Exclusiv
De ce existenta SIIJ trebuie sa-i preocupe pe toți cetățenii, nu doar pe magistrați?/Dacă vom accepta ca judecătorul care ne soluționează cauza să fie cercetat de aceeași structură de parchet care ne cercetează și pe noi… – Ziarul Incisiv de Prahova
Cercetează penal numai presupusele infracțiuni săvârșite de judecători și procurori, indiferent că este o sesizare din oficiu (a unui procuror) sau sesizare venita de la o persoana.
Toți procurorii din SIIJ, inclusiv procurorul șef, sunt desemnați de CSM.
Așa că nu e nici treaba Guvernului, nici a parlamentarilor, nici a Președintelui, nici măcar a Ministrului Justiției care procuror ajunge la SIIJ.
Politicul nu are nicio influență în desemnarea procurorilor de la SIIJ.
Acesta pare sa fie si motivul de jelanie al politicienilor care vor să o desființeze, promovând proiecte de lege, în mod repetat, în acest sens și trăgând sfori pe la ”stăpânire”.
SIIJ -ul face numai urmărirea penală, adică face cercetarea în urmărirea penală ca să strângă probe și în apărare și în acuzare pentru a concluziona dacă s-a săvârșit o infracțiune sau nu.
Dacă zice SIIJ -ul că un magistrat NU a săvârșit o infracțiune, că așa i-a ieșit din cercetare, îi dă clasare.
Persoana care s-a plâns împotriva magistratului poate să critice ce a zis SIIJ-ul și în final sa ajungă in fața unui judecător care să verifice dacă SIIJ-ul și-a fundamentat suficient soluția sau nu. In cazul in care persoana are dreptate, dosarul e trimis înapoi la SIIJ pentru a cerceta ce nu a cercetat.
Dacă zice SIIJ-ul că un magistrat A SAVARSIT o infracțiune, că așa i-a rezultat din probe, face rechizitoriul și îl trimite în judecată pentru ca un judecător să cerceteze și să constate dacă magistratul respectiv a săvârșit infracțiunea și să îl condamne, iar dacă nu a săvârșit-o să-l achite.
Procurorii din cadrul SIIJ nu reprezintă SIIJ-ul în instanță (în fața judecătorului) și nu susțin nici rechizitoriul (de ce a făcut magistratul respectiv o infracțiune) și nici de ce nu a făcut bine SIIJ că a dat clasare (dacă ne plângem noi că nu e bine ce a făcut SIIJ).
Cine reprezintă în instanță?
Dosarele SIIJ sunt susținute in instanța de procurorii din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau din parchetul de pe lângă instanța de apel investită cu judecarea cauzei.
Adică, dosarele SIIJ sunt susținute in instanță de procurori din altă structură de parchet.
Soluțiile procurorilor (clasare sau renunțare la urmărirea penală) sau trimiterile in judecata trebuie să se fie bazate pe probe și nu pe povești.
Procurorul care merge în instanță, vede dosarul de la SIIJ, își face el singur o părere pe baza probelor care sunt în dosar și susține în fața judecătorului dacă ce a făcut SIIJ e fondat sau nu.
E normal să fie așa? Este, pentru că zice Constituția, la art. 131 alin. (1) și (2), că procurorii reprezintă interesele generale ale societății şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertățile cetățenilor.
Adică, procurorul nu are rolul să obțină o condamnare cu orice preț.
Procurorul trebuie să cerceteze sesizarea apărând atât drepturile magistratului împotriva căruia s-a formulat, cat și drepturile celui care s-a plâns împotriva magistratului.
Or, judecătorul trebuie să dea soluția, pe bază de probe, nu pe invenții, nu pe povești, nu pe presupuneri sau păreri.
Până aici toate bune și frumoase.
Să vedem acum ce a fost și la ce se vrea să ne întoarcem și cum ne afectează pe fiecare dintre noi.
Ce zice proiectul ăsta de lege mult dezbătut că va urma?
Păi va urma exact ce a fost.
Adică, magistrații vor fi cercetați de orice parchet care are competența conform legii, respectiv de parchetele de pe lângă curțile de apel, Parchetul de pe lângă ICCJ, DNA sau DIICOT.
Care e buba în situația asta?
Aceeași structură care face urmărirea penală reprezintă și în instanță.
Dar structura aia care face urmărirea penală nu are în competență să îl cerceteze numai pe magistrat. Ea poate să te cerceteze și pe tine.
Așa că să zicem că tu ai un dosar penal și ești chemat de procuror la audieri și nu îi place fața ta sau cum vorbești și i se pune pata pe tine, cu toate că nu ai făcut nimic din punct de vedere penal.
Sau face cercetări procurorul și nu prea găsește probe că ai săvârșit o infracțiune, dar pentru că are o imaginație bogată sau ”simte” el că parcă ai făcut ceva, te trimite în judecată și nu îi prea ține probatoriul.
Așa că se gândește el: cum să fac să nu îți dea judecătorul achitare și să se facă de râs că te-a trimis în judecată?
Variante pe care le poate găsi:
1. caută el puțin prin structura lui și vede că judecătorul care analizează cauza are o plângere. Hopa! Ce bine! Ia să îi aducă el aminte de plângerea aia, ca să înțeleagă judecătorul ăla că mai ușor cu probele, nu prea-s necesare, e suficient ce a zis procurorul.
(Poate să fie și situația inversă, când îi place procurorului prea mult de ăla împotriva căruia ai făcut tu plângere și cu toate că a săvârșit infracțiunea de care te-ai plâns, nu vrea să îl trimită în judecată, așa că mai ușor cu cercetarea, doar nu o fi prost să strângă probe în acuzare și nu mai are ce să îi facă. Și în situația asta poate să îi amintească judecătorului că are o plângere pe la structura lui și ar fi bine ca mai ușor cu ”rigiditatea”);
2. caută el prin dosarele lui și vede ce dosar a avut la judecătorul respectiv. Inventează el că nu e bună soluția pe care a pronunțat-o, face un frumos proces-verbal de sesizare din oficiu, după care călare pe judecător. Ori cere un mandat de supraveghere că doar doar o găsi că judecătorul respectiv săvârșește vreo infracțiune, ori îl cheamă la audieri ca să știe că e vizat de un dosar penal. Se prinde judecătorul că are o cauză pe rol instrumentată de procurorul respectiv, nici nu e nevoie să îi atragă atenția direct. Așa că între a plânge maică-sa sau să plângă maică-ta alegerea nu e grea.
3. are el un cetățean pe care îl cercetează, cu dosare multe, îi sugerează că dacă ar ști ceva de judecătorul X ce bine i-ar fi. Sare ăla repede cu denunțul, că doar nu e prost să rateze ocazia și să nu își ușureze situația.
Cam astea ar fi, în mare, variantele.
Drept urmare, cam care e situația cu judecătorul care poate să analizeze rechizitoriul sau plângerea ta? Dă el soluția liniștit pe probele din dosar? Sau se gândește că poate-l supără pe domn procuror? Ce părere ai? Cred că se gândește mult dacă să îl supere sau nu pe domn procuror, că știe că au mai ajuns unii la pușcărie din cauza asta.
Și uite așa independența și imparțialitatea judecătorului care judecă cauza ta nu prea mai există.
Dreptul la un proces echitabil, de care zice Constituția că trebuie să iți fie garantat, dispare, rămânând numai pe hârtie.
Variantele pe care le-am prezentat nu sunt imaginare. Ele s-au dovedit a fi reale și puse în practică.
Inspecția judiciară a analizat activitatea DNA pe perioada 2014-2018 (când DNA-ul cerceta judecătorii) și s-a constatat că au fost asemenea cazuri. Raportul îl găsiți aici:
CSM a analizat Raportul Inspecției Judiciare referitor la activitatea DNA și l-a aprobat prin hotărârea nr. 225/15.10.2019. Dacă citiți concluziile de la paginile 121-127, vă cam ia cu fiori.
Hotărârea CSM o găsiți aici:
CSM în avizul negativ pe care l-a dat în ședința din 11.02.2021 a arătat, pe larg, ce înseamnă independența magistraților și de ce trebuie ca ea să existe în mod real pentru a nu fi afectat chiar dreptul la un proces echitabil al cetățeanului, făcând trimitere și la ce a fost pe timpul DNA așa … succint.
Verificată, însă, a fost numai activitatea DNA, nu și a celorlalte structuri de parchet. Dacă s-ar verifica și pe acolo cine știe ce fiori ne-ar mai lua, când am vedea rezultatele verificării.
Ați înțeles de ce trebuie să ne intereseze pe noi, cetățenii, care e soarta SIIJ?
Pentru că altfel, ne vom duce mereu cu teama în instanță și nu vom ști dacă s-au făcut presiuni asupra judecătorul care ne judecă cauza pentru a da soluția aia care trebuie și nu aia care rezultă din lege și probe.
Exclusiv
Sunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”? – Ziarul Incisiv de Prahova
În timp ce instituțiile statului mimează vigilența, ziarul de investigații Incisiv de Prahova, singura publicație care a avut curajul să disece „Mafia Antigrindină” încă de la primele rachete trase în vânt, aduce în prim-plan o nouă mutare de geniu a „Procurorilor Gliei”. Fermierii prahoveni, adevărații Agenți 007 ai României profunde, au decis că nu mai pot aștepta după procurorii aflați în „comă birocratică” și au luat cu asalt Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Prahova.
Incisiv de Prahova, singurul ghimpe în coasta „Mafiei norilor”

Ani de zile, Incisiv de Prahova a fost vocea care a strigat în deșert despre jaful programat din banii publici, despre „hectarele fantomă” și despre toxicitatea tăcută a iodurii de argint. Astăzi, dezvăluirile noastre în exclusivitate capătă o nouă dimensiune. Nu mai vorbim doar despre bani furați, ci despre siguranța publică și despre un regim al explozibililor care pare să fi fost tratat de Electromecanica SA Ploiești ca o joacă de copii în curtea școlii.
Într-un demers fără precedent, obținut în exclusivitate de redacția noastră, Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Prahova, sub semnătura președintelui Adrian Mocanu, a somat IPJ Prahova să scoată la lumină adevărul despre „artificiile” scumpe care ne zboară peste capete.
Radiografia „Bombei de sub norii Prahovei”: Rechizitoriul fermierilor-007 către Poliția Prahova
| Nr. Crt. | Domeniul de Control (Solicitare ACCPT Prahova) | Miza Juridică și de Siguranță Publică | Suspiciunea de „Derapaj” Legal (Analiză Incisiv de Prahova) |
|---|---|---|---|
| 1 | Încadrarea Juridică a Rachetelor | Clasificarea rachetelor ca materii explozive, muniții sau obiecte pirotehnice (Legea 126/1995). | Suspiciunea că rachetele sunt manipulate fără regimul strict de securitate impus armamentului și muniției reale. |
| 2 | Autorizarea de Funcționare | Existența licențelor de operare și a documentelor care atestă dreptul de a lucra cu materiale explozibile. | Posibilitatea ca operatorii să activeze în baza unor avize expirate sau fără vizele anuale obligatorii de la IPJ. |
| 3 | Securitatea Depozitelor | Verificarea distanțelor de siguranță față de școli, biserici, locuințe și conducte de gaz/petrol. | Pericolul unei catastrofe în cazul unui incident la depozitele temporare amplasate iresponsabil în proximitatea zonelor locuite. |
| 4 | Personalul „Pirotehnic” | Atestarea calificării profesionale, a aptitudinilor psihologice și medicale ale celor care apasă pe buton. | Temerea că „specialiștii” sunt instruiți superficial, punând în pericol viața cetățenilor prin manipulare defectuoasă. |
| 5 | Trasabilitatea Explozibilului | Controlul fluxului rachetelor: de la producția la Electromecanica, până la lansare sau distrugerea celor expirate. | Riscul ca „muniția” să circule prin județ fără pază armată și fără o evidență strictă a consumului operativ. |
| 6 | Istoricul Incidentelor | Evidența oficială a rachetelor căzute intacte pe câmp sau în curțile oamenilor și a rachetelor „rătăcite”. | Mușamalizarea incidentelor în care rachetele au reprezentat un pericol direct pentru viața și bunurile prahovenilor. |
| 7 | Intervenția la Urgență | Procedura clară de ridicare și neutralizare a componentelor de rachete căzute la sol în zonele agricole. | Lipsa de coordonare între operator și autorități (Poliție, ISU) atunci când rachetele deviază de la traiectoria balistică. |
| 8 | Paza și Protecția Obiectivelor | Respectarea normelor privind paza bunurilor, posesia de armament și protecția împotriva incendiilor/tensiunilor. | Suspiciunea că punctele de lansare sunt vulnerabile și nu respectă standardele de siguranță națională impuse de regimul explozivilor. |
Realizat în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova
Agenții 007 cu palmele bătătorite: Fermierii fac treaba DNA-ului
Cine are nevoie de agenți secreți cu costume scumpe când îi avem pe fermierii prahoveni? Acești „Agenți 007 ai Gliei” au demonstrat o rigoare juridică și o tenacitate care ar trebui să bage în ședință orice serviciu de informații. Ei au pus degetul pe rana sângerândă a sistemului: regimul materiilor explozive.
Conform solicitării trimise către IPJ Prahova, fermierii cer clarificări pe care statul le-a evitat timp de 20 de ani. Sunt aceste rachete materii explozive, muniții sau doar niște „mijloace pirotehnice” de bâlci? Legea 126/1995 este clară, dar se pare că pentru „Mafia Antigrindină”, legile sunt doar sugestii opționale. Fermierii vor să știe: cine a autorizat „bombardierele” de la Electromecanica să se joace cu amestecuri pirotehnice fără să respecte normele drastice impuse oricărui alt muritor de rând?
Muniție, explozibil sau petarde de lux? IPJ Prahova, scos la tablă
Solicitarea fermierilor (Memoriul din 30.03.2026) este un veritabil rechizitoriu care vizează 32 de puncte nevralgice. „Procurorii Gliei” vor să vadă autorizațiile de lucru cu dispozitive explozibile și capacitatea operatorului de a gestiona muniția.
Iată ce trebuie să explice Poliția Prahova, sub presiunea dezvăluirilor Incisiv de Prahova:
- Încadrarea Juridică: Sunt rachetele de la Ploiești muniție de război? Dacă da, cine le păzește?
- Autorizarea de fațadă: Au avut operatorii punctelor de lansare vizele anuale obligatorii sau au tras „la negru” timp de două decenii?
- „Calificările Fantomă”: Cine sunt pirotehnicienii care apasă pe buton? Au ei atestate reale sau sunt doar „specialiști” cu diplome scoase la imprimantă, așa cum Incisiv de Prahova a sugerat în repetate rânduri?
Depozite lângă școli și rachete prin grădini: Cine semnează pentru moarte?
Cea mai gravă parte a solicitării vizează amplasamentul depozitelor și al punctelor de lansare. Fermierii-007 întreabă direct: s-au respectat distanțele de siguranță față de locuințe, școli, biserici și conducte petroliere? Sau „Mafia Norilor” a instalat rachete lângă rezervoarele de gaz, bazându-se pe norocul chior că nu va bubui tot județul?
Incisiv de Prahova a documentat cazuri în care rachetele au căzut intacte în curțile oamenilor sau au deviat periculos de la traiectorie. Acum, fermierii cer Poliției toate procesele-verbale de incident, toate dosarele penale ascunse prin sertare și toate sancțiunile care – bănuim noi – au fost „uitate” pentru a nu deranja afacerea de 260 de milioane de lei.
„Trasabilitatea” banului și a explozibilului: Un circuit al minciunii
Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Unde se duc rachetele care nu pornesc? Cine le neutralizează pe cele expirate? Fermierii cer evidența clară a stocurilor și a distrugerilor. Există o suspiciune legitimă, întreținută de opacitatea sistemului, că rachetele circulă prin județ ca pâinea caldă, fără avize de transport și fără pază armată, transformând Prahova într-un poligon de tragere scăpat de sub control.
Dacă Poliția Prahova nu poate garanta siguranța acestor operațiuni, înseamnă că trăim într-un „Ospiciu Antigrindină” unde pacienții (noi) suntem la mila unor pirotehnicieni de ocazie.
Incisiv de Prahova va monitoriza pas cu pas răspunsul IPJ Prahova. Nu vom accepta răspunsuri evazive! Dacă instituțiile statului vor continua să protejeze „Mafia Norilor”, „Procurorii Gliei” sunt pregătiți să meargă până la capăt. Adevărul despre rachetele care ne pârjolesc norii și ne amenință casele trebuie să iasă la suprafață.
Cine își asumă responsabilitatea dacă o „muniție” de la Electromecanica aterizează pe o școală? Rămâneți aproape, asediul asupra minciunii instituționalizate abia a început! Vom reveni. (Cristina T.).
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică!
Exclusiv
O farsă de 94 de milioane de lei cu pedigree sovietic! Cum cumpărăm explozibili, nu protecție! – Ziarul Incisiv de Prahova
FABRICĂ DE ILUZII ÎN CRÂNGUL LUI BOT: CUM A PUS STATUL BOTUL LA RACHETA „ROMÂNEASCĂ” ANTIGRINDINĂ
Cum cumpără statul cu 94 de milioane de lei o tehnologie antigrindină care seamănă izbitor cu Alazan, dar e validată mai ales ca exploziv, nu ca eficiență antigrindină
Statul român, expert în iluzii scumpe: 94 de milioane de lei pentru o rachetă care nu stie să facă decât zgomot!
Incisiv de Prahova prezintă un nou episod din dosarul sistemului antigrindină: statul român continuă să pompeze sume uriașe într-o tehnologie prezentată drept „românească”, deși documentele analizate de redacție indică o asemănare frapantă cu familia de rachete sovietico-rusești Alazan. Și mai grav: în locul unei validări științifice solide a eficienței antigrindină, ceea ce găsim în acte este, în principal, o omologare de siguranță și conformitate pirotehnică, cu teste făcute pe standul producătorului și cu proceduri interne ale acestuia. Pe scurt: România pare să finanțeze din bani publici grei nu o tehnologie dovedită științific, ci o rachetă cu profil balistic validat și cu pedigree tehnologic rusesc, vândută într-o piață închisă, fără concurență reală.
Alazan-RAG-96: Când ‘made in România’ sună suspect de rusesc (și scump)!
Documentele tehnice despre RAG 96 arată că racheta produsă de Electromecanica Ploiești are exact următorii parametri: 82,5 mm calibru, 1,4 m lungime, 8,8 kg masă totală, 0,66 kg încărcătură utilă, 9.300 m înălțime maximă, 12.000 m distanță orizontală maximă și autodistrugere la 38–47 secunde. În plus, racheta este descrisă ca având două încărcături propulsive, două întârzietoare, un cartuș activ fumigen și mecanism de autodistrugere. Acum comparați aceste date din fișa rachetelor rusești Alazan-5 și Alazan-6: 82,5 mm calibru, max. 1402 mm lungime, 8,8 kg masă, 0,66 kg încărcătură activă fumigenă, 9.300 m înălțime maximă, 12.000 m bătaie maximă, pornirea părții active la 13 ± 2,5 secunde și autodistrugere la 41 ± 5 secunde. Asta nu mai este o simplă „coincidență inginerească”. Este o suprapunere aproape perfectă. Mai mult, documentația despre Alazan arată că și racheta rusească este descrisă drept rachetă neghidată, cu aripioare, motor în două regimuri, cap activ pirotehnic și autodistrugere, iar pentru Alazan-5 este prezentat lansatorul TKB-040-04, cu 12 ghidaje, tragere în salve și unghiuri diferite pentru a acoperi volumetric zona de însămânțare. Racheta „românească” RAG 96 nu doar că seamănă cu Alazan. Arată ca un produs din aceeași familie tehnologică.
Istoria ‘secreta’ a rachetei ‘noastre’: Bun venit inapoi, URSS!
Documentul rusesc despre dezvoltarea tehnologiei de combatere a grindinei spune explicit că primele cercetări din fosta URSS au început în valea Alazan din Georgia, că primele experimente s-au făcut în anii 1950 și că metoda rachetelor a fost dezvoltată prin complexele PGI-M, Oblako și, ulterior, Alazan. Același document arată că familia Alazan a rămas una dintre platformele majore ale sistemului rusesc și că ulterior a fost modernizată în variante precum Alazan-5 și Alazan-6. În același material, Alazan-6 apare în tabelul principal al complexelor rusești cu exact parametrii care aprind toate becurile roșii: 82,5 mm, 1402 mm, 8,8 kg, 630 g agent activ și lansator de 12 ghidaje. Așadar, problema nu mai este dacă există sau nu o asemănare. Problema reală este alta: de ce statul român continuă să prezinte această tehnologie ca pe o soluție autohtonă excepțională, fără să clarifice transparent proveniența ei constructivă și filiația tehnologică?
Omologarea fantastică: Racheta stie să nu explodeze, dar cu grindina… mai vedem!
Aici intrăm în miezul scandalului. Singurele informații disponibile despre omologarea RAG 96 nu au nicio legătură cu demonstrarea eficienței antigrindină. Practic, omologarea a constat dintr-o evaluare de conformitate cu cerințe de securitate. Ce s-a testat concret? Nu eficiența în nor. Nu reducerea grindinei. Nu modificarea măsurabilă a microfizicii celulei convective, ci • presiuni maxime și medii, • timpi de ardere, • impuls total, • timpii întârzietoarelor, • secvența pirotehnică a autodistrugerii. Condițiile de conformitate care au stat la baza omologării sunt strict balistice și pirotehnice: pmax ≤ 70 bar, intervale de ardere, impuls minim și un timp T25 între 11 și 17 secunde pentru aprinderea unui element din lanțul pirotehnic. Mai direct spus: ceea ce s-a validat este că racheta pornește, arde, intră în regim, declanșează cartușul activ și se autodistruge în limitele cerute de proiect. Nu că suprimă grindina în mod demonstrat.
Autoevaluarea supremă: Când vulpea păzește găinile și testează explozibili!
Și aici apare o altă problemă grea. În lipsa unor standarde armonizate, directivele permit utilizarea standardelor naționale / procedurilor interne ale producătorului, iar pentru RAG 96.00 Electromecanica Ploiești a dezvoltat propriile proceduri pentru verificarea cerințelor relevante de siguranță. Mai mult, pentru determinarea parametrilor balistici, producătorul are o infrastructură proprie de testare, un stand special pentru rachetele antigrindină și componentele lor. Testele au fost efectuate în laboratorul Electromecanica. Asta înseamnă că: • producătorul își testează propriul produs, • cu proceduri dezvoltate de el însuși, • pentru a demonstra conformitatea cu cerințe de securitate și funcționare. Unde este aici validarea independentă a eficienței antigrindină? Unde este laboratorul extern care să măsoare aerosolul activ, activitatea glaciogenă, distribuția particulelor și efectul real în nor? Răspunsul, în lucrarea care legitimează oficial produsul, este simplu: nu există.
Bulgarii au făcut stiință, Noi facem… PR agresiv pe bani publici!
Documentele studiate de noi despre situația din Bulgaria arată un contrast devastator pentru discursul oficial românesc. După ce și bulgarii au pornit de la rachete rusești de tip PGI, Oblako și Alazan, ei au schimbat reactivul, au introdus modele de difuzie și au testat reactivul în: • Laboratorul Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie al Academiei Bulgare de Științe, • laboratorul lui P. DeMott de la Colorado State University, • Laboratorul de Cercetare a Aerosolilor de la Observatorul Aerologic Central din Moscova. Aceleași documente spun că noul compus pirotehnic cu 10% AgI emite 5 × 10^13 nuclei pe gram, iar cantitatea de reactiv necesară a fost stabilită prin model de difuzie, ceea ce a redus consumul de rachete de cinci ori. La români, în schimb, cifra cu „numărul de nuclei” apare pe site-ul producătorului sau în materiale de prezentare, dar nicăieri nu apare demonstrată prin teste dedicate ale aerosolului. Nu se prezintă măsurători specifice ale nucleației active în funcție de temperatură, nu se prezintă metoda de determinare și nici nu se vede o validare externă comparabilă cu exemplul bulgar. Adică exact acolo unde ar fi trebuit să înceapă știința, la noi începe PR-ul.
Magia numerelor mari: Când nucleii sunt mai mulți decât dovezile!
Aici autoritățile și producătorul joacă una dintre cele mai eficiente cărți de marketing tehnico-pseudoștiințific: numere foarte mari. La Alazan-5, documentul vorbește despre 12,6 g AgI per rachetă și 6,6 × 10^15 nuclei activi la -10°C. În literatura rusească mai apar variante Alazan-6 cu 26,4 g AgI, ceea ce arată că și în familia Alazan există mai multe formule active și mai multe niveluri de încărcare cu iodură de argint. Problema este că, în cazul românesc, discuția despre reactiv și nuclei pare ruptă de orice protocol de testare public, reproductibil și independent. Iar fără o astfel de testare, „numărul de nuclei” devine doar un număr de catalog, nu o probă de eficiență. În plus, documentele bulgare recunosc că pentru operarea serioasă nu ajunge să știi câți nuclei scoți pe gram; trebuie să știi și: • unde introduci reactivul, • când îl introduci, • în ce strat termic al norului îl activezi, • și ce densitate volumetrică atingi în zona de însămânțare. Exact această verigă – trecerea de la balistică la microfizica reală a norului – lipsește din validarea românească prezentată public.
Monopolul absurdității: 94 de milioane de lei aruncați fără concurență reală!
Peste toate aceste întrebări tehnice vine și componenta financiară. Potrivit textului acordului-cadru CAN1133652/20 septembrie 2024 transmis redacției, Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor a atribuit către Electromecanica Ploiești SA un acord-cadru în valoare de 93.910.000 lei fără TVA pentru maximum 12.000 rachete antigrindină, dintre care 11.000 RAG 96 și 1.000 RAG 96 S, prin negociere fără publicare prealabilă. Motivul? În același text se afirmă că RAG 96 și RAG 96 S sunt singurele produse omologate pentru tehnologia utilizată în România. Tradus din limbaj birocratic: • tehnologia este închisă, • omologarea este închisă, • furnizorul este cunoscut dinainte, • competiția reală dispare. Și atunci întrebarea devine una de interes public major: Statul român cumpără exclusiv, fără concurență reală, o rachetă care seamănă izbitor cu Alazan, dar a cărei validare publică disponibilă este în principal una de tip pirotehnic și balistic.
Rețeta succesului românesc: Rachetă veche, monopol nou, bani publici proști!
Aici este, de fapt, cheia întregii povești. Dacă o tehnologie cu filiație clar estică este prezentată drept soluție strategică românească, dacă omologarea invocată este în realitate una de siguranță și conformitate pirotehnică, dacă reactivul și nucleii activi nu sunt validați transparent și independent, iar apoi statul o cumpără prin procedură închisă, cu aproape 94 de milioane de lei, atunci nu mai vorbim doar despre o achiziție discutabilă. Vorbim despre mecanismul clasic prin care o tehnologie opacă este împinsă în față ca „indispensabilă”, apoi blindată administrativ și alimentată constant din bani publici. Iar fermierilor li se spune, de ani de zile, să creadă pe cuvânt.
Întrebări deranjante pentru Sistem: Când răspundeți, „Maiestățile Voastre”?

- De ce parametrii RAG 96 coincid aproape integral cu cei ai familiei rusești Alazan-5 / Alazan-6?
- Care este proveniența tehnologică reală a rachetei RAG 96?
- Unde este validarea independentă a eficienței antigrindină, nu doar a siguranței pirotehnice?
- Unde sunt testele publice privind reactivul, nucleii activi și comportarea aerosolului în nor?
- De ce statul cumpără prin negociere fără publicare prealabilă o tehnologie declarată din start „singura omologată”?
- Cine și pe baza căror criterii a decis că exact aceste rachete sunt singurele acceptabile pentru România? Până când aceste întrebări nu primesc răspuns, orice nou milion aruncat în această schemă va mirosi tot mai puțin a „protecție antigrindină” și tot mai mult a sistem întreținut pe bani publici.
Exclusiv
Statut special, viață de cățel! (sau cum ne batem joc de lege și de ordine) – Ziarul Incisiv de Prahova
Prahova, paradisul fiscal al penibilului polițienesc și sanatoriul de lux al incompetenței, atinge noi culmi ale parodiei instituționale! După scandaluri cu „Oscaruri” pe Xanax și alte „floricele” abuzive (aici) , (aici), (aici), Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova – și în special Serviciul de Investigații Criminale Economice (SICE), acea unitate de elită a „recuperărilor” pe persoană fizică – ne servește acum o porție de „mușamalizare” atât de cruntă, încât până și Stan și Bran ar fi invidioși pe scenariul de-a dreptul gogolian. Cei de la IPJ Prahova, sub bagheta „arhitectului” Marcel Bălan, un „incompatibil” cu ștampilă de la ANI, dovedesc că, la ei, adevărul e o chestiune de marketing, iar justiția… o farsă de doi lei! (aici).
„Treptele minciunii” – Poliția ne arată cum să furi si să mai si zici că ești păgubit!


Șantajul grosolan și abuzul instituțional dezvăluit de Incisiv de Prahova pe 18 martie 2026, în articolul „DOCUMENTE/”Oscaruri” cu teapă și xanax: SICE din I.P.J. Prahova, mașina de fabricat infractori, sub bagheta „incompatibilă” a lui Marcel Bălan!”, a stârnit un val de panică printre șefii cu epoleți de la Prahova. Cine se crede „victimă” acum? Nimeni altul decât agentul Călin Mihai de la SICE, cel acuzat că a comandat o lucrare, n-a plătit-o integral și apoi și-a folosit colegii de la SICE pe post de recuperatori!



Pentru a se disculpa, acest geniu al infatuării a scos din mânecă… niște poze cu scara! Da, ați auzit bine! Poze! Și ce a declarat, cu o seriozitate demnă de circarii fără bilete? Că treptele ar fi „ieșit prea mici”! Incisiv de Prahova vă prezintă, în exclusivitate, aceste poze! Priviți singuri capodopera „treptelor prea mici” și râdeți, că plânsul nu mai ajută! E incredibil cum, în loc să plătească o datorie de 9500 de lei, un polițist de la SICE preferă să ne ia pe toți de proști, arătând cu degetul la o lucrare făcută după un proiect aprobat chiar de el! Cine e prostul aici, domnule Călin Mihai?

SICE: Serviciul de „Integrare Criminală Economică” – Cu colegii la santaj!
Domnule agent Călin Mihai, dacă „treptele” vă deranjau atât de tare, de ce nu ați deschis o acțiune civilă? Sau, în cel mai „rău” caz, o plângere penală la Poliția Câmpina, de unde e executantul? Prea multă bătaie de cap, nu-i așa? E mai simplu să suni la „băieți” de la SICE, să te lauzi că ești polițist, să verifici datele personale ale omului și ale neveste-sii (știați, nu, că asta e o încălcare flagrantă a GDPR-ului, pe care dumneavoastră ar trebui să-l aplicați, nu să-l violați?) și să-i trimiteți „controlul” pe cap! Asta e munca SICE, domnule Marcel Bălan, sau e o agenție de „recuperări interlope” cu uniforme de stat?
Reamintim „domnilor” de la IPJ Prahova, că legea penală nu e bibelou de pus în vitrină. O plângere penală are un traseu clar: se înregistrează la Parchet ca dosar penal, sub supravegherea procurorului! Nu ca o „simplă lucrare” ținută la secret în sertarele poliției, doar-doar s-o face nevăzută datoria „colegului tepar”! Asta nu e justiție, e o batjocură la adresa bunului simț și a cetățenilor! Vă mai mirați de ce râde lumea de justiția prahoveană?
Potrivit prevederilor art. 289 Cod procedură penală, persoana vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni, poate formula o plângere care este supusă prima dată procedurii de examinare a sesizării, prevăzută de art. 294 Cod procedură penală. Cu ocazia examinării plângerii, organul de cercetare penală verifică dacă aceasta îndeplinește condițiile de formă stabilite la art. 289 Cod procedură penală iar ulterior are obligația de a o înainta unității de parchet competente potrivit competenței materiale și a celei teritoriale stabilită de art. 41 Cod procedură penală, unde se înregistrează ca dosar penal, fiind obligate ca după sesizare să îl informeze pe procuror despre activitățile pe care le efectueazză sau urmează să le efectueze, potrivit prevederilor art. 300 alin. 2 Cod procedură penală. Toate activitățile care se efectuează într-o cauză care vizează săvârșirea unei infracțiuni se realizează numai în cadrul unui dosar penal înregistrat la parchet, nicidecum într-o lucrare înregistrată doar la poliție, pentru că actele efectuate de către organele de cercetare penală se pot efectua doar sub supravegherea procurorului.
„Plutonierul” făcut ofițer la apelul bocancilor: Când minciuna are un protector la Câmpina!
Și ca să fie tacâmul complet, agentul Călin Mihai a mai scos o perla, încercând să-si convingă colegii că dezvăluirile noastre vin de la comisarul șef Bogdan Stoican, șeful Poliției Orașului Băicoi, un așa-zis „om al lui Marcel Bălan”. A încercat să ne prostească, spunând că el, Călin Mihai, l-ar fi „cercetat” pe Stoican într-o comisie de disciplină, deci nu ar fi de-al lui Bălan!
Domnilor, sunteți ridicoli! Țineți-vă bine:
- Incisiv de Prahova NU primește informații de la domnul Stoican, ci de la surse din interiorul IPJ Prahova, sătule de mizeria dumneavoastră!
- Despre „plutonierul” Bogdan Stoican – da, domnilor, ați citit corect, „plutonierul” făcut ofițer „la apelul bocancilor” – Incisiv de Prahova va demara în curând o serie de dezvăluiri INCENDIARE! De doi ani investigăm cum sunt „îngropate” dosarele penale la Poliția Orașului Băicoi, sub atenta supraveghere a acestui domn!
Bogdanel „Capsună” și scaunele de aur: Rețeta succesului la IPJ Prahova!
Ah, „Bogdanel” al nostru, o legendă vie a nepotismului! Luat sub aripa protectoare a unui fost șef de IPJ Prahova (că așa se face carieră la voi, nu?), „plutonierul Capsună” a fost „plantat” la Serviciul Logistic. Ce a făcut acolo? A achiziționat scaune pentru IPJ la prețuri care au șocat până și Corpul de Control al Ministrului de Interne și au aterizat într-un dosar penal la DNA! Scaunul de la achiziții i se clătina, iar cel de sub el era de aur curat!
I s-a terminat împuternicirea? Nicio problemă! Protectorul l-a „binecuvântat” cu o nouă împuternicire de adjunct la o secție din Ploiești. Concurs? A albit la față și a părăsit sala! Dar un protector adevărat nu se lasă! S-a scos iar postul la concurs, „Bogdanel” a venit „cu tema învățată” (de la cine, oare?) și a câștigat! Așa se „ascende” în carieră la Prahova, nu-i așa? Acum e comandant la Poliția Orașului Băicoi, unde, surpriză, atât el, cât și Bălan, au același protector din Câmpina! Un fel de Sfânta Treime a incompetenței și a blaturilor!
Mușamalizarea „made in I.P.J. Prahova”: Când epoleții sunt scut pentru escroci!

Cu un șef de IPJ (Marcel Bălan) declarat „incompatibil” de ANI (aici), cu un trecut de șef SIC unde „rapoartele dispăreau și se fabricau dosare” (aici), nu e de mirare că subalternii se simt încurajați să-și folosească uniforma pentru „țepe” și intimidări. E o caracatiță a impunității care a sufocat justiția prahoveană, transformând-o într-un instrument personal al unor indivizi cu epoleți!

Concluzia e clară: asistăm la o mușamalizare mizerabilă a faptelor penale ale agentului Călin Mihai. Minciunile sunt grosolane, tentativa de a devia atenția e penibilă, iar protecția de care se bucură acești polițiști este revoltătoare!
Justiția, articol de export: La „centru” cu ea, că la Prahova se face „la comandă”!
Prahova merită mai mult decât această „șatră a imposturii”, orchestrată de indivizi care și-au transformat uniforma într-un costum de carnaval pentru abuzuri. Îndemnăm, cu indignare, TOȚI CETĂȚENII șantajați sau reținuți ilegal să depună plângeri penale DIRECT LA „CENTRU”! Căci în Prahova, de la o vreme, „funcționează doar culoarele justiției”, iar dreptatea se vinde la tarabă, „la comandă”!
Incisiv de Prahova va continua să zgârie sub fațada pudibondă a IPJ Prahova! Adevărul nu are „trepte prea mici” și nici nu se ascunde după poze ridicole! Vom sta pe urmele „clanului” de la IPJ Prahova, pentru că cetățenii merită o poliție care îi apără, nu o mașinărie care îi „escrochează”, îi „xanaxează” și îi șantajează.
Rămâneți pe fază, spectacolul groazei de Prahova abia a început! Vom reveni, cu dezvăluiri SENZAȚIONALE care vor face ca „treptele minciunii” să pară un simplu joc de copii! Vom reveni. (Cristina T.).
-
Evenimentacum 5 zileSEO pentru „first position thinking”: cum își construiesc firmele conținutul pentru a deveni răspunsul principal, nu doar o opțiune
-
Evenimentacum 7 zileCum îți transformi hobby-ul într-o carieră de succes: ghid pentru freelanceri
-
Evenimentacum 6 zileDe ce proiectele digitale eșuează fără o arhitectură clară
-
Evenimentacum 3 zileIubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
-
Evenimentacum o ziVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Exclusivacum 2 zileSunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”? – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorizedacum 7 zile
De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!
-
Uncategorizedacum 7 zile
Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

