Eveniment
Viitor si horoscop – Ziarul Nationalul
Incontestabil, oamenii au fost mereu interesati, intr-o forma sau alta, de ceea ce le rezerva viitorul, mereu s-au intrebat ce va urma; inca de la inceputurile omenirii, acest interes a fost constant, oamenii incercand, intr-o forma sau alta, sa prevada situatii care ar putea surveni in viata lor, intr-un viitor mai mut mai mai putin apropiat. Stim ca, in ajunul marilor batalii, conducatorii consultau oracole, samani, vrajitori, etc. adaptandu-si actiunile dupa spusele acestora, de foarte multe ori. Invatatii vremurilor de demult au observat ciclicitatea anumitor evolutii, periodicitatea lor, la fel cum exista o ciclicitate a evenimentelor astrale. In timp, s-a impus ideea ca exista o legatura intre ciclicitatea astrala si ciclicitatea umana, ca cele doua planuri sunt, cumva, interdependente, ca exista o parte buna si una mai putin buna a oricarei situatii, parti ale unui intreg, ce se completeaza perfect. Observatiile inteleptilor si invatatilor vremii au dus la aparitia unor date care s-au concretizat in realizarea de harti astrale, pe baza carora a fost intocmit zodiacul. Zodiacul este tot o harta astrala, care contine o serie de componente specifice. Practica este mentionata in documente istorice, inca din sec. III i.Hr; babilonienii au fost primii care au realizat astfel de harti astrale detaliate, incercand sa aduca o anumita ordine in ceea ce pentru neinitiati, la nivel astral, parea haos. Totusi, primele dovezi arheologice legate de studiul boltei ceresti ne-au parvenit de la sumerieni; indubitabil, si oamenii preistorici au privit spre cer cu teama si respect si au facut observatii asupra a ceea ce se petrecea, periodic, pe bolta cereasca. Avem ca marturie picturi rupestre precum cea de la Lascaux, Franta. Denumirea “zodiac” provine de la vechii greci, insa; probabil a fost preluata de la persi, pe parcursul contactelor, mai mult sau mai putin pasnice avute cu acestia, de-a lungul timpului. Romanii erau fascinati de intreaga civilizatie a grecilor, imprumutand de la acestia multe din cunostintele accumulate de greci de-a lungul timpului si dezvoltandu-le; in acelasi fel s-au petrecut lucrurile si in ceea ce priveste harta astrala cunoscuta sub denumirea de zodiac si zodiacul chinezesc.
In esenta, zodiacul se prezinta ca un cerc cu 12 sectiuni a cate 30 de grade ale longitudinii celeste. Corelatiile se bazau pe observatii ale vietii oamenilor, observatii pertinente, de altfel; de exemplu, un copil nascut la inceputul primaverii, avea sansa sa se intremeze pe parcursul anotimpului cald, ajungand in iarna mai puternic, mai pregatit sa infrunte frigul, cu mult mai multe sanse de supravietuire fata de un prunc nascut odata cu venirea iernii. La fel si sarcina dusa pe parcursul verii si toamnei dadea posibilitatea unui consum crescut de fructe si legume, astfel ca femeia sa poata da nastere unui prunc sanatos si viguros. Cunoscand data de nastere a cuiva, pornind si de la astfel de observatii, corelate cu harta astrala, se puteau face predictii pertinente cu privire la evolutia viitoare a unei persoane.
Rezultatele observatiilor antice, efectuate cu instrumente rudimentare, au fost verificate, validate si dezvoltate de alti si alti savant care au vietuit dupa aceea. Unele calcule, efectuate chiar in aceasta maniera rudimentara, s-au dovedit a fi extrem de exacte. Hartile astrale sunt larg folosite in astrologie; complexitatea lor face ca alcatuirea unui horoscop, astfel incat acesta sa prezinte acuratete, sa nu fie, insa, la indemana oricui. Viitorul este fascinant pentru oricare fiinta umana inzestrata cu ratiune; evident, fiecare om isi pune intrebarea “ce va fi maine?” Nu putem sti cu exactitate; dar, cu ajutorul hartilor astrale, care stau la baza alcatuirii horoscopului, unii dintre specialisti pot oferi indicii pretioase.
Hartile astrale realizate pe baza observatiilor asupra boltii ceresti prezinta numeroase elemente care pot servi la schitarea anumitor evolutii din viata unor indivizi, comunitati, popoare. Cunoasterea vitorului a fost si ramane, in continuare, un domeniu foarte interesant pentru toata lumea, insa putini initiati pot sa-i descalceasca semnele si sa ofere interpretari viabile.
Eveniment
Importanta firmelor de pompe funebre in organizarea ceremoniilor funerare si pentru sprijinul familiilor indoliate
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
BRUTA PLAN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI BRUTA PLAN S.R.L.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 937/RUE1413/C9/I3. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, realizare rețea LAN/WiFi, aplicații/licențe software, website de prezentare, servicii de tip Cloud Computing, servicii pentru consolidarea securității cibernetice, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 164.016,83 lei
Valoarea nerambursabilă: 147.565,97 lei
Contribuția beneficiarului: 16.450,86 lei
Data începerii proiectului: 04.12.2024
Data finalizării proiectului: 29.05.2026
Cod proiect: RUE 1413
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a crescut semnificativ eficiența operațională și a permis integrarea proceselor digitale esențiale în activitatea curentă a companiei. Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (sistem desktop profesional, laptop, tabletă, termodetector, dronă, set VR, tablă interactivă, scanner format mare, imprimantă multifuncțională și plotter profesional), licențe software de specialitate (ARCHICAD 28, Krea AI, Twinmotion, Bitdefender GravityZone Business Security), servicii cloud computing (Microsoft 365 Business Standard și Google Cloud), dezvoltarea website-ului companiei, realizarea prezenței digitale pe rețele sociale și instruirea personalului în utilizarea noilor soluții digitale.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea fluxurilor de proiectare, modelare și prezentare vizuală, automatizarea activităților administrative, reducerea timpilor de lucru, îmbunătățirea colaborării cu clienții și partenerii, precum și creșterea mobilității operaționale. Utilizarea serviciilor cloud a facilitat accesul securizat la date, colaborarea online, continuitatea activității și protecția informațiilor companiei, iar infrastructura hardware modernă a crescut performanța și capacitatea de lucru în activitățile de arhitectură și proiectare.
Totodată, integrarea echipamentelor inteligente și a tehnologiilor conectate a permis transfer rapid de date între dispozitive, gestionarea eficientă a documentelor digitale, utilizarea instrumentelor colaborative și optimizarea fluxurilor interne de lucru. Soluțiile bazate pe inteligență artificială au contribuit la generarea rapidă de conținut vizual, la realizarea prezentărilor avansate și la creșterea capacității de inovare digitală a societății.
Formarea profesională în domeniul competențelor digitale a asigurat cunoștințele necesare pentru utilizarea eficientă a echipamentelor și aplicațiilor implementate. Auditul tehnic IT a confirmat conformitatea investițiilor realizate și atingerea criteriilor DESI asumate, demonstrând progresul companiei în digitalizare, utilizarea serviciilor cloud, integrarea echipamentelor conectate, prezența digitală online și adoptarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității interne, la creșterea eficienței operaționale și la consolidarea competitivității BRUTA PLAN S.R.L. într-un mediu economic tot mai orientat spre soluții digitale.
Date de contact beneficiar: BRUTA PLAN S.R.L.
Telefon: 0752020594
Email: tudor.bruma@yahoo.com
Adresa: Municipiul Cluj-Napoca, Strada PICTOR OCTAV BĂNCILĂ, Nr. 19, Județ Cluj
Eveniment
Lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să cumperi un apartament în care să te muți imediat

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVĂ „DOTARE SERVICE AUTO PENTRU HTZ AUTO SRL” finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027

-
Evenimentacum 5 zilestiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj
-
Evenimentacum 6 zileCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Evenimentacum 4 zileANUNȚ DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVĂ „DOTARE SERVICE AUTO PENTRU HTZ AUTO SRL” finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027
-
Evenimentacum 5 zileBRUTA PLAN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI BRUTA PLAN S.R.L.”
-
Evenimentacum 2 zileLucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să cumperi un apartament în care să te muți imediat
-
Evenimentacum 2 zileImportanta firmelor de pompe funebre in organizarea ceremoniilor funerare si pentru sprijinul familiilor indoliate
-
Uncategorizedacum 3 zile
Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables
-
Uncategorizedacum 2 zile
STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii