Connect with us

Eveniment

Probleme mari pentru cei care au sau vor să-și cumpere mașini second-hand! Ce le pregătește Guvernul | BrasovulMeu

Brașovul MEU

Publicat

pe

Pieţa de automobile second-hand a explodat efectiv de la începutul anului 2017 şi până în prezent, atingând anul trecut un nivel record, crescând cu 74% faţă de 2016, până la jumătate de million de unităţi, potrivit unei analize realizate de Autovit.ro pe baza datelor oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), cittă de Digi24.

”Deşi avem programe naţionale de sprijin pentru achiziţionarea de autoturisme noi, acestea nu sunt suficiente pentru a asigura accesul cetăţenilor la aceste autoturisme, cu un grad redus de poluare şi care, implicit, conduc la reducerea emisiilor din transportul rutier. Practic, eforturile noastre naţionale sunt contracarate de importul masiv de maşini second-hand, din ultima perioadă”, arată Ministerul Mediului într-un răspuns la o solicitare G4Media.ro.

Tendinţa de creştere explozivă a maşinilor second-hand aduse din UE se păstrează şi în 2018, după cum o arată statisticile oficiale. Motivul acestei creşteri fără precedent este eliminarea timbrului de mediu de la începutul anului 2017. Eliminarea acestei taxe a fost realizată de Liviu Dragnea, iniţiatorul unui proiect de lege pe care l-a sprijinit în Parlament coaliţia PSD-ALDE. Legea a fost iniţiată şi votată de PSD şi ALDE în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Acum s-ar putea reveni la el, dar la un nivel şi mai ridicat.

Timbrul de mediu avea un efect inhibitor mai cu seamă în cazul importului de automobile second-hand foarte poluante, cuantumul taxei fiind stabilit în funcţie de gradul de poluare.

Eveniment

Călătorii în siguranță cu NAVITEL – gadgeturi de top pentru mașina dumneavoastră

Publicat

pe

De

NAVITEL, lider în tehnologie auto, oferă o gamă largă de produse menite să vă ofere confort și siguranță în călătoriile cu mașina, și pentru că majoritatea dintre noi călătorim cu mașina în mod frecvent, fie că este vorba despre drumuri lungi sau scurte de zi cu zi, în aceste călătorii, confortul și siguranța sunt prioritare, iar alegerea gadgeturilor potrivite pentru mașina dumneavoastră poate face diferența în experiența de conducere.

Unul dintre cele mai esențiale gadgeturi pentru mașină este camera auto DVR. NAVITEL RC3 Pro este o cameră auto cu înregistrare Full HD 1080p la un unghi de 135° pentru partea frontală, dar care dispune de înca două camere suplimentare, una pentru vizualizarea spate iar cealaltă pentru vizualizarea în interiorul masinii, și cu GPS încorporat. Această cameră vă permite să înregistrați în detaliu tot ceea ce se întâmplă pe drum cât și în interiorul mașinii, oferindu-vă o dovadă utilă în caz de accident sau incident.

Pentru a vă ghida în călătoriile dumneavoastră, navigația auto este esențială. NAVITEL E707 MAGNETIC este un navigator modern cu ecran tactil capacitiv de 7 inch, oferindu-vă informații detaliate despre traseul dumneavoastră și alegerea celor mai rapide rute. Cu ajutorul acestei navigații, puteți evita ambuteiajele și puteți ajunge la destinație în siguranță și fără stres.

Orice șofer trebuie să știe cât de mult contează este starea anvelopelor mașinii, presiunea din roți având un rol foarte important în siguranță drumurilor publice. Pentru un plus de siguranță și pentru a vă asigura că roțile mașinii dumneavoastră sunt întotdeauna la presiunea corectă, NAVITEL AIR 15 AL este compresorul de aer fără fir ideal. Cu un aspect elegant și un regulator automat de presiune, acest compresor vă permite să umflați roțile mașinii, asigurându-vă că sunteți mereu pregătit pentru drum și că veți putea rula în siguranță.

Nu se știe niciodată când poate să intervină o situație neprevăzută, iar pentru acest lucru, stația de alimentare portabilă NAVITEL NS150 de 60000 mAh poate să fie un camarad de încredere în special pentru cei care pleacă în natură, departe de agitația orașului dar care doresc să rămână conectați în continuare cu lumea modernă. NS150 vă va ajuta să vă încarcați gadgeturile oriunde v-ați afla, oferind în plus și posibilitatea de conectare la bateria mașinii în cazul în care s-a descărcat pentru a o putea porni. De asemenea, pentru dispozitivele mici precum un smartphone, puteți opta pentru o baterie portabilă, compactă și ușor de transportat într-un rucsac, precum sunt modelele Navitel PWR10 AL / PWR20 AL, de 10000 sau 20000 mAh, în funcție de necesitățile pe care le aveți.

În sfârșit, pentru a vă menține mașina curată și în ordine în timpul călătoriilor, aspiratorul portabil NAVITEL CL100 este alegerea ideală. Compact și puternic, acest aspirator vă permite să faceți curățenie rapidă în mașină sau în jurul casei, asigurându-vă că aveți mereu un mediu curat și plăcut în timpul călătoriilor.

NAVITEL vă oferă soluțiile perfecte pentru călătoriile dumneavoastră cu mașina. Investiți în confort și siguranță și bucurați-vă de fiecare călătorie fără griji cu NAVITEL – producător foarte important și consacrat în acest domeniu al comercializării de gadgeturi pentru autovehicule.

 

Pentru mai multe informații despre produsele sau serviciile NAVITEL, sunteți invitați să vizitați site-ul https://navitel.com/ro.

Website: http://www.navitel.com/ro

Facebook: https://www.facebook.com/p/Navitel-Romania-100065358645391/

Contact: Blogatu@gmail.com, contact@avantnet.ro

Nume Contact: Marius Calugaru

Titulatura: PR Manager

Telefon: 0785351511

Email: Blogatu@gmail.com

Website: https://perspektive.ro/

Citeste in continuare

Eveniment

Mașini noi, cu livrare rapidă, direct de pe Autovit.ro.

Publicat

pe

De

Peste 1200 de oferte, 30 de mărci cu garanție de până la 7 ani și motorizări eligibile pentru Programul Rabla sau Rabla Plus

Autovit.ro, lider în domeniul auto online din România, pornește o campanie online cu dealerii parteneri dedicată mașinilor noi. Aceștia pun la dispoziția utilizatorilor peste 1200 de autoturisme cu livrare rapidă sau direct din stoc. Autovit.ro aduce o nouă dimensiune pe piața mașinilor noi, oferind cumpărătorilor posibilitatea de a găsi și compara toate opțiunile într-un singur loc, aceștia beneficiind de acces rapid și simplu la informații despre prețuri și oferte. Toate ofertele de mașini noi sunt disponibile în secțiunea dedicată, care poate fi accesată direct pe site.

Peste 100 de dealeri auto din toate regiunile țării s-au alăturat campaniei. Mașinile noi listate în secțiunea dedicată de pe site sunt deja disponibile, iar clienții pot contacta dealerii pentru a se programa la un test-drive. Toate autoturismele beneficiază de garanție de la producători, cu posibilitatea de a ajunge până la 7 ani pentru unele mărci. Livrarea este posibilă imediat pentru cele mai multe modele, iar pentru unele termenul poate varia în funcție de configurație și preferințele cumpărătorului. Autovit.ro și dealerii parteneri se angajează să livreze autoturismele în termen de 90 de zile, însă acest termen poate varia în cazul configurațiilor atipice. Discuțiile sunt purtate direct între cumpărător și dealer.

200 de oferte sunt disponibile în zona București – Ilfov, iar prețurile pornesc, aici, de la aproximativ 14.000 euro (cu TVA inclus) pentru Suzuki Ignis Hibrid și pot ajunge până la peste 300.000 euro (TVA inclus) pentru un Mercedes-Benz S Maybach 580 4MATIC MHEV Long. În clasamentul ofertelor pe regiuni, Maramureșul se situează pe locul secund, cu 110 mașini noi listate, urmat de Bihor cu 101, Arad cu 95, Mureș cu 88 și Argeș cu 74 de mașini noi listate.

60% din anunțurile din campanie au finanțare direct la dealerii parteneri Autovit.ro. Raportat la întreaga ofertă, prețurile încep de la 12.483 euro (TVA inclus) pentru un Mitsubishi Space Star 1.2, benzină, 12.959 euro (TVA inclus) pentru un Fiat 500 Mild Hybrid 1.0 sau de la 13.608 euro (TVA inclus) pentru un Opel Corsa 1.2 benzină. În total, sunt peste 30 de mărci de mașini incluse în campanie.

Mai bine de o treime (34%) din ofertă este reprezentată de mașini verzi, cu motorizări electrice (12%), hibrid (15%) sau hybrid plug-in (6%) și sunt eligibile pentru subvenționarea prin programul Rabla și Rabla Plus. În această categorie, prețurile pornesc de la puțin sub 14.000 de euro pentru Microlino electric sau Suzuki Ignis hibrid, aproximativ 16.000 de euro pentru Dacia Spring, 20.000 de euro pentru Ford Puma, Mazda 2 sau Renault Clio hibrid.  Pentru mașinile electrice, dealerii parteneri Autovit.ro pot oferi beneficii suplimentare, cum ar fi “plinuri” de baterie sau montarea de stații de încărcare la domiciliu.

Conform datelor Autovit.ro privind tranzacțiile raportate, în primele trei luni ale acestui an s-au cumpărat peste o treime din mașinile listate pe platformă (noi și second-hand). 40% dintre aceste achiziții au fost autoturisme din categoria de preț cuprinsă între 10.000 și 25.000 de euro.

Campania dedicată mașinilor noi, de pe platforma Autovit.ro, se desfășoară în perioada 15 aprilie-15 iunie 2024.

Despre Autovit.ro

Autovit.ro este cea mai  mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de  mașini noi și second-hand, cu peste 3 milioane de vizitatori lunar și peste 1.000 de dealeri auto care folosesc serviciile companiei. Potrivit unui studiu Unlock Market Research, 78% dintre românii interesați de domeniul auto au folosit Autovit.ro pentru a vinde sau a cumpăra o mașină.

Aparținând OLX Group și cu o experiență de 24 de ani pe piața din România, Autovit.ro consolidează relațiile între vânzători și cumpărători și oferă acces la informații de încredere și consultanță asupra vânzărilor de autoturisme, camioane, autoutilitare, motociclete, utilaje de construcții, mașini agricole și piese auto second-hand.

Citeste in continuare

Eveniment

Conexiuni adevărate: Heineken® și Bodega lansează “The Boring Phone”

Publicat

pe

De

  • Heineken® și brand-ul american și retailer-ul Bodega au lansat „The Boring Phone” care își propune să ajute oamenii să realizeze că se pot bucura mai mult de viețile lor când acestea au mai puțină legătură cu telefonul.
  • Produs de Human Mobile Devices (HMD), “The Boring Phone” se întoarce la origini, pentru că nu oferă access la internet, rețele sociale sau alte aplicații.
  • Construind în continuare pe ideea de “deconectare digitală”, HMD debutează cu un parteneriat anunțat la conferința MWC în 2024, prin care va produce dispozitive pentru mărcile Heineken și Bodega.
  • Dispozitivul va fi dezvăluit joi, 18 aprilie, la standul “pop-up” al celor de la Bodega în cadrul Milan Design Week, cel mai mare festival de design și inovație din lume.
  • În urma unui studiu care arată că 90% dintre oameni recunosc că obișnuiesc să dea scroll pe telefon când ies în oraș, Heineken® a ascultat nevoile tinerilor adulți care doresc să se deconecteze de la dispozitivele lor.

17 aprilie 2024: Heineken®, în colaborare cu Bodega, creatorii de bun-gust în materie de modă și street culture, lansează “The Boring Phone”, produs de Human Mobile Devices (HMD).

Capabilitățile limitate ale telefoanelor “dumb” – care sunt proiectate să aibă caracteristici tehnologice reduse – au ca scop încurajarea conexiunilor sănătoase între oameni în timpul ieșirilor în oraș, prin deconectarea de la smartphone-uri.

Pentru că smartphone-urile au ajuns să aibă specificații atât de avansate și să fie atât de captivante pentru utilizatori, este din ce în ce mai ușor să ne conectăm la lumea online, și totodată din ce în ce mai greu să trăim în prezent. Produs de inovatorul în tehnologii mobile, Human Mobile Devices (HMD), Heineken® x Bodega Boring Phone reduce posibilitatea ca telefoanele să ne acapareze atenția. Este proiectat intenționat să aibă doar funcțiile de bază de care avem nevoie când ieșim seara în oraș și principalele sale utilizări sunt apelurile și SMS-urile.

Carcasa transparentă a telefonului și autocolantele cu hologramă sunt inspirate de pasiunea Generației Z pentru moda “Newtro” (“new retro”) și amintesc de telefoanele de la începutul anilor 2000. Fără specificațiile comode ale lumii moderne, pe telefon nu se pot descărca aplicații de social media sau orice altceva care poate să ne distragă de la prezent. Și pe deasupra bateria durează o săptămână în stand by și 20 de ore în apeluri.

Pe măsură ce smartphone-urile încep să domine atenția utilizatorilor la nivel global din ce în ce mai mult, un studiu recent comandat de Heineken® arată că Zillenialii* din Marea Britanie și SUA mărturisesc că suferă de “doom scrolling” (dau scroll pe telefon la nesfârșit) în timp ce socializează cu prietenii și familia – se uită pe device-uri de șapte ori pe seară, în medie.

Când vine vorba de lucrurile care le captează atenția cel mai mult, două treimi dintre respondenți mărturisesc că se uită pe social media (62%) când își petrec timpul cu alte persoane, și peste o treime (36%) au spus că își verifică emailurile. Trei din zece (30%) au recunoscut că se joacă pe ascuns în loc să interacționeze cu prietenii și familia.

Însă, peste o treime (37%) zic că se uită pe telefon mult prea des când sunt în situații sociale, și lucrurile pot fi privite din altă perspectivă, dat fiind că 32% dintre respondenți recunosc că le-ar plăcea să se poată deconecta de la telefoane în timpul ieșirilor.

În mod încurajator, una din cinci persoane (22%) au spus că își opresc telefoanele sau le lasă acasă înainte de ocazii sociale. Și două din cinci persoane (38%) zic că iau în considerare aceste opțiuni.

Heineken® și Bodega au demarat acest parteneriat pentru a ne arăta că ne putem bucura mai mult de viețile noastre, atunci când acestea sunt mai puțin legate de telefon.

Nabil Nasser, Global Head la Heineken®, spune: “Cu toții avem nevoie de o pauză de la toate tehnologiile smart care ne distrag atenția. Studiul nostru a arătat că acest lucru este și mai important pentru Generațiile Z și Millennials. Când am vorbit cu aceștia despre obiceiurile de folosire a smartphone-urilor, am realizat destul de repede că mulți consideră că sunt obișnuiți să se lase acaparați de dispozitive în situații sociale, dar totodată recunosc că nu vor să renunțe în totalitate la telefon. Nouă, celor de la Heineken®, ne place să încurajăm momentele de conexiune autentică și să îi ajutăm pe oameni să simtă bucuria adevărată a timpului petrecut alături de cei dragi. Când am creat «The Boring Phone», ne-am întors la origini, la o tehnologie elementară, pentru a-i ajuta pe oameni să aibă parte de conexiuni adevărate la o bere în oraș, fără să fie distrași de notificările constante de pe telefoane.”

“La începutul lui 2023 am observat ceva interesant în comportamentul Generației Z din SUA. Începuseră să reducă din timpul petrecut în fața ecranelor, înlocuind smartphone-urile cu telefoane simple. Fiindcă suntem fani declarați ai deconectării de la lumea digitală, suntem extrem de bucuroși să anunțăm lansarea «The Boring Phone», alături de Heineken și Bodega. Și cu siguranță vom vedea conversații mai conectate când ieșim în oraș, de acum înainte”, a declarat Lars Silberbauer, CMO Human Mobile Devices (HMD), liderul european în inovație și producerea de dispozitive mobile.

Oliver Mak, co-fondator Bodega adaugă: “La Bodega considerăm că suntem o punte între culturi și tineri. Astfel că, atunci când Heineken au venit către noi pentru a colabora într-un proiect gândit cu exact acest scop, ne-am implicat cu bucurie. Cu toate că am crescut înconjurați de tehnologie, noi, toți cei din Generația Z și Millennials, am început să recunoaștem că dependența de telefoane ne afectează capacitatea de a avea conexiuni umane reale. Ceea ce apoi ne reduce abilitățile de a ne distra, și, la nivel macro, de a evolua cultural.”

“Smartphone-urile pot fi prea captivante, deci am vrut ca design-ul să fie plictisitor. Ne-am inspirat foarte mult din mișcarea «Newtro» și am vrut să reinterpretăm un obiect cultural emblematic din trecut pe care oamenii mai tineri din generația Zillennials s-ar putea să nu îl cunoască. Suntem nerăbdători să vedem reacțiile la «The Boring Phone», care reprezintă uniunea viziunii noastre asupra unei lumi mai creative și dorința de a crea o comunitate. Ceea ce va însemna ieșiri mai frumoase cu cei dragi.”

Producătorul muzical britanic, devenit cunoscut în Ibiza, TSHA, care a început să fie unul dintre cei mai interesanți artiști tineri din industrie, va sărbători lansarea “The Boring Phone” cu un concurs dedicat fanilor săi, după ce a înțeles cum se simte când tehnologiile smart îi detașează de prezent pe cei care participă la festivaluri de muzică.

THSA spune: “Ca artist, vrei să fii conectat cu publicul, ca să știi dacă se simt bine. Dar e greu să faci asta când te uiți peste pupitru și vezi o mare de smartphone-uri care te orbesc cu blițurile. Mi-ar plăcea să văd o lume în care intrăm la festival și pur și simplu ne bucurăm de prezent; ne conectăm cu artiștii, cu prietenii noștrii și pur și simplu ne distrăm. Telefonul Heineken x Bodega Boring Phone este antidotul perfect pentru ieșirile în oraș întrerupte în mod constant de tehnologiile smart.”

Heineken® și Bodega vor dezvălui “The Boring Phone” la Milan Design Week, joi (18 aprilie), cu o petrecere care va fi găzduită de colaboratorii lor, HMD. Petrecăreți din toată lumea vor primi apoi telefoane care le vor permite să se deconecteze și să-și redobândească timpul de calitate alături de prieteni, familie și cei dragi și să se bucure de conexiuni adevărate.

În iunie va urma și lansarea unei aplicații care va transforma smartphone-urile în telefoane “plictisitoare”, adresată în special celor care nu vor reuși să trăiască experiența “The Boring Phone”.

Pentru mai multe despre “The Boring Phone” și de ce renunțarea la tehnologiile smart când ieșim în oraș e o idee bună, aici: www.heineken.com/theboringphone.

Despre studiu*:

Heineken a comandat un studiu ce a fost realizat pe un eșation de 4.000 de tineri din Generațiile Z și Millennials, cu toții majori și utilizatori de smartphone-uri (2.000 în Marea Britanie și 2.000 în SUA). Acesta a fost realizat de către OnePoll, în martie 2024. Datele pot fi separate și în rezultate demografice specifice pentru Marea Britanie/SUA/Generația Z/Millennials la cerere. Tot la cerere pot fi solicitate date din Italia, Brazilia, Germania și Mexic.

Despre “The Boring Phone”

Dimensiuni 108 x 55 x 18,9 mm, 123 g
Ecrane Intern: 2.8” QVGA | Extern: 1.77″ QQVGA
Cameră 0,3 MP + bliț LED
Design telefon ergonomic cu clapetă și DualSIM
Audio radio FM (cu căști conectate sau fără căști)
Conectivitate 2G, 3G, 4G | Bluetooth 4.2 | mufă jack 3.5mm AV | port Micro USB
Baterie 1.450 mAh (înlocuibilă)

Până la 6 ore de apeluri 3G/4G. Până la 20 de ore de apeluri în rețele 2G. Până la o săptămână în stand by.

Stocare Internă: 128 MB | Slot MicroSD ce suportă carduri de până la 32GB
Încărcare Port Micro USB

 Despre Bodega

Fondată în 2006 ca un magazin-concept de retail care unește cultura străzii și moda contemporană, Bodega a evoluat într-un creator de gust de renume mondial, activând în retailul traditional, comerțul electronic, arta experientială și design. Cu sediul în Boston (Massachusetts) și Los Angeles, magazinul experimental complet secret al celor de la Bodega a fost descris ca o instalație artistică vie și este una dintre cele discutate experiențe de pe planetă. Mai multe aici: https://bdgastore.com/

Despre Heineken®

HEINEKEN® este producătorul de bere cel mai prezent în lume. Este creatorul și promotorul cel mai mare al berii și cidrului premium. Cu brand-ul Heineken® în frunte, Grupul are un portofoliu de peste 300 de beri și tipuri de cidru la nivel international, regional și local. Sunt dedicați inovării, investițiilor pe termen lung, vânzărilor disciplinate și sunt centrați pe managementul costurilor. Prin platforma “Brewing a Better World”, sustenabilitatea a devenit parte integrantă a business-ului. HEINEKEN® are o prezență geografică echilibrată, fiind lideri de piață atât în țările dezvoltate, cât și pe piețele emergente. Au peste 85.000 de angajați și operează fabrici producătoare de bere, malț, cidru și alte unități de producție în peste 70 de țări. Acțiunile Heineken® N.V. și Heineken® Holding N.V. se tranzacționează pe bursa Euronext din Amsterdam. Prețurile acțiunilor pot fi accesate pe Bloomberg, sub simbolurile HEIA NA și HEIO NA și pe Reuters sub simbolurile HEIN.AS și HEIO.AS. HEINEKEN® deține două programe American Depositary Receipt (ADR): Heineken® N.V. (OTCQX: HEINY) și Heineken® Holding N.V. (OTCQX: HKHHY).

Despre HMD

HMD vine de la Human Mobile Devices. La HMD totul începe cu ascultarea nevoilor adevărate ale oamenilor. Consumatorilor HMD le pasă de planetă, se simt adesea copleșiți de dispozitive digitale și sunt atenți la buget. În calitate de lider european pe piața producătoare de smartphone-uri, aceștia încurajează reparabilitatea telefoanelor și deconectarea de la device-urile digitale. Începând cu acest an, portofoliul companiei a fost îmbunătățit cu dispozitive originale HMD și parteneriate interesante. Mai multe aici: www.hmd.com.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

EvenimentO zi inainte

Călătorii în siguranță cu NAVITEL – gadgeturi de top pentru mașina dumneavoastră

NAVITEL, lider în tehnologie auto, oferă o gamă largă de produse menite să vă ofere confort și siguranță în călătoriile...

Uncategorized2 zile inainte

Asociația Credu dezvăluie noile tendințe în sănătate și longevitate în România

Studiul Alegeri Sănătoase și Îmbătrânire Activă: O Analiză În Profunzime desfășurată în perioada Noiembrie 2023 – Aprilie 2024, cu Participarea...

cursuri engleza adulti cursuri engleza adulti
Uncategorized2 zile inainte

Iata 4 motive pentru care sa te inscrii la cursuri engleza adulti!

  Ti-ai dat seama ca ai intrat in rutina casa-munca-casa si simti nevoia sa investesti timp si in alte activitati?...

blefaroplastie nechirurgicala cu microplasma blefaroplastie nechirurgicala cu microplasma
Social2 zile inainte

Cum funcționează o blefaroplastie nechirurgicală cu aplicatorul Colibri?

Visezi la o privire mai tânără și mai luminoasă, dar te temi de bisturiu? Blefaroplastia nechirurgicală cu aplicatorul Colibri ar...

Uncategorized2 zile inainte

Infinix Mobility intră pe piața din România

București, România – Infinix Mobility, brand emergent care proiectează, produce și comercializează un portofoliu generos de produse sub brandul Infinix, a...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare AI TV și inaugurează o nouă eră a televizoarelor cu inteligență artificială

Produsele din 2024 oferă o experiență de divertisment de nivel superior datorită procesoarelor avansate și funcțiilor performante, bazate pe inteligență...

Uncategorized2 zile inainte

Cooperarea Internațională și Interinstituțională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri 22 aprilie 2024, București, România

Țigaretele și bunurile contrafăcute se numără printre cele mai traficate produse la frontierele țării. Contrabanda şi comercializarea produselor contrafăcute sunt...

Uncategorized2 zile inainte

PUMA PALERMO LANSEAZĂ O NOUĂ COLECȚIE

Herzogenaurach, Germania, 6 martie 2024 – Colecția PUMA Palermo se întoarce acasă în capitala Siciliană pentru un nou sezon. Noii...

Afaceri locale3 zile inainte

Profesioniștii în Vospire de Acoperișuri: Experiență și Încredere la Dachdecker und Spengler

Dachdecker und Spengler Când vine vorba de protejarea casei tale împotriva elementelor naturii și de menținerea confortului și siguranței familiei...

Afaceri locale3 zile inainte

Dachdecker Service: Specialiștii în Vospire de Acoperișe

Într-o lume în care protecția și confortul casei tale sunt prioritare, alegerea unei companii de încredere pentru serviciile de vospire...

Uncategorized3 zile inainte

Înainte de executarea silită băncile trebuie să-și ajute clienții să depășească situațiile care au generat neplata. Rolul CSALB va crește

24 aprilie, București. Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează...

Afaceri locale4 zile inainte

Descoperiți Excelența în Construcția și Renovarea Acoperișurilor cu AcoperisuriPremium

Când vine vorba de protecția și estetica casei dumneavoastră, acoperișul joacă un rol crucial. La AcoperisuriPremium, noi înțelegem importanța unui...

Top Știri