Exclusiv
OPINIE/ Au monoplizat media, au monoplizat puterea, au monopolizat administrația – adică au drept de veto moral și material absolut asupra oricărui cetățean
Unei turme de „gură-cască” de profesie, obișnuită să trăiască fără să gândească pentru ce și de ce există, pe care orice șmecheraș, mai răsărit, cu pretenții de leader o „păstorește” pe principiul deja consacrat al specularii ignoranței și obedienței – moștenire turco-fanariotă -, circul iscat de bătălia grupărilor mafiote (partide și alianțe politice), pentru acapararea sau menținerea puterii în Romania, cu „lovituri sub centură” sau „călcat în picioare”, indiferent de nume, poziție sau notorietate, îi oferă turmei doza zilnică necesară de prosteală, suficientă pentru a-i potoli foamea de paranormal și absurd, ce-i ocupă aproape tot timpul ce-ar trebui dedicat gândirii și rațiunii.
Intr-o țară în care intelectualii „pur sânge”, sub presiunea fuduliei mediocrului, au fost substituiți de loazele parașutate pe orbita (in)culturii de sistemul de invațământ falimentar, marca Cocuța Andronescu &Co. – capabil să metamorfozeze handicapații mintali în doctori și să transforme marile Universități în afaceri de familie -, reperul moral, social și material, a fost grav pervertit. Atât de grav încât realul a fost substituit cu fictiv-ul și valoarea cu diletantismul tip copy-paste, forțate până la absurdul recunoașterii și consacrarii semi-analfabetului – ce nu înțelege nici cea ce-a copiat -, ca fiind produsul evoluției intelectuale corecte și normale și că aceasta este limita etalon (!!??).
Cu cât circoteca generată de loviturile reciproce ce și le administrează deținătorii și urzupatorii puterii ia amploare, cu atât efectul de bumerang – generat de evaporarea treptelor scării cocoțării intelectuale, ce-i lasă suspendati in gol pe cei ce n-au apucat să ajunga la destinație și să-și securizeze ascensiunea -, este mai devastator, iar circul mai mare. Cu cât lăcomia după titluri – a căror anulare îngroapă cariere, vise de preamărire, de control total al puterii -, e mai mare și efectul e pe masură: sparge cupola opaca ce ținea ascunsă vederii mizeria unui sistem impostor, aflat în putrefacție, ce transformase substituția valorii într-o deja consacrată activitate și arată dimensiunea absurdă a pervertirii societății. Rezultatul ? Circ la vedere cu nume și prenume de „titani” transformați în pulbere și percepția că nimic nu mai e credibil !
Astfel, mai târziu (poate chiar prea târziu !) dar sigur, rând pe rând – chiar dacă se zbat și încearcă să se agațe de orice -, după ce treptele imaginare ale culturii și eșafodjul inexistent al educației dispar, „împărații” goi ai prezentului, despuiați de ceea ce n-a existat și n-au deținut real, iși etalează goliciunea intelectuală, spirituală și morală, aterizând forțat, cu zgomot uriaș și consecințe pe măsură, din înaltul „zonei zero” (plagiindu-l pe Dragnea), pe pista obscură de unde s-au lansat aiurea într-un univers străin posibilităților. Numai că „doborârile” sunt și ele selective !
Și dacă privindu-i pe un Oprea (etalon al absurdului intelectual, creat din nimicul cotidian și din absolutismul mediocrității) sau pe un Ponta (recuperat din gările pariziene si propulsat pâna în vârful „piramidei”, pe căi oculte, pentru a servi „cauza” păpușarilor manevranți), nimeni nu poate avea pretenții, pentru că oportunismul și lipsa de scrupule sunt instrumente ce fac parte din trăsăturile caracterului lor, e regretabil și de neînțeles faptul că au și contracandidați ce n-ar fi trebuit să se regăsească pe aceste liste – unii chiar promisiuni morale certe, gen Koveși -, care, din vanitate și orgoliu (poate chiar îndreptățite), s-au lăsat seduși de aceasta „fata morgana” a supraevaluării posibilităților intelectuale, mușcând momeala „dulce-amară” a parvenirii intelectuale prin furt. Pentru că indiferent de justificări, verdictul moral e dat și eticheta aplicată !
Ca o cangrenă ce se întinde progresiv, pseudo-educația cocoțată artificial pe piedestalul culturii românești, caracterizată prin diplome (bacalaureate, masterate, doctorate) obținute fraudulos, infestează societatea normală, grăbindu-i sfârșitul. Iar efectul general va fi ceea ce nici comuniștii n-au permis, chiar dacă au prerorat dogmatic: dictatura prostiei șmecherești. O dictatură ce-și face tot mai simțită prezența în toate mediile posibile: artă, cultură, muzică, administrație, politică, unde manelismul, de toate tipurile și formele, tinde să devină unica forma de manifestare posibilă și acceptată. Clanuri familiale, nepotismul, încuscririle politice, obligațiile de toate genurile, traficul de influență, amantlâcul, mita, sunt instrumentele reale ale mangerierii unei societăți bolnave, care nu înțelege că mai există și viitor. Viitor pe care, cinici, cei din „zona zero” a politicii de azi, omițând că sunt efemeri, îl sacrifică de dragul unui prezent în care, inconștienți, consumă sau distrug toate resursele disponibile, inclusiv cele ale regenerării valorilor intelectuale și academice, pe care le condamnă la dispariție.
La fiecare pas (cu excepția corporațiilor unde sistemul de valori este structurat pe „competența” în creșterea profitului și unde pseudo-valorile nici nu îndrăznesc să atingă clanța ușii) ne lovim de incompetență crasă, de creațiile abominabile – făcute parcă să ne țină într-un permanent stres -, a unei societăți bolnave și a unui sistem mega-corupt și virusat de pseudo-valoare, în care impunerea incompetenței se face cu forța politicului și cu apucăturile dictatoriale ale imbecilului ale cărui limite îi creează stres și frustrare în fața inteligenței. Semidoctul, cu masterat sau diploma de doctorat (după ce și-a cumparat bacalaureatul și examenele în facultate) este prototipul veșnicului complexat, produsul unui sistem al cărui faliment e amânat nu de efectele managementului, ci de resursele ce mai trezesc interes și care reprezintă garanția creditării prostiei cronice, dincolo de posibilitatea de rambursare. Modelul creat de „zona zero” a politicii și de indifernța criminală a unei caste ce greu mai poate fi numită de intelectuali.
Și când mediul academic real, nu se simte frustrat și concurat neloial de academiile „opriste”, nu reacționează la prezența în rândurile lor a impostorilor și acceptă să fie „colegi” cu cei ce practică furtul intelectual, ba chiar îi mai și apără cu înverșunare, problema devine mai mult decât gravă. Pune sub semnul incertitudinii chiar existența întregului mediu academic sau, cel puțin din punct de vedere moral, confirmă virusarea totală a mediului academic de către impostori.
Multiplicarea „academicienei”, Elena Ceaușescu, nu e numai un accident în istoria României și o ofensă impardonabilă adusă mediului academic sau intelectualității române, ci a devenit un brand de țară, mai celebru decât logo-ul lui Udrea (pe care DNA l-a scăpat la „analiză”). Prin imitație, apartența la academie a devenit un fenomen de masă, accesibil oricui își permite material sau prin trafic de influență. Duicu, Oprea, Ponta și multe alte mii de astfel de pseudo-valori – născute și lansate de conjunctura nefericită a tranziției dintre culturile comuniste si capitaliste -, „strălucind” la capitolul incultură și mediocritate intelectuală, excelând însă în copy-paste, adică în furt intelectual, sunt exemple incontestabile ale declinului intelectual al generației pro-profit. Cocoțați pe scări inexistente, construite din fumul iluzoriu al pseudo-valorii și, stupid, ajunse, prin ironia tragică a unei sorți predestinate, „colegi” cu Neagu Djuvara, Mircea Malița, Nicolae Manolescu, Dumitru Radu-Popescu, Mihai Sora, Gabriel Liceeanu și alți scriitori sau membrii marcanți ai Academiei române, Duicu, Oprea, Ponta &Co, au coborât ștacheta valorii intelectuale dincolo de orice limita acceptabilă. Ba chiar, cu tupeu incomensurabil, unii, precum Oprea, și-au arogat și statutul de formatori de academicieni având impresia că sunt superiori ocupanților de drept a statutului de academician, deci, comportându-se ca atare. Și tot ca o ironie a sorții și o dovada a lipsei limitelor decenței morale, ca și „baroul” lui Bota, Academia de Științe ale Securității Naționale a lui Oprea, un lăcaș al mediocrității prezentat ca și cultură, s-a vrut un substitut al Academiei naționale de Informații și o anexa a Academiei Române. Chiar așa ?
Seamana, tot mai mult, cu varsarea hârdaului cu fecale în public. Un circ permanent caracterizat de mega-țigănismul imoral, în care unica certitudine e că nu există scrupule sau limite. Sub ochii unei nații condamnată, prin toate mijocele posibile la incultură și ignoranță, aceleași specimene, ariviste, contaminate de virusul puterii, care au în comun mediocritatea, își joacă, la infinit, rolurile prin care reușesc să prostescă și să obțină – cu largul și inexplicabilul concurs al cetățeanului care nu știe să deosebească teatrul de realitate -, dreptul de a-l fura și minți la infinit. Au monoplizat media, au monoplizat puterea, au monopolizat administrația – adică au drept de veto moral și material absolut asupra oricărui cetățean. Un prilej de resetare a memoriei cetățeanului, din care, subit, dispar marile hoții, gen „Microsoft”, „Petromidia”, „Petrom”, „ANRP”, miliardele de lei mită, evaziunile fiscale de miliarde de lei, minciunile ordinare și promisiunile neonorate, chiar și „defilările” în cătușe sau condamnările (ce încep să devină titluri de glorie !), care, sunt substituite, pervers, cu circul răfuielilor dintre grupările ce-au devalizat împreună țara, au furat și mințit deopotrivă și care, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, servesc, în continuare, același teatru de prost gust, greu digerabil, adică aceleași promisiuni electorale, gen Ceaușescu: vă mărim pensiile și vă asigurăm securitate socială, adică încurajăm lenea și generalizarea incompetenței, dacă ne votați și ne oferiți puterea. Și ce dacă limitele ridicolului nu mai există ? Și ce dacă cenușiul a înlocuit tot spectrul culorilor ? Pentru ignorantul votant e suficient !
Exclusiv
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi
În episodul 42 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, după cazurile CAR-ului „Academiei de Cămătărie” (Matei Tatiana, Neacșu Silviu & Co.), după ofițerul SIPI bețiv și amenințător de polițiști (Dan Alexandru Manuel), după Pinochio Stoican – eternul bolnav și parcatul pe trecerea de pietoni cu girofarul MAI 62487 – revine în scenă noua generație: agentul Stroe Iulian, produs „de serie” al școlii de slugărnicie polițienească made in Băicoi.
Totul, evident, pe fondul unei conduceri IPJ Prahova care, conform articolelor noastre anterioare și documentelor consultate, tolerează incompatibilități, combinații la CAR, dosare „neterminate” și SIPI/DGIPI + DGA care par să doarmă în papuci.
„Băiat de Băicoi”, agresiv de mic, „investigator” de mare…”clasa”
Conform relatărilor mai multor surse locale și ale colegilor săi, Stroe Iulian este „de-al casei”: din Băicoi, crescut în scandaluri, cunoscut ca fiind agresiv și implicat în tot felul de conflicte încă înainte să îmbrace uniforma de polițist.
De aproximativ doi ani în Poliție, deja „obosit” de stat în stradă la patrulare, a găsit scurtătura clasică:
- nu prin competență, nu prin dosare lucrate exemplar,
- ci prin lustruit scaune și alte părți anatomice ale șefului său direct, Stoican Bogdan (același Pinochio de la Băicoi, prezentat anterior de noi, aflat într-un etern concediu medical și cu autospeciala parcată pe trecere de pietoni cu girofarul aprins – conform imaginilor și descrierilor publicate în articolele anterioare).
Rezultatul: Stoican, „înduioșat” de atâta zel servil, îl mută pe Stroe de la patrulare la Investigații Criminale – compartimentul unde teoretic se lucrează dosare penale serioase, practic se rezolvă – conform numeroaselor relatări interne – după „indicatiile penale” ale șefului.
Investigator cu Mercedes „pe folii”: „Eu dau talon, voi ce aveți?”
Cât timp a fost în stradă, martorii și cei amendați îl descriu pe Stroe Iulian ca pe un mic zeu abuziv al proceselor-verbale:
- PV-uri greșite,
- taloane reținute la „folii” pentru șoferi,
- totul pe fondul unei necunoașteri crase a legii.
Detaliul savuros (și perfect ilustrativ pentru dublul standard de la Băicoi):
- Pe rețelele de socializare, același agent Stroe se etalează mândru cu un Mercedes alb, stil „cocalar premium”,
- cu folie neagră pe geamurile față, exact tipul de folie pentru care, în mod normal, se iau taloanele.
La Băicoi însă, conform surselor noastre, Stoican nu vede, Rutiera nu vede, IPJ nu vede, DGIPI nu vede, DGA doarme – doar cetățeanului simplu i se ia talonul „pentru exemplu”.
Amenda cu întârziere de 5–6 luni: „Ai vorbit? Ți-am făcut dosar de ghiveci!”
Cazul care spune totul despre modul în care se înțelege legea la Băicoi îl are în centru pe Epurescu Alexandru Gabriel, un cetățean din oraș, intrat pe lista neagră a agentului.
Conform relatărilor cetățeanului, confirmate de copia procesului-verbal, Stroe Iulian decide să-l sancționeze astfel:
- Data faptei: 21.12.2025, ora 12:30–13:00
- Data aplicării sancțiunii: 24.05.2026
- Suma amenzii: 750 lei
- Infracțiunea de mare pericol social, după cum scrie în PV:
„în data de 21.12.2025, ora 12.30-13.00, a tulburat ordinea și liniștea publică prin aruncarea unor ghivece amplasate în fața imobilului cu nr. 60 de pe strada George Coșbuc din oraș Băicoi, jud. Prahova, totodată prin aceste acțiuni a provocat scandal”.
Problemele logice și juridice evidente, invocate chiar de cel sancționat în contestație:
- Dacă agentul nu era de față, cum a constatat personal „aruncarea ghivecelor”?
- Dacă era de față, de ce aplică amenda după 5–6 luni și nu atunci, pe loc, sau în scurt timp după?
- Ce înseamnă, în limbaj de drept și bun-simț, că „spargerea unui ghiveci” a „provocat scandal”?
S-a certat ghiveciul cu cineva? S-au bătut jardinierele între ele?
Citind descrierea, pare mai degrabă un text scris ca să „dea bine la hârtie” decât o constatare obiectivă. Iar intervalul de 5–6 luni dintre faptă și amendă, dublat de reputația de „agresiv” a agentului, alimentează suspiciunea – rezonabilă – de răzbunare personală pentru faptul că omul „a deschis gura”.
Cetățeanul a contestat sancțiunea, semnalând exact aceste ciudățenii. Rămâne de văzut ce va spune instanța. IPJ Prahova, SIPI Prahova, DGIPI și DGA nu par, deocamdată, prea deranjate.
Cariera „de birou”: n-ai vechime, n-ai habar, dar ai limbă de șef
În loc să-și asume munca de stradă, unde ești testat de realitate și de lege, Stroe se „reprofilează” rapid:
- Obosit după mai puțin de doi ani de patrulare,
- se cere (și reușește) să fie mutat la Investigații Criminale,
- vezi Doamne, ca să „lucreze dosare”.
Conform relatărilor din interiorul Poliției Băicoi, situația reală ar fi următoarea:
- Dosarele penale care implică oameni „potenți” din Băicoi, cu bani sau cu legături politice, ajung la compartimentul unde Stoican are oamenii lui, aduși, mutați, influențați;
- dacă dosarul nu prezintă interes pentru „rețea”, stă la sertar, se plimbă, se prăfuiește;
- procurorii cu care lucrează Stroe îl cataloghează drept „NU ȘTIE NIMIC” – asta spun surse din sistem, nu noi.
Micul „investigator” se plimbă prin oraș, nu rezolvă nimic notabil, dar are statut: nu mai e simplu agent de teren, e „de birou”. Salariul merge, mașina cu folie merge, ghivecele cad, iar amenzile vin la 5–6 luni după.
Episodul „activistul B” și camionul cu bușteni: lemnul nu moare, doar se „evapora”
Conform relatărilor noastre anterioare și discuțiilor din IPJ Prahova, povestea cu „activistul B” (caz despre care am mai scris) e definitorie pentru modul în care se face „ordine” la Băicoi:
- un camion cu bușteni este tras pe dreapta de polițiști;
- în mod normal, ar trebui verificări serioase, eventual amendă, poate chiar confiscarea lemnului;
- în scenă intră influența lui Stoican Bogdan, care își face „simțită prezența” printre subordonați;
- polițiștii sunt, practic, „convinși” să nu dea amendă și să nu confiște lemnul.
Conform surselor din IPJ, s-a făcut „tam-tam” intern pe tema asta, „știe tot IPJ-ul”, dar, ca de obicei, nu s-a făcut nimic concret împotriva lui Stoican. Dosarele, eventualele rapoarte, criticile – toate s-au topit în marele „nimic” instituțional.
În acest context, apariția și promovarea unuia ca Stroe la Investigații nu e o întâmplare, ci o consecință logică. Așa arată „dezvoltarea de cadre” în această grădiniță polițienească.
Invidia lui Stoican: șeful de la Rutieră, vila de la Cocosesti și salariile de merit
Surse din IPJ Prahova povestesc că Stoican Bogdan, acest mic „baron” local de la Băicoi, avea o obsesie: un șef de la Serviciul Rutier.
- „De ce îi permite conducerea IPJ să lucreze multe ore de weekend și să încaseze bani?”,
- „De unde are bani să-și facă vilă mare la Cocosesti, pe deal?”,
- „De ce el e abonat la salarii de merit și eu nu?” – cam așa ar fi sunat lamentările lui Stoican, repetate „pe unde prindea pe cineva prin curtea IPJ”, conform martorilor.
Ironia maximă:
- același Stoican, în loc să se uite în propria ogradă (concedii medicale la foc continuu, autospecială parcată pe trecere de pietoni cu girofarul aprins, influențe în dosare, episodul cu buștenii, „Academia de Cămătărie” și alte spețe publicate în articolele noastre anterioare),
- aruncă suspecte și bârfe asupra altora, în timp ce își crește propria „echipă” de executanți – printre care și proaspătul „investigator” Stroe.
DGIPI și DGA: instituții „paralizate”, dar nu din lipsă de informații
În toată această poveste, numitorul comun este tăcerea și inactivitatea structurilor care, teoretic, ar trebui să curețe sistemul:
- DGIPI/SIPI Prahova, deja pomenite în articolele anterioare în legătură cu Marius Enache, cu amenințări cu dosare penale și protejarea unor combinații,
- DGA, invocată de fiecare dată când vorbim de corupție tolerată, băuturi, intimidări de jurnaliști sau polițiști corecți (vezi cazul Dan Alexandru Manuel, ofițer SIPI beat, agresiv, confirmat de instanțe).
În loc să vedem anchete serioase pe:
- CAR IPJ Prahova – „Academia de Cămătărie”, cu funcționari și polițiști implicați, conform documentelor prezentate anterior;
- cazurile Păulești, Băicoi, Pinochio, camioanele cu bușteni,
- dubla măsură în sancționarea cetățenilor vs. mașinile și oamenii de „sistem”,
avem un tablou în care DGIPI și DGA par „paralizate”, dar nu din lipsă de date, ci din lipsă de voință.
Concluzie: Grădinița de cadre produce… ce i se cere
Când ai:
- un IPJ condus de oameni cu incompatibilități și concursuri ratate,
- un CAR transformat, conform surselor și documentelor, într-o mafie financiară internă,
- un SIPI Prahova care dă oameni ca Dan Alexandru Manuel, bețiv și amenințător de polițiști (cu plângeri respinse de instanță, conform hotărârilor deja prezentate),
- un Pinochio Stoican care își face jocurile la Băicoi,
- și, în final, un agent precum Stroe Iulian, cu vechime de „bebeluș” și apucături de „mic baron local”,
nu mai vorbim de întâmplări izolate. Vorbim de sistem.
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” nu produce polițiști în slujba legii, ci cadre în slujba rețelei:
- unii se ocupă de dosare „la comandă”,
- alții de amenzi cu întârziere pe bază de ghiveci,
- alții de camioane cu bușteni care dispar din atenția organelor,
- iar cei mai norocoși își ridică vile la Cocosesti și se ceartă pe salarii de merit.
Episodul 42 nu e finalul, ci doar o altă piesă dintr-un puzzle în care, dacă nu se întâmplă nimic la nivel de DGIPI, DGA și conducere centrală, grădinița de cadre va continua să producă aceeași recoltă:
agresivi, analfabeți, obedienți – dar perfect integrați în sistem. Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Fermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină – Ziarul Incisiv de Prahova
România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii își numără boabele de grindină de mărimea oului de struț, băieții deștepți de la AASNACP (Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor) au pus la punct o schemă atât de perfectă, încât și vrăjitoarele care aduc ploaia ar muri de invidie.
Concluzia este oficială, sub antet guvernamental: Sistemul nu trage, nu protejează, dar încasează tot!
Matematica de birt: Zero rachete = 98% buget executat. Record mondial de „mers în gol” pe bani publici
Potrivit Raportului de activitate nr. 25/14.01.2026, anul 2025 a fost „Anul Sfânt al Lenei”. S-au lansat ZERO rachete, dar s-au tocat 94,167 milioane de lei. Din acești bani, vreo 80 de milioane s-au dus pe „pază și conservare”. Adică statul român plătește armate de paznici să stea cu ochii pe niște țevi goale care nu fac nimic, în timp ce grâul fermierilor e făcut praf.
Corpul de Control al Prim-ministrului (CCPM) a rămas mască: programul 2010-2024 a fost realizat doar în proporție de 39%, dar banii au zburat din conturi în proporție de 100%. Este ca și cum ai plăti o vilă cu trei etaje, dar constructorul ți-ar lăsa doar o groapă și un paznic la poartă.
Hectarele de carton și cifra magică: 2,3 milioane de hectare „protejate” prin puterea gândului
Indiferent că trage 2.674 de rachete (ca în 2024) sau că nu trage niciuna (ca în 2025), AASNACP raportează obsesiv aceeași cifră: 2,3 milioane de hectare protejate. Curtea de Conturi confirmă în adresa nr. 39458/2026 că aceste hectare sunt pură ficțiune. Nu există delimitări, nu se folosesc datele APIA, nu se știe care fermier e „salvat”. E o „protecție” mistică: noi vă spunem că sunteți protejați, voi ne dați milioanele, și toată lumea e fericită – mai puțin ăia care au culturile distruse.
„Vrancea, Vrancea, vrei-nu-vrei, dă-ne banii pe rachete, bre!”
Noul front al mafiei s-a mutat în Vrancea. Documentul nr. 41034 din 27.07.2026 arată cum vicepreședintele Vasile Pamfil și asociația sa urlă în pustiu. Consiliile Consultative, unde fermierii ar trebui să aibă un cuvânt de spus, sunt ca extratereștrii: toată lumea vorbește despre ele, dar nimeni nu le-a văzut funcționând. Curtea de Conturi a dat termen până pe 31.12.2026 să mimeze legalitatea. Adică, mai avem încă un an de grație în care „rachetiștii” pot dormi liniștiți pe milioane.
Știință cu termen de valabilitate expirat: Pilotăm norii din 2040 cu avize din 2007
AASNACP vrea să modifice clima României până în anul 2040 folosind un Bilanț de Mediu din 2007! Este ca și cum ai încerca să conduci un Tesla folosind permisul de conducere al bunicului pentru căruță.
Corpul de Control confirmă: NU există studii de impact asupra mediului, nu există monitorizare independentă. Singura „știință” pe care o stăpânesc este „știința de birt”: „După ce aprobăm programul de miliarde, o să vedem noi și ce facem cu mediul”. Întâi tragem, apoi vedem dacă mai rămâne cineva viu să se plângă.
Monopolul de aur: Licențe cu ușa încuiată și rachete „leșinate” pe banii proștilor
CCPM a dat cu documentele în masă: licențele de operare s-au dat prin negocieri directe, fără concurență, doar pentru firmele „care trebuie”. Iar când rachetele expiră în depozite pentru că operatorii sunt incompetenți, cine plătește prelungirea valabilității? Ați ghicit: tot bugetul statului! Operatorul încasează, statul repară rachetele expirate, iar fermierul primește praful de pe tobă.
Tánczos Barna și „logica de fier”: „Fermierii sunt cobai, dar noi știm mai bine”
În timp ce 93% dintre fermierii din Prahova spun un „NU” hotărât acestui experiment chimic, vicepremierul Tánczos Barna plânge la TV că nu e corect să decidă prahovenii pentru Călărași. Documentele arată însă că nimeni nu vrea să decidă pentru alții, ci doar să nu mai fie bombardați cu iodură de argint fără studii.
Statistica e necruțătoare: în 2025, fără nicio rachetă trasă, Prahova a avut recolte record la grâu și rapiță. Mitul „fără noi muriți” s-a pulverizat mai repede decât un nor de ploaie atins de o rachetă de 400 de euro.
Armura de hârtie: Procedurile PO-50, PO-52 și auditorul singuratic
Pentru a se apăra de audit, AASNACP a fabricat o tonă de „proceduri” (PO-48, PO-49, PO-56). Au procedură pentru orice: pentru corupție (PO-52), pentru avertizori de integritate (PO-53), chiar și pentru IT. Pe hârtie, sunt îngeri. În realitate, Compartimentul de Audit Intern are un singur angajat. Un singur om care ar trebui să verifice cum zboară 100 de milioane de lei. Este ca și cum ai pune un singur portar la o finală de Champions League în care poarta are 10 kilometri lățime.
Concluzie: Argint în nori, plumb în buget și multă găteală în instituții
Fermierii rămân „eroii tragici ai gliei”, singurii care plătesc nota de plată pentru acest experiment grotesc. „Mafia Antigrindină” a reușit să transforme cerul României într-un bancomat privat.
Cu un program realizat doar 39%, cu omologări care durează de 18 ani și cu o nepăsare sfidătoare față de lege și față de Curtea de Conturi, AASNACP este singura instituție din lume care demonstrează că, dacă minți destul de mult despre hectarele „protejate”, bugetul va continua să „plouă” cu milioane de euro. Restul… e doar fum de rachetă și tăcere complice la Ministerul Agriculturii.
Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și o tăcere tot mai greu de apărat în instituțiile care au fost prinse, de data asta, nu doar cu rachetele în nori, ci și cu legea călcată în picioare.
- Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aic), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni.
(Cristina T.).
Exclusiv
„Mafia antigrindină” a tras pe lângă lege, dar la țintă în buget/Documente – Ziarul Incisiv de Prahova
„Siguranță și încredere” – slogan pentru fraieri, academie pentru cămătari
În timp ce cetățeanul de rând tremură la vederea girofarului și plătește amenda la secundă, în interiorul IPJ Prahova sloganul „Siguranță și încredere” funcționează doar ca motto de club privat pentru cămătari, falsificatori și protejați de sistem.
Incisiv de Prahova a documentat, ani la rând, o adevărată „Academie de Cămătărie «Semnătura Falsă»”, unde se „albesc” credite pe semnături falsificate, se adaugă zerouri cu pixul și se transformă colegii în debitori pe viață. Mediasud a venit ulterior și a confirmat dimensiunea jafului: prejudicii de circa 1,7 milioane lei doar în dosarul penal 4621/P/2023 (caracatița creditelor la CAR-ul IPJ Prahova) și peste 500 de acte materiale, conform dezvăluirilor deja publicate.
Noile date completează tabloul grotesc: nu mai vorbim doar de camătă, fals, presiuni pe procurori și dosare îngropate, ci și de „tătici” plângăcioși care încearcă să-și rezolve custodia copiilor cu metode de birou logistic, adică prin „prelucrare prin așchiere” de imagine la poliție.
Logistica groazei: „deratizarea” care dă afară oamenii, nu șobolanii
La Serviciul Logistică al IPJ Prahova, condus de Alexandru Năsulea, deratizarea nu se face în curte, ci în organigramă. Stilul său – agresiv, conflictual, de tip „eu sunt stăpânul la chei și la mașini” – a alungat din sistem un număr semnificativ de lucrători, împinși la pensie sau forțați să plece. Din teritoriu, nimeni nu mai vrea la Logistică: nu pentru că munca ar fi grea, ci pentru că șeful e „toxicul perfect”.
Conform surselor interne citate de Incisiv de Prahova, Năsulea nu este doar „maestru al șuruburilor”, ci și informatorul de casă al chestorului Eduard Mirițescu, adjunctul IGPR, fiind protejat atent de Marcel Bălan, nume care apare recurent în anchetele Incisiv de Prahova drept mare păpușar din umbră.
Problemele lui Năsulea cu legea nu sunt bârfe de hol: i s-a constituit dosar penal pentru violență domestică, după ce și-ar fi agresat fosta soție. Când polițiștii de la Biroul Rutier Ploiești i-au reținut permisul de conducere, a reacționat ca un „mic zeu” local: sfidare, amenințări, promisiuni de „probleme la locul de muncă”. Un civil în astfel de postură? Dosar penal. Un șef de logistică? Protecție.
Sezon nou în „Grădinița de cadre”: „tăticul plângăcios” își face probe la secție
Ultimul episod din serialul „Grădinița de cadre a IPJ Prahova” – sezonul XXX – îl are tot pe Alexandru Năsulea în rol principal, de data aceasta în registru lacrimogen.
Conform noilor informații primite din interior, în urmă cu aproximativ 2–3 săptămâni, renumitul „maestru al șuruburilor”, cunoscut și ca „șeful la chiloți” al Logisticii, s-a prezentat la o secție de poliție din Ploiești pentru a se plânge, cu sensibilitate demnă de telenovelă, că fosta soție nu respectă programul de vizită al copiilor și că el „nu îi poate vedea”.
Realitatea relatată de apropiați este însă mai puțin lacrimogenă: copiii, spun sursele, nu ar mai vrea să stea cu el din cauza alcoolului și a exceselor de furie. În loc să-și rezolve problemele în oglindă sau, eventual, la terapie, Năsulea alege să „lucreze” cazul ca la Logistică: preventiv, prin hârtie. Se duce la poliție să sifoneze, în speranța că își pregătește „probe” pentru instanța de judecată, ca să poată demonstra „rea-credință” din partea fostei soții și astfel să câștige custodia copiilor.
Mentalitate de prelucrător prin așchiere: totul se rezolvă dacă dai două-trei găuri în imaginea celuilalt și prinzi șurubul bine în dosar.
Service pe bani publici, profit pe persoană fizică: „mașina vine reparată, pleacă stricată”
În manualul „Academiei de Cămătărie”, capitolul „service & șurubăreală” e predat chiar de Năsulea. Contractele de service auto semnate în numele IPJ Prahova au fost ani de zile o zonă gri, aproape neverificată. Practic, scenariul standard:
- mașina de poliție intră „defectă” la service;
- iese „reparată” pe hârtie;
- în realitate, se strică la scurt timp după „intervenție”.
Service-ul Nicogel este pomenit de oameni din interior drept o veritabilă stație de spălat nu doar șuruburi, ci și bani. Pe contracte – totul impecabil; în teren – autospeciale care cedează după reparații, în timp ce pe persoană fizică se plimbă „foloasele” pentru cei care semnează generos.
Într-un stat normal, asta ar declanșa audit, controale, DGA, parchet. În „normalitatea” IPJ Prahova, e doar capitol de manual intern: „așa se face”.
Promoția 2015–2023: cămătari cu uniformă, victime cu popriri
Potrivit dezvăluirilor Incisiv de Prahova, completate ulterior de Mediasud, gruparea de casă din IPJ Prahova arată așa:
- lider: Matei Tatiana – pensionară, plecată „prin Olanda”, după cum susțin colegii;
- mâna dreaptă: Neacșu Silviu;
- om de legătură pe logistică și foloase: Cremeneanu Costel;
- secretara cu pix de aur: Hagiu Monica.
Din 2015–2016, aceștia au intrat până la gât în credite – bănci, CAR, IFN-uri. Când datoriile au început să-i sufoce, au trecut la „next level”: au „convins” colegi să facă împrumuturi la CAR IPJ Prahova, servind povești lacrimogene:
- „am probleme grave de sănătate”;
- „trebuie să iau repede o casă / o mașină”;
- „mă ajuți acum, îți plătesc eu ratele, nu rămâi cu nimic pe cap”.
Banii? Folosiți strict personal și pentru acoperit alte credite. Un Caritas cu uniformă, ștampilă și acces la dosarele colegilor.
„Semnătura ta, golul meu”: falsuri grosolane, popriri elegante
Mărturiile polițiștilor păgubiți, publicate de Incisiv de Prahova și confirmate în linii mari de Mediasud, descriu același tipar:
- cereri de împrumut falsificate;
- sume umflate de la 6.000 la 60.000 lei printr-un zero „creativ”;
- semnături contrafăcute ale unor lucrători de poliție:
- Iulică Dascălu (șef Post Hălești),
- Manea Victor,
- Bădică Gabriel,
- plus, „în oglindă”, zeci de alți lucrători în situații similare.
Unii au aflat că „au luat” credite când au sosit poprile. Alții, că au girat pentru oameni pe care nu i-au văzut vreodată. Falsul nu e excepția, ci procedura standard.
În timp ce Incisiv de Prahova a strigat ani în șir că la IPJ Prahova funcționează o fabrică de cămătărie și fals, sistemul a privit în altă parte. Astăzi, când în interior se vorbește de un prejudiciu apropiat de 600.000 de euro doar pe această schemă (distinct de dosarul 4621/P/2023), conducerea pare să audă doar fanfara de la defilare.
Mirițescu și Bălan: „rectorii” academiei de cămătărie
Nu e vorba de câțiva „băieți de jos” scăpați de sub control, ci de o structură cu protecție verticală. Numele-cheie:
- Eduard Mirițescu, adjunct IGPR – pomenit în anchetele Incisiv de Prahova ca „prieten la telefon” în diverse combinații;
- Marcel Bălan, adjunct al șefului IPJ Prahova – protector al lui Năsulea și al altor „olimpici” ai academiei.
Conform surselor din interior, Mirițescu știa de sutele de cereri de împrumut făcute pe numele polițiștilor păgubiți. Din 2016 până azi, toți șefii de inspectorat au fost informați, sesizați, atenționați. Bilanțul:
- șefii – pensionări, avansări, „liste guvernamentale”, pensii speciale;
- rețeaua – funcțională ani de zile;
- polițiștii – popriri, divorțuri, familii prăbușite.
SICE, „biroul sertar”: Șchiopu și pensia pentru liniște
Dosarele penale rezultate din plângerile polițiștilor păgubiți au ajuns, „întâmplător”, la SICE. Adică la structura direct interesată să nu explodeze scandalul în propria curte.
Fosta șefă SICE, Codruța Șchiopu, s-a asigurat că dosarele rămân la loc sigur: în sertar. Nu la percheziții, nu la expertize, nu la instanță. Cariera sa a fost, la rândul ei, „protejată”: când nu apărea pe listele IPJ Prahova, ateriza direct dinspre IGPR. Finalul: o pensionare mai mult decât specială.
Rezultatul „muncii” SICE:
- plângerile – îngropate;
- dosarele – conexate, blocate, lăsate spre prescripție;
- gruparea – neatinsă de cătușe.
DGA și SIPI/DGPI: viteji cu amărâți, timizi la VIP-uri
Direcția Generală Anticorupție Prahova a săpat până când a dat de plafon: conducerea IPJ Prahova și IGPR. De acolo, pauză.
Când șpaga este 200 de lei pe șosea, apar camere, flagrant, comunicate și „toleranță zero”. Când prejudiciul sare spre 600.000 de euro doar în această schemă (fără cei 1,7 milioane lei din dosarul 4621/P/2023), apar brusc „alte priorități”.
SIPI (actual DGPI), cu sediul în aceeași clădire cu IPJ Prahova, a auzit tot: discuții pe holuri, polițiști disperați, articole în Incisiv de Prahova și Mediasud, nume, mecanisme, perioade. Dacă se verifica serios „de la început”, astăzi nu am vorbi de zeci de polițiști cu popriri și familii distruse.
Dar e mai simplu să asculți telefoane de amărâți decât să verifici CAR-ul inspectoratului unde ai biroul la doi pași.
BCI de vitrină și examene „cu dedicație”
Lanțul protecțiilor ajunge și în zona „eroilor” de la criminalitate organizată.
La Biroul de Combatere a Infracționalității (BCI), șeful de birou a fost titularizat printr-un examen în care președintele comisiei a fost… Marcel Bălan. Adică exact omul pomenit în dezvăluirile Incisiv de Prahova ca fiind „dispecerul” de influență.
Noul șef de BCI, Popescu, este cunoscut mai ales pentru activitatea la Prevenirea Criminalității și pentru „capturi” de crap în timpul liber, nu pentru lupte cu rețele dure. Când examenele se dau cu dedicație, nu contează ce ai făcut, ci cine ți-a citit lucrarea.
În timp ce polițiștii operativi reali se luptă cu infractori autentici, „Academia de Cămătărie” rezolvă credite, popriri și comisioane.
Victimele sistemului: grade pe umăr, popriri pe fluturaș
În tot acest decor absurd, victimele sunt polițiștii simpli:
- folosiți ca giranți;
- trecuți fictiv drept beneficiari de credite;
- cu semnături falsificate;
- sau pur și simplu naivi, care au crezut în colegialitate.
Consecințe:
- zeci de angajați ai IPJ Prahova cu popriri pe salarii;
- mulți nu își mai pot întreține familiile;
- divorțuri, scandaluri domestice, întrebări dureroase: „cum să fii polițist și să fii păcălit așa?”;
- rușinea se lipește de victimă, nu de autor.
Prejudiciul intern despre care se vorbește se apropie de 600.000 de euro, separat de cei 1,7 milioane lei indicați de Incisiv de Prahova și Mediasud în dosarul 4621/P/2023.
„Grădinița de cadre”: tătici plângăcioși, cămătari zâmbitori, lege în concediu
Din 2015–2016 încoace, șefii se schimbă, se pensionează, dispar prin Olanda, aterizează pe liste „guvernamentale”, se bucură de pensii speciale. Incisiv de Prahova a strigat primul despre „Caracatița WHITE TOWER” și dosarul 4621/P/2023. Mediasud a confirmat mecanismele și dimensiunea jafului.
Astăzi, noile informații despre Năsulea – de la violență domestică și amenințări la Rutieră până la episodul „tăticul plângăcios” care își face „probe” la secție împotriva fostei soții – arată că „Academia de Cămătărie” are și „Grădiniță de cadre”: oameni crescuți în logica șurubelniței aplicate pe oameni, nu pe mașini.
Statul? Procurorii? DGA? DGPI?
- dosarele zac;
- presiunile se fac nu pe infractori, ci pe procurorii care mișcă ceva;
- prescripția curge ca o pensie specială juridică.
Până când dosarele nu vor produce altceva decât praf pe raft, pamfletele – fie ele semnate de Incisiv de Prahova, confirmate de Mediasud sau alimentate de surse interne curajoase – vor rămâne, trist, mai dure decât legea.
La IPJ Prahova, „Siguranță și încredere” pare valabil doar între cămătari, nu între stat și cetățean. Iar în „Grădinița de cadre”, tăticii plâng la secție, copiii fug de ei, iar sistemul îl ține de mână pe cel cu șurubelnița, nu pe cel cu poprirea.
Vor urma noi dezvăluiri despre presiunile exercitate asupra procurorilor – cine, cum și de unde apasă butoanele –, precum și fapte și mai grave, capabile să zguduie nu doar IPJ Prahova, ci și alte structuri așa-zis de „intelligence”, unde informația se ascunde sub birou, nu se pune în slujba legii. Vom reveni. (Cristina T.).
-
Uncategorizedacum 6 zile
evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august
-
Exclusivacum 4 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi
-
Evenimentacum o ziUAT Comuna Baia, județul Suceava, în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului „VALORIFICAREA PATRIMONIULUI ETNOGRAFIC AL PRIMEI CAPITALE A MOLDOVEI: DOTAREA ȘI DIGITALIZAREA MUZEULUI BAIA”
-
Evenimentacum o ziCine plătește pagubele când o țeavă spartă inundă mai multe apartamente

