Uncategorized
Cum alegi un aparat de sudura potrivit sarcinilor tale?
Alegerea unui aparat de sudura nu este un lucru deloc usor de realizat, mai ales ca si incepator in acest domeniu. Exista o multime de tipuri de procese de sudura posibile, implicit un numar semnificativ de tipuri de aparate de sudura pe care le poti achizitiona.
Totusi, pentru o achizitie corespunzatoare, trebuie sa stii in primul rand ce tip de sudura vei realiza, precum si ce materiale va trebui sa gestionezi in timpul procesului. Acestea influenteaza in mod direct tipul specific al aparatului si consumabilele de care ai nevoie, printre altele.
Apoi, cand vine vorba de caracateristici generale, continua sa citesti acest articol pentru a afla mai multe si pentru a te pregati corespunzator pentru orice situatie si sarcina de rezolvat!
Analizeaza cu atentie specificatiile aparatului
Specificatiile unui aparat de sudura vor fi mentionate de comerciantul ales de tine. Acestea iti vor spune cu exactitate de ce este capabila unealta pe care esti pe cale sa o alegi, implicit cum o poti folosi intr-un mod eficient.
Alaturi de conceptele teoretice pe care le detii privind procesele si metodele de sudura si de o gama completa de aparate, vei putea alege cateva produse care pot deveni candidatul perfect – dupa aplicarea aspectelor mentionate mai jos, desigur.
Tipul sarcinii de rezolvat – locatia de sudare
In aceasta privinta, trebuie sa raspunzi la o intrebare simpla – vei suda in atelier sau va fi necesara o deplasare? In cel de-al doilea caz, este posibil sa fii nevoit sa apelezi la un aparat de sudura cu un coeficient ridicat de portabilitate.
Desigur, acesta nu trebuie sa fie extrem de usor, dar ar trebui sa poata fi transportat cu usurinta inr-un autovehicul si mutat fara dificultati la nivelul locatiei de sudare.
Pentru procesele de sudare realizate in atelierul personal poti alege un aparat mai voluminos, implicit mai performant sau puternic.
Tipul materialului de sudat si grosimea acestuia
In general, toate aparatele si procesele de sudare fac acelasi lucru – anume sudeaza doua materiale, de regula metale, intre ele. Totusi, anumite tipuri de procese si aparate de sudura pot gestiona o selectie limitata de metale. Apoi, in alte cazuri, grosimea metalului este factorul cel mai important.
Din nou, experienta ta isi va spune cuvantul. Pentru utilizare generala, vei dori sa achizitionezi un aparat de sudura care poate gestiona o selectia variata de metale si totodata de grosimi diferite. Totusi, pentru aplicatii specializate, va trebuie sa achizitionezi aparate caracterizate prin acelasi termen – specializate. Nu vei folosi un aparat general pentru un proces de sudare care necesita atentie sporita la detalii.
Ai nevoie de mai multe informatii si de o gama completa de produse?
Daca raspunsul la aceasta intrebare este da, atunci trebuie sa vizitezi magazinul online de scule si unelte ZEP.ro. Acesta este echipat cu o gama completa de aparate de sudura, echipamente si consumabile aferente, precum si cu o echipa de experti pregatita sa iti ofere mai multe informatii sau sugestii privind achizitia ta.
Alege ZEP – alege scule si unelte de calitate superioara si la un pret avantajos!
Uncategorized
Sondaj Provident: 36% dintre români spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți. 4 din 10 își formează o părere despre cineva după prima conversație
- 42% dintre români își formează o părere despre o persoană după prima conversație, iar 7% în doar câteva secunde
- 56% consideră că oamenii sunt definiți destul de des sau foarte des de o singură decizie
București, 11 iunie 2026 – Românii recunosc că își formează rapid impresii despre cei din jur, dar și că aceste judecăți pot avea efecte de durată. Potrivit unui sondaj Provident realizat împreună cu iVox, 42% spun că își formează o părere despre o persoană după prima conversație, iar 7% în doar câteva secunde.
În același timp, mai bine de jumătate dintre respondenți (56%) consideră că oamenii sunt definiți destul de des sau foarte des de o singură decizie, iar 36% spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți.
În percepția respondenților, aspectul fizic este principalul criteriu după care oamenii sunt judecați rapid în România. 40% cred că felul în care arată o persoană contează cel mai mult, urmat de opiniile exprimate (20%) și de situația financiară (14%).
Modul în care ne exprimăm creează prima impresie
Deși prima impresie se formează rapid, aceasta nu se bazează neapărat pe fapte. Pentru 67% dintre respondenți, felul în care vorbește o persoană este principalul semnal care influențează percepția celorlalți, înaintea hainelor (14%), a locului de muncă (10%) sau a mașinii (4%).
Sondajul arată și ce aleg oamenii să ascundă de teama etichetării. 29% dintre respondenți menționează nesiguranțele personale, 23% situația financiară, iar 20% problemele familiale. În același timp, 17% spun că oamenii evită să recunoască atunci când au nevoie de ajutor.
Printre stereotipurile considerate cele mai răspândite se numără ideea că „tinerii nu vor să muncească” (35%). Alte prejudecăți frecvent menționate sunt că femeile ar trebui să se ocupe de bucătărie (23%) sau că persoanele în vârstă nu țin pasul cu tehnologia (16%).
Chiar dacă judecata rapidă este frecventă, majoritatea respondenților spun că încearcă să își corecteze percepțiile. 65% afirmă că încearcă să înțeleagă mai bine contextul unei persoane atunci când realizează că au greșit, iar 17% spun că își schimbă complet părerea.
„De multe ori, o singură decizie ajunge să definească un om în ochii celorlalți. Am văzut asta de-a lungul timpului, inclusiv în felul în care am fost percepuți ca brand. Dar am văzut și partea mai puțin evidentă: contextul, momentele dificile, alegerile care nu sunt niciodată atât de simple pe cât par din exterior. De aici a apărut această campanie aniversară. Din lucrurile reale pe care le-am înțeles, văzut și trăit în 20 de ani”, spune Florin Bâlcan, Director General Provident.
Campania #DincoloDeEtichete
Provident marchează aniversarea a 20 de ani de activitate în România prin campania #DincoloDeEtichete, care aduce în prim-plan povești, experiențe și situații reale în care oamenii sunt definiți prea repede de o singură alegere. Campania se desfășoară pe parcursul întregului an și include o serie de inițiative de comunicare și activări menite să creeze spațiu pentru dialog și reflecție, dincolo de percepțiile rapide sau etichetele ușor de pus.
Uncategorized
Sistemul prin care organizațiile combat corupția și riscurile de mită
În mediul de afaceri actual, riscul de corupție nu mai este perceput doar ca o problemă juridică, ci ca un factor major de risc operațional, reputațional și financiar. Companiile care activează în piețe competitive sau reglementate sunt evaluate tot mai des nu doar după performanța economică, ci și după modul în care își controlează riscurile etice.
În acest context, o certificare ISO 37001 reprezintă un instrument formal prin care organizațiile demonstrează că au implementat un sistem eficient de prevenire, detectare și gestionare a mitei și a corupției. Standardul ISO 37001 stabilește cerințele pentru un sistem de management anti-mită, aplicabil atât organizațiilor private, cât și instituțiilor publice.
Ce este ISO 37001 și ce problemă rezolvă în practică
O certificare ISO 37001 este un standard internațional dedicat sistemelor de management anti-mită, conceput pentru a ajuta organizațiile să prevină implicarea în acte de corupție, fie direct, fie prin intermediari. Standardul nu promite eliminarea completă a riscului, ci impune un cadru de control structurat, care reduce semnificativ probabilitatea apariției unor astfel de situații.
În esență, sistemul se bazează pe politici clare anti-mită, evaluarea riscurilor specifice activității organizației, controale financiare și proceduri de due diligence pentru parteneri de afaceri. În plus, accentul este pus pe responsabilitatea conducerii, care trebuie să demonstreze implicare activă în prevenirea corupției.
Informațiile despre procesul de certificare și aplicarea standardului sunt detaliate de organisme specializate precum IQCR, care oferă servicii de audit și certificare ISO 37001 în conformitate cu cerințele internaționale.
Cum funcționează un sistem de management anti-mită
Implementarea unui sistem conform ISO 37001 presupune construirea unui cadru intern de control care acoperă toate activitățile sensibile ale organizației. Acest lucru include analiza riscurilor de corupție în procesele de achiziții, vânzări, relații cu autoritățile sau parteneriate comerciale.
Un element central este definirea clară a politicii anti-mită, care stabilește reguli explicite privind interdicția oferirii sau acceptării de beneficii necuvenite. Această politică trebuie comunicată intern și aplicată consecvent, fără excepții.
De asemenea, organizația trebuie să implementeze mecanisme de raportare a incidentelor și canale sigure prin care angajații pot semnala suspiciuni fără teama de represalii. În acest mod, sistemul devine nu doar preventiv, ci și reactiv.
Rolul conducerii în certificarea ISO 37001
Un aspect esențial al standardului este implicarea directă a conducerii superioare. Spre deosebire de alte sisteme de management care pot fi delegate departamentelor operaționale, o certificare ISO 37001 impune responsabilitate explicită la nivel de top management.
Conducerea trebuie să demonstreze nu doar susținere formală, ci implicare activă în implementarea și menținerea sistemului anti-mită. Aceasta include alocarea de resurse, aprobarea politicilor și monitorizarea periodică a eficienței sistemului.
Fără acest angajament, certificarea devine imposibilă, deoarece auditorii evaluează în mod direct cultura organizațională și modul în care etica este integrată în procesul decizional.
Cum decurge procesul de certificare ISO 37001
Procesul de certificare începe cu analiza inițială a organizației și identificarea domeniului în care sistemul anti-mită va fi aplicat. Ulterior, se realizează evaluarea riscurilor și implementarea controalelor necesare pentru reducerea expunerii la corupție.
După implementare, organizația intră într-un proces de audit extern realizat de un organism de certificare independent. Auditorii verifică atât documentația, cât și aplicarea efectivă a procedurilor în activitatea zilnică.
Certificarea nu se bazează pe declarații, ci pe dovezi concrete, cum ar fi procese documentate, evaluări de risc actualizate și exemple de aplicare a politicilor anti-mită în situații reale.
Beneficiile unei certificări ISO 37001 pentru organizații
Implementarea unui sistem de tip ISO 37001 aduce beneficii semnificative dincolo de simpla conformitate. În primul rând, reduce riscul financiar și juridic asociat actelor de corupție, care pot genera pierderi majore și sancțiuni severe.
În al doilea rând, certificarea îmbunătățește reputația organizației, demonstrând partenerilor și clienților că aceasta operează pe baza unor principii etice clare. În multe industrii, acest aspect devine un criteriu de selecție în procesele de achiziție sau colaborare.
De asemenea, sistemul contribuie la standardizarea proceselor interne și la creșterea transparenței decizionale, ceea ce reduce ambiguitățile și riscurile operaționale.
Diferența dintre implementare și certificare
Este important de înțeles că implementarea ISO 37001 și certificarea propriu-zisă sunt două etape distincte. O organizație poate adopta principiile standardului fără a fi certificată, însă certificarea implică validarea externă a sistemului de către un organism independent.
Această validare oferă credibilitate suplimentară și este adesea cerută în relațiile comerciale internaționale sau în colaborarea cu instituții publice. Practic, certificarea transformă un sistem intern de bune practici într-un avantaj competitiv recunoscut oficial.
ISO 37001, ca instrument de încredere în mediul de afaceri
Într-un context economic în care transparența și integritatea devin criterii esențiale de evaluare, certificare ISO 37001 nu mai este doar o măsură de conformitate, ci un semnal clar de maturitate organizațională.
Prin implementarea unui sistem anti-mită structurat, organizațiile nu doar că reduc riscurile legale și financiare, dar își consolidează și poziția pe piață, construind relații bazate pe încredere și responsabilitate. Pe termen lung, acest tip de certificare contribuie direct la stabilitatea și sustenabilitatea oricărei afaceri moderne.
Uncategorized
Migrarea între ecosisteme, pusă la încercare: Theo Rose trece de la Apple La HONOR
Noua colaborare dintre Theo Rose și HONOR aduce în prim-plan una dintre cele mai discutate provocări din industria smartphone: teama utilizatorilor de a schimba ecosistemul cu care s-au obișnuit. Printr-o experiență reală de utilizare, parteneriatul explorează cât de simplă poate deveni tranziția atunci când tehnologia este construită în jurul utilizatorului, nu al barierelor dintre platforme.

București, 12 iunie 2026 – În industria smartphone, una dintre cele mai mari provocări nu este alegerea unui nou dispozitiv, ci decizia de a părăsi ecosistemul cu care cu care s-au obișnuit.
Prin noul parteneriat dintre Theo Rose și HONOR, experiența unei tranziții reale între ecosisteme devine relevantă pentru milioane de utilizatori care iau în calcul o schimbare similară.
După ani de utilizare exclusivă a ecosistemului Apple, artista a ales să facă tranziția către HONOR, testând în condiții reale cât de simplu poate fi procesul de migrare a datelor și adaptarea la o nouă experiență digitală.
Transferul contactelor, fotografiilor, videoclipurilor și aplicațiilor a fost realizat prin funcția HONOR Device Clone, fără pierderi de informații și fără procese tehnice complexe.
„Recunosc că partea care mă preocupa cel mai mult era mutarea efectivă a datelor. După ani în care am folosit același ecosistem, aveam impresia că schimbarea va fi complicată și că voi pierde timp cu setări și transferuri. În realitate, procesul a fost surprinzător de simplu. Cred că mulți utilizatori evită să facă o schimbare nu din cauza dispozitivului în sine, ci din cauza percepției că tranziția este dificilă”, a declarat Theo Rose.

Experiența artistei reflectă o tendință tot mai vizibilă în industrie: utilizatorii sunt din ce în ce mai deschiși să reevalueze ecosistemele tehnologice pe care le folosesc, atât timp cât procesul de tranziție este simplu și fără compromisuri.
Pe lângă migrarea facilă, Theo Rose a remarcat autonomia extinsă a bateriei și instrumentele AI disponibile nativ, inclusiv funcțiile creative, bazate pe inteligență artificială dedicate generării și editării conținutului.
Pentru HONOR, colaborarea reprezintă o demonstrație practică a strategiei companiei de a construi un ecosistem deschis, care pune accent pe libertatea de alegere și pe o experiență simplă de utilizare.
„În ultimii ani, industria a funcționat pe ideea că utilizatorii sunt blocați într-un ecosistem. Noi credem că tehnologia trebuie să ofere libertate de alegere, nu bariere. Experiența lui Theo Rose demonstrează exact acest lucru: schimbarea este posibilă, simplă și lipsită de compromisuri”, a declarat Sabina Știrb, Marketing Director HONOR România.
Prin această colaborare, Theo Rose va explora și documenta experiența de utilizare a ecosistemului HONOR, inclusiv conectivitatea dintre telefon, tabletă și căști, oferind comunității sale o perspectivă autentică asupra modului în care tehnologia poate simplifica activitățile de zi cu zi.

„Am descoperit că uneori rămânem într-o zonă de confort doar pentru că ni se pare mai simplu. În realitate, atunci când tehnologia lucrează în favoarea ta, schimbarea poate fi surprinzător de ușoară”, punctează Theo Rose.
Experiența acestui parteneriat arată că una dintre cele mai mari bariere asociate schimbării de smartphone este adesea una de percepție. Atunci când migrarea datelor și integrarea dispozitivelor se realizează simplu și rapid, utilizatorii sunt mai liberi să aleagă tehnologia care li se potrivește cel mai bine.
-
Evenimentacum 7 zileBeneficiarul STUDIO VOLM SRL anunță finalizarea proiectului cu codul 55/RUE2330/C9/I3 din cadrul Apelului DIGITALIZAREA IMM-URILOR
-
Uncategorizedacum 7 zileHONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România
-
Evenimentacum 7 zileAmbrozia trebuie smulsă acum: apel la voluntari pentru acțiune de curățare în Parcul Natural Văcărești
-
Evenimentacum 2 zileDELAF IMPEX S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI DELAF IMPEX S.R.L.”
-
Evenimentacum 2 zileEl Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou
-
Evenimentacum 17 oreDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Evenimentacum 9 oreTERRACAD SRL anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea societății TERRACAD SRL”
-
Uncategorizedacum 6 zileABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4

