Connect with us

Exclusiv

OPINIE/ O Românie în care nivelul disoluției autorității publice a ajuns la maximum, adică instituțiile au doar rol de decor, transformate în instrument politic

Publicat

pe

O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai mic nivel, construită după chipul și asemnănarea majorității ce alcătuiește „clasa politică”, adică a diletanților, mediocrilor și a celor ce substituie, prin titluri false (diplome de studii fără studii și doctorate plagiate) adevăratele valori. Privit dincolo de aparențe, efectul negativ al disoluției autorității are o cauză ce pare mai degrabă un blestem decât ceva circumstanțial: contraofensiva unui sitem care incorect s-a numit comunist. Un sistem clientelar, pervers moral, arivist, care mai degrabă s-a ascuns în spatele acestei titulaturi decât a reprezentat-o și care, sub masca intersului proletar, a cultivat mediocritatea și substituirea valorii, adică interesul personal în dauna interesului public, creând un mecanism infernal de eliminare, din societate, a adevărului, moralei și valorii reale și substituire a acestora cu surogate de genul: lene, hoție și minciună, cu care și-au justificat prezența și impostura parveniții ce stupid își arogă titulatura de „clasă politică”.

Metoda de jefuire a populației (bugetului public) model „Hexi Pharma”, nu e ceva nou sub soare și nici un caz izolat. Este fenomenul ce caracterizează economia românească și, în special, metoda prin care este fraudat banul public, respectiv cetățeanul. Perfecționată în ani și ani de practică, care a presupus, pe lângă coruperea întregului sistem medical, slăbirea autorității în domeniu și eliminarea pârghiilor care ar fi putut contracara fenomenul (au fost desființate sau distruse laboratoarele autorizate să efectueze verificări de specialitate; au fost eliminate, din lege, obligațiile instituțiilor de a efectua verificări privind calitatea produselor, etc.), metoda de jefuire bugetară, model „Hexi Pharma” exprimă cel mai elocvent posibil dezastrul în care a fost adusă administrația publică. Deși există peste 250 de agenții și autorități publice, cu peste 200.000 de angajați, bugetari, sistemul este în colaps, pentru că, pe de o parte „clasa politică”, la presiunea „mafiilor” bugetare, a avut grijă să modifice și adapteze legislația în așa fel încât aceasta să fie formală, ambiguă și inaplicabilă și, pe de altă parte, structurile agențiilor și autorităților au fost contaminate total cu virusul „obedienței” politice, prin subordonarea totală politicului a administrației publice. Și cu toate că există o lege ce stabilește regulile în administrația publică (Legea 188/1999), aceasta a fost încălcată sistematic de către toate guvernele, pentru că numai astfel își puteau instala clientela obedientă și servilă care să le protejeze, direct sau prin non-combat, afacerile frauduloase gen „Hexi Pharma”.

Monopolul pe serviciile publice din România, din toate domeniile posibile, obtinut prin încalcarea legii achizițiilor publice (sistemul atribuirii directe a contractelor), a devenit o regulă. Nu există minister, autoritate, agenție, consiliul județean, primărie ori alte instituții, ordonatoare de credite, care să nu practice sistemul atribuirilor directe a contractelor sau a licitațiilor trucate, în care „adjudecantul”, de fiecare dată, este „clientul” prestabilit. Iar regulile licitațiilor publice și a atribuirii contractelor de lucrări și servicii publice, finanțate din bugetele publice sau locale, nu se fac nici în Parlament, nici la Guvern, nici în ministere sau autoritățile locale, ci în birourile firmelor clientelare, ce căpușează toate instituțiile publice și care controlează Parlamentul și Guvernul. Aproape că nu există contracte atribuite corect, în spatele fiecărei „negocieri” existând „comisioane” (șpăgi), „sponsorizări” sau finanțări de campanii electorale ori private. Într-o astfel de degringoladă generală, întreținută de vidul legislativ conceput deliberat, nici nu se mai știe cine este stăpânul și cine sluga: politicianul sau beneficierul contractelor. Nu se mai știe cine este păpușarul și cine marioneta, pentru că relațiile politic-sistemul mafiot clientelar, beneficiar al deciziilor politice, este atât de încurcat și de ascuns percepției publice, încât abia când explodează câte o bombă (amorsată sau accidental !) gen „Hexi Pharma”, se dezleagă ițele complexului mecanism în care banul public este jefuit prin complicitatea politic – mafie, protejat de nepăsarea autorității publice, programată astfel.

Luat de valul manipulărilor cu care este bombardat sistematic cetățeanu care asistă la „marile dezvăluiri”, uiți să-ți pui întrebarea cum s-a putut ca o astfel de megaescrocherie să se consume atâția ani și nimeni (servicii, fisc, poliție, mass-media, ONG-uri) să nu afle nimic. Pe bună dreptate, analizând „la rece” fenomenul, te întrebi dacă nu cumva și „explozia” fenomenului „Hexi Pharma”, nu e ceva tot controlat, fiind regia unei mafii care urmărește să preia sectorul. Însă, indiferent de circumstanțe, cazul „Hexi Pharma” arată dezastrul în care se zbate administrația publică și cât de gravă este disoluția autorității. Iar dacă „Hexi Pharma” a explodat și, relevându-ne mecanismul, ne radiografiază cangrena generalizată a sistemului, e firesc să ne punem întrebarea: Câte „Hexi Pharma” există în România ? Și, retoric, ne dăm și răspunsul. În ce domeniu nu există „Hexi Pharma” când e vorba de banul public ? Pentru că dincolo de aparențele înșelătoare (de genul că dacă nimeni nu s-a ocupat de descifrarea mecanismului, n-a „transpirat” mizeria sau n-au existat „contraofertanți” interesați să preia „sectorul”, înseamnă că nu există) nu înseamnă că în restul „lucrărilor” și „serviciilor” publice situația e mai „roză”. Din contra, „omerta” în domeniul traficului cu medicamente (prescrierea celor mai scumpe, fără conținutul adecvat de substanță activă și substituirea medicamentelor autohtone sau ieftine cu cele scumpe, de către medici, a devenit o practică generalizată), întreținută de „mituirea” medicilor prin oferirea de „vacanțe” ascunse în spatele unor „simpozioane științifice”, „traininguri”, gratuite, de către marii en-grosiști de medicamente, este o altă realitate, de tip „Hexi Pharma”, care are ca efect jefuirea bugetului (și cetățeanului) cu miliarde de euro anual. Iar autoritățile publice de profil, care ar trebui să se ocupe de reglementarea domeniului, ori sunt la rândul lor corupte, ori lipsite de instrumente pentru a interveni și reglementa piața mafiotă a medicamentelor. La fel se întâmplă cu lucrările de reparații și întreținere a obiectivelor aflate în patrimoniul sănătății și cu toate serviciile (curățenie, spălare, hrană, etc.). Și în timp ce firmele ce fac parte din sistemul clientelar prosperă, acumulând averi într-un an ce alții nu reușesc într-o viață, sistemul sanitar se află în colaps, căpușat de banii care efectiv nu mai ajung să fie atribuiți serviciului medical direct oferit cetățeanului. Astfel, accesul gratuit la serviciile medicale (inclusiv cele de urgență) a devenit o utopie, pentru că nu mai există condiții optime pentru a fi efectiv realizat.

Metoda „Hexi Pharma” nu e însă un „monopol” al sănătății. E o metoda practicată, fără frontiere, în toate domeniile investițiilor publice (active noi, întreținere și reparații curente). Că e vorba de infrastructura rutieră (nu se realizează terasamentele conform normelor; nu se utilizează materialele adecvate, nu se respectă cantitățile și calitatea materialelor, etc.), construcții de obiective publice, comerț cu carburanți, materiale de contrucții, producție și comerț cu alimente, apă potabilă îmbuteliată, comerț cu energie electrică, gaz, apă potabilă, exploatarea masei lemnoase, reparații obiective istorice, „Hexi Pharma” este prezentă peste tot. „Generalii” care, chipurile, coordonează „Hexi Pharma” și sistemul „expediției plicurilor”, regulat, sunt un fenomen general care caracterizează întrega Românie și care, deși nu este recunoscut public, a devenit aproape oficial, fiind singurul sistem care funcționează. Paradoxal, dacă sistemul „Hexi Pharma” s-ar opri în România, România ar paraliza, pentru că nu mai există un sistem alternativ, capabil să-l înlocuiască pe cel de tip mafiot. Fără șpăgi, adică „comisioane”, „sponsorizări”, „procente din profit”, „zeciueli”, România s-ar prăbuși, pentru că toată clasa politică, aproape fără excepție, este conectată și supraviețuiește din acest sistem. Un sistem exploatat pervers, în primul rând de mafia politică. Or, prăbușirea sistemului „Hexi Pharma” și înlocuirea lui cu unul curat, ar antrena dispariția actualei clase politice, care există ca efect al sistemului „Hexi Pharma” (ceea ce nu cred că se va întâmpla vreodată în România !).

Tradus, în alte domenii, ce însemnă efectul „Hexi Pharma” ? Înseamnă o armată regulată de funcționari, ce parazitează bugetul public. O armată de votanți, angajați la stat în sistem clientelar, oricând capabilă să încline balanța în favoarea celui ce i-a numit în funcții publice și care n-are nici o legătură cu domeniul care ar trebui să-l monitorizeze. Înseamnă autorități naționale, precum ANPC, ANSVSA, DSP, ANFP, Garda de Mediu, Agenția Națională a Medicamentului, ANRSC, ANRMAP, ARS, ICS, SRAC, corpurile de control al ministerelor, primului-ministru, guvernului, corpuri de control ale autorităților locale, ONG-uri sponsorizate din bugetul public, care n-au un sistem adecvat de atribuții reale, răspundere, stadarde și nivele de performanță reale, care, în fapt, în loc să contribuie la îndeplinirea rolului pentru care sunt create, căpușează financiar, inutil și neperfomant sistemul public bugetar. Înseamnă că nu știm ce punem în rezervor (pentru că din anii 2011-2013, în urma scandalului creat de Garda Financiară, privind comercializarea de către OMV Mineral Oil SRL, Rompetrol, Rafinăria Vega, Shell, Lukoil  și alte companii de „prestigiu” de carburanți contrafăcuți, Guvernul Năstase a modificat legislația, anulând prevederile privind calitatea și competențele Gărzii Financiare în a aplica sancțiuni) pentru că ANPC, din motive de subordonare politică, nepotism, șpagă și conservatorism al postului, a uitat cum se prelevează o probă de la marii comercianți de carburanți, astfel că nimeni nu mai știe în România ce bagă în rezervor; înseamnă că nu mai știm ce apă bem, pentru că numai dacă moare sau se îmbolnăvește cineva, grav, ANPC-ul sau DSVSA ori DSP fac analize și verificări la apa îmbuteliată, încât a ajuns o firma precum „European Drinks” să vândă apă din puț, pe post de apă plată și nimeni să nu știe dacă e sau nu proprie consumului uman; înseamnă că nu știm ce mâncăm, pentru că supermarketurile sunt pline de produse (carne, preparate din carne, lactate, legume, fructe, conserve, pește, etc.) tratate chimic, ce conțin substanțe periculoase, peste normele admise, iar ANPC, DSVSA și DSP efectuează probe doar când apar cazuri grave de intoxicare, decese sau epidemii în masă, fără a sancționa drastic comercianții sau a le suspenda activitatea pentru aceste grave abateri; înseamnă că nu știm cât gaz și calitatea gazului sau energiei electrice pe care le consumăm, ajunse la prețuri astronomice în raport cu veniturile, pentru că ANRE, organism plătit din bani publici, nu-și face datoria decât în campanii electorale și atunci doar formal, demagogic. fără efecte ulterioare; înseamnă că nu știm dacă internați într-un spital mai ieșim vii, din cauza bacteriilor existente, imune la soluțiile diluate furnizate de „Hexi Pharma” sau dacă tratamentele prescrise de medici – care sunt „forțați” de mafia medicamentelor, să prescrie medicamente scumpe (de multe ori netestate) -, nu sunt un genocid deliberat.

Deci, în concluzie, „Hexi Pharma” nu este un caz, ci un fenomen general ce caracterizează societatea românească. Un flagel care s-a extins ca un cancer asupra întregii activități ce vizează finațarea de la bugetul de stat. E doar un procent din uriașul mecanism ce devalizează bugetul public și ține prizonieră și complice „clasa politică” românească. Și o spune un fost rebel al sistemului care a devoalat multe „Hexi Pharma” în România, în domeniul comerțului cu carburanți (comerț cu combustibili contrafăcuți operat de: „LUKOIL”, „ROMPETROL”, „VEGA”, „SHELL”, „OMV Mineral Oil”, etc.); în domeniul comerțului cu alcool și produse din alcool, în domeniul comerțului cu cereale; în domeniul comerțului cu masă lemnoasă sau în domeniu comerțului neloial, practicat de marile lanțuri de supermarket-uri, precum „METRO” sau „SELGROS”, participante activ la devalizarea, de către societăți de tip fantoma, a TVA colectată de la populație. Că a fost vorba de comerț cu produse contrafăcute, necorespunzătoare calitativ; sutragere de accize sau TVA, înșelăciune sau contrabandă; de „țepe” bugetare sau sustrageri de fonduri publice, toate au funcționat pe principiul „Hexi Pharma”: adică beneficiind de protecția unor „generali” și sistemul „distribuirii regulate a plicurilor” ce răsplăteau protecția asigurată de șefii administrației publice sau de politicieni/demnitari. În urma comerțului cu produse contrafăcute sau necorespunzătoare calitativ, în domeniul carburanților, bugetul public a fost jefuit cu miliarde de euro, iar populația a fost înșelată consecvent. În urma comerțului cu cereale, prin societăți de tip fantomă, bugetul a fost fraudat cu miliarde de euro. La fel s-a întâmplat și în urma comerțului cu masă lemnoasă, alcool, carne și preparete din carne, legume, fructe, materiale de consdtrucții, tutun, cafea, etc. Iar mecanismul devalizării a funcționat pe același principiu: „Hexi Pharma”. Adică mecanisme protejate politic contra șpagă. Un mecanism care, de fiecare dată, reacționa dur și în stil mafiot, la orice tentativă de aplicare corectă a legii, culminând cu epurarea întregului sistem al administrației publice de „rebelii” care n-au înțeles că viitorul înseamnă integrare în sistemul practicat de „Hexi Pharma”, adică de benficiar al „plicului lunar”, contra lipsei de reacție.

Și chiar dacă nu acceptăm, „Hexi Pharma” este, în final, efectul guvernării comunistoide a României, marca Iliescu, Năstase, etc. Indivizi exponențiali ai sistemului, care au promovat mediocritatea, clientelismul, obediența, ca și criterii de „performanță”; au politizat și vasalizat administrația publică încălcând frecvent Constituția și au transformat România într-un stat de tip mafiot, condus, exclusiv, pe principiul „Hexi Pharma”. O Românie în care nivelul disoluției autorității publice a ajuns la maximum, adică instituțiile au doar rol de decor, transformate în instrument politic. Și cine gândește altfel, nu se integrează, e ori retrograd, ori iresponsabil și, în orice circumstanțe, devine victima unui sistem „Hexi Pharma”, mult prea generalizat, performant și puternic pentru a capota. Un sistem ce copleșește capacitatea de reacție a unor instituții precum DNA sau DIICOT (respectiv a fracțiunilor dispuse să-și sacrifice cariera), care nu iartă, nu acceptă refuz, adevăr și morală și care macină în malaxorul său orice depozitar de conștiință morală ce are curajul să se opună sitemului marca „Hexi Pharma”.

 

Exclusiv

Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie

Sub flamura “drepturilor”, cu metode de cazarmă

Dacă vrei să fii jignit, umilit, amenințat cu exilul profesional și pus la zid în stil de mahala, există o scurtătură: intră în Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP). Ce ar trebui să fie o organizație de apărare a drepturilor angajaților riscă să arate, conform documentelor interne, mai degrabă a “clan” de familie cu interese încrucișate, unde sindicatul, conducerea penitenciarelor și viața de familie se amestecă într-un talmeș-balmeș toxic.

În centrul rețelei, potrivit notelor de relații și rapoartelor de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, se află Antoanela Cristina Teoroc, fost director al Penitenciarului București-Jilava, soția liderului SNPP, Ștefan Teoroc. Ea este acuzată de un comportament abuziv, limbaj suburban și utilizare discreționară a funcției publice.

“Măgarilor, proștilor, țăranilor”: manualul de “management” de la Jilava

Conform acestor documente, în Penitenciarul București-Jilava, conducerea ar fi practicat un “stil managerial” demn de crâșma de la marginea târgului. Angajați SNPP ar fi fost etichetați cu apelative precum „măgari”, „proști”, „țărani” sau „urâți”, fiind ironizați inclusiv pentru felul în care arată fizic.

Nu vorbim de glume nevinovate la o cafea, ci de jigniri sistematice, consemnate în note oficiale, care au creat – conform rapoartelor de control – un mediu de lucru toxic, cu impact direct asupra stării de sănătate a unor polițiști de penitenciare.

În loc ca directorul să fie reper de echilibru și profesionalism, subalternii se trezesc în fața unui “șef de scară” cu microfon instituțional, care urlă de sus, dar răspunde greu la lege.

“Te mut la Satu Mare!” – amenințarea cu exilul profesional

Când jignirile nu ajung, intră în scenă arma grea: transferul disciplinar mascat în “necesitate de serviciu”. Membrii de sindicat care au îndrăznit să aibă opinii diferite, să semnaleze nereguli sau pur și simplu să nu se închine la “altarul conducerii” ar fi fost amenințați cu trimiterea la unități aflate la sute de kilometri distanță, precum Penitenciarul Satu Mare.

“Te mut la Satu Mare” devine, astfel, corespondentul birocratic al bâtei la genunchi: nu te bat, dar te rup de familie, de casă, de viață. Unde se termină nevoia de personal și începe răzbunarea personală? Documentele indică un model de “management de frică”, nicidecum o aplicare sănătoasă a legii.

Soțul – “apărătorul”, soția – “abuzatorul”: conflictul total de interese

Ironia maximă: în timp ce Ștefan Teoroc, liderul SNPP, se prezintă public drept apărătorul drepturilor polițiștilor de penitenciare, soția sa, aflată în vârful ierarhiei la Jilava, este acuzată că exact pe aceiași oameni îi umilește și îi presează.

Cercul se închide grotesc: dacă ești membru SNPP și reclami abuzurile conducerii, ajungi să te plângi – practic – soțului persoanei pe care o acuzi. Sindicalism “all inclusive”: șeful la sindicat acasă, șeful la serviciu nevasta. Când familia are monopol pe butoanele puterii, membrul simplu devine decor.

Legea e clară. Doar că unii o citesc… pe diagonală

Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare nu lasă loc de interpretări pe principiul “facem cum simțim azi”. Raporturile de serviciu “se exercită în condițiile prezentei legi”, nu după orgolii, ranchiuni sau “cine cu cine e prieten la vârf”.

Aceeași lege precizează limpede că „trecerea temporară în altă funcție se poate dispune fără acord […] în caz de forță majoră sau ca măsură de protecție”. Așadar, modificarea unilaterală a raporturilor de serviciu este o excepție strictă, de urgență și protecție, nu o bâtă cu care lovești pe cine te deranjează.

Când “forța majoră” devine “forța șefului nervos”, nu mai vorbim de aplicarea legii, ci de caricaturizarea ei.

Mărgineni – “tarla proprie”: rețeta se exportă

Informațiile din sistem arată că modelul “manager pe persoană fizică” nu s-a oprit la Jilava. La Penitenciarul Mărgineni, directorul Aldea Marian, apropiat al cercului de influență al familiei Teoroc, ar aplica aceleași metode de constrângere și blocaj.

Angajații care își doresc să se mute în alte unități ar fi întâmpinați cu amenințări și piedici artificiale, de parcă penitenciarul ar fi moștenire de familie, nu instituție publică. Când o unitate a statului devine “tarla proprie”, legea se transformă în simplu decor pe perete.

Bani publici, colecte “evaporate” și suspiciuni penale

Rapoartele de control de la Penitenciarul București-Jilava ating și zona penală, punând pe masă acuzații și suspiciuni grave:

  • Art. 296 Cod Penal – folosirea de expresii jignitoare de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor, nu la colț de stradă.
  • Folosirea fondurilor publice – există suspiciuni că anumite sume de bani publici ar fi fost “mediate” și direcționate discutabil, profitând de dubla calitate: soție de lider sindical și director de unitate.
  • Colecte de bani cu traseu neclar – sume strânse pentru diverse ocazii (de exemplu, pentru pensionarea unor ofițeri) care, potrivit documentelor, nu ar fi ajuns întotdeauna la destinație, rămânând în ceață în gestiunea sindicatului.

Când aceeași mână semnează și pentru conducere, și pentru sindicat, și pentru colecte, întrebarea firească este: cine mai numără banii și cine mai verifică drumul lor?

Sindicat sau clan de familie cu ștampilă?

Cazul ridică o întrebare incomodă pentru toți membrii SNPP: mai reprezintă această structură interesele polițiștilor de penitenciare sau a ajuns o unealtă de presiune, control și reglare de conturi pentru un cerc restrâns care se crede deasupra legii?

Când conducerea penitenciarului se suprapune cu conducerea sindicatului, iar în vârf domnește aceeași familie, “apărarea drepturilor” riscă să devină doar slogan. În realitate, simplul membru de sindicat este prins într-o menghină: dacă reclamă abuzul, reclamă exact la oamenii care îl produc.

Acest material se bazează pe notele de relații și rapoartele de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, documente din interiorul sistemului penitenciar.

Chestor peste semne de întrebare: “Ceva nu iese la socoteală”

Dincolo de limbajul suburban, de presiunile asupra angajaților și suspiciunile privind banii publici, rămâne o întrebare care nu poate fi ocolită:

Prin ce mijloace a obținut gradul de chestor fosta directoare de la Penitenciarul București-Jilava, Antoanela Cristina Teoroc?

Când pui cap la cap acuzațiile, notele de relații, rapoartele de control și traseul fulger al carierei, ceva nu se mai potrivește.
Ori sistemul promovează excelența în abuz, ori cineva a urcat prea repede treptele, sărind, la fiecare etaj, peste câte o lege. În ambele variante, statul are obligația să iasă din tăcere. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Sunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”? – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

În timp ce instituțiile statului mimează vigilența, ziarul de investigații Incisiv de Prahova, singura publicație care a avut curajul să disece „Mafia Antigrindină” încă de la primele rachete trase în vânt, aduce în prim-plan o nouă mutare de geniu a „Procurorilor Gliei”. Fermierii prahoveni, adevărații Agenți 007 ai României profunde, au decis că nu mai pot aștepta după procurorii aflați în „comă birocratică” și au luat cu asalt Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Prahova.

Incisiv de Prahova, singurul ghimpe în coasta „Mafiei norilor”

 

Ani de zile, Incisiv de Prahova a fost vocea care a strigat în deșert despre jaful programat din banii publici, despre „hectarele fantomă” și despre toxicitatea tăcută a iodurii de argint. Astăzi, dezvăluirile noastre în exclusivitate capătă o nouă dimensiune. Nu mai vorbim doar despre bani furați, ci despre siguranța publică și despre un regim al explozibililor care pare să fi fost tratat de Electromecanica SA Ploiești ca o joacă de copii în curtea școlii.

Într-un demers fără precedent, obținut în exclusivitate de redacția noastră, Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Prahova, sub semnătura președintelui Adrian Mocanu, a somat IPJ Prahova să scoată la lumină adevărul despre „artificiile” scumpe care ne zboară peste capete.

Radiografia „Bombei de sub norii Prahovei”: Rechizitoriul fermierilor-007 către Poliția Prahova

Nr. Crt. Domeniul de Control (Solicitare ACCPT Prahova) Miza Juridică și de Siguranță Publică Suspiciunea de „Derapaj” Legal (Analiză Incisiv de Prahova)
1 Încadrarea Juridică a Rachetelor Clasificarea rachetelor ca materii explozive, muniții sau obiecte pirotehnice (Legea 126/1995). Suspiciunea că rachetele sunt manipulate fără regimul strict de securitate impus armamentului și muniției reale.
2 Autorizarea de Funcționare Existența licențelor de operare și a documentelor care atestă dreptul de a lucra cu materiale explozibile. Posibilitatea ca operatorii să activeze în baza unor avize expirate sau fără vizele anuale obligatorii de la IPJ.
3 Securitatea Depozitelor Verificarea distanțelor de siguranță față de școli, biserici, locuințe și conducte de gaz/petrol. Pericolul unei catastrofe în cazul unui incident la depozitele temporare amplasate iresponsabil în proximitatea zonelor locuite.
4 Personalul „Pirotehnic” Atestarea calificării profesionale, a aptitudinilor psihologice și medicale ale celor care apasă pe buton. Temerea că „specialiștii” sunt instruiți superficial, punând în pericol viața cetățenilor prin manipulare defectuoasă.
5 Trasabilitatea Explozibilului Controlul fluxului rachetelor: de la producția la Electromecanica, până la lansare sau distrugerea celor expirate. Riscul ca „muniția” să circule prin județ fără pază armată și fără o evidență strictă a consumului operativ.
6 Istoricul Incidentelor Evidența oficială a rachetelor căzute intacte pe câmp sau în curțile oamenilor și a rachetelor „rătăcite”. Mușamalizarea incidentelor în care rachetele au reprezentat un pericol direct pentru viața și bunurile prahovenilor.
7 Intervenția la Urgență Procedura clară de ridicare și neutralizare a componentelor de rachete căzute la sol în zonele agricole. Lipsa de coordonare între operator și autorități (Poliție, ISU) atunci când rachetele deviază de la traiectoria balistică.
8 Paza și Protecția Obiectivelor Respectarea normelor privind paza bunurilor, posesia de armament și protecția împotriva incendiilor/tensiunilor. Suspiciunea că punctele de lansare sunt vulnerabile și nu respectă standardele de siguranță națională impuse de regimul explozivilor.

Realizat în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova

Agenții 007 cu palmele bătătorite: Fermierii fac treaba DNA-ului

Cine are nevoie de agenți secreți cu costume scumpe când îi avem pe fermierii prahoveni? Acești „Agenți 007 ai Gliei” au demonstrat o rigoare juridică și o tenacitate care ar trebui să bage în ședință orice serviciu de informații. Ei au pus degetul pe rana sângerândă a sistemului: regimul materiilor explozive.

Conform solicitării trimise către IPJ Prahova, fermierii cer clarificări pe care statul le-a evitat timp de 20 de ani. Sunt aceste rachete materii explozive, muniții sau doar niște „mijloace pirotehnice” de bâlci? Legea 126/1995 este clară, dar se pare că pentru „Mafia Antigrindină”, legile sunt doar sugestii opționale. Fermierii vor să știe: cine a autorizat „bombardierele” de la Electromecanica să se joace cu amestecuri pirotehnice fără să respecte normele drastice impuse oricărui alt muritor de rând?

Muniție, explozibil sau petarde de lux? IPJ Prahova, scos la tablă

Solicitarea fermierilor (Memoriul din 30.03.2026) este un veritabil rechizitoriu care vizează 32 de puncte nevralgice. „Procurorii Gliei” vor să vadă autorizațiile de lucru cu dispozitive explozibile și capacitatea operatorului de a gestiona muniția.

Iată ce trebuie să explice Poliția Prahova, sub presiunea dezvăluirilor Incisiv de Prahova:

  1. Încadrarea Juridică: Sunt rachetele de la Ploiești muniție de război? Dacă da, cine le păzește?
  2. Autorizarea de fațadă: Au avut operatorii punctelor de lansare vizele anuale obligatorii sau au tras „la negru” timp de două decenii?
  3. „Calificările Fantomă”: Cine sunt pirotehnicienii care apasă pe buton? Au ei atestate reale sau sunt doar „specialiști” cu diplome scoase la imprimantă, așa cum Incisiv de Prahova a sugerat în repetate rânduri?

Depozite lângă școli și rachete prin grădini: Cine semnează pentru moarte?

Cea mai gravă parte a solicitării vizează amplasamentul depozitelor și al punctelor de lansare. Fermierii-007 întreabă direct: s-au respectat distanțele de siguranță față de locuințe, școli, biserici și conducte petroliere? Sau „Mafia Norilor” a instalat rachete lângă rezervoarele de gaz, bazându-se pe norocul chior că nu va bubui tot județul?

Incisiv de Prahova a documentat cazuri în care rachetele au căzut intacte în curțile oamenilor sau au deviat periculos de la traiectorie. Acum, fermierii cer Poliției toate procesele-verbale de incident, toate dosarele penale ascunse prin sertare și toate sancțiunile care – bănuim noi – au fost „uitate” pentru a nu deranja afacerea de 260 de milioane de lei.

„Trasabilitatea” banului și a explozibilului: Un circuit al minciunii

Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

Unde se duc rachetele care nu pornesc? Cine le neutralizează pe cele expirate? Fermierii cer evidența clară a stocurilor și a distrugerilor. Există o suspiciune legitimă, întreținută de opacitatea sistemului, că rachetele circulă prin județ ca pâinea caldă, fără avize de transport și fără pază armată, transformând Prahova într-un poligon de tragere scăpat de sub control.

Dacă Poliția Prahova nu poate garanta siguranța acestor operațiuni, înseamnă că trăim într-un „Ospiciu Antigrindină” unde pacienții (noi) suntem la mila unor pirotehnicieni de ocazie.

Incisiv de Prahova va monitoriza pas cu pas răspunsul IPJ Prahova. Nu vom accepta răspunsuri evazive! Dacă instituțiile statului vor continua să protejeze „Mafia Norilor”, „Procurorii Gliei” sunt pregătiți să meargă până la capăt. Adevărul despre rachetele care ne pârjolesc norii și ne amenință casele trebuie să iasă la suprafață.

Cine își asumă responsabilitatea dacă o „muniție” de la Electromecanica aterizează pe o școală? Rămâneți aproape, asediul asupra minciunii instituționalizate abia a început! Vom reveni. (Cristina T.).

Consultati  arhiva: (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici), (aici),  (aici),

Citeste in continuare

Exclusiv

O farsă de 94 de milioane de lei cu pedigree sovietic! Cum cumpărăm explozibili, nu protecție! – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

FABRICĂ DE ILUZII ÎN CRÂNGUL LUI BOT: CUM A PUS STATUL BOTUL LA RACHETA „ROMÂNEASCĂ” ANTIGRINDINĂ

Cum cumpără statul cu 94 de milioane de lei o tehnologie antigrindină care seamănă izbitor cu Alazan, dar e validată mai ales ca exploziv, nu ca eficiență antigrindină

Statul român, expert în iluzii scumpe: 94 de milioane de lei pentru o rachetă care nu stie să facă decât zgomot!

Incisiv de Prahova prezintă un nou episod din dosarul sistemului antigrindină: statul român continuă să pompeze sume uriașe într-o tehnologie prezentată drept „românească”, deși documentele analizate de redacție indică o asemănare frapantă cu familia de rachete sovietico-rusești Alazan. Și mai grav: în locul unei validări științifice solide a eficienței antigrindină, ceea ce găsim în acte este, în principal, o omologare de siguranță și conformitate pirotehnică, cu teste făcute pe standul producătorului și cu proceduri interne ale acestuia. Pe scurt: România pare să finanțeze din bani publici grei nu o tehnologie dovedită științific, ci o rachetă cu profil balistic validat și cu pedigree tehnologic rusesc, vândută într-o piață închisă, fără concurență reală.

Alazan-RAG-96: Când ‘made in România’ sună suspect de rusesc (și scump)!

Documentele tehnice despre RAG 96 arată că racheta produsă de Electromecanica Ploiești are exact următorii parametri: 82,5 mm calibru, 1,4 m lungime, 8,8 kg masă totală, 0,66 kg încărcătură utilă, 9.300 m înălțime maximă, 12.000 m distanță orizontală maximă și autodistrugere la 38–47 secunde. În plus, racheta este descrisă ca având două încărcături propulsive, două întârzietoare, un cartuș activ fumigen și mecanism de autodistrugere. Acum comparați aceste date din fișa rachetelor rusești Alazan-5 și Alazan-6: 82,5 mm calibru, max. 1402 mm lungime, 8,8 kg masă, 0,66 kg încărcătură activă fumigenă, 9.300 m înălțime maximă, 12.000 m bătaie maximă, pornirea părții active la 13 ± 2,5 secunde și autodistrugere la 41 ± 5 secunde. Asta nu mai este o simplă „coincidență inginerească”. Este o suprapunere aproape perfectă. Mai mult, documentația despre Alazan arată că și racheta rusească este descrisă drept rachetă neghidată, cu aripioare, motor în două regimuri, cap activ pirotehnic și autodistrugere, iar pentru Alazan-5 este prezentat lansatorul TKB-040-04, cu 12 ghidaje, tragere în salve și unghiuri diferite pentru a acoperi volumetric zona de însămânțare. Racheta „românească” RAG 96 nu doar că seamănă cu Alazan. Arată ca un produs din aceeași familie tehnologică.

Istoria ‘secreta’ a rachetei ‘noastre’: Bun venit inapoi, URSS!

Documentul rusesc despre dezvoltarea tehnologiei de combatere a grindinei spune explicit că primele cercetări din fosta URSS au început în valea Alazan din Georgia, că primele experimente s-au făcut în anii 1950 și că metoda rachetelor a fost dezvoltată prin complexele PGI-M, Oblako și, ulterior, Alazan. Același document arată că familia Alazan a rămas una dintre platformele majore ale sistemului rusesc și că ulterior a fost modernizată în variante precum Alazan-5 și Alazan-6. În același material, Alazan-6 apare în tabelul principal al complexelor rusești cu exact parametrii care aprind toate becurile roșii: 82,5 mm, 1402 mm, 8,8 kg, 630 g agent activ și lansator de 12 ghidaje. Așadar, problema nu mai este dacă există sau nu o asemănare. Problema reală este alta: de ce statul român continuă să prezinte această tehnologie ca pe o soluție autohtonă excepțională, fără să clarifice transparent proveniența ei constructivă și filiația tehnologică?

Omologarea fantastică: Racheta stie să nu explodeze, dar cu grindina… mai vedem!

Aici intrăm în miezul scandalului. Singurele informații disponibile despre omologarea RAG 96 nu au nicio legătură cu demonstrarea eficienței antigrindină. Practic, omologarea a constat dintr-o evaluare de conformitate cu cerințe de securitate. Ce s-a testat concret? Nu eficiența în nor. Nu reducerea grindinei. Nu modificarea măsurabilă a microfizicii celulei convective, ci • presiuni maxime și medii, • timpi de ardere, • impuls total, • timpii întârzietoarelor, • secvența pirotehnică a autodistrugerii. Condițiile de conformitate care au stat la baza omologării sunt strict balistice și pirotehnice: pmax ≤ 70 bar, intervale de ardere, impuls minim și un timp T25 între 11 și 17 secunde pentru aprinderea unui element din lanțul pirotehnic. Mai direct spus: ceea ce s-a validat este că racheta pornește, arde, intră în regim, declanșează cartușul activ și se autodistruge în limitele cerute de proiect. Nu că suprimă grindina în mod demonstrat.

Autoevaluarea supremă: Când vulpea păzește găinile și testează explozibili!

Și aici apare o altă problemă grea. În lipsa unor standarde armonizate, directivele permit utilizarea standardelor naționale / procedurilor interne ale producătorului, iar pentru RAG 96.00 Electromecanica Ploiești a dezvoltat propriile proceduri pentru verificarea cerințelor relevante de siguranță. Mai mult, pentru determinarea parametrilor balistici, producătorul are o infrastructură proprie de testare, un stand special pentru rachetele antigrindină și componentele lor. Testele au fost efectuate în laboratorul Electromecanica. Asta înseamnă că: • producătorul își testează propriul produs, • cu proceduri dezvoltate de el însuși, • pentru a demonstra conformitatea cu cerințe de securitate și funcționare. Unde este aici validarea independentă a eficienței antigrindină? Unde este laboratorul extern care să măsoare aerosolul activ, activitatea glaciogenă, distribuția particulelor și efectul real în nor? Răspunsul, în lucrarea care legitimează oficial produsul, este simplu: nu există.

Bulgarii au făcut stiință, Noi facem… PR agresiv pe bani publici!

Documentele studiate de noi despre situația din Bulgaria arată un contrast devastator pentru discursul oficial românesc. După ce și bulgarii au pornit de la rachete rusești de tip PGI, Oblako și Alazan, ei au schimbat reactivul, au introdus modele de difuzie și au testat reactivul în: • Laboratorul Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie al Academiei Bulgare de Științe, • laboratorul lui P. DeMott de la Colorado State University, • Laboratorul de Cercetare a Aerosolilor de la Observatorul Aerologic Central din Moscova. Aceleași documente spun că noul compus pirotehnic cu 10% AgI emite 5 × 10^13 nuclei pe gram, iar cantitatea de reactiv necesară a fost stabilită prin model de difuzie, ceea ce a redus consumul de rachete de cinci ori. La români, în schimb, cifra cu „numărul de nuclei” apare pe site-ul producătorului sau în materiale de prezentare, dar nicăieri nu apare demonstrată prin teste dedicate ale aerosolului. Nu se prezintă măsurători specifice ale nucleației active în funcție de temperatură, nu se prezintă metoda de determinare și nici nu se vede o validare externă comparabilă cu exemplul bulgar. Adică exact acolo unde ar fi trebuit să înceapă știința, la noi începe PR-ul.

Magia numerelor mari: Când nucleii sunt mai mulți decât dovezile!

Aici autoritățile și producătorul joacă una dintre cele mai eficiente cărți de marketing tehnico-pseudoștiințific: numere foarte mari. La Alazan-5, documentul vorbește despre 12,6 g AgI per rachetă și 6,6 × 10^15 nuclei activi la -10°C. În literatura rusească mai apar variante Alazan-6 cu 26,4 g AgI, ceea ce arată că și în familia Alazan există mai multe formule active și mai multe niveluri de încărcare cu iodură de argint. Problema este că, în cazul românesc, discuția despre reactiv și nuclei pare ruptă de orice protocol de testare public, reproductibil și independent. Iar fără o astfel de testare, „numărul de nuclei” devine doar un număr de catalog, nu o probă de eficiență. În plus, documentele bulgare recunosc că pentru operarea serioasă nu ajunge să știi câți nuclei scoți pe gram; trebuie să știi și: • unde introduci reactivul, • când îl introduci, • în ce strat termic al norului îl activezi, • și ce densitate volumetrică atingi în zona de însămânțare. Exact această verigă – trecerea de la balistică la microfizica reală a norului – lipsește din validarea românească prezentată public.

Monopolul absurdității: 94 de milioane de lei aruncați fără concurență reală!

Peste toate aceste întrebări tehnice vine și componenta financiară. Potrivit textului acordului-cadru CAN1133652/20 septembrie 2024 transmis redacției, Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor a atribuit către Electromecanica Ploiești SA un acord-cadru în valoare de 93.910.000 lei fără TVA pentru maximum 12.000 rachete antigrindină, dintre care 11.000 RAG 96 și 1.000 RAG 96 S, prin negociere fără publicare prealabilă. Motivul? În același text se afirmă că RAG 96 și RAG 96 S sunt singurele produse omologate pentru tehnologia utilizată în România. Tradus din limbaj birocratic: • tehnologia este închisă, • omologarea este închisă, • furnizorul este cunoscut dinainte, • competiția reală dispare. Și atunci întrebarea devine una de interes public major: Statul român cumpără exclusiv, fără concurență reală, o rachetă care seamănă izbitor cu Alazan, dar a cărei validare publică disponibilă este în principal una de tip pirotehnic și balistic.

Rețeta succesului românesc: Rachetă veche, monopol nou, bani publici proști!

Aici este, de fapt, cheia întregii povești. Dacă o tehnologie cu filiație clar estică este prezentată drept soluție strategică românească, dacă omologarea invocată este în realitate una de siguranță și conformitate pirotehnică, dacă reactivul și nucleii activi nu sunt validați transparent și independent, iar apoi statul o cumpără prin procedură închisă, cu aproape 94 de milioane de lei, atunci nu mai vorbim doar despre o achiziție discutabilă. Vorbim despre mecanismul clasic prin care o tehnologie opacă este împinsă în față ca „indispensabilă”, apoi blindată administrativ și alimentată constant din bani publici. Iar fermierilor li se spune, de ani de zile, să creadă pe cuvânt.

Întrebări deranjante pentru Sistem: Când răspundeți, „Maiestățile Voastre”?

  1. De ce parametrii RAG 96 coincid aproape integral cu cei ai familiei rusești Alazan-5 / Alazan-6?
  2. Care este proveniența tehnologică reală a rachetei RAG 96?
  3. Unde este validarea independentă a eficienței antigrindină, nu doar a siguranței pirotehnice?
  4. Unde sunt testele publice privind reactivul, nucleii activi și comportarea aerosolului în nor?
  5. De ce statul cumpără prin negociere fără publicare prealabilă o tehnologie declarată din start „singura omologată”?
  6. Cine și pe baza căror criterii a decis că exact aceste rachete sunt singurele acceptabile pentru România? Până când aceste întrebări nu primesc răspuns, orice nou milion aruncat în această schemă va mirosi tot mai puțin a „protecție antigrindină” și tot mai mult a sistem întreținut pe bani publici.
Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Eveniment8 ore inainte

Importanta firmelor de pompe funebre in organizarea ceremoniilor funerare si pentru sprijinul familiilor indoliate

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Uncategorized12 ore inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

Eveniment16 ore inainte

​Lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să cumperi un apartament în care să te muți imediat

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Uncategorized2 zile inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Uncategorized2 zile inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Eveniment3 zile inainte

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVĂ „DOTARE SERVICE AUTO PENTRU HTZ AUTO SRL” finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment3 zile inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment3 zile inainte

BRUTA PLAN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI BRUTA PLAN S.R.L.”

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment4 zile inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorized6 zile inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized6 zile inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Eveniment7 zile inainte

Startul sezonului în solarii: de ce luna aprilie face diferența între un an bun și unul pierdut

În fiecare primăvară, luna aprilie aduce același tip de presiune pentru fermierii și micii producători din România: decizia de a...

Top Știri