Connect with us

Exclusiv

„Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” — Nicolae Iorga

Publicat

pe

Deoarece știm cât de sensibil, sentimental și nostalgic este tovarășul fost locotenent al Securității Prahova, MARIN CONSTANTIN, ajuns prin grija nețărmurită a SRI comandant, până în 2016, al Direcțiilor Județene SRI Prahova și Dâmbovița (că așa sunt recompensate ”cadrele” de nădejde), publicăm – ”Special!” (ca dedicațiile de la nunți) – un material duios despre ”nobila” muncă pe fostul profil special ”S”, atât de drag securistului ”Titel” (pentru prieteni), alias ”domnul Costin” (în mediul de afaceri imobiliare):
ÎNCĂLCAREA SECRETULUI CORESPONDENŢEI ÎN ANII ’80. STUDIU ASUPRA ORGANIZĂRII ŞI FUNCŢIONĂRII UNITĂŢII SPECIALE „S”.

După prăbuşirea comunismului, Erich Mielke, longevivul şef al STASI, afirma că instituţia pe care a condus-o trei decenii a fost o „suprastructură de observare globală a societăţii”. Era, evident, o formă elevată de a exprima ambiţia tuturor organelor represive din Europa de Est, create după model sovietic, de a cunoaşte totul în orice domeniu, în dispreţul oricărui drept elementar al cetăţeanului.
Pentru a realiza acest deziderat utopic, în cazul României, Securitatea a avut, între altele, şi rolul unui institut de sondare a opiniei publice, folosind însă metode care nu au nimic de-a face cu ceea ce se numeşte astăzi o anchetă sociologică. Acest gen de „cercetare” s-a întreprins totodată cu încălcarea sistematică a unui drept fundamental al omului: libertatea şi secretul corespondenţei. De iure, în cele trei Constituţii ale perioadei comuniste, libertatea şi secretul corespondenţei era garantat. Astfel, în Constituţia R.P.R. din 1948, la art. 33 se preciza: Secretul corespondenţei este garantat. Numai în caz de instrucţie penală, sub stare de asediu, sau in caz de mobilizare, corespondenta poate fi controlata. La art. 12 din Declaraţia Drepturilor Omului se specifică: Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. În Constituţia R.P.R. din anul 1952, la art. 88 se nota: Inviolabilitatea domiciliului cetăţenilor şi secretul corespondenţei sunt ocrotite de lege. În acelaşi sens, la art. 33 din Constituţia R.S.R., din anul 1965, era prevăzut faptul că Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice este garantat.
De facto, realitatea era cu mult diferită, dacă nu chiar opusă acestor reglementări din legea fundamentală a statului comunist. Toate prevederile constituţionale evocate mai sus au fost încălcate sistematic, în numeroase cazuri. În consecinţă, aşa cum bine s-a apreciat în alte lucrări, în cazul Constituţiilor României democrat-populare ori socialiste, avem de-a face doar cu nişte „ficţiuni constituţionale” create din raţiuni externe pentru a oferi un „decor favorabil” regimului politic în relaţia cu Occidentul. De aceea, credem că nu poate fi prea complicat răspunsul la o întrebare simplă – cât şi când a fost respectat acest drept fundamental al cetăţeanului în România comunistă? În studiul de faţă ne propunem să dăm un răspuns explicit la această întrebare. Vom face trimitere îndeosebi la anii ’80, din două considerente: în primul rând, pe acest subiect al cenzurii (controlului) corespondenţei în perioada de început a comunismului românesc s-au publicat deja documente sau articole care dezvăluie atât mecanismele, cât şi obiectivele acestei activităţi. În al doilea rând, anii ’80 reprezintă intervalul în care, după o perioadă de relativ dezgheţ intern (anii ’60 şi ’70), se revine la un control informativ mult mai strict al populaţiei, pe fondul înrăutăţirii situaţiei economice şi al creşterii nemulţumirilor sociale. Această ultimă decadă a comunismului românesc este reprezentativă şi pentru că acum apar dezechilibrele majore care vor conduce la implozia regimului, în decembrie 1989.
Perfecţionată continuu, ca structură, atribuţii şi personal, Securitatea a atins în anii `70 şi `80, după cum bine se ştie, maximul rafinamentului în controlul şi reprimarea oricărei minime rezistenţe sau dizidenţe. Utilizând metode ale unui serviciu clasic de informaţii şi aflată în directă conexiune cu aparatul de partid, Securitatea a primit cele mai variate directive. Pentru îndeplinirea lor, metodele utilizate au fost diverse: crearea de reţea informativă, filajul, percheziţiile, reţinerile, arestările, anchetele informative, interceptarea corespondenţei, ascultarea telefoanelor etc. Multe dintre aceste practici au fost însoţite însă de violenţe, abuzuri şi, evident, încălcări ale drepturilor fundamentale prevăzute şi garantate în textele constituţionale în vigoare la acel moment. Astfel, caracterul de poliţie politică al activităţii Securităţii este subliniat tocmai de aceste realităţi dar şi de obsesia cu care erau căutaţi sau chiar inventaţi „duşmani ai poporului” în orice instituţie sau mediu social. Pe această linie, încă de la începuturile regimului comunist, controlul şi cenzura corespondenţei au făcut obiectul muncii unor structuri specializate care au funcţionat în cadrul Securităţii sub diferite denumiri: Serviciul „D” – controlul corespondenţei (1948-1951), Direcţia Filaj şi Investigaţii (1951-1955), Serviciul „F” controlul corespondenţei (1956-1967), Direcţia a XII-a (1967-1968), Direcţia a IX-a (1968-1973) şi Unitatea Specială „S” (1973-1989), la care a lucrat vajnicul luptător prntru drepturile omului, lt. MARIN CONSTANTIN.
În timp, structura organizatorică a acestui organism a variat destul de mult. În anii ’50-’60, Serviciul „F” era un organism autonom în cadrul Securităţii. Avea în frunte un şef de serviciu, ajutat de doi locţiitori care coordonau activitatea celor şase birouri şi două grupe existente în cadrul serviciului. Astfel, Biroul 1 avea în sarcină controlul trimiterilor poştale externe, în afară de colete, pentru a intercepta pe cele aparţinând persoanelor urmărite de direcţiile operative. Acelaşi birou cenzura scrisorile către ţările capitaliste, redactând, pe baza acestora, note sau referate în care era prezentat „materialul duşmănos”. Biroul 2 controla corespondenţa civilă şi militară internă, cenzura prin sondaj şi intercepta „manifestele contrarevoluţionare”, identificând autorii acestora pe baza analizei grafologice. Biroul 3 deţinea laboratorul de deschidere şi recondiţionare, control fizico-chimic şi foto al întregii corespondenţe, urmărind eventualele mesaje scrise cu cerneală simpatică şi realizând fotocopii după scrisorile suspecte. Biroul 4 se ocupa de coletele poştale externe, iar Biroul evidenţă crea listele cu cei care în urma cenzurii corespondenţei se dovedeau a fi „duşmani ai poporului”, cu persoanele urmărite de către direcţiile operative şi a celor care aveau legături prin corespondenţă cu persoane din Occident. Pentru problemele de secretariat era creat un birou cu această destinaţie. Cele două grupe – Grupa pentru Controlul Telegramelor şi Grupa de Îndrumare şi Control a Biroului „F” în regiuni – interceptau telegramele interne şi externe în problemele care interesau direcţiile operative şi coordonau totodată activitatea Biroului „F” din regiuni şi raioane.
În anii ’70 şi ’80, Unitatea Specială „S” (succesoarea Direcţiei a IX-a şi a Serviciului „F”) a fost inclusă în Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni (C.T.O.T.) unitate condusă în anii ’80 de general-locotenent Ovidiu Diaconescu. La conducerea Unităţii Speciale „S” s-a aflat, în acelaşi interval, colonel Constantin Marinescu. Unitatea era formată din şapte servicii:
– Serviciul I (interceptare grafotehnie) condus de locotenent-colonel Constantin Miu;
– Serviciul II (control trimiteri poştale interne) condus de maior Aurora Rodica Negoiţă şi apoi locotenent-colonel Mihai Buliga;
– Serviciul III şi IV (control trimiteri poştale externe) colonel Anghel Iorgu şi căpitan Ligia Achim;
– Serviciul V (obiective, evidenţă şi punere în interceptare, probleme prioritare) locotenent-colonel Mircea Ardelean, colonel Ion Preda;
– Serviciul VI (laborator) locotenent-colonel Viorica Petrică şi maior Ion Radu;
– Serviciul VII (înscrisuri) maior Eugen Grigorescu (n. n. – ajuns general în SRI, seful Directiei ”N”, unul dintre protectorii lui MARIN) şi maior Gheorghe Nicola.
Atribuţiile Unităţii Speciale „S”, identice cu cele ale structurilor care o precedaseră, au rămas de-a lungul timpului, în esenţă, aceleaşi: controlul corespondenţei externe şi interne; interceptarea, la cererea direcţiilor operative ale Securităţii, a trimiterilor poştale ale persoanelor urmărite; cenzura corespondenţei externe cu ţările capitaliste pentru a evita „posibilitatea folosirii acestui mijloc de legătură de către elementele duşmănoase regimului”; depistarea manifestelor „contrarevoluţionare” trimise prin poştă, urmărind, totodată, identificarea autorilor pe baza analizei grafologice; cenzura prin sondaj a corespondenţei interne suspecte (civile şi militare); interceptarea manifestelor, memoriilor şi a scrisorilor de protest; identificarea autorilor. Dacă în anii ’50, controlul corespondenţei excepta doar trimiterile poştale interne sau externe adresate Comitetului Central al P.M.R., guvernului R.P.R., Prezidiului Marii Adunări Naţionale, precum şi membrilor acestora, organelor de partid, sfaturilor populare raionale şi redacţiilor ziarelor centrale şi locale, în anii ’80 nu mai existau excepţii: „Unitatea specială «S» şi unităţile corespondente din teritoriu, în procesul muncii specifice, depistează şi reţin toate categoriile de trimiteri poştale în al căror conţinut sunt vehiculate idei şi concepţii potrivnice intereselor statului nostru, acţiunile respective fiind semnalate unităţilor centrale şi teritoriale de securitate pe profile de muncă iar, de la caz la caz, acestora le vor fi înaintate spre informare şi materiale în original”.
Pentru a înlătura orice posibilitate de deconspirare a măsurilor de control şi cenzură a trimiterilor poştale, lucrătorii din cadrul Unităţii Speciale „S” aveau obligaţia de a recruta în calitate de colaboratori pe funcţionarii Poştei sau ai Direcţiei Vămilor care aveau atribuţii în domeniul predării şi/sau preluării corespondenţei de la Poştă. Cei care refuzau o astfel de colaborare puteau fi îndepărtaţi din posturi ca fiind „necorespunzători”. Informaţiile de la aceste surse erau transmise apoi către direcţiile operative ale Securităţii, în funcţie de importanţa şi profilul lor. Totodată, pe baza cenzurii corespondenţei, erau redactate diverse note, referate ori sinteze pentru conducerea Ministerului de Interne şi pentru şefii direcţiilor operative. Era, de asemenea, ţinută o strictă evidenţă a persoanelor care întreţineau corespondenţă cu cetăţeni din ţările vestice. În acest caz erau luate măsuri suplimentare pentru cunoaşterea opiniilor, atitudinilor, acţiunilor şi relaţiilor persoanelor supravegheate, a celor cărora le aparţinea corespondenţa interceptată. Trebuie remarcat că orice trimitere poştală care se dovedea a fi „dăunătoare şi de propagandă duşmănoasă” era confiscată, ceea ce se putea întâmpla şi la cererea oricărui şef de direcţie.
Ultima etapă în mecanismul de acţiune al Securităţii era prevenţia. Se acţiona, pe baza materialelor furnizate de Unitatea Specială „S”, pentru prevenirea răspândirii nemulţumirilor populaţiei şi neutralizarea persoanelor cu atitudine critică faţă de puterea politică. Erau verificate cărţi poştale, scrisori, telegrame, colete expediate de români în străinătate, dar se acorda o şi mai mare atenţie la tot ceea ce venea din afară, mai ales din Vest. Mecanismul era simplu: ofiţerii sau colaboratorii Unităţii Speciale „S” preluau, dimineaţa, corespondenţa de la şefii oficiilor poştale, şi după control (desfăşurat în birouri situate în cadrul aceloraşi oficii), aveau obligaţia ca până la ora 17,00 să repună în circuitul poştal trimiterile care nu prezentau interes. Operaţiile efectuate după preluarea corespondenţei erau specifice: control (filajul), cenzură, control fizico-chimic, recondiţionare şi, la final, reintroducere în circuitul poştal. La „control filaj” lucrătorii din Unitatea Specială „S” se asigurau că toată corespondenţa intră în circuitul unităţii şi că, apoi, aceasta reintră în circuitul poştal. În acest interval, se efectua trierea pe categorii a întregului material (plecări, sosiri, recomandate, simple etc.) şi totodată cartografierea corespondenţei pe judeţe pentru a putea fi realizată cenzura şi verificarea în tabelele cu urmăriţi. Separat, alţi ofiţeri sau colaboratori „filau” scrisorile pentru a intercepta pe cele aparţinând persoanelor urmărite din ţară sau a celor aflate în străinătate. De exemplu, în 1988, în medie, într-un judeţ, existau cca 4.000 de urmăriţi la cererea direcţiilor operative şi încă aproximativ 1.000 care se aflau pe listele proprii ale Unităţii Speciale „S”. Fiecare angajat, confrunta zilnic adresa de pe plic cu numele şi adresa din tabelele cu urmăriţi, pentru mai bine de 1.500 de scrisori (pentru corespondenţa din ţară).
În cazul corespondenţei externe, volumul de corespondenţă filat era mult mai mare, în plus, aici fiind nevoie de traducerea unor texte şi de redactarea unor rezumate după scrisorile care prezentau interes. Erau apoi întocmite tabele cu scrisorile semnalate şi trimise la direcţiile operative. În continuare, lucrătorii Unităţii Speciale „S” urmăreau înapoierea acestora şi reintroducerea lor, unde era cazul, în circuitul poştal. În lunile de vârf (perioada vacanţelor şi sărbătorilor), numărul de scrisori era mult mai mare decât cel obişnuit, aşa că de multe ori controlul se făcea prin sondaj, textele fiind citite selectiv, când existau suspiciuni din partea lucrătorului de la Securitate. Acolo unde apăreau comentarii duşmănoase la adresa regimului, îndemnuri la emigrare, metode de trecere frauduloasă a frontierei, descrierea laudativă a traiului occidental etc., scrisorile erau scoase definitiv din circuitul poştal şi trimise la direcţiile operative de profil. Cele două categorii de corespondenţă – internă şi externă – erau parcurse cu un interes diferit. Dacă iniţial, la capitolul corespondenţă internă existau numeroase excepţii, iar controlul se făcea „pe cale de selecţionare”, corespondenţa externă a fost, cu mici întreruperi, controlată în întregime. În categoria corespondenţă internă, cea mai importantă era considerată cea care pleca şi sosea în Bucureşti, cantitatea zilnică fiind în anii ’50 de cca 125.000 de scrisori, pentru a se tripla în anii ’80 (cu menţiunea că în timpul vacanţelor şi sărbătorilor de iarnă volumul zilnic depăşea cu mult cifra de un milion). Cenzura se realiza parţial şi cuprindea circa o treime din scrisori (corespondenţă civilă şi militară). Lecturate integral erau doar acele scrisori care în urma controlului iniţial prezentau interes, îndeosebi cele încadrate la „problema suspecte”. Volumul corespondenţei externe, care se bucura de cea mai mare atenţie, a crescut vertiginos de la cca. 27-28.000 zilnic, la mijlocul anilor ’50, spre cca. 200.000 în anii ’80. Asupra acestei corespondenţe, grupată pe zonele de destinaţie (Europa, America şi Israel), controlul era diversificat: pe unele zone se citeau doar plecările, pe altele se făcea doar „filaj deschis”, în timp ce corespondenţa românilor din exil cu cei rămaşi în ţară era citită în întregime. Pentru a fi controlat un asemenea volum de corespondenţă era nevoie de un personal numeros. Această cerinţă se reflectă şi din evoluţia numărului de posturi din schema structurii care se ocupa de această activitate. Serviciul „F” avea 274 de posturi în anul 1956, pentru a ajunge la 520 de oameni în 1966. Unitatea Specială „S”, pentru a acoperi volumul imens de muncă, şi-a dublat efectivele, ajungând ca numai la nivel de judeţ să aibă, în medie între 15 şi 20 de oameni încadraţi. Pe lângă aceştia s-a apelat la ofiţeri şi subofiţeri pensionari care lucraseră anterior în acelaşi domeniu. Retribuirea pensionarilor se făcea din fondul C.I.S., diferenţiat în funcţie de calificare şi depistarea unor cazuri deosebite, până la un plafon de 1.200 lei pe lună. Instrucţiunile privind regulile de muncă, dar şi ordinele generale ale Securităţii cereau expres să fie prevenită difuzarea de manifeste, memorii şi scrisori de protest. Autorii lor trebuiau identificaţi în timpul cel mai scurt pentru a evita răspândirea materialelor subversive. Forma concretă a acestora era diversă, de la simple fiţuici scrise de mână, până la foi volante sau chiar documente redactate atent şi introduse în plicuri cu adrese precise, cu aspect cât mai comun. De obicei, ultimele erau adresate conducerii de partid şi de stat, unor ziare centrale sau locale sau nominal unor lideri ai P.C.R., miniştrilor, şefilor de redacţii din presa scrisă, TV sau radio. Securitatea, prin unitatea sa specializată, dezvoltase o întreagă metodologie de depistare a „înscrisurilor duşmănoase”: utilizarea aceluiaşi tip de plicuri (ca mărime şi culoare), aceeaşi aşezare a timbrelor, modul de aranjare a adresei (în centru sau la capetele plicului), lipsa adresei expeditorului, ori prezenţa uneia prescurtate, de obicei fictivă. Astfel, în corespondenţa trimisă îndeosebi în Vest, lucrătorii din Unitatea „S” constataseră că majoritatea materialelor subversive interceptate aveau forma unor scrisori obişnuite, fără adresa expeditorului sau cu adresă fictivă. Destinaţia predilectă era postul de radio „Europa Liberă”, dar şi alte posturi, care primeau corespondenţă la unele căsuţe poştale sau chiar pe adresa unor persoane particulare. O atenţie specială se acorda întregii corespondenţe a persoanelor care erau urmărite de Securitate sau a celor aflate în reţeaua colaboratori. Verificarea acesteia se făcea la cererea ofiţerilor din unităţile operative, de către ofiţerii din aparatul Unităţii Speciale „S” care trebuia să intercepteze scrisorile, telegramele şi coletele primite sau trimise de cei urmăriţi. În teorie, aceste materiale erau deosebit de valoroase, putând dezvălui eventuale acţiuni avute în vedere de cei vizaţi, fiind totodată şi o probă consistentă a activităţii lor subversive. Se întâmpla adesea, ca, din cauza lanţului birocratic, informaţia să nu mai ajungă în timp util la ofiţerul care urmărea un anumit „obiectiv”. Apoi, din cauza neglijenţei celor care deschiseseră scrisorile sau coletele, întreaga acţiune putea fi deconspirată (în unele plicuri reintroduse în circuit, erau uitate traducerea scrisorii, nota de lucru sau chiar borderoul de însoţire semnat de ofiţerul care studiase scrisoarea). În plus, o durată de timp mai mare între data expedierii şi data primirii corespondenţei crea mari semne de întrebare atât expeditorului, cât şi destinatarului, care, pe baza ştampilei Poştei, puteau vedea unde scrisoarea a „zăbovit” mai mult. Nedumeririle de acest fel sunt numeroase şi sunt exprimate pe larg chiar în unele scrisori ale celor urmăriţi. Pentru a fi evitate astfel de situaţii, au fost elaborate în primăvara anului 1985 o serie de instrucţiuni privind regulile de muncă pentru manipularea şi exploatarea materialelor obţinute din sursă „S”. Măsurile preconizate constau în trimiterea către unităţile operative doar a unor xerocopii după scrisorile interceptate, nu a originalelor. Trimiterea acestora implica scoaterea lor din circuitul poştal pentru un timp mai lung şi uneori, chiar, pierderea lor. De aceea se cerea ca solicitările privind trimiterea acestor originale să fie reduse la minim, doar „în cazurile care în sunt folosite mijloace ale legăturii impersonale, căsuţe-poştale, post-restant etc. şi care nu se mai repun în circuitul poştal”. Formularea unora dintre instrucţiuni sugerează existenţa întârzierilor cât şi a abuzurilor în prelucrarea corespondenţei interceptate: „Dacă în termen de 24 ore de la trimiterea materialului de către organul S, central şi teritorial, nu se va primi răspunsul unităţii beneficiare, acesta va fi repus în circuitul poştal”; „Aprobarea pentru reţinerea materialelor ce interesează organele de securitate se va da de către locţiitorii şefilor unităţilor centrale şi ai Securităţii Municipiului Bucureşti, iar la nivelul unităţilor teritoriale de către şefii securităţilor judeţene”.
Din punct de vedere tehnic, controlul corespondenţei de către Securitate se baza pe ideea că unii dintre cei urmăriţi transmiteau informaţii prin intermediul scrisorilor în mod codificat. Tocmai această codare a conţinutului era preocuparea principală a ofiţerilor din Unitatea Specială „S” care aveau, între altele, sarcina de a descoperi variantele de codificare folosite de expeditori: scriere cu cerneală simpatică, indigoul alb, textul convenţional, cifrul, hârtia şablon, limbajul textelor etc. În cazul textului scris cu cerneală simpatică, între rândurile scrise convenţional, se insera mesajul invizibil cu ochiul liber. Această scriere putea fi însă depistată cu ajutorul piramidonului, apei, salivei, alcoolului etc. Acest control fizico-chimic avea loc doar în cazul în care scrisoarea devenea suspectă în ochii lucrătorului operativ care o „exploata”. Indigoul alb era o altă metodă de ascundere a conţinutului real al unei scrisori. Aceasta consta în folosirea unei coli albe de hârtie îmbibată cu anumite substanţe chimice şi care suprapusă peste o altă coală, prin presare imprima scrisul invizibil. Acesta, ca şi în cazul „cernelii simpatice” putea fi identificat doar în urma unui control tehnic. Dacă cele două metode de mai sus erau utilizate mai puţin în corespondenţa obişnuită, textul convenţional era mult mai frecvent folosit, fiind şi cel mai accesibil. Exista şi aici un impediment şi anume – texul trebuia convenit în prealabil între expeditor şi destinatar, înţelesul fiind mereu altul decât cel aparent. Una din posibilităţi era plasarea a câte unui cuvânt, la începutul, mijlocul sau capătul fiecărui rând al scrisorii, citirea făcându-se pe verticală sau diagonala paginii. Cifrul însemna înlocuirea literelor cu cifre, semne sau chiar cu alte litere, amestecul de simboluri făcând textul de neînţeles fără cunoaşterea codului stabilit între cei doi corespondenţi16. Hârtia şablon era o metodă ce consta în decuparea unei coli albe de hârtie, în anumite locuri astfel că suprapusă peste scrisoarea primită, apăreau în ferestrele formate prin decupare doar cuvintele care compuneau informaţia transmisă. Timbrele erau frecvent folosite pentru a ascunde sub ele mesaje secrete sau chiar microfilme. O semnificaţie putea avea imaginea de pe timbru, dar şi poziţia lor pe plic. Desigur, întregul univers al metodelor de control al corespondenţei este unul foarte vast. Ceea ce am dorit să descriem aici sunt câteva din metodele cele mai frecventate atât de Securitate, cât şi de cei urmăriţi pentru a-şi conspira sau deconspira mesajele poştale. Aşa cum am menţionat mai sus, Unitatea Specială „S” avea ca atribuţie, între altele, elaborarea de sinteze, note şi rapoarte, pe baza cenzurii corespondenţei, referitoare la diverse subiecte care interesau atât conducerea Securităţii, cât şi conducerea de partid şi de stat. Tematica era variată: pornind de la preocupările cotidiene ale marii majorităţi a populaţiei şi până la starea de spirit generată de campaniile politice sau măsurile luate de partid şi guvern. În acest sens, în anii ’80, interesul regimului pentru reacţia populaţiei faţă de situaţia dificilă din economie era determinat de efectele în plan social, surprinse foarte bine în corespondenţa privată dintre români şi străini. Fragmente din astfel de scrisori au fost preluate de Securitate în propriile rapoarte, pentru a ilustra nemulţumirile populaţiei legate de alimentaţie, reorganizările întreprinderilor, întreruperile de curent electric etc. La conducerea de partid şi de stat ajungeau o bună parte din notele sau buletinele redactate de Securitate care semnalau stări de spirit negative, tocmai în încercarea de a curma unele situaţii conflictuale sau chiar explozive din anumite medii. Din nefericire, în anii ’80, factorul politic judeţean sau central nu mai este receptiv la avalanşa de semnale pe care Securitatea le transmitea. Amploarea nemulţumirilor a devenit din ce în ce mai mare, iar măsurile luate de puterea politică sunt paleative.
Cercetarea acestor scrisori, telegrame şi cărţi poştale („colecţionate” de Unitatea Specială „S”) oferă o imagine asupra stării de spirit din epocă, vieţii cotidiene sau biografiei unor personalităţi (aflate cu predilecţie în preocuparea Securităţii). Este totodată un mod direct de a vedea care au fost sentimentele românilor din diverse categorii sociale, profesionale etc. vizavi de schimbările şi evoluţia regimului politic intern. Sunt documente care oferă un contact direct cu realitatea acelor ani, fără nici un filtru sau corector de percepţie, decât cel al autorilor acestor scrisori. Viaţa şi trăirile oamenilor din acei ani sunt redate cu acurateţe tocmai în acest gen de documente. O bună parte din această corespondenţă, în copie sau original, este păstrată în arhivele Securităţii, de un interes aparte fiind aşa numitele „comentarii duşmănoase”. Aparent, cele mai multe din comentarii apar în oraşele mici şi în mediul rural. Ele vizează frecvent măsurile haotice de reorganizare a unor întreprinderi, şomajul mascat, nemulţumirile izvorâte din neplata salariilor, imposibilitatea avansării în carieră fără o implicare politică etc. Este nelipsită din aceste texte (de regulă, cele trimise în străinătate) nota ironică la adresa marilor realizări ale regimului trâmbiţate pe toate canalele propagandei oficiale. Patru mari teme se regăsesc în corespondenţa controlată de Securitate în anii ’80: situaţia grea din aprovizionarea populaţiei, reorganizările haotice din administraţie şi întreprinderi, condiţiile de viaţă şi de muncă în România, dar şi a celor plecaţi în străinătate şi, în fine, opţiunea emigrării din România. Desigur, pe lângă aceste subiecte apar şi altele, cel puţin la fel de interesante: calitatea slabă a unor echipamente sau maşini exportate de România, situaţia românilor aflaţi pe şantierele din Libia, Siria, Egipt, Irak, Iran etc., situaţia învăţământului, metode de trecere ilegală a frontierei ş.a. Cel mai des invocat subiect în corespondenţa românilor din acei ani este cel al condiţiilor grele de viaţă şi muncă: cozile la alimente, întreruperile de curent electric, frigul din locuinţe, proasta organizare din întreprinderi şi chiar nesiguranţa locului de muncă. Drama alimentelor de bază se adânceşte odată cu anul 1980 şi se manifestă prin cozile la carne, lapte, ouă, ulei, făină şi pâine. Dincolo de aprovizionare, siguranţa locului de muncă este un alt aspect frecvent abordat dar într-o strânsă legătură cu primul. Aşa cum se poate vedea din corespondenţa românilor, condiţiile din întreprinderi erau destul de vitrege. Marile fabrici ale anilor de dinainte de 1990 se confruntau, între altele, cu o supradimensionare puternică a personalului, care era o consecinţă neprevăzută a relaţiei dintre aprovizionare şi locurile de muncă. Datorită acestei inflaţii de personal, deseori conducerea de partid iniţia restructurări ample de personal, reorganizări ale unor întreprinderi sau ale administraţiei locale. Legat de condiţiile de muncă, o situaţie dificilă au avut-o românii aflaţi la lucru pe şantierele din străinătate, în ţări din Orientul Mijlociu. De pildă, numai în Irak, lucrau mai bine de 4.000 de români, în proiecte care însemnau construcţia unor canale de irigaţii, a unor linii de înaltă tensiune, şosele sau a unor rafinării. Lucrările la aceste obiective fuseseră contractate în anii ’70 sau la începutul anilor `80, şi după un debut fulminant, ele se aflau în mare întârziere. Datorită unor deficienţe de organizare, a calităţii slabe a echipamentelor, mediului natural mult mai vitreg faţă de cel din ţară, construcţia acestor obiective se dovedea a fi problematică faţă de ce îşi imaginaseră proiectanţii din ţară. Pe lângă aceste obstacole, apar şi altele: starea de spirit a muncitorilor e din ce în ce mai negativă, se plâng în scrisorile trimise acasă că „se plăteşte mai slab”, cu mari întârzieri, aceasta şi pentru că „majoritatea nu au venit să facă treabă cinstită, s-au apucat de vândut ciment şi alte materiale, să fure, să facă bişniţă, fiecare pentru buzunarul lui, iar treburile pe şantier au rămas în urmă…”. Toate acestea au avut efecte în relaţia cu antreprenorii din ţările unde românii lucrau: „…La staţia de betoane a venit un suprarevizor şi a întrerupt betonarea pe întregul şantier pentru că românii nu fac treabă bună. În încheiere a spus: «Plecaţi în România». […] Aici toată lumea este nemulţumită, mormăie, toţi sunt abătuţi. Singurii care sunt mai veseli, sunt cei care urmează să plece acasă”. Însă cei care rămân, inventivi fiind, nu se lasă şi iniţiază activităţi colaterale: specula şi lucrul la particulari. „Cu coniacul este o lovitură” îi scrie din Irak un timişorean soţiei sale din ţară, cerându-i totodată să-i trimită printr-un prieten 20 litri din preţioasa băutură. „…Am vorbit cu maistrul, un băiat bun din Piteşti şi voi ieşi două luni la ciubuc… Cu munca nu mă omor, că sunt şef de echipă…” scrie, tot din Irak, soţul către soţia sa din Râmnicu-Vâlcea. Cei mai mulţi ştiu însă că ceea ce fac este atent monitorizat de Securitate: „…Nu discuţi nimic la telefon. Vezi că telefonul nostru este sub observaţie. Nu lăsa pe nimeni să discute la telefon, de la noi din casă. Totul se înregistrează…” îi scrie din Egipt un sibian soţiei sale din ţară, indicându-i apoi cum să valorifice bunurile pe care i le trimisese.
Greutăţi mari sunt şi în lumea satului românesc. Lăsaţi fără pământ, navetişti la oraş unde muncesc în fabrici, ţăranii se opun şi critică noile schimbări din politica partidului în domeniul agriculturii: „măsurile ce se iau la ţară pentru creşterea vitelor, în modul forţat cum se aplică, în loc să ducă la sporirea lor, duc la dispariţia lor. Până nu ni se dă pământ corespunzător să-l muncim, nu vom reuşi să contractăm vite, porci şi păsări cu statul, pentru că nu avem cu ce le creşte” scriu ţăranii dintr-un C.A.P. din judeţul Dolj. Un ţăran pensionar, din judeţul Iaşi, vorbeşte deschis şi explică de ce ţăranii refuză să mai lucreze pământul: „Dacă până acum ţăranul muncea cu tragere de inimă pentru că primea 1.000 kg. porumb la o producţie de 5.000 kg la hectar, în prezent, indiferent cum munceşti, nu primeşti mai nimic”. Tensiunile din mediul rural sunt exprimate în mai multe scrisori adresate de săteni conducerii de la Bucureşti (C.C. al P.C.R. sau unor ziare din Capitală) în care apar avertismente de genul „Nu e departe ceasul să recurgem la procedee ca în 1907” sau, şi mai grav, ca cel al unor cooperatori din Cozieni, judeţul Buzău: „Este ruşinos să avem vărsare de sânge într-o ţară comunistă. Mai bine ar veni sovieticii să ne administreze ţara”.
O altă temă frecvent abordată în corespondenţa acelor ani este cea a emigrării. Opţiunea nu este doar a minoritarilor, ci şi a românilor care, în faţa greutăţilor cotidiene, optează pentru plecarea din ţară. Cel mai des apare acest subiect în corespondenţa etnicilor germani. Iată şi unul din motivele invocate de o familie din judeţul Alba, grăbită să părăsească România: „…Dorim să primim viza de intrare în R.F.G. pentru întreaga familie, ca să putem pleca definitiv de aici. România se află într-o mare criză economică. De când aţi plecat s-au schimbat multe în rău din viaţa noastră. Este o lipsă totală de produse alimentare. Nici măcar pâine nu mai avem. Nu mai avem curent electric, folosim din nou lampa cu petrol. Nu se ştie cât va mai dura această economie de energie electrică. Chiar dacă am vrea să mai stăm aici, nu mai rezistăm…”.
Evantaiul problemelor cu care se confruntă românii, indiferent că sunt în ţară sau în afară, este foarte larg, iar în fragmentele ce apar în corespondenţa privată din dosarele Securităţii, greutăţile traiului cotidian sunt concis şi, deseori, pitoresc definite. Este evident că majoritatea românilor ca şi minoritarii (unguri, germani, evrei) sunt nemulţumiţi de starea generală a ţării. Cu toţii caută căi proprii de salvare, prin emigrare sau prin speculă, prin opoziţie civică sau atitudine pasivă la cerinţele regimului.
Corespondenţa interceptată de Unitatea Specială „S” în anii ’80 se află în dosarele din Fondul Informativ, Documentar şi Reţea din arhiva CNSAS. Ea nu constituie un bloc unitar ci fiecare scrisoare, în parte, a ajuns la dosarul celor urmăriţi, în copie sau în original. În ultima situaţie, e limpede că scrisoarea nu a mai fost trimisă către destinatar, conţinutul ei fiind de obicei catalogat ca necorespunzător dacă existau comentarii duşmănoase la adresa regimului politic, îndemnuri la emigrare sau intenţii de constituire a unui grup ostil. Prezenţa acestor scrisori, de multe ori în original, demonstrează fără tăgadă gradul accentuat de control şi amestec al Securităţii în viaţa intimă a românilor. Totodată putem vedea clar şi cât de mult era respectată „legalitatea socialistă”, ţinând cont, aşa cum arătam la început, că violarea secretului corespondenţei intra în categoria infracţiunilor grave conform Constituţiei RSR din 1965.
Există însă şi un revers al medaliei şi anume că, tocmai, prezenţa, din belşug, în dosarele Securităţii, a acestor scrisori ne permite astăzi să reconstituim climatul social al unei epoci nu demult apuse. Este poate singurul merit al Securităţii, acela de a lăsa moştenire documente de un real folos pentru istorici.
Pentru a înţelege modul de funcţionare al Unităţii Speciale „S” în teritoriu, am ales să reproducem, în anexă, un document aflat în fondul Documentar al arhivei CNSAS. Datat 24 februarie 1989, documentul dezvăluie modul cum era organizat controlul secret al corespondenţei, numărul angajaţilor şi volumul zilnic de muncă în cadrul unui serviciu „S” la nivel de judeţ. Sunt interesante detaliile referitoare la relaţia de subordonare între serviciul „S” judeţean şi serviciile operative (care solicitau pe parcursul anului 1988 interceptarea corespondenţei unui număr de cca 4.000 persoane). Pe lângă verificările la cerere, Serviciul „S” avea o bază proprie de urmăriţi (cca 1.000), ceea ce denotă şi o oarecare autonomie în funcţionarea sa. În plus, elaborarea unor sinteze (24 într-un singur an), la cererea Securităţii judeţene sau a Comandamentului central, ilustrează poziţia importantă pe care o deţinea controlul corespondenţei în întregul angrenaj informativ-operativ. În partea a doua, sunt enumerate eşecurile, scăpările de „materiale cu conţinut duşmănos”, dar şi fapte grave precum sustragerea unor sume de bani.
Datorită aspectelor precizate mai sus, considerăm documentul publicat în anexă, drept un breviar al activităţii de control al corespondenţei în anul de graţie 1989.
ANEXA 1989 februarie 24, Bucureşti.

Ministerul de Interne Strict Secret
Departamentul Securităţii Statului Ex. Unic
Unitatea Specială „S”
Nr. 00415303 din 24 feb. 1989
Notă referitoare la activitatea serviciului Unităţii Speciale „S”, din cadrul Securităţii Hunedoara, cuprinzând efectivul de lucrători, puncte lucru, volumul de muncă, deficienţe şi abateri.

Activitatea de control secret al corespondenţei interne în cadrul judeţului Hunedoara este organizată la nivel de serviciu, acesta fiind încadrat cu 19 cadre, dintre care 9 cunosc una sau mai multe limbi străine. Munca specifică este organizată în cadrul punctelor de lucru din localităţile: Deva, Simeria, Petroşani, Orăştie şi Haţeg şi cu actuala organizare se reuşeşte cuprinderea în control a întregului trafic poştal intern, inclusiv cel de pe spaţiul Helga [R.F. Germania] nescăpându-se de sub control nici o localitate, iar volumul de trimiteri verificat zilnic se ridică la cca 80.000 scrisori – plecări şi sosiri. Încălcarea secretului corespondenţei în anii ’80… 229 În anul 1988 organele informativ-operative au solicitat cadrelor „S” interceptarea corespondenţei unui număr de cca 4.000 persoane, iar 1.000 persoane se află în baza proprie a compartimentului „S”. Din controlul în conţinut s-a reuşit obţinerea a 11.200 informaţii, dintre care un număr de peste 7.600 sunt date de primă sesizare despre activitatea unor elemente necunoscute în evidenţele de Securitate. Tot din controlul în conţinut, cadrele „S” au întocmit şi înaintat organelor informativ-operative un număr de 24 sinteze, unele cerute prin Programul de măsuri al unităţii centrale, iar altele ordonate de conducerea Securităţii judeţene. Pe linia înscrisurilor anonime cu conţinut duşmănos s-a reuşit ca în perioada de referinţă să fie clarificate 6 cazuri cu 8 autori. Prin măsuri complexe întreprinse de organele de securitate şi miliţie s-a reuşit, în 3 cazuri prevenirea difuzării unor înscrisuri. Deşi rezultatele obţinute în 1988 de compartimentul „S” sunt apreciate ca preponderent pozitive, în activitatea acestui colectiv au fost înregistrate şi unele minusuri, astfel: – Datorită necunoaşterii corespunzătoare a indicilor grafici şi superficialităţii, au fost scăpate, în două cazuri, la grupa „S” din Simeria, unele difuzări de materiale cu conţinut duşmănos. – Mai sunt încă neidentificate 6 cazuri de înscrisuri cu conţinut duşmănos, ce au fost difuzate pe raza judeţului Hunedoara, de care se fac răspunzători atât cadrele compartimentului „S”, cât şi ale serviciilor informativ-operative, care nu au sprijinit suficient activitatea pe această linie de muncă. – Din mediul rural s-a obţinut un număr mic de informaţii din controlul secret al corespondenţei, deşi acest sector este foarte important pentru munca de securitate. – Tot un număr relativ mic de informaţii au fost obţinute din sectoarele economice, ţinând cont de ponderea acestor probleme în cadrul judeţului. – Nu ne putem declara mulţumiţi de modul în care este folosit mijlocul „S” de către serviciile şi celelalte compartimente informativ-operative din cadrul judeţului. Astfel, la unitatea centrală, numărul obiectivelor în cazul cărora se controlează legăturile externe pe canalul „S” este de numai 25 elemente – la Serviciul I, 26 – la Serviciul II şi 35 – la Serviciul III, iar Securitatea Haţeg are un singur element în atenţie pe linia legăturilor externe „S”. – În privinţa stării şi practicii disciplinare a fost înregistrat cazul deosebit de grav al cpt. Moldovan Olga – de sustragere a unor sume de bani, pentru care faptă a fost trecută în rezervă şi sancţionată pe linie de partid. Pt. comandant, Colonel, Marinescu Constantin ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 13 421, vol. 193, f. 378

(Sursa: Liviu ŢĂRANU, http://www.cnsas.ro/documente/caiete/Caiete_CNSAS_nr_9-10_2012.pdf)

Ia zi, MARINE, te-am emotionat?! (Cristina T.).

Exclusiv

cum poate un cablu furat să bage un tren întreg în pământ – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

„Poliție aservită”, conferință disperată: Drăgan iese la tablă cu „purul adevăr”

Pe 22 mai 2026, după investigația Recorder „Poliție aservită”, Inspectoratul General al Poliției Române își scoate la înaintare artileria grea de imagine: chestorul de poliție Georgian Drăgan. Omul se pune la microfon, se umflă în cifre și formulează acuzații grave împotriva a doi lideri de sindicat: Vitalie Josanu (SPR „Diamantul”) și Cosmin Andreica (Sindicatul Europol).
Totul împachetat solemn sub eticheta magică: „datele Poliției Române reprezintă purul adevăr”.

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” nu s-a îmbătat cu „purul” din propoziție. A luat legea în mână, mai exact Legea nr. 544/2001, a cerut în scris cifrele reale și dovezile acuzațiilor.
Răspunsurile oficiale ale IGPR au venit frumos ștampilate: adresa nr. 407.220/15.06.2026 și adresa nr. 407.303/26.06.2026.
Când le pui lângă declarațiile de la conferință, „purul adevăr” al chestorului Drăgan se topește într-un banal: a mințit. Cu acte în regulă.

1. „Avem surpriză”: cum a făcut Drăgan din ajutorul de șef de post ditamai „funcție de conducere”

Ce a spus Drăgan la microfon, 22 mai 2026:

„să știți că avem surpriză și 3500 de agenți care au funcții de conducere, respectiv de șef de post și de ajutor de șef de post.”
„Poliția Română deține 3500 de funcții de conducere, pentru agenți, 3600 pentru ofițeri. […] Totalul este de 7100.”

Traducere din limbaj de scenă: „stați liniștiți, popor român, avem mii de agenți lideri, totul e ocupat corect, prin concurs, ierarhia duduie de meritocrație până în ultima comună”.

Ce spune IGPR, în scris, în adresa nr. 407.303/26.06.2026:

„sunt aproximativ 3.000 de posturi de poliţie la nivelul Poliţiei Române, implicit aproximativ 3.000 de funcții de şef de post (funcție de conducere) şi aproximativ 8.000 de funcţii de ajutor şef post (funcție de execuție).”

Pe scurt, chiar instituția pe care Drăgan o reprezenta oficial spune negru pe alb:

  • șeful de post = funcție de conducere, aprox. 3.000;
  • ajutorul de șef de post = funcție de execuție, nu de conducere, aprox. 8.000.

La microfon, ajutorul de șef de post a fost urcat abuziv în rang: din funcție de execuție, transformat peste noapte în „funcție de conducere”, doar ca să iasă socoteala „3500 de agenți cu funcții de conducere”.
Pe hârtie, aceeași instituție recunoaște exact contrariul.

Aceeași funcție, două calificări, în funcție de nevoie:
– la presă, ajutorul e „șef”;
– la răspuns oficial, ajutorul revine brusc la locul lui de executant.

„Purul adevăr” sună, de fapt, a pură manipulare.

2. Minunea celor „9%”: cum se fabrică o cifră prin umflarea numitorului și amputarea numărătorului

Ce a spus Drăgan, solemn, la conferință:

„procentul funcțiilor de conducere ocupate prin împuternicire la nivelul Poliției Române este în prezent de aproximativ 9%, dintre toate funcțiile de conducere din Poliția Română.”
„doar 9% sunt asigurate prin împuternicire, restul prin concurs.”

Tabloul vopsit pentru public:
– 9% împuterniciri,
– 91% „restul prin concurs”.
Curat stat de drept. Numai că procentul ăsta e falsificat la ambele capete.

2.1. Trucul numitorului: mii de funcții mărunte, aruncate în groapa comună

Cele 7.100 de „funcții de conducere” invocate de Drăgan sunt dopate cu cea mai mică treaptă de conducere: agenții șefi de post din comune, cu 2–3 oameni în subordine.
Aproximativ 3.000 dintre cele 7.100 sunt aceste funcții mărunte.

Puse la grămadă în același sac cu inspectorii-șefi, cu adjuncții de IGPR, cu șefii de direcții centrale, rezultatul e simplu:
– numitorul explodează,
– procentul de împuterniciri se subțiază frumos la 9%, ca să dea bine la televizor.

Și ca să iasă mai „mic procentul”, Drăgan a mai făcut o magie: a băgat în „funcții de conducere” și ajutorii de șef de post, pe care IGPR îi recunoaște, în scris, drept funcții de execuție. Astfel a împins cifra agenților cu funcții de conducere de la circa 3.000 la 3.500.
Artificial, convenabil, manipulator.

2.2. Trucul numărătorului: „DESEMNATII” scoși din poză

La numărător, „purul adevăr” devine și mai toxic. Drăgan afirmă că „restul” sunt prin concurs, de parcă ar exista doar două moduri:
– concurs;
– împuternicire.

Legea nr. 360/2002, însă, e clară: funcțiile de conducere se ocupă:

  • prin concurs / examen;
  • sau prin împuternicire, pe cel mult două perioade de câte 6 luni, timp în care e obligatoriu să se organizeze concurs.

Ce nu există în lege este categoria de laborator: „desemnații”.
Aceștia sunt cei ținuți ani la rând în funcții de conducere după expirarea împuternicirii, printr-un artificiu birocratic. Ei nu intră nici la „concurs”, nici în cei „9%”.
Sunt, strategic, scoși din cadru.

Ce recunoaște IGPR, în scris, în adresa nr. 407.303/26.06.2026:

„situația statistică a poliţiştilor care au în fişa postului ca sarcină preluarea atribuțiilor postului ierarhic nu este inclusă în situația împuternicirilor comunicată de I.G.P.R. la conferinţa de presă.”

Traducere: toată armata de „desemnați”, care conduc în fapt structuri întregi, a fost ștearsă din statistica „purului adevăr”.
Ce nu se numără, nu există — în PowerPoint.

3. Opt ani de împuternicire: când legea spune „12 luni”, iar MAI scrie „2018–2026”

Falsificarea nu se oprește la IGPR. Răspunsul subsecretarului de stat Petru Bledea din partea Ministerului Afacerilor Interne (adresa nr. 765303/25.06.2026) confirmă că practica „desemnărilor” urcă până în vârful ministerului.

3.1. Cazul Ioana Dorobanțu: împuternicită din 2018, „desemnată” de ani întregi

  • Ioana Dorobanțu este împuternicită secretar general adjunct al MAI din 2018, prin decizii succesive ale prim-ministrului, reînnoite din șase în șase luni, ultima fiind Decizia nr. 11/2026.
  • Suplimentar, este „desemnată” secretar general al MAI din 1 septembrie 2023, după plecarea Ștefaniei-Gabriella Ferencz (Decizia nr. 371/2023).

În același răspuns, subsecretarul Bledea citează, grav, articolul 27¹⁶ din Legea nr. 360/2002: împuternicirea se poate da pe cel mult 6 luni și se poate prelungi o singură dată cu încă 6 luni. În intervalul ăsta este obligatorie organizarea concursului.

Realitatea admisă oficial: aproximativ opt ani de împuterniciri reînnoite din șase în șase luni.
Legea vorbește de 12 luni maximum, ministerul face din ăsta un program de carieră.

3.2. MAI recunoaște golurile, ascunde cine le acoperă

Tot răspunsul Bledea mai spune ceva esențial:

  • postul de director general al Direcției Generale Management Resurse Umane (structura care organizează concursurile!) e vacant din 14 septembrie 2021;
  • postul de director general al Corpului de Control al Ministrului e vacant din 6 decembrie 2024.

Ministerul confirmă că vârful aparatului de management e gol. Dar refuză să spună, clar, cine conduce în fapt și în baza cărui act. Scrie o jumătate de adevăr și o îngroapă pe cealaltă sub „desemnare”.

3.3. Cazul colonelului Lefterache: militar „desemnat” în funcție de polițist

În plus, răspunsul MAI dezvăluie o dublă ilegalitate:

  • funcția de șef al Corpului de Control al Ministrului are criterii de ocupare „specifice categoriei profesionale a polițiștilor”, deci trebuie guvernată de Legea 360/2002;
  • în practică, funcția este ocupată prin desemnare de colonelul Lefterache, cadru militar venit de la S.I.P.I. Tulcea, aflat sub incidența Legii nr. 80/1995.

Rezultatul:
– o funcție de conducere de poliție, ocupată printr-o „desemnare” neprevăzută de lege;
– un ofițer militar pus pe o funcție rezervată polițiștilor, cu recunoașterea oficială că e „specifică lor”.

„Măsura de excepție, punctuală, pentru continuitate”, cum o vinde MAI, se întinde deja pe ani de zile. Continuitate nu e, excepție nu mai e, dar fictiunea e menținută. Tocmai de aceea formula IGPR cu „preluarea atribuțiilor prin fișa postului” este un ecran de fum, nu o descriere.

Schema e simplă:

  • funcțiile mărunte, de șef de post, sunt numărate până la ultimul, ca să dilueze procentul;
  • funcțiile grele, de la vârf – secretar general MAI, resurse umane, Corpul de Control – sunt băgate la „desemnați”, în afara oricărei statistici.

Numitor umflat cu mărunțiș, numărător mutilat la vârf. Din asta se nasc cei „9%”. Nu e greșeală de calcul, e construcție cu intenție.

4. Realitatea de pe site-urile oficiale: împuternicirea ca regulă, nu excepție

Dacă deschizi paginile oficiale de structură, vezi imediat unde se concentrează cancerul împuternicirilor și al desemnărilor.

4.1. MAI – aparatul central: „10% împuterniciți”, plus desemnații „invizibili”

În răspunsul oficial al subsecretarului Petru Bledea (nr. 765303/25.06.2026), Ministerul Afacerilor Interne recunoaște că:

  • din aproximativ 200 de funcții de conducere din aparatul central al MAI, circa 10% sunt ocupate prin împuternicire;
  • la acestea se adaugă „desemnații”, categorie distinctă, pe care ministerul o recunoaște, dar nu o cuantifică.

La vârf găsim:

  • Ioana Dorobanțu — împuternicită secretar general adjunct al MAI din 2018, reîmprospătată din 6 în 6 luni; plus desemnată secretar general din 1 septembrie 2023;
  • Valentin Minoiu — la conducerea Direcției Generale Management Resurse Umane, post „vacant” pe hârtie din 14.09.2021;
  • colonelul Lefterache — desemnat șef al Corpului de Control al Ministrului, post „vacant” din 06.12.2024, cadru militar pe o funcție specifică polițiștilor.

Aici procentul de 9% își dă singur foc: în zona în care chiar contează decizia, împuternicirea și desemnarea sunt regula, nu excepția.

4.2. IGPR – aparatul central: o treime din șefi, în regim provizoriu

Pe paginile oficiale ale Poliției Române, la structuri și conducere, apar 54 de funcții efectiv ocupate la nivel de direcții, centre și servicii (două posturi de director – Direcția Siguranța Școlară și Direcția Logistică – sunt vacante).

Dintre acești 54 de șefi:

  • 20 nu sunt titulari prin concurs – aproximativ 37%;
  • dintre ei, 17 sunt împuterniciți (peste 31%), iar 3 sunt directori interimari („P. Director”).

Lista „purului adevăr” din organigramă include, între alții:

  • Direcția de Ordine Publică – director împuternicit (Alexandru-Ionuț Leuțu-Cotroceanu) și director adjunct împuternicit (Ioan-Emil Furdui);
  • Direcția Juridică – împuternicit director (Marius-Claudiu Iaru);
  • Centrul de Informare și Relații Publice – împuternicit director (Carmen Șerbănescu);
  • Direcția de Poliție Transporturi – împuternicit director (Marius-Andrei Savu);
  • Direcția Operațiuni Speciale – împuternicit director (George-Aurelian Ionescu);
  • Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – împuternicit director adjunct (Victor Nistor);
  • Direcția de Investigare a Criminalității Economice – împuternicit director adjunct (Claudiu-Ionel Enache);
  • Direcția Rutieră – împuternicit director adjunct (Radu Gâtan);
  • Brigada Autostrăzi – împuternicit șef brigadă (Horațiu Pop) și împuternicit adjunct șef brigadă (Mihai-Silviu Simion);
  • Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, Centrul Operațional, Unitatea de Implementare a Proiectelor – toți cu „P. Director (interimar)”.

Mai grav, Direcția Juridică, adică exact structura care certifică legalitatea actelor Poliției Române, este condusă din 2021 de un împuternicit: comisarul-șef Marius-Claudiu Iaru, titular pe funcția de la serviciul de arest. O împuternicire ținută aproximativ cinci ani, cu mult peste plafonul legal de un an (două perioade de câte șase luni).

Titularul postului de director al Direcției Juridice, comisarul-șef Sabin-Gabriel Poschină, nici el nu se află în funcția în care e titular: a fost plimbat tot ca împuternicit, mai întâi la Direcția pentru Protecția Animalelor, apoi la Direcția Management Resurse Umane, unde pe organigramă apare simplu „Director”, deși a ajuns acolo tot prin împuternicire.

Mecanismul e clar:

  • titularii sunt transformați în împuterniciți în alte structuri;
  • posturile pe care le lasă goale sunt umplute cu alți împuterniciți;
  • iar locurile de unde vin aceștia sunt, la rândul lor, acoperite prin împuterniciri.

Eticheta „Director” de pe site nu înseamnă nimic: poți fi trecut „director” și să fii de fapt împuternicit perpetuu. Cei 20 identificați sunt un minim, nu un total.

4.3. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră: 50% împuterniciți în vârf

Pagina oficială „Echipa managerială” a IGPF prezintă patru funcții:

  • inspectorul general: chestor principal de poliție Cornel-Laurian Stoica – titular;
  • trei adjuncți:
    • chestor principal de poliție Dumitru Bîltag – împuternicit;
    • chestor de poliție Dan Călinoiu – împuternicit;
    • chestor principal de poliție Daniel Mincă – titular.

Două din patru funcții de vârf sunt împuterniciri: 50% la conducere.
Cât de departe suntem de „9%”? De trei până la cinci ori peste.

La posturile mici, de comună, unde procentul dă bine și trage media în jos, majoritatea sunt titulari prin concurs. La vârf, unde se iau deciziile cu adevărat sensibile, împuternicirea și desemnarea sunt norma.

5. De la „purul adevăr” la calomnie în direct: Josanu și Andreica, executați mediatic fără probe

Ce a spus Drăgan, oficial, la conferința din 22 mai 2026:

„nu vom accepta ceea ce au încercat să facă mulți ani de zile și vor încerca și mulți ani de aici înainte să ne impună domniile lor ce șefi să fie împuterniciți pe anumite funcții de conducere. Management-ul Poliției Române este făcut de către conducerea Poliției Române, nu de către sindicate și nicidecum de către domnul Josanu, care a fost dat afară din Poliția Română.”

Acuzația, pe scurt:
Vitalie Josanu (SPR „Diamantul”) și Cosmin Andreica (Sindicatul Europol) ar fi încercat „mulți ani de zile” să impună numirea unor șefi pe funcții de conducere.
Asta intră direct în zona faptelor asimilate corupției.

SPR „Diamantul” a cerut în scris, prin petiția nr. 90/25.05.2026:

  • toate documentele – petiții, adrese, note, corespondență – din care să reiasă că sindicatul ar fi cerut sau impus vreo numire ori ar fi făcut presiuni pentru funcții de conducere.

Ce a răspuns IGPR, oficial, în adresa nr. 407.220/15.06.2026:

„regimul juridic al accesului la informațiile de interes public, reglementat de Legea nr. 544/2001, vizează comunicarea unor informații existente și aflate în posesia ori gestionarea instituției, iar nu formularea unor interpretări sau aprecieri cu privire la declarații publice sau semnificația unor afirmații.”

și, ca lecție bonus:

„potrivit art. 2.2.3 din Codul Deontologic al Jurnalistului […] «în chestiunile despre care relatează, jurnalistul trebuie să facă eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor părților implicate».”

Cu alte cuvinte:

  • întrebată ce dovezi are pentru acuzațiile publice ale chestorului Drăgan, instituția nu prezintă niciun înscris;
  • nu spune nici că există dovezi, nici că nu există;
  • răspunde cu o eschivă.
Citeste in continuare

Exclusiv

când „deranjantul” e bolnav, mortul e vinovat. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XII) – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De la „băiatul de sistem” SRI–Penitenciar la angajarea fortata cu handicap: același judecător, aceeași semnătură, același dispreț

Există judecători care mai greșesc. Și există judecători care calcă, metodic, legea, logica și bunul-simț, ridicând aberația la rang de practică profesională. Personajul nostru face parte fără dubiu din a doua categorie: un produs clasic al „culoarelor” justiției, împins în sus nu în ciuda sentințelor sale de noaptea minții, ci exact datorită lor.

Acest magistrat s-a remarcat deja într-un dosar în care apărea un fost șef al Penitenciarului Ploiești, nimeni altul decât fiul unui ofițer SRI. Atunci, judecătorul a reușit performanța de a da o hotărâre flagrant în favoarea șefului de penitenciar, în condițiile în care petentul nu a fost informat vreodată că există dosarul. Dreptul la apărare a fost executat la întuneric, iar „justiția” s-a făcut în cerc închis, pentru „băieții de sistem”.

Acea magărie nu doar că nu l-a costat nimic, dar a fost urmată de avansarea magistratului. Și, ca să fie tabloul complet, de ieri acest judecător a fost avansat vicepreședinte al Tribunalului Prahova. Ziarul de investigații Incisiv de Prahova îi urează, desigur, „succes” în noua funcție – exact succesul pe care un astfel de traseu îl merită într-un sistem care și-a pierdut orice rușine.

Ziarul Incisiv de Prahova va prezenta pe larg cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești, fiu de ofițer SRI, într-un serial separat, cu toate detaliile și complicitățile aferente. Până atunci, același judecător lovește din nou, într-un alt dosar, într-un mod și mai revoltător.

Dosarul 2881/105/2024: când litigiul de muncă devine sentință împotriva angajatorului

Pe portalul Tribunalului Prahova, dosarul nr. 2881/105/2024 pare, la prima vedere, un banal litigiu de muncă:

  • Secția: I Civilă – Litigii de muncă și asigurări sociale
  • Obiect: contestație decizie de concediere
  • Reclamant: Bădilă Viorel Cosmin
  • Pârât: SC Popas Alpin SRL

În realitate, reclamantul nu este un salariat obișnuit. Este o persoană încadrată în handicap accentuat, cu insotitor permanent,  recunoscut oficial de stat, cu documente medicale, cu decizie pentru însoțitor – tot pachetul juridic fiimnd menit  să-l protejeze, nu să-l transforme din persoana care si-a pierdut integral capacitatea de munca într-un salariat prin „creativitatea” unui judecător de culoar.

În cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești (fiul ofițerului SRI), judecătorul a înclinat balanța cu toată greutatea în favoarea acestuia, în absența petentului.
În cazul angajatorului lui Bădilă Viorel Cosmin, aceeași balanță este folosită ca o bâtă împotriva societatii si a celui mai vulnerabil.

Și, foarte important juridic: reclamantul era deja încadrat în grad de handicap (handicap accentuat), cu toate efectele legale aferente. Judecătorul NU avea cum să „dispună” o altă interpretare/încadrare a situației de handicap, nu avea cum să ignore această încadrare și să pronunțe o soluție ca și cum handicapul ar fi opțional. Admiterea acțiunii și soluția dată în aceste condiții sunt, pur și simplu, o forțare ilegală: nu poți „reîncadra” sau eluda un handicap deja stabilit legal.

Certificatul de handicap accentuat: statul recunoaște, judecătorul șterge cu buretele

Potrivit certificatului nr. 3711/24.04.2024, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap – Consiliul Județean Prahova

  • Nume: Bădilă Viorel Cosmin
  • Domiciliul: Sinaia
  • Încadrare: persoană cu handicap ACCENTUAT (A)
  • Valabilitate: 24.04.2024 – 30.04.2028

Adică statul român spune limpede: acest om are o afecțiune serioasă, încadrată în handicap accentuat, ceea ce atrage după sine o protecție juridică specială, inclusiv în raporturile de muncă. Handicapul nu este un moft, nu este o opinie, este o realitate constatată oficial.

Și totuși, pentru magistratul „de culoar”, acest certificat pare să aibă valoarea unui bilețel mototolit. În cazul „băiatului cu SRI în familie” și trecut de șef de penitenciar, fiecare virgulă a fost transformată în pavăză. În cazul omului cu handicap, fiecare act este tratat ca zgomot de fundal.

Repetăm punctul-cheie: reclamantul era deja încadrat în grad de handicap, cu un certificat clar, valabil până în 2028. Judecătorul nu avea cum să ignore această încadrare și să pronunțe o soluție ca și cum handicapul nu ar exista din punct de vedere juridic. Orice „dispunere” sau soluție care ocolește acest fapt este nu doar imorală, ci profund ilegală.

Primarul Sinaiei confirmă gravitatea situației. Justiția o aruncă la coș

Dispoziția nr. 127/15.05.2024 a Primarului orașului Sinaia (vezi pagina 3 din setul de documente) confirmă, încă o dată, că nu vorbim despre un moft birocratic:

  • Primarul, în baza certificatului de handicap accentuat,
  • Aprobă indemnizația lunară pentru însoțitorul lui Bădilă Viorel Cosmin,
  • Consacră necesitatea unui asistent personal,
  • Invocă temeiuri legale: Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, hotărâri ale Consiliului Local, referate de specialitate,
  • Stabilește aplicarea măsurii începând cu luna iunie 2024.

Cu alte cuvinte, nu doar comisia de handicap, ci și administrația locală, printr-un act oficial, recunoaște gravitatea stării persoanei și instituie măsuri concrete de protecție. Statul, prin propriile sale instituții, spune: acest om are dreptul la protecție sporită, nu la execuție.

În universul paralel al judecătorului nostru, însă, toate acestea nu mai contează. Pentru „băiatul SRI” din dosarul Penitenciarului Ploiești, s-a putut face justiție în absența petentului, în favoarea puternicului. Pentru omul cu handicap accentuat si al angajatorului, se poate face „dreptate” în absența legii, a empatiei și a oricărei urme de morală – dar cu prezența fermă a unui pix foarte curajos când lovește în cei slabi.

Dreptul muncii explică, judecătorul „de culoar” falsifică

În documentația dosarului se regăsește și o pagină dintr-un tratat de dreptul muncii (vezi pagina 4), cu pasaje subliniate pe tema:

  • Încetării contractului individual de muncă,
  • Obligațiilor angajatorului,
  • Condițiilor și limitărilor concedierii,
  • Protecției drepturilor salariatului, în special în situații de vulnerabilitate.

Dreptul muncii este limpede:

  • Concedierea trebuie să respecte proceduri stricte și clare.
  • Salariatul trebuie corect informat, ascultat, protejat.
  • În cazul persoanelor cu handicap, protecția NU se reduce, ci se intensifică.

Mai mult: atunci când o persoană este deja încadrată oficial într-un grad de handicap, instanța NU poate ignora acea încadrare legală ca să „reconstruiască” situația după bunul-plac. Nu e negociabil: nu poți face abstracție de certificatul de handicap și de dispoziția de însoțitor, ca și cum nu ar exista, ca să-ți iasă socotelile.

Judecătorul nostru – același care, în cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești, fiu de ofițer SRI, a produs o sentință halucinantă, în absența petentului – pare să fi înțeles exact pe dos:

  • pentru protejații sistemului, legea se îndoaie, se întinde, se mulează;
  • pentru oamenii vulnerabili, legea se strivește și se aruncă la gunoi.

Două dosare, un singur „stil”: jos pălăria în fața puternicilor, bocancul pe gâtul celor slabi

  1. Cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești, fiu de ofițer SRI
    • Petentul nu este informat despre existența dosarului.
    • Judecătorul emite o sentință de noaptea minții, evident în favoarea șefului de penitenciar.
    • Justiția se face pe întuneric, în spatele ușilor, pentru „culoare”.
    • Rezultatul? Judecătorul este promovat.
  2. Cazul Bădilă Viorel Cosmin vs. SC Popas Alpin SRL (dosar 2881/105/2024)
    • Există certificat de handicap accentuat, valabil până în 2028, emis de comisie oficială.
    • Există dispoziția primarului Sinaia care confirmă nevoia de însoțitor și acordă indemnizație.
    • Există doctrină solidă de dreptul muncii, subliniată, care arată clar obligațiile angajatorului și protecția salariatului vulnerabil.
    • Există o încadrare de handicap deja stabilită – pe care judecătorul nu are voie să o ignore sau să o „reconfigureze” după interes.
    • Și, peste toate, există un judecător cu un istoric de abuzuri „de lux”, pe filieră SRI–Penitenciar, gata să demonstreze că pentru omul bolnav și fără spate, legea e doar o iluzie.

Aceste două dosare nu sunt accidente. Sunt oglinda unui sistem în care justiția nu mai înseamnă adevăr și lege, ci relații, filiere și ascensiuni bine recompensate. Un sistem în care un judecător își permite să calce în picioare drepturi fundamentale, știind că nu doar că nu va păți nimic, dar va mai primi și o funcție de conducere – cum s-a și întâmplat: vicepreședinte la Tribunalul Prahova.

Justiția de culoar în Prahova: când ai spate pe ENE de la CSM, ești apărat

Portretul acestui magistrat, așa cum se conturează din fapte:

  • Pentru fostul șef de Penitenciar Ploiești, fiu de ofițer SRI:
    închide ochii la drepturile petentului, produce o sentință de noaptea minții, iar sistemul îl răsplătește cu promovarea.
  • Pentru un om cu handicap accentuat, recunoscut oficial de comisie și de primărie:
    ignoră documente incontestabile, tratează încadrarea în handicap ca pe un detaliu incomod și transformă actul de justiție într-o farsă crudă.

Judecătorul NU trebuia să admită acțiunea în condițiile unui handicap deja încadrat legal; nu avea baza legală să dispună o altă „încadrare” sau să se comporte ca și cum acest grad de handicap nu există. A făcut-o oricum. Iar pentru această „performanță”, sistemul l-a uns vicepreședinte al Tribunalului Prahova. Repetăm, cu ironia de rigoare: Incisiv de Prahova îi urează „mult succes” în continuarea acestei cariere de laborator al injustiției.

Incisiv de Prahova nu uită și nu iartă aceste cauze

Ziarul Incisiv de Prahova nu va lăsa aceste dosare să dispară pe „culoare”:

  • vom documenta pe larg abuzul din cazul Penitenciarului Ploiești și al fiului de ofițer SRI;
  • vom urmări pas cu pas bătaia de joc din dosarul Bădilă Viorel Cosmin, persoană cu handicap accentuat;
  • vom expune lanțul de complicități care transformă astfel de magistrați în „vedete” ale unei justiții putrede.

Când un sistem își apără oamenii cu spate CSM și calcă în picioare un om cu handicap accentuat, nu mai vorbim doar despre un judecător ratat. Vorbim despre o justiție decrepită moral, care funcționează impecabil pentru cei cu relații și devine mortală pentru cei care nu au alt scut decât legea – lege pe care acest gen de magistrat o sfidează zi de zi.

Ghicitoare: Cine va fi „mazilit” si cine va fi numit (peste cateva luni),  Presedinte al Tribunalului Prahova?

Vom reveni. Cu siguranță. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

rachete în nori, minciună pe hârtie, milioane la casierie – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Cum a prins Incisiv de Prahova „argintul din nori” și plumbul din declarații

În România de manual absurd, există un sistem „științific” care:

  • trage (sau nu) rachete cu iodură de argint în nori,
  • modifică (sau nu) precipitațiile,
  • protejează (pe hârtie) milioane de hectare,
  • dar încasează, sigur, zeci de milioane de lei anual.

Ziarul de investigații Incisiv de Prahova i-a prins pe cei din ceea ce opinia publică numește deja „mafia antigrindină” cu minciuna, cu auto-contradicțiile și cu posibile falsuri în declarații și hârtii oficiale, folosindu-se exact de documentele lor:

11a

  • Adresa AASNACP nr. 1965/03.04.2026,
  • răspunsul AASNACP nr. 1965/06.05.2026,
  • Raportul de activitate AASNACP 2025, nr. 25/14.01.2026,
  • răspunsul Administrației Naționale de Meteorologie nr. 2853/05.06.2026.

Din aceste acte, nu din pamflete, reiese un adevăr greu de înghițit: argintul stă în nori, dar tupeul curge în instituții.

Bilanțul de mediu din 2007: Sfânta Scriptură a ignoranței planificate

În răspunsul oficial AASNACP nr. 1965/06.05.2026, Autoritatea scoate din dulap Bilanțul de mediu din 2007 pentru Unitatea Pilot Prahova, înregistrat la MADR sub nr. 232154/30.10.2007.

Ni se spune senin că acest studiu:

  • „își menține relevanța”,
  • deși domeniul e „dinamic” și „poate necesita actualizări”.

Tradus din biserica birocratică în limba fermierului:

„Știm că e vechi, știm că ar trebui făcut altul, dar nu ne riscăm: ăsta ne convine.”

Între timp:

  • schimbările climatice au devenit axă centrală în toate strategiile,
  • programul antigrindină se întinde până în 2040,
  • dar temelia lui rămâne un document din 2007, când România abia descoperea „climate change” la televizor.

Incisiv de Prahova demonstrează, din chiar scrisul AASNACP, că statul român vrea să conducă vremea până în 2040 cu o legitimație expirat‑ștampilată din 2007.

„Sub limita de cuantificare”, peste limita de tupeu

În paginile 2–3 ale răspunsului AASNACP nr. 1965/06.05.2026, instituția invocă „studii 2019–2023” care ar arăta că argintul este „sub limita de cuantificare”.

Ce NU se dă:

  • niciun punct de prelevare,
  • nicio dată brută,
  • nicio distanță față de punctele de lansare,
  • nicio clarificare: argint total sau iodură de argint?,
  • nicio zonă martor,
  • nicio metodologie verificabilă.

Pe înțelesul tuturor:

„Avem analize, dar nu vi le arătăm. Credeți-ne pe cuvânt, că oricum nu e treaba voastră.”

Sintagma „sub limita de cuantificare” este folosită ca plapumă pentru orice întrebare incomodă: apă, sol, vegetație, pești, albine, oameni – totul intră la „nu avem atribuții, dar suntem siguri că e bine”.

Capodopera cinismului: Program 2024–2040, studiu după, când om fi

În pagina 5 a răspunsului AASNACP, scrie negru pe alb:

„După aprobarea Programului Național Antigrindină 2024–2040, în anul următor urmează să fie achiziționat studiul privind impactul asupra mediului și influența intervențiilor active asupra regimului de precipitații.”

Deci:

  1. Întâi aprobi un program care trage rachete cu iodură de argint până în 2040.
  2. Apoi, când te dezmeticești, promiți că vei cumpăra un studiu să vezi ce faci, de fapt, cu atmosfera.

Orice fermier cu bun simț știe regula:

„Mai întâi vezi ce bagi în nor, apoi începi să tragi.”

Mafia antigrindină, acoperită de hârtii oficiale, aplică însă regula inversă:

„Întâi tragem. Dacă nu se plânge nimeni cu acte, facem și un studiu… poate… cândva.”

Incisiv de Prahova consemnează această frază ca probă scrisă a unei politici publice făcute pe sistemul „semnezi întâi, gândești mai târziu”.

Deliciul juridic: „Nu avem atribuții, dar garantăm că e totul bine”

Tot în pagina 5, AASNACP recunoaște negru pe alb că nu are atribuții pe:

  • sănătatea populației,
  • lanț trofic,
  • fructe, legume, produse apicole,
  • organisme acvatice.

Cu aceeași semnătură, instituția declară că nu există efecte negative semnificative.

Logica oficială:

„Nu e treaba noastră să verificăm dacă vă îmbolnăviți, dar vă asigurăm că nu vă îmbolnăviți.”

Această contradicție, documentată și analizată de Incisiv de Prahova, este:

  • mină de aur juridică pentru contestații,
  • un posibil caz de abuz de autoritate intelectuală,
  • și teren fertil pentru suspiciuni de fals intelectual și inducere în eroare a publicului.

Internaționale la apel: WMO, UNEP, IPCC – icoane de pus în geam

În paginile 3–4 din răspunsul oficial, AASNACP invocă:

  • Weather Modification Association,
  • Organizația Meteorologică Mondială (WMO),
  • UNEP,
  • IPCC,
  • Agenția Europeană de Mediu (EEA).

Dar:

  • fără pagini concrete,
  • fără citate tehnice,
  • fără condiții de aplicare,
  • fără dovezi că România a respectat standardele lor.

Pe scurt:

„Nu știm să demonstrăm nimic local, dar ne rugăm la WMO.”

În realitate, cum arată analiza critică publicată de Incisiv de Prahova, tocmai aceste nume grele deschid ușa:

  • cererilor de documente pe standarde WMO/UNEP/IPCC,
  • verificării dacă România chiar a respectat principiile de prudență, monitorizare, transparență și consultare.

Documentele oficiale arată însă un mare gol acolo unde ar trebui să fie date, nu invocații religioase la instituții internaționale.

Raza de 20 km și vântul salvator „din nord-vest”

AASNACP susține, doct:

  • că rachetele au „rază de influență localizată, ~20 km”,
  • că „direcția predominantă a curenților atmosferici (din nord-vest)” rezolvă problema influenței în anumite județe.

Lipsește, însă, tot ce contează:

  • modele de dispersie anexate,
  • profiluri de vânt pe altitudine,
  • date radar corelate cu momentele de lansare,
  • măsurători reale de depunere.

„20 km” e, în aceste condiții, un număr de pus în PowerPoint, nu o concluzie științifică.
„Curenții din nord-vest” sunt o linie dreaptă pe harta pentru clasa a V-a, nu o analiză dinamică a atmosferei.

2025 – Anul în care Sistemul Antigrindină a păzit nimicul, pe bani adevărați

Din Raportul de activitate AASNACP 2025, nr. 25/14.01.2026, analizat și demontat în memoriul Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova și în anchetele Incisiv de Prahova, rezultă un tablou grotesc:

  • Zero activități operaționale de combatere a grindinei;
  • 104 puncte de lansare ținute în regim de „pază și conservare”;
  • fermierii – sub cerul liber, fără niciun serviciu real;
  • sistemul – cu buget aproape integral executat.

Câteva cifre din raport:

  • în text: ~88,277 milioane lei alocați, cu execuție 98,48%;
  • în tabel: 96,01 milioane lei cheltuiți;
  • din aceștia:
    • 82,80 milioane lei – pază și monitorizare infrastructură,
    • 9,31 milioane lei – salarii,
    • 3,90 milioane lei – bunuri, servicii, utilități.

Matematica e „creativă”, banii sunt foarte reali.
Când nici măcar suma exactă nu e clară între text și tabel, cum să mai crezi în „știința” cu care ar fi dirijate norii?

2.300.000 hectare „protejate”: câmpul de luptă de pe hârtie

Pentru anii 2022, 2023 și 2024, raportul AASNACP repetă aceeași cifră magică:

  • 2.300.000 ha „protejate”.

În 2024:

  • 99 puncte de lansare,
  • 76 activități de intervenție,
  • 2.674 rachete,
  • dar aceeași 2,3 milioane ha, fără:
    • defalcare pe județe,
    • tip de folosință,
    • tip de cultură,
    • identificare fermieri beneficiari.

În 2025, când nu există intervenții operative, noțiunea de „suprafață protejată” devine o glumă administrativă. Protejată de ce? De formulare? De pix?

Memoriul fermierilor și investigațiile Incisiv de Prahova pun întrebarea de bun-simț:

„Vorbim de hectare reale de culturi, sau de hectare fantomă, desenate la birou pentru a justifica bugete grase?”

Omologarea și studiile de impact: întâi tragem ani la rând, apoi „vedem noi”

Raportul AASNACP 2025 recunoaște că:

  • în 2025 se elaborează programul de omologare,
  • se scriu caiete de sarcini pentru studii de impact,
  • se pregătesc documentații privind datele meteo și protecția mediului.

Adică:

„După ani de funcționare (2016–2024), în 2025 abia ne apucăm de actele care să legitimeze tehnic și legal ce am făcut până acum.”

Întrebarea fermierilor, preluată și amplificată de Incisiv de Prahova, este frontală:

„În baza a ce exact ați tras rachete și ați modificat precipitațiile între 2016 și 2024, dacă în 2025 abia lucrați la omologări și studii de impact?”

ANM: „Noi doar dăm prognoze, nu răspundem de rachetele voastre”

În răspunsul cu nr. 2853/05.06.2026, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) explică, pe scurt, că:

  • rolul său este de suport meteorologic și furnizare de date,
  • activitățile SNACP se desfășoară în baza Legii 173/2008 și a unei hotărâri de Guvern din 2013,
  • competențele și responsabilitățile privind rachetele antigrindină revin structurilor specializate ale SNACP, nu ANM.

ANM spune clar:

  • nu avizează direct infrastructura de rachete,
  • nu răspunde de omologarea tehnicii,
  • nu confirmă și nu infirmă impactul asupra precipitațiilor sau mediului – doar furnizează prognoze și date.

Cu alte cuvinte, cum se vede din actele analizate de Incisiv de Prahova:

„Nu noi ținem racheta în mână. Noi doar spunem când vine norul.”

Astfel, lanțul responsabilității pentru intervențiile active în atmosferă rămâne:

  • bine plătit,
  • bine compartimentat,
  • prost asumat.

Audit intern: curat pe hârtie, murdar în realitate

Raportul AASNACP 2025 notează că:

  • auditul intern nu a găsit nereguli.

Nu e greu de înțeles de ce:

  • nu s-au întrebat suprafețe reale de culturi agricole,
  • nu s-a calculat costul real pe hectar protejat,
  • nu s-a verificat dacă există zone martor, măsurători post-intervenție, studii independente,
  • nu s-a întrebat dacă fermierii au fost vreodată consultați.

Un audit care verifică doar dacă antetul e aliniat și ștampila e rotundă nu are cum să deranjeze mafia antigrindină. Doar o încurajează.

Fermierii trag semnalul: „Frână până vedem ce-am plătit și ce ne-ați făcut”

Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova cere, prin documente oficiale, iar Incisiv de Prahova face public:

  • execuția bugetară detaliată pe 2025, cu toate contractele,
  • lista celor 104 puncte de lansare, cu cost per punct și entitatea care le păzește,
  • studiile de impact (dacă există) privind iodura de argint, seceta, solul, apa, apicultura, sănătatea publică,
  • metodologia de calcul pentru cele 2.300.000 ha „protejate”, cu defalcare reală (județ, cultură, fermier),
  • rapoartele operative și meteorologice 2016–2024,
  • documentele de omologare reale, nu doar intenții.

Și, mai ales:

  • audit extern independent,
  • control al Curții de Conturi,
  • blocarea extinderii sistemului până la omologare completă, studii independente și raport cost–beneficiu real,
  • clarificarea răspunderii administrative, civile și patrimoniale dacă suprafețele au fost umflate sau fictive.

Concluzie: Statul ține cu grindina, fermierii țin cu viața

Din toate documentele oficiale și din analiza critică publicată de Incisiv de Prahova rezultă un tablou greu de contestat:

  • un sistem extins până în 2040,
  • bazat pe un bilanț de mediu din 2007,
  • cu studiu serios de impact promis „după” aprobarea programului,
  • cu un an 2025 fără nicio intervenție, dar cu aproape 100 de milioane lei cheltuiți,
  • cu 2,3 milioane ha protejate mai mult pe hârtie decât pe câmp,
  • cu recunoașterea că nu are atribuții pe sănătate și lanț trofic,
  • dar cu pretenția de a garanta public că „nu există efecte negative semnificative”.

Asta nu mai e doar incompetență.
Este un sistem național de tăcere activă.

Mafia antigrindină funcționează după principiul:

„Argint în nori, plumb în minciuni, bani în buget.
Fermierii să tacă și să plătească.”

Până când:

  • nu vom avea studii actualizate, independente, publice și verificabile,
  • făcute înainte de aprobarea programelor,
  • și până când nu va răspunde nimeni cu nume și funcție pentru deciziile luate pe minciună și pe hârtie,

o singură concluzie rămâne valabilă, așa cum reiese din documentele oficiale și anchetele Incisiv de Prahova:

Nu se poate continua și extinde un sistem de intervenții active în atmosferă, pe bani publici, cu iodură de argint, pe studii vechi, promisiuni vagi și hectare fantomă.

Fermierii rămân, din nou, eroii tragici ai gliei și finanțatorii adevărului.
Restul este doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituțiile care ar trebui să ne apere, nu să ne păcălească. 

Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Exclusiv3 ore inainte

cum poate un cablu furat să bage un tren întreg în pământ – Ziarul Incisiv de Prahova

„Poliție aservită”, conferință disperată: Drăgan iese la tablă cu „purul adevăr” Pe 22 mai 2026, după investigația Recorder „Poliție aservită”,...

Eveniment2 zile inainte

Finalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dorna Arini,județul Suceava”

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Eveniment2 zile inainte

Finalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dumbrăveni,județul Suceava”

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Eveniment3 zile inainte

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Eveniment3 zile inainte

Campionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România

24.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Uncategorized3 zile inainte

Cel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie

HONOR Magic V6 stabilește un nou standard pentru designul ultra-subțire și autonomia de lungă durată București, 25 iunie 2026 – HONOR...

Uncategorized3 zile inainte

Câți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?

Pentru milioane de români, sănătatea nu se măsoară doar în lei sau în zile de așteptare, ci în kilometri. Distanța...

Ecografia mamară fără trimitere de la medic, ce trebuie să știi înainte de programare Ecografia mamară fără trimitere de la medic, ce trebuie să știi înainte de programare
Social4 zile inainte

Ecografia mamară fără trimitere de la medic, ce trebuie să știi înainte de programare

E o întrebare pe care o aud des în jurul meu, mai ales de la prietene care au depășit treizeci...

Uncategorized4 zile inainte

Un nou mod de a experimenta sunetul

Un ghid despre ascultarea open-ear cu TCL CrystalClip, care îi ajută pe utilizatori să rămână atenți, confortabili și conectați în...

Eveniment4 zile inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

24.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Eveniment4 zile inainte

CONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL”

24.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Eveniment4 zile inainte

GREENHILL CAPITAL SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETATII  GREENHILL CAPITAL S.R.L.

24.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Top Știri