Connect with us

Eveniment

Victorie pentru Carles Puigdemont. Separatistul a fost eliberat din închisoare după o zi – Capital | BrasovulMeu

Publicat

pe

Avocatul lui Carles Puigdemont  vine cu detalii de ultimă oră. Acesta anunță că clientul său care a fost arestat joi în Sardinia a fost eliberta vineri și a primit permisiunea de a părăsi Italia, în ciuda faptului că justiţia acestei ţări nu a decis încă cererea de extrădare depusă de Spania, unde liderul separatist este dat în judecată pentru rol într-o tentativă de secesiune în 2017.

Astfel, fostul preşedinte separatist catalan a părăsit închisoarea din Sassari, în Sardinia, unde era ţinut vineri. Potrivit avocatului său italian Agostinangelo Marras, i s-a permis să părăsească Italia în aşteptarea unei viitoare audieri la care intenţionează să participe pe 4 octombrie. Decizia privind extrădarea sa ar putea dura săptămâni.

La plecare, Puigdemont  a transmis și un mesaj destul de dur.

„Spania nu pierde niciodată ocazia de a fi ridicolă”, a denunţat Puigdemont la plecare, scrie AFP.

Amintim faptul că, potrivit TVE, separatistul catalan Carles Puigdemont a fost reţinut în insula italiană Sardinia, joi seară, în baza unui mandat emis de justiţia spaniolă, scrie news.ro.

În ceea ce privește acuzațiile aduse, statul spanol l-a găsit vinovat de răzvrătire, motivând că a organizat un referendum ilegal pentru independenţa Cataloniei în 2017. În acea perioadă, Puigdemont, fost preşedinte al regiunii, a plecat din Spania după vot, s-a stabilit în Belgia şi a primit un mandat de eurodeputat.

Criza politică din Spania 

Referitor la referendumul din 2017, potrivit sursei citate, acesta a provocat o criză politică în Spania, parlamentul regional catalan declarând independenţa faţă de ţară, iar Madridul impunând o guvernare directă asupra Cataloniei.

Deși în primă fază Puigdemont a avut imunitate în faţa acuzării după ce a fost ales membru al Parlamentului European în 2019, acesta i-a fost ridicată în luna iulie a acestui an. De menționat este faptul că fostul lider poate face mai multe mișcări în acest sens.

Mai exact, Puigdemont ar putea solicita din nou măsuri de protecţie Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a încerca să îşi recupereze imunitatea ca eurodeputat şi să oprească extrădarea în Spania.

Pe de altă parte, Curtea Supremă spaniolă a asigurat că ordinul european de reţinere, emis pe 14 octombrie 2019, nu a fost suspendat vreodată.

Joi seară, Biroul său a transmis că a fost arestat pe aeroportul Alghero, după ce a fost oprit de poliţia italiană, în contextul în care Puigdemont călătorea pentru a participa la un festival de folclor catalan.

Guvernul spaniol a transmis într-un comunicat ulterior că arestul acestuia este o măsură care se aplică în cazul oricărui cetățean european care trebuie să răspundă în fața justiției.

„Arestarea domnului Puigdemont corespunde procedurii juridice în curs care se aplică oricărui cetăţean european care trebuie să răspundă în faţa curţilor de justiţie. El trebuie să se supună acţiunii juridice ca orice alt cetăţean”, informa Executivul.

Eveniment

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Publicat

pe

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide porțile pe 18 iunie 2026, marcând începutul unui nou sezon estival. Vara aceasta, Divertiland lansează conceptul RETRO SUMMER, o inițiativă prin care vizitatorii se vor bucura de prețuri ca în 2019, o întoarcere simbolică în timp, menită să ofere accesibilitate, energie pozitivă și o experiență autentică tuturor celor care aleg să petreacă o zi în parc.

Sezonul 2026 se anunță a fi unul record, estimările indicând că numărul vizitatorilor ar putea atinge și chiar depăși pragul de 200.000 de persoane.

Pentru a îmbunătăți experiența de acces, începând cu 15 iunie biletele vor putea fi achiziționate online, iar intrarea în parc se va face prin scanarea codului QR direct la turnichet, eliminând complet timpul de așteptare. Noua procedură Fast Track marchează un pas important în digitalizarea serviciilor Divertiland și în fluidizarea fluxului de vizitatori.

Tarifele Divertiland Full Day pentru sezonul 2026, în cadrul campaniei RETRO SUMMER, sunt următoarele: de luni până vineri, adulții plătesc 75 lei, copiii între 3 și 11 ani 40 lei, elevii/studenții 12+  50 lei, iar seniorii peste 60 de ani și persoanele cu dizabilități 45 lei; copiii sub 3 ani beneficiază de acces gratuit. În weekend și în zilele de sărbători legale, tarifele sunt de 95 lei pentru adulți, 55 lei pentru copiii între 3 și 11 ani, 50 lei pentru elevii/studenții 12+, iar seniorii și persoanele cu dizabilități plătesc în continuare 45 lei; copiii sub 3 ani au acces gratuit.

În plus, pentru a marca deschiderea oficială a sezonului, Divertiland anunță un preț unic de 50 lei  imediat după lansare, pentru intrarea in parc: în zilele de 18-19-20–21 iunie, indiferent de categoria de vârstă. Aceasta este o ofertă limitată menită să celebreze începutul verii și să ofere acces cât mai multor persoane la experiența Divertiland. Această promoție specială completează campania RETRO SUMMER și întărește angajamentul parcului de a oferi distracție autentică la prețuri accesibile.

Divertiland Water Park a fost lansat în 2012, având inițial o suprafață de 72.000 de metri pătrați, iar în 2016 a fost extins până la 200.000 de metri pătrați, cu o capacitate de 7.000 de persoane. Parcul a fost conceput ca un proiect verde, alimentat în mare parte cu energie solară, printr-un sistem fotovoltaic care contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la protejarea mediului. În prezent, compania desfășoară un amplu proiect de împădurire a șase hectare, consolidând angajamentul Divertiland față de sustenabilitate și responsabilitate ecologică.

În interiorul parcului, vizitatorii vor regăsi toate atracțiile emblematice care au consacrat Divertiland: peste 20 de tobogane spectaculoase, șapte piscine pentru toate vârstele, inclusiv piscină olimpică, piscina cu valuri, Lazy River, zone dedicate copiilor, precum și peste 12 restaurante noi, cu meniuri variate, street food, deserturi și opțiuni pentru toate gusturile. Întreg sezonul va fi animat de surprize, concursuri interactive și premii, într-o atmosferă vibrantă, în care brandurile devin parte din emoții reale.

Amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București, Divertiland este una dintre cele mai versatile locații pentru evenimente outdoor. Parcul dispune de o infrastructură completă pentru echipe tehnice, curent electric industrial, zone de backstage, logistică dedicată, peste 1.000 de locuri de parcare și stații de încărcare pentru mașini electrice. În sezonul de vară, parcul atrage peste 9.000 de vizitatori în fiecare weekend și poate găzdui evenimente de până la 20.000 de persoane.

„Ne bucurăm mult să putem da startul unui nou sezon, al 15-lea, la Divertiland Water Park – și suntem siguri că în 2026 vom atrage și mai multe persoane iubitoare de apă, înot și atracții acvatice. Ne adresăm atât clienților din zona Capitalei, cât și celor care locuiesc în alte zone ale țării, dar și-au propus ca pe timp de vară să exploreze noi opțiuni de distracție și relaxare. Credem că cele șapte piscine și circa 70 de atracții din incinta complexului, mixul inteligent de servicii oferite, precum și standardul general de calitate vor contribui la fidelizarea clienților mai vechi, precum și la atragerea unora noi. Iar noua politică de prețuri – RETRO SUMMER – cu întoarcere la prețurile din 2019 este una excelentă”, a declarat Christos Argiropoulos, General Manager Divertiland Water Park.

Divertiland rămâne un reper al verii în România, un spațiu dedicat relaxării, distracției și evenimentelor de amploare, cu o infrastructură modernă, atracții pentru toate vârstele și o poziționare strategică ce îl transformă într-o destinație de top pentru familii, tineri, companii și organizatori de evenimente.

Citeste in continuare

Eveniment

TERRACAD SRL anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea societății TERRACAD SRL”

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized48 de minute inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Eveniment5 ore inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Eveniment12 ore inainte

TERRACAD SRL anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea societății TERRACAD SRL”

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Eveniment20 de ore inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Eveniment2 zile inainte

El Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou

După mai bine de două decenii în care a construit una dintre cele mai puternice rețele de saloane de înfrumusețare...

Uncategorized2 zile inainte

Sondaj Provident: 36% dintre români spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți. 4 din 10 își formează o părere despre cineva după prima conversație

București, 11 iunie 2026 –  Românii recunosc că își formează rapid impresii despre cei din jur, dar și că aceste judecăți...

Eveniment2 zile inainte

DELAF IMPEX S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI DELAF IMPEX S.R.L.”

15.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Uncategorized4 zile inainte

Sistemul prin care organizațiile combat corupția și riscurile de mită

În mediul de afaceri actual, riscul de corupție nu mai este perceput doar ca o problemă juridică, ci ca un...

Uncategorized5 zile inainte

Migrarea între ecosisteme, pusă la încercare: Theo Rose trece de la Apple La HONOR

Noua colaborare dintre Theo Rose și HONOR aduce în prim-plan una dintre cele mai discutate provocări din industria smartphone: teama...

Uncategorized6 zile inainte

ABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4

ABC Fitness School își extinde portofoliul de programe acreditate prin lansarea cursului de calificare pentru ocupația de Instructor Pilates –...

Uncategorized6 zile inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Eveniment7 zile inainte

Ambrozia trebuie smulsă acum: apel la voluntari pentru acțiune de curățare în Parcul Natural Văcărești

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Top Știri