Eveniment
“De asta le e teamă lor” – Capital | BrasovulMeu
Laura Codruţa Kovesi revine în actualitate!
Stelian Ion: Kovesi rămâne la Parchetul European. Degeaba urlă băieţii deştepţi ca nişte lupi hămesiţi
Mesaj important transmis de fostul ministru USR al Justiţiei, Stelian Ion. Într-o postare pe pagina sa de socializare, acesta spune că are de gând să le strice bucuria “celor care mai ieri aplaudau intervenția brutală asupra protestatarilor pe 10 august”.
Laura Codruţa Kovesi nu va fi revocată din funcţia de procuror şef european, pentru că procesul din România legat de dobândirea gradului profesional nu are nicio legătură cu numirea în fruntea Parchetului European.
“Și nu doar că nu va fi revocată, dar sunt convins că va conduce EPPO foarte eficient și va scoate la iveala fraudele mari cu fonduri europene, inclusiv cele din România.
De asta le e teamă lor, din cauza asta urlă ca lupii hămesiți. Mai ales că unii băieți „deștepți” își freacă palmele, de când s-a pus în mișcare PNRR”, mai afirmă Stelian Ion pe Facebook.
Fostul ministru al Justiţiei mai vine şi cu un avertisment pentru toate persoanele au de gând “să tragă tunuri pe bani europeni sau care au deja niște scheleți prin dulapuri”. Ei ar trebui să-şi schimbe urgent planurile sau să se pregătească de viaţa după gratii.
Postarea integrală a lui Stelian Ion
“Îmi pare rău să le stric bucuria celor care mai ieri aplaudau intervenția brutală asupra protestatarilor pe 10 august: Laura Codruța Kovesi nu va fi revocată.
Procesul din România legat de dobândirea gradului profesional nu are nicio legatură cu procedura de numire în funcția de procuror șef european. UE nu este sat fără câini, iar tudoreii nu-s prea bine văzuți pe acolo.
Și nu doar că nu va fi revocată, dar sunt convins că va conduce EPPO foarte eficient și va scoate la iveala fraudele mari cu fonduri europene, inclusiv cele din România. De asta le e teamă lor, din cauza asta urlă ca lupii hămesiți. Mai ales că unii băieți „deștepți” își freacă palmele, de când s-a pus în mișcare PNRR.
La numirea în funcția de procuror șef european nu exista condiția de a avea grad de procuror de parchet de pe lângă ÎCCJ, ci de a avea vocația legală de a ocupa cele mai înalte funcții în parchete. Și ghici ce? Din punct de vedere legal, a avut această vocație, ba mai mult, chiar a ocupat efectiv cele mai înalte funcții din Ministerul Public. Iar revocarea, potrivit reglementărilor în vigoare, nu se face de către politicieni, ci de către CJUE.
Ghinion, cum ar zice un clasic în viață! Iar celor care amintesc acum despre revocarea din funcția de procuror sef DNA le aduc aminte doar că doamna Kovesi a câștigat la CEDO procesul împotriva Statului Român legat de această procedură de revocare.
Cei care se pregătesc acum să tragă tunuri pe bani europeni sau care au deja niște scheleți prin dulapuri ar trebui să-și schimbe planurile ori să-și pregătească pijamalele și periuța de dinți.”
Eveniment
iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința
Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura în perioada 21–23 mai, pe Stadionul Știința din Timișoara. Accesul publicului este gratuit.
Evenimentul se adresează studenților, absolvenților și publicului larg.
Manifestarea va avea loc pe Stadionul Știința și se va desfășura pe parcursul a trei zile.
Participanții sunt invitați să ia parte la concerte și activități studențești.
Articol preluat de pe iubimtm.ro
Articolul iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința apare prima dată în Ziarul Nationalul.
Eveniment
Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și depășire a limitelor la Divertiland Water Park. Urmând a se desfășura pe 18 aprilie, primul eveniment programat pentru anul acesta este o competiție sportivă de tip duatlon (alergare-ciclism-alergare), organizată în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și Seven Sport Club.
„Am început 2026 cu o viziune îndrăzneață pentru Venus Social Concept și ne bucurăm de parteneriatele încheiate pentru organizarea unor noi evenimente sportive la Divertiland Water Park. Avem planificate trei competiții de tip duatlon pe parcursul acestui an, dedicate atât adulților, cât și copiilor. Suntem încrezători în succesul acestora și ne bazăm pe cei peste zece ani de experiență pe care echipa noastră i-a acumulat în organizarea de festivaluri și competiții sportive.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Adresat adulților, Campionatul Național Duatlon Tehnic va consta în alergarea pe teren plat (asfalt) și ciclism de șosea pe teren plat, însă cu segmente tehnice. Distanțele de parcurs vor fi variabile, de la 1,5 la 5 km pentru porțiunile de alergare, respectiv de la 9 la 20 km pentru cele de ciclism.
Adresate copiilor, cursele TRIKids vor fi compuse tot din (câte trei) segmente alternative de alergare și ciclism. Distanțele vor fi, de asemenea, variabile (în funcție de vârstă): de la 200 la 1.700 m pentru alergare, respectiv de la 2 la 7 km pentru porțiunile de ciclism.
„În conceperea curselor, foarte importantă pentru noi a fost adaptarea la vârstă, dar și la gradul de pregătire fizică a participanților. Aici am contat, bineînțeles, pe experiența partenerilor noștri specialiști în competiții de tip triatlon, având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor în alergare, ciclism și înot atât pentru grupuri, cât și pentru indivizi. Prin evenimentele sportive organizate de Venus Social Concept la Divertiland dorim să oferim tuturor participanților șansa de a-și testa și îmbunătăți abilitățile fizice și psihice, mai mult decât a obține un loc într-un clasament.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Amplasat în vestul Capitalei și funcțional de mai bine de un deceniu, Divertiland Water Park este deja una dintre destinațiile de relaxare favorite ale bucureștenilor (și nu numai), pe timp de vară. În ceea ce privește organizarea de evenimente, acesta se impune prin atuuri precum suprafața extinsă, de zece hectare, infrastructura completă (scenă, zonă de food, acces la piscine și numeroase atracții acvatice etc.), localizarea accesibilă (A1, km 13, cu acces facil din București), dar și facilitățile prevăzute pentru autoturisme (peste 1.000 de locuri de parcare, alături de stații de încărcare pentru mașini electrice).
Despre VENUS GROUP
VENUS GROUP este un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare (prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build), dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente (prin Venus Social Concept). Proiectele și evenimentele asumate de fiecare divizie sunt susținute de o minuțioasă cercetare de piață, având permanent în vedere adaptarea la cererea reală existentă în piață.
Eveniment
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
În dezvoltarea digitală, multe proiecte pornesc cu entuziasm, dar eșuează din cauza lipsei unei structuri solide. Deși designul și funcționalitățile sunt importante, baza oricărui sistem performant este arhitectura.
Fără o fundație clară, chiar și cele mai promițătoare idei pot deveni greu de implementat și de scalat.
Ce înseamnă arhitectura unui website
Arhitectura unui website se referă la modul în care sunt organizate componentele tehnice și funcționale: structura paginilor, fluxurile de utilizatori, baza de date și integrarea sistemelor.
Aceasta definește modul în care funcționează platforma în ansamblu.
Pentru companiile care investesc în arhitectura site web, această etapă este esențială pentru stabilitatea și performanța proiectului.
De ce este ignorată arhitectura
În multe cazuri, accentul este pus pe design sau pe lansarea rapidă. Arhitectura este tratată ca un detaliu tehnic, deși ar trebui să fie primul pas în dezvoltare.
Această abordare duce la probleme ulterioare.
Probleme generate de lipsa unei arhitecturi
Fără o structură clară, pot apărea:
- dificultăți în dezvoltare
- performanță scăzută
- erori frecvente
- dificultăți în integrare
- costuri ridicate de mentenanță
Aceste probleme afectează direct eficiența platformei.
Scalabilitatea și organizarea
Un sistem bine construit permite extinderea fără a afecta funcționarea. Arhitectura corectă face posibilă adăugarea de funcționalități fără a compromite performanța.
Acest aspect este esențial pentru business-urile în creștere.
Rolul planificării
Planificarea arhitecturii presupune analiză și strategie. Aceasta include definirea obiectivelor, a fluxurilor și a componentelor tehnice.
O planificare corectă reduce riscurile și optimizează procesul de dezvoltare.
Integrarea sistemelor
Website-urile moderne sunt conectate cu multiple sisteme: CRM-uri, platforme de marketing, baze de date.
Fără o arhitectură bine definită, aceste integrări pot deveni dificile sau instabile.
Greșeli frecvente
Printre cele mai frecvente greșeli se numără:
- lipsa planificării inițiale
- dezvoltarea haotică
- modificările frecvente fără strategie
- ignorarea nevoilor viitoare
Aceste aspecte pot duce la blocaje în dezvoltare.
Impactul asupra costurilor
Lipsa unei arhitecturi corecte poate crește costurile pe termen lung. Corectarea problemelor este mai dificilă decât prevenirea lor.
Investiția inițială în structură este mai eficientă decât intervențiile ulterioare.
Arhitectura ca fundament
Un proiect digital solid începe cu o arhitectură bine definită. Aceasta este baza pe care se construiesc toate celelalte componente.
De la idee la sistem funcțional
Transformarea unei idei într-un sistem funcțional presupune mai mult decât design și cod. Arhitectura este elementul care face legătura între concept și implementare.
-
Exclusivacum 6 zileSunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”? – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Viața în Brașovacum 7 zileCum influențează advertorialele SEO vizibilitatea site-ului tău în Google
-
Evenimentacum 5 zileVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Evenimentacum 7 zileIubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
-
Uncategorizedacum 5 zile
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI
-
Evenimentacum 12 oreiubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

