Connect with us

Eveniment

„Prețul energiei se va scumpi cu 250% în următorii 4 ani din perspectiva energiei provenite din combustibili fosili” – Capital | BrasovulMeu

Publicat

pe

Țara noastră și-a asumat mai multe direcții de dezvoltare a industriei energetice, asumate la nivel european de către toate statele membre UE. Însă, de la local la european este un pas foarte mare, iar o principală problemă identificată de invitații de la masa rotundă a fost că România nu are o strategie în acest domeniu: „Suntem într-o piață în care importurile de energie electrică ne dau bătăi de cap din perspectiva prețurilor și mai ales a volatilității. Se simte sau se resimte nevoia de a avea o strategie în spatele unor obiective. Avem zone monoindustriale, care se bazează pe producția de cărbune, care au o componentă socială destul de delicată. Va fi o transformare destul de brutală, dacă vreți din perspectivă economico-socială, în aceste zone. Avem companii care vor dispărea dacă nu se restructurează sau dacă nu își trec toată producția pe surse regenerabile”, explică Adrian Câciu, specialist Capital.

Ce facem cu banii alocați de la UE?

Conform declarațiilor economistului există o mulțime de fonduri pe care statul român le poate accesa pentru a susține această tranziție către energia regenerabilă. Ca în multe alte situații similare, nu avem proiecte depuse pentru ca actorii principali care vor suferi pe termen mediu și lung din cauza acestor schimbări să se adapteze. „Avem bani alocați României, dar nimeni nu a făcut vreun proiect. Vedeți ce se întâmplă cu complexul de la Hunedoara sau cel din Oltenia, întotdeauna sunt zone de vulnerabilitate maximă socio-economică. Nu observ decât dorința antreprenorilor de a intra pe piață, de a obține cote de piață, de a inova, de a cerceta, de a fi adaptați la noile provocări. Din perspectiva statului nu observ acel input necesar de reglementare pe de-o parte, dar și de finanțare pe altă parte, pentru o tranziție coerentă și eficientă. Putem să ajungem și în 2100 și să nu facem nimic. Ne păcălim singuri de 30 de ani cu această tranziție de la combustibilii fosili deși cu toții știm că energia obținută din ei devine din ce în ce mai scumpă”, puncta Adrian Câciu.

Cum putem evita o criză a prețurilor?

Prețul energiei se va scumpi cu 250% în următorii 4 ani din perspectiva energiei provenite din combustibili fosili. Acest subiect ar trebui să ne dea toate motivele pentru a căuta modalități noi de producere a energiei, mai ales în contextul în care sursele regenerabile devin din ce în ce mai populare. Acest proces ar trebui să aibă loc fără o revoluție socială, fiind necesară o tranziție atât la nivel economic, cât și la nivel social, pentru categoriile de oameni care vor fi afectate în mod direct de aceste evoluții.

„Există idei, există potențial, dar nu există strategie. Faptul că există o strategie la nivelul UE nu ne încălzește cu nimic pentru că noi trăim în România, iar România va trebui să se confrunte cu o restructurare a sectorului energetic. Noi nu discutăm de o îmbunătățire a sectorului energetic, e o provocare mult mai mare, este o restructurare. Nu avem o strategie”, declara Adrian Câciu. 

Eveniment

Importanta firmelor de pompe funebre in organizarea ceremoniilor funerare si pentru sprijinul familiilor indoliate

Publicat

pe

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.

BRUTA PLAN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI BRUTA PLAN S.R.L.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 937/RUE1413/C9/I3. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.

Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, realizare rețea LAN/WiFi, aplicații/licențe software, website de prezentare, servicii de tip Cloud Computing, servicii pentru consolidarea securității cibernetice, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.

Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.

Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.

Valoarea totală a proiectului: 164.016,83 lei

Valoarea nerambursabilă: 147.565,97 lei

Contribuția beneficiarului: 16.450,86 lei

Data începerii proiectului: 04.12.2024

Data finalizării proiectului: 29.05.2026

Cod proiect: RUE 1413

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Implementarea proiectului a crescut semnificativ eficiența operațională și a permis integrarea proceselor digitale esențiale în activitatea curentă a companiei. Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (sistem desktop profesional, laptop, tabletă, termodetector, dronă, set VR, tablă interactivă, scanner format mare, imprimantă multifuncțională și plotter profesional), licențe software de specialitate (ARCHICAD 28, Krea AI, Twinmotion, Bitdefender GravityZone Business Security), servicii cloud computing (Microsoft 365 Business Standard și Google Cloud), dezvoltarea website-ului companiei, realizarea prezenței digitale pe rețele sociale și instruirea personalului în utilizarea noilor soluții digitale.

Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea fluxurilor de proiectare, modelare și prezentare vizuală, automatizarea activităților administrative, reducerea timpilor de lucru, îmbunătățirea colaborării cu clienții și partenerii, precum și creșterea mobilității operaționale. Utilizarea serviciilor cloud a facilitat accesul securizat la date, colaborarea online, continuitatea activității și protecția informațiilor companiei, iar infrastructura hardware modernă a crescut performanța și capacitatea de lucru în activitățile de arhitectură și proiectare.

Totodată, integrarea echipamentelor inteligente și a tehnologiilor conectate a permis transfer rapid de date între dispozitive, gestionarea eficientă a documentelor digitale, utilizarea instrumentelor colaborative și optimizarea fluxurilor interne de lucru. Soluțiile bazate pe inteligență artificială au contribuit la generarea rapidă de conținut vizual, la realizarea prezentărilor avansate și la creșterea capacității de inovare digitală a societății.

Formarea profesională în domeniul competențelor digitale a asigurat cunoștințele necesare pentru utilizarea eficientă a echipamentelor și aplicațiilor implementate. Auditul tehnic IT a confirmat conformitatea investițiilor realizate și atingerea criteriilor DESI asumate, demonstrând progresul companiei în digitalizare, utilizarea serviciilor cloud, integrarea echipamentelor conectate, prezența digitală online și adoptarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială.

Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității interne, la creșterea eficienței operaționale și la consolidarea competitivității BRUTA PLAN S.R.L. într-un mediu economic tot mai orientat spre soluții digitale.

Date de contact beneficiar: BRUTA PLAN S.R.L.

Telefon: 0752020594

Email: tudor.bruma@yahoo.com

Adresa: Municipiul Cluj-Napoca, Strada PICTOR OCTAV BĂNCILĂ, Nr. 19, Județ Cluj

Citeste in continuare

Eveniment

​Lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să cumperi un apartament în care să te muți imediat

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVĂ „DOTARE SERVICE AUTO PENTRU HTZ AUTO SRL” finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027

Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Evenimento zi inainte

Importanta firmelor de pompe funebre in organizarea ceremoniilor funerare si pentru sprijinul familiilor indoliate

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Uncategorized2 zile inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

Eveniment2 zile inainte

​Lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să cumperi un apartament în care să te muți imediat

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Uncategorized3 zile inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Uncategorized3 zile inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Eveniment4 zile inainte

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVĂ „DOTARE SERVICE AUTO PENTRU HTZ AUTO SRL” finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment4 zile inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment4 zile inainte

BRUTA PLAN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI BRUTA PLAN S.R.L.”

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment5 zile inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorizedo săptămână inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorizedo săptămână inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Evenimento săptămână inainte

Startul sezonului în solarii: de ce luna aprilie face diferența între un an bun și unul pierdut

În fiecare primăvară, luna aprilie aduce același tip de presiune pentru fermierii și micii producători din România: decizia de a...

Top Știri