Eveniment
„S-ar putea să nu mai primească pensie deloc” – Capital | BrasovulMeu
Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene, a explicat recent, într-un interviu la Antena 3, cum stă România cu atingerea obiectivelor cerute de Comisia Europeană pentru acordarea banilor prin PNRR. Membrul Executivului spune că va mai cere onsultanța de la Banca Mondială pentru legea pensiilor.
Sistemul de pensii riscă să nu mai fie sustenabil
În momentul în care a fost întrebat dacă reforma pensiilor există vreun risc pentru vreo categorie de pensionari, ministrul Fondurilor Europene a spus că nu există niciun risc atât timp cât se vor lua măsuri altfel încât sistemul de pensii să fie sustenabil. În caz contrar cei care vor avea de suferit sunt cei care vor primi pensii în viitor.
„Nu va pierde nimeni la pensie. Dar, pe de altă parte, haideți să ne gândim şi la cei care vor ieşi la pensie în viitor. Ce pensie vor primi? Dacă nu facem ceva s-ar putea să nu mai primească pensie deloc pentru că ştim că nu este un sistem de pensii sustenabil şi există transferuri de la bugetul de stat către bugetul de pensii, astfel încât să putem plăti pensiile.
Nu vreau să fie nimeni speriat! Sunt lucruri care se întâmplă de ani de zile, dar trebuie sa luăm măsuri ca să avem un sistem de pensii puternic care să-şi permită să plătească pensiile decente dacă nu bune pensionarilor şi să ştie şi cei care lucrează acum că vor beneficia pe viitor de o pensie corectă. Ce trebuie să ştie toată lumea. Inițial a fost aleasă această variantă cu licitație publică pentru consultanță şi la legea pensiilor şi la legea salarizării.
La legea salarizării nu s-a prezentat nimeni. Companiile care erau interesate au făcut de mai multe ori solicitări ca termenul să fie prelungit pentru că nu aveau timp să-şi facă toată documentația. La legea pensiilor s-a prezentat un singur ofertant. Domnul Budăi a ales, până la urmă, să anuleze licitația şi să înceapă discuții cu Banca Mondială pentru a primi consultanță”, a explicat Dan Vîlceanu.
Consultanță de la Banca Mondială
Ministrul mai spune că România va cere ajutor de la Banca Mondială în privința noii Legi a Pensiilor.
„Există o variantă prin care noi, în Guvern, adoptăm un memorandum, prin care să primim consultanță de la Banca Mondială şi astfel să putem arăta Comisiei Europene că am ales varianta de consultanță. Dar durează până se aprobă. Cred că cele 21 de jalone, care trebuie finalizate până la finalul anului, vor fi finalizate cu un risc la acest jalon. În rest, la instrumentele de garantare pentru schemele destinate IMM-urilor care reprezintă în acest moment un subiect care nu mai ţine de noi.
Noi am adresat această problemă Comisiei, dar în momentul de faţă așteptam ca această discuție între BEI (Banca Europeană pentru Investiții) şi FEI(Fondul European pentru Investiții) să fie închisă şi să putem să putem atinge toate jaloanele”, a mai spus Dan Vâlceanu, ministrul Fondurilor Europene la Antena 3.
Eveniment
EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
Inteligența artificială schimbă modul în care oamenii caută informații online
Dacă în ultimii 20 de ani optimizarea pentru motoarele de căutare a însemnat aproape exclusiv SEO, anul 2026 marchează începutul unei noi etape în evoluția internetului.
SEO rămâne unul dintre cele mai importante instrumente pentru creșterea vizibilității online.
Totuși, comportamentul utilizatorilor începe să se schimbe.
În loc să deschidă Google și să parcurgă mai multe rezultate, tot mai mulți oameni aleg să întrebe direct sisteme bazate pe inteligență artificială, precum ChatGPT, Google AI Overview, Gemini sau Perplexity.
Această schimbare influențează modul în care companiile trebuie să își construiască prezența online.
Nu mai este suficient să apari în rezultatele căutării.
Trebuie să fii și una dintre sursele pe care inteligența artificială le consideră suficient de relevante pentru a formula răspunsurile oferite utilizatorilor.
Până de curând, procesul era simplu.
Un utilizator căuta:
agenție SEO
Google afișa o listă de rezultate.
Persoana analiza mai multe site-uri și decidea ce companie să contacteze.
Astăzi, aceeași persoană poate întreba:
Cum aleg o agenție SEO?
sau
Care este cea mai bună strategie de promovare pentru un magazin online?
În multe situații, primul răspuns nu mai este o listă de linkuri.
Este un răspuns generat de inteligența artificială.
Acest lucru înseamnă că lupta pentru vizibilitate începe să se mute dincolo de clasamentele clasice din Google.
O greșeală frecventă este concluzia că SEO nu mai contează.
Realitatea este exact opusă.
SEO continuă să fie fundamentul oricărei strategii digitale.
Fără o bază solidă:
- site-ul nu poate fi indexat corect;
- conținutul nu poate fi descoperit eficient;
- autoritatea domeniului este mai dificil de construit.
SEO rămâne esențial.
Însă nu mai este suficient de unul singur.
Inteligența artificială nu se limitează la analiza pozițiilor din Google.
Modelele moderne încearcă să identifice:
- surse credibile;
- explicații clare;
- conținut bine structurat;
- răspunsuri complete;
- informații actualizate.
Acesta este motivul pentru care apar tot mai des discuțiile despre Generative Engine Optimization (GEO).
În SEO obiectivul principal este obținerea unei poziții cât mai bune în rezultatele motoarelor de căutare.
În cazul motoarelor AI, obiectivul devine diferit.
Companiile încearcă să fie incluse în răspunsurile generate automat.
Diferența este importantă.
SEO urmărește vizibilitatea într-o listă de rezultate.
GEO urmărește ca informațiile publicate pe site să fie considerate suficient de valoroase încât să fie utilizate atunci când inteligența artificială răspunde utilizatorilor.
Pentru antreprenori și magazine online, schimbarea nu presupune abandonarea SEO.
Din contră.
SEO trebuie completat cu o strategie orientată către:
- conținut mai util;
- structură mai clară;
- autoritate tematică;
- informații complete;
- experiență demonstrată;
- actualizarea constantă a conținutului.
Companiile care încep să investească în această direcție încă de acum vor avea un avantaj competitiv pe măsură ce utilizarea sistemelor AI continuă să crească.
Nu există o competiție între SEO și GEO.
Cele două discipline se completează.
SEO ajută motoarele de căutare să descopere și să înțeleagă paginile unui site.
GEO urmărește ca acele informații să fie suficient de clare și credibile pentru a putea fi utilizate și recomandate de sistemele bazate pe inteligență artificială.
În următorii ani, cele mai performante strategii digitale vor combina cele două abordări.
Inteligența artificială schimbă deja modul în care utilizatorii caută informații și iau decizii.
Companiile care vor continua să investească exclusiv în tehnicile clasice de SEO riscă să piardă oportunități importante de vizibilitate.
În schimb, organizațiile care înțeleg din timp noile tendințe și își adaptează conținutul pentru AI Search vor fi mai bine pregătite pentru viitorul căutării online.
Dacă dorești să aprofundezi acest subiect și să înțelegi în detaliu cum funcționează Generative Engine Optimization (GEO), care sunt diferențele față de SEO și ce poți face concret pentru a pregăti site-ul companiei tale, îți recomandăm ghidul complet publicat de SuportRemote, unde vei găsi explicații detaliate, exemple practice și un studiu de caz bazat pe un proiect real.
(Advertorial AI)
Eveniment
Laserul dentar – tratamente stomatologice in care poate fi utilizat si beneficiile pentru pacienti
Tehnologia a imbunatatit semnificativ modul in care sunt efectuate numeroase tratamente stomatologice. In prezent, tot mai multe interventii beneficiaza de progresul tehnologic, ceea ce poate contribui la proceduri minim invazive, perioade mai scurte de recuperare si un nivel crescut de confort pentru pacienti.
Aceste solutii moderne ofera medicului dentist instrumente care permit realizarea unor interventii precise, cu afectarea redusa a tesuturilor din jur. In acelasi timp, pacientul poate beneficia de o experienta mai confortabila si, in anumite situatii, de o vindecare mai rapida.
Printre inovatiile utilizate tot mai frecvent in stomatologie se numara laserul dentar. Exista numeroase proceduri care pot beneficia de functionalitatile acestei tehnologii. Multi pacienti au auzit despre laser dentar, insa nu toti cunosc situatiile in care acesta poate fi folosit si avantajele pe care le ofera.
Ce este laserul dentar si cand se foloseste in stomatologie?
Laserul dentar este un echipament care utilizeaza fascicule concentrate de lumina pentru tratarea precisa a anumitor tesuturi din cavitatea orala. In functie de tipul procedurii si de caracteristicile aparatului, tehnologia poate fi utilizata in cadrul mai multor interventii stomatologice.
In majoritatea cazurilor, laserul completeaza tehnicile stomatologice conventionale. Exista insa si situatii in care acesta poate reprezenta metoda principala de tratament, in functie de diagnosticul stabilit si de particularitatile pacientului.
Este important de mentionat ca nu orice procedura poate fi realizata cu ajutorul tehnologiei de laser dentar Mogosoaia. Alegerea metodei potrivite depinde de evaluarea efectuata de medicul dentist, de tipul afectiunii si de rezultatele urmarite.
Unul dintre domeniile in care laserul poate fi util este tratamentul gingiilor. Fie ca este vorba despre remodelarea conturului gingival, tratarea afectiunilor parodontale sau indepartarea excesului de tesut gingival, laserul poate reprezenta o solutie eficienta si precisa.
O alta ramura in care aceasta tehnologie poate fi utilizata este chirurgia orala. In cazul unor interventii chirurgicale cu un grad redus de complexitate, laserul poate permite realizarea unor incizii precise. De asemenea, poate fi folosit pentru indepartarea unor formatiuni benigne de la nivelul mucoasei orale sau pentru efectuarea frenectomiilor.
Pacientii interesati de tratamente cu laser dentar Ilfov pot beneficia de aceasta tehnologie si in cazul anumitor leziuni ale mucoasei orale. Laserul poate contribui la tratarea acestora si la reducerea disconfortului asociat.
Lista procedurilor care pot include aceasta tehnologie cuprinde si tratamentul de canal sau anumite etape asociate implanturilor dentare. In tratamentul endodontic, laserul poate contribui la decontaminarea canalelor radiculare. In cazul implanturilor, acesta poate fi utilizat pentru tratarea si intretinerea tesuturilor moi din jurul lucrarii.
Atunci cand vorbim despre stomatologie cu laser, trebuie mentionate si aplicatiile din estetica dentara. Tehnologia poate fi folosita in cadrul procedurilor de albire dentara, dar si pentru remodelarea conturului gingival, astfel incat rezultatul final sa fie cat mai armonios.
Avantajele laserului dentar
Pe langa varietatea procedurilor in care poate fi folosit, laserul dentar ofera numeroase beneficii. Acestea difera in functie de tipul tratamentului, de zona asupra careia se intervine si de particularitatile fiecarui pacient.
Unul dintre principalele avantaje este precizia ridicata in timpul procedurilor stomatologice. Fasciculul laser poate fi directionat catre zona tratata, limitand afectarea tesuturilor sanatoase din apropiere.
Reducerea sangerarii in cazul interventiilor asupra tesuturilor moi reprezinta un alt beneficiu important. Laserul poate contribui la coagularea rapida a vaselor de sange, ceea ce poate oferi medicului o vizibilitate mai buna asupra zonei tratate si pacientului un nivel mai ridicat de confort.
In anumite situatii, folosirea laserului poate reduce inflamatia si disconfortul postoperator. De asemenea, afectarea minima a tesuturilor poate favoriza o vindecare mai rapida si o recuperare mai usoara.
Un alt avantaj al tehnologiei de laser dentar Mogosoaia este faptul ca unele proceduri pot fi efectuate intr-un mod mai putin invaziv. In functie de tratament, poate fi redusa necesitatea utilizarii instrumentelor clasice, aspect care contribuie la diminuarea anxietatii resimtite de unii pacienti.
Cu toate acestea, recomandarea utilizarii laserului trebuie facuta numai dupa o consultatie stomatologica. Medicul este cel care stabileste daca aceasta metoda este potrivita, daca trebuie combinata cu tehnici conventionale si ce rezultate pot fi obtinute in cazul fiecarui pacient.
Pentru persoanele care doresc sa beneficieze de avantajele oferite de stomatologie cu laser intr-o clinica aflata in apropiere de Bucuresti, Dentosara pune la dispozitie informatii despre procedurile disponibile. Detalii despre tratamentele cu laser dentar, precum si despre alte servicii stomatologice, pot fi gasite pe dentosara.ro.
Eveniment
Sala de ședințe, spațiul care spune multe despre o companie

-
Uncategorizedacum 4 zile
Ce așteptări au vizitatorii de la facilitățile sanitare dintr-un spațiu public bine organizat
-
Exclusivacum 3 zileFermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 3 zileLaserul dentar – tratamente stomatologice in care poate fi utilizat si beneficiile pentru pacienti
-
Evenimentacum 4 zileSala de ședințe, spațiul care spune multe despre o companie
-
Evenimentacum 2 zileEvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România