„Suntem în Piaţa Victoriei. Sunt aici de două ore şi cam o dată la o jumătate de oră s-a dat întâi uşor, acum s-a...
Pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Bucureşti hackerii au publicat două comunicate de presă cu mesajul injurios la adresa PSD-ului. Hackerii autointitulaţi „The Shadow Brokers”...
Cursul de schimb euro/leu, cel mai important curs valutar pentru economia românească, a înregistrat o scădere în luna iulie, scădere venită după o perioadă susţinută de...
Din Portugalia până în California, incendii de proporţii devorează la propriu zeci de mii de hectare de pădure, un fenomen agravat de încălzirea globală, avertizează cercetătorii,...
Aşadar, petrochimiştii şi IT-iştii au ajuns să fie plătiţi aproape ca angajaţii din unele state din Occident, în condiţiile în care în Spania nivelul salariului mediu...
Trenurile CFR Călători vor circula de la jumătatea lunii august pe linia ferată Dorneşti – Gura Putnei – Putna, după ce aceasta a fost reparată de...
„Împreună cu Ministerul Energiei, vom lansa în perioada următoare ghidul de finanţare pentru 9.000 de unităţi locative, respectiv de gospodării, pentru montarea de celule fotovoltaice. Proiectul...
Foarte mulţi analişti s-au pronunţat deja cu privire la această măsură, fie pro, fie contra, însă numărul românilor care au înţeles ce reprezintă cu adevărat un...
Cum ar fi ca românii să nu mai plătească gazele, electricitatea sau apa? Un vis frumos, evident. Ei bine, dacă aveți impresia că așa ceva nu...
Toader a fost întrebat de jurnalişti dacă i s-a cerut un punct de vedere legat de punerea sub acuzare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare,...