Connect with us

Eveniment

Ungurii, umilința supremă chiar la noi în țară! Se întâmplă în România, exact sub ochii noștri – Capital | BrasovulMeu

Publicat

pe

Ungurii vor să facă legea în România. Echipa de fotbal din Miercurea Ciuc a ajuns să pună condiții pentru a folosi limba română! Jurnaliștii de la GSP.ro au arătat cum, președintele Zoltan Szondy a spus că „în momentul în care presa şi televiziunile de specialitate române vor avea emisiuni şi în limba maghiară, din acel moment o să avem şi noi un site în limba română”.

Pe această temă sensibilă, jurnaliștii l-au luat la întrebări pe primarul Attila Korodi. El s-a eschivat, apreciind că este o temă de dezbatere, pe care nu ar vrea să o comenteze și că responsabilitatea trebuie să și-o asume cei de la club.

„Explicaţii ale preşedinţilor cluburilor de fotbal şi hochei din Miercurea Ciuc de ce nu vor să facă site-uri, pagini de socializare şi comunicate în limba română”. Este una dintre știrile publicate zilele trecute de Informația Harghitei, știre care conține declarații ale celor doi șefi referitoare la politica de a nu realiza comunicarea și în limba română. Primul care a reacționat a fost președintele lui Csikszereda, Zoltan Szondy.

„Am primit de mai multe ori această întrebare şi mă bucur să pot răspunde în faţa presei. În momentul în care presa de specialitate română şi televiziunile de specialitate române vor avea emisiuni şi în limba maghiară, din acel moment o să avem şi noi un site în limba română”, a spus Szondy.

La mine e în primul rând chestie de buget

În schimb, șeful echipei de hochei a invocat rațiuni financiare.

„Noi am încercat să facem, dar am reuşit şi n-am reuşit, pentru că majoritatea suporterilor sunt de limba maternă. Bineînţeles, eu aparţin de Ministerul Tineretului şi Sportului şi din cauza asta ar trebui să am. Acum funcţionează un site, unde, câteodată, mai lucrăm şi pe româneşte, dar în primul rând n-am angajat, n-am buget şi din cauza asta am problemele pe care le am. Încercăm să fie bilingvă chiar şi pe engleză, dar la mine e în primul rând chestie de buget”, a declarat Hodos Laszlo.

Liviu Câmpean e cel care conduce în calitate de redactor-șef Informația Harghitei.

„Chiar eu am fost cel care am adresat întrebarea respectivă. Ce m-a determinat să întreb? Am fost curios să aflu cum gestionează două cluburi sportive următoarea situație: cum se adresează ele pe site, pe Facebook, acelor suporteri români care nu cunosc limba maghiară. A răspuns domnul Szondy, care ați văzut ce a zis.

Cum explic răspunsul lui? E un personaj cunoscut ca fiind destul de radical, așa cum a fost cazul și cu fostul primar, și de aici se poate explica. Primarul Korodi n-a intervenit deloc în discuție, chiar dacă el a auzit și întrebarea, dar și răspunsul. Până la urmă, fiind vorba despre un club finanțat din Ungaria, se poate spune că e privat”, a declarat Câmpean pentru GSP.

Dacă vreți să faceți circ din acest subiect, îl puteți face, dar e unul artificial

Președinte Csikszereda a recunoscut că site-ul este doar în maghiară. Chestionat de ce nu face site-ul și cu varianta în limba română, el a arătat că este vorba despre buget.  Întrebat dacă, în condițiile în care clubul pe care îl conduce activează în România, într-un campionat din România, nu ar fi normal să existe comunicare și în limba română, acesta a oferit un răspuns uluitor.

„Da, mi se pare normal! Dacă vreți să faceți circ din acest subiect, îl puteți face, dar e unul artificial. Știți câte echipe de Liga 2, ca să nu mai zic de Liga 3, nici măcar n-au site? Multe. Deci, unde e problema? (…) Dacă eu aș fi refuzat să discut acum cu dumneavoastră, la telefon, în limba română și aș fi cerut să vorbim doar în limba maghiară, dar nefiind neam prost, iată că dialogăm în limba română.

Eveniment

FLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”

Publicat

pe

18.06.2026

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.

ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5851.1/i3/c9.

Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.

Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.

Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.

Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.

Valoarea totală a proiectului: 168.573,29 lei

Valoarea nerambursabilă: 145.129,22 lei

Contribuția beneficiarului: 16.125,51lei

Data începerii proiectului: 03.03.2025

Data finalizării proiectului: 30.06.2026

Cod proiect: RUE 5851.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a ECHITAX PROFIT SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitățile de fotocopiere, pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat (CAEN 8219).

Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Telefon mobil, Multifuncțional, Switch, Router, Access Point WiFi și UPS), a unui sistem ERP destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a serviciilor de găzduire website și e-mail, a licențelor Microsoft 365 pentru colaborare și productivitate în cloud, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul ECHITAX PROFIT SRL.

Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.

Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților ECHITAX PROFIT SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 și soluțiile de găzduire website și e-mail au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.

Implementarea infrastructurii de rețea, formată din switch, router și punct de acces WiFi, a permis interconectarea tuturor echipamentelor și utilizarea eficientă a resurselor digitale, contribuind la îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală asumate prin proiect. Totodată, utilizarea canalelor de comunicare online și a rețelelor sociale a consolidat prezența digitală a ECHITAX PROFIT SRL și capacitatea acesteia de a comunica și interacționa cu clienții și partenerii.

Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.

Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității ECHITAX PROFIT SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.

Date de contact beneficiar: ECHITAX PROFIT SRL

Telefon: 0741991338

Email: oana@echitax.ro

Adresa: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, ALEEA NEGOIU, NR. 5, SCARA 4, APARTAMENT 32, JUDEȚ CLUJ

Citeste in continuare

Eveniment

ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”

Primăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei

Publicat

pe

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide porțile pe 18 iunie 2026, marcând începutul unui nou sezon estival. Vara aceasta, Divertiland lansează conceptul RETRO SUMMER, o inițiativă prin care vizitatorii se vor bucura de prețuri ca în 2019, o întoarcere simbolică în timp, menită să ofere accesibilitate, energie pozitivă și o experiență autentică tuturor celor care aleg să petreacă o zi în parc.

Sezonul 2026 se anunță a fi unul record, estimările indicând că numărul vizitatorilor ar putea atinge și chiar depăși pragul de 200.000 de persoane.

Pentru a îmbunătăți experiența de acces, începând cu 15 iunie biletele vor putea fi achiziționate online, iar intrarea în parc se va face prin scanarea codului QR direct la turnichet, eliminând complet timpul de așteptare. Noua procedură Fast Track marchează un pas important în digitalizarea serviciilor Divertiland și în fluidizarea fluxului de vizitatori.

Tarifele Divertiland Full Day pentru sezonul 2026, în cadrul campaniei RETRO SUMMER, sunt următoarele: de luni până vineri, adulții plătesc 75 lei, copiii între 3 și 11 ani 40 lei, elevii/studenții 12+  50 lei, iar seniorii peste 60 de ani și persoanele cu dizabilități 45 lei; copiii sub 3 ani beneficiază de acces gratuit. În weekend și în zilele de sărbători legale, tarifele sunt de 95 lei pentru adulți, 55 lei pentru copiii între 3 și 11 ani, 50 lei pentru elevii/studenții 12+, iar seniorii și persoanele cu dizabilități plătesc în continuare 45 lei; copiii sub 3 ani au acces gratuit.

În plus, pentru a marca deschiderea oficială a sezonului, Divertiland anunță un preț unic de 50 lei  imediat după lansare, pentru intrarea in parc: în zilele de 18-19-20–21 iunie, indiferent de categoria de vârstă. Aceasta este o ofertă limitată menită să celebreze începutul verii și să ofere acces cât mai multor persoane la experiența Divertiland. Această promoție specială completează campania RETRO SUMMER și întărește angajamentul parcului de a oferi distracție autentică la prețuri accesibile.

Divertiland Water Park a fost lansat în 2012, având inițial o suprafață de 72.000 de metri pătrați, iar în 2016 a fost extins până la 200.000 de metri pătrați, cu o capacitate de 7.000 de persoane. Parcul a fost conceput ca un proiect verde, alimentat în mare parte cu energie solară, printr-un sistem fotovoltaic care contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la protejarea mediului. În prezent, compania desfășoară un amplu proiect de împădurire a șase hectare, consolidând angajamentul Divertiland față de sustenabilitate și responsabilitate ecologică.

În interiorul parcului, vizitatorii vor regăsi toate atracțiile emblematice care au consacrat Divertiland: peste 20 de tobogane spectaculoase, șapte piscine pentru toate vârstele, inclusiv piscină olimpică, piscina cu valuri, Lazy River, zone dedicate copiilor, precum și peste 12 restaurante noi, cu meniuri variate, street food, deserturi și opțiuni pentru toate gusturile. Întreg sezonul va fi animat de surprize, concursuri interactive și premii, într-o atmosferă vibrantă, în care brandurile devin parte din emoții reale.

Amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București, Divertiland este una dintre cele mai versatile locații pentru evenimente outdoor. Parcul dispune de o infrastructură completă pentru echipe tehnice, curent electric industrial, zone de backstage, logistică dedicată, peste 1.000 de locuri de parcare și stații de încărcare pentru mașini electrice. În sezonul de vară, parcul atrage peste 9.000 de vizitatori în fiecare weekend și poate găzdui evenimente de până la 20.000 de persoane.

„Ne bucurăm mult să putem da startul unui nou sezon, al 15-lea, la Divertiland Water Park – și suntem siguri că în 2026 vom atrage și mai multe persoane iubitoare de apă, înot și atracții acvatice. Ne adresăm atât clienților din zona Capitalei, cât și celor care locuiesc în alte zone ale țării, dar și-au propus ca pe timp de vară să exploreze noi opțiuni de distracție și relaxare. Credem că cele șapte piscine și circa 70 de atracții din incinta complexului, mixul inteligent de servicii oferite, precum și standardul general de calitate vor contribui la fidelizarea clienților mai vechi, precum și la atragerea unora noi. Iar noua politică de prețuri – RETRO SUMMER – cu întoarcere la prețurile din 2019 este una excelentă”, a declarat Christos Argiropoulos, General Manager Divertiland Water Park.

Divertiland rămâne un reper al verii în România, un spațiu dedicat relaxării, distracției și evenimentelor de amploare, cu o infrastructură modernă, atracții pentru toate vârstele și o poziționare strategică ce îl transformă într-o destinație de top pentru familii, tineri, companii și organizatori de evenimente.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Eveniment5 ore inainte

FLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”

18.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Eveniment12 ore inainte

ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”

18.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Eveniment20 de ore inainte

Primăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Uncategorized23 de ore inainte

Calificare instructor fitness: drumul tău spre o carieră activă

Descoperi cum un curs acreditat de instructor fitness te poate pregăti pentru o carieră solidă în domeniu. Află detalii despre...

Uncategorized2 zile inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Eveniment2 zile inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Uncategorized2 zile inainte

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Eveniment2 zile inainte

TERRACAD SRL anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea societății TERRACAD SRL”

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Uncategorized2 zile inainte

ELKO Romania aduce in atentia pietei solutiile Getac pentru aplicatii de aparare si operatiuni critice

Bucuresti, 18 June 2026 – ELKO Romania, parte a ELKO Group, unul dintre principalii distribuitori de produse, solutii IT si electronice de...

Eveniment2 zile inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Eveniment3 zile inainte

El Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou

După mai bine de două decenii în care a construit una dintre cele mai puternice rețele de saloane de înfrumusețare...

Uncategorized4 zile inainte

Sondaj Provident: 36% dintre români spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți. 4 din 10 își formează o părere despre cineva după prima conversație

București, 11 iunie 2026 –  Românii recunosc că își formează rapid impresii despre cei din jur, dar și că aceste judecăți...

Top Știri