Connect with us

Sport

Maratonul Zapezii, editia a VII-a, la Rasnov

Brașovul MEU

Publicat

pe

Pe 17 februarie 2018 va avea loc ediția a VII-a a primului maraton clasic pe zăpadă din Europa, Maratonul Zăpezii Isostar – Râșnov 2018.

  Competiția face parte din ciclul de maratoane istorice „Din dragoste pentru România și istoria ei”, pe care maratoniștii le aleargă în fiecare an în locuri cu semnificație istorică din România, cu scopul de a transmite generațiilor tinere, respect și recunostință pentru înaintașii noștri care au luptat pentru a-și apăra țara.

Maratonul este un eveniment unic în Romania şi în Europa, fiind o probă a curajului, desfăşurata în condiţii de iarnă, în zona istorică şi turistică a Râşnovului, într-un cadru natural în care pot fi admirate, din alergare, masivele muntoase Piatra Craiului, Postăvarul, Măgura Codlei, Parcul Natural Bucegi, Complexul Naţional de Sărituri cu Schiurile, Cetatea Medievală Râşnov, simbolul oraşului Râşnov, prin care vor traversa toţi concurentii şi Cabana Himalaya, punctul final de sosire din fiecare probă.

Circa 100 de alergători sunt înscriși la Maratonul Zăpezii Râșnov 2018 pentru a lua parte la una dintre cele patru probe:

Proba de maraton – 42,195 km
Proba de 30 de km
Proba de semimaraton – 21 km
Proba de maraton ștafetă copii (42x1km).

Maratonul este un eveniment unic în România și în Europa, fiind o probă a curajului, desfășurată în condiții de iarnă, în zona istorică și turistică a Râșnovului. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Eco Alpin, în parteneriat cu Primăria orașului Râșnov, susținut de Consiliul Județean Brașov și Prefectura Brașov, Direcția de Sport și Tineret Brașov.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Curs personal trainer

Publicat

pe

curs personal trainer

Cursurile de personal trainer te vor invata sa dezvolti programe de instruire individuala eficiente, ghidate de obiectivele pe care clientul doreste sa le atinga. Este necesar sa se tina seama de nivelul de fitness fizic si de starea sanatatii. Sarcinile principale, pe care trebuie sa le rezolve un specialist care a absolvit cursuri de antrenor personal de fitness, sunt destinate in primul rand persoanelor care se ocupa de incarcaturi sportive si sunt dispusi sa-i ajute pe ceilalti sa atinga excelenta. Vei invata, de asemenea, cum sa oferi prim ajutor pentru entorse, vanatai si alte raniri pe care un client le-ar putea capata in cursul antrenamentului. Este clar ca profesia de antrenor personal implica nu numai o mare dragoste pentru sport, ci si un stil de viata sanatos. Nu totul este limitat doar la entuziasm. Pentru a deveni un specialist calificat, care poate oferi cu adevarat fiecarui client instruirea personala dorita, teoretica si practica, ai nevoie de o calificare care este imperios necesara.

Beneficii

Cursurile de antrenor personal vor ajuta la identificarea nevoilor explicite ale clientului si vor gasi modalitati de obtinere a rezultatelor optime in conformitate cu aceste solicitari. Vei beneficia de cel mai bun curs,  cel mai intens si cel mai concentrat de pe piata instruirii de trainer personal. De asemenea, vei capata cunostinte maxime intr-o perioada minima de timp. Devin-o un antrenor personal si transforma-ti hobby-ul intr-o profesie care aduce beneficii.

Prin instruirea personala ii vei putea ajuta pe altii sa capete o forma adecvata, sa-si stabileasca obiectivele si sa obtina rezultate optime, iar acest lucru este minunat. La cursurile de antrenor personal vei invata ultimele tehnici progresive ale abilitatilor de coaching. Metoda de predare, este prezentarea simpla si clara chiar si a materialelor complexe. O atentie deosebita este acordata practicii si oportunitatii de a lucra in conditiile reale ale clubului de fitness.

Cursuri de fitness si wellness gasesti si in Brasov – la ABC Fitness School – urmatorul curs incepe pe 13 aprilie 2019!

Citeste in continuare

Sport

Diferite stiluri de pantofi din piele naturala

Publicat

pe

catinca shoes

Pantofii clasici se retrag treptat de pe podiumurile de moda si in fiecare sezon toate fetele se afla intr-o anticipare incitanta, despre ce va fi la moda in acest sezon.  Impresiile lasate de colectiile designerilor celebri spun  ca pantofii la moda din 2018 sunt modele de incaltaminte piele luminoase si naturale, cu tocuri groase plate sau inalte, cu tocuri plate cu insertii metalice, atat la barbati cat si la femei, ghete elegante si decorate de curele sau catarame, cizme lungi simple cu toc inalt sau toc patrat.

Platforma la moda

Designerii nu inceteaza sa uimeasca cu toate experimentele noi, iar in sezonul de vara sunt oferite sandale la moda cu toc sau pe platforma. Platforma plata poate fi multi-strat si este realizata din materiale naturale. Principala caracteristica a  pantofilor de vara cu platforma este ca nu trebuie sa arate masiv. Spre deosebire de modelele mai grele, platformele luminoase arata indraznet si pot fi purtate la haine din sifon sau haine de matase. Noile modele elegante sunt platforme cu toc. Aceste modele si-au castigat popularitate si in vara trecuta, iar in noul sezon 2018 sunt, de asemenea, relevante.

Pantofi cu toc mic

Daca o fata nu poarta pantofi cu toc inalt sau nu vrea sa-si sublinieze inaltimea,  poate purta pantofi cu toc redus de 3 centimetri, si care sunt la moda in acest sezon. Particularitatea pantofilor pe un toc mediu stabil, este acea gratie si feminitate pe care acestia le dau intregii imagini. Un toc mic elegant, decoreaza aproape toate modelele  de pantofi, balerini, sandale, cizme si ghete. In plus, pantofii cu toc mic, sunt ideali de a fi purtati la  vestimentatia pentru stilul de afaceri.

Pantofi in stilul masculin

Pentru sezonul primavara-vara si toamna, modelele de incaltaminte pentru femei in stilul masculin sunt eleganti. Pantofii in stilul masculin sunt ideali pentru orice imagine, in care sunt folositi pantaloni cu o lungime clasica sau modele scurtate.

Citeste in continuare

Social

Cum slabesti eficient prin combinarea sportului cu alimentatia?

Publicat

pe

antrenor personal

In ultimii ani, a devenit la mare cautare acel specialist numit antrenor personal, deoarece toti dorim o imbunatatire a stilului de viata si a aspectului fizic, de aceea la moda a devenit termenul de remodelare corporala, dar aceasta nu se bazeaza pe tehnici si proceduri efectuate in saloanele de infrumusetare, ci se bazeaza pe antrenamente fizice si o alimentatie ce accelereaza metabolismul.

Stilul de viata sanatos inseamna de fapt mentinerea rezultatelor obtinute in urma antrenamentelor fizice, dar si mentinerea unei sanatati la cote maxime datorita felului in care ne alimentam.
Femeile sunt cele mai doritoare in a slabi, acestea fiind in numar mult mai mare in salile de sport si fitness, desi barbatii, chiar daca sunt inzestrati de la natura cu masa musculara mai mare, sunt mult mai greu de convins si de motivat.

Trebuie gasit echilibrul ideal intre antrenament si alimentatie, astfel incat rezultatele obtinute sa duca spre un stil de viata sanatos. Pierderea in greutate si mentinerea tonusului pot face fi accesibile oricui isi doreste, insa trebuie ca pentru o anumita perioada de timp, disciplina si vointa de a reusi sa devina principalele scopuri in viata.

In timpul unui antrenament sunt lucrati toti muschii, in asa fel incat fibra musculara sa livreze continuu maximum de rezultate.

Un meniu echilibrat trebuie sa acopere toate grupele de alimente intr-o singura zi, alimentatia fiind mult mai importanta decat sportul, mai ales alimentatia dinaintea antrenamentului este foarte importanta.De fapt, planul de alimentatie este usor de pus in aplicare, deoarece baza unei diete eficiente este alimentatia neprocesata, cu multe legume, fibre si proteine fara multe grasimi.

De asemenea, extrem de importanta este si hidratarea, cei minim doi litri de apa pe zi fiind foarte importanti in procesul de slabire, ingreunand mult posibilitatea de a slabi daca nu se consuma apa.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized12 ore inainte

Alege un magazin online de exceptie – Diavolita

Alege un magazin online de exceptie – Diavolita   Diavolita este un sex shop care iti ofera produse de cea...

ExclusivO zi inainte

ASOCIAŢIA CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE DIN SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII (ACMRR- SRI), SEDIUL CENTRAL, O OAZĂ DE BUN SIMŢ, DE RESPECT NECONDIŢIONAT PENTRU TOŢI MEMBRII SI SIMPATIZANŢII SĂI, PRECUM ŞI PENTRU ORICE PERSOANĂ CARE ÎI TRECE PRAGUL.

Am avut de făcut astăzi un mic ”serviciu” de suflet pentru un fost coleg de unitate care este în imposibilitatea...

Exclusiv3 zile inainte

PROMO/MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA /CAMERELE DE COMERT SI INDUSTRIE DIN COSTA RICA/IN CURAND

La data de 22.05.2019, Incisiv de Prahova a publicat articolul ”Fals si uz de fals la Politia Locala Ploiesti/Mason in...

Exclusiv4 zile inainte

Fals si uz de fals la Politia Locala Ploiesti/Mason in Serviciul de Interventie Rapida (“mascatii” institutiei)

Aproape 1.000 de loji masonice cu venituri nefiscalizate se ascund în spatele a mai puțin de 36 de ONG-uri. În...

Exclusiv6 zile inainte

Revenirea lui Gabriel Oprea pe scena politica, da roade!/UNPR, surpriza alegerilor/Analiza

20.05.2019 Președintele UNPR Gabriel Oprea a transmis, luni, Primului-ministru Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă în care solicită intervenția Guvernului României...

ExclusivO săptămână inainte

Florin Diaconu ocupa functia de director la APM PRAHOVA- in mod ILEGAL/Florin Diaconu este mai presus de lege?!.

Card de credit cu 55 zile fără dobândă. Card de credit 30 zile cu dobândă zero și fără comisioane. Mesaje...

ExclusivO săptămână inainte

Comunicat de Presa

Vineri, 17.05.2019, începând cu ora 11:30, va avea loc la HOTEL CENTRAL Ploiești, sala ALFA (etaj 2), ședința de lucru...

ExclusivO săptămână inainte

BOMBA ZILEI/Directorul Ziarului Incisiv de Prahova intra in politica/Vicepresedinte UNPR si presedinte UNPR Organizatia Municipiului Ploiesti

O bomba in adevaratul sens al cuvantului  a intrat chiar in redactia ziarului Incisiv de Prahova. Ofiterul SRI, in rezerva,...

10 greșeli SEO care te pot face să îți iei adio de la traficul organic 10 greșeli SEO care te pot face să îți iei adio de la traficul organic
Afaceri localeO săptămână inainte

10 greșeli SEO care te pot face să îți iei adio de la traficul organic

La ora actuală există o cantitate impresionată de articole, tutoriale, ghiduri și filmulețe pe YouTube care ne învață să facem...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Old Blacks Festival lanseaza rockeri noi

Ca și anul trecut, organizatorii festivalului Old Blacks, Rock&More, care are loc pe 7 si 8 iunie 2019 la Quantic...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Minune/Consilierul juridic al Politiei Locale Ploiesti isi face datoria/FELICITARI

Omul de casă al PSD Mehedinți,  materia cenușie a partidului lui Aladin Georgescu, omul orchestră, care cântă la coarda puterii...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Sinteza zilei/Pușcăriașii își execută pedepsele în condiții inumane? /Atunci, PSD-ule, copiii cum sunt tratați?/PRIN EXTERMINARE UMANĂ?

Am aflat cum, de ce și de cine a fost protejat fiul lui Dragnea la Drobeta! Dragnea jr., a fost...

Top Știri