Connect with us

Eveniment

Studiu Microsoft: Gradul de pregătire digitală, factor esențial în susținerea organizațiilor, în perioada pandemiei

Publicat

pe

La nivel global, companiile și-au îndreptat atenția spre gradul de implicare al angajaților la locul de muncă și spre bunăstarea socială

Economist Intelligence Unit (EIU) a publicat rezultatele unui amplu studiu privind evoluția relației dintre tehnologie, mediul de afaceri și oameni, în perioada pandemiei COVID-19. Studiul publicat de EIU prezintă perspectiva liderilor de afaceri din opt industrii distincte asupra provocărilor și oportunităților aduse de pandemie la nivelul organizațiilor și despre modul în care inițiativele digitale au fost adaptate la noua realitate.

Comandat de Microsoft, studiul EIU este menit să scoată la lumină perspectivele anului trecut și să se axeze pe aspectele care trebuie luate în considerare pentru viitor. Studiul a analizat în special aspectele legate de lanțurile de aprovizionare, munca de la distanță, analiza predictivă, procesul de luare a deciziilor și siguranța și bunăstarea angajaților.

Cercetătorii au făcut conexiuni între gradul de maturitate digitală a organizațiilor și capacitatea acestora de a rezista în fața acestor schimbări fără precedent, descoperind o corelație puternică: cu cât companiile s-au axat mai mult pe transformarea digitală, cu atât mai repede au reușit să-și redreseze capacitățile operaționale și să-și sprijine angajații în a se adapta noilor condiții de muncă.

„Pandemia COVID-19 a arătat importanța instrumentelor digitale în ceea ce privește capacitatea companiilor de a răspunde rapid la schimbări majore”, a declarat Michael Gold, managing editor, The Economist Intelligence Unit.

 

Toate industriile își concentrează atenția asupra angajaților și impactului social

Studiul a arătat că industriile acordă o atenție tot mai mare implicării și gradului de apropiere al angajaților – între ei, la munca lor și la definirea și urmărirea unui scop comun. Procentul respondenților care susțin că gradul de implicare al angajaților este un efect urmărit când vine vorba de noi tehnologii a crescut de la 24% (înainte de pandemie) la 36% (în perioada COVID), și a fost mai mare cu peste 10 puncte procentuale în industria prelucrătoare, în sectorul serviciilor financiare, în retail și în educație.

Pandemia a evidențiat preocupările sociale – 75% dintre respondenți sunt de părere că transformarea digitală ar trebui să treacă dincolo de succesul unei afaceri pentru a sprijini societatea, pentru a crea oportunități de muncă accesibile și pentru a găsi modalități de abordare a problemelor legate de schimbările climatice și amprenta de carbon.

La nivel global, se remarcă tendința de accelerare a investițiilor în tehnologie

Instrumentele digitale au devenit indispensabile în toate industriile, iar cele care sunt puternic digitalizate au raportat o mai mare agilitate în ceea ce privește facilitarea muncii de la distanță, refacerea lanțurilor logistice afectate și identificarea unor noi metode de relaționare cu piața.

Fie că erau pregătite sau nu, organizațiile din toate industriile au accelerat procesele de transformare și au început să se bazeze mai mult pe instrumentele digitale. În cazul acestora, tehnologia cloud a fost foarte importantă, 50% dintre organizații spunând că aceasta a jucat un rol esențial în ceea ce privește operațiunile lor, în perioada pandemiei. Alte instrumente digitale menționate de organizații sunt: tehnologiile care facilitează munca de la distanță (40%), soluțiile de inteligență artificială și machine learning (33%), precum și IoT (31%).

Impactul pandemiei asupra industriilor arată efectele priorităților digitale asupra oamenilor

Fiecare industrie funcționează diferit, iar pandemia a expus lacunele digitale în moduri diferite. Profesorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la aspectele legate de accesul la educație și incluziune, în timp ce producătorii auto s-au axat pe schimbările climatice. În toate industriile, răspunsul uman la tehnologie a fost un factor de neignorat și o contragreutate la beneficiile pe care le-ar putea avea afacerile. Concluziile studiului, în funcție de industrie, sunt următoarele:

  • Respondenții din industria autoau menționat schimbările climatice ca fiind principalul beneficiu al transformării digitale. De asemenea, în industrie, investițiile sunt direcționate spre automatizare, eficiența proceselor și îmbunătățirea competențelor digitale la nivelul forței de muncă.
  • Respondenții din domeniul educațieimenționează dezvoltarea competențelor și incluziunea ca beneficii majore ale transformării digitale în domeniul lor, dar sunt îngrijorați de lipsa instrumentelor, fapt care creează o barieră în calea progresului digital, precum și de integrarea fragmentată a soluțiilor tehnologice la nivelul departamentelor.
  • Organizațiile care activează în domeniul serviciilorfinanciare au fost cele mai pregătite din punct de vedere digital pentru a face față provocărilor aduse de pandemie (precum carantina sau sincopele din lanțurile de aprovizionare). Respondenții au considerat că pandemia a evidențiat avantajul competitiv pe care îl au companiile pregătite din punct de vedere digital.
  • Organizațiilor guvernamentalele-a fost mai ușor să obțină bugete pentru investiții în tehnologie, la începutul pandemiei, și au prioritizat, în general, instrumentele care facilitează munca de la distanță și colaborarea. Cu toate acestea, deficitul în materie de competențe, precum și potențialul impact negativ asociat cu noile tehnologii rămân bariere în calea transformării digitale.
  • Organizațiile din domeniul sănătății,care se bazează într-o măsură foarte mare pe interacțiunile directe, au trecut prin cele mai mari transformări cauzate de pandemie, în ceea ce privește interacțiunile interne și externe. Respectând cu strictețe reglementările privind confidențialitatea pacienților, industria s-a adaptat rapid și a adoptat capabilități virtuale, în paralel cu investițiile sporite datorate presiunii cauzate de pandemie.
  • Înainte de pandemie, în industria prelucrătoare se făceau deja demersuri pentru a acoperi deficitul în materie de competențe. De asemenea, diversitatea și incluziunea, dezvoltarea competențelor și schimbările climatice se numără printre principalele preocupări care pot fi adresate prin intermediul transformării digitale, potrivit respondenților.
  • Respondenții din mass-media și comunicațiisunt îngrijorați de faptul că nu vor putea ține pasul cu schimbările tehnologice și sunt de părere că principalul beneficiu al transformării digitale, la nivelul industriei, este reprezentat de combaterea dezinformării.
  • Industria de retail și a bunurilor de larg consumse arată optimistă, considerând că transformarea digitală ar putea avea un impact pozitiv asupra oportunităților de locuri de muncă, acesta fiind sectorul care a acordat cea mai mare atenție impactului social pozitiv al tranziției la modelul de lucru de la distanță.

Studiul a acoperit 15 țări de pe continentul american, Asia-Pacific și Europa, fiind efectuat pe un eșantion de 800 de respondenți (directori executivi), câte 100 din cele opt industrii: automotive, bunuri de larg consum și retail, educație, servicii financiare, sectorul guvernamental, sănătate, producție, mass-media și comunicații.

Despre The Economist Intelligence Unit

EIU este divizia de leadership, cercetare și analiză a The Economist Group și lider global în aria de business intelligence pentru management. EIU aduce noi perspective, orientate spre viitor, având acces la peste 750 de analiști, experți și colaboratori la nivel național, care aduc informații de cea mai bună calitate, pentru mai bine de 200 de țări și regiuni.

Despre Microsoft

Microsoft susține companiile în procesul transformării digitale și facilitează dezvoltarea, implementarea și utilizarea tehnologiilor inteligente de tip cloud. Misiunea Microsoft este aceea de a sprijini fiecare organizație și individ, de la nivel global, în a realiza mai mult.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

AutoEco.ro crește cu 27,5% în S1 2026, până la 14,72 milioane lei, în timp ce retailul românesc scade cu 5,7%

Publicat

pe

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro. Noile proiecte editoriale își propun să ofere conținut actual, util și ușor de parcurs, pornind de la preocupările și interesele femeilor de astăzi.

Cele patru publicații au identități editoriale distincte, dar pornesc de la aceeași direcție: informație bine structurată, subiecte relevante și articole care răspund întrebărilor concrete ale cititoarelor.

BeautyCorner.ro – frumusețe, îngrijire și inspirație

BeautyCorner.ro este dedicat universului beauty și pune accent pe informații practice despre îngrijirea tenului, machiaj, păr, manichiură, parfumuri și cele mai noi tendințe din industria frumuseții.

Publicația urmărește atât subiecte de actualitate, cât și teme evergreen, de la alegerea produselor potrivite până la rutine de îngrijire, tehnici de machiaj și trucuri de frumusețe ușor de pus în practică.

BellaMag.ro – lifestyle feminin într-o abordare modernă

BellaMag.ro se adresează femeilor interesate de frumusețe, modă, relații, lifestyle, călătorii și subiectele care definesc viața modernă.

Conținutul publicației este construit în jurul unui mix de informație practică și inspirație, cu articole despre tendințe, stil personal, relații, timp liber și idei pentru o viață mai echilibrată.

PureBeauty.ro – frumusețe, îngrijire și wellness

Prin PureBeauty.ro, cititoarele vor găsi o abordare concentrată asupra îngrijirii personale, frumuseții și stării de bine.

Publicația abordează teme precum skincare, ingrediente cosmetice, îngrijirea corpului și părului, beauty, wellness și ritualuri de self-care, într-un format accesibil și adaptat interesului tot mai mare pentru rutine simple și alegeri informate.

RevistaDiva.ro – modă, frumusețe și lifestyle

RevistaDiva.ro completează noul portofoliu editorial printr-o abordare dinamică asupra universului feminin. Moda, frumusețea, relațiile, călătoriile, lifestyle-ul și tendințele se regăsesc într-un spațiu editorial construit pentru cititoarele interesate să descopere constant idei și perspective noi.

Publicația va urmări atât tendințele momentului, cât și subiectele cu relevanță pe termen lung.

Patru publicații, patru identități editoriale

Deși fac parte din aceeași nouă generație de proiecte editoriale, cele patru site-uri au fost dezvoltate cu poziționări și direcții de conținut diferite.

Obiectivul este construirea unor publicații online care să nu se limiteze la fluxul rapid de informații, ci să ofere articole utile, documentate și relevante pentru nevoile reale ale cititoarelor.

O atenție importantă va fi acordată conținutului cu valoare practică: ghiduri, explicații, recomandări, analize ale tendințelor și articole care răspund unor întrebări concrete.

Conținut creat pentru modul în care citim astăzi informația online

Noua rețea editorială este dezvoltată având în vedere schimbările din comportamentul de consum al informației. Cititorii caută răspunsuri rapide, dar în același timp apreciază conținutul clar, bine organizat și suficient de aprofundat pentru a le fi cu adevărat util.

Din acest motiv, strategia editorială a celor patru publicații va combina articolele evergreen cu subiectele în tendințe, formatele inspiraționale și materialele orientate către întrebări și nevoi concrete.

BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro sunt disponibile online începând din această perioadă, iar portofoliul de articole va fi extins constant în lunile următoare.

Despre noile publicații

BeautyCorner.ro – publicație online despre frumusețe, machiaj, îngrijirea tenului și părului, manichiură și parfumuri.

BellaMag.ro – revistă online dedicată frumuseții, modei, lifestyle-ului, relațiilor și călătoriilor.

PureBeauty.ro – publicație axată pe beauty, îngrijire personală, skincare, wellness și ritualuri de self-care.

RevistaDiva.ro – revistă online despre modă, frumusețe, lifestyle, relații, călătorii și tendințe.

Citeste in continuare

Eveniment

Cine plătește pagubele când o țeavă spartă inundă mai multe apartamente

Publicat

pe

O țeavă spartă poate afecta într-un timp scurt mai multe locuințe. Apa distruge zugrăveala, parchetul, mobilierul și aparatele electrice, iar stabilirea persoanei care plătește pagubele nu este întotdeauna simplă. Contează locul exact în care s-a produs avaria și dacă instalația aparține unui apartament sau face parte din proprietatea comună a blocului.

Răspunderea poate reveni proprietarului apartamentului din care a pornit apa, asociației de proprietari sau, în anumite situații, unei firme care a executat lucrări defectuoase. O asigurare facultativă poate simplifica despăgubirea, dacă include daunele provocate de apă și răspunderea civilă față de vecini.

Primul pas: oprește apa și limitează pagubele

În momentul în care observi infiltrația, prioritatea este oprirea alimentării cu apă. Închide robinetul apartamentului sau solicită oprirea coloanei comune prin administrator, instalator ori serviciul de intervenție al blocului.

Anunță imediat vecinii afectați și administratorul. Fă fotografii și înregistrări video înainte să muți bunurile sau să începi reparațiile. Imaginile ar trebui să arate sursa probabilă, urmele de apă, pereții, tavanele, podelele și obiectele deteriorate.

Păstrează piesa defectă dacă aceasta este înlocuită. Un racord, un robinet sau o bucată de conductă poate ajuta la stabilirea cauzei. Cere instalatorului să noteze în scris unde a apărut avaria și ce intervenție a făcut.

Când răspunde proprietarul apartamentului?

Proprietarul poate fi responsabil atunci când apa provine din instalațiile aflate în proprietatea sa individuală. Aici pot intra racordurile și țevile care deservesc exclusiv apartamentul, furtunul mașinii de spălat, bateria, rezervorul toaletei, centrala sau un calorifer care nu face parte din instalația comună.

De exemplu, un furtun se desprinde de la mașina de spălat, iar apa ajunge în două apartamente de la etajele inferioare. Proprietarul locuinței din care a pornit incidentul poate fi obligat să acopere prejudiciile dovedite, dacă avaria îi este imputabilă.

Regula generală din dreptul civil este că persoana care produce altuia un prejudiciu printr-o faptă culpabilă trebuie să îl repare. În practică, trebuie stabilite cauza, prejudiciul și legătura dintre incident și daunele reclamate.

Simplul fapt că apa a apărut în apartamentul tău nu stabilește automat răspunderea. O conductă comună poate trece prin locuință, iar defectul poate aparține unei părți comune. Din acest motiv, constatarea tehnică este mai importantă decât poziția vizibilă a petei de apă.

Ce se întâmplă când avaria pornește din instalația comună?

Conductele, coloanele și instalațiile care deservesc mai multe apartamente sunt, de regulă, părți comune ale condominiului. Legea nr. 196/2018 include în proprietatea comună instalațiile de apă și canalizare până la punctul de distribuție către proprietățile individuale, în funcție de configurația clădirii. Asociația de proprietari are rolul de a administra, întreține și repara proprietatea comună.

Dacă se sparge o coloană comună, cheltuiala pentru repararea conductei nu ar trebui transferată automat proprietarului apartamentului prin care aceasta trece. Intervenția privește proprietatea comună și se gestionează prin asociație.

Situația despăgubirilor este analizată separat. Dacă pagubele au apărut din cauza unei instalații comune neîntreținute sau a unei intervenții amânate, asociația poate ajunge să răspundă pentru prejudiciile produse. Concluzia depinde de constatarea tehnică, documentele asociației și împrejurările concrete.

Cheltuielile pentru întreținerea și repararea părților comune sunt stabilite și repartizate prin asociația de proprietari, potrivit regulilor aplicabile condominiului.

Cum afli dacă țeava este comună sau individuală?

Poziția conductei nu este suficientă. O țeavă aflată în baia ta poate face parte din coloana comună, iar o ramificație pornită din aceeași zonă poate deservi doar apartamentul.

Constatarea trebuie să urmărească punctul de separare dintre instalația comună și instalația individuală. Cere administratorului și instalatorului să precizeze în procesul-verbal:

  • locul exact al fisurii;
  • apartamentele deservite de conducta respectivă;
  • cauza probabilă a avariei;
  • starea instalației;
  • lucrările efectuate;
  • persoana sau entitatea care administrează segmentul afectat.

Planurile instalațiilor și documentele tehnice ale clădirii pot ajuta, dar acestea lipsesc uneori în blocurile vechi. Într-o situație disputată, poate fi necesară o expertiză tehnică.

Cine plătește dacă avaria a fost produsă de o firmă?

Răspunderea poate aparține executantului când incidentul apare după o lucrare realizată defectuos. Un instalator poate monta greșit un racord, o firmă poate perfora o conductă în timpul renovării, iar un dezvoltator poate livra o instalație cu vicii.

Păstrează contractul, factura, devizul și garanția lucrării. Solicită firmei o constatare scrisă și notific-o înainte să elimini toate urmele avariei.

Proprietarul poate despăgubi inițial vecinii pentru a rezolva rapid situația, apoi poate încerca să recupereze suma de la executant. O asemenea abordare trebuie analizată atent, deoarece recunoașterea și plata unor daune fără documente pot îngreuna recuperarea ulterioară.

Cum ajută asigurarea proprietarului din care a pornit apa?

O asigurare facultativă pentru locuință poate avea două componente relevante. Prima acoperă pagubele produse în propriul apartament de apa provenită din instalații. A doua este răspunderea civilă față de vecini.

Clauza de răspundere civilă poate despăgubi terții pentru prejudiciile produse din apartamentul asigurat, în limitele și condițiile poliței. Astfel, asigurătorul poate plăti reparațiile din locuințele vecine, fără ca proprietarul să suporte integral costul din bugetul personal.

Acoperirea nu este identică în toate contractele. Trebuie verificate:

  • limita maximă pentru pagubele produse vecinilor;
  • numărul persoanelor sau apartamentelor despăgubite;
  • existența unei franșize;
  • instalațiile incluse;
  • excluderile privind uzura și lipsa întreținerii;
  • termenul în care trebuie notificat incidentul.

Asigurarea obligatorie PAD nu este suficientă într-o asemenea situație. PAD acoperă doar cutremurul, alunecarea de teren și inundația din cauze naturale, nu o țeavă spartă în bloc.

Ce rol are polița vecinului afectat?

Vecinul păgubit poate avea propria asigurare facultativă. În acest caz, poate deschide dosarul la asigurătorul său, dacă daunele produse de apă sunt incluse.

Asigurătorul poate plăti reparația conform contractului, apoi poate solicita recuperarea sumei de la persoana responsabilă, de la asociație sau de la asigurătorul acesteia. Această procedură îl poate ajuta pe păgubit să nu aștepte finalizarea tuturor discuțiilor privind vinovăția.

Despăgubirea depinde de bunurile și finisajele incluse în poliță. O asigurare care protejează doar clădirea poate să nu acopere mobilierul sau aparatura electronică deteriorată.

Ce documente sunt necesare pentru despăgubire?

Procesul-verbal de constatare este unul dintre cele mai utile documente. Acesta poate fi întocmit cu administratorul, proprietarii implicați și instalatorul care a intervenit.

Mai sunt utile:

  • fotografiile și filmările;
  • facturile bunurilor avariate;
  • devizele de reparație;
  • declarațiile persoanelor implicate;
  • documentele instalației;
  • factura intervenției;
  • polițele de asigurare;
  • notificările transmise asociației sau firmei responsabile.

Evită refacerea completă a apartamentului înainte de constatarea asigurătorului. Poți lua măsuri urgente pentru oprirea apei și limitarea pagubelor, dar păstrează dovezile și cere instrucțiuni înainte de lucrările ample.

Cum compari polițele pentru o asemenea situație?

La alegerea unei polițe facultative pentru locuință, verifică separat acoperirea pentru propriile daune și răspunderea civilă față de vecini. Pe RCAon poți compara variante, dar diferențele dintre limite și excluderi contează mai mult decât o reducere mică de preț.

Pentru un apartament situat la un etaj superior, limita de răspundere civilă merită analizată cu atenție. O singură avarie poate afecta mai multe locuințe, iar costurile cumulate pot depăși rapid o limită redusă.

Cine plătește depinde, așadar, de locul și cauza avariei. Proprietarul răspunde pentru instalațiile individuale și faptele care îi sunt imputabile. Asociația gestionează părțile comune și poate răspunde când prejudiciul pornește din acestea. O firmă poate fi responsabilă pentru o lucrare defectuoasă. Constatarea tehnică și documentele stabilesc direcția corectă, iar asigurarea poate transforma un conflict costisitor într-un dosar de despăgubire gestionat mai clar.

Citeste in continuare

Eveniment

UAT Comuna Baia, județul Suceava, în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului „VALORIFICAREA PATRIMONIULUI ETNOGRAFIC AL PRIMEI CAPITALE A MOLDOVEI: DOTAREA ȘI DIGITALIZAREA MUZEULUI BAIA”

Publicat

pe

Articolul UAT Comuna Baia, județul Suceava, în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului „VALORIFICAREA PATRIMONIULUI ETNOGRAFIC AL PRIMEI CAPITALE A MOLDOVEI: DOTAREA ȘI DIGITALIZAREA MUZEULUI BAIA” apare prima dată în Ziarul Nationalul.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorizedo zi inainte

Rampe de Egalizare: Gama Completă SKBS România

Camionul nu se aliniază niciodată perfect cu podeaua depozitului. Există mereu o diferență de nivel — de la câțiva centimetri...

debitarea laser debitarea laser
Uncategorized2 zile inainte

Debitare Laser România: Servicii Profesionale de la Laser Processing

Debitarea laser este procesul prin care un fascicul de lumină de mare putere topește sau vaporizează metalul de-a lungul unui...

Eveniment4 zile inainte

AutoEco.ro crește cu 27,5% în S1 2026, până la 14,72 milioane lei, în timp ce retailul românesc scade cu 5,7%

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Eveniment5 zile inainte

Cine plătește pagubele când o țeavă spartă inundă mai multe apartamente

O țeavă spartă poate afecta într-un timp scurt mai multe locuințe. Apa distruge zugrăveala, parchetul, mobilierul și aparatele electrice, iar...

Eveniment5 zile inainte

UAT Comuna Baia, județul Suceava, în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului „VALORIFICAREA PATRIMONIULUI ETNOGRAFIC AL PRIMEI CAPITALE A MOLDOVEI: DOTAREA ȘI DIGITALIZAREA MUZEULUI BAIA”

Articolul UAT Comuna Baia, județul Suceava, în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului „VALORIFICAREA PATRIMONIULUI ETNOGRAFIC AL PRIMEI CAPITALE...

Exclusivo săptămână inainte

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi

În episodul 42 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, după cazurile CAR-ului „Academiei de Cămătărie” (Matei Tatiana, Neacșu...

Uncategorized2 săptămâni inainte

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

București, 13 august 2026 – Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme...

Eveniment2 săptămâni inainte

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Eveniment2 săptămâni inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Eveniment2 săptămâni inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Eveniment2 săptămâni inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

Inteligența artificială schimbă modul în care oamenii caută informații online Dacă în ultimii 20 de ani optimizarea pentru motoarele de...

Exclusiv3 săptămâni inainte

Fermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină – Ziarul Incisiv de Prahova

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii își numără boabele...

Top Știri