Eveniment
Alan Turing, noul chip de pe bancnota de 50 de lire sterline. Geniul din Bletchley Park, primul gay care primeşte o asemenea onoare

Motto ” Pentru că regele Babilonului s-a oprit la o răspântie, unde încep două drumuri, şi stă să ghicească: scutură săgeţile, întreabă terafimii şi cercetează ficatul. Sorţul din dreapta are scris pe el: „spre Ierusalim”, încât el trebuie să îndrepte berbecii, să îndemne la ucidere şi să scoată strigăte de război; să aşeze berbecii împotriva porţilor, să ridice valuri şi să facă turnuri de împresurare. Acest sorţ s-a părut neadevărat în ochii acelora care au făcut jurăminte mincinoase; dar regele Babilonului, aducându-şi aminte de această necredinţă a lor, a hotărât să ia Ierusalimul.De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: De vreme ce voi vă aduceţi aminte de nelegiuirea voastră, făcând ca fărădelegile voastre să fie vădite şi scoţând la iveală păcatele voastre în toate faptele voastre; de vreme ce voi singuri vă aduceţi aminte de acestea, veţi fi prinşi cu mâna.Şi ţie, căpetenie nelegiuită şi rea a lui Israel, căreia şi-a venit ziua acum, când nelegiuirea ta a ajuns la culme.”(Iezechiel,Capitolul 21, versetele 21-25)
Înainte de toate, ca de fiecare dată, pentru a lămuri odată pentru totdeauna și a nu lăsa loc niciunei interpretări, vreau să vă asigur că acest material se dorește a fi socotit al douăzeci şi optulea episod al serialului lansat intitulat –”Despre Illuminati”. Pe parcursul acestui material, nu voi aduce niciun fel de atingere sau prejudiciu acestei caste, dar pe de altă parte nu voi face rabat de la cele mai (ne)semnificative informaţii cu sau despre acest subiect deosebit de interesant și mai mereu ocolit de majoritatea. Aceste coordonate sunt deja fixate asemenea unor condiții de facto, iar absolut toate cele enumerate sunt aspecte definite și tratate, cu lux de amănunte care întregește imaginea globală despre acest subiect.
**********************************************************************************************************
Adevărul e accesat întotdeauna de o Minoritate, iar Minoritatea este întotdeauna mai puternică decât Majoritatea pentru că minoritatea este în general formată de cei care au într-adevăr o Opinie, în timp ce puterea unei majorități este iluzorie,fiind formată de mase care nu au nici o opinie
Facem parte din Minoritatea Adevărului, sau din Majoritatea „duşilor de nas”? Popularitatea și Adevărul se află într-o competiție acerbă, directă antagonistă una cu cealaltă. Dacă aș fi vrut să fiu popular, vă scriam despre can-can-uri, despre fel de fel de senzaţii, despre existenţa și călătoriile pe alte planete necunoscute sau aș fi apelat la „specialiști” care ne-ar fi „luminat” cu fel de fel de teorii fantasmagorice despre ceea ce „la modă” New Age, misticism sau alte…vrăjitorii.

Dar, vă lansez o provocare utilă.Dacă veți introduce cuvântul „Illuminati” într-un motor de căutare pe internet, cu siguranță vom sfârși prin a avea un amalgam aproape imposibil de informații, unele mult prea contradictorii pentru a fi utile.Iar aceste lucuri sunt certificate chiar de specialiști, de oameni pasionați de acest subiect precum scriitorul britanic William H.McIlhany, care a realizat cercetări minuțioase atât la Ingolstadt cât și la Muzeul Britanic.
Dar nu este singurul…Încă din anul 1922, John F.Hylan, primarul orașului New York a afirmat :” Adevărata amenințare împotriva republicii este guvernul invizibil care, aidoma unei caracatițe uriașe, își întinde puterea murdară și mârșavă peste orașul, statul și națiunea noastră…La conducerea acestei caracatițe sunt interesele Rockefeller- Standard Oil și ale unui mic grup de bănci puternic denumite, în general, bancherii internaționali care conduc practic guvernul american, folosindu-l pentru propriile scopuri egoiste.”

Atunci când asemenea subiecte (dezbătute sau ignorate) se analizează, dintr-o dată cei care le ating sunt rapid catalogați ca fiind conspiraționiști. Lumea pune rapid etichete fără să cunoască, fără să ia contact în profunzime cu acel univers informațional. Iar grupurile și discursurile se limitează de cele mai multe ori la chestiuni istorice nesemnificative sau la amănunte insolite, de culoare.
Cei ce proclamă sfârşitul „civilizaţiei” ori al „spiritului” o face din resentimente împotriva unui viitor perceput ca fiind ostil şi ca să se răzbune pe o istorie pe deplin mincinoasă. Istoria nu catadicsește să aibe un caracter ciclic și totodată să se conformeze imaginii ce acești „luminați” ne-au tot mistificat-o.
Perspectiva reală, concretă este una ascunsă, din moment ce majoritatea întrebărilor legate de istorie, de cunoaștere sunt intersectate. Privind acum retrospectiv, în ultima sută de ani meritele vizualizării teoriei conspirației ca discurs esoteric au fost imediat date uitării, iar opinia publica s-a concentrat mai întâi pe aspectele care se cataloghează general a fi numai ”istorie și cunoaștere”
De aceea, tocmai dezvăluirea conspirației tinde să aibă forma unei narațiuni istorice. Conținutul polemic și forma narativă servesc teoriile conspirației în funcția lor de mitologii ale răului care dezvăluie cunoștințe secrete despre originile și natura răului, care se încadrează în umanitate și în natură. Aceasta se referă în special la teoriile mai complexe și mai largi despre marile conspirații, sistemice până inclusiv la cele cosmice.
Istoria necontrafăcută dă sens și formă revelațiilor despre forțele ascunse din jurul nostru, despre modul în care au modelat evenimentele trecute și actuale și unde ne conduc. Pentru a-și îndeplini rolul de apocalipsă a rădăcinilor răului și a modului în care planul său se desfășoară, trebuie cunoscute toate mecanismele acestor Illuminati, chiar daca și ei „servesc” unora false modele și promovează nenumărate pseudo-motive generatoare de iluzii, cu scopul declarat de a destabiliza si de a decredibiliza pe cei care lucrează asiduu și cercetează fenomenul.

Acțiunile colective și integrarea au fost mai puțin proeminente în ultimele decade, dar într-un viitor acest fenomen mai puțin cercetat va cunoaște o împlinire.Este prematur și neprincipial să nominalizez ceea ce s-ar petrece în viitor, dar tocmai datorită „istoricului” putem intui și anticipa varietățile și chiar formele de rezistență împotriva viitoarei dictaturi a Noii Ordini Mondiale. De altfel, folosirea inteligenței va reduce considerabil orice fel de construcție polemică ce ar putea să destabilizeze orice fel de…reciprocitate și vor refuza spiritul de înnoire ca pe cea mai mare năpastă.
Există convingerea că pentru a salva societăţile de la dezordine (haos) e necesară o idee universală, recunoscută de bunăvoie, fidelă principiilor creștine.Numai că, partea întunecată reprezentată de Francmasonerie acționează în ascuns, cu discreție.
De altfel, în Francmasonerie există o așa numită „tradiţie de disciplină sacerdotală”, conform căreia nu se pot face niciun fel de referinţe la elemente aparţinând unor grade superioare celui în care loja este deschisă.
De aceea,un venerabil de lojă competent va chema imediat la ordine un frate vorbind despre Steaua Înflăcărată într-o lojă de ucenic sau despre Hiram Abif într-o Lojă de ucenic sau de companion.

În ritualurile și legendele masoneriei regăsim construirea istorică a templului. Se spine că, în momentul în care înțeleptul rege al Israelului Solomon a demarat construcția Templului după planurile tatălui său, regele David, Hiram, regele din Tirus, și-a adus aminte de relațis bună ce a avut-o cu regele David.Acesta i-a oferit fiului acestuia, regele Solomon, ajutorul la construcția templului și i-a furnizat materialul de a-l construi.
Așa este scris în Vechiul Testament. Hiram Abiff este un personaj central în Francmasonerie. Legenda spune că el este Maestrul Constructor al Templului lui Solomon.
În Biblie sînt menţionate două personaje purtînd acelaşi nume – Hiram. În Cartea a treia a Regilor este amintit Hiram, rege al Tyrului care fusese prieten cu David, tatăl lui Solomon, cel care i-a promis tînărului rege că îi va îndeplini dorinţa şi îi va trimite lemn de cedru şi chiparos pentru ridicarea Templului. În Cartea regilor este amintit şi meşterul Hiram din Tyr : „Acesta era fiul unei văduve din seminţia lui Neftali. Tatăl lui, un tirian, era arămar; era şi Hiram plin de pricepere, cu meşteşug şi cu ştiinţa de a face orice lucru din aramă. Şi a venit la regele Solomon şi a făcut tot felul de lucruri. A turnat pentru pridvor doi stîlpi de aramă. Şi a aşezat stîlpii în pridvorul templului, punînd un stîlp în partea dreaptă şi dîndu-i numele de Iachin; şi pe celălalt stîlp în partea stîngă, dîndu-i numele de Boaz”.
În Cartea a doua a Cronicilor este menţionat din nou Hiram făurarul în răspunsul regelui Hiram către Solomon: „Aşadar îţi trimit un om înţelept şi înzestrat cu ştiinţă, şi anume pe meşterul Hiram-Abif. Acela ştie să facă lucruri de aur şi de argint, de aramă şi de fier, de tort purpuriu, stacojiu şi albastru, de in şi de purpură; ştie să facă tot felul de sculpturi şi să îndeplinească tot ce i se va porunci”.

Toţi comentatorii ritualurilor masonice sînt de acord că privitor la priceperea lui Hiram Abif (textul biblic îl numeşte Abi) Cartea a doua a Cronicilor pune în evidenţă mai bine calităţile extraordinare ale meşterului Hiram, în vreme ce descrierea din Cartea Regilor este mai lacunară. Odată terminate capodoperele sale, Hiram Abif iese din istorie, dar figura sa intră în legendă, viaţa şi moartea sa se transformă în mit iniţiatic, devin mitul fondator al masoneriei speculative.
Francmasoneria se auto-intitulează o ştiinţă-artă „care se însuşeşte cu răbdare, în ordinea gradelor crescătoare” așa cum MLNR are în prezentare deține o poziţie privilegiată de societate iniţiatică.Dar, de fapt este un fel de club monden, mai mult sau mai puţin împodobit cu ceva aspecte filantropice.
Tot din prezentarea MLNR voi cita :”Pentru cei care urcă treptele simbolice ale gradelor albastre, câte una pe anul masonic, ridicarea la gradul sublim de Maestru Mason reprezintă o realizare de mare importanţă şi e un rezultat al unui efort mistic intens. Este un eveniment cheie al vieţii noastre, contrar calităţii cumpărate cu câţiva arginţi, de membru al unui club.”
Dar, așa cum în domeniul advertising-ului, mai precis în publicitate, există o practică cunoscută sub numele de „momeală și comutator”. Un magazin difuzează un anunț pentru un element de la un preț fantastic. Cu toate acestea, atunci când consumatorul ajunge la magazin, el descoperă că articolul a fost vândut. Cu exceptia acelui magazin în care doar „se întâmplă” pentru a avea un alt articol în stoc, acțiunea este foarte asemănătoare cu…fiecare.Natura umană fiind schimbătoare, cumpărătorul este atât de orientat să cumpere elementul pentru care a venit deoarece există riscuri de a nu-l cumpăra, de a-l achiziționa ceva mai scump, sau chiar de a pleca mai degrabă… fără ceva.
În francmasonerie, această practică se desfășoară mereu. Singura diferență este aceea de a trata religia la fel ca pe un „‘birou pentru afaceri mai bune”, dar care nu se poate implica.

Candidatul, de la primul grad, este condus să creadă că i s-ar fi dat secrete importante.Secretele sunt de fapt iluzii, astfel încât pământul să nu le cunoască sau „să se distrugă”. Pentru toate acestea, inițiații trebuie protejați prin jurământ solemn asupra Bibliei și acesta este suficient de serios pentru aspiranții ce-și cumpără pedepsele…cu moartea. După ce depune jurământul, el învață o strângere de mână secretă și un cuvânt care este
ușor de găsit în Vechiul Testament (Boaz). Un set similar de „secrete” îi este împărțit în al doilea
grad.Cum anume intuiți, ambele grade costă destui de mulți bani (nu și altceva).

„Când trecusem prin ele la mijlocul anilor 1970, costau în jur de 50 de dolari pentru gradele Blue Lodge.(Loja Albastră) Asta înseamnă că masonii dintr-al doilea grad erau în afara cu cel puțin o sută de dolari.De altfel, se construiește anticiparea candidatului.” (Masonry, Beyond the Light)
În gradul al doilea, el învață ce sunt artele liberale, și ce anume reprezintă litera „G” înseamnă Dumnezeu și geometria (sau el crede că învață aceste lucruri). Artele liberale pot fi găsite în orice enciclopedie și nu are nevoie de un geniu pentru a descoperi că geometria și „Dumnezeu” sunt scrise cu „G.“
Atunci când candidatul are încă cincizeci de dolari, din memorie trebuie să învețe inclusiv jurământul de sânge de gradul doi, care este lung de șase paragrafe. Concluzia c-ar fi gata pentru ultimul secret al Masoneriei (sau așa crede el). Iată de unde vine „momeala și comutatorul”!
„El este condus printr-o inițiere al gradul trei. Apoi după toate acestea, i se spune marele SECRET din Masonerie, numele sacru al lui Dumnezeu (care este păzit ritualic și trei ore cu jurăminte de răcire) a fost pierdut pentru totdeauna! El tocmai a scos cel puțin 150 de dolari și a investit luni pentru a afla că tocmai „Cuvântul Maestrului” a fost pierdut. În schimb, el primește un cuvânt de substituție, „Mah Hah Bone”, care este șoptit în ureche în timp ce îl îmbrățișează pe Maestrul Lojii.”(Masonry, Beyond the Light)

Majoritatea masonilor nu știu cu adevărat ce să se aștepte în calea secretelor. Poate că majoritatea nu sunt cu adevărat dezamăgiți, deoarece cei mai mulți dintre ei s-au alăturat lojei pentru mai multe motive… Nu e nimic pueril,dar ei, aspiranții vor să meargă mai departe și să se alăture acesteia sau pentru a promova la o carieră profesională „în vârful ierarhiei”.
Conform aceleiasi surse, în gradul Royal Arch, piesa centrală a Ritului York, candidatul este preluat de o dramă în care se presupune că intră într-o cameră sub ruinele templului regelui Solomon din timpul perioadei întoarcerii israelienilor din exilul babilonian. În această cameră, el și doi însoțitori descoperă Chivotul pierdut al Legământului. Pe Arcă este o placă de aur pe care este gravată „Cuvântul Marelui Omnificat al Arhanghelului Regal”. Acesta este scris într-un fel de arcană a unui alfabet cifrat pe care candidatul nu îl poate citi. I se spune că este numele lui Dumnezeu în trei limbi.
Sub „Royal Arch”, o poziție specială care implică trei „tovarăși” ai Arhanghelului Regal, acest cuvânt este comunicat ca numele inefabil al lui Dumnezeu – pierdut cu moartea marelui Maestru Hiram Abiff al gradului al treilea.Numele dat este JAH-BUL-ON. Marele preot al arhivei regale spune că acesta este „Logosul divin, sau „CuvântUL” la care se face referire în Evanghelia după Ioan la Primul Capitol.

Gluma, farsa e asigurată. Din moment ce, un fost membru a lăsat scris următoarele :
„Acest nume ciudat este presupus ca numele adevărat al divinității.Francmasoneria e dezvăluită în sfârșit! Este atât de „sacru” încât nu poate fi dezvăluit decât în prezența a trei masoni regali în timp ce îngenunchează sub o „Arcă regală” formată din mâinile lor împletite! E frumos, iar de acum vor veni lucruri grele.” Masonry, Beyond the Light)
********************************************************************************************************
Respingerea obișnuită de către curentul mainstream poate conduce pe cei definiți ca fiind „alții” la anumite confuzii regretabile.De aceea, pentru a-și defini legăturile reciproce și „a face lumină” am eliminat deja ceea ce falșii propagandiști, sau predicatorii lor istorici au tot construit în mod emoțional, pentru a ascunde și a (se) ține secret.
Am luat în considerare relația dintre cunoaștere și informație. Subiectele rămân interconectate, deoarece pentru a „săpa” după informații a necesitat un timp destul de lung.”Proiectul” va continua, chiar dacă satisfacțiile nu sunt materiale ci gravitează în sferele sensibile ale sufletului…
De aceea,sper c-am asigurat și am avut menținut acel interes necesar. Iar toate cunoștințele,informațiile de la un anumit nivel și mai ales ceea ce am expus poate fi probat, argumentat!
De aceea, nu voi face rabat nici pe viitor, chiar dacă nu am pretenția de a cunoaște „secretele” acestor Illuminati, prin muncă și perseverență pot fi devoalate. Ceea ce se vehiculează despre secretele și puterea acestor malefici trebuie atent judecat, deoarece conjunctura și Adevărul este dat de Adevăratul Dumnezeu, Singurul care are putere peste Cele Cerești cât și cele de pe Pământ.De aceea, nu este deloc prilej sau motiv de a fi negociat.

Fără a concluziona și astfel a menține deschis acest interes, atunci când voi publica viitoarele conținuturi, veți avea plăcerea de a suprapune sau de a găsi și ecouri mai puțin cunoscute.Vă promit că împreună vom reuși să identificam cu mai largă vizibilitate atât ideile cât și acțiunile, într-o sferă mai mult apropiată de sensul sociologic al „societăților secrete” . Nu voi ascunde niciun fel de amănunt sau interes, dar, din motive lesne de înțeles și de altfel care cu adevărat respectă deontologia și valorile mele etice și profesionale, bibliografia nu o voi menționa.Dacă în jurul unor anumite idei care circulă în, de la și pentru o masă largă „alternativă” sunt nevoit să ascund acestea, pe parcursul (sper) a cât mai multor materiale original concepute o să le citez. Oricum, nu mi-am propus un număr fix de episoade,iar pe durata acestui serial vă voi „însoți” și voi exemplifica contextele, cu ajutorul elementelor și mijloacelor existente .Vă asigur că tot acest parcurs, într-un domeniu mult prea puțin prețuit și cunoscut vă vor reconforta iar „rezervorul” de idei, credințe, practici și simboluri sincronizat cu vastele cunoștințe venite dintr-un spectru larg de surse vă va dinamiza.
În plus, alături de suspecții din domeniul finanțelor, politicilor de cel mai înalt nivel, casta misterioasă a Illuminati va fi pe larg analizată în episoadele viitoare.De asemenea, vă voi prezenta mai multe aspecte ale unor cercetători deosebit de interesanți, cât și ale unor teoreticieni (nedrept numiți) „ai conspirației” ce au identificat câte ceva despre locurile importante ale tradițiilor ascunse care dispun de „puterea necunoscută” a Illuminatilor.
Voi încheia cu un citat al vrednicului de pomenire episcopul Vartolomeu al Râmnicului: „…Dacă sufletul meu a fost, este şi va rămâne în veac refractar vreunei instituţii omeneşti, instituţia aceasta este francmasoneria, în care eu am văzut deapururea nu numai subminarea evanghelică a sunetelor, dar primejdia ordinei naţionale şi politice din fiecare stat.”
******************************************************************************************************
Vă promit că voi continua „această călătorie” şi astfel interesul pentru subiect va fi dezvoltat. Cu speranţa că toate aceste lucruri nu vor fi trecute cu vederea, desconsiderate, iar prin acest demers jurnalistic coroborat cu aceste cunoștințe mai mult sau mai puțin vechiculate despre secretele, influența și puterea acestor malefici vor fi cunoscute iar dumneavoastră veți fi cei câştigați, vă mulțumesc pentru atenția acordată.
Sursa foto :entite.over-blog.com Sage and Savant,https://www.salon.com,https://www.amazon.co.uk/,www.jesus-is-savior.com,/www.collective-evolution.com/,faxweb.al,
Acest material a fost conceput și oferit de către Prof. Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei online independente Criteriul Național
Eveniment
ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”
18.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5851.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 168.573,29 lei
Valoarea nerambursabilă: 145.129,22 lei
Contribuția beneficiarului: 16.125,51lei
Data începerii proiectului: 03.03.2025
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 5851.
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a ECHITAX PROFIT SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitățile de fotocopiere, pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat (CAEN 8219).
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Telefon mobil, Multifuncțional, Switch, Router, Access Point WiFi și UPS), a unui sistem ERP destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a serviciilor de găzduire website și e-mail, a licențelor Microsoft 365 pentru colaborare și productivitate în cloud, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul ECHITAX PROFIT SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților ECHITAX PROFIT SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 și soluțiile de găzduire website și e-mail au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Implementarea infrastructurii de rețea, formată din switch, router și punct de acces WiFi, a permis interconectarea tuturor echipamentelor și utilizarea eficientă a resurselor digitale, contribuind la îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală asumate prin proiect. Totodată, utilizarea canalelor de comunicare online și a rețelelor sociale a consolidat prezența digitală a ECHITAX PROFIT SRL și capacitatea acesteia de a comunica și interacționa cu clienții și partenerii.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității ECHITAX PROFIT SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: ECHITAX PROFIT SRL
Telefon: 0741991338
Email: oana@echitax.ro
Adresa: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, ALEEA NEGOIU, NR. 5, SCARA 4, APARTAMENT 32, JUDEȚ CLUJ
Eveniment
Primăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei
Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide porțile pe 18 iunie 2026, marcând începutul unui nou sezon estival. Vara aceasta, Divertiland lansează conceptul RETRO SUMMER, o inițiativă prin care vizitatorii se vor bucura de prețuri ca în 2019, o întoarcere simbolică în timp, menită să ofere accesibilitate, energie pozitivă și o experiență autentică tuturor celor care aleg să petreacă o zi în parc.
Sezonul 2026 se anunță a fi unul record, estimările indicând că numărul vizitatorilor ar putea atinge și chiar depăși pragul de 200.000 de persoane.
Pentru a îmbunătăți experiența de acces, începând cu 15 iunie biletele vor putea fi achiziționate online, iar intrarea în parc se va face prin scanarea codului QR direct la turnichet, eliminând complet timpul de așteptare. Noua procedură Fast Track marchează un pas important în digitalizarea serviciilor Divertiland și în fluidizarea fluxului de vizitatori.
Tarifele Divertiland Full Day pentru sezonul 2026, în cadrul campaniei RETRO SUMMER, sunt următoarele: de luni până vineri, adulții plătesc 75 lei, copiii între 3 și 11 ani 40 lei, elevii/studenții 12+ 50 lei, iar seniorii peste 60 de ani și persoanele cu dizabilități 45 lei; copiii sub 3 ani beneficiază de acces gratuit. În weekend și în zilele de sărbători legale, tarifele sunt de 95 lei pentru adulți, 55 lei pentru copiii între 3 și 11 ani, 50 lei pentru elevii/studenții 12+, iar seniorii și persoanele cu dizabilități plătesc în continuare 45 lei; copiii sub 3 ani au acces gratuit.
În plus, pentru a marca deschiderea oficială a sezonului, Divertiland anunță un preț unic de 50 lei imediat după lansare, pentru intrarea in parc: în zilele de 18-19-20–21 iunie, indiferent de categoria de vârstă. Aceasta este o ofertă limitată menită să celebreze începutul verii și să ofere acces cât mai multor persoane la experiența Divertiland. Această promoție specială completează campania RETRO SUMMER și întărește angajamentul parcului de a oferi distracție autentică la prețuri accesibile.
Divertiland Water Park a fost lansat în 2012, având inițial o suprafață de 72.000 de metri pătrați, iar în 2016 a fost extins până la 200.000 de metri pătrați, cu o capacitate de 7.000 de persoane. Parcul a fost conceput ca un proiect verde, alimentat în mare parte cu energie solară, printr-un sistem fotovoltaic care contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la protejarea mediului. În prezent, compania desfășoară un amplu proiect de împădurire a șase hectare, consolidând angajamentul Divertiland față de sustenabilitate și responsabilitate ecologică.
În interiorul parcului, vizitatorii vor regăsi toate atracțiile emblematice care au consacrat Divertiland: peste 20 de tobogane spectaculoase, șapte piscine pentru toate vârstele, inclusiv piscină olimpică, piscina cu valuri, Lazy River, zone dedicate copiilor, precum și peste 12 restaurante noi, cu meniuri variate, street food, deserturi și opțiuni pentru toate gusturile. Întreg sezonul va fi animat de surprize, concursuri interactive și premii, într-o atmosferă vibrantă, în care brandurile devin parte din emoții reale.
Amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București, Divertiland este una dintre cele mai versatile locații pentru evenimente outdoor. Parcul dispune de o infrastructură completă pentru echipe tehnice, curent electric industrial, zone de backstage, logistică dedicată, peste 1.000 de locuri de parcare și stații de încărcare pentru mașini electrice. În sezonul de vară, parcul atrage peste 9.000 de vizitatori în fiecare weekend și poate găzdui evenimente de până la 20.000 de persoane.
„Ne bucurăm mult să putem da startul unui nou sezon, al 15-lea, la Divertiland Water Park – și suntem siguri că în 2026 vom atrage și mai multe persoane iubitoare de apă, înot și atracții acvatice. Ne adresăm atât clienților din zona Capitalei, cât și celor care locuiesc în alte zone ale țării, dar și-au propus ca pe timp de vară să exploreze noi opțiuni de distracție și relaxare. Credem că cele șapte piscine și circa 70 de atracții din incinta complexului, mixul inteligent de servicii oferite, precum și standardul general de calitate vor contribui la fidelizarea clienților mai vechi, precum și la atragerea unora noi. Iar noua politică de prețuri – RETRO SUMMER – cu întoarcere la prețurile din 2019 este una excelentă”, a declarat Christos Argiropoulos, General Manager Divertiland Water Park.
Divertiland rămâne un reper al verii în România, un spațiu dedicat relaxării, distracției și evenimentelor de amploare, cu o infrastructură modernă, atracții pentru toate vârstele și o poziționare strategică ce îl transformă într-o destinație de top pentru familii, tineri, companii și organizatori de evenimente.
Eveniment
SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide porțile pe 18 iunie 2026, marcând începutul unui nou sezon estival. Vara aceasta, Divertiland lansează conceptul RETRO SUMMER, o inițiativă prin care vizitatorii se vor bucura de prețuri ca în 2019, o întoarcere simbolică în timp, menită să ofere accesibilitate, energie pozitivă și o experiență autentică tuturor celor care aleg să petreacă o zi în parc.
Sezonul 2026 se anunță a fi unul record, estimările indicând că numărul vizitatorilor ar putea atinge și chiar depăși pragul de 200.000 de persoane.
Pentru a îmbunătăți experiența de acces, începând cu 15 iunie biletele vor putea fi achiziționate online, iar intrarea în parc se va face prin scanarea codului QR direct la turnichet, eliminând complet timpul de așteptare. Noua procedură Fast Track marchează un pas important în digitalizarea serviciilor Divertiland și în fluidizarea fluxului de vizitatori.
Tarifele Divertiland Full Day pentru sezonul 2026, în cadrul campaniei RETRO SUMMER, sunt următoarele: de luni până vineri, adulții plătesc 75 lei, copiii între 3 și 11 ani 40 lei, elevii/studenții 12+ 50 lei, iar seniorii peste 60 de ani și persoanele cu dizabilități 45 lei; copiii sub 3 ani beneficiază de acces gratuit. În weekend și în zilele de sărbători legale, tarifele sunt de 95 lei pentru adulți, 55 lei pentru copiii între 3 și 11 ani, 50 lei pentru elevii/studenții 12+, iar seniorii și persoanele cu dizabilități plătesc în continuare 45 lei; copiii sub 3 ani au acces gratuit.
În plus, pentru a marca deschiderea oficială a sezonului, Divertiland anunță un preț unic de 50 lei imediat după lansare, pentru intrarea in parc: în zilele de 18-19-20–21 iunie, indiferent de categoria de vârstă. Aceasta este o ofertă limitată menită să celebreze începutul verii și să ofere acces cât mai multor persoane la experiența Divertiland. Această promoție specială completează campania RETRO SUMMER și întărește angajamentul parcului de a oferi distracție autentică la prețuri accesibile.
Divertiland Water Park a fost lansat în 2012, având inițial o suprafață de 72.000 de metri pătrați, iar în 2016 a fost extins până la 200.000 de metri pătrați, cu o capacitate de 7.000 de persoane. Parcul a fost conceput ca un proiect verde, alimentat în mare parte cu energie solară, printr-un sistem fotovoltaic care contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la protejarea mediului. În prezent, compania desfășoară un amplu proiect de împădurire a șase hectare, consolidând angajamentul Divertiland față de sustenabilitate și responsabilitate ecologică.
În interiorul parcului, vizitatorii vor regăsi toate atracțiile emblematice care au consacrat Divertiland: peste 20 de tobogane spectaculoase, șapte piscine pentru toate vârstele, inclusiv piscină olimpică, piscina cu valuri, Lazy River, zone dedicate copiilor, precum și peste 12 restaurante noi, cu meniuri variate, street food, deserturi și opțiuni pentru toate gusturile. Întreg sezonul va fi animat de surprize, concursuri interactive și premii, într-o atmosferă vibrantă, în care brandurile devin parte din emoții reale.
Amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București, Divertiland este una dintre cele mai versatile locații pentru evenimente outdoor. Parcul dispune de o infrastructură completă pentru echipe tehnice, curent electric industrial, zone de backstage, logistică dedicată, peste 1.000 de locuri de parcare și stații de încărcare pentru mașini electrice. În sezonul de vară, parcul atrage peste 9.000 de vizitatori în fiecare weekend și poate găzdui evenimente de până la 20.000 de persoane.
„Ne bucurăm mult să putem da startul unui nou sezon, al 15-lea, la Divertiland Water Park – și suntem siguri că în 2026 vom atrage și mai multe persoane iubitoare de apă, înot și atracții acvatice. Ne adresăm atât clienților din zona Capitalei, cât și celor care locuiesc în alte zone ale țării, dar și-au propus ca pe timp de vară să exploreze noi opțiuni de distracție și relaxare. Credem că cele șapte piscine și circa 70 de atracții din incinta complexului, mixul inteligent de servicii oferite, precum și standardul general de calitate vor contribui la fidelizarea clienților mai vechi, precum și la atragerea unora noi. Iar noua politică de prețuri – RETRO SUMMER – cu întoarcere la prețurile din 2019 este una excelentă”, a declarat Christos Argiropoulos, General Manager Divertiland Water Park.
Divertiland rămâne un reper al verii în România, un spațiu dedicat relaxării, distracției și evenimentelor de amploare, cu o infrastructură modernă, atracții pentru toate vârstele și o poziționare strategică ce îl transformă într-o destinație de top pentru familii, tineri, companii și organizatori de evenimente.
-
Evenimentacum 4 zileDELAF IMPEX S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI DELAF IMPEX S.R.L.”
-
Evenimentacum 3 zileEl Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou
-
Evenimentacum 2 zileDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Evenimentacum 2 zileSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Evenimentacum 2 zileTERRACAD SRL anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea societății TERRACAD SRL”
-
Uncategorizedacum 6 zileSistemul prin care organizațiile combat corupția și riscurile de mită
-
Uncategorizedacum 6 zileMigrarea între ecosisteme, pusă la încercare: Theo Rose trece de la Apple La HONOR
-
Evenimentacum 15 orePrimăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei

