Susținându-i pe palestinieni, China zgândărește în mod cinic cea mai emoțională chestiune din politica Orientului Mijlociu pentru a distrage țările musulmane de la propria ei campanie împotriva uigurilor.

Cu ocazia recentului conflict dintre Hamas și Israel, o voce surprinzătoare s-a așezat în fruntea șarjei anti-Israel, arată Jerusalem Post. 

Dacă răspunsul armatei defensive a Israelului la miile de rachete lansate din Fâșia Gaza a declanșat o scandalizare predictibilă în Europa și în rândurile unei părți a stângii americane, China a fost cea care s-a remarcat drept unul dintre cei mai stridenți critici ai țării.

Beijingul nu a ezitat să arate cu degetul către guvernul israelian, mergând până acolo încât să co-sponsorizeze o decizie a Consiliului Drepturilor Omului al ONU de a înființa o comisie care să investigheze „violările [israeliene] din teritoriile palestiniene ocupate”.

China a fost cea care a presat Consiliul de Securitate al ONU să țină trei ședințe de urgență într-o singură săptămână și ministrul de externe Wang Yi a fost cel care a calificat conflictul drept „ostilități” israeliene, a admonestat Israelul și a cerut „reținere” imediată.

Cu același tip de limbaj, Wang a atacat și SUA pentru că „se află de partea opusă justiției internaționale”, fiindcă e alături de Israel. Organele de presă și conturile de pe rețelele sociale în limba arabă ale Chinei au fost inundate de critici la adresa Israelului și a SUA, în vreme ce diplomații chinezi difuzau postări antisemite pe Twitter, iar canalul oficial CGTV transmitea că „evreii domină sectoarele financiar, al presei și al internetului [din SUA]”.

Investițiile Chinei în Israel

Pe cât de stridentă, pe atât de neașteptată a fost poziția Beijingului. În ultimii ani, China a investit masiv în economia inovatoare care a explodat în Israel. Conform unui studiu recent realizat de Institutul pentru Studii de Securitate Națională al Universității din Tel Aviv, volumul anual al comerțului bilateral a urcat în 2001-2018 de la un pic peste 1 miliard de dolari la aproape 12 miliarde. 

(Între timp a scăzut ușor – la un pic sub 10 miliarde anul trecut – din cauza presiunii administrației Trump.) Acest val masiv de capital, din care o mare parte a ajuns în sectorul dinamic al tehnologiei înalte, a plasat China pe o traiectorie pe care ar putea depăși în următorii ani SUA în calitate de cel mai mare investitor străin din Israel. Oficialii chinezi lăudau extaziați „încrederea reciprocă” și „cooperarea” care domină acum relațiile dintre Beijing și Ierusalim. Toate acestea fac ca poziția gălăgioasă anti-Israel adoptată de China să pară surprinzătoare – și, poate, grăitoare.

Și activismul Chinei nici măcar nu se reduce la susținerea puternică a cauzei palestiniene. Dincolo de retorică, Beijingul nu a acordat decât ajutoare financiare amărâte Autorității Palestiniene și poporului ei. În 2019 nu exista în Gaza ori Cisiordania vreo investiție chineză cuantificabilă, iar fluxurile comerțului bilateral sunt neglijabile.

Dar dacă China nu a făcut prea mult pentru a-i sprijini efectiv pe palestinieni, ea a avut totuși grijă să se folosească de ei împotriva Washingtonului.

„Obiectivul e să câștige puncte pe scena internațională prin dezvăluirea și criticarea standardelor duble ale SUA din Orientul Mijlociu”, explică Zhang Chuchu de la Universitatea Fudan.

Ce a determinat (și când) întoarcerea bruscă și gălăgioasă a Chinei împotriva Israelului?

O parte a răspunsului o putem găsi în eforturile tot mai disperate ale Chinei de a deturna discuția internațională de la genocidul ei în curs de desfășurare împotriva uigurilor musulmani din Xinjiang.

Susținându-i pe palestinieni, China zgândărește în mod cinic cea mai emoțională chestiune din politica Orientului Mijlociu pentru a distrage țările musulmane de la propria ei campanie internă de a „rupe genealogia și rădăcinile” musulmanilor chinezi prin intermediul unui extensiv sistem de gulaguri.

Concomitent, investițiile tot mai mari făcute în ultimii ani de Beijing în tot Orientul Mijlociu (de la sectorul telecomunicațiilor în Liban până la importante proiecte de infrastructură în Egipt) au cumpărat efectiv tăcerea guvernelor musulmane în ce privește abuzurile chineze contra drepturilor omului.

Un alt motiv e legat de partenerii regionali pe care și i-a ales China. În ultimii câțiva ani China a semnat parteneriate strategice cu cel puțin șapte țări (inclusiv Turcia, Arabia Saudită și Irak). Dar, după cum explică într-un nou raport Comisia SUA-China de Evaluare Economică și de Securitate, longevivul pact strategic pe care China îl are de 25 de ani cu Iranul e cheia de boltă a strategiei ei în Orientul Mijlociu.

Dacă ar fi implementat pe deplin, acordul ar fi extrem de avantajos pentru China, acordându-i acces preferențial la proiecte de infrastructură și telecomunicații, acces la serviciile porturilor iraniene și ar extinde considerabil cooperarea militară dintre cele două regimuri. Efectul cumulativ al acordului ar fi acela de a transforma Iranul într-un centru nervos esențial al mult promovatei Inițiative Centură și Drum a Chinei și, dacă s-ar realiza, Beijingul ar urma să aibă interese vitale în Republica Islamică.

Reacția Chinei la recentul conflict Israel-Hamas ar trebui să servească drept semnal de trezire la realitate pentru factorii de decizie israelieni. Ea evidențiază faptul că, în ciuda investițiilor masive și a platitudinilor politice, există limite concrete ale apropierii dintre China și Israel.

De fapt, sprijinul acordat recent de Israel unei rezoluții ONU sponsorizate de Canada privind genocidul din Xinjiang sugerează că o revizuire a politicii Israelului față de China e posibil să fi început deja. Pe de altă parte, pentru întreg Orientul Mijlociu, întoarcerea Chinei contra Israelului poate servi drept pildă, una din care țările din regiune și nu numai ar face bine să tragă învățături: prietenia de azi a Beijingului nu constituie garanția loialității lui de mâine.