Uncategorized
De la animație la arhitectură: HONOR, partener al BDF Professional Local Design
Programul dedicat designului și arhitecturii românești se deschide pe 5 iunie la CINA, cu expoziții deschise publicului până pe 21 iunie
București, 4 iunie – HONOR este partener al programului BDF Professional – Local Design, parte din Bucharest Design Festival 2026 dedicat proiectelor care evidențiază colaborarea dintre designeri, arhitecți și organizații locale. Deschiderea are loc vineri, 5 iunie, în clădirea CINA, pe Strada Benjamin Franklin nr. 10.
Local Design: design și arhitectură românească în dialog
BDF Professional Local Design reprezintă inițiativa Bucharest Design Festival dedicată punerii în valoare a proiectelor de design și arhitectură create în colaborare cu organizații locale relevante. Printr-o selecție curatorială de expoziții, inițiativa aduce în prim-plan unele dintre cele mai relevante proiecte locale și creează un spațiu de dialog între profesioniști, organizații și public.
Programul poate fi vizitat în perioada 5-21 iunie, la clădirea CINA, un reper al Bucureștiului de peste un secol, care poartă memoria unor epoci succesive, de la eleganța reședințelor de secol XIX la efervescența vieții culturale urbane a secolului XX. Astăzi, aflată în curs de restaurare, CINA este reactivată în cadrul BDF Professional Local și devine un spațiu de întâlnire pentru comunitatea creativă, găzduind expoziții care pun în valoare proiecte de design și arhitectură contemporană.

Mai multe detalii: institute.ro/bdf-localdesign.
„Prezența HONOR în Bucharest Design Festival nu s-a rezumat la un singur moment. De la parteneriatul cu expoziția lui Andrei Tripșa până la susținerea BDF Professional Local Design, ne-am dorit să fim alături de comunitatea creativă din România și de proiectele care aduc împreună arta, designul și tehnologia. Scena de design și arhitectură locală merită parteneri care o înțeleg și o sprijină pe termen lung” a declarat Sabina Știrb, Marketing Director HONOR România.
Parteneriatul cu Bucharest Design Festival completează inițiativele prin care HONOR susține comunitatea creativă locală, de la competiția internațională HONOR Talents până la #ShotOnHONOR, o platformă de UGC și storytelling vizual, care încurajează creatorii să folosească smartphone-ul ca instrument de expresie vizuală.
„BDF Professional Local Design este programul prin care festivalul pune în lumină ce se întâmplă cu adevărat în designul și arhitectura românească prin proiecte solide, dezvoltate în colaborare cu organizații locale, care merită să fie văzute și discutate. Clădirea CINA este cadrul perfect pentru această conversație” a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.
Expoziția Andrei Tripșa continuă la Grivița Creative Corner
În paralel, „Desene animate din România”, prima expoziție a artistului și animatorului Andrei Tripșa, realizată cu sprijinul tehnologic al HONOR, poate fi vizitată în continuare la Grivița Creative Corner, Calea Griviței 35, până pe 21 iunie, zilnic între orele 10:00 și 20:00. Instalația, construită din 40 de smartphone-uri HONOR conectate și sincronizate, explorează modul în care o experiență artistică născută în digital poate căpăta o nouă formă atunci când este adusă în fața publicului.

BDF Professional – Local Design
CINA, Strada Benjamin Franklin nr. 10, București
Deschidere: joi, 4 iunie 2026, ora 18:00
Expoziții deschise publicului: 5–21 iunie 2026
Expoziția „Desene animate din România” – Andrei Tripșa
Grivița Creative Corner, Calea Griviței 35, București
Vizitare: până pe 21 iunie 2026, zilnic 10:00–20:00
Uncategorized
bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului
Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul Sibiu, în localitatea Cristian. Extinderea marchează o etapă importantă în dezvoltarea companiei și răspunde nevoii clienților din Transilvania de a avea acces mai rapid la servicii specializate pentru autoturismele marca BMW.
O locație strategică pentru clienții din Transilvania
Noua unitate bForce a fost gândită ca un service modern, digitalizat și orientat către o experiență premium pentru client. Amplasarea în Cristian oferă acces facil atât pentru șoferii din Sibiu, cât și pentru cei din județele apropiate, inclusiv Cluj, Mureș, Alba sau Brașov. Prin această investiție, compania își propune să reducă distanțele parcurse de clienții care până acum ajungeau la București pentru lucrări specializate.
„La București avem clienți din toată țara, iar de mai mulți ani ne doream să fim mai aproape de cei din această zonă. Locația din Cristian este potrivită atât prin poziționare, cât și prin posibilitatea de a oferi același standard de lucru pe care l-am construit în aproape 17 ani de activitate. Continuăm să fim un service axat pe marca BMW, cu servicii realizate conform procedurilor tehnice specifice producătorului”, a declarat Robert Panciu, managerul bForce.

Experiență dedicată unei singure mărci
Deschiderea service-ului din Sibiu vine într-un moment în care cererea pentru servicii auto specializate, transparente și realizate cu echipamente performante este în continuă creștere. bForce își păstrează aceeași direcție care a definit activitatea companiei încă de la început: concentrarea pe un singur brand și dezvoltarea unei expertize aprofundate în diagnosticarea, întreținerea și repararea automobilelor BMW.
Servicii specializate și echipamente performante
În noua locație, clienții vor avea acces la servicii de mentenanță, diagnoză, reparații mecanice, curățare și întreținere a ansamblelor, precum și la servicii de geometrie auto. Pentru această zonă, service-ul este dotat cu echipamente de ultimă generație, inclusiv aparatură Hunter, una dintre cele mai apreciate soluții la nivel internațional pentru precizie și performanță.
Compania menționează că activitatea bForce nu include, în prezent, servicii de tinichigerie, vopsitorie, reparații de daune sau spălătorie auto. În planurile de dezvoltare se află însă amenajarea unui post dedicat curățării automobilelor clienților, astfel încât mașinile să fie predate în cele mai bune condiții după finalizarea lucrărilor.

Flux de lucru digitalizat și experiență premium pentru client
Un element distinctiv al noii locații îl reprezintă digitalizarea completă a fluxului de lucru. De la recepția clientului și până la comunicarea comenzilor către mecanici, procesele sunt gestionate electronic. Documentele sunt semnate digital, iar mecanicii primesc informațiile necesare pe tabletă, ceea ce contribuie la eficiență, trasabilitate și o comunicare mai clară cu fiecare client.
„Pentru noi, experiența clientului începe din primul moment în care intră în service. Punem accent pe comunicare, pe calitatea lucrărilor și pe atenția la detalii. Ne-am dorit un sistem de lucru eficient, modern și transparent, iar digitalizarea ne ajută să păstrăm un control mai bun asupra fiecărei etape”, a completat Robert Panciu.
Sustenabilitate și soluții moderne pentru mobilitatea auto
Noua clădire a fost concepută și cu atenție la sustenabilitate. Service-ul utilizează energie solară, iar car-portul este echipat cu stații de încărcare pentru automobile electrice sau plug-in hybrid, destinate clienților bForce. Prin aceste dotări, compania integrează soluții moderne atât pentru eficiența operațională, cât și pentru noile direcții ale mobilității auto.

Școala de mecanici bForce, un proiect pentru formare profesională
Pe lângă serviciile auto, bForce pregătește lansarea unui proiect dedicat formării profesionale în domeniu. Sub denumirea „Școala de mecanici bForce”, compania va organiza cursuri de calificare pentru meseria de mecanic auto. Participanții vor putea obține competențe și diplome recunoscute la nivel european, inițiativa având rolul de a sprijini dezvoltarea profesională a celor care își doresc o carieră în acest domeniu.
În perioada următoare, service-ul din Cristian urmează să includă și servicii de ITP, completând astfel gama de soluții oferite clienților.
Service specializat, nu reprezentanță autorizată
bForce subliniază că este un service specializat cu experineță pe marca BMW și colaborează cu anumite reprezentanțe pentru achiziția de piese originale, însă nu este reprezentanță și nici dealer autorizat al producătorului BMW.
Prin deschiderea locației din Cristian, bForce își consolidează prezența pe piața serviciilor auto specializate și aduce mai aproape de clienții din Transilvania experiența acumulată în aproape două decenii de activitate.
Programări și contact
Programările pentru service-ul bForce Sibiu se pot face la numărul de telefon 0720 535 010 sau prin e-mail, la adresa office@bforce.ro.
Uncategorized
Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată – construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului – ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul.
București, 3 iunie 2026. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită clar a furnizorilor publici.
Ce se întâmplă, însă, când o formulă matematică decide accesul la tratament, dar nu măsoară nici listele de așteptare, nici timpii de acces, nici capacitatea reală a sistemului? Aceasta este întrebarea la care proiectul CNAS nu răspunde.
Într-un sistem medical modern, predictibil și echitabil, alocarea resurselor trebuie să urmeze nevoile curente ale pacienților. Când vorbim despre calitatea serviciilor medicale vorbim implicit despre accesul la diagnostic și tratament rapid, continuitatea tratamentului și libertatea de alegere a pacientului. Acestea sunt principii fundamentale, a căror aplicabilitate nu trebuie să fie limitată prin acte administrative, ci trebuie protejate de Casa de Asigurări de Sănătate.
În specialități precum oncologia, bolile cardiovasculare sau ortopedia, accesul rapid la investigații și tratamente moderne influențează direct evoluția pacientului, precum și calitatea vieții acestuia. Întârzierea tratamentului din motive administrative poate duce la agravarea bolii și implicit la reducerea șanselor de supraviețuire.
Regina Maria susține utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, deopotrivă publice și private. Orice măsură care poate genera întârzieri în accesul la tratament, lipsă de predictibilitate sau limitarea opțiunilor pacientului trebuie reanalizată și discutată public în mod transparent.
„În ultimii ani, România a făcut pași importanți în modernizarea sistemului medical, în special în oncologie, unde accesul la diagnostic timpuriu, radioterapie modernă și tratamente inovatoare oferă o șansă în plus la viață. Un sistem medical modern nu este un privilegiu, ci este un drept.
Pacienții au nevoie de predictibilitate și acces rapid la tratament, nu de liste de așteptare, drumuri lungi sau servicii indisponibile. Am depășit de mult vremurile în care accesul la sănătate depindea de soluții informale – nu avem nevoie de o întoarcere în timp. Rolul CNAS este să rezolve problemele pacienților, să garanteze calitate și siguranță, nu să creeze noi bariere birocratice.”, a declarat Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria.
Regina Maria susține inițierea unui dialog real între autorități, organizațiile de pacienți, furnizorii de servicii medicale și toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie modernizată legislația și orice modificare să fie fundamentată pe analize de impact clare, indicatori de acces la tratament și soluții care protejează interesele pacientului.
Uncategorized
HONOR prezintă HONOR Pad X8b, noua tabletă inspirată de segmentul flagship, cu autonomie extinsă: până la 97 de zile standby și 21 de ore de redare video online
Ecran FullView cu protecție pentru ochi, autonomie extinsă, MagicOS 10.0 și HONOR Kids integrate într-un format ultra-subțire pentru întreaga familie
București, 3 iunie 2026 – HONOR a lansat HONOR Pad X8b, noua generație a seriei sale de tablete inteligente. Inspirată de segmentul flagship, tableta combină un ecran FullView optimizat pentru confortul vizual, autonomie extinsă, un sistem audio captivant și funcții inteligente integrate în MagicOS 10.0. Toate acestea sunt reunite într-un format ușor și elegant, creat pentru divertisment, productivitate și utilizare în familie.
Tableta HONOR Pad X8b este disponibilă în România în culoarea Space Grey, în trei configurații de memorie și conectivitate: 4GB + 64GB WiFi, 4GB + 128GB WiFi și 4GB + 128GB LTE, la prețuri recomandate de 999 lei, 1.199 lei și, respectiv, 1.299 lei, prin partenerii oficiali HONOR.
Ecran FullView de 11 inci cu protecție avansată pentru ochi și rată de refresh de 90 Hz
HONOR Pad X8b este echipată cu un ecran HONOR Eye Comfort FullView de 11 inci (1), cu un raport ecran-corp de 84% (2) și o rezoluție de 1920 x 1200 pixeli (3). Rata de refresh de 90 Hz (4) contribuie la o experiență mai fluidă în navigare, gaming și consum multimedia, în timp ce unghiurile largi de vizualizare și nivelul ridicat de claritate oferă imagini vii și detaliate.
În linie cu abordarea HONOR centrată pe confortul utilizatorului, tableta integrează mai multe tehnologii dedicate protecției ochilor. Funcția Ambient Light Eye Care ajustează automat luminozitatea în funcție de momentul zilei pentru a reduce oboseala oculară, iar modul E-Ink oferă o experiență de lectură apropiată de cea a hârtiei, mai ales în condiții de lumină scăzută. HONOR Pad X8b deține certificările TÜV Rheinland Low Blue Light (Software Solution) și TÜV Rheinland Flicker Free (5), pentru confort vizual îmbunătățit în timpul utilizării prelungite.
Baterie de 10.100 mAh pentru autonomie extinsă pe parcursul întregii zile
HONOR Pad X8b integrează platforma mobilă Qualcomm Snapdragon 680 (6), optimizată pentru navigare fluidă, multitasking și consum multimedia. Cu bateria de 10.100 mAh (7), tableta oferă până la 97 de zile în standby și până la 21 de ore de redare video online cu o singură încărcare (8), pentru mai multă libertate în utilizarea de zi cu zi.
Autonomia, un element definitoriu al ecosistemului HONOR
Accentul pus pe gestionarea eficientă a energiei se regăsește în întregul portofoliu HONOR. Pe măsură ce oamenii folosesc smartphone-uri și tablete pentru studiu, divertisment, productivitate și crearea de conținut, gestionarea eficientă a energiei devine o componentă esențială a experienței de utilizare.
Aceeași abordare stă și la baza seriei HONOR 600, care combină o baterie de mare capacitate cu un sistem inteligent de administrare a energiei și suport pentru până la 1.600 de cicluri de încărcare. Concepută pentru zile lungi de utilizare, seria HONOR 600 oferă performanță și autonomie pe termen lung, inclusiv în scenarii intensive precum fotografierea, filmarea și editarea de conținut.
De la tabletă la smartphone, HONOR urmărește să dezvolte dispozitive capabile să susțină ritmul activităților de zi cu zi, fără compromisuri în privința autonomiei și a fiabilității.
Carcasă metalică rezistentă într-un design ultra-subțire
Cu o construcție premium din metal, HONOR Pad X8b combină un design elegant cu o structură construită pentru utilizarea de zi cu zi. Tableta cântărește doar 499 de grame și are o grosime de numai 7,25 mm, pentru un format ușor de transportat și confortabil în utilizare.
Șasiul metalic contribuie la o rezistență structurală îmbunătățită cu 90% (9), iar dispozitivul beneficiază de certificările SGS din Elveția pentru rezistență la cădere și la compresiune (10). Comparativ cu generația anterioară, rezistența la șocuri a crescut cu 60%, rezistența la compresiune cu 30%, iar protecția în scenarii cotidiene care implică contact accidental cu lichide a fost îmbunătățită (11), pentru mai multă fiabilitate în utilizarea de zi cu zi.
HONOR Kids – un mediu digital sigur și sănătos pentru copii
Concepută pentru a răspunde nevoilor de siguranță și dezvoltare ale copiilor, funcția HONOR Kids creează un spațiu digital securizat, personalizabil și prietenos cu vederea.
Părinții beneficiază de protecție cu parolă pe două niveluri, rapoarte detaliate de utilizare și control complet asupra timpului petrecut pe tabletă, inclusiv reguli separate pentru zilele lucrătoare și weekend. De asemenea, pot gestiona accesul la aplicații și conținut adaptat copiilor. Funcțiile integrate de protecție a ochilor, inclusiv filtrele pentru lumină albastră, modul E-Book și alertele privind postura, distanța și luminozitatea, contribuie la formarea unor obiceiuri digitale mai sănătoase într-un mediu confortabil și prietenos pentru cei mici.
Sistem audio cu patru difuzoare pentru o experiență audio captivantă
HONOR Pad X8b integrează un sistem audio cu patru difuzoare, optimizat cu tehnologia HONOR Sound, pentru un sunet clar și echilibrat. Certificarea Hi-Res Audio confirmă calitatea redării, iar funcția inteligentă de amplificare a vocii evidențiază claritatea dialogurilor și reduce zgomotul de fundal pentru o experiență audio mai confortabilă în timpul apelurilor video, cursurilor online sau consumului multimedia.
MagicOS 10.0 cu Google Gemini pentru productivitate inteligentă
Bazată pe cea mai recentă versiune Android, MagicOS 10.0 aduce funcții inteligente orientate către productivitate, inclusiv integrarea Google Gemini.
Pe ecranul de 11 inci, funcția App Extender (12) adaptează aplicațiile pentru o experiență mai fluidă în modul landscape, iar Multi-Window (13) permite utilizarea simultană a până la trei aplicații. One-Swipe Split-Screen activează rapid modul split-screen, în timp ce ferestrele flotante redimensionabile și layout-urile salvabile facilitează reluarea rapidă a activităților. Dynamic Shortcuts și Dynamic Folders organizează accesul la aplicații și contribuie la o experiență mai intuitivă în utilizarea de zi cu zi.
Preț și disponibilitate
HONOR Pad X8b este disponibilă în România în culoarea Space Grey, în variantele 4GB + 64GB WiFi, 4GB + 128GB WiFi și 4GB + 128GB LTE, la prețuri recomandate de 999 lei, 1.199 lei, respectiv 1.299 lei, prin partenerii oficiali HONOR.
Pentru mai multe informații, vizitați: https://www.honor.com/ro/tablets/honor-pad-x8b/.
-
Uncategorizedacum 6 zileSamsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie
-
Uncategorizedacum 4 zilebForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului
-
Evenimentacum 3 zileNBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei
-
Evenimentacum 2 zile„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
-
Uncategorizedacum 5 zileHONOR prezintă HONOR Pad X8b, noua tabletă inspirată de segmentul flagship, cu autonomie extinsă: până la 97 de zile standby și 21 de ore de redare video online
-
Uncategorizedacum 4 zileRețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
-
Evenimentacum 3 zileInvitatie de prezentare de oferte pentru lucrări de construcție și lucrări aferente organizării de șantier in cadrul proiectului “CONSTRUIRE HALĂ PRODUCȚIE AMBALAJE DE HÂRTIE – DEZVOLTAREA ȘI CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII SOCIETĂȚII 24H CONNECT BUSINESS INNOVATION SRL”
-
Evenimentacum 2 zileCauciucuri încinse și atmosferă incendiară: ATBS 2026 a transformat Romexpo în arena cailor-putere

