Connect with us

Exclusiv

Comisia Europeana a incept sa taie drastic din cioacele trecute pe hartie de niste hoti care lucreaza in beneficiul altor hoti. – Ziarul Incisiv de Prahova

Brașovul MEU

Publicat

pe

Ne-a atras atentia un articol din Incisiv National  -„BOMBA. Cristian Diaconescu a aflat cum se faceau alegerile la PMP: „liderii organizației județene care au venit la sediul central al PMP, au fost sechestrați la propriu, păziți cu bodyguarzi”, care cita un ziar local din Maramures.

Dezvaluirile ziarului local pareau de domeniul SF si in urma discutiilor cu colegii de la Incisiv National am primit ajutorul cu date/contacte ale unor lideri din PMP Maramures.

Acestea incepeau cu… „vineri 10.07.2021, Cristian Diaconescu, președintele PMP și Catălin Bulf, secretarul general al PMP s-au întâlnit cu liderii organizației județene PMP Maramureș, cu primarii, cu aleșii județeni și locali”.

Prin decizia Președintelui PMP Cristian Diaconescu nr. 597 / 16.07.2021, în care s-a recomandat ca filialele să nu angajeze înțelegeri politice, altele decât cele punctuale în interesul comunității fără informarea în prealabil a conducerii centrale a partidului, este regretabil faptul că la presiunea autoproclamatului președinte PMP București, Moise Sebastian, ales nestatutar și nevalidat de către structurile naționale, unul dintre cei doi consilieri locali ai PMP Sector 5 nu a rezistat amenințărilor și a votat astăzi alături de PSD și PIE-DONE, îndatorarea cetățenilor pe 15 ani cu 40 milioane euro pentru nebuniile lui PIE-DONE și ale camarilei sale.

Atrag atenția că baletul acesta, în care PMP nu își definește poziția politică în interesul cetățeanului, la București, este dăunător viitorului partidului.

Patru ani la conducerea acestui președinte cvasinecunoscut și găunos (care a propulsat „politica” nocivă de Dâmbovița la rang de politică de Capitală în scop personal), PMP a votat cu PSD la Primăria Generală și asta face și acum la sectoare, pe înțelegeri numai de el știute, nu și de cetățeni, înțelegeri ca pe vremea când încerca să numere ouăle la un cocoș.

Acest fapt ne-a făcut să pierdem electorat în București și în țară.

Când politica se amestecă cu afacerile în detrimentul comunității, se alege praful.

O mica intrebare: Ce ii floseste lui Coldea sa detina controlul asupra unor lideri din PMP? Simplu, ca in 2020 sa tradeze partidul….si alte formatiuni politice sa obtina rezultate nemeritate, ex….USR….si/sau pe „momente opertaive” asocierea cu PSD si/sau PNL pentru interese de grup, pe intelesul tuturor: interes de crima organizata!

O sa publicam si PUZ-urile obtinute cadou de anumiti sefi din PMP pentru votul dat frantuzoaicei de la Sectorul I Bucuresti, impotriva firmei de salubritate Romprest…deci mizeri pentru bani si imobiliare! Parca vedem un „indigo” ca in urbea lui „Caragiale”!?…

„Paziti de interlopi in sediul central al PMP si girati prin  prezenta lui Traian Basescu care, probabil habar nu avea despre mojiciile lui Moise Deju (baiatul bulibasei din Dambovita), in cardasie cu Eugen Tomac, in octombrie 2020, cand acestia        si-au batut joc de statutul partidului (N.R.- Din cate am inestigat noi, Traian Basescu nu a stiut ce se intampla).

 

CEJ-ul Maramures votase ordinea pe lista, la Camera Deputatilor,  locul I (unu), Lucian Morar, presedintele organizatiei, iar la Senat, pe locul unu, George Moldovan.

Sub amenintarea tacita a bodyguarzilor ,,sadoveni’’ si tinand toata organizatia (primari, viceprimari, consilieri locali) la portile partidului fara sa ii lase la toaleta sau sa bea un pahar de apa dupa un drum lung de 12 ore spre capitala, Eugen Tomac – a propus CN, Forul National de Conducere si a decis schimbarea listelor dupa bunul plac, cu Adrian Todoran la Camera Deputatilor si Severica Covaciu la Senat, pe prima pozitie, si a cerut vot pe aceasta lista.

Degeaba a incercat, Lucian Morar, presedintele organizatiei sa spuna ca exista o alta hotarare a C.E.J. Maramures si asta este vointa celor care au adus un scor mare partidului, Tomac&co a facut ce a vrut el, iar Marius Pascan, pe atunci Prim Vice PMP, a intarit argumentatia ca „asta-i viata si aste-s deciziile”.

De precizat ca in multe alte judete nu s-a respectat vointa organizatiilor si au fost impusi oameni care nu au performat (nici nu aveau cum atata timp cat mai erau 45 zile pana la alegeri)

Finalul acestui serial de impostura statutar, a fost ca la cateva zile a plecat catre BEC, sub semnatura lui Eugen Tomac, alta lista care nu avea legatura cu ceea ce a votat CN-ul.

La Senat pe prima pozitie, Lucian Morar, iar la Camera Deputatilor, Adrian Todoran.

De mentionat ca, senatorul inca in functie atunci, doamna Severica Covaciu, a primit o lectie de „jigodisn politic” de la partidul pe care l-a ascultat si la votarea motiunii impotriva PSD si la instalarea guvernului PNL.

Senatorul Severica Covaciu a fost trimisa acasa, pe usa din dos, cu toate ca, a fost unul dintre cei mai activi parlamentari PMP.

De frica interlopilor, putini au fost cei care au avut ceva de spus in sedinta respectiva, organizata sub presiunea politica si fizica a clanului Tomac, Moise, Sadoveanu”.

Mentionam ca, in timp ce luam aceste inregistrai audio-video, am primit din toata tara semnale de alarma si solicitari de ajutor, semn ca cei de la PMP au prins curaj.

N.R- Multumim institutiilor de forta care ne-au sprijinit in investigatia noastra din Maramures si multumim, de increder,e pentru cei care ne-au contactat din PMP – din toata tara!

 

Eveniment

„Pe Iohannis îl paște pușcăria” – Capital | BrasovulMeu

Brașovul MEU

Publicat

pe

În 2013, 2014 săreau pe mine, nu mă credea nimeni, nu eram președinte de partid. Decizia mea atunci a fost să facă tot ce pot face pentru a destrăma acea structură ocultă. Deciziile nu erau la mine, era la guvern. O altă decizie importantă era la Comisia de Control a SRI. Ultimul care a fost la conducerea acolo a fost Claudiu Manda. Din păcate, toți cei care au fost acolo, au plecat viteji la început și s-au tăiat pe parcurs. Pe Iohannis îl paște pușcăria dacă nu se trezește și nu se organizează,” a declarat Liviu Dragnea.

Fostul șef al PSD a povestit un episod în care a exemplificat felul în care s-ar lua decizii la nivelul de vârf al puterii în România.

A doua zi după ce ANAF a fost peste Antena 3 să-i scoată de acolo, eu a fost la emisiune la Mihai Gâdea alături de Tăriceanu. Atunci, doamna Kovesi l-a sunat pe Coldea și a spus că o să mă bage la pușcărie și pe mine, și pe soția mea, pentru că mi-am permis să mă pun contra acțiunii ANAF, care fusese aprobată de mulți oameni de bine.

Am auzit o discuție între domnul Coldea și un procuror care se plângea că nu știu ce judecător nu executa ce i s-a spus. Decizia mea atunci a fost că vorbesc degeaba dacă vorbesc.

Iohannis este răul suprem”

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a lansat atacuri dure la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, a actualei guvernări, dar şi a partidului pe care l-a condus. Pe Iohannis l-a catalogat drept „dictator”, asociază PNL şi USR cu termenul „circ”, iar despre PSD spune că este „controlat de preşedintele Klaus Iohannis, susţinând că nu e mare diferenţă între PSD şi „ceilalţi”.

„Cred că Iohannis a înţeles că România, în final cred că a înţeles, că România este o ţară test dar în care nimeni din cei care sunt instrumentele celor de afară nu este protejat”, a declarat fostul lider al PSD.

„Pentru Iohannis, obiectivul este de protecţie personală. Cred că Iohannis a înţeles că România, în final cred că a înţeles, că România este o ţară test dar în care nimeni din cei care sunt instrumentele celor de afară nu este protejat. Cazul Băsescu e un caz izolat. Cred că Traian Băsescu ştie multe lucruri şi nu s-au repezit pe el, în schimb i-au măcelărit familia, ceea ce pe mine m-a oripilat. (…) Să termin ideea despre domnul dictator Iohannis, care este răul suprem în această arhitectură. Şi lui îi este teamă că, după ce nu va mai fi preşedinte, îl leagă. Îl leagă, că poate după ce nu mai e preşedinte nu se mai muşamalizează nişte… (…) Cîţu l-a schimbat pe Stelică de la Justiţie, care oricum el nu avea alt obiectiv decât desfiinţarea SIIJ-ului – poate discutăm ce înseamnă SIIJ; să înţeleagă şi oamenii – ca Stelică de la Justiţie să nu facă propuneri care să nu fie controlabile de către Iohannis, să fie controlabile de către ei. Ăsta a fost principalul obiectiv al lui Iohannis şi pentru asta merge cu Cîţu până în pânzele albe. În acelaşi timp, de câteva luni de zile, toată lumea asistă la acest circ PNL – USR – PSD. România nu e nicăieri aici, în circul ăsta, românii nu sunt nicăieri în circul ăsta. (…) Diferenţa între PSD şi ceilalţi este că PSD-ul strigă la ambasade – ”Dacă ne alegeţi pe noi, noi vă dăm şi mai mult decât vă dau ăştia”, adică în sensul ăsta”, a adăugat Dragnea.

Citeste in continuare

Eveniment

Raed Arafat face o profeţie cruntă! Nu scăpăm de pandemie nici anul viitor?! „Risc zero am zis că nu există” – Capital | BrasovulMeu

Brașovul MEU

Publicat

pe

Apel de la Raed Arafat cu privire la şcolile din România!

Nimeni nu poate garanta risc zero!

Secretarul de stat din Ministerul de Interne spune că nu poate exista un risc zero cu privire la activitatea din şcoli, însă aşa cum a cerut şi UNICEF, şcolile trebuie să fie primele deschise şi ultimele închise.

Dacă s-ar merge pe risc zero, copiii ar fi trimişi acasă, să înveţe online, însă Arafat atrage atenţia că cei mici nu vor sta liniştiţi acasă, în mod sigur: “s-ar putea să fie pe stradă, cu colegii lui cu prietenii lui, să fie la mall, să fie în altă parte”.

Şeful DSU a subliniat că nu există nicio garanţie că pandemia va lua sfârşit anul viitor, în 2022, astfel că trebuie găsite soluţiile cele mai potrivite pentru şcoală, indiferent de rata de infectare, iar soluţia cu învăţământul online nu este una perfectă, fiind folosită doar ca măsură temporară.

Arafat: Nimeni nu are garanția că pandemia se termină anul viitor

„Dacă mergem pe risc zero să stea copilul acasă, eu nu vă garantez că va sta acasă. Risc zero am zis că nu există, întotdeauna asumăm unele riscuri. Apelul UNICEF și apelul tuturor este: primul lucru pe care-l deschizi sunt școlile și ultimul lucru care-l închizi sunt școlile. Și acesta are un motiv de lungă durată, nu de moment.

Dacă continuam, pentru că am trecut printr-o perioadă în care școlile au fost închise, școlile au fost pe online, copii ba făceau, ba nu făcea, în online, dacă mai trece încă un an, și fără pregătire, și fără școală, și cu soluții care putem să le evităm până la o limită – că risc zero am zis că nu există, întotdeauna asumăm unele riscuri – dacă mergem pe risc zero să stea copilul acasă eu nu vă garantez că va sta acasă, s-ar putea să fie pe stradă, cu colegii lui cu prietenii lui, să fie la mall, să fie în altă parte, dar nu în școală.

Așa că sunt soluții care se iau pentru reducerea riscului, care nu poate fi redus la zero niciodată, dar în același timp trebuie să pun în balanță și Educația.

Dacă Educația o opresc complet al doilea an, intrăm pe online și pe soluții care nu sunt perfecte și care încă trebuie perfectate pentru viitor, și vin și spun că nu începem școala și iarăși întârziem, s-ar putea, pe această logică, nici anul viitor să nu avem școală, pentru că pandemia nimeni nu are garanția că se termină anul viitor, ce variantă apare, ce variantă nu. Noi am vorbit pentru găsirea unor soluții de conviețuire și azi, acestea includ vaccinarea, respectarea regulilor și toate celelalte”, a declarat Raed Arafat.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Citeste in continuare

Eveniment

10 milioane de oameni vor muri! Catastrofa care ne va lovi crunt. E cumplit ce vine – Capital | BrasovulMeu

Brașovul MEU

Publicat

pe

Potrivit unui raport al Chatham House, 10 milioane de oameni vor muri, probabil, din cauza temperaturilor extreme dacă lideri mondiali nu vor cădea de acord asupra unor reduceri semnificative a gazelor cu efect de seră, relatează Sky News.

Totodată, recoltele agricole ar urma să scadă cu 30% până în 2050 în timp ce necesarul de hrană pentru populațiile în creștere este estimat să crească, la rândul său, cu 50%, arată grupul de reflecție specializat pe relații internaționale Chatham House.

Documentul elaborat pentru uzul guvernelor înainte de reuniunea COP26 din noiembrie arată că efectele grave ale schimbărilor climatice nu vor putea fi contracarate începând din 2040 dacă emisiile de gaze cu efect de seră nu sunt reduse „drastic” înainte de anul 2030.

Estimările Chatham House arată că în special recoltele de porumb vor avea de suferit, cu scăderi de cel puțin 10% în SUA, China, Brazilia și Argentina, unde această cultură este cel mai bine reprezentată.

Avertismentul cutremurător al specialiștilor

Stresul termic ar urma să ucidă 10 milioane de persoane iar peste 400 de oameni nu vor putea să lucreze în exterior până în 2030, mai arată documentul elaborat de think tank-ul menționat.

Până în anul 2040, la 10 ani după pragul critic pentru reducerea emisiilor, circa 700 de milioane de oameni vor suferi efectele secetei severe timp de șase luni.

Până în 2050, peste 70% din populația tuturor regiunilor va înfrunta valurile de căldură. Creșterea nivelului oceanic va afecta, prin inundații, circa 60 de milioane de oameni.

Autorii materialului arată că probabilitatea inundațiilor masive, care în mod normal se produc o dată la 100 de ani, crește de 40 de ori la Shanghai și de 200 de ori la New York la o creștere de doar un metru a nivelului apelor oceanice.

Ritmul actual ar reducerii emisiilor de carbon este insuficient: cu măsurile în vigoare, temperatura globală va crește cu 2,7 grade la finele acestui secol, cu mult peste ținta de 1,5 grade.

Daniel Quiggin, cercetător principal în cadrul Chatham House și co-autor al raportului, rată că „rămâne o oportunitate reală, dar și o fereastră care se închide” pentru dorința guvernelor de a preveni cele mai catastrofale efecte ale schimbărilor climatice.

Potrivit acestuia, există, de asemenea, posibilitatea ca evenimentele legate de schimbările climatice să declanșeze o serie de incidente conexate în regiuni și sectoare economico-industriale care să ducă la perturbarea comerțului, instabilitate politică, o creștere a migrației și a bolilor infecțioase și chiar la conflicte armate.

Sursa foto: Dreamstime

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Eveniment2 ore inainte

„Pe Iohannis îl paște pușcăria” – Capital | BrasovulMeu

În 2013, 2014 săreau pe mine, nu mă credea nimeni, nu eram președinte de partid. Decizia mea atunci a fost...

Eveniment12 ore inainte

Raed Arafat face o profeţie cruntă! Nu scăpăm de pandemie nici anul viitor?! „Risc zero am zis că nu există” – Capital | BrasovulMeu

Apel de la Raed Arafat cu privire la şcolile din România! Nimeni nu poate garanta risc zero! Secretarul de stat...

Eveniment21 de ore inainte

10 milioane de oameni vor muri! Catastrofa care ne va lovi crunt. E cumplit ce vine – Capital | BrasovulMeu

Potrivit unui raport al Chatham House, 10 milioane de oameni vor muri, probabil, din cauza temperaturilor extreme dacă lideri mondiali nu...

EvenimentO zi inainte

ANUNT FINALIZARE PROIECT ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” RATUR TRANS SRL

 RATUR TRANS SRL anunta finalizarea proiectului cu titlul ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor RATUR TRANS ” proiect  nr....

EvenimentO zi inainte

15.000 de cazuri pe zi – Capital | BrasovulMeu

Semnal de alarmă în România! Pandemia ne va îngenunchea în luna octombrie. Predicţia cruntă îi aparţine medicului Adriana Pistol, directorul...

Eveniment2 zile inainte

10 mari probleme pentru deținătorii mașinii Tesla – Capital | BrasovulMeu

Tesla a devenit tot mai populară. Mașina electrică este rapidă, e tot mai accesibilă la preț și nu e nevoie...

Eveniment2 zile inainte

„De aceea ne-am deplasat trupele” – Capital | BrasovulMeu

Polonia reacționează în fața Rusiei! Au trimis soldați și vehicule către frontiera de est Manevrele respective au loc în contextul...

Eveniment2 zile inainte

Noile iPhone13 in premiera la Quickmobile!

Numai este niciun secret ca Apple lanseaza o noua gama de telefoane iPhone, iar Quickmobile.ro este magazinul care le va...

Eveniment2 zile inainte

Americanii au început să vaccineze până și animalele. Lemurul Charlie a primit doza anti-COVID – Capital | BrasovulMeu

Grădina zoologică din Philadelphia a vaccinat anti-COVID primul animal. Este vorba despre un lemur Charlie, femela lemur, a făcut parte...

Eveniment3 zile inainte

Schimbare majoră la pensii! Ce se întâmplă cu taloanele de pensii? Anunțul momentului pentru milioane de pensionari – Capital | BrasovulMeu

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Violeta Alexandru anunță că lucrurile se mișcă așa cum și-au dorit. Fostul ministru...

Eveniment3 zile inainte

Florin Cîţu, discuţii cu reprezentanţii OMV Petrom. Necesitatea protejării consumatorilor e vitală – Capital | BrasovulMeu

Ca şi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîţu s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii OMV Petrom. “Contextul internațional este unul complicat...

Eveniment4 zile inainte

Curs valutar joi, 16 septembrie. Anunțul momentului de la BNR. La ce valoare a ajuns euro – Capital | BrasovulMeu

Curs valutar joi, 16 septembrie. Anunțul momentului de la BNR. La ce valoare a ajuns euro Potrivit datelor publicate joi...

Top Știri