Connect with us

Exclusiv

OPINIE/ Efectele catastrofei din învățământ, educație și lipsei totale de morală a societății se reflectă, în primul rând, în presă

Publicat

pe

Școala românească și, în special, cea pe bază de tarife (studii, examene, cursuri, cărți, reexaminări, etc.) produce mediocrități certificate cu diplome, a căror influență în societate e mai mult decât catastrofală. Iar dacă mediocritatea, creată de diplomele fără acoperire valorică, excelează la vreun capitol, acela e al pretențiilor de specialiști în toate domeniile, impunându-și punctul de vedere nu prin competență sau experiență ci prin vorbărie goală, tupeu, nesimțire, critică permanentă și demagogie, precum activiștii partidului comunist, veșnic deținători de soluții perfecte, ce au stagnat România, menținând-o la peste 50 de ani decalaj față de țările vestice ale Europei.

Efectele catastrofei din învățământ, educație și lipsei totale de morală a societății se reflectă, în primul rând, în presă

Tonul influenței nefaste al pseudo-specialiștilor asupra economiei și societății, este dat, din păcate, nu atât de pseudo-specialiștii guvernelor, cât de mass-media, domeniu în care s-au „refugiat” mulți dintre perdanții selecției profesionale, eșuați profesional și moral. Mulți dintre ei, autopretinși docți – în baza unor diplome traficate -, orgolioși și vanitoși, excelând doar la capitolul pretenții și oportunism imoral și-au aflat refugiul nu în mediul privat al economiei – unde se produce plusvaloare -, ci în politică sau mass-media, unde, profitând de lipsa unor standarde minime de performanță, marea majoritate se simt în mediul lor, precum „peștele în apă”. De douăzecișișase de ani suntem bombardați cu același stil pompieristic de analiză superficială a realității, suburbană ca și valoare sau calitate, conținând, în principal, dezinformare, manipulare și nu adevăr. Un stil în care frustrările și angoasle sunt criterii de bază,  în spatele cărora se derulează, în fapt, nu informarea corectă a cetățeanului, ci mizeria luptei dntre grupările și clanurile mafiote, pentru putere, respectiv pentru controlul resurselor, banilor și a averii publice, în care mass-media este utilizată ca armă pentru răfuieli. De douăzecișișase de ani, aceleași figuri expirate, nereformate, ponosite, obosite și surmenate, de atot-știutori, monopolizează curent ecranele sau presa scrisă și nu pleacă nici când sunt arestați și condamnați pentru fapte grave de corupție, hoție sau alte fapte ce reprezintă apogeul imoralității și nu le pasă că au plictisit o țară întreagă cu inepțiile lor sterile. Orice se întâmplă în societate, indiferent de domeniu sau de complexitate, este preluat și introdus în malaxorul omniprezenților pseudo-specialiștilor mass-media, analizat, sortat și clasificat în bun sau rău, de către o pseudo-instituție mass-media, devenită, ad-hoc tribună națională și tribunal popular, compusă din mediocrități sadea, ce-și impun, arbitrar, rolul de factor de sinteză, analiză, discernământ și hotărâre, iar rarele excepții ce încearcă să corecteze anomalia (meteoritice, pentru că sunt imediat înlăturate sau discreditate), nu fac altceva decât să confirme regula. Și, într-un astfel de „ghiveci” în care adevărul este malaxat de nu mai poate fi extras în nici un mod, indiferent dacă domeniul analizat și autopsiat presupune sau nu competență și profesionalism, studii de specialitate sau experiență, interesele – de regulă meschine -, îl transferă, constant, în sfera bagatelizării totale, acolo unde este accesibilă multi-pseudo-specialistului media, care, aflat „pe terenul său”, se pronunță doct și incontestabil (nu acceptă puncte de vedere profesioniste, din principiu), emițând nu judecăți de valoare, ci postulate, de la înălțimea stupidă a pretențiilor, stabilind, printr-un drept subiectiv de veto, generat de orgoliu și vanitate, albul sau negrul domeniului, cu care manipulează, inclusiv justiția.

Ce preferă auditoriul și cititorii? Mercenarii, știu-tot sau profesioniștii?

   Pe o piață a tranzacționării ideilor, în funcție de rating-ul subiectiv al gură-cască ce pierd timpul (și la propriu și la figurat), ascultând inepții frumos ambalate în cuvinte, dacă așa zișii analiștii de serviciu al societății (în fapt instrumente ale grupurilor de interese economice) s-ar limita la domeniul pe care-l stăpânesc (și nici aici n-ar avea dreptul moral să se pronunțe fără experiență și fără certificarea competenței), evitând să substituie specialiștii în domeniu (mai ales în cel economic, unde toți au impresia că exelează și au dreptul la opinie pentru că dețin soluții miraculoase), societatea ar avea mult mai mult de câștigat. Când însă, în postura de impostori cronici, aproape tot ceea ce reprezintă mass-media, a migrat de la profesia în care s-au pregătit, cantonându-se și dezvoltându-și  (in)„competența”, exlusiv, în domeniul economiei, respectiv a analizării și disecării deciziei economice și, în special, a evaziunii fiscale, traficului de influență sau mitei, fără minimul de experiență economică sau juridică în domeniu sau fără a fi participat, vreodată, efectiv, la derularea sau managerierea unei activități economice, rezultatul este previzibil un amestec nedefinit de judecăți emise prin melanjarea pasiunii și inetereselor personale cu părți de adevăruri, extrapolate în dorințe generate de frustrări profesionale, sociale și anormal de primitive în ce privește percepția. Astfel, contrar a ceea ce ar fi logic să se întâmple, adică jalonarea și conturarea corectă a unor direcții sociale, decantând mizeria și imoralitatea de adevăr, rezultatul analizei deciziilor nu e decât refularea unor frustrări, generate de egoism, invidie, vanitate sau dorințe perverse, ce au ca efect manipularea ordinară a cetățeanului de către un sistem pretins mass-media, mediocru profesional, palfonat la nivelul cartoanelor ce vor să substituie realitatea și la nivelul inetereselor personale sau de grup. O manipulare alimentată și întreținută de și de care beneficiază adevărații „profesioniști” ai zonei „gri” sociale, ce speculează oportunitățile generate de acest sistem de imbecilizare socială.

Rătăcind într-un sistem fortificat de limitele educației și nivelului percepției, consecvent și persistent, fără minimă decență față de ceea ce reprezintă adevărata performanță, tot soiul de pseudo-specialiști tupeiști – care au impresia că percep profesionist fenomenul, chiar mai bine decât cei ce se ocupă constant de domeniu -, ne dau lecții despre evaziune fiscală, bombardându-ne cu banalități și considerații sub-mediocre, al căror rezultat mai mult încurajează evaziunea decât o anihilează, pentru că neperceperea mecanismelor și a fenomenului generează încredere totală celor care exploatează domeniul. Anchete peste anchete jurnalistice, dezvăluiri (cutremurătoare !!), care se doresc a fi bombe de presă și dovada profesionalismului, în marea majoritate a cazurilor nu sunt decât niște fâs-uri fără efect sau, în cele mai bune cazuri, dovezi ale diletantismului unor pseudo-specialiști, care, pe post de instrument al deținătorilor de drept al informațiilor, lasă impresa că ancheta și descoperirile le aparțin. Puși să explice, prozatorii – în mare parte simpli copiști după referate și rechizitorii -, de frica răspunderii pentru calomnie, dau în bâlbâială, lăsând anchetele „în coadă de pește” sau schimbând „macazul” din mers când sunt supuși presiunilor, lăsând „beneficiarii” fără final.

Evaziunea fiscală, redistribuirea clientelară și netrasparentă a averii publice și a banilor publici, sunt, de departe, principalele cauze ce generează și întrețin corupția în România. De ce tratează mass-media efectele și nu cauzele ? De ce nu denunța legislația ce favorizează corupția ?

Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl reprezintă faptul că 99,9 % din marii „analiști” economici ai mass-media (și nu numai, pentru că și peste 50% dintre foștii și actuali membrii ai Guvernului României fac parte din aceeași categorie) încă n-au înțeles (sau se fac că n-au înțeles) că originea și sursa corupției din România o reprezintă averea publică și banul public și că, în ceea ce privește banul public, în pole- position se află sutragerea ipozitelor și taxelor, respectiv alocarea clientelară a banilor din bugetul public. Nu înțeleg (sau se fac că nu înțeleg ?) și nu știu că principala sursă a alimentării bugetului public, unde este cantonat grosul evaziunii și domeniul unde mafia proliferează și extrage fondurile cu care controlează guvernul și economia, este taxa pe valoarea adăugată, care reprezintă aproximativ 7,5 – 8% din PIB, adică aproape 50% din veniturile fiscale. Deși România aplică TVA încă din 1992, marii jurnaliști de investigații nu numai că nu cunosc mecanismul prin care statul colectează TVA, ci nu știu nici să facă diferența dintre metoda clasică prin care este colectată TVA de la consumatorul final și metoda simplificată de colectare a TVA, respectiv avantajele și dezavantajele fiecărei metode. Nici unul din așa zișii „analiști” economici sau cei care fac emisiuni (serial) despre evaziunea fiscală nu știu ce reprezintă, practic, noțiunea de deductibilitate a TVA sau a cheltuielilor din profitul impozabil și ce impact are actuala metodă de colectare a TVA (în cascadă) și deductibilitatea TVA sau deductibilitatea cheltuielilor asupra bugetului de stat sau ce reprezintă, la nivel de PIB, TVA.

Că poartă numele de Ionescu, Șerbănescu, Pastia, Georgescu, Chireac sau mulți alții (mulți cu studii doar în domeniul jurnalismului sau cu diplome de economiști cumpărate de la „tarabe” precum „Goldiș”, „Drăgan”, „Cantemir” sau alte asemenea așezăminte „culturale”) cu pretenții de docți în domeniul evaziunii, ce scriu sau moderează „seriale” TV în domeniu (chiar și Ionuț Dumitru – președintele Consiliului Fiscal ori Călin Georgescu – președintele Clubului de la Roma), se pare că n-au perceput ce înseamnă TVA pentru economia românească sau cum a ajuns TVA cea mai iportantă sursă de alimentare cu fonduri a crimei organizate și cât de catastrofală, pentru România, este menținerea actualului sistem de colectare al TVA. Nu am auzit niciodată analiștii economici vorbind despre cauza reală a celei mai mari hemoragii bugetare din România, reprezentată de diferența dintre TVA colectată de la consumatorul final și cea care ajunge, efectiv, la bugetul de stat, care a creat sistemul de tip mafiot și a fost una din cauzele ce au generat nivelul actual al corupției din România. Cu mici excepții (printre care, Ionuț Dumitru, Ilie Șerbănescu, Călin Georgescu), mass-media, parlamentarii, membrii guvernului sau reprezentanții instituțiilor publice care au în portofoliu activitatea de prevenire și depistare a cazurilor de evaziune fiscală, deși cunosc și recunosc faptul că România se află în colaps financiar și a apelat la împrumuturi uriașe (FMI, BM, BERD, bănci comerciale, titluri de stat, etc.) pentru a nu intra în faliment, evită (din motive ușor de anticipat) să recunoască public că aceasta se datorează, în primul rând, faptului că guvernele au fost incapabile să colecteze taxele și ipozitele și că România a devenit țara unde crima organizată, în domeniul colectării taxelor și impozitelor, este cea mai „performantă” din UE. Se fac că nu înțeleg că adevărata catastrofă a colapsului financiar al României îl reprezintă gradul scăzut de colectare, în special TVA, accizele și a impozitului real pe profit (la TVA gradul de colectare se află la 56% din estimat, adică pe ultimul loc în Europa, iar la total taxe colectăm aproximativ 75%, față de restul UE, unde gradul de colectare se situează la peste 90%) și nici nu analizează, așa cum se ipune, activitatea guvernelor prin prisma acestor „realizări”, care ar trebui să fie condiția de bază a analizei activității și performanței guvernelor.

Oricât am ocoli și minimaliza fondul problemei, este evident că, în România, corupția și traficul de influență reprezintă principala cauză a sărăciei și menținerii României în categoria țărilor subdezvoltate ale Europei, respectiv a nefuncționării statului de drept și reprezintă, în fapt, mecanismul prin care grupările de crimă organizată au acces direct la banul public și la averea publică. Și, în pofida a ceea ce ni se servește ca și cauză, respectiv factorul uman, cauza principală constă în lipsa unei legislații adecvate, clară, precisă, fără ambigutăți, care să impună transparență totală în colectarea și cheltuirea banului public și care presupune, în primul rând,  eliminarea metodelor arhaice în domeniul colectării și redistribuirii banului public și înlocuirea acestora cu metode eficiente, simple, fără „amendamente” impuse de crima organizată. Or, este mai mult decât evident că, menținerea unor metode învechite în colectarea banului public și a unor criterii subictive și arbitrare în ce privește transferul averii publice și banului public către domeniul privat, constituie adevăratele cauze ce generează și întrețin corupția în sistemul public, având ca și consecință blocarea dezvoltării economiei și creșterea nivelului de sărăcie a populației, aspecte ce caracterizează astăzi România. Un stat care, de peste douăzecișipatru de ani, constant, pierde, anual, în favoarea crimei organizate, peste 25% din total taxe și impozite pe care contribuabilii le achită, adică peste 8,25% din PIB (ceea ce reprezintă, la nivelul anului 2017, aproximativ 60 miliarde lei, adică peste 13 miliarde euro anual) și-și menține „solvabilitatea” prin împrumuturi externe, contra unor dobânzi uriașe și a cedării suveranității asupra resurselor naturale, esențiale asigurării independenței economice și asigurării supraviețuirii populației, are uriașe probleme de management sau administrare, probleme ce n-ar trebui să treacă neanalizate și nesancționate de mass-media cu pretenții de analiști economici și care ar trebui, zilnic, să reprezinte capul de afiș al întregii mass-media. Pentru că, dacă mass-media ar fi înțeles fenomenul, respectiv că proliferarea corupției este direct proporțională cu procentul taxelor colectate de către crima organizată și că gradul scăzut de colectare a TVA (de 56 % din estimat) reprezintă una dintre cauzele principale a proliferării corupției și că soluția era schimbarea mecanismului de colectare a TVA, făcând presiuni asupra Parlamentului și Guvernului României în acest sens, forțându-le să adapteze și îmbunătățească legislația – în special în domeniul metodelor de colectare a TVA, a accizelor și a deductibilității cheltuielilor la calculul impozitului pe profit -,  care să conducă la eficientizarea activității de colectare a veniturilor, până la un nivel de cel puțin 90% din estimat (conform nivelului înregistrat în UE), anual, bugetul de stat ar fi colectat cel puțin 35 miliarde lei în plus, adică aproximativ 8 miliarde de euro ar fi intrat, suplimentar, în trezoreria statului. Opt miliarde de euro suplimentar în bugetul de stat, anual, reprezită exact suma pe care guvernele României au împrumutat-o, constant, în ultimii ani, pentru a asigura funcționarea statului și a evita declararea falimentul administrării statului.

Când însă avem o mass-media care nu înțelege (sau se face că nu înțelege, pentru că este „alimentată” din acest sector al evaziunii) cum funcționează mecanismul de colectare a TVA (și, implicit, mecanismul simplu, favorizat de lege, prin care este sustrasă TVA plătită de consumatorul final), în cascadă  și ce ar însemna pentru România adoptarea metodei simplificate de colectare a TVA (exemplul cerealelor, pe care guvernanții îl ascund, este edificator în ceea ce privește eficiența aplicării metodei simplificate la colectarea TVA), simplificarea legislației privind colectarea accizelor (eliminarea scutirilor și restituirea doar după ce s-a făcut dovada utilizării în domenii netaxabile) sau a regândirii aplicării deductibilității cheltuielilor în cazul ipozitului pe profit, pe criterii reale, de aport direct la crearea plusvalorii; când avem o presă care, avidă de senzațional, întreține cauzele ce generează efectele, adică nu denunță legislația și mecanismul care permite jefuirea bugetului public și nu face presiuni asupra Guvernului și Parlamentului în vederea modificării legislației, ci analizează, steril, neprofesionist, subiectiv sau dedicat, doar efectele evaziunii, adică o mică parte din cazurile depistate; când avem o presă care n-a făcut, niciodată, un bilanț al guvernării, pe principiul eficienței administrării banului public (colectare, cheltuire, împrumuturi) și n-a analizat, serios, niciodată, soldul real al administrării țării de către guvernanți (adică cât a produs, cât a cheltuit, dar, mai ales, cât a înstrăinat din averea publică și cât a împrumutat), șansele ca România să se redreseze economic, să se diminueze evaziunea fiscală și, implicit, corupția, sunt ca și inexistente. Pentru că menținând o legislație depășită moral, imperfectă, plină de „amendamente” strecurate deliberat de crima organizată, stufoasă și plină de contradicții, pentru care crima organizată a creat mecanisme eficiente, aproape perfecte, prin care devalizează bugetul (metoda colectării și rambursării TVA prin firme „fantomă”, metoda neplății accizelor prin schimbarea formal a destinației produselor, metoda nedeclarării producției la cereale, etc.) România va continua să rămână un stat administrat, total, de crima organizată, ce se va bate, exclusiv, pentru acapararea puterii în vederea administrării averii publice în favoarea corporațiilor, grupurilor de interese și, în nici un caz, a cetățenilor.

Și tot în aceeași ordine de idei, n-am auzit pe nimeni din mass-media, în ultimii ani, să menționeze faptul că unul dintre criteriile esențiale ale accederii la spațiul Schengen este creșterea performanței colectării veniturilor bugetare (în special a celor fiscale), până la minim 90% din cele estimate, în cazul veniturilor fiscale și pâna la minim 70% în cazul TVA (în prezent 54%). Or, deși a cheltuit enorm (numai cu reorganizarea ANAF s-au cheltuit peste 82 milioane de euro, pe care DNA, deși știe că s-au cheltuit aiurea, văd că nu are interes să verifice „destinația” reală a banilor alocați pentru reorganizarea ANAF), România n-a performat în ceea ce privește creșterea gradului de colectare a veniturilor fiscale, situându-se tot la nivelul de 75% din estimat, adică la nivelul din 2007 (al aderării la UE). Mai grav, la sfârșitul lunii octombrie 2017, în pofida declarațiilor care spuneau că România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE, TVA colectată (impozitul cu ponderea cea mai mare în total venituri fiscale, care reflectă activitatea ANAF și, în special, a celebrei Direcții Antifraudă), reprezenta 6,8% din PIB, în condițiile în care, în perioada similară a anului 2011 (cu un an înainte de preluarea puterii de către Guvernul Ponta), TVA colectată reprezenta 7 % din PIB, adică cu 0,2 % mai mult (???!!!).

Deci, în loc să înlăture cauzele reale, adică să schimbe legislația care favorizează crima organizată și să blocheze mecanismele prin care sunt sustrase taxele și impozitele, guvernele au procedat în cel mai dezastruos mod cu putință (la comanda crimei organizate, se pare), reorganizând administrația (epurând, practic, incomozii ce deranjau crima organizată), administrație care, din păcate, a continuat să opereze cu aceleași legi deficitare, cu efecte previzibile, favorabile, exclusiv, crimei organizate. Și mass-media nu numai că tace complice când guvernele mimează reformele, acceptând epurările ca și reorganizări de instituții în vederea eficientizării activității, ba mai și aplaudă (contra sponsorizări, bineînțeles !) farsele guvernanților, care în loc să schimbe legile și să blocheze mecanismele prin care bugetul public este devalizat, epurează instituțiile și mută funcționarii dintr-un serviciu sau birou în altul sau dintr-o instituție în alta.

Și asta într-un consens general, în care mass-media, crima organizată și clasa politică – adică zona interlopă a economiei – „și-au dat mâna”și ocolesc subiectul politizarea, de tip mafiot, a administrației publice. Și atunci cum să se elimine corupția ? Chiar nu observă nimeni că aceasta crește exponențial, iar eficiența DNA, deși pare în creștere, raportată la nivelul corupției, este, procentual, tot mai scăzută ?

Concluzia ?

Avem o mass-media bolnavă (nu produce nimic concret, care să conteze cu adevărat, nu monitorizează, nu vede adevăratele și realele probleme ale economiei, ci doar execută ordinele și recită public dictările), care scurmă vârful mizeriei, convinsă ca a decopertat și a făcut vizibil fenomenul și că, astfel, asigură lovirea în inima caracatiței. O mass-media total neprofesionistă, încremenită în șabloane arhaice, de tip comunist, ce are nevoie de upgradare și de profesionalizare, renunțând la orgoliile bazate pe nimic, adică pe diplome traficate, pe vanități ce vor să substituie experiența și competența reală, dar mai ales, la scrisul și moderarea după dictare, pe baza unor (dez) „informări” furnizate de adevărații păpușari ai societății, ce profită de dieletantismul și lipsa de profesionalism a slujbașilor mass-media. O mass-media care trebuie să înțeleagă că nu poate substitui specialiștii, că trebuie să-și „primenească” rândurile cu valori reale, capabile să monitorizeze și să sancționeze derapajele sistemului și să accepte că nu poate supraviețui doar în rol de instrumente ale celor ce dirijează societatea, prin orgolii și vanitate, adică a celor care devalizează bugetul public, pentru că asta, în final, reprezintă sinucidere socială. Pentru că, oricât ar fi de inteligenți, de buni oratori sau mânuitori ai condeiului și orice pretenții ar avea, actualii ce reprezintă mass-media, nu pot fi chiar atât de naivi (făcând abstracție de orgolii sau interese financiare) să nu-și dea seama că nu pot înțelege fenomenele fără practică și fără experiență; că a crea este infinit mai greu decât a distruge și că societatea nu poate evolua numai prin critică pasională, fără soluții, iar acest lucru este mai mult decât vizibil în mass-media actuală. In prezent – deși mulți ignoră realitatea determinați, se pare, mai mult de partea materială imorală decât de adevăr -, pentru adevărații profesioniști, emisiunile în care cei cu pretenții de analiști, doar scurmă mizeria, după dictare – alimetați „preferențial” cu informații și documente la care, logic, n-ar avea cum să aibă acces -, nu produc decât greață și scârbă și un soi de lehamite fatidică, generată de imoralitatea cuibărită în mass-media, pentru că se vede, „din avion”, înregimentarea mass-media în slujba crimei organizate și a zonei interlope a politicii românești. Iar marea majoritate a celor care sunt cu adevărat specialiști în domeniul evaziunii fiscale (inspectori, polițiști, procurori, judecători), asistă neputincioși la cum mass-media, în loc să susțină performanța reală în lupta împotriva evaziunii și a corupției, a devenit o castă a mediocrilor, frustraților profesional și vanitoșilor, ce cred că prin diletantism și-au depășit condiția umană trasată de cel care a fost la originea creației și care pot să-și impună frânturile de adevăr ca regulă de bază, ca și cum n-ar fi vorba de cea mai evidentă dovadă a prostituției morale. În loc să creeze, contra arginții lui Iuda, desființează pe cei ce performează, băgându-i în malaxorul discreditării, exercitându-și rolul de avocați ai Diavolului de tip voiculescian, patrician, ghițian, sau alte „fenomene” etalon naționale de acest gen, care au redecorat pastelul pestriț al unei Românii în care a fi cinstit, corect și a servi legea și adevărul reprezintă un handicap, de multe ori capital. Iar întrebarea care mă tot provoacă e: dacă partea mass-mediei, sponsorizată din bani publici, nu va mai avea acces la acest gen de „mită” bugetară, unde se va aciui hoarda de mercenari ce-au supt, cot la cot cu interlopii politici, fondurile publice, băgând sub preș munții de gunoi imoral ce-au îmbolnăvit cronic societatea ?

 

Exclusiv

Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie

Sub flamura “drepturilor”, cu metode de cazarmă

Dacă vrei să fii jignit, umilit, amenințat cu exilul profesional și pus la zid în stil de mahala, există o scurtătură: intră în Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP). Ce ar trebui să fie o organizație de apărare a drepturilor angajaților riscă să arate, conform documentelor interne, mai degrabă a “clan” de familie cu interese încrucișate, unde sindicatul, conducerea penitenciarelor și viața de familie se amestecă într-un talmeș-balmeș toxic.

În centrul rețelei, potrivit notelor de relații și rapoartelor de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, se află Antoanela Cristina Teoroc, fost director al Penitenciarului București-Jilava, soția liderului SNPP, Ștefan Teoroc. Ea este acuzată de un comportament abuziv, limbaj suburban și utilizare discreționară a funcției publice.

“Măgarilor, proștilor, țăranilor”: manualul de “management” de la Jilava

Conform acestor documente, în Penitenciarul București-Jilava, conducerea ar fi practicat un “stil managerial” demn de crâșma de la marginea târgului. Angajați SNPP ar fi fost etichetați cu apelative precum „măgari”, „proști”, „țărani” sau „urâți”, fiind ironizați inclusiv pentru felul în care arată fizic.

Nu vorbim de glume nevinovate la o cafea, ci de jigniri sistematice, consemnate în note oficiale, care au creat – conform rapoartelor de control – un mediu de lucru toxic, cu impact direct asupra stării de sănătate a unor polițiști de penitenciare.

În loc ca directorul să fie reper de echilibru și profesionalism, subalternii se trezesc în fața unui “șef de scară” cu microfon instituțional, care urlă de sus, dar răspunde greu la lege.

“Te mut la Satu Mare!” – amenințarea cu exilul profesional

Când jignirile nu ajung, intră în scenă arma grea: transferul disciplinar mascat în “necesitate de serviciu”. Membrii de sindicat care au îndrăznit să aibă opinii diferite, să semnaleze nereguli sau pur și simplu să nu se închine la “altarul conducerii” ar fi fost amenințați cu trimiterea la unități aflate la sute de kilometri distanță, precum Penitenciarul Satu Mare.

“Te mut la Satu Mare” devine, astfel, corespondentul birocratic al bâtei la genunchi: nu te bat, dar te rup de familie, de casă, de viață. Unde se termină nevoia de personal și începe răzbunarea personală? Documentele indică un model de “management de frică”, nicidecum o aplicare sănătoasă a legii.

Soțul – “apărătorul”, soția – “abuzatorul”: conflictul total de interese

Ironia maximă: în timp ce Ștefan Teoroc, liderul SNPP, se prezintă public drept apărătorul drepturilor polițiștilor de penitenciare, soția sa, aflată în vârful ierarhiei la Jilava, este acuzată că exact pe aceiași oameni îi umilește și îi presează.

Cercul se închide grotesc: dacă ești membru SNPP și reclami abuzurile conducerii, ajungi să te plângi – practic – soțului persoanei pe care o acuzi. Sindicalism “all inclusive”: șeful la sindicat acasă, șeful la serviciu nevasta. Când familia are monopol pe butoanele puterii, membrul simplu devine decor.

Legea e clară. Doar că unii o citesc… pe diagonală

Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare nu lasă loc de interpretări pe principiul “facem cum simțim azi”. Raporturile de serviciu “se exercită în condițiile prezentei legi”, nu după orgolii, ranchiuni sau “cine cu cine e prieten la vârf”.

Aceeași lege precizează limpede că „trecerea temporară în altă funcție se poate dispune fără acord […] în caz de forță majoră sau ca măsură de protecție”. Așadar, modificarea unilaterală a raporturilor de serviciu este o excepție strictă, de urgență și protecție, nu o bâtă cu care lovești pe cine te deranjează.

Când “forța majoră” devine “forța șefului nervos”, nu mai vorbim de aplicarea legii, ci de caricaturizarea ei.

Mărgineni – “tarla proprie”: rețeta se exportă

Informațiile din sistem arată că modelul “manager pe persoană fizică” nu s-a oprit la Jilava. La Penitenciarul Mărgineni, directorul Aldea Marian, apropiat al cercului de influență al familiei Teoroc, ar aplica aceleași metode de constrângere și blocaj.

Angajații care își doresc să se mute în alte unități ar fi întâmpinați cu amenințări și piedici artificiale, de parcă penitenciarul ar fi moștenire de familie, nu instituție publică. Când o unitate a statului devine “tarla proprie”, legea se transformă în simplu decor pe perete.

Bani publici, colecte “evaporate” și suspiciuni penale

Rapoartele de control de la Penitenciarul București-Jilava ating și zona penală, punând pe masă acuzații și suspiciuni grave:

  • Art. 296 Cod Penal – folosirea de expresii jignitoare de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor, nu la colț de stradă.
  • Folosirea fondurilor publice – există suspiciuni că anumite sume de bani publici ar fi fost “mediate” și direcționate discutabil, profitând de dubla calitate: soție de lider sindical și director de unitate.
  • Colecte de bani cu traseu neclar – sume strânse pentru diverse ocazii (de exemplu, pentru pensionarea unor ofițeri) care, potrivit documentelor, nu ar fi ajuns întotdeauna la destinație, rămânând în ceață în gestiunea sindicatului.

Când aceeași mână semnează și pentru conducere, și pentru sindicat, și pentru colecte, întrebarea firească este: cine mai numără banii și cine mai verifică drumul lor?

Sindicat sau clan de familie cu ștampilă?

Cazul ridică o întrebare incomodă pentru toți membrii SNPP: mai reprezintă această structură interesele polițiștilor de penitenciare sau a ajuns o unealtă de presiune, control și reglare de conturi pentru un cerc restrâns care se crede deasupra legii?

Când conducerea penitenciarului se suprapune cu conducerea sindicatului, iar în vârf domnește aceeași familie, “apărarea drepturilor” riscă să devină doar slogan. În realitate, simplul membru de sindicat este prins într-o menghină: dacă reclamă abuzul, reclamă exact la oamenii care îl produc.

Acest material se bazează pe notele de relații și rapoartele de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, documente din interiorul sistemului penitenciar.

Chestor peste semne de întrebare: “Ceva nu iese la socoteală”

Dincolo de limbajul suburban, de presiunile asupra angajaților și suspiciunile privind banii publici, rămâne o întrebare care nu poate fi ocolită:

Prin ce mijloace a obținut gradul de chestor fosta directoare de la Penitenciarul București-Jilava, Antoanela Cristina Teoroc?

Când pui cap la cap acuzațiile, notele de relații, rapoartele de control și traseul fulger al carierei, ceva nu se mai potrivește.
Ori sistemul promovează excelența în abuz, ori cineva a urcat prea repede treptele, sărind, la fiecare etaj, peste câte o lege. În ambele variante, statul are obligația să iasă din tăcere. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Sunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”? – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

În timp ce instituțiile statului mimează vigilența, ziarul de investigații Incisiv de Prahova, singura publicație care a avut curajul să disece „Mafia Antigrindină” încă de la primele rachete trase în vânt, aduce în prim-plan o nouă mutare de geniu a „Procurorilor Gliei”. Fermierii prahoveni, adevărații Agenți 007 ai României profunde, au decis că nu mai pot aștepta după procurorii aflați în „comă birocratică” și au luat cu asalt Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Prahova.

Incisiv de Prahova, singurul ghimpe în coasta „Mafiei norilor”

 

Ani de zile, Incisiv de Prahova a fost vocea care a strigat în deșert despre jaful programat din banii publici, despre „hectarele fantomă” și despre toxicitatea tăcută a iodurii de argint. Astăzi, dezvăluirile noastre în exclusivitate capătă o nouă dimensiune. Nu mai vorbim doar despre bani furați, ci despre siguranța publică și despre un regim al explozibililor care pare să fi fost tratat de Electromecanica SA Ploiești ca o joacă de copii în curtea școlii.

Într-un demers fără precedent, obținut în exclusivitate de redacția noastră, Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Prahova, sub semnătura președintelui Adrian Mocanu, a somat IPJ Prahova să scoată la lumină adevărul despre „artificiile” scumpe care ne zboară peste capete.

Radiografia „Bombei de sub norii Prahovei”: Rechizitoriul fermierilor-007 către Poliția Prahova

Nr. Crt. Domeniul de Control (Solicitare ACCPT Prahova) Miza Juridică și de Siguranță Publică Suspiciunea de „Derapaj” Legal (Analiză Incisiv de Prahova)
1 Încadrarea Juridică a Rachetelor Clasificarea rachetelor ca materii explozive, muniții sau obiecte pirotehnice (Legea 126/1995). Suspiciunea că rachetele sunt manipulate fără regimul strict de securitate impus armamentului și muniției reale.
2 Autorizarea de Funcționare Existența licențelor de operare și a documentelor care atestă dreptul de a lucra cu materiale explozibile. Posibilitatea ca operatorii să activeze în baza unor avize expirate sau fără vizele anuale obligatorii de la IPJ.
3 Securitatea Depozitelor Verificarea distanțelor de siguranță față de școli, biserici, locuințe și conducte de gaz/petrol. Pericolul unei catastrofe în cazul unui incident la depozitele temporare amplasate iresponsabil în proximitatea zonelor locuite.
4 Personalul „Pirotehnic” Atestarea calificării profesionale, a aptitudinilor psihologice și medicale ale celor care apasă pe buton. Temerea că „specialiștii” sunt instruiți superficial, punând în pericol viața cetățenilor prin manipulare defectuoasă.
5 Trasabilitatea Explozibilului Controlul fluxului rachetelor: de la producția la Electromecanica, până la lansare sau distrugerea celor expirate. Riscul ca „muniția” să circule prin județ fără pază armată și fără o evidență strictă a consumului operativ.
6 Istoricul Incidentelor Evidența oficială a rachetelor căzute intacte pe câmp sau în curțile oamenilor și a rachetelor „rătăcite”. Mușamalizarea incidentelor în care rachetele au reprezentat un pericol direct pentru viața și bunurile prahovenilor.
7 Intervenția la Urgență Procedura clară de ridicare și neutralizare a componentelor de rachete căzute la sol în zonele agricole. Lipsa de coordonare între operator și autorități (Poliție, ISU) atunci când rachetele deviază de la traiectoria balistică.
8 Paza și Protecția Obiectivelor Respectarea normelor privind paza bunurilor, posesia de armament și protecția împotriva incendiilor/tensiunilor. Suspiciunea că punctele de lansare sunt vulnerabile și nu respectă standardele de siguranță națională impuse de regimul explozivilor.

Realizat în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova

Agenții 007 cu palmele bătătorite: Fermierii fac treaba DNA-ului

Cine are nevoie de agenți secreți cu costume scumpe când îi avem pe fermierii prahoveni? Acești „Agenți 007 ai Gliei” au demonstrat o rigoare juridică și o tenacitate care ar trebui să bage în ședință orice serviciu de informații. Ei au pus degetul pe rana sângerândă a sistemului: regimul materiilor explozive.

Conform solicitării trimise către IPJ Prahova, fermierii cer clarificări pe care statul le-a evitat timp de 20 de ani. Sunt aceste rachete materii explozive, muniții sau doar niște „mijloace pirotehnice” de bâlci? Legea 126/1995 este clară, dar se pare că pentru „Mafia Antigrindină”, legile sunt doar sugestii opționale. Fermierii vor să știe: cine a autorizat „bombardierele” de la Electromecanica să se joace cu amestecuri pirotehnice fără să respecte normele drastice impuse oricărui alt muritor de rând?

Muniție, explozibil sau petarde de lux? IPJ Prahova, scos la tablă

Solicitarea fermierilor (Memoriul din 30.03.2026) este un veritabil rechizitoriu care vizează 32 de puncte nevralgice. „Procurorii Gliei” vor să vadă autorizațiile de lucru cu dispozitive explozibile și capacitatea operatorului de a gestiona muniția.

Iată ce trebuie să explice Poliția Prahova, sub presiunea dezvăluirilor Incisiv de Prahova:

  1. Încadrarea Juridică: Sunt rachetele de la Ploiești muniție de război? Dacă da, cine le păzește?
  2. Autorizarea de fațadă: Au avut operatorii punctelor de lansare vizele anuale obligatorii sau au tras „la negru” timp de două decenii?
  3. „Calificările Fantomă”: Cine sunt pirotehnicienii care apasă pe buton? Au ei atestate reale sau sunt doar „specialiști” cu diplome scoase la imprimantă, așa cum Incisiv de Prahova a sugerat în repetate rânduri?

Depozite lângă școli și rachete prin grădini: Cine semnează pentru moarte?

Cea mai gravă parte a solicitării vizează amplasamentul depozitelor și al punctelor de lansare. Fermierii-007 întreabă direct: s-au respectat distanțele de siguranță față de locuințe, școli, biserici și conducte petroliere? Sau „Mafia Norilor” a instalat rachete lângă rezervoarele de gaz, bazându-se pe norocul chior că nu va bubui tot județul?

Incisiv de Prahova a documentat cazuri în care rachetele au căzut intacte în curțile oamenilor sau au deviat periculos de la traiectorie. Acum, fermierii cer Poliției toate procesele-verbale de incident, toate dosarele penale ascunse prin sertare și toate sancțiunile care – bănuim noi – au fost „uitate” pentru a nu deranja afacerea de 260 de milioane de lei.

„Trasabilitatea” banului și a explozibilului: Un circuit al minciunii

Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

Unde se duc rachetele care nu pornesc? Cine le neutralizează pe cele expirate? Fermierii cer evidența clară a stocurilor și a distrugerilor. Există o suspiciune legitimă, întreținută de opacitatea sistemului, că rachetele circulă prin județ ca pâinea caldă, fără avize de transport și fără pază armată, transformând Prahova într-un poligon de tragere scăpat de sub control.

Dacă Poliția Prahova nu poate garanta siguranța acestor operațiuni, înseamnă că trăim într-un „Ospiciu Antigrindină” unde pacienții (noi) suntem la mila unor pirotehnicieni de ocazie.

Incisiv de Prahova va monitoriza pas cu pas răspunsul IPJ Prahova. Nu vom accepta răspunsuri evazive! Dacă instituțiile statului vor continua să protejeze „Mafia Norilor”, „Procurorii Gliei” sunt pregătiți să meargă până la capăt. Adevărul despre rachetele care ne pârjolesc norii și ne amenință casele trebuie să iasă la suprafață.

Cine își asumă responsabilitatea dacă o „muniție” de la Electromecanica aterizează pe o școală? Rămâneți aproape, asediul asupra minciunii instituționalizate abia a început! Vom reveni. (Cristina T.).

Consultati  arhiva: (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici), (aici),  (aici),

Citeste in continuare

Exclusiv

O farsă de 94 de milioane de lei cu pedigree sovietic! Cum cumpărăm explozibili, nu protecție! – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

FABRICĂ DE ILUZII ÎN CRÂNGUL LUI BOT: CUM A PUS STATUL BOTUL LA RACHETA „ROMÂNEASCĂ” ANTIGRINDINĂ

Cum cumpără statul cu 94 de milioane de lei o tehnologie antigrindină care seamănă izbitor cu Alazan, dar e validată mai ales ca exploziv, nu ca eficiență antigrindină

Statul român, expert în iluzii scumpe: 94 de milioane de lei pentru o rachetă care nu stie să facă decât zgomot!

Incisiv de Prahova prezintă un nou episod din dosarul sistemului antigrindină: statul român continuă să pompeze sume uriașe într-o tehnologie prezentată drept „românească”, deși documentele analizate de redacție indică o asemănare frapantă cu familia de rachete sovietico-rusești Alazan. Și mai grav: în locul unei validări științifice solide a eficienței antigrindină, ceea ce găsim în acte este, în principal, o omologare de siguranță și conformitate pirotehnică, cu teste făcute pe standul producătorului și cu proceduri interne ale acestuia. Pe scurt: România pare să finanțeze din bani publici grei nu o tehnologie dovedită științific, ci o rachetă cu profil balistic validat și cu pedigree tehnologic rusesc, vândută într-o piață închisă, fără concurență reală.

Alazan-RAG-96: Când ‘made in România’ sună suspect de rusesc (și scump)!

Documentele tehnice despre RAG 96 arată că racheta produsă de Electromecanica Ploiești are exact următorii parametri: 82,5 mm calibru, 1,4 m lungime, 8,8 kg masă totală, 0,66 kg încărcătură utilă, 9.300 m înălțime maximă, 12.000 m distanță orizontală maximă și autodistrugere la 38–47 secunde. În plus, racheta este descrisă ca având două încărcături propulsive, două întârzietoare, un cartuș activ fumigen și mecanism de autodistrugere. Acum comparați aceste date din fișa rachetelor rusești Alazan-5 și Alazan-6: 82,5 mm calibru, max. 1402 mm lungime, 8,8 kg masă, 0,66 kg încărcătură activă fumigenă, 9.300 m înălțime maximă, 12.000 m bătaie maximă, pornirea părții active la 13 ± 2,5 secunde și autodistrugere la 41 ± 5 secunde. Asta nu mai este o simplă „coincidență inginerească”. Este o suprapunere aproape perfectă. Mai mult, documentația despre Alazan arată că și racheta rusească este descrisă drept rachetă neghidată, cu aripioare, motor în două regimuri, cap activ pirotehnic și autodistrugere, iar pentru Alazan-5 este prezentat lansatorul TKB-040-04, cu 12 ghidaje, tragere în salve și unghiuri diferite pentru a acoperi volumetric zona de însămânțare. Racheta „românească” RAG 96 nu doar că seamănă cu Alazan. Arată ca un produs din aceeași familie tehnologică.

Istoria ‘secreta’ a rachetei ‘noastre’: Bun venit inapoi, URSS!

Documentul rusesc despre dezvoltarea tehnologiei de combatere a grindinei spune explicit că primele cercetări din fosta URSS au început în valea Alazan din Georgia, că primele experimente s-au făcut în anii 1950 și că metoda rachetelor a fost dezvoltată prin complexele PGI-M, Oblako și, ulterior, Alazan. Același document arată că familia Alazan a rămas una dintre platformele majore ale sistemului rusesc și că ulterior a fost modernizată în variante precum Alazan-5 și Alazan-6. În același material, Alazan-6 apare în tabelul principal al complexelor rusești cu exact parametrii care aprind toate becurile roșii: 82,5 mm, 1402 mm, 8,8 kg, 630 g agent activ și lansator de 12 ghidaje. Așadar, problema nu mai este dacă există sau nu o asemănare. Problema reală este alta: de ce statul român continuă să prezinte această tehnologie ca pe o soluție autohtonă excepțională, fără să clarifice transparent proveniența ei constructivă și filiația tehnologică?

Omologarea fantastică: Racheta stie să nu explodeze, dar cu grindina… mai vedem!

Aici intrăm în miezul scandalului. Singurele informații disponibile despre omologarea RAG 96 nu au nicio legătură cu demonstrarea eficienței antigrindină. Practic, omologarea a constat dintr-o evaluare de conformitate cu cerințe de securitate. Ce s-a testat concret? Nu eficiența în nor. Nu reducerea grindinei. Nu modificarea măsurabilă a microfizicii celulei convective, ci • presiuni maxime și medii, • timpi de ardere, • impuls total, • timpii întârzietoarelor, • secvența pirotehnică a autodistrugerii. Condițiile de conformitate care au stat la baza omologării sunt strict balistice și pirotehnice: pmax ≤ 70 bar, intervale de ardere, impuls minim și un timp T25 între 11 și 17 secunde pentru aprinderea unui element din lanțul pirotehnic. Mai direct spus: ceea ce s-a validat este că racheta pornește, arde, intră în regim, declanșează cartușul activ și se autodistruge în limitele cerute de proiect. Nu că suprimă grindina în mod demonstrat.

Autoevaluarea supremă: Când vulpea păzește găinile și testează explozibili!

Și aici apare o altă problemă grea. În lipsa unor standarde armonizate, directivele permit utilizarea standardelor naționale / procedurilor interne ale producătorului, iar pentru RAG 96.00 Electromecanica Ploiești a dezvoltat propriile proceduri pentru verificarea cerințelor relevante de siguranță. Mai mult, pentru determinarea parametrilor balistici, producătorul are o infrastructură proprie de testare, un stand special pentru rachetele antigrindină și componentele lor. Testele au fost efectuate în laboratorul Electromecanica. Asta înseamnă că: • producătorul își testează propriul produs, • cu proceduri dezvoltate de el însuși, • pentru a demonstra conformitatea cu cerințe de securitate și funcționare. Unde este aici validarea independentă a eficienței antigrindină? Unde este laboratorul extern care să măsoare aerosolul activ, activitatea glaciogenă, distribuția particulelor și efectul real în nor? Răspunsul, în lucrarea care legitimează oficial produsul, este simplu: nu există.

Bulgarii au făcut stiință, Noi facem… PR agresiv pe bani publici!

Documentele studiate de noi despre situația din Bulgaria arată un contrast devastator pentru discursul oficial românesc. După ce și bulgarii au pornit de la rachete rusești de tip PGI, Oblako și Alazan, ei au schimbat reactivul, au introdus modele de difuzie și au testat reactivul în: • Laboratorul Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie al Academiei Bulgare de Științe, • laboratorul lui P. DeMott de la Colorado State University, • Laboratorul de Cercetare a Aerosolilor de la Observatorul Aerologic Central din Moscova. Aceleași documente spun că noul compus pirotehnic cu 10% AgI emite 5 × 10^13 nuclei pe gram, iar cantitatea de reactiv necesară a fost stabilită prin model de difuzie, ceea ce a redus consumul de rachete de cinci ori. La români, în schimb, cifra cu „numărul de nuclei” apare pe site-ul producătorului sau în materiale de prezentare, dar nicăieri nu apare demonstrată prin teste dedicate ale aerosolului. Nu se prezintă măsurători specifice ale nucleației active în funcție de temperatură, nu se prezintă metoda de determinare și nici nu se vede o validare externă comparabilă cu exemplul bulgar. Adică exact acolo unde ar fi trebuit să înceapă știința, la noi începe PR-ul.

Magia numerelor mari: Când nucleii sunt mai mulți decât dovezile!

Aici autoritățile și producătorul joacă una dintre cele mai eficiente cărți de marketing tehnico-pseudoștiințific: numere foarte mari. La Alazan-5, documentul vorbește despre 12,6 g AgI per rachetă și 6,6 × 10^15 nuclei activi la -10°C. În literatura rusească mai apar variante Alazan-6 cu 26,4 g AgI, ceea ce arată că și în familia Alazan există mai multe formule active și mai multe niveluri de încărcare cu iodură de argint. Problema este că, în cazul românesc, discuția despre reactiv și nuclei pare ruptă de orice protocol de testare public, reproductibil și independent. Iar fără o astfel de testare, „numărul de nuclei” devine doar un număr de catalog, nu o probă de eficiență. În plus, documentele bulgare recunosc că pentru operarea serioasă nu ajunge să știi câți nuclei scoți pe gram; trebuie să știi și: • unde introduci reactivul, • când îl introduci, • în ce strat termic al norului îl activezi, • și ce densitate volumetrică atingi în zona de însămânțare. Exact această verigă – trecerea de la balistică la microfizica reală a norului – lipsește din validarea românească prezentată public.

Monopolul absurdității: 94 de milioane de lei aruncați fără concurență reală!

Peste toate aceste întrebări tehnice vine și componenta financiară. Potrivit textului acordului-cadru CAN1133652/20 septembrie 2024 transmis redacției, Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor a atribuit către Electromecanica Ploiești SA un acord-cadru în valoare de 93.910.000 lei fără TVA pentru maximum 12.000 rachete antigrindină, dintre care 11.000 RAG 96 și 1.000 RAG 96 S, prin negociere fără publicare prealabilă. Motivul? În același text se afirmă că RAG 96 și RAG 96 S sunt singurele produse omologate pentru tehnologia utilizată în România. Tradus din limbaj birocratic: • tehnologia este închisă, • omologarea este închisă, • furnizorul este cunoscut dinainte, • competiția reală dispare. Și atunci întrebarea devine una de interes public major: Statul român cumpără exclusiv, fără concurență reală, o rachetă care seamănă izbitor cu Alazan, dar a cărei validare publică disponibilă este în principal una de tip pirotehnic și balistic.

Rețeta succesului românesc: Rachetă veche, monopol nou, bani publici proști!

Aici este, de fapt, cheia întregii povești. Dacă o tehnologie cu filiație clar estică este prezentată drept soluție strategică românească, dacă omologarea invocată este în realitate una de siguranță și conformitate pirotehnică, dacă reactivul și nucleii activi nu sunt validați transparent și independent, iar apoi statul o cumpără prin procedură închisă, cu aproape 94 de milioane de lei, atunci nu mai vorbim doar despre o achiziție discutabilă. Vorbim despre mecanismul clasic prin care o tehnologie opacă este împinsă în față ca „indispensabilă”, apoi blindată administrativ și alimentată constant din bani publici. Iar fermierilor li se spune, de ani de zile, să creadă pe cuvânt.

Întrebări deranjante pentru Sistem: Când răspundeți, „Maiestățile Voastre”?

  1. De ce parametrii RAG 96 coincid aproape integral cu cei ai familiei rusești Alazan-5 / Alazan-6?
  2. Care este proveniența tehnologică reală a rachetei RAG 96?
  3. Unde este validarea independentă a eficienței antigrindină, nu doar a siguranței pirotehnice?
  4. Unde sunt testele publice privind reactivul, nucleii activi și comportarea aerosolului în nor?
  5. De ce statul cumpără prin negociere fără publicare prealabilă o tehnologie declarată din start „singura omologată”?
  6. Cine și pe baza căror criterii a decis că exact aceste rachete sunt singurele acceptabile pentru România? Până când aceste întrebări nu primesc răspuns, orice nou milion aruncat în această schemă va mirosi tot mai puțin a „protecție antigrindină” și tot mai mult a sistem întreținut pe bani publici.
Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized12 ore inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Uncategorized18 ore inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Evenimento zi inainte

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVĂ „DOTARE SERVICE AUTO PENTRU HTZ AUTO SRL” finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment2 zile inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment2 zile inainte

BRUTA PLAN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI BRUTA PLAN S.R.L.”

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment3 zile inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorized5 zile inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized5 zile inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Eveniment5 zile inainte

Startul sezonului în solarii: de ce luna aprilie face diferența între un an bun și unul pierdut

În fiecare primăvară, luna aprilie aduce același tip de presiune pentru fermierii și micii producători din România: decizia de a...

Uncategorized5 zile inainte

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile și experiențele construite în timp

București, 21 aprilie 2026 – Continental Hotels, unul dintre principalele lanțuri hoteliere din România, marchează 35 de ani de activitate...

Eveniment6 zile inainte

SC LIFTPARK S.R.L. anunță finalizarea activităților proiectului DIGITALIZAREA SOCIETĂȚII LIFTPARK S.R.L

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment6 zile inainte

Când mobilitatea nu mai e o cheltuială, ci o decizie financiară pe termen lung

Poate ai trecut și tu prin scenariul ăsta: ai nevoie de mașini pentru echipă, pentru intervenții, pentru livrări. Te uiți...

Top Știri