Eveniment
Lovitură cruntă pentru cei cu mașini diesel! Se întâmplă chiar acum în România – Capital | BrasovulMeu
Previziuni sumbre pentru prețurile carburnaților. Benzinăriile deja au început să nu mai vândă carburanți sub 6 lei litru, iar prețurile vor exploda și mai mult.
Mai exact, analiștii estimează că în luna octombrie prețul pentru benzină și motorină va trece de 6 lei litru. Amintim faptul că în doar 3 săptămâni, carburanții s-au scumpit cu până la 19 bani pe litru, iar vinovații ar fi marii producători care au scumpit barilul de petrol, cu scopul de a-și recupera pierderile de anul trecut.
Pe lângă prețurile carburanților care sunt mult mai mari, analiștii economici susțin că scumpirile vor continua și vor fi resimțite în tot ce vom cumpăra pentru viața de zi cu zi.
De menționat este faptul că, în medie, un litru de benzină sau de motorină a fost cu peste 20 de bani mai scump de la o lună la alta, iar șoferii au rămas și ei șocați de modul în care a ajuns să crească.
Prețul motorinei va ajunge la 7 lei
Un șofer a declarat pentru Digi24 că prețurile au crescut la orice, inclusiv la carburant, iar pentru un om de rând aceste scumpiri se simt în buzunar.
„Numai în România se pot scumpi în halul ăsta. Noi, populația, suportăm tot. Muncim doar ca să plătim taxe, impozite și prețuri mărite la tot. Absolut tot! Era la 6 lei și 11 bani, azi e 6,18. Probabil, o să ajungem să mergem cu bicicleta curând. Se simte, pentru că noi muncim, fiind și studente, cheltuielile sunt mai mari”, a spus un șofer pentru Digi24.
De menționat este faptul că făcând o comparație cu aceași perioadă a anului trecut, un plin de benzină costă acum cu 40 de lei mai mult, iar aceste scumpiri nu se vor opri prea curând.
Specialiștii în economie spun că scumpirile la combustibil sunt urmare a creșterii rapide a prețului barilului de petrol. La rândul său, Adrian Negrescu, analist economic a declarat pentru Digi24 că prețul motorinei a crescut mai mult decât cel al benzinei, iar efectele vor fi resimțite în fiecare zi.
„Prețul mediu al unui litru de benzină a crescut cu 2,7%, iar motorina s-a scumpit cu 3,8 la sută. Ceea ce înseamnă că un plin costă în acest moment cu 8, respectiv 11 lei, mai mult decât luna trecută. Efectele scumpirii carburanților le vom resimți în tot ceea ce cumpărăm și folosim în viața de zi cu zi”, a declarat analistul pentru sursa citată.
Eveniment
COMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”
18.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5851.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 168.573,29 lei
Valoarea nerambursabilă: 145.129,22 lei
Contribuția beneficiarului: 16.125,51lei
Data începerii proiectului: 03.03.2025
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 5851.
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a ECHITAX PROFIT SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitățile de fotocopiere, pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat (CAEN 8219).
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Telefon mobil, Multifuncțional, Switch, Router, Access Point WiFi și UPS), a unui sistem ERP destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a serviciilor de găzduire website și e-mail, a licențelor Microsoft 365 pentru colaborare și productivitate în cloud, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul ECHITAX PROFIT SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților ECHITAX PROFIT SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 și soluțiile de găzduire website și e-mail au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Implementarea infrastructurii de rețea, formată din switch, router și punct de acces WiFi, a permis interconectarea tuturor echipamentelor și utilizarea eficientă a resurselor digitale, contribuind la îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală asumate prin proiect. Totodată, utilizarea canalelor de comunicare online și a rețelelor sociale a consolidat prezența digitală a ECHITAX PROFIT SRL și capacitatea acesteia de a comunica și interacționa cu clienții și partenerii.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității ECHITAX PROFIT SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: ECHITAX PROFIT SRL
Telefon: 0741991338
Email: oana@echitax.ro
Adresa: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, ALEEA NEGOIU, NR. 5, SCARA 4, APARTAMENT 32, JUDEȚ CLUJ
Eveniment
FLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”

ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”

-
Evenimentacum 4 zileSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Evenimentacum 5 zileEl Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou
-
Evenimentacum 3 zilePrimăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei
-
Evenimentacum 6 zileDELAF IMPEX S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI DELAF IMPEX S.R.L.”
-
Evenimentacum 5 zileDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Evenimentacum 3 zileECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”
-
Evenimentacum 2 zileFLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”
-
Evenimentacum 4 zileTERRACAD SRL anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea societății TERRACAD SRL”