Eveniment
O mare companie din România a intrat în faliment! Era extrem de cunoscută – Capital | BrasovulMeu
O importantă firmă din România a intrat în faliment. Ce datorii are compania care a administrat CEL.ro
Concret, Tribunalul București a decis ca firma Corsar Online, cea care a administrat magazinul online CEL.ro, să intre în faliment. Menționăm că procedura prin care trece această companie nu afectează în vreun fel magazinul online CEL.ro deoarece acesta este operat acum de SC Brand Design Team SRL, unde acționar majoritar este Tiberiu Pop.
Potrivit zf.ro, Corsar Online este o companie cunoscută pentru administrarea de peste zece ani a magazinului online CEL.ro, unul dintre cele mai mari de pe piață. Compania a înregistrat pierderi uriașe în ultimii trei ani și are datorii de aproape 9 milioane de lei.
Sentința dată în data de 9 septembrie spune că Tribunalul București ”admite cererea debitorului SC CORSAR ONLINE SRL (…) şi dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată. În temeiul art. 85 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Tribunalul dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar şi numeşte lichidator judiciar provizoriu pe CII CUŢOV ALINA care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 3.000 lei din averea debitorului”.
De când au început problemele pentru Corsar Online
Compania a depus pe data de 2 august o cerere de intrare în faliment simplificat, iar Tribunalul București a aprobat-o. În cererea de intrare în faliment, compania a precizat că problemele au început în anul 2019, atunci când Consiliul Concurenței a aplicat o amendă în valoare de 1,6 milioane de lei.
Amintim că amenda din 2019 a fost aplicată în contextul în care Corsar Onlina a preluat controlul asupra www.marketonline.ro, www.mediadot.ro şi www.azerty.ro, înainte de primire autorizației din partea Consiliului Concurenței.
Corsar este o companie activă pe piaţa comercializării cu amănuntul în principal a produselor din categoria IT, comunicaţii, electronice şi electrocasnice, comercializare prin intermediul platformelor de comerţ electronic, cea mai cunoscuta fiind www.cel.ro.
Sursă foto: Dreamstime
Eveniment
North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale
North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța companiei și contribuția sa la dezvoltarea unui model de business construit în jurul consultanței specializate, tehnologiei și inovației în sectorul rezidențial.
Premiul vine într-un moment de creștere accelerată pentru North Bucharest Investments, companie care și-a consolidat poziția pe piața de real estate printr-un portofoliu de peste 4.000 de proprietăți, peste 100 de proiecte rezidențiale și parteneriate cu peste 80 de dezvoltatori, dintre care mai mult de 40% sunt în regim de exclusivitate. Cu peste 200 de consultanți specializați, trei birouri în București și o strategie orientată către inovare, compania continuă să investească în dezvoltarea unor soluții digitale dedicate investitorilor și cumpărătorilor.
Sub leadershipul lui Vlad Musteață, Founder & CEO al North Bucharest Investments, compania și-a propus să transforme experiența de investiție într-un proces mai rapid, mai inteligent și bazat pe informații relevante, într-o piață în care accesul la date și viteza deciziei devin avantaje competitive.
Una dintre cele mai importante direcții strategice ale companiei este dezvoltarea aplicației North Bucharest, o platformă care integrează funcționalități bazate pe inteligență artificială și instrumente digitale menite să simplifice procesul de identificare și analiză a oportunităților din piața rezidențială. Aplicația permite utilizatorilor să compare proprietăți în funcție de propriile criterii, să primească recomandări personalizate, să acceseze o hartă interactivă a proiectelor rezidențiale, să programeze vizionări direct din aplicație și să fie notificați în timp real atunci când apar proprietăți noi sau oportunități exclusive disponibile în portofoliul North Bucharest Investments.
La mai puțin de două luni de la lansare, aplicația s-a clasat în Top 50 Lifestyle din App Store România, rezultat care confirmă interesul utilizatorilor pentru soluțiile digitale dedicate pieței rezidențiale și validează direcția de dezvoltare tehnologică adoptată de companie.
„Acest premiu reprezintă o recunoaștere a muncii întregii echipe North Bucharest Investments și a viziunii pe care am construit-o încă din prima zi. Cred că viitorul pieței imobiliare va fi definit de companiile care reușesc să combine expertiza umană cu tehnologia și să transforme informația într-un avantaj competitiv pentru clienți. Investitorii au nevoie astăzi de mai mult decât acces la proprietăți; au nevoie de instrumente inteligente, analiză și viteză în luarea deciziilor. Acesta este motivul pentru care continuăm să investim în digitalizare și în dezvoltarea unor soluții care oferă valoare reală și contribuie la modernizarea pieței rezidențiale din România.”, declară Vlad Musteață, Founder & CEO al North Bucharest Investments.
În perioada următoare, compania își va continua investițiile în tehnologie și va extinde ecosistemul digital North Bucharest prin dezvoltarea de noi funcționalități bazate pe inteligență artificială și automatizare, cu obiectivul de a oferi investitorilor și cumpărătorilor o experiență completă, eficientă și personalizată.
Distincția „Investment Champion of the Year” confirmă strategia prin care North Bucharest Investments îmbină consultanța imobiliară cu tehnologia și inovația, consolidându-și poziția ca unul dintre cei mai dinamici jucători din piața rezidențială și contribuind la transformarea modului în care sunt identificate, analizate și accesate oportunitățile de investiții.
(P)
Eveniment
Campionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
24.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
CONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL” implementat în baza contractului de finanțare nr. 2234.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 165.527,49 lei
Valoarea nerambursabilă: 143.560,09 lei
Contribuția beneficiarului: 15.951,12 lei
Data începerii proiectului: 24.10.2024
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 2234
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a CONTA CRĂCIUN SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitati de contabilitate si audit financiar; consultanta în domeniul fiscal (CAEN 6920)
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Multifuncțional), a unui sistem ERP si a unui sistem CRM destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a licențelor Microsoft 365, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul CONTA CRĂCIUN SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților CONTA CRĂCIUN SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Integrarea sistemelor ERP și CRM a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare, administrative și comerciale, facilitând gestionarea eficientă a activităților desfășurate de CONTA CRĂCIUN S.R.L. În același timp, infrastructura hardware implementată prin proiect (server, calculatoare desktop, laptop și imprimantă multifuncțională), împreună cu licențele software și conexiunea broadband, au permis dezvoltarea unui mediu digital modern, care susține procesarea documentelor, comunicarea electronică și desfășurarea activităților specifice de contabilitate, audit financiar și consultanță fiscală.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității CONTA CRĂCIUN SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: CONTA CRĂCIUN SRL
Telefon: 0754201880
Email: conta.craciun@gmail.com
Adresa: București Sectorul 6, Prelungirea Ghencea, Nr. 65B, Bloc C1, Scara 4, Etaj 5, Ap. 12
Eveniment
Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

-
Evenimentacum 2 zileGREENHILL CAPITAL SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETATII GREENHILL CAPITAL S.R.L.
-
Evenimentacum 2 zileCONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL”
-
Evenimentacum o ziParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Evenimentacum 2 zileDe ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale
-
Evenimentacum 17 oreCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
-
Uncategorizedacum 3 zilePanouri solare în rate – cum „îngheți” factura la curent?
-
Uncategorizedacum 2 zileLeasingul operațional câștigă teren în fața achiziției de flotă: ce tip de vehicul are sens pentru fiecare tip de companie
-
Uncategorizedacum 4 zileSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu