Eveniment
Parcul fotovoltaic Doicești-Șotânga 80 MW a fost pus în funcțiune. Investiția face parte din Complexul Energetic Doicești, care va include Centrala SMR și Parcul Fotovoltaic Doicești
Comunicat de presă
București, 03 august 2023. A fost pus în funcțiune noul parc fotovoltaic Doicești – Șotânga, cu o putere instalată de 80 MW, parte a complexului energetic de la Doicești, care va include și prima centrală cu reactoare modulare mici (SMR) din Europa, a doua după SUA. Complexul energetic de la Doicești va demonstra complementaritatea celor două surse curate de energie – nucleară și regenerabilă – și va reprezenta nu numai o capacitate optimă de producție, cu posibilitatea de a varia producția, ci și o nouă viziune asupra surselor de generare pentru Sistemul Energetic Național al viitorului.
Complexul energetic de la Doicești este soluția sustenabilă care repune deja în circuit o suprafață extinsă din depozitele de cenușă rezultate din exploatarea fostei centrale electrice pe cărbune din Doicești, prin utilizarea acestora pentru parcul fotovoltaic. În viitor, întreg amplasamentul va fi reutilizat pentru funcționarea centralei cu reactoare modulare mici, un exemplu pentru reintroducerea în sistem și reutilizarea pentru producția de energie, de data aceasta curată, a fostelor centrale pe cărbune.
Noul parc produce energie verde prin intermediul a peste 123.000 de panouri bifaciale monocristaline cu o durată de viață de 25 de ani, fiind construit pe o suprafață de peste 115 hectare, cu o capacitate instalată de 80 MW. Parcul fotovoltaic este racordat la Sistemul Energetic Național prin cele două stații de transformare 110/20 kV Șotânga și Doicești.
Energia produsă în centralele fotovoltaice va asigura puterea necesară tuturor echipamentelor și utilajelor folosite în execuția viitoarei Centrale SMR de la Doicești, precum și energia necesară asigurării serviciilor interne ale Centralei SMR, după punerea acesteia în funcțiune.
Pentru amplasamentul parcului, au fost realizate lucrări de stabilizare a depozitelor de cenușă rezultate din exploatarea cărbunelui, cu respectarea legislației din domeniul protecției mediului ale Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). În proces s-au respectat standardele de izolare a fostelor depozite, folosindu-se geotextile biodegradabile și un strat de pământ, pentru a împiedica contactul resturilor de cenușă cu mediul înconjurător.
Odată cu maturizarea proiectului SMR, parcul fotovoltaic va intra în patrimoniul RoPower, compania de proiect pentru dezvoltarea tehnologiei SMR în România.
“Complexul Energetic nuclear – fotovoltaic de la Doicești marchează încă o bornă din parcursul planificat al proiectului care, pe lângă asigurarea de energie verde și siguranța în alimentarea șantierului, aduce și mai multă încredere investitorilor acestui proiect. ”, a declarat Teofil Mureșan, CEO E-INFRA.
„Proiectul Complexului Energetic de la Doicești este un exemplu de colaborare națională și internațională în vederea dezvoltării unui model de viitor pentru generarea de energie curată, sustenabilă, care să ofere multiple beneficii pentru comunitate și pentru mediul economic-industrial. Noul complex energetic va demonstra nu numai complementaritatea acestor două surse de energie curată, nucleară și fotovoltaică, dar va aduce și multiple beneficii socio-economice în zonă. Prin acces la o sursă curată, sigură, stabilă și eficientă de energie, se va dezvolta în zona Doicești un adevarat hub industrial, cu potențialul de a atrage noi investitori în zona. România are aproape 27 ani de experiență în operare sigură în domeniul nuclear, suntem pe locurile 1 și 3 în ceea ce privește factorul de capacitate, din peste 440 reactoare în operare la nivel global, avem un reglementator experimentat și o industrie pregătită să contribuie la dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici. Avem toate atuurile să dezvoltam un proiect sigur, eficient, care să pună România, și implicit Doicești, pe harta mondială a proiectelor energetice ale viitorului.”, a declarat Cosmin Ghiță, Director General S.N. Nuclearelectrica SA.
Colaborăm strâns cu autoritățile și comunitatea locală pentru a asigura o dezvoltare transparentă și durabilă a amplasamentului de la Doicești, din dorința de a transforma zona într-un hub energetic cu valoare adăugată pentru comunitate. Energia produsă în centralele fotovoltaice va contribui, alături de energia produsă de viitoarea Centrală SMR de la Doicești, la dezvoltarea socio-economică a zonei, la bunăstarea populației, precum și la creșterea securității energetice a României și la reducerea emisiilor de CO2.”, a declarat Marius Dănilă, CEO RoPower.
Eveniment
SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide porțile pe 18 iunie 2026, marcând începutul unui nou sezon estival. Vara aceasta, Divertiland lansează conceptul RETRO SUMMER, o inițiativă prin care vizitatorii se vor bucura de prețuri ca în 2019, o întoarcere simbolică în timp, menită să ofere accesibilitate, energie pozitivă și o experiență autentică tuturor celor care aleg să petreacă o zi în parc.
Sezonul 2026 se anunță a fi unul record, estimările indicând că numărul vizitatorilor ar putea atinge și chiar depăși pragul de 200.000 de persoane.
Pentru a îmbunătăți experiența de acces, începând cu 15 iunie biletele vor putea fi achiziționate online, iar intrarea în parc se va face prin scanarea codului QR direct la turnichet, eliminând complet timpul de așteptare. Noua procedură Fast Track marchează un pas important în digitalizarea serviciilor Divertiland și în fluidizarea fluxului de vizitatori.
Tarifele Divertiland Full Day pentru sezonul 2026, în cadrul campaniei RETRO SUMMER, sunt următoarele: de luni până vineri, adulții plătesc 75 lei, copiii între 3 și 11 ani 40 lei, elevii/studenții 12+ 50 lei, iar seniorii peste 60 de ani și persoanele cu dizabilități 45 lei; copiii sub 3 ani beneficiază de acces gratuit. În weekend și în zilele de sărbători legale, tarifele sunt de 95 lei pentru adulți, 55 lei pentru copiii între 3 și 11 ani, 50 lei pentru elevii/studenții 12+, iar seniorii și persoanele cu dizabilități plătesc în continuare 45 lei; copiii sub 3 ani au acces gratuit.
În plus, pentru a marca deschiderea oficială a sezonului, Divertiland anunță un preț unic de 50 lei imediat după lansare, pentru intrarea in parc: în zilele de 18-19-20–21 iunie, indiferent de categoria de vârstă. Aceasta este o ofertă limitată menită să celebreze începutul verii și să ofere acces cât mai multor persoane la experiența Divertiland. Această promoție specială completează campania RETRO SUMMER și întărește angajamentul parcului de a oferi distracție autentică la prețuri accesibile.
Divertiland Water Park a fost lansat în 2012, având inițial o suprafață de 72.000 de metri pătrați, iar în 2016 a fost extins până la 200.000 de metri pătrați, cu o capacitate de 7.000 de persoane. Parcul a fost conceput ca un proiect verde, alimentat în mare parte cu energie solară, printr-un sistem fotovoltaic care contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la protejarea mediului. În prezent, compania desfășoară un amplu proiect de împădurire a șase hectare, consolidând angajamentul Divertiland față de sustenabilitate și responsabilitate ecologică.
În interiorul parcului, vizitatorii vor regăsi toate atracțiile emblematice care au consacrat Divertiland: peste 20 de tobogane spectaculoase, șapte piscine pentru toate vârstele, inclusiv piscină olimpică, piscina cu valuri, Lazy River, zone dedicate copiilor, precum și peste 12 restaurante noi, cu meniuri variate, street food, deserturi și opțiuni pentru toate gusturile. Întreg sezonul va fi animat de surprize, concursuri interactive și premii, într-o atmosferă vibrantă, în care brandurile devin parte din emoții reale.
Amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București, Divertiland este una dintre cele mai versatile locații pentru evenimente outdoor. Parcul dispune de o infrastructură completă pentru echipe tehnice, curent electric industrial, zone de backstage, logistică dedicată, peste 1.000 de locuri de parcare și stații de încărcare pentru mașini electrice. În sezonul de vară, parcul atrage peste 9.000 de vizitatori în fiecare weekend și poate găzdui evenimente de până la 20.000 de persoane.
„Ne bucurăm mult să putem da startul unui nou sezon, al 15-lea, la Divertiland Water Park – și suntem siguri că în 2026 vom atrage și mai multe persoane iubitoare de apă, înot și atracții acvatice. Ne adresăm atât clienților din zona Capitalei, cât și celor care locuiesc în alte zone ale țării, dar și-au propus ca pe timp de vară să exploreze noi opțiuni de distracție și relaxare. Credem că cele șapte piscine și circa 70 de atracții din incinta complexului, mixul inteligent de servicii oferite, precum și standardul general de calitate vor contribui la fidelizarea clienților mai vechi, precum și la atragerea unora noi. Iar noua politică de prețuri – RETRO SUMMER – cu întoarcere la prețurile din 2019 este una excelentă”, a declarat Christos Argiropoulos, General Manager Divertiland Water Park.
Divertiland rămâne un reper al verii în România, un spațiu dedicat relaxării, distracției și evenimentelor de amploare, cu o infrastructură modernă, atracții pentru toate vârstele și o poziționare strategică ce îl transformă într-o destinație de top pentru familii, tineri, companii și organizatori de evenimente.
Eveniment
TERRACAD SRL anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea societății TERRACAD SRL”

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

-
Evenimentacum 7 zileAmbrozia trebuie smulsă acum: apel la voluntari pentru acțiune de curățare în Parcul Natural Văcărești
-
Evenimentacum 2 zileDELAF IMPEX S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI DELAF IMPEX S.R.L.”
-
Evenimentacum 2 zileEl Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou
-
Evenimentacum 22 de oreDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Evenimentacum 15 oreTERRACAD SRL anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea societății TERRACAD SRL”
-
Uncategorizedacum 6 zileCSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR
-
Uncategorizedacum 6 zileABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Uncategorizedacum 5 zileMigrarea între ecosisteme, pusă la încercare: Theo Rose trece de la Apple La HONOR