Exclusiv
EXPLOZIV/Aurel I.Rogojan: Opoziția FBI-zării Serviciului Român de Informații a fost încătușată, cu preaviz telefonic în miez de noapte: „Am să pun să fii arestat!“.
Dintotdeauna și peste tot în lume, documentele clasificate ori activități ale serviciilor secrete, odată ce au fost deconspirate în spațiul comunicării publice, au generat, fără excepții, scandaluri de presă, anchete parlamentare, acuzații grave și, pentru satisfacția opiniei publice și stingerea spiritelor politice încinse, se încheiau cu responsabilizarea „acarului Păun“, precizeaza General de brigadă (r) Aurel I. Rogojan colegilor de la Cotidianul.
De altfel, este nimerit a preciza că instituirea primului și, cel puțin aparent, a unui eficient sistem de supraveghere parlamentară și control asupra activității serviciilor secrete, cel din Statele Unite ale Americii, își are sorgintea în „grandioasele“ scandaluri internaționale iscate de nu mai puțin celebra Agenție Centrală de Informații.
Indiscutabil, un mare rău s-a produs. Ne referim la instrumentalizarea politică a anchetei penale și a cercetării judecătorești în anumite procese aflate pe rolul unor instanțe, cu nota de deosebită gravitate pentru cele două complete, deja de notorietate, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dar acest rău a fost posibil, în primă și ultimă instanță, nu din cauza „umbrelor“ SRI, ci pentru că anumiți procurori și judecători s-au pretat la roluri de actorași de operetă, interpreți ai ariei imposturii în magistratură. Recurgem la acest eufemism pentru că nu găsim cuvintele potrivite pentru a exprima crima săvârșită de ei împotriva Constituției României.
Ingerințele inimaginabile în justiție au fost posibile ca urmare a gravelor vulnerabilități ale zeiței „Anticorupția“ la tentațiile ori amenințările zeului „Putere“. Or, tocmai Florian Coldea ne-a învederat, de la microfoanele „comisiei noastre“ (n.n. – Comisia parlamentară de control al SRI!) că vulnerabilitatea are calitatea de a fi exploatabilă! Perioada reconstituirii drepturilor de proprietate și a retrocedărilor pe cale judecătorească a dus pe magistralele corupției pe nu puțini slujbași ai trinității Adevărului, Dreptății și Justiției, din rândul cărora Puterea i-a impus pe așa-zișii reformatori ai justiției, inclusiv pe unii dintre înalții magistrați ai republicii.
Afacerea drepturilor litigioase
Să observăm doar ceea ce nu are cum fi ascuns, rețeaua de înaltă criminalitate politică organizată generată de „industria drepturilor litigioase“. În cifre absolute, după statistici ale Direcției Naționale Anticorupție din anii 2005-2015, cea mai înaltă rată a corupției pare a se fi înregistrat în magistratură, fiind devoalate și tarifele practicate de rețelele de influență: „neînceperea urmăririi penale – 4.000 euro; eliberarea condiționată – de la câteva mii până la 150.000 euro; o decizie favorabilă într-un dosar civil cu miză economică – până la 200.000 euro“. Într-o primă fază, rețelele de influență au negociat cu abilitate tipic avocățească posturi-cheie din justiție. Așadar, să nu ne facem că nu înțelegem cum a fost posibilă racolarea pentru colaborarea infracțională, uneori mediată și de ambasade străine, pe mâna „serviciilor noastre“ elogiate de „parteneri strategici“, pentru merite niciodată clar specificate. Am uitat oare de „frăția“ consilierului secretarului general al NATO, lordul Roberston, locotenent-colonelul Willem Matser, cu Ovidiu Tender, tocmai cel din povestea Alinei Bica despre sesiunile de briefing ținute de Florian Coldea? Willem Matser a declarat, la vremea respectivă, că omul de afaceri roman Ovidiu Tender era la curent cu o bună parte din activitățile pentru care el a fost judecat (spălare de bani, conspirație). În pofida celor susținute de Tender, Matser a declarat instanței că Tender știa că cele 200 milioane dolari ce urmau să fie investite în România proveneau de la cartelul drogurilor din Columbia și că o serie de documente urmau să fie falsificate pentru a se intra mai repede în posesia banilor. Nedumerire ne-a generat, la acel moment, rolul avut de Matser, cu sponsorizarea lui Tender și prietenia asumată a consilierului prezidențial Ioan Talpeș, în summiturile serviciilor secrete de la Sinaia și Predeal, din agenda acțiunilor de preaderare a României la NATO.
Credem că tardiva spovedanie a Alinei Bica (actualmente trezorier al „ASP Centroamerica Sociedad Anonima“ din San Jose – Costa Rica) ar trebui interpretată în adevărata ei cheie, aceea a „Imperiului Tender“ din India, Orientul Mijlociu, Africa și America de Sud. Se va muta și DNA pe unde s-au refugiat, după pierderea înaltei protecții, peștii cei mari, „victime“ ale războiului împotriva corupției? Cel puțin din analiza precedentelor cunoscute din istoria CIA, KGB, SDECE, MI-6, Mossad, ca să numim doar campionii, asemenea mișcări transcontinentale ale rețelelor înaltei criminalități politice nu au fost posibile în afara controlului foarte strâns al serviciilor secrete și mai seamă în afara confruntărilor dintre acestea.
În nenumărate rânduri, în paginile ziarelor care au avut verticalitate s-au dezvăluit atât cazuri irepresibile de tentații la abuzuri, dar și abuzuri, atât din partea serviciilor secrete, cât și dinspre puterea judecătorească. Nimic din încinsa dezbatere de azi nu aduce vreo noutate. Presa din categoria amintită a dezvăluit cum, în anul 2009, George-Cristian Maior, Florian Coldea și Cezar Preda militau pentru învestirea, prin lege, a SRI cu atribuții de cercetare penală, după cum a publicat și declarații politice de opoziție fermă la astfel de tentative. Nimeni nu a dorit să audă, să ia în seamă și, cu atât mai puțin, să pună barieră abuzului de putere și violării Legii fundamentale. Mai mult, opoziția FBI-zării Serviciului Român de Informații a fost încătușată, cu preaviz telefonic în miez de noapte: „Am să pun să fii arestat!“.
După nouă ani de fărădelegi, ne este cât se poate de evident cum artizanii protocolului și-au dat seama, din capul locului, de faptul că ar trebui totuși să fie acoperiți de o lege. Chiar și de o lege strâmbă, dar să fie. Ca alte legi strâmbe pe care au reușit să le impună cu servi precum Zgonea la președinția Camerei Deputaților și comisii parlamentare de control sută la sută acoperite, total controlate și, bineînțeles, pe măsură răsplătite.
Geambașii de informații
Din experiența personală în materie, de aproape patru decenii, pot afirma în deplină cunoștință de cauză că, mai înainte vreme, în nicio împrejurare, nu s-a putut nici măcar gândi formalizarea vreunei proiecții de activitate în disprețul legii, cu violarea principiilor ori normelor Constituției. Asta, în teorie, iar dincolo de doctrină, numai deținătorii unui foarte înalt grad de idioțenie profesională își permiteau să comită fatidica eroare practică. Cu referire la perioada copilăriei SRI, am publicat o povestioară cu titlul retoric „Directori ai serviciilor naționale sau geambași de informații?“ (în volumul „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale“, Editura Compania, 2011, pp. 49-51), care este confirmată independent de editorialul „Blocajul protocoalelor“ (Cornel Nistorescu, Cotidianul, joi, 12 aprilie 2018). De ce am făcut această paranteză? Fiindcă nu-mi dă pace intuiția a ceva foarte rău și urât, ideea chinuitoare a unui posibil parteneriat mafiot în numele unor respectabile autorități publice care trebuiau lovite de inamicul invizibil, pentru a-și netezi calea spre totala anulare a atributelor constituționale ale securității României – independența, suveranitatea națională și integritatea teritorială –, a căror infrastructură este forța economică.
În perioada anilor 2002-2006, prin prerogativele „fișei postului“, am avut dispute profesionale cu o categorie de pragmatici ai sistemului, cu cei care țineau cu tot dinadinsul să obțină reglementări laxe, confuze și aproximative noțional, pentru ca prin manipulare și eroare conceptuală să-și poată justifica ori acoperi erorile practice. De fiecare dată, repetam: „Domnilor, securitatea unei națiuni și libertățile fundamentale sunt inseparabile, iar domeniul nostru de activitate nu este un laborator în care să fie posibilă repetarea experiențelor. În materie de securitate, o decizie greșită ne lipsește tocmai de securitate, putem înceta a mai exista“. Privind acum în urmă, parcă încep a înțelege de ce, la trecerea noastră în rezervă, cineva a simțit nevoia precizării în decretul prezidențial a funcției deținute, aceea de „șef al Direcției de Planificare Integrată a Resurselor Informaționale, Reglementare, Coordonare și Cooperare“. Nu eram persoană publică. Eram o persoană ce nimerise unde, în opinia cuiva, nu-i era locul.
Derapaj provocat la SRI
Spre finalul primului mandat al lui Traian Băsescu în calitate de președinte al României, a fost provocat, deliberat ori inconștient (?!), un derapaj al Serviciului Român de Informații către zona activităților de poliție judiciară de drept comun. Să ne reamintim de numeroasele și ridicolele comunicate de presă privind suportul de neprețuit al SRI în depistarea „copiuțelor“ la tezele din licee, de plicurile discret strecurate în buzunarele halatelor medicilor (asistentelor), de ridicarea elevilor cu autocarele pentru audieri la parchete și multe altele asemenea. La adăpostul acestei perdele de fum, mafia transpartinică decarta săptămânal milioanele fără număr prin cabinetele discrete ale puterii. Acesta a fost doar începutul, încălzirea pentru ceea ce a urmat, implicarea în instrumentalizarea politică a cauzelor penale de drept comun, săvârșite ori, pur și simplu, înscenate adversarilor politici sau unor oameni de afaceri incomozi anumitor interese, cel mai adesea din exterior. Căci despre asta este vorba, nu despre altceva.
Ambasadorilor le este interzisă implicarea în activități oneroase pe teritoriile statelor de reședință, cu excepția contractelor civile, încheiate ca subiecți de drept privat. Realitățile românești însă bat Convenția de la Viena asupra relațiilor diplomatice. Un ambasador a devenit mai cunoscut prin ordonarea de arestări decât prin promovarea relațiilor bilaterale americano-române, iar după încheierea misiunii s-a dat priponit, chiar așa, pur și simplu, din întâmplare, la Fondul Proprietatea și la Societatea de Asigurări „Astra“?
Dar directivele operative secrete de susținere a investitorilor străini în dauna celor români în ce infracțiune de trădare ar putea fi încadrate?
Secretele murdare, dacă există, cu siguranță sunt în afara protocoalelor.
Va veni și momentul adevărului, cel al judecăților lucide, la rece, ceasul bilanțului statistic sec, cu realități implacabile.
- Cât ne-a costat propaganda luptei împotriva corupției?
- Care sunt, concret, nu declarativ, marile tandemuri „corupător – corupt“?
- Care este raportul „prejudiciu – recuperare“ din suma totală a valorilor înscrise în capetele de acuzare?
- Cât la sută din recuperări reprezintă cheltuielile de personal și funcționare a sistemului de luptă împotriva corupției?
- Cine sunt marii perdanți, dar și marii îmbogățiți, de pe urma simulării luptei împotriva corupției?
Iuda și trădările
Am fost martorii aluziei „de Joia Mare“ a lui Florian Coldea, cea referitoare la Iuda, la trădare și trădători. Până la împlinirea destinelor tragice ale numeroșilor Iuda care au trădat și continuă să trădeze România, vizionăm tragicomicul situației în care a ajuns SRI, aflat o vreme la mâna unor impostori, doctori „magna cum laude“ în sfertodocție și recordmeni în antologia incompetenței. Altfel, de unde dorința irepresibilă a lui Gabriel Oprea de a ajunge directorul Serviciului? A scos doctori mai docți decât el?!
Serviciul Român de Informații, așa cum legea prevede, în îndeplinirea atribuțiilor sale, trebuie să colaboreze cu celelalte autorități publice. Autoritățile publice de neocolit în cooperare sunt expres, dar nu limitativ, stipulate de Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații:
„Art. 14 – În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul Român de Informaţii colaborează cu Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia Generală a Vămilor, precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice.
Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să-și acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege“.
Protocolul de cooperare dintre Serviciul Român de Informații și Ministerul Public – Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (în realitate, pactul Maior – Kovesi) nr. 003064 din 24.02.2009, desecretizat sub nr. 7505 din 29.03.2018, invocă în preambul nu mai puțin de 26 de „temeiuri de drept“ generic enumerate, fără trimitere concretă la vreun articol, paragraf sau alineat care să se refere la vreo atribuție legală a SRI. Excepție fac Hotărârea CSAT nr. 00234/2004 privind cooperarea între Serviciul Român de Informații și Ministerul Public pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul siguranței naționale, precum și alte șase hotărâri ale CSAT, al căror conținut este menținut secret, deci trebuie creditate de naivii contribuabili în numele înaltelor rațiuni ale guvernării prin secrete. Așadar, a existat și un protocol între SRI și Ministerul Public, aprobat de CSAT în anul 2004, protocol intervenit după ce Rodica Stănoiu a impus abrogarea prevederilor Legii siguranței naționale referitoare la interceptări, deoarece contraveneau Convenției Europene a Drepturilor Omului. Din anul 1991 până în anul 2004, interceptările s-au efectuat potrivit unor dispoziții legale strâmbe.
Nămolul pactului Maior – Kovesi
Manipularea conceptuală a fost ridicată de serviciile secrete, sub guvernările fără legitimitate morală, peste tot în lume, la rang de artă. Nu este și cazul României, cu o populație sensibilă la tot ce percepe ca estetic. Poporul român, în suprema-i bunătate, i-a suportat, ba chiar venerat, pe cei care l-au guvernat mințindu-l frumos. Nu este valabil și în cazul pactului Maior – Kovesi.
Înscenările judiciare staliniste sunt, pro forma, capodopere juridice. Cine studiază azi dosarele marilor procese politice din secolul terorii ideologice, fără a fi trăit în epocă, fără a avea cunoștințe solide asupra contextului istoric, nu le va găsi cusur. Dimpotrivă, va crede în adevărul lor și le va admira acuratețea juridică. Nu este și cazul dosarelor năclăite în nămolul pactului Maior – Kovesi.
Paradoxul situației: din nămolul pactului Maior – Kovesi adevărul va ieși curat, alb, precum cânepa topită în nămolul gropilor din vaduri, peste care trece apa cristalină venită din adâncuri. Până la fir, cânepa trece testul meliței, al torsului, iar firul până la pânzele albe trece prin război. Ordinea naturală a lucrurilor, ancestralitatea și arhetipul bunului-simț nu pot fi răsturnate de logica agramaților cu doctorate plagiate.
Protocolul declasificat este calificat ca fiind un dictat al forței asupra dreptului.
Chiar așa stând lucrurile, trebuie să fim convinși că interacționarea serviciilor de informații cu autoritățile publice nu poate avea loc în afara instrumentelor de normare a cooperării, colaborării și conlucrării. Juridic și tehnico-metodologic, cele trei noțiuni, chiar dacă semantic nu le sunt evidențiate deosebirile, pot exprima nivele, scopuri și obiective distincte ale interacțiunii autorităților publice, părțile cooperante urmând a defini termenii utilizați în accepția de comun acord stabilită. Numai că acest exercițiu obligatoriu nu a fost nici el făcut.
Protocolul este o mostră de incompetență, superficialitate și criză deontologică a ambelor părți semnatare. Poate că acestea sunt și motivele reale ale secretizării. Ascunderea prostiei. Numai că legea interzice clasificarea dovezilor de greșită administrare a legii și greșită exercitare a funcției publice. Conținutul protocolului desecretizat nu se încadrează criteriilor legale de clasificare ca secret de stat, prevăzute de Legea nr. 182/2002.
Dacă protocolul nu viza acoperirea unor rele practici, adică nu ar fi generat abuzuri și ilegalități, rămânea bine-mersi „la secret“, căci cine simțea nevoia să fie avertizor public („Iuda“ deocamdată anonim?) pentru a atrage atenția asupra unei nelegitimități inexistente a actului? Cine a provocat „sifonarea“ secretului existenței protocolului cunoștea intim consecințele aplicării acestuia și a dorit să-și elibereze conștiința.
Avertizorii publici angajați în comentarii, cei aflați în conflicte de interese cu părțile protocolului, ar trebui să aibă decența abținerii. Spunem asta fiindcă este inadmisibil să promovezi confuzia între colaborarea secretă, ca opțiune personală, și colaborarea oficială instituțională cu serviciile de informații pentru securitate națională, aceasta din urmă fiind o obligație legală stipulată de un întreg capitol al Legii securității naționale.
Este impardonabil din partea unui ofițer superior în rezervă (SRI) să inducă premeditat sinonimia dintre Strategia Națională de Securitate Cibernetică și Legea nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, declarată neconstituțională, nu pe fond, ci în privința mijloacelor de implementare.
Nu sunt singurele extreme, căci cei mai mulți comentatori furați de val nu au sesizat cât de fragilă este granița dintre informare și dezinformare.
Dezinformarea și agresarea informațională mizează pe atitudinea sinucigașă a celor care tac când trebuie să vorbească, după ce mai înainte vreme au vorbit când trebuia să tacă. Acum, în împrejurările create, tăcerea SRI amplifică zvonistica demolatoare, deci nu este o tăcere din înțelepciune, ci o expresie a lipsei soluțiilor de gestionare a crizei. Serviciul pierde niște procente ale unei relative cote de încredere, dar României îi este periclitată nu doar credibilitatea, ci şi securitatea.
General de brigadă (r) Aurel I. Rogojan
Exclusiv
Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist – Ziarul Incisiv de Prahova
Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev
La Ministerul Economiei nu mai vorbim despre guvernanță corporativă, ci despre guvernanță de clan. În timp ce ministrul Ambrozie Irineu Darău se plimbă pe axa București–Kiev ca „luptător împotriva dezinformării”, la București, sub nasul lui, se organizează un mecanism de prăduială cu ștampilă și antet pe S.C. IOR S.A., companie strategică în industria de apărare, cu certificare NATO.
Potrivit documentelor intrate în posesia redacției, la IOR se pregătește un festin: măriri de indemnizații de peste 400%, funcții inventate, salarii obscene pentru oameni plantați politic și o baricadă birocratică ridicată special pentru a nu pătrunde nici control, nici lege, nici bun-simț.
„Eu sunt Statul, eu îmi dau voie singură!” – Modelul Mina
În centrul combinației stă Camelia Andreea Mina, funcționară de stat transformată în stat în stat. O situație de un absurd juridic care, într-o țară normală, ar duce direct la parchet, nu la mărire de leafă:
- la minister: Director al DAPS – Direcția de Administrare a Participațiilor Statului; adică omul care, în numele statului, supraveghează companiile la care statul e acționar, inclusiv IOR S.A.;
- la IOR: Președinte al Consiliului de Administrație – adică omul care conduce compania pe care, teoretic, ministerul trebuie s-o controleze.
Pe 14 mai 2026, AGOA de la IOR S.A. are pe ordinea de zi lovitura de grație: Mina, în dublul ei rol, își pregătește mărirea propriei indemnizații de la circa 4.645 lei/lună la 20.450 lei brut. Mina de la Minister îi aprobă Minei de la IOR să bage mâna până la cot în bugetul unei fabrici cu datorii la ANAF și fără Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat pe 2026.
Conflictul de interese e betonat pe două niveluri:
- Mina controlează Mina: ministerul supraveghează compania, dar aceeași persoană e și supraveghetor, și supravegheat. Statul se uită în oglindă și își dă „ok”-ul.
- Beneficiarul își votează singur banii: creșterea indemnizației este propusă de chiar persoana care va încasa suma. OUG 109/2011 există doar ca decor, nu ca lege.
Asta nu mai e „guvernanță corporativă”. E auto-guvernanță de buzunar.
„Expertă de LinkedIn” pe hârtie, dezastru în fabrică pe teren
Pe rețelele profesionale, Camelia Mina e prezentată ca „Senior Advisor”, „expert în guvernanță strategică”, campioană la hashtag-uri cu „transparență”, „accountability” și „leadership”.
În realitate, potrivit sesizărilor oficiale ale Sindicatului Independent IOR, „expertiza” arată așa:
- numirea unui Director Financiar inexistent în actul constitutiv – Alexandru Butiseaca, funcție fantomă creată din pix;
- atribuirea unui salariu de 58.000 lei brut/lună acestui director-fantomă, în timp ce muncitorii iau circa 3.500 lei net;
- incapacitate totală de a opri degradarea fabricii, în timp ce la nivel de titulatură se flutură „Strategic Leadership”.
Cu alte cuvinte, la IOR avem „Leadership strategic” pentru sinecuri, și faliment operațional pentru companie. Muncitorii duc fabrica în spate, „experții de LinkedIn” duc indemnizațiile în conturi.
Adriana-Laura Miron: spălătoria de dosare și storcătorul de sesizări
Ce ar fi un clan fără un om de serviciu al tăcerii? În ecuația de la Economie, piesa cheie este Adriana-Laura Miron, Secretar General al ministerului, instalată prin Decizia 131/22.04.2026.
Rolul ei, potrivit documentelor și sesizărilor citate:
blocarea oricărei anchete și asigurarea imunității pentru „clanul Mina & co.”
- sesizată de sindicate despre ilegalitățile de la IOR, Miron nu reacționează;
- primește o adresă de avertizare de la AMEPIP (nr. 3120/27.03.2026) care cere respectarea legii – și o tratează ca pe o hârtie de împachetat;
- sub mandatul ei, ministerul se transformă în fortăreață: sesizările Corpului de Control sunt îngropate, iar detașările politice înlocuiesc concursurile pe merit.
Pe scurt, Miron e curățătorul oficial al urmelor. Totul într-un minister controlat politic, transformat într-un buncăr al impunității.
IOR – companie strategică, tratată ca bancomat de partid
În timp ce linia de credit de la CEC BANK trebuie renegociată – semn clar că societatea e sub presiune financiară reală – administratorii își votează creșteri de indemnizații ca și cum IOR ar fi Big Tech, nu o fabrică sufocată de datorii.
Pe 14 mai, acționarii – mii de persoane fizice și juridice, compania fiind listată la BVB (simbol AERO) – sunt chemați să valideze, în bloc:
- creșterea indemnizațiilor administratorilor de la ~4.645 lei la 20.450 lei/lună;
- numirea unui al cincilea administrator cu afiliere USR, Adrian Jean Coloman, jurist, introdus prin ordin ministerial;
- renegocierea unei linii de credit ale cărei condiții reale nu sunt clar explicate public;
- împuternicirea reprezentantului MEDAT, controlat politic, să semneze în numele companiei.
Acționarii minoritari nu au primit vreo justificare economică serioasă pentru:
- creșterea de 4 ori a indemnizațiilor,
- ieșirea discretă din scenă a lui Macoveiciuc Alexandru Costin,
- motivele reale ale renegocierii creditului.
În loc de transparență, se livrează fapte împlinite. În loc de dezbatere, se oferă ordonanță de tip „semnează și taci”.
Ministrul Darău: vânător de „fake news” la Kiev, orb la hoțiile din minister
Și, în timp ce tot acest tablou se desfășoară sub geamurile ministerului, unde este ministrul Economiei, Irineu Darău?
La Kiev, în „misiune” de combatere a dezinformării. Ironia e atât de groasă încât nici nu mai intră pe ușă:
- ministrul caută „fake news” în Ucraina,
- în timp ce ignora documentele oficiale și sesizările care vorbesc despre prădăciuni la IOR;
- deplasarea nu este decontată de minister – ceea ce deschide o întrebare simplă: cine plătește plimbările ministrului, în timp ce o companie strategică se scufundă?
Titularul portofoliului pare mai preocupat să-și lustruiască imaginea de „luptător cu propaganda”, decât să oprească jaful cu antet ministerial de acasă.
Consiliul IOR: comisari politici cu mandat până în 2030
Consiliul de Administrație al IOR S.A. a fost constituit în ianuarie 2026, cu cinci membri, mandate până în 2030, în baza art. 29¹ alin.(2) din OUG 109/2011:
- Mina Camelia Andreea – Președinte
- Ioana Marius – Membru
- Radu Gabriel – Membru
- Macaveiu Mihai Ion – Membru
- Macoveiciuc Alexandru Costin – Membru (plecat între timp, fără explicații publice)
Macoveiciuc dispare discret, e mutat deja la „Consiliul anterior” pe site. Locul lui urmează să fie luat de Adrian Jean Coloman, jurist, cu afiliere USR, introdus prin ordin al ministrului USR.
Întrebările evidente:
- De ce pleacă Macoveiciuc după doar câteva luni?
- De ce este înlocuit cu un om cu profil politic clar al partidului care controlează ministerul?
- Este acesta un consiliu de administrație sau un consiliu de partid?
Ceea ce se conturează nu e o eroare de management, ci o destructurare cu premeditare. AGOA din 14 mai riscă să betoneze definitiv controlul politic asupra unui activ strategic al României.
De la companie NATO la bancomat de partid
IOR S.A. nu este un butic privat. Este o companie cu 90 de ani de tradiție, producător din industria de apărare, cu certificare NATO AQAP 2110 și acțiuni tranzacționate la bursă.
Și totuși:
- o funcționară de minister conduce consiliul companiei pe care ministerul trebuie să o supravegheze;
- aceeași persoană propune și votează mărirea propriei indemnizații de patru ori;
- un administrator pleacă fără explicații, iar locul lui e ocupat de un om de partid;
- sindicatele și instituțiile de control trimit avertizări, iar la minister se instalează tăcerea complice.
Regulile guvernanței corporative sunt călcate în picioare, în timp ce pe hârtie se invocă standarde, proceduri și acronime.
Cine mai oprește Caracatița?
Documentele sunt pe masă. Numerele sunt clare. Structura este vizibilă cu ochiul liber: „Clanul Mina & Miron”, sub acoperișul unei conduceri politice care se preface că nu vede nimic, transformă o companie strategică într-un bancomat cu acces controlat de partid.
Domnule premier interimar, domnilor procurori, domnilor din zona de intelligence, ce altceva mai așteptați?
Când o funcționară își votează singură salariul, când un ministru se ascunde în spatele „misiunilor externe”, iar un secretar general îngroapă sesizări, nu mai vorbim de „disfuncționalități”. Vorbim de o Caracatiță de la Economie care a decis că România e doar un portofel cu resurse și o ștampilă.
ADRESA-AMEPIP-NR.312027.03.2026
RAPORT-CURENT-NR-9-DIN-08.04.2026
Întrebarea nu mai este „există dovezi?”. Întrebarea este: aveți curajul să le folosiți? (Cristina T.).
Exclusiv
când decizia administrativă miroase a vendetă personală – Ziarul Incisiv de Prahova
Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), într-o unitate de detenție din România ar fi fost semnalate practici care depășesc cu mult rigorile managementului ferm și intră în zona abuzului de putere.(aici)
Conform acestor surse, un director de penitenciar ar fi recurs la mutări succesive ale subalternilor dintr-o funcție în alta, aparent fără legătură directă cu interesul serviciului, ceea ce ar fi fost resimțit de personal ca formă de umilire și presiune, nu ca măsură administrativă justificată. În relatarea respectivă, conducătorul instituției este descris ca având un comportament care, în percepția unor angajați, se apropie de tiparul „hărțuirii” dintr-o poziție de autoritate.

Redacția Incisiv de Prahova, analizând aceste informații și coroborându-le cu propriile date obținute din interiorul sistemului, a identificat indicii care par să trimită către conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranță Mărgineni și, în mod special, către directorul acestei unități, Aldea Marian, despre care unele surse susțin că ar beneficia de sprijin la nivel central.
Climat tensionat și comparații cu alte „mandate controversate”
Conform informațiilor intrate în posesia redacției, în interiorul penitenciarului Mărgineni s-ar contura un climat tensionat, marcat de acuzații privind un stil de conducere contestat și de abuzuri reclamate de personal. Situația este comparată de unele surse interne cu perioada de la Penitenciarul Jilava, din timpul unui mandat considerat controversat, în care s-ar fi vorbit despre presiuni exercitate inclusiv asupra membrilor de sindicat.
Nu vorbim, la acest moment, despre concluzii oficiale, ci despre percepții și relatări ale unor angajați care descriu o atmosferă „apăsătoare”, în care semnalarea problemelor ar fi urmată, în unele cazuri, de consecințe rapide și resimțite ca punitiv-administrative.
Evadarea din august 2025: un episod grav, multe întrebări, puține răspunsuri publice
Un episod care ridică semne majore de întrebare este incidentul grav din august 2025, când, potrivit surselor, un deținut ar fi reușit să părăsească incinta penitenciarului de maximă siguranță. Vorbim despre un tip de eveniment considerat, de regulă, extrem de serios în orice sistem de detenție, cu atât mai mult într-o unitate care se revendică a fi „de maximă siguranță”.
Până în prezent, nu există în spațiul public o prezentare detaliată și transparentă a concluziilor oficiale legate de acest incident, ceea ce alimentează, în mediul intern, suspiciuni privind posibile disfuncționalități de organizare, supraveghere sau comandă. Absența unei comunicări clare lasă loc interpretărilor și întreținerii unui climat de neîncredere.
Recompense financiare pe fondul scandalului: merit sau paradox?
În acest context tensionat, alte surse susțin că directorul penitenciarului, Aldea Marian, ar fi beneficiat de recompense financiare, inclusiv de acordarea unui „salariu de merit” de 50%. Dacă aceste informații se confirmă, apare un paradox evident: pe de o parte, relatări privind climat tensionat, acuzații de hărțuire și un incident major de securitate; pe de altă parte, recompensarea conducerii.
Această juxtapunere ridică întrebări legitime în rândul personalului și al opiniei publice cu privire la criteriile reale de evaluare a performanței în sistemul penitenciar: se recompensează rezultatele obiective și climatul sănătos de lucru sau loialități și aliniamente instituționale?
Mutări, programe împovărătoare, „sancțiuni mascate”
Conform unor relatări din interiorul Penitenciarului Mărgineni, angajații care ar fi îndrăznit să semnaleze probleme sau să formuleze critici la adresa stilului de conducere ar fi fost „recompensați” cu:
- mutări considerate abuzive,
- programe de lucru mai împovărătoare,
- sarcini suplimentare care, în ansamblu, ar duce la epuizare profesională.
Există relatări potrivit cărora mai mulți agenți din structurile de intervenție ar fi solicitat sau acceptat transferul către alte unități, invocând presiuni constante și un mediu de lucru dificil. Alți angajați care au cerut transfer ar fi fost redistribuiți, conform acestor surse, pe posturi mai solicitante, măsuri percepute ca „sancțiuni mascate”, nu ca simplă reașezare a personalului.
Mecanismul deciziei: când „acoperirea juridică” nu convinge personalul
Într-un alt articol publicat pe același site de specialitate (penitenciare.info), este conturată o imagine și mai îngrijorătoare a modului în care ar fi luate deciziile la nivelul conducerii. Informațiile apărute sugerează existența unui mecanism prin care măsurile dispuse de management ar fi susținute formal de structurile juridice și de resurse umane, astfel încât să existe o „acoperire” procedurală, chiar și atunci când fondul deciziei nu este perceput intern ca fiind justificat de nevoile reale ale instituției.
Problema semnalată nu este, așadar, utilizarea personalului „acolo unde este nevoie”, ci modul în care aceste decizii ajung să fie resimțite de angajați: ca impuse, uneori în contra voinței lor, și interpretate drept instrumente de control, presiune sau sancțiune neoficială. În acest cadru, invocarea „deficitului de personal” apare, pentru unii, mai mult ca pretext decât ca explicație reală.
„Persoana apropiată”, trecutul prin ANP și promisiunea unor dezvăluiri viitoare
Conform surselor citate în spațiul online, ar exista și o „persoană apropiată” de directorul Aldea Marian, cu un trecut legat de structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor, ale cărei legături și influențe ar urma să fie subiectul unor analize viitoare. Menționarea unei astfel de figuri în proximitatea conducerii unui penitenciar ridică, în mod natural, întrebări privind eventuale rețele de sprijin, protecție sau influență, însă aceste aspecte reclamă documentare riguroasă înainte de orice concluzie.
Redacția anunță că va reveni, într-un material separat, cu informații suplimentare pe această temă, dacă și în măsura în care datele strânse vor putea fi susținute prin probe verificabile.
Necesitatea unui control de specialitate: probe, transparență, răspundere
În contextul acestor relatări, redacția Incisiv de Prahova anunță intenția de a formula sesizări oficiale către:
- Ministerul Justiției,
- Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP),
- și alte organe abilitate,
în vederea clarificării situației semnalate.
Potrivit unor surse, ar exista deja plângeri formulate de angajați, însă până la acest moment nu sunt cunoscute public rezultatele verificărilor sau eventualele măsuri dispuse. Pentru un sistem care gestionează libertatea și siguranța publică, opacitatea nu poate fi o soluție.
Se impune, așadar, declanșarea unui control de specialitate, riguros și transparent, cu obiective clare:
- verificarea faptelor semnalate,
- stabilirea existenței sau inexistenței unor abuzuri,
- analiza climatului de muncă și a respectării drepturilor personalului,
- evaluarea modului de gestionare a incidentului grav din august 2025,
- verificarea justificării recompenselor acordate conducerii, inclusiv a salariului de merit, dacă acestea se confirmă.
Concluzie: dincolo de zvonuri, este nevoie de dosare, nu de tăcere
Într-un domeniu atât de sensibil cum este execuția pedepselor privative de libertate, acuzațiile de abuz, hărțuire și disfuncționalități de securitate nu pot rămâne la nivel de zvon sau de nemulțumire difuză. Ele trebuie verificate cu instrumente legale, de către instituții competente, în proceduri care să genereze:
- fie confirmări, urmate de măsuri ferme,
- fie infirmări motivate, care să restabilească încrederea și reputația celor vizați.
Până atunci, peste Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni – și peste alte unități în care apar semnale similare – plutește aceeași întrebare incomodă: avem de-a face cu exigență managerială dură, dar legitimă, sau cu un sistem în care puterea administrativă este folosită discreționar, în spatele unor uși care se închid nu doar în fața deținuților, ci și în fața adevărului? Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță – Ziarul Incisiv de Prahova
Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie
Sub flamura “drepturilor”, cu metode de cazarmă
Dacă vrei să fii jignit, umilit, amenințat cu exilul profesional și pus la zid în stil de mahala, există o scurtătură: intră în Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP). Ce ar trebui să fie o organizație de apărare a drepturilor angajaților riscă să arate, conform documentelor interne, mai degrabă a “clan” de familie cu interese încrucișate, unde sindicatul, conducerea penitenciarelor și viața de familie se amestecă într-un talmeș-balmeș toxic.
În centrul rețelei, potrivit notelor de relații și rapoartelor de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, se află Antoanela Cristina Teoroc, fost director al Penitenciarului București-Jilava, soția liderului SNPP, Ștefan Teoroc. Ea este acuzată de un comportament abuziv, limbaj suburban și utilizare discreționară a funcției publice.
“Măgarilor, proștilor, țăranilor”: manualul de “management” de la Jilava
Conform acestor documente, în Penitenciarul București-Jilava, conducerea ar fi practicat un “stil managerial” demn de crâșma de la marginea târgului. Angajați SNPP ar fi fost etichetați cu apelative precum „măgari”, „proști”, „țărani” sau „urâți”, fiind ironizați inclusiv pentru felul în care arată fizic.
Nu vorbim de glume nevinovate la o cafea, ci de jigniri sistematice, consemnate în note oficiale, care au creat – conform rapoartelor de control – un mediu de lucru toxic, cu impact direct asupra stării de sănătate a unor polițiști de penitenciare.
În loc ca directorul să fie reper de echilibru și profesionalism, subalternii se trezesc în fața unui “șef de scară” cu microfon instituțional, care urlă de sus, dar răspunde greu la lege.
“Te mut la Satu Mare!” – amenințarea cu exilul profesional
Când jignirile nu ajung, intră în scenă arma grea: transferul disciplinar mascat în “necesitate de serviciu”. Membrii de sindicat care au îndrăznit să aibă opinii diferite, să semnaleze nereguli sau pur și simplu să nu se închine la “altarul conducerii” ar fi fost amenințați cu trimiterea la unități aflate la sute de kilometri distanță, precum Penitenciarul Satu Mare.
“Te mut la Satu Mare” devine, astfel, corespondentul birocratic al bâtei la genunchi: nu te bat, dar te rup de familie, de casă, de viață. Unde se termină nevoia de personal și începe răzbunarea personală? Documentele indică un model de “management de frică”, nicidecum o aplicare sănătoasă a legii.
Soțul – “apărătorul”, soția – “abuzatorul”: conflictul total de interese
Ironia maximă: în timp ce Ștefan Teoroc, liderul SNPP, se prezintă public drept apărătorul drepturilor polițiștilor de penitenciare, soția sa, aflată în vârful ierarhiei la Jilava, este acuzată că exact pe aceiași oameni îi umilește și îi presează.
Cercul se închide grotesc: dacă ești membru SNPP și reclami abuzurile conducerii, ajungi să te plângi – practic – soțului persoanei pe care o acuzi. Sindicalism “all inclusive”: șeful la sindicat acasă, șeful la serviciu nevasta. Când familia are monopol pe butoanele puterii, membrul simplu devine decor.
Legea e clară. Doar că unii o citesc… pe diagonală
Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare nu lasă loc de interpretări pe principiul “facem cum simțim azi”. Raporturile de serviciu “se exercită în condițiile prezentei legi”, nu după orgolii, ranchiuni sau “cine cu cine e prieten la vârf”.
Aceeași lege precizează limpede că „trecerea temporară în altă funcție se poate dispune fără acord […] în caz de forță majoră sau ca măsură de protecție”. Așadar, modificarea unilaterală a raporturilor de serviciu este o excepție strictă, de urgență și protecție, nu o bâtă cu care lovești pe cine te deranjează.
Când “forța majoră” devine “forța șefului nervos”, nu mai vorbim de aplicarea legii, ci de caricaturizarea ei.
Mărgineni – “tarla proprie”: rețeta se exportă
Informațiile din sistem arată că modelul “manager pe persoană fizică” nu s-a oprit la Jilava. La Penitenciarul Mărgineni, directorul Aldea Marian, apropiat al cercului de influență al familiei Teoroc, ar aplica aceleași metode de constrângere și blocaj.
Angajații care își doresc să se mute în alte unități ar fi întâmpinați cu amenințări și piedici artificiale, de parcă penitenciarul ar fi moștenire de familie, nu instituție publică. Când o unitate a statului devine “tarla proprie”, legea se transformă în simplu decor pe perete.
Bani publici, colecte “evaporate” și suspiciuni penale
Rapoartele de control de la Penitenciarul București-Jilava ating și zona penală, punând pe masă acuzații și suspiciuni grave:
- Art. 296 Cod Penal – folosirea de expresii jignitoare de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor, nu la colț de stradă.
- Folosirea fondurilor publice – există suspiciuni că anumite sume de bani publici ar fi fost “mediate” și direcționate discutabil, profitând de dubla calitate: soție de lider sindical și director de unitate.
- Colecte de bani cu traseu neclar – sume strânse pentru diverse ocazii (de exemplu, pentru pensionarea unor ofițeri) care, potrivit documentelor, nu ar fi ajuns întotdeauna la destinație, rămânând în ceață în gestiunea sindicatului.
Când aceeași mână semnează și pentru conducere, și pentru sindicat, și pentru colecte, întrebarea firească este: cine mai numără banii și cine mai verifică drumul lor?
Sindicat sau clan de familie cu ștampilă?

Cazul ridică o întrebare incomodă pentru toți membrii SNPP: mai reprezintă această structură interesele polițiștilor de penitenciare sau a ajuns o unealtă de presiune, control și reglare de conturi pentru un cerc restrâns care se crede deasupra legii?
Când conducerea penitenciarului se suprapune cu conducerea sindicatului, iar în vârf domnește aceeași familie, “apărarea drepturilor” riscă să devină doar slogan. În realitate, simplul membru de sindicat este prins într-o menghină: dacă reclamă abuzul, reclamă exact la oamenii care îl produc.
Acest material se bazează pe notele de relații și rapoartele de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, documente din interiorul sistemului penitenciar.
Chestor peste semne de întrebare: “Ceva nu iese la socoteală”
Dincolo de limbajul suburban, de presiunile asupra angajaților și suspiciunile privind banii publici, rămâne o întrebare care nu poate fi ocolită:
Prin ce mijloace a obținut gradul de chestor fosta directoare de la Penitenciarul București-Jilava, Antoanela Cristina Teoroc?
Când pui cap la cap acuzațiile, notele de relații, rapoartele de control și traseul fulger al carierei, ceva nu se mai potrivește.
Ori sistemul promovează excelența în abuz, ori cineva a urcat prea repede treptele, sărind, la fiecare etaj, peste câte o lege. În ambele variante, statul are obligația să iasă din tăcere. Vom reveni. (Cristina T.).
-
Evenimentacum 3 zileLansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital
-
Evenimentacum 5 zileCum te ajută o platformă advertoriale să publici mai simplu
-
Uncategorizedacum 4 zile
Studiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro
-
Exclusivacum 3 zileIncisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 2 zileA fost lansată platforma media online HelloConstanta.ro
-
Uncategorizedacum 6 zileConstrucții industriale eficiente energetic: rolul panourilor sandwich în reducerea pierderilor termice
-
Uncategorizedacum 4 zile
Met Gala 2026: Hairstyle-urile spectaculoase ale vedetelor, semnate Dyson Beauty
-
Uncategorizedacum 3 zile
Noi date clinice ECO 2026: Doza superioară de Wegovy® generează o slăbire de aproape 28% și protejează masa musculară

