Climat tensionat și comparații cu alte „mandate controversate”
Conform informațiilor intrate în posesia redacției, în interiorul penitenciarului Mărgineni s-ar contura un climat tensionat, marcat de acuzații privind un stil de conducere contestat și de abuzuri reclamate de personal. Situația este comparată de unele surse interne cu perioada de la Penitenciarul Jilava, din timpul unui mandat considerat controversat, în care s-ar fi vorbit despre presiuni exercitate inclusiv asupra membrilor de sindicat.
Nu vorbim, la acest moment, despre concluzii oficiale, ci despre percepții și relatări ale unor angajați care descriu o atmosferă „apăsătoare”, în care semnalarea problemelor ar fi urmată, în unele cazuri, de consecințe rapide și resimțite ca punitiv-administrative.
Evadarea din august 2025: un episod grav, multe întrebări, puține răspunsuri publice
Un episod care ridică semne majore de întrebare este incidentul grav din august 2025, când, potrivit surselor, un deținut ar fi reușit să părăsească incinta penitenciarului de maximă siguranță. Vorbim despre un tip de eveniment considerat, de regulă, extrem de serios în orice sistem de detenție, cu atât mai mult într-o unitate care se revendică a fi „de maximă siguranță”.
Până în prezent, nu există în spațiul public o prezentare detaliată și transparentă a concluziilor oficiale legate de acest incident, ceea ce alimentează, în mediul intern, suspiciuni privind posibile disfuncționalități de organizare, supraveghere sau comandă. Absența unei comunicări clare lasă loc interpretărilor și întreținerii unui climat de neîncredere.
Recompense financiare pe fondul scandalului: merit sau paradox?
În acest context tensionat, alte surse susțin că directorul penitenciarului, Aldea Marian, ar fi beneficiat de recompense financiare, inclusiv de acordarea unui „salariu de merit” de 50%. Dacă aceste informații se confirmă, apare un paradox evident: pe de o parte, relatări privind climat tensionat, acuzații de hărțuire și un incident major de securitate; pe de altă parte, recompensarea conducerii.
Această juxtapunere ridică întrebări legitime în rândul personalului și al opiniei publice cu privire la criteriile reale de evaluare a performanței în sistemul penitenciar: se recompensează rezultatele obiective și climatul sănătos de lucru sau loialități și aliniamente instituționale?
Mutări, programe împovărătoare, „sancțiuni mascate”
Conform unor relatări din interiorul Penitenciarului Mărgineni, angajații care ar fi îndrăznit să semnaleze probleme sau să formuleze critici la adresa stilului de conducere ar fi fost „recompensați” cu:
- mutări considerate abuzive,
- programe de lucru mai împovărătoare,
- sarcini suplimentare care, în ansamblu, ar duce la epuizare profesională.
Există relatări potrivit cărora mai mulți agenți din structurile de intervenție ar fi solicitat sau acceptat transferul către alte unități, invocând presiuni constante și un mediu de lucru dificil. Alți angajați care au cerut transfer ar fi fost redistribuiți, conform acestor surse, pe posturi mai solicitante, măsuri percepute ca „sancțiuni mascate”, nu ca simplă reașezare a personalului.
Mecanismul deciziei: când „acoperirea juridică” nu convinge personalul
Într-un alt articol publicat pe același site de specialitate (penitenciare.info), este conturată o imagine și mai îngrijorătoare a modului în care ar fi luate deciziile la nivelul conducerii. Informațiile apărute sugerează existența unui mecanism prin care măsurile dispuse de management ar fi susținute formal de structurile juridice și de resurse umane, astfel încât să existe o „acoperire” procedurală, chiar și atunci când fondul deciziei nu este perceput intern ca fiind justificat de nevoile reale ale instituției.
Problema semnalată nu este, așadar, utilizarea personalului „acolo unde este nevoie”, ci modul în care aceste decizii ajung să fie resimțite de angajați: ca impuse, uneori în contra voinței lor, și interpretate drept instrumente de control, presiune sau sancțiune neoficială. În acest cadru, invocarea „deficitului de personal” apare, pentru unii, mai mult ca pretext decât ca explicație reală.
„Persoana apropiată”, trecutul prin ANP și promisiunea unor dezvăluiri viitoare
Conform surselor citate în spațiul online, ar exista și o „persoană apropiată” de directorul Aldea Marian, cu un trecut legat de structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor, ale cărei legături și influențe ar urma să fie subiectul unor analize viitoare. Menționarea unei astfel de figuri în proximitatea conducerii unui penitenciar ridică, în mod natural, întrebări privind eventuale rețele de sprijin, protecție sau influență, însă aceste aspecte reclamă documentare riguroasă înainte de orice concluzie.
Redacția anunță că va reveni, într-un material separat, cu informații suplimentare pe această temă, dacă și în măsura în care datele strânse vor putea fi susținute prin probe verificabile.
Necesitatea unui control de specialitate: probe, transparență, răspundere
În contextul acestor relatări, redacția Incisiv de Prahova anunță intenția de a formula sesizări oficiale către:
- Ministerul Justiției,
- Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP),
- și alte organe abilitate,
în vederea clarificării situației semnalate.
Potrivit unor surse, ar exista deja plângeri formulate de angajați, însă până la acest moment nu sunt cunoscute public rezultatele verificărilor sau eventualele măsuri dispuse. Pentru un sistem care gestionează libertatea și siguranța publică, opacitatea nu poate fi o soluție.
Se impune, așadar, declanșarea unui control de specialitate, riguros și transparent, cu obiective clare:
- verificarea faptelor semnalate,
- stabilirea existenței sau inexistenței unor abuzuri,
- analiza climatului de muncă și a respectării drepturilor personalului,
- evaluarea modului de gestionare a incidentului grav din august 2025,
- verificarea justificării recompenselor acordate conducerii, inclusiv a salariului de merit, dacă acestea se confirmă.
Concluzie: dincolo de zvonuri, este nevoie de dosare, nu de tăcere
Într-un domeniu atât de sensibil cum este execuția pedepselor privative de libertate, acuzațiile de abuz, hărțuire și disfuncționalități de securitate nu pot rămâne la nivel de zvon sau de nemulțumire difuză. Ele trebuie verificate cu instrumente legale, de către instituții competente, în proceduri care să genereze:
- fie confirmări, urmate de măsuri ferme,
- fie infirmări motivate, care să restabilească încrederea și reputația celor vizați.
Până atunci, peste Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni – și peste alte unități în care apar semnale similare – plutește aceeași întrebare incomodă: avem de-a face cu exigență managerială dură, dar legitimă, sau cu un sistem în care puterea administrativă este folosită discreționar, în spatele unor uși care se închid nu doar în fața deținuților, ci și în fața adevărului? Vom reveni. (Cristina T.).
-
Evenimentacum 6 zileSub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro
-
Evenimentacum 5 zileSFERA ARHITECTURA S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI SFERA ARHITECTURA S.R.L.”
-
Evenimentacum 5 zileCe nu trebuie să ratezi la Bucharest Design Festival 2026: cele mai spectaculoase expoziții și evenimente creative din București
-
Evenimentacum 4 zileCrearea de noi capacitati de producere a enegiei electrice pentru ,,CREAREA DE NOI CAPACITATI DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE PENTRU ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII “SPP 23+SPP24 RACOVIȚA”
-
Evenimentacum 6 zileFestivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA, CU NERVII LA MAXIM: De la „Academia de dictare Portocală” la seminarul de incompetenta generalizata
-
Evenimentacum 7 zileTimișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad
-
Evenimentacum 4 zileBanat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

