Eveniment
Toți pensionarii trebuie să știe asta. Când te poți pensiona mai devreme. De ce acte ai nevoie | BrasovulMeu

Actuala lege a pensiilor are prevederi clare legate de pensionarea anticipată şi pensionarea ancitipată parţial, prevăzând, în funcţie de sex, şi ce stagiu de cotizare trebuie să ai.
Un calculator de pensii poate fi accesat aici. Aveti nevoie de data nasterii şi sexul persoanei.
Vârsta standard de pensionare, stagiul complet de cotizare pentru femei şi bărbaţi sunt stabilite în raport de luna şi anul naşterii (anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice). Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii în care se stabileşte cel al pensiei pentru limită de vârstă, scrie Adevarul.
Exemplu: O femeie născută în februarie 1962 se poate pensiona anticipat începând cu aprilie 2019 Vârsta standard de pensionare este 62 ani şi 2 luni, iar stagiul complet de cotizare de 32 ani şi 6 luni. Prin reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani rezultă că, începând cu împlinirea vârstei de 57 de ani şi 2 luni, persoana în cauză va putea solicita pensia anticipată, însă doar dacă la momentul solicitarii, va face dovada realizării unui stagiu de cotizare de cel puţin 40 ani şi 6 luni (32 ani şi 6 luni/stagiul complet de cotizare prevăzut de lege + 8 ani). Exemplu: Un bărbat născut în februarie 1962 se poate pensiona anticipat abia în februarie 2022, după actuala lege a pensiilor, dacă are 43 de ani vechime (35 de ani stagiu complet de cotizare plus 8 ani). În 2019, pot ieşi la pensie anticipată doar bărbaţii care s-au născut în anul 1959, care au cel puţin 43 de ani de cotizare.
Atenţie: Reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la această categorie de pensie nu se cumulează cu nicio altă reducere reglementată de legea cadru sau de alte acte normative cu caracter special.
La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele asimilate stagiului de cotizare în care asiguratul:
a. a beneficiat de pensie de invaliditate;
b. a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;
c. a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
Perioadele suplimentare acordate pentru activitatea desfăşurată în grupele I şi a II-a de muncă, respectiv în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii de muncă se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare realizat.
Actele necesare solicitării pensiei anticipate, după caz:
• cerere pentru înscrierea la pensie anticipată (anexa nr. 6 la norme); • carnetul de muncă (original şi copie); • carnetul de muncă pentru membrii CAP (original şi copie); • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie); • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă realizată; • actele de stare civilă: buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de naştere şi de căsătorie, original şi copie; • livretul militar (original şi copie); • diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi; • dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate; • adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original (anexa nr. 15 la norme); • adeverinţă privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite şi speciale , în original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme); • procura specială pentru mandatar, original şi copie; • acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; • dovada încetării calităţii de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original), cu excepţia celor care, potrivit legii, au dreptul să cumuleze veniturile aferente acestei categorii de pensii cu alte venituri; • alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare se depune de către solicitant, la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu a persoanei îndreptăţite la acordarea pensiei, începând cu data îndeplinirii condiţiilor de pensionare. Pensia anticipată se cuvine de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, se acordă de la data înregistrării cererii şi se plăteşte de la data încetării calităţii de asigurat, după caz (vezi art. 118 alin. (11) lit.c), (12) şi art. 105 alin. (2) din lege).
Eveniment
Costumul de mire: investiția care face diferența între un bărbat îmbrăcat și unul cu stil
Benzile LED sunt utilizate astăzi în numeroase proiecte de iluminat, de la iluminarea mobilierului și a tavanelor decorative până la vitrine comerciale, terase sau fațade. Deși la prima vedere pot părea asemănătoare, acestea diferă prin tehnologia LED utilizată, modul de alimentare, gradul de protecție și funcțiile disponibile. Cunoașterea acestor diferențe te poate ajuta să alegi o soluție adaptată proiectului tău.
Cele mai utilizate tipuri de benzi LED
Benzile LED pot fi diferențiate în funcție de tehnologia utilizată, modul de alimentare sau caracteristicile care le recomandă pentru anumite aplicații. Fiecare variantă de bandă LED este proiectată pentru a răspunde unor cerințe specifice, de la obținerea unei lumini uniforme până la iluminatul decorativ, controlul inteligent sau utilizarea în spații expuse la umiditate.
Bandă LED COB
Benzile LED COB (Chip on Board) utilizează o tehnologie prin care cipurile LED sunt montate foarte aproape unul de altul, formând o linie continuă de lumină. Spre deosebire de benzile LED clasice, punctele luminoase nu mai sunt vizibile individual, ceea ce oferă un iluminat uniform și un aspect elegant. Sunt recomandate pentru profile de aluminiu, mobilier, scafe, vitrine sau iluminat arhitectural, atât în proiecte rezidențiale, cât și comerciale.
Bandă LED RGB
Benzile LED RGB sunt concepute pentru iluminatul decorativ și permit schimbarea culorii luminii prin combinarea LED-urilor roșii, verzi și albastre. Sunt utilizate frecvent pentru iluminarea indirectă a tavanelor, mobilierului, spațiilor de relaxare, restaurantelor sau zonelor dedicate evenimentelor, ca atmosfera să poată fi modificată în funcție de preferințe.
Bandă LED RGBW
Față de modelele RGB, benzile RGBW includ un LED alb dedicat. Acest lucru permite atât redarea culorilor, cât și obținerea unei lumini albe de calitate, fără compromisuri. Sunt recomandate în proiectele în care aceeași bandă LED trebuie să îndeplinească atât un rol decorativ, cât și unul funcțional.
Caracteristici importante în alegerea unei benzi LED
Benzile LED Smart sunt destinate sistemelor moderne de iluminat și permit controlul funcțiilor prin aplicații compatibile sau telecomandă, în funcție de model. Utilizatorul poate regla intensitatea luminii, poate modifica nuanțele sau poate crea scenarii personalizate de iluminare, fiind o soluție potrivită pentru proiectele de tip smart home.
Banda LED de 220V se alimentează direct la rețeaua electrică, fără a necesita transformator. Acest lucru le face potrivite pentru trasee lungi de iluminat și pentru proiecte de exterior sau comerciale. În funcție de model, pot fi utilizate pentru iluminarea fațadelor, gardurilor, teraselor, pergolelor sau a altor suprafețe extinse.
Benzile LED cu protecție IP65 sunt concepute pentru utilizarea în medii unde există praf, umezeală sau stropi de apă. Din acest motiv, sunt recomandate pentru băi, bucătării, balcoane, terase acoperite sau aplicații exterioare, cu respectarea condițiilor de montaj indicate de producător. Multe dintre benzile LED de exterior disponibile în oferta LogicLight combină alimentarea la 220V cu protecția IP65, ceea ce le face potrivite pentru utilizarea în condiții variate.
Cum alegi banda LED potrivită?
Analizează mai întâi locul în care va fi montată banda LED, tipul de iluminat dorit și condițiile de utilizare. Pentru un efect luminos uniform, benzile COB reprezintă o alegere potrivită, în timp ce modelele RGB și RGBW sunt recomandate atunci când iluminatul decorativ este prioritar. Dacă proiectul presupune trasee lungi, benzile LED de 220V pot reprezenta o soluție practică, iar pentru spațiile expuse la umezeală este important să alegi un model cu grad de protecție IP adecvat.
Nu în ultimul rând, verifică și compatibilitatea cu accesoriile necesare montajului, precum profilele de aluminiu, alimentatoarele, controlerele și conectorii. Alegerea corectă a tuturor componentelor contribuie la obținerea unui sistem de iluminat eficient, sigur și durabil.
Eveniment
Vacanțe 2026: destinații și experiențe pentru fiecare stil de călătorie

Cum se stabilește valoarea unei mașini la amanet auto? Factorii care influențează evaluarea

-
Evenimentacum 6 zileSun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile
-
Evenimentacum 6 zileS-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi
-
Evenimentacum 5 zileADIRU solicită prelungirea termenului pentru aplicarea TVA-ului redus de 9%: Blocajul sistemelor ANCPI pune în pericol zeci de mii de tranzacții imobiliare și mii de familii din România
-
Evenimentacum 3 zileCe ulei se pune la Opel? Ghid complet pentru motoarele pe benzină și diesel
-
Uncategorizedacum 4 zile
Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat
-
Evenimentacum o ziTipuri de benzi LED și caracteristicile care le diferențiază
-
Evenimentacum o ziCum alegi terenurile sportive cu gazon artificial în funcție de sportul practicat
-
Evenimentacum 21 de oreCum se stabilește valoarea unei mașini la amanet auto? Factorii care influențează evaluarea