Biocombustibilul părea, pe atunci, o comoară cu potențial infinit. Și prin România, lanurile de rapiță răsăriseră pet e miri unde, se preconizau investiții mari, private, în fabricile pentru producerea combustibilului bio. Azi, pe buzele tuturor stă propulsia electrică și energia atomică. Biocombustibilii unde sunt?

Stânga-mprejur

Emisiile de CO2 îngrijorează omenirea de multă vreme. O treime din emisiile de CO2 provin din transporturi, gazele cu efect de seră fiind principalul motiv pentru schimbarea climei. În viitor, se preconizează o creştere semnificativă a acestor emisii. În plus, sectorul transporturilor se bazează în proporţie de 98% pe petrol, o cantitate semnificativă importată de combustibil fosil care va deveni mai scump pe măsură ce rezervele se vor diminua. Aici, biocombustibilii păreau soluția savatoare, așa că, la începutu anilor 2000, UE propune o soluţie imediată pentru această situaţie: încurajează înlocuirea motorinei şi a benzinei cu biocombustibili.

Zece ani mai târziu, timp în care UE a promovat biocombustibilii, evident cei numiți ”de primă generație” (mai jos vom vedea cum e cu generațiile astea), s-a ajuns la concluzia că nu prea e bine. Mai precis, în 2013, raportorul Corinne Lepage (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Franța), promovarea combustibililor proveniți din culturile alimentare (biocombustibilii de primă generație, produși din rapiță și ulei de palmier) a avut un impact negativ în țările în curs de dezvoltare, ducând la creșterea prețurilor alimentelor. În plus, pădurile au fost transformate în terenuri pentru producția de biocombustibili – în final fiind generat mai mult CO2 decât a fost redus în transport. Altfel spus, biocombustibilii extrai din rapiță au lovit Europa de două ori: în zona alimentară și vizavi de CO2.

Generația a doua

Problemele legate de biocombustibilii de prima generaţie, precum creşterea preţurilor la produsele alimentare în urma utilizării culturilor alimentare în vederea producerii de etanol, sunt de acum bine documentate. Dar, nu  s-a renunțat la idee, ci s-a mers mai departe în așa fel încât lanțul alimentar să nu fie atins de noul pas.

Astfel, este mai probabil că biocombustibilii de a doua generaţie – care utilizează etanol şi lignină provenite din plante care nu sunt destinate consumului alimentar, din părţile necomestibile ale plantelor alimentare şi din anumite tipuri de deşeuri alimentare – vor constitui o sursă regenerabilă de combustibili mai bună, care nu afectează în mod atât de direct lanţul de aprovizionare cu alimente. Prin urmare, problemele privind siguranţa alimentară şi preţurile la alimente (care sunt exacerbate de subvenţiile pentru biocombustibilii de primă generaţie) pot fi soluţionate parţial prin utilizarea de biocombustibili de a doua generaţie.

Ei, problema cu CO2-ul, însă, rămâne în cotinuare spinoasă. Există posibilitatea  creșterii nete a emisiilor de dioxid de carbon rezultate în urma distrugerii de păduri bătrâne şi de diverse ecosisteme cu scopul de a folosi terenul defrişat pentru culturile destinate producţiei de biocombustibili. Fi el și de generația a doua. Acest proces reduce, de asemenea, biodiversitatea şi numărul de servicii ecologice aferente.

Ce sunt acești biocombustibili noi

Biocombustibili de a doua generație, de asemenea cunoscut ca și biocombustibili avansați, sunt combustibili care pot fi fabricați din diferite tipuri de produse nealimentare biomasă. În acest context, biomasa înseamnă materiale vegetale și deșeuri animale utilizate în special ca sursă de combustibil. Prima generatie biocombustibili sunt realizate din zaharuri și uleiuri vegetale găsite în culturile alimentare folosind tehnologii standard de prelucrare. Materiile prime din a doua generație includ biomasă lignocelulozică sau culturi lemnoase, reziduuri agricole sau deșeuri, precum și culturi dedicate energiei nealimentare cultivate pe terenuri marginale nepotrivite pentru producția de alimente.

Termenul de biocombustibili de a doua generație este utilizat pentru a descrie și utilizarea culturilor nealimentare, a biomasei și a deșeurilor ca materii prime în tehnologiile „standard” de procesare a biocombustibililor.

Până una-alta, un lucru este sigur este important: să se facă distincția între materiile prime de a doua generație și tehnologiile de procesare a biocombustibililor de a doua generație.

Syngas, noua speranță

Syngas, acesta este exponentul cel mai indicat atunci când vine vorba de biocombustibilii de a doua generație. Denumirea vine de la ”gazul de sinteză”, adică  un amestec gazos format în principal din hidrogen, monoxid de carbon și urme de dioxid de carbon. Ei bine, biocombustibili din a doua generație sunt sintetizați din produse intermediare, cum ar fi acest syngas. Spre exemplu, din syngas se poate obține biometanolul care poate fi utilizat în motoare cu metanol sau amestecat cu benzină până la 10-20%,  fără modificări ale infrastructurii. Un alt combustibil de generație nouă este și BioDME, ce poate fi produs din biometanol sau direct din syngas. DME poate fi utilizat în motorul cu aprindere prin compresie . Din DME se poate obține și benzina bio-derivată. Benzina bio-derivată nu se distinge chimic de benzina derivată din petrol și, prin urmare, poate fi amestecată în bazinul de benzină. Și biohidrogenul poate fi utilizat în celulele de combustibil pentru a produce electricitate. Interesant, unii dintre acești noi biocombustibili sunt comercializați ca alcooli amestecați care sunt superiori metanolului pur sau etanolului, în sensul că alcoolii superiori au un conținut energetic mai mare. De asemenea, atunci când se amestecă, alcoolii mai mari cresc compatibilitatea benzinei și etanolului.

Deja suntem pe harta noilor biocombustibili

Grupul austriac OMV, acționarul majoritar al Petrom, construiește la rafinăria sa de lângă Viena o instalație pentru a produce biocombustibili de generația a doua. Unitatea de producție de la rafinăria vieneză va utiliza un catalizator dezvoltat intern de OMV, pentru a produce propanol din glicerină. Glicerina este un produs secundar al fabricației de biodiesel, dar este considerată o materie primă avansată în conformitate cu Directiva II a Uniunii Europene (Directiva privind energia regenerabilă). Propanolul produs în acest mod va fi apoi utilizat ca aditiv bio pentru benzină. OMV va investi în noua rafinărie aproximativ 30 de milioane de euro și ar trebui să fie operațională în 2023. Pentru noi, parte bună este că și Petrom vrea să facă acelai lucru și în România, printr-o investiție de 1,2 miliarde de lei, iar fabrica va fi construită în județul Prahova, o zonă care prin tradiție este importantă pentru industria petrolieră.