Eveniment
Studiul care vine cu cea mai puternică dovadă de până acum. Ce s-a descoperit despre „vitamina soarelui” – Capital | BrasovulMeu
Studiul care vine cu cea mai puternică dovadă de până acum. Ce s-a descoperit despre „vitamina soarelui”
Există și o explicație în spatele motivului pentru care se crede că vitamina D ar putea fi utilă și aceasta este legată de imunitate. Acum, oamenii de știință din Israel spun că au adunat cele mai convingătoare dovezi de până acum care arată că nivelurile crescute de vitamina D pot ajuta pacienții cu COVID-19 să reducă riscul de formă gravă a bolii sau deces, scrie Times of Israel.
Cercetătorii de la Universitatea Bar Ilan și de la Centrul Medical Galilee spun că vitamina D are un impact atât de puternic asupra severității bolii, încât pot anticipa cum s-ar descurca persoanele dacă ar fi infectate, pe baza vârstei și a nivelului de vitamina D.
Lipsa vitaminei D crește semnificativ nivelurile de pericol, susțin autorii studiului, într-o nouă cercetare revizuită de colegi, publicată în jurnalul PLOS One.
Cercetarea lor se bazează pe unele studii efectuate în timpul primelor două valuri ale virusului din Israel, înainte ca vaccinurile să fie disponibile pe scară largă. Medicii au subliniat că suplimentele de vitamine nu au fost un substitut pentru vaccinuri, ci mai curând o modalitate de a împiedica scăderea nivelului de imunitate.
Administrarea suplimentelor ar fi putut contrbui la evitarea celor mai grave efecte ale bolii
Deficitul de vitamina D este endemic în Orientul Mijlociu, inclusiv în Israel, unde aproximativ patru din cinci persoane au un nivel scăzut de vitamina D, conform unui studiu din 2011. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că, administrarea suplimentelor înainte de infecție ar fi putut contrbui la evitarea celor mai grave efecte ale bolii, notează publicația israeliană.
Diferența pe care o face vitamina D
„A fost mai mult decât surprinzător să vedem diferența dintre un pacient care poate face o formă severă a bolii dacă are un deficit de vitamina D, comparativ cu cei care nu au acest deficit”, a spus dr. Amiel Dror, de la Galilee Medical Center.
Eficiența vitaminei în întărirea sistemului imunitar
Studiul a fost realizat înainte de apariția variantei Omicron, dar, spune expertul, coronavirusul nu se schimbă suficient de mult între variante pentru a anula eficacitatea vitaminei D. ”Observăm că vitamina D ajută oamenii infectați cu Covid, fiind un rezultat al eficienței sale în întărirea sistemului imunitar și de a face față agenților patogeni virali care atacă sistemul respirator”, a declarat acesta. „Acest lucru este la fel de relevant și pentru Omicron și pentru variantele anterioare”, afirmă Dror.
Anul trecut, un document provenit de la Universitatea din Barcelona a sugerat că administrarea vitaminei D a avut un succes uimitor, cu o reducere cu 80% a internărilor la terapie intensivă și o reducere cu 60% a deceselor provocate de Covid.
26% dintre pacienții care au murit aveau deficit de vitamina D
Tot anul trecut, au fost publicate cercetări preliminare care arătau că 26% dintre pacienții cu Covid-19 care au murit aveau deficit de vitamina D, comparativ cu 3% care aveau niveluri normale de vitamina D.
Autoritățile sanitare din Israel și din alte câteva țări au recomandat suplimente de vitamina D ca răspuns la pandemie, deși datele privind eficacitatea ei au fost destul de rare până acum.
Eveniment
De ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale
18.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5851.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 168.573,29 lei
Valoarea nerambursabilă: 145.129,22 lei
Contribuția beneficiarului: 16.125,51lei
Data începerii proiectului: 03.03.2025
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 5851.
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a ECHITAX PROFIT SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitățile de fotocopiere, pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat (CAEN 8219).
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Telefon mobil, Multifuncțional, Switch, Router, Access Point WiFi și UPS), a unui sistem ERP destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a serviciilor de găzduire website și e-mail, a licențelor Microsoft 365 pentru colaborare și productivitate în cloud, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul ECHITAX PROFIT SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților ECHITAX PROFIT SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 și soluțiile de găzduire website și e-mail au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Implementarea infrastructurii de rețea, formată din switch, router și punct de acces WiFi, a permis interconectarea tuturor echipamentelor și utilizarea eficientă a resurselor digitale, contribuind la îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală asumate prin proiect. Totodată, utilizarea canalelor de comunicare online și a rețelelor sociale a consolidat prezența digitală a ECHITAX PROFIT SRL și capacitatea acesteia de a comunica și interacționa cu clienții și partenerii.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității ECHITAX PROFIT SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: ECHITAX PROFIT SRL
Telefon: 0741991338
Email: oana@echitax.ro
Adresa: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, ALEEA NEGOIU, NR. 5, SCARA 4, APARTAMENT 32, JUDEȚ CLUJ
Eveniment
COMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”

FLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”

-
Evenimentacum 7 zileSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Evenimentacum 6 zilePrimăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei
-
Evenimentacum 6 zileECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”
-
Evenimentacum 5 zileFLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”
-
Evenimentacum 5 zileCOMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”
-
Exclusivacum 5 zilecând „deranjantul” e bolnav, mortul e vinovat. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XII) – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorizedacum 5 zileConfortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
-
Uncategorizedacum 7 zileBrother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026