Eveniment
Războiul secret din spatele ușilor închise! Cum a reușit Lia Olguța Vasilescu să se impună! Planul secret al lui Liviu Dragnea! Jocul lui Klaus Iohannis. Ce urmează | BrasovulMeu

Totuşi, lista trădătorilor, mai mari sau mai mici, era una destul de lungă şi deşi o perioadă i-a lăsat pe unii să creadă că îi va cruţa, preşedintele PSD a dorit să transmită un mesaj clar la ultimul CEX, cel în care au fost remaniaţi 8 miniştri. „Cei care sunt împotriva mea vor fi aspru pedepsiţi. Nimeni nu scapă. Cei care sunt cu mine, vor avea drum lin”.
Zis şi făcut. În ciuda susţinerii externe şi a mesajelor din toate zonele posibile şi imposibile, Liviu Dragnea l-a pedepsit pe Mihai Fifor fără să clintească. I-a luat funcţia mult iubită de ministru al Apărării şi i-a oferit una decorativă. Acum preferatul televiziunilor de ştiri trebuie să-şi execute penitenţa şi să privească de pe margine jocurile politice.
Deşi se zvonea că fosta secretară, Carmen Dan, ar urmă să fie sacrificată, ei bine ea a rămas la MAI tocmai pentru că Dragnea a dorit să transmită un mesaj clar: premiez fidelitatea. Iar doamna ministru nu i-a ieşit niciodată din cuvânt.
Un război aprig în partid a fost cel pentru ministerul Transporturilor. Preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, îşi dorea foarte tare portofoliul, mai ales că cel de la MAI era de neatins. Învingătoare la puncte a ieşit Lia Olguţa Vasilescu, care i-a reamintit lui Liviu Dragnea că ea niciodată nu a virat în direcţia puciştilor, indiferent de ofertele extrem de tentante pe care le-a primit, spre deosebire de Bădălău, mereu cu un pas în tabăra trădătorilor. Conform unor surse din PSD, Bădălău ar fi insistat mult la Dragnea să primească Transporturile venind cu tot felul de argumente, dar liderul PSD a vrut să-i arate că trădarea nu rămâne nesancţionată şi i-a oferit un minister greu, cel al Economiei, dar care până acum a fost ţinta glumelor din cauza ministrului Andruşcă, recunoscut pentru gafele sale. Aşadar, Bădălău este acum pus la panou, în atenţia presei şi orice mişcare nelalocul ei îl va aşeza imediat în tabloul cu Andruşcă.
Încă din 2016, baronul de Giurgiu a fost interesat de Transporturi. De altfel, el a fost cel care l-a impus pe Răzvan Cuc la conducerea ministerului, dar acesta a fost demis pentru că nu ar fi respectat nişte ordine, conform unor surse. Se pare că Bădălău ar fi acţionar prin intermediari la firma Gecor, care are multe contracte importante cu statul român fix pe infrastructură. Informaţia nu a putut fi verificată, însă în mod cert preşedintele PSD Giurgiu este extrem de apropiat de patronul Gecor, Corne Cuşă, cu care are fotografii chiar şi pe facebook. Mai mult decât atât, Bădălău a mers la o nuntă în urmă cu puţin timp, la invitaţia lui Cuşă, care a fost naş.
Aşadar, interesul lui Bădălău în domeniul infrastructurii este unul foarte crescut, dar Liviu Dragnea nu a vrut să-i dea satisfacţie şi a preferat să o premieze pe Olguţa, care a rămas mereu în barca lui.
Deşi Bădălău ar fi încercat nişte manevre să o compromită pe aceasta, Lia Olguţa Vasilescu a fost din nou mai abilă şi s-a ales cu ce şi-a dorit. În perioada următoare, Liviu Dragnea şi-a propus să-i execute pe toţi cei care l-au trădat. Adică să-i lovească unde-i doare mai tare, asta neînsemând nicidecum excluderea din partid, ci umilinţa lor. Chiar şi unele aparente premieri se vor dovedi la final adevărate penitenţe, mi-a povestit o sursă din apropierea preşedintelui PSD.
Klaus Iohannis a fost informat de poziţia de forţă a Liei Olguţa Vasilescu în partid şi a fost sfătuit să creeze o furtună ţinând cont că deja săreau scânteie în PSD în legătură cu ministerul Transporturilor. Și aşa a şi făcut, iar Liviu Dragnea nu se găseşte deloc într-o poziţie confortabilă momentan. Preşedintele României a dorit să le dea şah mat rivalilor, însă a reuşit doar un mic şah pentru că se anunţă vremuri interesante.
Să nu uităm şi că şeful statului a dorit să o pună puţin la zid pe Lia Olguţa Vasilescu, după ce aceasta i-a spus că are tupeu să vorbească de gazare, neamţ fiind.
Eveniment
Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro. Noile proiecte editoriale își propun să ofere conținut actual, util și ușor de parcurs, pornind de la preocupările și interesele femeilor de astăzi.
Cele patru publicații au identități editoriale distincte, dar pornesc de la aceeași direcție: informație bine structurată, subiecte relevante și articole care răspund întrebărilor concrete ale cititoarelor.
BeautyCorner.ro – frumusețe, îngrijire și inspirație
BeautyCorner.ro este dedicat universului beauty și pune accent pe informații practice despre îngrijirea tenului, machiaj, păr, manichiură, parfumuri și cele mai noi tendințe din industria frumuseții.
Publicația urmărește atât subiecte de actualitate, cât și teme evergreen, de la alegerea produselor potrivite până la rutine de îngrijire, tehnici de machiaj și trucuri de frumusețe ușor de pus în practică.
BellaMag.ro – lifestyle feminin într-o abordare modernă
BellaMag.ro se adresează femeilor interesate de frumusețe, modă, relații, lifestyle, călătorii și subiectele care definesc viața modernă.
Conținutul publicației este construit în jurul unui mix de informație practică și inspirație, cu articole despre tendințe, stil personal, relații, timp liber și idei pentru o viață mai echilibrată.
PureBeauty.ro – frumusețe, îngrijire și wellness
Prin PureBeauty.ro, cititoarele vor găsi o abordare concentrată asupra îngrijirii personale, frumuseții și stării de bine.
Publicația abordează teme precum skincare, ingrediente cosmetice, îngrijirea corpului și părului, beauty, wellness și ritualuri de self-care, într-un format accesibil și adaptat interesului tot mai mare pentru rutine simple și alegeri informate.
RevistaDiva.ro – modă, frumusețe și lifestyle
RevistaDiva.ro completează noul portofoliu editorial printr-o abordare dinamică asupra universului feminin. Moda, frumusețea, relațiile, călătoriile, lifestyle-ul și tendințele se regăsesc într-un spațiu editorial construit pentru cititoarele interesate să descopere constant idei și perspective noi.
Publicația va urmări atât tendințele momentului, cât și subiectele cu relevanță pe termen lung.
Patru publicații, patru identități editoriale
Deși fac parte din aceeași nouă generație de proiecte editoriale, cele patru site-uri au fost dezvoltate cu poziționări și direcții de conținut diferite.
Obiectivul este construirea unor publicații online care să nu se limiteze la fluxul rapid de informații, ci să ofere articole utile, documentate și relevante pentru nevoile reale ale cititoarelor.
O atenție importantă va fi acordată conținutului cu valoare practică: ghiduri, explicații, recomandări, analize ale tendințelor și articole care răspund unor întrebări concrete.
Conținut creat pentru modul în care citim astăzi informația online
Noua rețea editorială este dezvoltată având în vedere schimbările din comportamentul de consum al informației. Cititorii caută răspunsuri rapide, dar în același timp apreciază conținutul clar, bine organizat și suficient de aprofundat pentru a le fi cu adevărat util.
Din acest motiv, strategia editorială a celor patru publicații va combina articolele evergreen cu subiectele în tendințe, formatele inspiraționale și materialele orientate către întrebări și nevoi concrete.
BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro sunt disponibile online începând din această perioadă, iar portofoliul de articole va fi extins constant în lunile următoare.
Despre noile publicații
BeautyCorner.ro – publicație online despre frumusețe, machiaj, îngrijirea tenului și părului, manichiură și parfumuri.
BellaMag.ro – revistă online dedicată frumuseții, modei, lifestyle-ului, relațiilor și călătoriilor.
PureBeauty.ro – publicație axată pe beauty, îngrijire personală, skincare, wellness și ritualuri de self-care.
RevistaDiva.ro – revistă online despre modă, frumusețe, lifestyle, relații, călătorii și tendințe.
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
-
Evenimentacum 5 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Evenimentacum 5 zile
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Evenimentacum 5 zileSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Uncategorizedacum 2 zile
evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august
-
Exclusivacum 4 ore„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi